Dreptatea, august 1933 (Anul 7, nr. 1757-1782)
1933-08-02 / nr. 1757
Campilla liberala cu toată vara avansată, partidul liberal îşi continuă campania de «răsturnare» a guvernului. Agitatii — vederu. De «răsturnare» însă — nici pomeneală. Ultima manifestaţie liberală sa produs la Ghergani-Dâmboviţa. După cum vechii Germani se întruneau, sfătuiau, judecau şi porneau războiu, etc, subt un stejar, — tot aşa liberalii dâmboveni în cap cu d-nii Dimitriu, Inculeţ şi Duca, au găsit un stejar istoric, care a fost utilizat în afacerea cu răsturnarea guvernului. «Sub acest stejar, — spune un ziar Take Ginea, acum un secol, avea multiple consfătuiri cu Iancu Jianu. Tot aici a făcut la 1866 ultimul popas Domnitorul Carol. Și tot aici a avut loc primul consiliu de Coroană prezidat de regele Carol I». După sfatul de subt stejar, după ce prin frunzele stejarului s’a strecurat asupra asistentei harul duhului sfânt venit din tradiţie, — dâmboviţenii s’au adunat în parcul boerului, care a consimţit să i se calce iarba de tălpi ţărăneşti... probabil în urma noii teorii grădinăreşti că iarba, pentru a creşte des şi rezistent, trebue călcată. In parc s’a construit la mijloc, o tribună — de unde d. Duca şi-a spus cuvântul. D-sa a făcut proslăvirea înaintaşilor — «cu o viaţă însufleţită de cea mai nobilă dezinteresare». Liberalii au luat fraza patriotică din trecut Spiritul de dezinteresare le-a fost însă străin. De ce-i mai pomenesc — la diferite ocazii? Aşa — pentru caracterul solemn al manifestaţiilor? La Ghergani d. Duca a susţinut două lucruri: că guvernul trebue să plece, şi că liberalii sunt ca un picior la putere. De ce naţional-ţărăniştii trebue să plece , liberalii au spus şi au răspuns. Nu mai revenim. Pentru iminenţa venirii la putere a liberalilor, d. Duca era dator să precizeze un singur lucru: care-s soluţiile liberale. La Ghergani — în afară de fraze patriotice şi de aluzii la jertfe viitoare — n’am găsit nimic altceva. In ultimul număr al «Viitorului», d. Slăvescu proclamă lozinca «prin noi înşine» la care au ajuns mulţi oameni politici, şi care lozincă nu poate fi tradusă în fapt decât de partidul liberal — specializat în aşa ceva. «Dar dacă s’a ajuns la această convingere — spune d. Slăvescu, — trebue să se înţeleagă că nu partidul national-tărănesc este cel mai indicat să o pună în lucrare. Când a combătut o cu atâta înverşunare ani dearândul, şi când în Aprilie trecut guvernul dat de partidul naţionalţărănesc ne-a dus la Geneva, în numele unei concepţii care este exact contrarie formalii: «PRIN NOI ÎNŞINE», nu el este indicat să mai continue a guverna ţara. Partidul naţional-ţărănesc are nevoie să-şi pună concepţiile şi doctrina la punct şi să lase grija guvernării ţării acelora care nu s au îndoit niciodată de puterile naţionale şi au crezut totdeauna în formula atât de adevărată : «PRIN NOI ÎNŞINE». Mai întâi, constatăm că liberalii şi-au schimbat fundamental părerile în această chestie, din 1928 şi până astăzi. Atunci ei — care fuseseră pentru revalorizare — vroiau să facă şi să aplice stabilizarea, ceia ce era împotriva convingerii lor din ajun. In al doilea rând, este stabilit că politica economică liberală a fost o nenorocire pentru ţară. Probă , rezultatele. .. Iar dacă astăzi nu se pot încă încheia convenţii pe plan larg internaţional , drumul convenţiilor speciale, ca ale ţărilor agrare, este larg deschis. Un partid politic nu se poate înăbuşi într’un pln fix de soluţii practice, care pot varia de la zi lăzi. Vitalitatea partidului se manifestă tocmai prin adoptarea la realităţile curente