Dreptatea, septembrie 1933 (Anul 7, nr. 1783-1808)

1933-09-01 / nr. 1783

Basmul reintregirei liberale s a sfârşit... ...şi al venirei la pulere de asemenea. ANUL III NO. 1783 Vineri 1 septembrie 1933 4 PAGINI Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clevenceau, 9. — Telefon Redacţia 217104, Adiţia 220(25 Se apropie ceasul? Mănăstirea Horez din judeţul vâlcea este aşezată într’unul din cele mai pitoreşti colţuri ale Carpaţilor olteni. Pe culmi şi în fundul prăpăstiilor s’a aşezat o linişte ca de început de veac Din când în când ţipetele ereţilor şi ale cocoşilor de munte străpung tăcerea, mărind prin contrast, impresia de eternitate şi de grandoare«Munţii, într o sălbatecă splendoare», domină nimicnicia omenească» care furnică, în muşuroaie, pe la poale. In asemenea ţinuturi, omul capătă sens numai prin integrare în natură, la fel cu frunza, cu ramul, cu sălbăticiunile Domnului. O fâţăială de surtucar prin regiune este cea mai oribilă discrepanţă. Singur ţăranul ştie să-şi poarte trupul şi făptura cu maiestate prin coclaurile muntoase! O adunare de surtucari şi coţcari politici la Horez în judeţul Vâlcea, în preajma mănăstirii cu parfum sacerdotal, a aruncat zilele trecute o urâtă pată în pitoreştile peisagii. , Liberalii au ţinut o consfătuire acolo. Au participat micul Dalai-Lama, domnu Goe Duca, marele bărbat de Stat N.Simionescu, sosit de la Bârlad în misiune specială, ca să aducă salutul liberăluşilor de pe malurile Căcainei, un potentat regional in spe şi furios arivist Eugen Bălcescu „(fost deputat), simpaticul farmacist local Grigore Marica, trei studenţi şi un colonel invalid. Se spune că toţi «oratorii» (nu e imodest calificativul?) au insistat asupra gravităţii situaţiei şi au afirmat că mântuirea nu poate veni decât de la partidul naţional-liberal! «Gravitatea situaţiei» — se ştie— se datoreşte crizei sistemului liberalist de producţie şi repartiţie a ameuţiilor. Ea este de proporţii mondiale. Acest sistem a fost introdus în România de către liberali. Ei posedă băncile, industria şi comerţul, adică cele trei chei ale palatului economiei naţionale. Criza băncii, industriei şi comerţului este organicstructurală. Din punctul de vedere specific al intereselor ţărăneşti, acest sistem nu i-a adus niciodată nici un bine, ci dimpotrivă a spoliat cu neruşinare reală munca şi chiverniseala ţărănească. In momentele de criză, partidul naţional-ţărănesc ca exponent al ţărănimei a luat o serie de măsuri urbile şi fecunde pentru uşurarea clasei sale şi a avut grija ca nu cumva urmările crizei să cadă exclusiv in spinarea ţărănimei cum ar fi procedat liberalii. Este suficient să spunem că de la 1 Aprilie 1933, ţăranul român nu plăteşte decât aproximativ 40 lei anual la pogon. Recolta îmbelşugată şi scaderea impozitelor îi Îngăduie să suporte răbdător şi cu încrederi mari în viitor repercusiunile viforului critic mondial pe plaiurile sale. Liberalii fac sforţări de agonizant să preia puterea. D. Goe Duca a declarat la Horez: «am convingerea nestrămutată, că trasul nostru se apropie... Opinia publică reclamă cu hotărâre tot mai evidentă venirea la putere a partidului naţional-liberal». De altfel I’Ithya partidului nici nu a mai vorbit altceva. , De ce se apropie ceasul liberal? Care opinie publică sprijină acţiunea liberală? Ţărănimea, -n orice caz nu- Ba 3.mte , instinctiv, când im are’ depl na conştiinţă, că lupul nu poate fi prietenul mielului şi nici plutocratul nu va proteja pe săracii satelor. Liberalii au fost şi sunt duşmaniiţăranimei, de vreme ce interesele Ier sunt concentrate în sfera industrial-bancară. Mica burghezie iarăş nu poate sprijini pe liberali. A fost cândva un stâlp puternic al liberalismului. Dar în febra pauterizării crizei şi a sugrumării lente din partea marelui capital se îndreaptă spre experienţe noui, nu tocmai dintre cele mai fericite, în orice caz antiliberale. Mica burghezie europeană este luată în apele