Dreptatea, octombrie 1933 (Anul 7, nr. 1809-1834)
1933-10-01 / nr. 1809
LUPTA mume» »Mlîîli,japaliiiip llUVl 11IXIA/A La clubul liberal din Iaşi, d. Duca a ţinut o cuvântare, după care id-sa a dat câteva lămuriri, la întrebările puse de asistenţi. A fost deci o «manifestaţie politică», deşi şeful partidului liberal a negat acest lucru. D. Duca crede că guvernul naţional-ţărănesc este pe jumătate căzut. JTotuşi d-sa cere tuturor fortelor liberale un disperat asalt pentru cucerirea puterii. Dacă situaţia guvernului este atât de proastă — de ce-i nevoe de atâta desfăşurare de forte pentru răsturnarea lui? După sumbra zugrăvire a situaţiei guvernului şi după preziceri ,vrăjitoreşti asupra viitorului liberal, d. Duca s’a pus la dispoziţia asistenţii pentru orice întrebare. Cineva dintre ascultători l-a rugat să-l lămurească în privinţa programului liberal. Există un astfel de program ! In ce constă el ? D. Duca s’a arătat foarte surprins de această întrebare, care — horribile dictu! — i s’a pus chiar în casa partidului. Cum? Partidul liberal n’are program? — a ripostat, în esență, șeful. Dar adunările profesinoale ce au făcut? N’au alcătuit programul partidului? Dacă chestia programuluivine adesea în discuţie publică , lucrul se datoreşte unor intrigi, lansate de adversari! ?... Şi-i cu atât mai regretabil, cu cât aceste intrigi şi-au găsit ecou chiar în clubul liberal... Dar asistenţa nu s’a lăsat intimidată de revolta şefului. Cineva a cerut precizări asupra soluțiilor imediate, de ordin practic. La aceasta—d. Duca n’a mai putut utiliza nici-o trimitere. Enervat — s’a mulţumit să anunţe, pentru săptămâna -,viitoare, un* manifest-soluție.. In zadar d. Duca se supără !— pe motivul că partizanii dau crezare adversarilor neacordând atenţie programului şi soluţiilor din tezaurul partidului liberal. însuşi faptul că şeful partidului a fost întrebat de partizani din focalul clubului respectiv — asupra programului şi despre soluţii... arată că formaţiunea de subt conducerea d-lui Duca n’are nici una, nici alta. • Dacă însuşi şeful ar fi fost convins de existenţa soluţiilor , n’ar fi anunţat el lansarea unui manifest, care să le cuprindă. Dar bomba d-lui Duca, aruncată cu opinia publică, din balconul clubului de la Iaşi, este ameninţarea cu lupta extraparlamentară în cazul când lupta parlamentară nu şi-a da efectele în cel mai scurt timp. O observaţie prealabilă-Liberalii au fost cei mai înverşunaţi inamici ai sistemului de luptă extraparlamentară. Cei ce recurgeau la acest sistem erau învinovăţiţi de complicitate cu inamicii străini, înţeleşi pentru anarhizarea şi distrugerea statului. Iată că astăzi partidul liberal recurge la arma atât de mult detestată de dânsul odinioară. Dar situaţia de atunci nu se potriveşte cu situaţia de astăzi. Când parlamentul este ales prin furt de urne, când el este o bătae de joc — opoziţia neputând lupta pe cale parlamentară — în acest caz lupta extraparlamentară este, bineînţeles, permisă. Când există însă un parlament liber ales — lupta parlamentară este singurul mijloc de lichidare a diferendelor dintre partide-Parlamentul actual a eşit din alegeri libere. Cuvântul opozanţilor se ascultă cu sfinţenie. De ce liberalii nu adoptă tactica tranşării tuturor problemelor în parlament? De ce preferă ei căii cinstite şi tribunei parlamentare — calea sinuoasă a acuzaţiilor calomnioase ? Liberalii au proclamat, vra,să zică, lupta extraparlamentară! Partidul de subt şefia d-lui Duca uită însă un lucru: că lupta extraparlamentară presupune — pe lângă adeziunea d-lor Branasovici et Tătărescu—şi asentimentul