în perpetuă schimbare. Partidul naţional ţărănesc are această forţă. Conducătorii lui nu-s nişte încăpăţânaţi — robi teoriilor... şi care să spună, după exemplul liberalilor, că — dacă teoriile nu se potrivesc cu faptele — cu atât mai prost pentru fapte! Va fi nevoe de o politică de concentrare între graniţele noastre? Se va face! Dar ea nu va semăna întru nimic cu xenofobia liberală — ci va fi un sistem impus de realităţi, sistem nu de luptă cu străinătatea ei de apărare a intereselor noastre. u I ■WMIIIII ...... Tantt di inneu« plitH« ta na* morar eoni. «probSrel IMrtcțlnn»! Coaorala P. T. No. 3J.Sj6|91g ANDI VD NO. 1T5Î mlcrcorl 2 August 1933c 4 PACINI 2 Lel Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. — Telefon Redacţia 2171Q4, Adţia 220|25 D. 1. 6. Daca si-a pas din apa candidatura la presidenfia societății „Salvarea“. . . Dar prefla de un clicat pe care nu poate sä-l aibâ: tara. In America D. WGODIN Secretarul de stat al tezaurului, a anunţat emiterea a 500 milioane obligaţiuni, destinate finanţării planului de restaurare financiară. Fapte diverse Politica sasatafîslui Viitorul, pisând-o într'una cu Skoda, spune că «afacerea» va fi redeschisă da timp». Deocamdată Viitorul ar putea să redeschidă... șantajul făcut împotriva unei firme comerciale din București, despre care a publicat un sgomotos articol, acuzând-o că întreprinde la C. F. R. «o vastă panama» de pe urma căreia ar câştiga, în dauna căilor ferate, şeapte sute optzeci de milioane. Viitorul nu dădea numele formei, dar încheia destăinuirile cu ameninţarea că va reveni. Am somat de a doua zi pe oficiosul liberal, să spue tot ce ştie — şi să dea nume. Dar din ziua aceia Viitorul n’a mai suflat nici un cuvânt. «Regele speriărilor» şi-a asigurat o cată din acea «vastă panamă»? I-a reuşit şantajul? Iată cea ce nu vom înceta d’a cere Viitorului să ne explice. CHESTIA ZILEI „împăcarea“ de la Ghergani La Ghergani fusese hotărât congresul organizaţiei dâmboviţene a partidului liberal. Cum organizaţia este divizată şi majoritatea sprijină pe fostul preşedinte al Senatului, Nicolaescu, au existat temeri să nu se producă încurcături. Şi atunci, s’a renunţat la congres, care a fost înlocuit cu o întrunire publică. Se vor fi întrebat mulţi, ce a căutat şeful partidului şi reprezentanţii unora din provincii, la o întrunire sătească. Căci d. Duca nu s’a arătat niciodată dispus să vorbească la atari întruniri. Scopul adunărei a fost cu totul altul. Se hotărâse de către d. Duca o dublă împăcare — una locală, alta de mai mare însemnătate, — cu prilejul acestei întruniri. Pe de-o parte d. Duca voia să restabilească armonia din organizaţia liberală de Dâmboviţa, unde d. Dimitriu a isbutit să creieze numai nemulţumiri, iar pe de alta, se aranjase aşa lucrurile ca fruntaşii cari constituesc grupul dr. Angelescu să ia cuvântul la întrunire, demonstrând în felul acesta solidaritatea lor cu politica şefului. Ce s a întâmplat însă a fost o adevărată tragedie. N’a venit nici unul din bătrânii paraponisiţi ai partidului. Singur d. dr. Angelescu a trimis o telegramă omagială, scuzându-şi lipsa. Aşadar, în prima împăcare urmărită, a lipsit tocmai elementul principal. A mai strălucit prin absenţă şi d. Ion Stavri Brătianu, vărul dinastiei, care este tocmai şeful sectorului Ghergani, acolo unde a avut loc adunarea D. Stavri Brătianu, care demisionase din partid şi s’a înapoiat numai cu fagăduiala că d. Dimitriu va fi desărcinat de şefia dela Dâmboviţa, a văzut că a fost tras pe sfoară de d. Duca şi n’a participat la adunarea din sectorul său. A venit în