extremistea, dreapta, care îi oferă diversiunea antisemitismului. Această clasă de mijloc se iluzionează, că va scăpa, astfel, de concurenţa micei burghezii evreieşti şi-şi va recuceri poziţiile decimale de criză. La noi, burghezia conştientă repudiază însă cu aceiaşi energie şi pe extremişti, dar şi pe liberali. D. Duca nădâijdueşte că va veni la putere, curând. De aceia spune: «mi a sosit vremea». Da, desigur. A sosit vremea d-lui Duca- Dar nu ca să vie la putere, ci ca să fie eliminat din partid cu acoliţii săi, afară de căzut când va accepta jugul d-lui George Brătianu și al doctorului Anghelescu . Remeie Doris se află la Paris unde va face o vizită preşedintelui Lebrun rafiic diverse „Reîntregirea“... lichidată Neavând, cu drept cuvânt, nici o confientă cu d- dr■ Angelescu d. Duca, speriat de creşterea ameninţătoare a partizanilor «reîntregire» în rândurile amicilor săi, a delegat pe d- Vasile Sassu să trateze. Rezultatul a fost ce de mult anunţat de noi. D. George Brătianu a repetat lozinca sa: — Cu Duca idei — niciodată! D. Sassu a plecat la Maldărești— cu ploconul.... D-sa nu este partizanul sacrificării d-lui Duca. D. dr. Angelescu e mai mult ca oricând de această părere. Bineînţeles,Viitorul nu spune nimic despre aceste ultime negocieri.. Căci vorbeşte despre... «neînţelente din guvern ! Imposibil să împiedici pe cineva da se face de râs, — când ţine cu tot dinadinsul să fie--. -------OXO-------. CHESTIA ZILEI OPERA iHmiuM faţă de Convenţia cu Germania fost încheiată. Se ştie că au fost diverse formule. Guvernul s-a menţinut pe singura poziţiune convenabilă intereselor noastre. Ofertele succesive au ajuns la înţelegerea intereselor care ne comandau această atitudine. Cea din urmă fiind favorabilă a fost acceptată. Delegaţia economică a guvernului a dat deslegarea cuvenită. Cerealele noastre şi-au asigurat un debuşeu care va contribui de asemenea la menţinerea preţurilor. Ceea ce înseamnă un nou succes în acţiunea de valorificare. De asemenea s’a încheiat şi convenţiunea cu Polonia. Nu este nevoie să mai accentuăm importanţa ce prezintă pentru intereseleeconomice ale ambelor ţări. Alte convenţiuni nu mai puţin interesante sunt pe punctul de a ajunge la conclusiuni favorabile. Activitatea desfăşurată de guvern şi în această privinţă îşi dă roadele aşteptate şi salutare. In acelaş timp opera de valorificare a grâului, găsind un sprijin eficace în însăşi menţinerea preţurilor, se desfăşoară cu o continuitate statornică şi în contonturi din cele mai favorabile. Negocierile care vor începe peste câteva zile cu creditorii străini nu se anunţă câtuşi de puţin în perspectivele posomorâte cu atâta satisfacţie descrise de ziarele «naţionale» pline de un zel desgustator pentru interesele străine. In orice caz, guvernul merge la acele negocieri cu o poziţiune bine stabilită şi de la care imperativele vieţei noastre economice şi financiare nu-l pot lăsa să se îndepărteze. România şi-a afirmat totdeauna realitatea angajamentelor ei şi n’a ascuns niciodată dispoziţiunile către care ar fi împinsă, dacă nu se dau ascultare apelurilor ei. Iar dacă guvernul actual şi d. Virgil Madgearu, ministru de finanţe, în deosebi a fost nevoit să recurgă la măsura luată, este că, în adevăr, nu se putea altfel şi nici un alt guvern, oricare ar fi fost nu ar fi făcut altfel. Opera guvernului se desvoltă pe toată linia în cele mai prielnice condiţiuni pentru interesele superioara ale ţării, care sunt apărate cu destoinicie şi guvernate ca folos. In asemenea condiţiuni, palpabile pentru toată lumea, cade sub simţul comun comicul lamentarii al unei opoziţii de sinătate şi anarhice, incapabilă de vreo acţiune pozitivă şi condamnată să vegeteze încă multă vreme în situaţia penibilă de azi. TOT FALSUL... Exploatatorii, falsului comis în redactarea interogatorului lui Seletzki, intercalându-se declaraţii pe care acesta nu le-a făcut, pe care le-a tăgăduit formal de îndată ce a luat