maselor. Iar acest asentiment nu se poate obţine decât printr’un program şi un plan de soluU'» favorabile maselor populare — proclamate de o organizaţie politică, în care poporul are încredere. Liberalii nu înndeplinesc nici una din aceste conditiuni. In acest caz lupta extraparlamentară n’are sorti de izbândă. Iar proclamarea ei fără succes constitue în sine o înfrângere—cum înfrângeri sunt şi nenumăratele campanii de răsturnare, anunţate de liberali-, şi care, de vreo cinci ani, nu duc la nici un rezultat. in irlanda D. DE VALERA O telegramă din Dublin anunţă ca după o lungă desbatere Parlamentul irlandez a votat încrederea în guvernul de Valera. fapte diverse „Impresie“ gratuită Citit într’un ziar: «D-nii Argetoianu şi Duca au luat împreună masa ari la Sinaia. Faptul a produs impresie în cercurile politice». Confratele exagerează în privinţa «impresiei». Cei «cercurile politicei care sunt în, curent, ştiu că d-nii Duca şi Argetoianu dejunează odată pe săptămână împreună de ani de zile. Chiar când se combat mai cu înverşunare în politică. Pe de altă parte acest dejun nu poate avea nici o semnificare politică întrucăt partidul liberal de abia dacă, eventual, va înghiţi pe d. Goga. Pe d. Argetoianu în nici un caz. Nu poate două șopârle deodată. CHESTIA ZILEI De ce nu poate fi criză de guvern ! Partidul naţional-ţărânesc şi a pus in cumpănă toată vitalitatea, toată i puterea de muncă, tot spiritul de jertfă, întreaga Ini popularitate spre a răspunde increderei pe care Coroana şi ţara şi-au pus-o într'însul, — şi astfel să înfrunte cu succes problemele şi nevoile aride care se impun sagacităţei cârmuiturilor. Această grea îndatorire partidul naţional-ţărănesc prin guvernele lui şi-a îndeplinit-o pe toate tărâmurile, realizând, în cadrul programului său şi potrivit împrejurărilor generale, maximul de bine ce se putea îndeplini. In tot acest timp de luptă încordată şi de jertfe desinteresate, opoziţia, impartita in şeaisprezece aşchii, a dus o campanie negativă şi anarhică, inspirată, când de o demagogie fără frâu, când de o rea credinţă fără margini. Absenţa ol cărui scrupul faţă de interesele superioare ale ţării a mers atât de departe, încât, cum a fost cu afacerea Seletzki, n a eşuat să arunce cele mai josnice calomnii împotriva fruntaşilor ţărei, sau, in chestia transferului, să ia, cu o inconscienţă de neînchipuit şi o neruşinare sfidătoare, apărarea intereselor străine împotriva intereselor natiunei. Cât priveşte preocupările fata de imperativele momentului, ele au fost nule. Incapacitate complectă de a formula sau înfăţişa un program, d a afirma o idee. Astăzi, când înăuntru şi în afară, guvernul porneşte pe un nou câmp de activitate de natură să complecteze în condiţiuni şi mai rodnice opera începută, opoziţia, cu partidul Duca în frunte, pretinde o schimbare de regim numaidecât, fiindcă... e leşinată de atâta opoziţie ! O întrerupere bruscă a unei acţiuni complexe în plină desfăşurare, o tulburare adâncă inerentă unei schimbări de regim în asemenea condiţiuni; o înţepenire de cel puţin trei luni a vieţei de stat, cu tot corolarul ei de nevoi şi dificultăţi; o cheltuială inutilă în mijlocul unei agitaţiuni vătămătoare, — de ce toate acestea ? Ca după o întârziere fatală a tuturor acţiunilor în curs de desfăşurare, un alt guvern, inferior sub raportul consistenţei politice, mediocru sub acela al pregătirei guvernamentale, trebuind a lua de la capăt toate problemele spre a-şi remedia deficitul de experienţă, acel guvern să nu încerce altceva, decât continuarea politicei făcută până acum de actualul guvern ! Căci nu se poate alta, acum. Şi ar face-o în condiţia şi fatalmente rele ! Iată de ce nu se poate vorbi de o criză de guvern. Iar cei care vorbesc, înseamnă că n’au habar de nevelie tării. BIBLIOTECA,,ASTRA" SIBIU Duminica l oclomanclass ANUL VII NO. 190$ 4 PAGINI Oficiosul a-lui Octavian Goga publica un admirabil si documentat articol „ZIGZAGURILE POLITICII ROMANESTI“. Amorul, este natural, d. Vaijean. fTml» d* trneu* pluto ta au. I Mm eoni. urabittl IHiectional I Gentrala f.0 T. Mo. 3Ma6|}»ft Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Cletienceau, 9. — Telefin Redacţia 217194, A 1-ţia 22025 In ajunul comitetului __ executiv ducist Cej nu pricepe d. Duca Mâine se întruneşte la clubul liberal, răspunzând convocării d-lui Duca, comitetul executiv central al partidului. Scopul ! L-a enunţat don quichoteşte la Iaşi, d. Duca: «aprobarea noului program de guvernământ» al partidului cuprinzând «soluţiile» pentru problemele de azi. Fireşte, până ce nu se vor vedea aceste «soluţii» nimeni nu se poate pronunţa. Avem totuşi dreptul să avem îndoeli asupra lor. D. Duca ne-a obişnuit până acum cu prea multă vorbărie şi cu nici-o faptă. Soluţiile pe care le va propune şeful partidului liberal vor fi, desigur, şi de data aceasta simple cuplete. * Presupunem totuş, prin imposibil că d. Duca va prezenta un program real şi mai admitem că, cu mare greutate, el va fi aprobat de comitet.Deşi avem motive să ne îndoim. Dar pentru o operă de guvernare nu este nevoie numai de program. O operă de guvernământ presupune in afară de program, o mare autoritate a conducătorului, o deplină unitate de conducere între factorii principali. Fără împlinirea acestor deziderate, opera de guvernare este nu numai infructuoasă, dar chiar imposibilă- Guvernul Iorga a căzut nu numai din cauza lipsei de soluţii, pentru problemele ridicate în faţa lui, ci şi din cauza lipsei de unitate în conducere, poate mai ales din cauza acesteia din urmă. De-o parte se află d. Dinu Brătianu, mărturisit public şi elocvent într-o anume direcţiune; de alta d. dr. Angelescu care s’a afirmat de o altă concepţie. De-o parte tineretul liberal cu o anume mentalitate îndreptată spre stânga; de alta structura de a păstra ideologia de până acum a liberalismului. Cele două curente se ciocnesc şi se resping, fără ca d. Duca să le poată alia şi împăca. In politică ca şi în viaţa de familie, anii conduc şi alţii execută. In partidul d-lui Duca toţi vor să conducă şi nimeni nu vrea să executa de aci provenienţa atâtor conflicte publice şi atâtor fricţiuni interne. Din această cauză, orice acţiune de guvern a partidului liberal devine imposibilă. Ea este de la început lovită de nulitate. Un program — chiar când există — nu se poate realiza, fără o deplină înţelegere a elementelor cari trebuie să-l aplice. Or partidul d-lui Duca a intrat de mult în descompunere, şi toate programele din lume, chiar cele împrumutate d-lui George Brâtianu, nu vor fi în stare să readucă la viaţă ducismul. Iată ceia ce nu vrea să priceapă I d- Duca. BALANŢA COMERCIALA Balanţa comercială este o oglindă fidelă a situaţiei economice a unei ţări şi mai ales a raporturilor cu străinătatea. Aici se poate lua pulsul organismului economic Statisticile pe ultimile 7 luni ale anului 1933 — pe drept statistici provizorii — lasă să întrevadă, că vom avea o balanţă comercială excedentară. Excedentul, se calculează la 800 de milioane lei. Care au fost articolele la export, cerute mai mult? Intâm, produsele petrolifere au intrat într'o fază mai bună Cererile din străinătate s’au intensificat atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punctul de,,vedere al preţurilor. Vagonul de ţiţeiu nu se putea plasa până acum câteva luni pe pieţele externe decât cu 3400 lei vagonul Concurenţa nimicitoare şi acumularea stocurilor erau grave impedimente Pentru plasamente rentabile ale producţiei noastre petrolifere. Vechi debuşete externe se găseau în pericol. După câteva urcări succesive, preţul vagonului de ţiţeiu se pare că se va stabiliza în jurul sumei de 8500 lei. O creştere de aşa natură (2%), în câteva luni, nu poate fi decât îmbucurătoare şi ne lasă să sperăm că acest post înaintat al economiei naţionale a juca, ca altădată, un rol important şi din judecarea balanţei comerciale. Al doilea articol al exportului — cheresteaua — a primit noui impulsuri. Pieţele noastre principale de desfacere sunt Ungaria şi Egipîtul .i Exportul produselor animale a suferit oarecari stânjeniri, dar se duc tratative asidui de către Ministerul de Industrie — în special, d. Gr. Gafencu — care să atenuieze aceste dificultăţi. La cereale — se aşteaptă rezultatul definitiv al recoltei- Se pare, că al doilea articol al producţiei noastre agricole — porumbul — este nesatisfăcător. Evident, că consumaţia internă este asigurată. Măsurile luate de către d. Voicu Niţescu, ministrul Agriculturii, pentru aprovizionarea cu porumb a regiunilor unde recolta lui este compromisă definitiv, se vor pune la adăpost de lipsuri populaţia respectivă. Volumul balanţei comerciale, sub regimul restricţiilor la devize şi ,a tendinţelor nefericite autarhicede care sunt animate majoritatea (Citiţi continuare în pag. 2 a) Este aproape enervantă starea de spirit care domneşte în Extremul Orient de ani de zile şi care ne face să înţelegem din evenimentele cari se perindă acolo cu o agresivitate uimitoare, că pericolul unei conflagraţiuni locale cu urmări poate universale, e pe cale să devină realitate. Din tot ce s’a discutat la Liga Naţiunilor, din raportul mănuşat dar obiectiv al d-lui Lytton cât şi din telegramele cotidiene rezultă clar că imperialismul agresiv, că spiritul belicos şi tendinţa de expansiune armată clasic reprezentată întotdeauna de către statele vest europene, şi-a găsit şi în Orient un reprezentant şi discipol febril în Japonia. Sub diverse pretexte de supra-populaţie şi expansiune economică sau sub mantia ipocrită a «Apărării intereselor naţionale» Japonia a păşit pas cu pas şi cu o tenacitate pur niponă în «opera» ei de civilizare a Extremului Orient. Obiectivul urmărit se poate identifica în cucerirea Manciuriei, în sdrobirea Chinei, în acapararea coastei chineze, în tendinţa e i imperialistă către Filipine şi Australia, şi în cele din urmă în ocuparea coastei siberiene şi a vastelor zăcăminte metalice de acolo. O lume întreagă, prin foruri internaţionale recunoscute, s’a ridicat cu vehemenţă în contra agresiunei japoneze. Fireşte că, în situaţia internaţională tulbure, momentul care a fost isteţ utilizat de acest prusac al Orientului, Japonia s'a lăsat prea puţin impresionată. Singura rezistenţă reală în contra acestei expansiuni galbene nu poate oferi acolo decât numai Rusia Sovietică. Anglia, America, Franţa, Italia chiar dacă ar cădea de acord asupra unei ntervenţii comune, nu ştim dacă ar putea de fapt conta pe un succes. O expansiune terestră poate fi stăvilită numai printr’o altă contra-presiune terestră. Dat fiind faptul că Rusia Sovietică printr’o politică abilă şi-a asigurat în bună parte siguranţa hotarelor sale în vest şi sud, pare-se că acest stat’eur asiatic nu va mai fi dispus, or cât de pacific ar fi el, să facă continue concesiuni