schimb d. Nicolaescu, fostul preşedinte al Senatului, unul din marii nemulţumiţi ducişti şi, cu adevărat, unul din cei nedreptăţiţi de d. Duca. Dar d. Nicolaescu s’a mulţumit să omagieze memoria lui Ion Ghica, fară să sufle o vorbă despre politică. Şi rezultatul final a fost, că în Ioc de împăcarea partizanilor — cum se hotărâse de d. Duca — s’a accentuat odată mai mult zâzania dintre liberali. Situaţia din rândurile opoziţiei Astăzi, când întreaga opinie publică s’a convins, că proectatele ofensiv3 ale opoziţiei au însemnat ca mare bluff,se cuvine o explicaţie a acestei stări. 1 . Dacă pentru micile grupări, înjghebate efemer şi lipsite de ideologie proprie, nu mai este nevoie de această explicaţie, pentru partidele cu trecut şi cu tradiţie, ea este necesară. Un fruntaş de seamă al partidului liberal dacist, ne-a caracterizat situaţia din partidul său în câteva fraze concise. «Adversarii noştri se înşală, când cred că marea dramă din partidul liberal se va produce astăzi sau mâine, câtă vreme partidul se află în opoziţie. Necunoscutul zilei de mâine este cheia pe care o poartă cu el şeful partidului şi o foloseşte totdeauna, ca să deschidă toate speranţele şi aspiraţiile partizanilor. Izolarea d-lui Duca, sau abandonarea d-sale de către grosul partidului, se va produce atunci când, poate, i se va încredinţa puterea. Cei cari cunoaştem situaţia reală, nu ne îngrijim de faptul că d. Duca nu va fi chemat să prezideze un guvern liberal; noi suntem îngrijoraţi că d-sa nu va putea realiza acest guvern. Noi cunoaştem gândurile d-sale Şi ştim ce se poate din ceia ce vrea. Or, d-sa vrea ceia ce nu se poate şi de aceia suntem siguri, că altuia, decât d-lui Duca, îi va succede să realizeze guvernul liberal din viitor. Atunei abia, va începe pentru d. Duca ceia ce se spune azi, drama din partidul liberal. Fireşte, constatarea aceasta nu este a unuia singur. Mulţi, alţi fruntaşi ducişti sunt convinşi de acest lucru. Şi dacă lucrurile sunt aşa — şi aşa sunt — nu este de mirare că masa partizanilor d-lui Duca nu se prea grăbesc să ia ofensive de... răsturnarea guvernului. * S’a vorbit şi am vorbit şi noi, de cartelul electoral şi de intenţia de fuzionare a partidelor d-lor mareşal Averescu şi Gr. Filipescu. Pentru motivele ce am expus opinam că fuziunea aceasta nu se va face. Astăzi, după informaţiunile precise pe cari le avem, putem afirma că şi cartelul electoral încheiat, va fi denunţat. Denunţarea se va face de către d. mareşal Averescu Şi iată pentru care motiv: I. Gr. Filipescu şi-a propus să publice în «Epoca» o serie de interviewuri ale fruntaşilor politiei din toate partidele, cu privire la situaţia politică actuală. In acest scop d-sa obţinuse interviewuri de la d. mareşal Averescu,i Iorga, Gr. Iunian, etc. In acest timp, cum era firesc, d. Filipescu a vizitat mulţi fruntaşi politici, din diferite partide, cărora, fie că Ie a luat părerile, fie că a stat numai de vorbă. Faptul acesta, ca şi încercarea d-lui Filipescu de a mări cartelul electoral încheiat cu averescanii, a nemulţumit adânc pe d. mareşal Averescu, care nu fusese în prealabil consultat. De aci hotărârea d lui mareşal de a denunţa cartelul încheiat cu partidul conservator. In celelalte grupări politice situaţia este tot aşa de confuză. Dar, în special, în grupările d-lor Goga şi Argetoianu se observă de la o vreme o dezorientare şi o lipsă de entuziasm cari pot fi în curând fatale acestor partide. Mulţi gogişti fruntaşi sunt pe punctul de aşi face bagajele pentru a decola spre alte limanuri, iar la d. Argetoianu dacă partizanii mai