cunoştinţă de ele. Comentatorii, falsului pe care apărătorii lui Seletzki l-au denunţat şi care va fi demascat ca atare şi înaintea consiliului de revizie; Politiciani pehlivani şi maloneşti, care văd în această manoperă abjectă un prilej de a atinge o personalitate granitică, de care se vor sparge totdeauna valurile urilor cât de furioase; Complicii, falsului prin faptul că uzează de el, deşi ştiind că este un fals. Toată drojdia, venală a unei opoziţii exasperată de propria ei neputinţă, caută să-şi scuze acum acţiunea murdară, sub cuvânt... că falsul n’ar fi fals! Dar cei mai calificaţi să ştie, că este un fals, îl afirmă astfel Noi aşteptăm ca cercetarea administrativă şi judecătorească, ce nu va întârzia să lămurească oficial această chestiune, să-şi spue cuvântul. Dar până atunci nu ne putem opri da înfiera cu ultima energie pe autorii falsului şi pe complicii lor. (Inc seamănă vânt, culege... ---------—aagjMnBK “n— Sunt multe şivariate motivele pentru care la noi nu pot prinde rădăcini curentele reacţionare de extrema dreaptă. In prima linie este această cuminţenie veche a poporului nostru care apreciază prin instinct ce este sănătos şi ce este nebunesc. Dar mai este şi altceva: moda uniformelor politice şi a organizării pe batalioane, cu conduceri secrete, cu şefi misterioşi, sunt lucruri împrumutate din străinătate. Nu sunt venite de la firea poporului nostru, care nu aleargă după asemenea travestiuri de bal ale celor dornici de aventură. Şi de ce ar pinde, de pildă o acţiune ca aceea a “Gărzii de fier», chiar în timpuri de instabilitate ca acestea. Partidele politice sunt tot atât de îngrijite de apărarea intereselor noastre de stat şi naţionale, ca oricare alte efemere organizaţii. Nu va fi mai mare patriot un oarecare inturburată de oaspeţii nepoftiţi ai lui Zelinski—Codreanu—Polonezul (fost coada clasei la liceul militar unde cu greu se adapta cărţii). Răspândeau afişe în toate părţile, opreau lumea de la muncă, făceau zâzanii de tot felul-Au recurs şi la organizarea unui bal, într-o cârciumă numai pentru a-şi face clientelă. Unul dintre gardişti a avut imprudenţa să insulte în faţa ţăranilor pe primarul satului Reacţiunea a fost promptă. Gardiştii au trebuit să se refugieze prin lanurile de porumb pentru a scăpa de o lecţie care putea fi ceva mai gravă, până la urmă. «Garda de fier» a mai avut precedente de acest soiu. In Bucovina ţăranii i-au Luat la goană în mai multe ocazii. , Nu vrea să se cuminţească «Gardivi» fără încadrare socială din «Garda» lui Zelinski.Codreanu, decât un fruntaş din oricare partid politic serios!... A susţine contrariul ar fi să cazi în ridicol. Aceste partide, în decurs de mai bine de un deceniu de viaţă parlamentară, au reuşit să dea o oarecare educaţie politică şi civică ţărănimii noastre. Aceasta este astăzi destul de lămurită şi orientată în privinţa situaţiei politice. Simpatiile ei se grupează in constelaţii politice suficient precizate. Nu orice nouă încercare necugetată poate avea, astăzi, influenţă asupra ei. Nici chiar destrăbălată îndrăzneală a celor cari se pretează la falsificări de bani pentru a ajunge la imaginare succese. Dovadă este şi lecţia proaspătă pe care ţăranii din Botoşani le-au servit-o unor gardişti minori, da»? O va astâmpăra ţărănimea, că De câtva timp, liniştea ţăranilor treia nu-i arde de aventuri nesădin comuna Stănceşti, era mereu ţiruite! «Daily Herald» oficiosul partidului laburist publică un articol sensuţional asupra relaţiilor ce s-au creiat în urma regimului hitlerist între Franţa şi Rusia Sovietică. Ziarul constată, că atitudinea Germaniei a reuşit să distrugă în mod complect legăturile între Soviete şi Germania, alăturând o pe aceasta Franţei. Ziarul pretinde, că s-a realizat o apropiere strategică între Franţa şi Rusia- Uzinele Renault au primit mari comenzi ruseşti de tunuri şi automobile blindate■ In acelaş timp au plecat la Moscova experţi militari francezi cari îi vor