Dreptatea, octombrie 1933 (Anul 7, nr. 1809-1834)

1933-10-01 / nr. 1809

LUPTA mum­e» »Ml­îîli,japaliiiip llUVl 11IXIA/A La clubul liberal din Iaşi, d. Du­­ca a ţinut o cuvântare­­, după care id-sa a dat câteva lămuriri, la între­bările puse de asistenţi. A fost deci o «manifestaţie politi­că», deşi şeful partidului liberal a negat acest lucru.­­ D. Duca crede că guvernul naţio­­nal-ţărănesc este pe jumătate căzut. JTotuşi d-sa cere tuturor fortelor li­berale un disperat asalt pentru cu­cerirea puterii. Dacă situaţia guvernului este a­­tât de proastă — de ce-i nevoe de atâta desfăşurare de forte pentru răsturnarea lui? După sumbra zugrăvire a situa­ţiei guvernului şi după preziceri ,vrăjitoreşti asupra viitorului libe­ral,­­ d. Duca s’a pus la dispoziţia asistenţii pentru orice întrebare. Cineva dintre ascultători l-a ru­gat să-l lămurească în privinţa pro­gramului liberal. Există un astfel de program ! In ce constă el ? D. Duca s’a arătat foarte sur­prins de această întrebare, care — horribile dictu! — i s’a pus chiar în casa partidului. Cum? Partidul liberal n’are pro­­gram? — a ripostat, în esență, șe­ful. Dar adunările profesinoale ce au făcut? N’au alcătuit programul partidului? Dacă chestia programului­­vine adesea în discuţie publică , lucrul se datoreşte unor intrigi, lansate de adversari! ?... Şi-i cu atât mai regretabil, cu cât aceste intrigi şi-au găsit ecou chiar în clubul liberal... Dar asistenţa nu s’a lăsat intimi­dată de revolta şefului. Cineva a cerut precizări asupra soluțiilor i­­mediate, de ordin practic. La aceas­ta—d. Duca n’a mai putut utiliza nici-o trimitere. Enervat — s’a mul­ţumit să anunţe, pentru săptămâna -,viitoare, un* manifest-soluție­.. In zadar d. Duca se supără !— pe motivul că partizanii dau crezare adversarilor neacordând atenţie programului şi soluţiilor din te­zaurul partidului liberal. însuşi faptul că şeful partidului a fost întrebat de partizani d­in focalul clubului respectiv — asupra programului şi despre soluţii... a­­rată că formaţiunea de subt con­­ducerea d-lui Duca n’are nici una, nici alta. • Dacă însuşi şeful ar fi fost con­vins de existenţa soluţiilor , n’ar fi anunţat el lansarea unui mani­fest, care să le cuprindă. Dar bomba d-lui Duca, aruncată cu opinia publică, din balconul clubului de la Iaşi, este ameninţa­rea cu lupta extraparlamentară în cazul când lupta parlamentară nu şi-a­ da efectele în cel mai scurt timp. O observaţie prealabilă-Liberalii au fost cei mai înver­şunaţi inamici ai sistemului de lup­tă extraparlamentară. Cei ce re­curgeau la acest sistem­­ erau în­vinovăţiţi de complicitate cu inami­cii străini, înţeleşi pentru anarhi­­zarea şi distrugerea statului. Iată că astăzi partidul liberal re­­curge la arma atât de mult detes­tată de dânsul odinioară. Dar situaţia de atunci nu se po­triveşte cu situaţia de astăzi. Când parlamentul este ales prin furt de urne, când el este o bătae de joc — opoziţia neputând lupta pe cale parlamentară — în acest caz lupta extraparlamentară este, bi­­ne­înţeles, permisă. Când există însă un parlament liber ales — lupta parlamentară es­te singurul mijloc de lichidare a di­­ferendelor dintre partide-Parlamentul actual a eşit din a­­legeri libere. Cuvântul opozanţilor se ascultă cu sfinţenie. De ce libe­ralii nu adoptă tactica tranşării tu­turor problemelor în parlament? De ce preferă ei căii cinstite şi tribunei parlamentare — calea si­nuoasă a acuzaţiilor calomnioase ? Liberalii au proclamat, vra,să­ zi­­că, lupta extraparlamentară! Parti­dul de subt şefia d-lui Duca uită însă un lucru: că lupta extrapar­lamentară presupune —­ pe lângă adeziunea d-lor Branasovici et Tă­­tărescu—şi