stau, e pentru că li se spune mereu povestea că «oricare guvern va veni în viitor, din el va trebui să facă parte și d. Argetoianu la un minister de mâna întâia». Nimeni nu se mai îndoeşte astăzi că cooperaţia este destinată să joace un rol însemnat, în procesul economic contemporan. Cooperaţia se încadrează în ideologia democratică şi de aceea, încurajarea şi organizarea acţiunei cooperatiste, sunt înscrise în programele tuturor partidelor democratice. Evident că şi vechile partide, reacţionare, silite de vremuri, au trebuit să accepte cooperaţia in programul lor. Dar felul cum aceste partide au înţeles să aplice teoria cooperatistă este departe de a corespunde rolului ei economic şi social. In prima sa guvernare, partidul naţional-ţărănesc, care înţelege să facă din cooperaţie, elementul de progres, ce poate fi în economia naţională, a făcut o radicală transformare în organizarea cooperatistă. In primul rând s’a înlăturat pu msas.sassá- Acţiunea d-lui Votca Niţescu, ministrul agriculturii tunci, după un isn-doi s’au liniştit însă complect In al doilea rând s’a imprimat lozinca, afară politica din cooperaţie’ Şi în al treilea rând s’a adus o nouă organizare solidă, pe baze proprii, pentruca rolul statului să nu mai fie cel dintâi. Sunt trei ani de atunci. Trei ani de plină criză cinomică şi financiară. Graţieri măsurilor luate la vreme de partidul national-ţărănesc, putem spune că avem o mişcare cooperativă — redusă, desigur — dar independentă. Partidul national-ţărănesc continuă politica de încurajare a cooperaţiei. In această direcţie, d. Voicu Niţescu, ministrul agriculturii, desfăşoară o acţiune rodnică. Vom sublinia trei fapte, din care reiese întinderea şi importanţa acţiunei d-lui ministru al agriculturii: fregaiul şi parazitismul. A fost ol Primul fapt este acel al încadrăoperaţie grea dar salutară. Au răcorit asociaţiunilor agricole în mişcanii câtva timp profitorii de până a rea cooperativă. Legea a fost votată în ultima sesiune parlamentară. Asociaţiile de exploatare agricolă, atât de necesare în ţara noastră de mici agricultori, au intrat sub controlul şi îndrumarea Oficiului naţional al Cooperaţiei, ceea ce le va da posibilitatea unei activităţi mai intense. Al doilea fapt pe cale de realizare, este acel al colaborării dintre cooperaţie şi Casa autonomă a pădurilor statului. Această colaborare va da naştere unei întinse organizaţii cooperatiste — de exploatare şi muncă — în domeniul forestier. In sfârşit, un al treilea domeniu în care cooperaţia va fi deasemeni înrădăcinată este domeniul pescăriilor. Ne vom ocupa, la timpul potrivit, în amănunte de această acţiune a dlui ministru Voicu Niţescu. Am însemnat aci politica generală pe care un distins exponent al partidului naţional-ţărănesc o urmăreşte de a introduce cooperaţia în exploatarea bogăţiilor naţionale. Conţinutul buletinului nostru extern, cronică fidelă şi obiectivă a politicii internaţionale, îl alimentau în mod regulat evenimentele, foarte bogate şi importante, de pe scena politicii europene. Rareori cădeau în câmpul discuţiilor şi Statele Unite ale Americei sau Orientul îndepărtat. Lesne de înţeles pentru ce, prin conlucrarea factorilor istorici, Europa a ajuns centrul politicei mondiale. E firească atunci preponderenţa problemelor ei. Din când în când isbucneşte, cu mondiale ecouri şi vulcanul Statelor Unite ale Americei de Nord. Atenţia noastră este isbită de ultimele evenimente din Statele Unite. De vreo două zile, domneşte acolo, o agitaţie extraordinară. Ai impresia că se răscoală toată lumea! Grevele muncitoreşti