agresivităţii belicoase din partea Japoniei. Recentele măsuri financiare ale guvernului japonez ne dovedesc că acesta nu se opreşte la nici un sacrificiu, spre a mobiliza noui cadre, noui contigente şi spre a debarca noui unităţi pe continentul asiatic. Pe de altă parte, desele molestări aduse întreprinderilor şi supuşilor sovietici din Manciuria cât şi campania anti-sovietică din Japonia contribue şi mai mult la înăsprirea raporturilor ruso-japoneze. Ca răspuns, Rusia a concentrat în Extremul Orient trupele cele mai bune şi populaţia întreagă a republicei sovietice din Extremul Orient a fost pregătită şi mobilizată. Nu lipseşte decât scănleea. Şi cred că am trebui să fim îngrijoraţi prin faptul că această scăniee incendiară pare-se că nu cu mare greutate va fi asvărlită, îngrijorarea noastră ar trebui să fie cu atât mai mare, cu cât rănile răsboiului mondial din 190 nu s’au vindecat încă, iar un răsboiu rus japonez înseamnă aproape cu siguranţă un nou răsboiu mondial. T. Cr. BULETIN EXTERN Totuşi răsboiu în Orient ? * __ UN JUBILEU 20 ani de la înfiinţarea Academiei de Comerţ In curând, una din cele mai mari instituţii de cultură din ţară, Academia de înalte studii comerciale şi industriale, împlineşte 20 de ani de la înfiinţare. Pentru o viaţă de om şi mai puţin pentru o instituţie, 20 de ani de existenţă nu însamnă prea mult. Când sunt instituţii cari datează deveacuri, ce înseamnă 20 de ani? Totuşi, dacă priveşti activitatea, bogată în rezultate, desfăşurată în această instituţie, rolul pe care l-a jucat şi îl joacă în angrenajul ,pieţei centrale şi sociale din România şi mai ales, timpurile grele prin care a trecut desvoltarea acestei instituţii, nu este greu să constat cu bucurie, că rar am avut o instituţie care să evoluieze atât de repede într’un timp aşa de scurt. Academia de comerţ a fost înfiinţată în anul 1913, prin legea promulgată prin decretul regal AS- 2978 din 6 Aprilie, cu scopul de a da studenţilor cunoştinţe economice aprofundate şi a pregăti elemente pentru viaţa economică privată ca şi pentru serviciile economiei publice. Ministru al industriei şi comerţului în acel timp era regretatul Niculae Xenopol, iar primul rector al Academiei, a fost cunoscutul profesor Davidoglu. In corpul profesoral definitiv al Academiei care numără circa 30 de persoane figurează numai personalităţi de întâia mână: jurişti, sociologi, economişti, oameni de finanţe etc„ elemente eminente atât prin valoarea studiilor făcute cât şi prin nenumăratele lor lucrări publicate în ţară şi în străinătate. Este destul să spunem, pentru a evidenţia acest lucru, că dintre profesorii Academiei, şeaple au fost până acum chemaţi să conducă diverse departamente importante, în diverse guverne ale ţării, şi aceasta nu pentru consideraţiuni electorale ci pentru pregătirea lor unanim recunoscută. Ceilalţi, de asemenea, ocupă locuri de primul ordin în viaţa culturală a ţărei noastre. Din punct de vedere al studenţilor este interesant de ştiut, că Academia are actualmente, după 20 de ani de existenţă, un număr de circa 4000 studenţi, fete şi băeţi, adică din punct de vedere al numărului, cam cât reprezintă în oştire două regimente de infanterie. Numărul studenţilor minoritari este foarte redus. Printre aceştia, locul cel mai important îl deţin ruşii cu 1,9% şi maghiarii cu 0,7% din totalul studenţilor. Raportat la provinciile ţărei, numărul studenţilor se împarte astfel: Oltenia 10,9%, Muntenia 43-7%, Moldova 20%, Dobrogea 6%, Bucovina 1,6%, Basarabia 4,3%, Transilvania 8-9%. Numărul studenţilor din străinătate este de 46 la sută. In şedinţa