asentimentul maselor. Iar acest asentiment nu se poa­te obţine decât printr’un program şi un plan de soluU'» favorabile maselor populare — proclamate de o organizaţie politică, în care popo­rul are încredere. Liberalii nu înndeplinesc nici una din aceste conditiuni. In acest caz lupta extraparlamen­tară n’are sorti de izbândă. Iar proclamarea ei fără succes constitue în sine o înfrângere—cum înfrângeri sunt şi nenumăratele campanii de răsturnare, anunţate de liberali­-, şi care, de vre­o cinci ani, nu duc la nici un rezultat. in irlanda D. DE VALERA O telegramă din Dublin anunţă ca după o lungă desbatere Parlamen­tul irlandez a votat încrederea în guvernul de Valera. fapte diverse „Impresie“ gratuită Citit într’un ziar: «D-nii Argetoianu şi Duca au luat împreună masa ari la Sinaia. Faptul a produs impresie în cer­curile politice». Confratele exagerează în privinţa «impresiei». C­ei «cercurile politicei­ care sunt în, curent, ştiu că d-nii Duca şi Ar­­getoianu dejunează odată pe săptă­mână împreună de ani de zile. Chiar când se combat mai cu înverşuna­re în politică. Pe de altă parte acest dejun nu poate avea nici o semnificare poli­tică într­ucăt partidul liberal de a­­bia dacă, eventual, va înghiţi pe d. Goga. Pe d. Argetoianu în nici un caz. Nu poate două șopârle de­odată. CHESTIA ZILEI De ce nu poate fi criză de guvern ! Partidul naţional-ţărânesc­­ şi a pus in cumpănă toată vitalitatea, toată i puterea de muncă, tot spiritul de jertfă, întreaga Ini popularitate spre a răspunde increderei pe care Coroana şi ţara şi-au pus-o într'însul, — şi astfel să înfrunte cu succes pro­blemele şi nevoile aride care se impun sagacităţei cârmuiturilor. Această grea îndatorire partidul na­­ţional-ţărănesc prin guvernele lui şi-a îndeplinit-o pe toate tărâmurile, reali­zând, în cadrul programului său şi po­trivit împrejurărilor generale, maxi­mul de bine ce se putea îndeplini. In tot acest timp de luptă încordată şi de jertfe desinteresate, opoziţia, im­­partita in şeaisprezece aşch­ii, a dus o campanie negativă şi anarhică, inspi­rată, când de o demagogie fără frâu, când de o rea credinţă fără margini. Absenţa ol cărui scrupul faţă de in­teresele superioare ale ţării a mers atât de departe, încât, cum a fost cu afa­cerea Seletzki, n a eşu­at să arunce cele mai josnice calomnii împotriva frun­taşilor ţărei, sau, in chestia transferu­lui, să ia, cu o inconscienţă de neîn­chipuit şi o neruşinare sfidătoare, apă­rarea intereselor străine împotriva in­tereselor natiunei. Cât priveşte preocupările fata de im­perativele momentului, ele au fost nule. Incapacitate complectă de a formula sau înfăţişa un program, d a afirma o idee. Astăzi, când înăuntru şi în afară, gu­vernul porneşte pe un nou câmp de activitate de natură să complecteze în condiţiuni şi mai rodnice opera înce­pută, opoziţia, cu partidul Duca în frunte, pretinde o schimbare de regim numai­decât, fiindcă... e leşinată de a­­tâta opoziţie ! O întrerupere bruscă a unei acţiuni complexe în plină desfăşurare, o tul­burare adâncă inerentă unei schimbări de regim în asemenea condiţiuni; o în­­ţepenire de cel puţin trei luni a vieţei de stat, cu tot corolarul ei de nevoi şi dificultăţi; o cheltuială inutilă în mij­locul unei agitaţiuni vătămătoare, — de ce toate acestea ? Ca după o întârziere fatală a tutu­ror acţiunilor în curs de desfăşurare, un alt guvern, inferior sub raportul consistenţei politice, mediocru sub acela al pregătirei guvernamentale, trebu­ind a lua de la capăt toate problemele spre a-şi remedia deficitul de experi­enţă,­­ acel guvern să nu încerce alt­ceva, decât continuarea politicei făcu­tă până acum de actualul guvern ! Căci nu se poate alta, acum. Şi ar face-o în condiţia şi fatalmente rele ! Iată de ce nu se poate vorbi de o criză de guvern. Iar cei care vorbesc, înseamnă că n’au habar de nevelie tării. BIBLIOTECA,,ASTRA" SIBIU Duminica l oclomanc­lass ANUL VII NO. 190$ 4 PAGINI Oficiosul a-lui Octavian Goga publica un admirabil si documentat articol „ZIGZAGURILE POLITICII ROMANESTI“. Amorul, este natural, d. Vaijean. fTml» d* trneu* pluto ta au. I Mm eoni. urabittl IHiectional I Gentrala f.0 T. Mo. 3Ma6|}»ft Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Cletienceau, 9. — Telefin Redacţia 217194­, A 1-ţia 220­25 In ajunul comitetului __ executiv ducist Cej nu pricepe d­. Duca Mâine se întruneşte la clubul li­beral, răspunzând convocării d-lui Duca, comitetul executiv central al partidului. Scopul ! L-a enunţat don quichoteşte la Iaşi, d. Duca: «a­­probarea noului program de guver­nământ­» al partidului cuprinzând «soluţiile» pentru problemele de azi. Fireşte, până ce nu se vor vedea aceste «soluţii» nimeni nu se poate pronunţa. Avem totuşi dreptul să avem în­­doeli asupra lor. D. Duca ne-a obiş­nuit până acum cu prea multă vor­bărie şi cu nici-o faptă. Soluţiile pe care le va propune şe­ful partidului liberal vor fi, de­si­gur, şi de data aceasta simple cu­plete. * Presupunem totuş, prin imposibil că d. Duca va prezenta un program real şi mai admitem că, cu mare greutate, el va fi aprobat de com­i­­tet.Deşi avem motive să ne îndoim. Dar pentru o operă de guvernare nu este nevoie numai de program. O operă de guvernământ presupune in afară de program, o mare autori­­tate a conducătorului, o deplină u­­nitate de conducere între factorii principali. Fără împlinirea acestor dezidera­te, opera de guvernare este nu nu­mai infructuoasă, dar chiar imposi­bilă- Guvernul Iorga a căzut nu nu­mai din cauza lipsei de soluţii, pen­tru problemele ridicate în faţa lui, ci şi din cauza lipsei de unitate în conducere, poate mai ales din cauza acesteia din urmă. De-o parte se află d. Di­nu Brătianu, mărturisit pu­blic şi elocvent într-o anu­me direcţiune; de alta d. dr. Angelescu care s’a afir­mat de o altă concepţie. De-o parte tineretul li­beral cu o anume mentali­tate îndreptată spre stân­ga; de alta structura de a păstra ideologia de până acum a liberalismului. Cele două curente se ciocnesc şi se resping, fără ca d. Duca să le poată alia şi împăca. In politică ca şi în viaţa de fami­lie, anii conduc şi alţii execută. In partidul d-lui Duca toţi vor să conducă şi nimeni nu vrea să exe­cuta de aci provenienţa atâtor con­­flicte publice şi atâtor fricţiuni in­terne.­­ Din această cauză, orice acţiune de guvern a partidului liberal de­vine imposibilă. Ea este de la început lovită de nulitate. Un program — chiar când există — nu se poate realiza, fără o deplină înţelegere a elementelor cari trebuie să-l aplice. Or partidul d-lui Duca a intrat de mult în descompunere, şi toate pro­gramele din lume, chiar cele împru­mutate d-lui George Brâtianu, nu vor f­i în stare să readucă la viaţă ducismul. Iată ceia ce nu vrea să priceapă I d- Duca. BALANŢA COMERCIALA Balanţa comercială este o oglin­dă fidelă a situaţiei economice a unei ţări şi mai ales a raporturilor cu străinătatea. Aici se poate lua pulsul organismului economic­ Statisticile pe ultimile 7 luni ale anului 1933 — pe drept statistici pro­vizorii — lasă să întrevadă, că vom avea o balanţă comercială exceden­tară. Excedentul, se calculează la 800 de milioane lei. Care au fost articolele la export, cerute mai mult? Intâm­, produsele petrolifere au intrat într'o fază mai bună­ Cere­rile din străinătate s’au intensificat atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punctul de,,vedere al pre­ţurilor. Vagonul de ţiţeiu nu se putea plasa până acum câteva luni pe pieţele externe decât cu 3400 lei va­gonul­ Concurenţa nimicitoare şi a­­cum­ularea stocurilor erau grave impedimente Pentru plasamente rentabile ale producţiei noastre pe­trolifere. Vechi debuşete externe se găseau în pericol. După câteva ur­cări succesive, preţul vagonului de ţiţeiu se pare că se va stabiliza în jurul sumei de 8500 lei. O creştere de aşa natură (2%), în câteva luni, nu poate fi decât îm­bucurătoare şi ne lasă să sperăm că acest post înaintat al economiei naţionale a juca, ca altădată, un rol important şi d­in judeca­rea balanţei comerciale. Al doilea articol al­ exportului — cheresteaua — a primit noui im­pulsuri. Pieţele noastre principale de desfacere sunt Ungaria şi Egip­î­tul .­i Exportul produselor animale a­ suferit oarecari stânjeniri, dar se­ duc tratative asidui de către Minis­terul de Industrie — în special, d. Gr. Gafencu — care să atenuieze aceste dificultăţi. La cereale — se aşteaptă rezul­tatul definitiv al recoltei- Se pare, că al doilea articol al producţiei noastre agricole — porumbul — este nesatisfăcător. Evident, că consu­maţia internă este asigurată. Mă­surile luate de către d. Voicu Ni­­ţescu, ministrul Agriculturii, pen­tru aprovizionarea cu porumb a regiunilor unde recolta lui este com­­­promisă definitiv, se vor pune la adăpost de lipsuri populaţia res­pectivă. Volumul balanţei comerciale, sub regimul restricţiilor la devize şi ,­a tendinţelor nefericite autarhice­­de care sunt animate majoritatea (Citiţi continuare în pag. 2­ a) Este aproape enervantă starea de spirit care domneşte în Extremul Orient de ani de zile şi care ne face să înţelegem din evenimentele cari se perindă acolo cu o agresivitate uimitoare, că pericolul unei confla­­graţiuni locale cu urmări poate u­­niversale, e pe cale să devină reali­tate. Din tot ce s’a discutat la Liga Naţiunilor, din raportul mănuşat dar obiectiv al d-lui Lytton cât şi din telegramele cotidiene rezultă clar că imperialismul agresiv, că spiritul belicos şi tendinţa de ex­pansiune armată clasic reprezentată întotdeauna de către statele vest eu­ropene, şi-a găsit şi în Orient un re­­prezentant şi discipol febril în Ja­ponia. Sub diverse pretexte de supra-po­­pulaţie şi expansiune economică sau sub mantia ipocrită a «Apărării intereselor naţionale» Japonia a păşit pas cu pas şi cu o tenacitate pur niponă în «opera» ei de civili­zare a Extremului Orient. Obiectivul urmărit se poate identifica în cuce­rirea Manciuriei, în sdrobirea Chi­nei, în acapararea coastei chineze, în tendinţa e i imperialistă către Fi­lipine şi Australia, şi în cele din ur­mă în ocuparea coastei siberiene şi a vastelor zăcăminte metalice de a­­colo. O lume întreagă, prin foruri in­ternaţionale recunoscute, s’a ridicat cu vehemenţă în contr­a agresiunei japoneze. Fireşte că, în situaţia in­ternaţională tulbure, momentul care a fost isteţ utilizat de acest prusac al Orientului, Japonia s'a lăsat prea puţin impresionată. Singura rezistenţă reală în contra acestei expansiuni galbene nu poate oferi acolo decât numai Rusia So­vietică. Anglia, America, Franţa, Italia chiar dacă ar cădea de acord asupra unei ntervenţii comune, nu ştim dacă ar putea de fapt conta pe un succes. O expansiune terestră poate fi stăvilită numai printr’o altă contra-presiune terestră. Dat fiind faptul că Rusia Sovietică printr’o politică abilă şi-a asigurat în bună parte siguranţa hotarelor sale în vest şi sud, pare-se că acest stat’eur­ asiatic nu va mai fi dispus, or cât de pacific ar fi el, să facă continue concesiuni agresivităţii