ameninţă să se întindă cu iuţeală fulgerătoare peste tot cuprinsul regiunilor industriale. Ciocnirile între grevişti şi poliţie se ţin lanţ. Aşadar greve de lume nemulţumită în ţara fabuloaselor bogăţii, în ţara dolarului!... Da, chiar în ţara dolarului! E interesant de cunoscut ce cauze au putut împinge la această situaţie. De câtva timp Statele Unite practică în materie monetară, o politică de inflaţie. Această politică a devenit oficială odată cu instaurarea noului preşedinte Roosevelt, care o practică BULETIN EXTERN Urmările politicei inflaţioniste din America tul acesta e unul dintre cele mai capitale. Dă impresia de prăbuşire a unor aşezări tradiţionale. Dar riscurile unei politici inflaţioniste sunt enorme. Niciodată nu poţi şti unde duce această aventură. O dovedesc şi evenimentele deslănţuite acum în America. „ La adăpostul politicii inflaţioniste, intermediarii au realizat beneficii enorme, în detrimentul producătorilor şi muncitorilor. Greviştii urmăresc prin acţiunea lor să forţeze pe intermediari să cedeze producătorilor partea de beneficii. Ce sfârşit vor lua aceste manifestaţii, nu se poate preciza cu anticipaţie. Fapt e că s’a învederat ce riscuri enorme implică o politică în mod constant. Dolarul şi-a pierit inflaţionistă. Tulburările sociale la dat echilibrul şi siguranţa. bari dă loc pot duce la, consecinţe In viaţa economică a lumii, fap- ■neaşteptate. Pacificarea indiei printr’un mesaj adresat poporului englez afirmă că pacea cu India se poate dobândi numai prin înțelegerea cu congresul national. GANDHI Nemulţumirile funcţionarilor financiari Funcţionarii financiari care intră în prevederile diverselor legi de reorganizare a serviciilor ministerului de finanţe, sunt hotărâţi, pare-se, să meargă până la Dumnezeu cu protestul că statul şi-a permis, în interes superior, să-i deranjeze pe d-lor un moment în obicinuita d-lor existenţă. In adunarea pe care au avut-o Duminecă, la care s’a manifestat, printre alţii, şi d. Stancu Brădişteanu, — a cărui acţiune de agitare a funcţionarilor este în deajuns de cunoscută, — s’a făcut angajamentul solemn de nesupunere. Hotărâţi să atace în justiţie deciziunile ministerului de finanţe în toate cazurile de retrogradări sau detaşări, funcţionarii financiari declară sus şi tare că nu se vor da cu nici un preţ bătuţi. Este cel puţin curioasă mentalitatea pe care o afişează funcţionarii nemulţumiţi din finanţe. Ei susţin, pe baza textului de lege din 1916, care le dă dreptul, indiferent de situaţiunea din punct de vedere al studiilor, să înainteze până la gradul de director, că nu pot fi retrogradaţi. Fără să ţină în seamă că o lege recentă, cu valabilitatea oricum mai puţin discutabilă, stabileşte că chiar în cazurile cele mai justificate, din toate punctele de vedere, înaintarea unui funcţionar nu se va face cu sporul aferent de salariu. S-a legiferat această măsură în vremuri excepţionale, pentru vremuri excepţionale. Ea loveşte în mod dureros în slujbaşii tineri, în primul rând, care deşi au titluri universitare, nu pot avea o remuneraţie corespunzătoare pregătirei şi cerinţelor lor de viaţă. Dar măsura este scuzată de un interes superior. Statul nu-şi poate permite luxul de a spori cheltuelile pentru personal. Jertfa au acceptat-o funcţionarii tineri, deşi aveau îndreptăţire la toată solicitudinea. De ce nu s’ar putea impune un sacrificiu unor funcţionari, care nici studii nu au, nici dificultăţile începutului de întâmpinat. Ba care au putut agonisi, din venitul pe care li l-a servit statul în atâţia ani de zile, rezerve care să-i pună al