Dreptatea, iunie 1933 (Anul 7, nr. 1705-1729)
1933-06-01 / nr. 1705
VENIM! De câtva timp, toate partidele şi grupările anunţă triumfător : «Venim !» Este desigur ,vorba devenirea la putere! Iar pentru a da o aparenţă de seriozitate acestui anunţ, formaţiunile politice se dedau la manifestaţiuni cu caracter public. Partidele mari fac întruniri. Cele mici ţin congrese. Iar cele infime — care n’au decât şef — se mulţumesc cu conferinţele acestuia... In conferinţe, congrese sau întruniri, — politicianii (pentru menţinerea cadrelor, ca şi pentru întreţinerea opiniei publice) vestesc urbi et orbi că venirea lor la putere este chestie de zile. Dacă aceşti bărbaţi de stat ar fi siguri de fericitul eveniment,—credem că nu s’ar deranja atâta. Căci dragostea lor pentru mase şi consideraţia pentru opinia publică — le cunoaştem. Dintre toţi fruntaşii politici — cel mai sigur de moştenire este d. Oct. Goga. D-sa a vestit lucrul şi într’un discurs, ţinut la un congres judeţean , dar şi’n presa «partidului» său, cercetată... dacă nu de public, cel puţin de celelalte gazete. D. Goga nu specifică care va fi constelaţia succesoare. Lăsând chestia încurcată, d-sa lasă a se înţelege că nu-i exclusă o venire integrală. Reportagii de ziar prezintă altfel situaţia. S’ar pune la cale constituirea unui front agrar : Iunian, Goga, Argetoianu... Acestui front ar urma să-i revină succesiunea ! ?... Cum s’ar înţelege această mână de oameni de altă chestie. Fiecare dintre cei trei şefi de partid are alt program. Cum s’ar putea face fuziunea programelor ? Şi, — chiar dacă programele s’ar ajusta, din lipsă de convingeri, — care ar fi modul de pus de acord mentalităţi şi temperamente diverse, interese atât de deosebite ! Dar d. Goga nu joacă numai pe tabloul frontului agrar. D-sa urmăreşte şi o combinaţie cu liberalii. El ar administra politiceşte Ardealul. Acestea-s combinaţiile care au pătruns în public. Cum d. Goga are desigur şi alte combinaţii, şi cum un partid sau mai multe trebue să ia, odată şi odată succesiunea actualului guvern, — iată de ce «Ţara Noastră» este sigură de succesiune. Chiar uşurinţa de a trata şi a încheia acorduri cu toate formaţiunile politice — arată puţina seriozitate a grupării de sub conducerea d-lui Goga. Dar să insistăm asupra situaţiei d-sale. D. Goga n’a părăsit partidul poporului pentru o divergenţă programatică. Eră şi greu — partidul poporului ne prea având program. Desbinarea s’a făcut pe-o anumită chestie. Dar în cele din urmă d. Mareşal Averescu a părăsit rezistenţa, s’a dus la Canossa, — şi gata... Acţiunea d-lui Goga, prin însuşi acest fapt, s’a lichidat. Partidele politice se formează — bazându-se pe o categorie socială, exprimând anumite revendicări. Fără un program care să cuprindă sistemul de realizare a acestor revendicări — un partid serios nu poate exista. Partidul poporului s’a născut în jurul popularităţii d-lui Mareşal Averescu. De aceia poporul nici nu l’a acceptat decât cu numele de partid «averescan». A fost deci la origină un partid personal — şi aşa a rămas.De altfel mai toate partidele noastre, s’au creat pe ambiţii — nu pe programe. De aceia avem partid «lupist», «gogist», «argetoianist», «iorghist», «iunianist», etc.). Spărtura în partidul poporului s’a făcut pe-o anumită atitudine. D. Goga a crezut că partidul îl va urma. Prevederile sale nu s’au realizat. Partidul «naţional-agrar» a rămas un grup de oameni — adunaţi de mirajul puterii. Cum partidul gogist s’a creat pe baza (iluzorie) a puterii, d. Goga se vede nevoit să dea mereu asigurări de venire la cârma statului — pentru întreţinerea moralului (sau «imoralului») trupelor. De