dela 12 Februarie 1924 a Consiliului general al Academiei sa hotărât clădirea unui important edificiu, în care studenţimea să poată urma nestingherită cursurile. In mai puţin de trei ani astfel, Academia de înalte studii comerciale şi industriale a devenit proprietara celui mai încăpător edificiu din câte există în Capitală. Sumele pentru construirea acestui monumental edificiu au fost adunate în urma apelului ministerului de industrie şi al Academiei de la diverse Camere de comerţ din ţară, firme şi societăţi comerciale, dela studenţi, dela profesori, dela ministerul industriei, finanţelor etc. In localul astfel construit se află o bibliotecă de circa 11.000 volume, pe care o consultă nu numai studenţii dar şi profesorii. Biblioteca este abonată la 18 reviste româneşti, 24 germane, 17 franceze, 6 engleze, 6 italiene. Deasemenea, fiecare seminar şi-a organizat o bibliotecă aparte cu lucrări şi material de specialitate. Pentru a reveni în ajutorul studenţilor săraci şi muncitori, s’a construit în anul 1928 un cămin propriu compus din subsol şi patru etaje, prevăzut cu băi şi duşuri, cu sală de mâncare, dormitoare, 2 săli de bctuxă, etc Tot Academia a mai înfiinţat şi o cooperativă care, la rându-i are un atelier de c cişmărie, unul de croitorie, o frizerie şi un bufet aflat în localul instituţiei. Academia mai posedă încă 3 cămine în stradele: Filipescu, Cuza Vodă şi general Berthelot pentru folosul studenţilor. Averea instituţiei este evaluată astăzi, după 20 de ani de existenţă la suma de 126 milioane 034.794 lei. Mai adăugăm şi amănuntul că Academia este autonomă şi e condusă de un consiliu de administrație alcătuit din persoane în frunte cu rectorul, d. I. Răducanu. I Un regret D. GOEBBELS care se află la Geneva s-a plâns faţă de gazetarii străini că opinia publică mondială înţelege rău statul naţional socialist german. T* NOTE Celibat didactic? Latifundiarul manualelor Ion Nisipeanu pretinde celibatul pentru membrii învăţământului, fiindcă se... prăbuşeşte şcoala. Acest domn ataca deunăzi în «Universul» pe «umanitaristul» p. Andrei pe tema detaşărilor. Tânărul subsecretar de Stat de la Instrucţie pricepe, cu capul lui realist şi cu o inimă caldă, tragedia tinerelor menajuri dintre profesori şi profesoare, obligaţi să stea unul la Soroca şi altul la Lugoj, să plătească două chirii şi să mănânce muştele şi urechelniţele sosurilor din birturile provinciale. Noi aplaudăm pe d. P. Andrei, că îşi dă toată osteneala să detaşeze «porumbiţa legală» lângă soţ, să-şi întemeieze un cămnn decent. D. P. Andrei înţelege ca aparatnul administrativ Ce-l conduce un ministru nu se compune din ziduri, calaloane, ci din oameni, din inimi, din sensibilităţi. Ion Nisipeanui pricepe, că detaşările numeroase s’au făcut pe aceste motive umane şi... sentimentale, dacă vreţi- Dar le combate. Nu-l cunoaştem personal. Trebuie să fie un belfer ramolit, care nu mai practică amorul, nici arta culinară. Il deplângem sincer pentru această stare psihică şi pentru catastrofala lipsă de comprehensiune, «Universul» face câteva spirite ciubotăreşti în această gingaşă problemă şi nu admite ca Ministerul Instrucţiei să se ocupe cu latura matrimonială a corpului didactic. Îngust, el vede în articolul nostru o propunere de transformare a ministerului în «agenţie de mariaj». Pe când el — priceputul ziar — ar vrea probabil contrariul: ministerul oficiu de divorţuri! Să lase mai bine «Universul» aceste suavităţi şi minunate lirisme în seama tinerilor dascăli, care citesc pe Eminescu, pe Adrian Maniu, pe Alfred de Musset, se plim,bă seara la lună cu aleasa