be­licoase din partea Japoniei. Recentele măsuri financiare ale guvernului japonez ne dovedesc că acesta nu se opreşte la nici un sacri­ficiu, spre a mobiliza noui cadre, noui contigente şi spre a debarca noui unităţi pe continentul asiatic. Pe de altă parte, desele molestări aduse întreprinderilor şi supuşilor s­ovietici din Manciuria cât şi cam­­pania anti-sovietică din Japonia contribue şi mai mult la înăsprirea raporturilor ruso-japoneze. Ca răspuns, Rusia a concentrat în Extremul Orient trupele cele mai bune şi populaţia întreagă a repu­­blicei sovietice din Extremul Orient a fost pregătită şi mobilizată. Nu lipseşte decât scănleea. Şi cred că am trebui să fim îngri­joraţi prin faptul că această scăniee incendiară pare-se că nu cu mare greutate va fi asvărlită, îngrijorarea noastră ar trebui să fie cu atât mai mare, cu cât rănile răsboiului mondial din 190 nu s’au vindecat încă, iar un răsboiu rus j­aponez înseamnă aproape cu sigu­ranţă un nou răsboiu mondial. T. Cr. BULETIN EXTERN Totuşi răsboiu în Orient ? * __ UN JUBILEU 20 ani de la înfiinţarea Academiei de Comerţ In curând, una din cele mai mari instituţii de cultură din ţară, Academia de înalte studii comerc­iale şi industriale, împlineşte 20 de ani de la înfiinţare. Pentru o viaţă de om şi mai puţin pentru o instituţie, 20 de ani de e­­xistenţă nu însamnă prea mult. Când sunt instituţii cari datează de­­veacuri, ce înseamnă 20 de ani? Totuşi, dacă priveşti activitatea, bogată în rezultate, desfăşurată în această instituţie, rolul pe care l-a jucat şi îl joacă în angrenajul ,p­ie­­ţei centrale şi sociale din România şi mai ales, timpurile grele prin ca­re a trecut desvoltarea acestei in­stituţii, nu este greu să constat­ cu bucurie, că rar am avut o institu­­ţie care să evoluieze atât de repede într’un timp aşa de scurt. Acade­mia de comerţ a fost înfiinţată în­­ anul 1913, prin legea promulgată prin decretul regal A­S- 2978 din 6 Aprilie, cu scopul de a da studen­ţilor cunoştinţe economice aprofun­date şi a pregăti elemente pentru viaţa economică privată ca şi pen­tru serviciile economiei publice. Ministru al industriei şi comerţu­lui în acel timp era regretatul Ni­­culae Xenopol, iar primul rector al Academiei, a fost cunoscutul profe­sor Davidoglu. In corpul profesoral definitiv al Academiei care numără circa 30 de persoane figurează numai persona­lităţi de întâia mână: jurişti, so­­ci­ologi, economişti, oameni de fi­nanţe etc„ elemente eminente atât prin valoarea studiilor făcute cât şi prin nenumăratele lor lucrări publicate în ţară şi în străinătate. Este destul să spunem, pentru a e­videnţia acest lucru, că dintre pro­fesorii Academiei, şeaple au fost­­ până acum chemaţi să conducă di­verse departamente importante, în diverse guverne ale ţării, şi aceas­ta nu pentru consideraţiuni electo­­rale ci pentru pregătirea lor una­nim recunoscută. Ceilalţi, de asemenea, ocupă locuri de primul ordin în viaţa culturală a ţărei noastre. Din punct de vedere al studen­ţilor este interesant de ştiut, că A­­cademia are actualmente, după 20 de ani de existenţă, un număr de circa 4000 studenţi, fete şi băeţi, a­­dică din punct de vedere al numă­rului, cam cât reprezintă în oştire două regimente de infanterie. Nu­­mărul studenţilor minoritari este foarte redus. Printre aceştia, locul cel mai important îl deţin ruşii cu 1,9% şi maghiarii cu 0,7% din tota­lul studenţilor. Raportat la provinciile ţărei, nu­mărul studenţilor se împarte ast­fel: Oltenia 10,9%, Muntenia 43-7%, Moldova 20%, Dobrogea 6%, Bucovi­na 1,6%, Basarabia 4,3%, Transilva­­nia 8-9%. Numărul studenţilor din străină­tate este de 46 la sută. In şedinţa dela­ 12 Februarie 