aici — anunţările cu venirea la putere. De altfel acest lucru a devenit o marotă la d. Goga. Dela crearea «partidului» — aceiaşi şi aceiaşi morişcă: «Venim!». Şi n’au venit... Mai sunt oare oameni care să-l creadă pe d. Goga? Nu ştim. Poate ! De-un lucru însă suntem siguri . Că şi cei mai încrezători vor termina în curând prin a se convinge — că formula «venim!» este lansată numai pentru proști. O desminţire GENEIALUL SCHLEICHER fostul cancelar al Germaniei despre arestarea căruia au anunţat unele ziare străine. Ştirea este desminţită de o notă oficială germană . Fapte diverse Preocupare legitimă Viitorul de aseară publică o notă foarte vehementă la adresa administraţiei municipale, care nu îngrijeşte să fie destule bănci pe Şoseaua Eiseleff. Vrem mai multe bănci la Şosea! clamează furios oficiosul d-lui I. G. Duca. Înţelegem perfect această energică cerere a Viitorului, şi o susţinem cu toată tăria. In adevăr, ce vreţi să facă bieţii liberali? De când au fost scoşi din viaţa politică, nu le-a mai rămas altă ocupaţie decât să ia aer la Şosea... Deci, domnule Primar, bănci, bănci la Şosea, în Cişmigiu, în Parcul Carol, cât mai multe şi cât mai grabnic. Să aibă unde face opoziţie partizanii d-lui Duca! CHESTIA ZILEI Plata arieratelor Evident, nu putem cere opoziţiei să nu critice actele guvernului. Mai ales că la noi aşa se înţelege funcţiunea de control, pe care arfi s-o îndeplinească partidele politice neparticipante la opera de guvernământ. Suntem însă în dreptul nostru, atunci când pretindem ca această critică să fie susţinută cu tot respectul adevărului şi bunei credinţe şi ca ea să nu atingă acele chestiuni, care privesc interesele superioare, am spune chiar — dată fiind situaţia de astăzi — esenţa vitală a Statului nostru. In ceea ce priveşte prima parte a pretenţiunilor noastre, exprimate mai sus, am abandonat-o de mult, atunci când e vorba de criticile pornind din oficiul liberal; asemenea critici nu se bazează niciodată decât pe rea credinţă şi calomnie, după cum, în repetate rânduri am avut prilejul să o dovedim. Constatăm că trebuie să renunţăm la iluziile noastre referitoare la atitudinea liberalilor faţă de problemele mari de stat. Boala politicianismului, racila veche şi nimicitoare a acestui nefericit partid în descompunere, este incurabilă. In adevăr, oficioasele d-lui Duca abundă cotidian în lungi coloane de critici vehemente, disperate, asupra politicii financiare guvernului. Nu există măsură a ministerului de Finanţe care să nu trezească revolta «Viitorului». In schimb, acelaş ziar strecoară, drept anodină informaţie, ştirea că graţie politicii bugetare a d-lui Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor, s-a putut repartiza din bugetul extraordinar un prim fond de 200 milioane pentru plata arieratelor, plus 57.186.508 lei, repartizaţi ministerului Apărării Naţionale. Iată aşadar că guvernul acesta, care provoacă atâtea nemulţumiri «Viitorului», izbuteşte de un an de zile ceea ce guvernul lorga—Argetoianu—Duca n’a putut realiza nici o lună măcar acoperirea cheltuiilor Statului, piaţa salariilor şi pensiilor la zi, ba chiar şi achitarea salariilor şi pensiilor, p care guvernul lorga—Argetoianu—Duca nu le-a putut plăti. Credem că faptele acestea sunt cel mai bun şi drastic ,răspuns ce se putea administra vorbelor de ocară, pe care ziarele d-lui Duca nu încetează a le adresa regimului naţional-ţărănesc. In pag. IV-a: PRIMA ŞEDINŢA A CONFERINŢEI MICII ÎNŢELEGERI Front comun împotriva revizuirii tratatelor de pace ANUL VII NO. 1705 Joi I Iunie 1933 4 PA.II1V1 Taxele de bancare plătite în numerar cont. aprobarei Direcţiune! Generale t*. T T. No. 31.