adăpost de grija existenţii. Toate argumentele demonstraţiunei că funcţionarii din finanţe nu au dreptate, — şi sunt multe, — sunt de partea ministerului. Vom reveni. NEVOILE MOŢILOR Dorinţa guvernului de a curma o situaţie întristătoare într’o regiune plină de tradiţie şi respect de lege, de înalt românism şi stoică nobleţă, a stârnit frământat şi bucuros ecou în rândurile Moţilor. Se impuneau ca preceptele evanghelice — să se plece urechea la suferinţele poporului măcar mai târziu, dacă alţii cu criminală nepăsare atunci când puteau s’o facă nu au găsit să aducă o alinare, o uşurare dreaptă. Un suflet curat, o senină faţă bisericească, P. S. Episcopul Nicolae Ivan, care a cunoscut acest popor de culţ de munte, pentru că l-a păstorit odinioară, face fără să vrea tot procesul mizeriei în care se sbat Moţii. O fată bisericească străină de orice interes politic, judecând numai cu freamătul pasiunii nu cu clocotul pasiunii politicianiste, spune într’un ziar de dimineaţă, cu multă tristeţe şi dreptate: «Viaţa Moţilor o cunosc bine, încă de când eram protopop la Alba-Iulia». Moţii sunt oameni necăjiţi cari cutreeră ţara în lung şi lat,„cu tradiţionalele cercuri şi ciubăre, în căruţele lor caracteristice, ducând o viaţă de boemi, cântându-şi amorul şi bucuriile, în căutarea unei bucăţi de pâine. Chestiunea Moţilor trebuia rezolvată încă atunci, în timpurile de belşug, când s’ar fi găsit bani şi pentru acest ţinut, nu acum în aceste timpuri de criză şi sărăcie generală, când situaţia lor s’a agravat mai mult»... Nu am vrea să tălmăcim frumoasele şi dreptele cuvinte ale unei înnalte feţi bisericeşti, şi sa le târâm în discuţia pasionantă pe care o deschide politica. Dar este prea mare adevăr în cele spuse, ca să trecem cu vederea. Trebuia făcut de mult, în timpurile de belşug. Desigur. Trebuia făcut de acum zece- doisprezece ani, când liberalii captau in numele unei formule proprii avuţiile, le aserveau. Atunci când în numele unor principii naţionale pământurile ardelene erau presărate cu toate lăcustele regimului liberal, avide de îmbogăţire, atunci când în numele celor mai sfinte sentimente înflorea luxul, traficul şi şperţul. S’au irosit averi, s’au mistuit bani, pentru simple interese personale. Din când în când, praf în ochii mulţimei, sa auzia — savant regizat şi trâmbiţat prin foi în sluga partidului — că vre-o câteva vagoane cu porumb au luat drumul spre Ţara Moţilor în suferinţă, sau că un reprezentant al guvernului liberal se va deplasa pentru un discurs şi un banchet electoral în regiunea nobilă de odinioară. Şi era mai sigur de multe ori că ajunge reprezentantul liberal cu discursul şi banchetul, decât cele câteva vagoane cu porumb sau alimente, destinate să remedieze foamea. Era bogăţie pretutindeni; se asvârleau bani pe lucruri inutile visteria statului era la discreţia liberalilor, — doar soţii trimiteau apeluri disperate, semnale de vas în clipă de naufragiu, fără să fie auzite. Era atâta sgomot, atâta veselie, încât nu se mai puteau auzi şi strigătele celor ce vroiau un drept la viaţă. Acum e criză, e sărăcie generală. Moţii se sbat ca şi odinioară. Glasul lor totuşi este auzit — dreptate se va face. Guvernul înţelege să înscrie, prin remedierea unei suferinţe ce a durat prea mult — nu o pagină de glorie, ci una de umanitate. IN PAG. IV-as Formidabilă explozie la un hotel din Brno (Continuare în pagina 111-a): «Douăzeci de zile în ţara lui Hitler» este titlul celui mai recent studiu — din foarte numeroase — asupra actualei stări de lucruri din Germania. Hitlerismul, în această carte a lui