1924 a Consiliului general al Academiei sa hotărât clădirea unui important edificiu, în care studenţimea să poa­tă urma nestingherită cursurile. In mai puţin de trei ani astfel, A­­cademia de înalte studii comerciale şi industriale a devenit proprieta­ra celui mai încăpător edificiu din câte există în Capitală. Sumele pen­tru construirea acestui monumen­­tal edificiu au fost adunate în ur­ma apelului ministerului de indus­trie şi al Academiei de la diverse Camere de comerţ din ţară, firme şi societăţi comerciale, dela stu­denţi, dela profesori, dela ministe­rul industriei, finanţelor etc. In localul astfel construit se află o bibliotecă de circa 11.000 volume, pe care o consultă nu numai stu­denţii dar şi profesorii. Biblioteca este abonată la 18 reviste româ­­neşti, 24 germane, 17 franceze, 6 en­gleze, 6 italiene. Deasemenea, fie­care seminar şi-a organizat o bib­liotecă aparte cu lucrări şi mate­rial de specialitate. Pentru a reveni în ajutorul stu­­denţilor săraci şi muncitori, s’a con­struit în anul 1928 un cămin pro­priu compus din subsol şi patru e­­taje, prevăzut cu băi şi duşuri, cu sală de mâncare, dormitoare, 2 săli de b­ctux­ă, etc­ Tot Academia a mai înfiinţat şi o cooperativă care, la rându-i are un atelier de c cişmărie, unul de croi­torie, o frizerie şi un bufet aflat în localul instituţiei. Academia mai posedă încă 3 cămine în stradele: Filipescu, Cuza Vodă şi general Berthelot pentru folosul studenţilor. Averea institu­­ţiei este evaluată astăzi, după 20 de ani de existenţă la suma de 126 mi­lioane 034.794 lei. Mai adăugăm şi amănuntul că A­­cademia este autonomă şi e condu­să de un consiliu de administrație alcătuit din persoane în frunte cu rectorul, d. I. Răducanu. I Un regret D. GOEBBELS care se află la Geneva s-a plâns faţă de gazetarii străini că opinia publică mondială înţelege rău sta­tul naţional socialist german. T* N­O­T­E Celibat didactic? Latifundiarul manualelor Ion Ni­­sipeanu pretinde celibatul pentru membrii învăţământului, fiindcă se... prăbuşeşte şcoala. Acest domn ataca deunăzi în «Universul» pe «umanitaristul» p. Andrei pe tema detaşărilor. Tânărul subsecretar de Stat de la Instrucţie pricepe, cu capul lui rea­list şi cu o inimă caldă, tragedia tinerelor menajuri dintre profe­sori şi profesoare, obligaţi să stea unul la Soroca şi altul la Lugoj, să plătească două chirii şi să mănânce muştele şi urechelniţele sosurilor din birturile provinciale. Noi aplaudăm pe d. P. Andrei, că îşi dă toată osteneala să detaşeze «porumbiţa legală» lângă soţ, să-şi întemeieze un căm­nn decent. D. P. Andrei înţelege ca aparatnul admi­nistrativ Ce-l conduce un ministru nu se compune din ziduri, calaloan­e, ci­ din oameni, din inimi, din sensibilităţi. Ion Nisipeanui pricepe, că detaşă­rile numeroase s’au făcut pe aceste motive umane şi... sentimentale, da­că vreţi- Dar le combate. Nu-l cunoaştem personal. Trebuie să fie un belfer ramolit, care nu mai practică amorul, nici arta cu­­linară. Il deplângem sincer pentru aceas­tă stare psihică şi pentru catastro­fala lipsă de comprehensiune, «Universul» face câteva spirite ciubotăreşti în această gingaşă pro­­blemă şi nu admite ca Ministerul Instrucţiei să se ocupe cu latura matrimonială a corpului didactic. Îngust, el vede în articolul nostru o propunere de transformare a mi­nisterului în «agenţie de mariaj». Pe când el — priceputul ziar — ar vrea probabil contrariul: ministe­rul oficiu de divorţuri! Să lase mai bine «Universul» a­­ceste suavităţi şi minunate lirisme în seama tinerilor dascăli, care ci­tesc pe Eminescu, pe Adrian Ma­­niu, pe Alfred de Musset, se plim­,­bă seara la lună cu aleasa inimii, se întorc