&56192 Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Glemenceau, 9. — Telefon Redacţia 217194, Adiţia 22025 „Partidul naţional-liberal,—spune „Viitorul“,„ formează acea armată de cetăţeni conştienţi, a căror acţiune poate oricând mătura regimul de ocupaţie de azi“. Nu putem arăta liberalilor decât profunda noastră gratitudine pentru graţia ce ne fac de a ne tolera la putere... Slăbiciunea financiară a mareşalului Ar cresta mnnm jMB - ■’«■ ■ ■» Tiv (. Din când în când, — intervalele sunt foarte lungi, din cauza vârstei autorului — d. mareşal Averescu, Şeful d-lui Trancu-Iaşi, concepe câte un articol de ziar. Articolul respectiv este anunţat cu o săptămânădouă înainte, atât de oficiosul partidului poporului «Îndreptarea» cât şi de unele ziare independente binevoitoare. Se întâmplă deseori că articolul anunţat, chiar din momentul conceperii, să nu apară în ziua precizată. Cercurile care se interesează de acel articol nu disperează. Mai aşteaptă o săptămână. Confecţionarea durează — în ultimii ani— la d. mareşal Averescu. E o chestie firească de putinţă peste care niciun fost mare erou nu mai poate trece... Plecând de la temele politice propriu zise, d. mareşal Averescu a poposit iar pe un domeniu care-i place : finanţele. Deşi strateg recunoscut, atât prin distincţiile ce i-au fost acordate cât şi prin consacrarea tacită şi unanimă a foştilor combatanţi , totuşi d. mareşal Averescu, are impresia despre sine că este un mare financiar. De aceea articolele d-sale din urmă privesc finanţele ţării şi bugetele diferitelor departamente.... Este desigur o slăbiciune ca atunci când ai posibilitatea să treci în ochii opiniei publice ca erou sau ca om de stat, să vrei neapărat să treci drept mare financiar. Dar cine mare slăbiciuni ? Şi la vârsta d-lui mareşal aceasta este una dintre cele mai puţin dăunătoare. Dacă totuşi d. mareşal Averescu se ocupă de finanţe şi bugete i se impune cel puţin să ştie ce scrie. Dacă n’a cercetat d-sa datele, ce le pune cineva la dispoziţie, să le controleze. Altfel riscă a fi considerat şi neserios şi ridicol. D. mareşal Averescu a riscat şi una şi alta. In ultimul d-sale articol «Cine asumă răspunderea», d-sa după ce face critica generală a bugetelor naţional-ţărăniste—libere să aibă fiecare părerea lui — se ocupă de bugetul ministerului agriculturii spre a dovedi că se fac «cheltueli destrăbălate». Iată ce scrie d. mareşal: «Dacă am spicui un buget mai adânc, am găsi, că pe când pe de o parte s’a sugrumat funcţionărimea, pe de altă Parte s’a trecut în el cheltueli cari numai caracterul urgenţei nu-l au. Câteva exemple: înfiinţarea a 1000 de staţiuni de maşini: zece milioane; înfiinţarea a 4 staţiuni de cură de struguri: un milion. Creiarea a 5 inspectorate la ministerul de domenii, cari vor începe o nouă acţiune technică: 150 milioane, etc., etc. Astfel fiind, este firească întrebarea: cărei cauze trebuie atribuit faptul că în administrarea avutului obştesc, pot să se petreacă asemenea lucruri uimitoare d Cum se poate etolera atâta lipsă de ruşine, atâta sfidare a celui mai elementar bun simţ « Cine asumă răspunderea consecinţelor ?». Am reprodus dinadins şi ultimul pasagiu spre a se vedea puterea indignării d-lui mareșal Averescu. Realitatea faptelor îl vor face (Citiți continuarea In pag. .11-a). CoNfEMNŢA meci ÎNŢELEGEM Conferinţa Micei înţelegeri s’a deschis cri. Marţi dimineaţă, la Fraga Desbaterile sunt urmărite cu atenţiune de către toate cancelariile. Conferinţa Micei înţelegeri are loc într'o atmosferă de mare descurajare mondială, când pacea este ameninţată din toate