înlocui pe experţii militari germani ce au desfăşurat până acum activitate la Moscova-Vizita d-lui Pierre Cot, ministrul aerului, la Moscova, se pune tot în legătură cu acest fapt-Ştirea apărută în presa engleză a produs mare senzaţie în toată lumea, şi o profundă demoralizare la Berlin, care se vede astfel complect izolat. De altfel, Rusia Sovietică şi-a modificat toată politica externă, oraţie politicei d-lor Hitler-Rosenberg Astfel celebrul gazetar Karl Radek publică la rândul său un articol nu mai puţin senzaţional, arătând că nici, Marx, nici Engles şi nici Lenin n’au fost niciodată contra independenţei Poloniei şi pledează pentru o strângere a relaţiilor polono-sovietice. Desigur articolul a fost foarte bine primit de către cercurile politice de la Varşovia cari spun, că dată fiind comunitatea problemelor cari se pun în faţa Poloniei şi Rusiei se crede că o coordonare a politicei lor internaţionale are în faţa ei un viitor pozitiv. «Gazeta Polska» speră, că istoria va denumi epoca actuală «ex Oriente lux». Întreaga presă franceză comentează la loc de frunte şi cu simpatie noua orientare în politica externă aţată de valul furiei litleriste. BULETIN EXTERN Rusiei Sovietice- Vizita d-lui Herrot, ca şi a celorlalţi oameni politici de marcă francezi la Moscova, va facilita şi mai mult înţelegerea situaţiei internaţionale şi pericolul pe care îl prezintă pentru civilizaţie regimul naţional socialist. Greşelile politicei hitleriste au precipitat evoluţia politicei externe a Sovietelor.Aceiaş cauză adâncă — scrie «Letmps» — teama de înaintarea Germaniei spre răsărit, care a determinat Rusia ţaristă a se alia cu Franţa, readuce Rusia Sovietică în circuitul european Evoluţia aceasta prezintă un interes real pentru ansamblul politicei internaţionale. Mica Înţelegere şi în special România trebue să se bucure de această nouă orientare a Rusiei Sovietice în politica externă, în care vede garanţia unei stabilităţi nu numai în Europa Orientală, ci și în Europa Centrală la fel de amenin E x Oriente 1 u ' ——- —® «asgiw------------- Spre o nouă metodă pedagogică — ›==‹^ Am vorbit în foiletoanele noastre trecute despre ceea ce a făcut şi a însemnat, pentru învăţământul primar, metoda italiancei Montessori. E adevărat că, după câte ştiu, nici un român sau româncă, nu urmează cursul internaţional pe care-l conduce ea acum la Roma, dar metoda ei este mai mult sau mai puţin cunoscută de către o minoritate de institutori, cari se interesează de problemele pedagogice. Dna Montessori, a cărei lucrare principală „La Pedagogie scientifique" paremi-se că nici nu-i tradusă în româneşte a intrat de mult în familia gloriilor stabilite, și chiar, a gloriilor oficiale. Din nenorocire, triumful ei asupra filistinilor se datorește mai ales faptului că filistinii au înțeles că metoda Montessori, restrânsă în limitele în care a închis-o autoarea ei, nu-i deloc periculoasă pentru „ordine”. * Maria Montessori, care aparţine familiei de mari educatori: Rousseau, Pestalozzi, Froebel, rămâne, mult deasupra lor, fiindcă pedagogia ei nu are deloc legături organice şi necesare cu o concepţie de ansamblu a vieţii şi a societăţii. Metoda ei nu depăşeşte frontierele şcoalei, clasei şi pierde astfel tot potenţialul ei revoluţionar. Educatoarea italiană a insistat mult asupra necesităţii de a se exclude orice compromis între drepturile copilului şi pretenţiunile, prejudecăţile adultului; ne-a pus deasemeni în gardă contra diformărilor personalităţii copilului, ale căror contacte cu profesorul iau caracterul „unei lupte a unuia slab, atacat de unul tare”. Ea se opreşte aici; ea ignoră ambianţa ostila care, acasă, pe stradă, în uzină, îl înconjoară pe acest copil, când nu aparţine unei clase privilegiate. Geniul d-nei Montessori n’a sezizat logica interioară a principiului pe care l-a pus în valoare. Din contră ea l-a învăluit, ca și o mumie, în benzile unei practici cu orizont restrâns. Astfel, în