inimii, se întorc reconfortaţi şi sufleteşte puri între grave ziduri şcolare, explicând cu entuziasm elevilor teorema lui Pitagora sau paginile de literatură romănă şi străină. Sunt secrete psihologice pe care «Universul» nu le va pricepe niciodată. Intre altele, corelaţia dintr’o onestă activitate profesională şi o sănătoasă căsătorie din dragoste, fapt frecvent, mai ales între profesori i profesoare. E singurul serviciu — prin tăcere — pe care l-ar face acest ziar învăţământului pe care atât de ipocrit îl îndrăgește. ANUARUL învăţământului primar D. I. C. Petrescu, secretarul general al ministerului instrucţiunii publice, a dat la iveală, după câte■va luni de muncă laborioasă, «Anuarul învăţământului primar». Lucrare de nepreţuită valoare şi de strictă necesitate care pune la îndemâna conducătorilor învăţământului date a căror cunoaştere este indispensabilă bunei orientări a politicei şcolare. De la unire până în 1928 politica şcolară a partidului liberal a mers bâjbâind prin întuneric. Elementele certe de orientare, pe care numai statistica le poate furniza, au lipsit cu totul. S’a legiferat în complectă necunoştinţă de nevoile reale ale învăţământului românesc. Iar ca măsură administrativă totul era posibil. Nu s’a rostit de către organizaţiile politice liberale greun deziderat care să nu se realizeze. Atât în ce priveşte creiarea de şcoli, cât şi cadrele de personal. Au fost la largul lor conducătorii ministerului instrucţiunii de a anarhiza învăţământul. Din această cauză deprinderile funcţionarilor din ministerul instrucţiunii deveniseră la un moment dat alarmante. Contingentelor de învăţători, mai ales, nu li se făcuse niciodată apelul. Aşa s’a putut întâmpla ca un învăţător să funcţioneze bani la o şcoală primară, cu salariul înscriat regulat pe statul de plată, fără ca direcţia învăţământului primar să ştie că există într’adevăr, în personalul acelei şcoli, învăţătorul cu pricina. D-rul Angelescu avusese în schimb altă grijă: acela de a împiedica pe oricine e străin de politica şi partidul liberal de a pătrunde în cadrele învăţământului, de orice categorie. Dacă registrele de personal lipseau cu totul de la ministerul instrucţiunii, în sertarele ministrului se gâseau, în desăvârşită ordine şi puse la zi, caziere personale ale dascălilor care nu agreiau politica partidului liberal, precum şi ale postulanţilor care nu meritau încredere politică. „ Evident, Anuarul învăţământului primar nu aduce tot materialul statistic de care este încă nevoe la ministerul instrucţiunii publice. În ce priveşte însă învăţământul primar, lucrarea d-lui Petrescu aduce toate documentele necesare cunoaşterii situaţiei acestei ramuri. Conducătorii politicei şcolare vor face de-acum reflecţiile pe care le sugerează diversele date statistice, şi vor putea pregăti îndreptările necesare pentru ca reforma învăţământului primar să dea cea mai nimerită organizare şi orientare acestei ramuri a învăţământului public. Datele statistice pe care le furnizează d. Petrescu în Anuar, antrenează o amplă discuţiune. Vom comenta diverse capitole în minerile viitoare. Pentru astăzi socotim că este momentul de a aminti câte infamii sau debitat pe tema întocmirii acestei lucrări. D. Petrescu era întrebat mereu de adversarii pătimaşi ai conducătorilor ministerului instrucţiunii publice, ce gând are cu anuarul. S’au făcut şi insinuaţiuni. Când vina că au nesocotit atâta vreme, în trecut, importanţa lutrărilor statistice privind învăţământul, trebuia răscumpărată da aceşti neconsolaţi detractori cel puţin cu preţul unui efort de bun simţ! ! ION VIŞOIANU