părţile. Punctul principal al Conferinţei îl va forma problema revizuirii tratatelor, care din punct de vedere politic a fost pusă de către d. Mussolini în diferitele sale discursuri şi mai recent de către d. Adolf Hitler, iar din punct de vedere juridic a fost pusă prin tratatul «directoriului» celor patru mari puteri. Afară de aceasta Mica Înţelegere îşi va apăra însăşi existenţa contra diferitelor uneltiri şi atentate cari se pun la cale contra ei, la Roma şi la Berlin, fără să amintim sateliţii lor din Europa Centrală. Pentru a da un eşec diplomaţiei franceze, fascismul urmăreşte pe faţă din 1926, slăbirea influenţei Parisului, prin dislocarea Micei înţelegeri. Tentativa Romei nu numai că na reuşit, ea a avut efect contrar, România, Iugoslavia, şi Cehoslovacia strângându-şi şi mai iuţim raporturile. La Praga acestă solidaritate va fi accentuată odată mai mult. Nici nu este nevoe deocamdată de manifestaţiii cu un alt caracter, căci dincolo de ceia ce se petrece astăzi la Praga nu poate exista decât îndreptarea tunurilor către frontiere pentru a preveni invaziunile ce se pregătesc. Se vorbeşte atât la Roma cât şi la Berlin de un răgaz de pace de zece ani. Conferinţa dezarmării este relatată de către reprezentanţii celor două regimuri distinctive, căutându-se lărgirea haosului. Mica înţelegere reprezintă in această parte a Europei blocul cel mai solid al păcii. El nu poate fi mişcat de nici o manevră diplomatică şi de nici un şantaj politic. Poziţiile se apără ca disperare de către ambele părţi, de către adversarii păcii şi de către susţinătorii ei. Este inutil să evocăm lucruri istorice pntru a evidenţia forţa ideei. La Praga se va ridica un monument ideei de pace. Prezenţa celor trei miniştri de externe, devotaţi slujitori ai păcii, este o garanţie, că monumentul va fi grandios, şi solid, putând rezista atacurilor de orice natură. Tot la Praga, Mica Antantă a presei îşi ţine conferinţa anului. Coincidenţă fericită, căci în acest fel se demonstrează voinţa maximă pentru pace a unei populaţiii de peste 60 milioane de locuitori, manifestată prin elitele ei conducătoare, dar şi voinţa hotărâtă de a şi apăra frontierele cu ultimul sacrificiu. Mistificaţi! Mistificările «Viitorului» au întrecut orice limită In lipsa vreunui subiect serios de actualitate, oficiosul liberal reia campanii, ce mult răsuflate, pe diverse chestiuni de politică economică şi financiară, punând în seama guvernărilor naţional-ţărăniste, vinovăţii într’adevăr grave dacă nu ar fi imaginare. Dictate pur şi simplu de febra nervozităţii demente ce a cuprins pe liberali, de când ultimele speranţe într-o posibilă venire la guvern au dispărut. Acuzaţia pe care o aduce «Viitorul» partidului naţional - ţărănesc este că în trei ani și jumătate de guvernare ar fi consumată și în mod cu totul neproductiv, bugete care au însumat un total de peste 210 miliarde lei. La care mai adaugă «Viitorul» o sumă de peste 10 miliarde lei, provenită din împrumuturi diverse, din concesiunea telefoanelor și alte aranjamente financiare ce s’au făcut în acest timp. Pentru desmeticirea acelora care dictează oficiosului liberal asemenea enormităţi, găsim necesar să punem la punct «unele din aceste afirmaţiuni» cu date certe, culese din colecţia «Viitorului», unde au fost înregistrate, cu girul de autenticitate, pe care nu I refuză oficiosul unui partid reprezentanţilor săi autorizaţi. In «Viitorul» cu N-rul 7.551 din 25 Martie, găsim redat după note stenografice, discursul rostit de d. Dinu Brătianu la ducaţiunea generală a bugetului pe 1933. Fruntaşul liberal analizează acolo acest capitol al sumelor provenite