reconfortaţi şi sufleteşte puri între grave ziduri şcolare, ex­plicând cu entuziasm elevilor teo­rema lui Pitagora sau paginile de literatură romănă şi străină. Sunt secrete psihologice pe care «Universul» nu le va pricepe nici­odată. Intre altele, corelaţia dintr’o onestă activitate profesională şi o sănătoasă căsătorie din dragoste, fapt frecvent, mai ales între profe­sori i­ profesoare. E singurul ser­viciu — prin tăcere — pe care l-ar face acest ziar învăţământului pe care atât de ipocrit îl îndrăgește. ANUARUL învăţământului primar D. I. C. Petrescu, secretarul ge­neral al ministerului instrucţiunii publice, a dat la iveală, după câte­­■va luni de muncă laborioasă, «Anu­arul învăţământului primar». Lu­crare de nepreţuită valoare şi de strictă necesitate­ care pune la în­demâna conducătorilor învăţămân­­tului date a căror cunoaştere este indispensabilă bunei orientări a po­liticei şcolare. De la unire până în 1928 politica şcolară a partidului liberal a mers bâjbâind prin întuneric. Elementele certe de orientare, pe care numai statistica le poate furniza, au lipsit cu totul. S’a legiferat în complectă necunoştinţă de nevoile reale ale învăţământului românesc. Iar ca măsură administrativă totul era posibil. Nu s’a rostit de către orga­­nizaţiile politice liberale gre­un de­ziderat care să nu se realizeze. A­­tât în ce priveşte creiarea de şcoli, cât şi cadrele de personal. Au fost la largul lor conducătorii ministe­rului instrucţiunii de a anarhiza în­văţământul. Din această cauză de­prinderile funcţionarilor din minis­terul instrucţiunii deveniseră la un moment dat alarmante. Contingentelor de învăţători, mai ales, nu li se făcuse nici­odată ape­lul. Aşa s’a putut întâmpla ca un învăţător să funcţioneze b­­ani la o şcoală primară, cu salariul înscria­t regulat pe statul de plată, fără ca direcţia învăţământului primar să ştie că există într’adevăr, în perso­nalul acelei şcoli, învăţătorul cu pricina. D-rul Angelescu avusese în schimb altă grijă: acela de a îm­piedica pe ori­cine e străin de poli­­tica şi partidul liberal de a pătrun­de în cadrele învăţământului, de or­i­ce categorie. Dacă registrele de personal lipseau cu totul de la mi­nisterul instrucţiunii, în sertarele ministrului se gâseau, în desăvâr­şită ordine şi puse la zi, caziere per­sonale ale dascălilor care nu agre­­iau politica partidului liberal, pre­cum şi ale postulanţilor care nu meritau încredere politică. „ Evident, Anuarul învăţământu­lui primar nu aduce tot materialul statistic de care este încă nevoe la ministerul instrucţiunii publice. În ce priveşte însă învăţământul pri­mar, lucrarea d-lui Petrescu aduce toate documentele necesare cunoaş­terii situaţiei acestei ramuri. Con­ducătorii politicei şcolare vor face de-acum reflecţiile pe care le su­gerează diversele date statistice, şi vor putea pregăti îndreptările ne­cesare pentru ca reforma învăţă­mântului primar să dea cea mai ni­merită organizare şi orientare ace­stei ramuri a învăţământului pu­blic. Datele statistice pe care le furni­zează d. Petrescu în Anuar, antre­­nează o amplă discuţi­une. Vom co­menta diverse capitole în m­inerile viitoare. Pentru astăzi socotim că este mo­mentul de a aminti câte infamii sau debitat pe tema întocmirii a­­cestei lucrări. D. Petrescu era în­trebat mereu de adversarii păti­maşi ai conducătorilor ministerului instrucţiunii publice, ce gând are cu anuarul. S’au făcut şi insinua­­ţiuni. Când vina că au nesocotit a­­tâta vreme, în trecut, importanţa lu­trărilor statistice privind învăţă­mântul, trebuia răscumpărată da aceşti neconsolaţi detractori cel pu­ţin cu preţul unui efort de bun simţ! ! ION VIŞOIANU

Next