ciuda aparențelor, în ciuda consacrării succesului, doamna Montessori n’are azi discipoli, — sau prea rruţini — căci „adevăraţii” discipoli sunt aceia cari vreau opera maestrului, care o urmăresc, care scot tot adevărul de care e plină opera, chiar dacă pentru aceasta ar fi nevoie să ridice drapelul revoltei. Neavând discipoli, soarta metodei Montessori este de pe acum aranjată: ea va avea soarta metodei froebeliane şi nu va rămâne ca şi de pe urma bogatului seceriş de idei al autorului lui u L'education de l'homme" decât o nouă rutină, desgolită de orice acţiune educatoare eficace şi durabilă. * Care ar putea fi deci acea şcoală în care copilul să-şi aibe toate drepturile? Aceasta e de acum însuşi ideia unei „noui” educaţii care ar fi să se opereze în clasă, unui nou echilibru realizat în cuprinsul acestei clase între adult şi copil. Căci copilul nou are nevoie de un adult nou, ca să ne servim de o formulă fericită a d-nei Montessori, aportul reciproc al copilului şi al adultului este „egclic”, neîntrerupt. Dar pentru ce să identificăm numaidecât adultul cu profesorul? Copilul cunoaşte şi alţi adulţi: părinţii, prietenii casei, băcanul la care e trimis uneori să facă târgueli, eroii cărţilor pe cari le citeşte, ai filmelor pe cari le vede. Şi cum copilul, care trece printr’o şcoală „model" nu trăeşte niciodată într’o familie „model”, nu lucrează niciodată într’un atelier, un birou „model”, metoda Montessori se înfăţişează ca o roată învârtindu-se în vid pe o axă descentrată. * „Trebue preparată copilului o ambianţă adoptată vieţii sale, nevoitori sale”, spune undeva d-na Montessori. Ar putea ajunge aci, mai ales, cu ajutorul unui material apropiat care „îngăduie copilului să se desvolte după cele mai profunde nevoi creatoare". Mă gândesc, citind aceste cuvinte ale d-nei Montessori, la un pasagiu a lui Eugene Cariere („Ecrits et lettres choisies, Paris, 1907, p. 30 şi 88), pe care am citit-o de curând: „Fiecare individ apare în viaţă cu facultăţile lui proprii şi cu prepararea lui anterioară pentru acţiunea sa. Celor, cari primesc pe noul venit au sarcina să-i recunoască darurile. (Continuarea în pagina 11-a)- nu va merge la Roma. Știrile despre o apropiată întrevedere a d-sale cu d. Mussolini sunt azi oficial desmin- Poate că nu am fi revenit, dacă un ziar de seară nu ne ar fi adresat un reproş: «protestările care se ridică în fiecare Duminecă ar trebui să dea de gândit guvernului. Credem că o atitudine mai conciliantă, mai înţelegătoare pentru necazurile mulţimii este absolut necesară»• In privinţa protestelor de fiecare Duminecă, ne am exprimat, şi încă destul de explicit. Guvernul înţelege să lase pe oameni «să-şi spună păsul», — dar oamenii, rău sfătuiţi nu se mărginesc de cele mai multe ori numai la aceasta. Marionete în mâinile criminale ale agitatorilor de profesii, ei împrumută atitudini belicoase, uzează de langajuri nepermise, diseminează discordie şi anarhie. Când procedeul este atât de nepermis violent, când funcţionarii se ridică împotriva şefilor lor, când «păsul» se transformă în ameninţae şi armă politică, ne întrebăm cum vrea confratele de seară ca «pe estrada unei asemenea adunări să apară un membru al guvernului, care să aducă un discurs de măngăere»? Guvernul nu a respins niciodată pe nimeni. El a luptat ca să amelioreze un rău pe care nu el, ci alţii l-au provocat, şi s’a străduit lună cu lună să asigure plata la timp a funcţionarilor. Iar pe cei, cari nu mai puteau fi de utilitate promptă , ia pus în cadrul disponibil, asigurându-le şi acestora jumătatea salariului şi posibilitatea unei reactivări. Era oare mai bine să-i lase neplătiţi cu lunile, ca pe timpul guvernării Argetoianu-Iorga? Şi totuşi pe acel timp «pasul» nu era atât de violent exprimat şi nici nu înduioşa sufletele prompte la milă ale gazetelor de dimineaţă sau seară(Mai ales cele liberale, complice la crima tehniciană) Mai face un reproş însă confratele de seară: «Prin faţa aceleiaşi mulţimi trec circulările prin care ministerul de finanţe ordonă o înăsprire a încasării birurilor- Ca şi când oamenii nar plăti fiindcă nu vor să plătească». Avem încă proaspete în amintire «circulările». Se spune precis că e vorba de urmărirea celor mai greu impuşi (adică a celor care au) dar care nu înţeleg să-şi facă datoria. Şi tocmai pentru aceasta, circulara recomandă «întocmirea unor liste de rău platnici, cari trebuise ţinuţi în evidenţă». Găseşte oare confratele de seară că este drept ca funcţionarul de Stat sau particular să-şi achite impozitul la zi — iar alţii — deşi au posibilitatea — să se sustragă de la datorie? Nu ar fi oare un trist şi descurajator exemplu — pentru cei cari înţeleg din puţinul lor să-şi achite datoriile şi să contribue astfel la consolidarea Statului — dacă guvernul ar lăsa neurmăriţi pe cei cari dispun? Iată răspunsul la reproșurile confratelui nostru. n comisariat pentru Moţi ! •2 **•l i. b . •5. Vor fi capabili oamenii diverselor partide politice cari vor prelua opera de guvernământ, să înţeleagă nevoia continuităţii de muncă în anumite mari probleme sociale de însemnătate naţională? Vor fi capabil viitorii deţinători ai prerogativelor puterii de spiritul de obiectivitate, de independenţa de judecată şi aprecierea cinstită a unor eforturi depuse de alţii pe altarul intereselor obşteşti? Punem aceste întrebări în legătură cu începutul operei de ridicare din mizerie a uneia dintre cele mai însemnate frânturi de naţie: ridicarea Moţilor. Situaţia descendenţilor legiunilor lui Avram Iancu, glas dureros de trompetă strigătoare a aceloraşi nevoi, nu mai poate continua aşa. Cine nu-şi dă seama că e inadmisibil ca o regiune aşa de bine înzestrată de la natură să adăpostească cea mai săracă populaţie? In munţii Apuseni sunt zăcămintele de aur ale României. Sunt marile bogăţii miniere. Sunt pădurile întinse. Regiunea munţilor Apuseni trebue valorificată. Guvernul naţional-ţărănesc a pus bazele unui plan cuprinzător de valorificare a acestor bogăţii preţioase. S-au trasat liniile unui adevărat plan cincinal. Sigur că această operă începută nu se va putea isprăvi în scurta perioadă a unei guvernări. Este necesar ca oamenii cari vor fi însărcinaţi cu ducerea mai departe a acestei iniţiative să înţeleagă nevoia constanţei efortului şi continuării muncii inaugurate. Şi atunci planul cincinal n’ar fi o simplă ficţiune şi o vorbă goală. Subsecretarul de stat dela interne, şi-a terminat ancheta întreprinsă. S’a luat contact direct cu realităţile economice şi sociale ale regiunilor. Trebuesc multe de făcut. Enorm de multe. Şosele, înzestrări, opere de asistenţă socială şi higienică. Pentru aceasta, crearea unui comisariat permanent pentru munţii Apuseni este cea mai bună cale pentru a se ajunge la ţinta dorită şi urmărită. Un comisariat cu centre regionale, cu autonomie complectă, cu organele şi bugetul său special. Prelungindu-şi antenele, ca ramificaţiile unui arbore, în toate unghiurile regiunii montane, acest comisariat, pe care, încă înainte de naştere, au început să-l încolţească dinţii urii liberale, va fi un adevărat sistem nervos care va dirija o vastă activitate economico-administrativă şi socială. Diversele probleme pe care le ridică economia regională şi viaţa administrativă locală, nu vor mai aştepta să fie deferite ministerelor centrale spre rezolvare, unde o biurocraţie stufoasă împiedică totdeauna reacţiunea promptă a Statului. Comisariatul acumulând prerogative multilaterale va interveni direct pentru aplicarea planului de refacere. Ideia creării unui comisariat este dintre cele mai saniutare. Pe acest drum, cu metodă şi ştiinţă, cu muncă coordonată şi cu neştirbită continuitate vom ajunge să nu mai auzim vorbindu-se de calvarul Moţilor. Guvernul a pus primele cărămizi. Prin emisarul său, d- dr. Ion Pop şi a făcut datoria de a pune problema Moţilor şi de a face primul pas pentru rezolvarea ei.