din împrumuturile de stabilizare şi desvoltare, precum şi din convenţia încheiată în 1929 cu Germania. Calculând totalul acestei sume la 240 miliarde lei, d. Dinu Brătianu găseşte de datoria sa să arate şi cum au fost folosite aceste miliarde. Cităm după d. Dinu Brătianu: Investiţiuni la c. f. r. 70 miliarde. Agricultuă şi credit agricol 3 miliarde. Drumuri 2 miliarde. Investiţiuni Poştă 109 milioane. Pentru Universităţi 110 milioane. Total, aproape 13 miliarde lei, sumă care a mers în investiţiuni necesare pentru economia naţională. Dar d. Dinu Brătianu se ocupă şi de restul sumelor provenite din pomenitele aranjamente financiare. Acest rest, în sumă de aproape 12 miliarde lei, a fost destinat exclusiv pentru lichidarea trecutului. A acelui trecut nefast de guvernare liberală, care se solda, după o epocă de prosperitate economică, la aproape 20 miliarde lei deficit bugetar efectiv. Unde vede «Viitorul» risipa scandaloasă a sumelor provenite din împrumuturile încheiate sub guvernările naţional-ţărăniste ? Credem inutil să precizăm, cu cifre reale, care au fost bugetele de cheltueli efective, consumate sub guvernările partidului naţional-ţărănesc. O vom face totuşi dacă «Viitorul» va mai reveni asupra acestei sume de 210 miliarde lei. Şi mai ales, dacă ne va explica în mod valabil, cum s-a putut cheltui în trei ani şi jumătate această sumă bugetară când, tot după opinia fruntaşilor liberali, bugetele pe aceşti ani s-au soldat cu deficite impresionante. Demascănd mistificaţiile grosolane pe care le săvârşeşte oficiosul liberal, am demascat, credem, atitudinea, incorectă faţă de adevăr, pe care o afișează acest partid al disperaților politici. Perspectivele coloridlei economice mondiale de ION RADUCANU fost ministru, Rectorul Academiei de înalte Studii Comerciale II I Trei probleme mari urmează săfie soluţionate în conferinţa de la Londra. Două vor forma obiectul discuţiunilor oficiale, iar una trebuie să fie rezolvată înainte de orice, fără de care nu putem trece la analizarea celorlalte două probe înscrise pe ordinea de zi. Problema fundamentală pe care şi experţii o amintesc, este a datoriilor, nu numai a acelor interguvernamentale dar şi a datoriilor particulare externe, o problemă care interesează în deaproape sud estul european, privind direct Ţara Românească"; a- [132. ceastă problemă a lărgit haosul economic. Doi cercetători însemnaţi, economişti din America, Moulton şi Leo Paslosky*) într-o lucrare recentă, intitulată «Datoriile de război şi prosperitatea mondială» arată că totalul datoriilor interguvernamentale la 1 iulie 1931 se ridică la cifra de 52 miliarde 741 milioane dolari. Franţa ar avea per soldo, de încasat o sumă de 3 miliarde dolari. 1) «War Débts aud World Prosperity», De la război până astăzi, datoriile de război au fost plătite în bună parte în aur şi în parte, în loc de mărfuri ale ţărilor debitoare, prin contractări de noi datorii de către ţările debitoare pentru a face faţă angajamentelor din împrumuturile de război sai, — cazul Germaniei — în contul reparaţiunilor. Mişcarea aceasta masivă, forţată, a provocat o distribuire neeconomică a aurului între diferite ţări. Ştiţi că stocul mondial de aur are o valoare de 12 miliarde de dolari aur. Din această sumă 80% s-a concentrat în 5 ţări: Statele Unite, Franţa, Elveţia, Olanda şi Belgia. In Statele Unite avem 1/3 din stocul mondial. Chiar se spune că acolo sa făcut politica «aurului sterilizat», adică aurul nu este utilizat economiceşte. Mişcările de capital în contul datoriilor interguvernamentale evident, au avut drept consecinţă o secătuire a stocului de aur în băncile