François le Grix, ziarist francez de mari resurse intelectuale şi de veche şcoală, nu iese nici lăudat, nici executat însă cu neîndurare, cum se obişnuieşte atunci când se judecă un eveniment ca acel care tinde să prefacă o ţară întreagă- In capitolul în care vrea să ne explice cum a putut Germania cădea sedusă în mâinile lui Hitler, Francois de Grix, aduce câteva elemente noul de politică internaţională, cari nu pot scăpa atenţiei. Este vorba de un plan grandios al cancelarului Bruelling, plan care dacă ar fi reuşit, ar fi adus Germaniei cu totul alţi stăpâni, iar Europei — poate — altă înfăţişare. In ce constă acest plan — vom arăta citând un fragment din carte: «Nimeni nu ignorează faptul că venirea la putere a cancelarului Bruening a reprezentat în Franţa pentru partizanii unei aproprieri franco-germane, un maximum de speranţe. Iar principalul motiv pentru care d. Poncet a primit să părăsească Parlamentul pentru a pleca ambasador al Franţei la Berlin, era tocmai această perspectivă de-a juca pe cartea lui Bruening şi de-a negocia cu acest om cinstit. Din nenorocire, d. Poncet şi-a dat imediat seama că poziţia lui Bruening deşi părea solidă din afară, era extrem de fragilă. Ce vroia în fond, Bruening? In afară de chestiunile interne ale ţării, fostul cancelar vroia să obţină un mare succes extern, care avea să-l consolideze şi mai mult. Bizuindu-se pe sprijinul mareşalului Hindenburg — care îi repeta mereu că îl va ţine la putere atât timp cât el însuşi va fi preşedinte de republică — d. Bruening începu să schiţeze un plan grandios care avea să aducă, în credinţa sa, pacificarea lumii. Vom arăta liniile lui generale, aşa cum sunt cunoscute de toţi francezii şi germanii cari au lucrat pentru şi au crezut în acest plan. El comporta, neîndoios, clause teritoriale, militare şi financiare, nişte «ajustări» cari echivalau cu o adevărată revizuire a tratatelor de pace, cu toate că acest cuvânt nu era pronunţat- Dece s’ar fi servit d. Bruening de un vocabular iritant? Ceiace trebuie reţinut este că [planul ar fi avut aprobarea Statelor Unite, Angliei şi Italiei şi nu mai lipsea decât agrementul Franţei. CLAUSE TERITORIALE - conform planului: Restituirea imediată a teritoriilor Eupen şi Malmedy. Restituirea regiunei Sarre (la nevoe rezolvarea prin plebiscit). Polonia trebuia să retrocedeze Germaniei o parte din culoar cu Danzig şi Gdynia pentru a se restabili o comunicaţie, prin continuare de teritoriu, între Germania şi Prusia Orientală. Pentru Gdynia şi Danzig, Polonia ar fi primit Memel. Un nou Locarno i-ar fi garantat posesia liniştită a Posnaniei şi Sileziei. CLAUSE MILITARE. - Recunoaşterea teoretică a egalităţii de drepturi. Control reciproc. Chestia miliţiilor ar fi fost reglementată prin recunoaşterea unei armate de IdOOOO oameni, care ar fi fost adăugată Reichwehrului. CLAUSE FINANCIARE. - Un împrumut de două miliarde subscris de Aliaţi în favoarea Germaniei şi care ar fi permis acesteia să îndemnizeze Polonia şi să-şi acopere cheltuelile. Pentru acest împrumut Germania ar fi gajat tutunurile sale. Ea ar fi început să restitue după cinci ani. Serviciul de rambursare ar fi fost o garanţie pentru Aliaţi că Germania nu se reînarmează. De asemeni anularea tuturor datoriilor interaliate, agrementul d-lui Hoover fiind obţinut (acestea se întâmplase înainte de moratoriu). In plus, planul mai prevedea an armisticiu de zece an», consimţit în mod solemn de către toate statele semnatare ale acordului. Iată ceiace — spun briandiştii — Franţa a sacrificat, lăsând pe Bruening să cadă. Ei reproşează d-lui