de emisiune ale ţărilor debitoare. Vă dau un caz. Germania are astăzi drept acoperire a biletelor e-rmise, mai puţin de 10%. Stocul ei de acoperire a fost epuizat. A epuizat în primul rând devizele, apoi a dat aurul pentru plata datoriilor externe, în bună parte politice dar şi economice. Cei doi economişti amintiţi spun că o ţară care este creditoare, nu poate fi plătită daca nu vrea să fie plătită. Cu alte cuvinte, nu pot fi achitate sumele fabuloase ale datoriilor interguvernamentale, dacă Statele Unite sau altă ţară creditoare cer aur când ţările debitoare nu au metalul preţios ci altceva: bunurile lor de export, mărfuri şi servicii. Concluziile autorilor amintiţi sunt două. Sunt concluzii radicale care înainte înspăimântau opinia publică, dar cari fuseseră adoptate de mai mult timp, de unii oameni de ştiinţă cum a fost Keynes. Conclu■,',ile spun : 1. «O totală stingere a tuturor reparaţiunilor şi obligaţiunilor isvorâte din datoriile de război ar stimula mai mult decât ar întârzia prosperitatea economică mondială». 2. «Acumularea an cu an a datoriilor interguvernamentale este mai mult dăunătoare din punct de vedere economic decât folositoare ţărilor creditoare». Prin urmare unii specialişti văd problema în adevărata ei lumină şi afirmă: nu poţi cere la creditor decât ceea ce poţi să iei de la debitor. Nu poţi să iei decât mărfuri, care însemnează munca debitorului., Nu poţi să ceri decât servicii pe cari are să ţi le presteze datornicul, dar nu poţi cere plata în aur, când acesta nu dispune de aur. Şi nu este astăzi aşa de revoluţionară concluziunea de anulare a datoriilor de război, când la Lausanne în 1932 problema reparaţiunilor a fost rezolvată pentru Germania, prin reducerea cu 90% din ceea ce prevăzuse înainte. Cunoaşteţi întreaga (Continuarea în pagina II a). contra inflației D. SCHACHT a declarat că Banca Reichului nu va mai repeta catastrofa valutara din 1923. NOTE Postul lui Gandhi Ascetul care a mobilizat întreaga voinţă a Indiei cu un popor de 300 milioane oameni, este una din cele mai curioase personalităţi ale vieţii contimporane. Este ciudat acest om, mai ales prin metodele introduse în lupta politică. Pasivismul este inclus în esenţa moralei brahmanice şi budiste. Mahatma Gandhi preconizează nonviolenţa ca mijloc de revendicări sociale şi politice. Practica ei s-a dovedit fecundă, şi a dus la rezultate apreciabile. Fanatismul credinţei indienilor a contribuit în mod incalculabil la solidarizarea spiritelor în mişcare. E ceva într'adevăr impresionant să realizezi unitatea de gând a 300 milioane suflete. Mişcarea indiană are episoade dramatice, cu toate că nu s’a ridicat până la înălţimea unei revoluţii propriu zise. E mai degrabă o revoluţie de conştiinţe, interioară, proecată în mod vag pe plan social. Două obiective urmărea Gandhi prin surdele revolte şi agitaţii deslănţuite cu rafinată arid de demagog: unul de ordin politic şi altul de ordin social. De ordin politic: India copleşită de imperiul britanic şi încadrată în acest colos cu picioare de argilă ca o simplă colonie trebuia să devină un stat independent. Această tendinţă face din Gandhi un apostol naţional secondat de întreaga suflare indiană, fără nici o excepţie. Industria casnică nu trebuie să piară în concurenţa cu cea britanică. Dar India este un debuşeu prea important pentru produsele engleze ca să fie pierdut cu prea mare nepăsare. Desele conferinţe ale mesei rotunde, se pare că au deformizat virulenţa mişcării indiene şi dărzenia şefului insurecţiei. Azi există armistiţiu anglo-indian. Obiectivul de ordin social este acesta: emanciparea de sub rigorile unor obiceiuri tradiţionale a clasei paria, condamnată la o sclavie pe viaţă de o morală şi religie plină de prejudecăţi. Este aci mai mult o răfuială internă cu castele privilegiate cari nu vor să admită eliberarea variilor. De aci postul faimos al ascetului, care şi-a pus viaţa în primejdie pentru ideile lui. Postul lui Gandhi s-a încheiat. Rezultatele nu se pot sconta pentru moment. Presiunea exercitată de acest post poate cel mult să fi determinat o schimbare în conştiinţe. Un fapt sigur: atâta vreme cât Gandhi e preocupat de motive sociale interne, Anglia poate sta liniştită. Nu e pusă în discuţie dominaţia ei. Se pare chiar că întreţine această fricţiune. reforma agrară? * • ■ . • **» După nenumăratele «tinereţuri», (între noi fievorba mai mult sau mai puţin tinere) liberalii au mai inventat unul: tineretul liberal universitar. In definitiv, liber e oricine să tot înfiinţeze la «t’inereturi». «Tinere romania» şi «Genera romania» sunt slăbiciunile vremii noastre. De ele suferă îmbelşugat veteranii liberali. De ce n'ar înfiinţa acum şi un tineret liberal universitar ? Şi aşa d. Duca nu are altceva mai bun de făcut decât să se considere tânăr ad-infinitum. In faţa unuia din aceste numeroase tinereturi (goana după tinereţe a liberalilor e în orice caz, cam suspectă) şi anume a celui zis universitar, d. G. Cipăianu, o figură de arhivă istorică şi dezolantă insignifianţă din orice punct de vedere l-am considera — şi din ce punct de vedere ar putea fi oare considerat d. Cipăianu—a ţinut o conferinţă cu titlul: «Refor- ma agrară şi nouile orientări, în agricultură». Ştim prea bine că partidul liberal a bătut totdeauna monadă proprie din chestia reformei agrare. S’avem iertare, dar nu putem lăsa nici un moment să se acrediteze falsa legendă că liberalii au realizat reforma agrară. Această insinuare nu se admite. Liberalii n’au înfăptuit reforma agrară. Nu. Categorie nu! Reforma agrară a fost înfăptuită din cooperarea a două elemente: presiunea împrejurărilor sociale ale momentului imediat postbelic şi voinţa regelui Ferdinand. Acestea au înfăptuit reforma agrară. Iar liberalii au fost simpli giranţi şi executanţi ai acestor inexorabile necesităţi. După terminarea vărsărilor de sânge din 1914—1918, lumea era agitată de vântul insurecţiei revoluţionare. Ţăranii, cari au luptat pe front doreau, pământ. Pământul pe care l-au udat cu sângele lor, pe care l-au muncit, pe care- l au eliberat. Al lor era pământul. Şi aveau dreptul integral să-l pretindă. Şi-l pretindeau cu ameninţătoare dârzenie. In atmosferă plutesc semnele unui nou 1907, care de astă dată ar fi fost mai crud, mai sângeros şi mai adânc în consecinţe. La răsărit de noi se ridicau norii grei a marei revoluţii roşii, făcut de ţărani, aliaţi cu muncitorimea organizată a uzinelor şi fabricelor. Acea revoluţie izbutise. La noi nu era dorită. Trebuia făcut totul, ca eventualitatea foarte certă a răsturnării violente să, nu se pună. Presiunea era foarte mare. Enormă. Ţăranii, în bună dreptate doreau pământ. Dacă nu li se dădea, erau pregătiţi să şi-l ia. Că doar era al lor. Şi atunci înţeleptul rege, Ferdinand, înţelegând curentele înfiripate şi prevăzând ce s’ar fi putut întâmpla, a grăbit realizarea reformei agrare. Iată care sunt factorii realizatori ai reformei agrare: presiunea de jos, formidabilă, și presiunea de sus. Unde este meritul liberalilor ? Care este ? Nici unul. Care ar putea fi? Cel mult norocul de a se fi găsit atunci la conducerea destinelor ţării. Un incident prin urmare. Ei însă n’au făcut altceva, decât să execute. Şi au făcut-o. Pentru că trebuiau să o facă. Dar este asta un merit .