Dreptatea, ianuarie 1935 (Anul 9, nr. 2178-2201)
1935-01-01 / nr. 2178
ANUL IX. NO. 217« S pagini Tank* bancar* phdto hi «*■ ctmU awcbioo DinctiaMi P. fr. Ho. Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303[42, Adţia 341102 [ Cluj - Flămânda La Cluj, din nou, cu tremolo de tr’un oraş în care prezenta sa convoce, cu Radio şi patefon, s’a idenstitue un fenomen,tificat istoria partidului liberal cu Sa cerceteze, d. Tătărăscu o gosaceia a neamului românesc, podărie ţărănească, după un an de D. Leonard Tătărăscu, a fredonat guvernare liberală, şi se va înspălea gravitate, ca pentru operă, şi nu mânia. Va găsi că toată averea în pentru o biată operetă în care bulo- inventar viu şi mort a unui ţăran nul este d. Inculeţ, arii naţionale nu trece de câteva sute de lei, şi, în care partidul liberal se confundă întocmai ce mai bruma naţiune a mai rămas pe din afara, poate se va gândi unde putem merge astfel. Poate va măsura atunci netrebnicia unei matastruoase afa La Cluj s’a pretins tocmai ceea ce ceri ca aceia pe care o reprezintă împărţiţi şi ei astfel cism patriotic şi atitudini simbolice, fără rost, căzute ca din cer. De un an de zile se strigă în contra vorbelor şi în favoarea faptelor, şi de un an se vorbeşte mereu, mereu şi prin coarde vetcale şi prin unde electro-dinamice. Guvernarea e un fel de, gogori, care se umflă la rândul ei cu vorbe umflate, şi pentru a căror pneumatică acţiune este nevoe de plămânii gravi şi comici ai d-lui Leonard Tătărăscu, premier într’o operetă care ţine prea mult şi în care nici chiar d. Eugen Titeanu nu mai izbuteşte să distreze spectatorii. Nici o preocupare mai atentă şi mai documentată pentru chestiunile economice care ne macină zi cu zi care ne duc la sapă de lemn, care scumpesc viaţa ,ăzând cu ochii şi pentru care guvernul nu are nici îi plăcintă şi nici nu trage cu papagalul o planetă-soluţie, fie şi cu mâna lungă a d-lui ManolescuStrunga care are noroc şi dexteritate experimentala pentru sine. Nimic. Praf aruncat iu ochii Înmii la Cluj, şi diluat pe întreaga ţară prin unde herţiene, de parcă , de înscenări patriotarde ara nevos acum poporul. ...... Să zicem însă că era nevoe, şi că glasul grav al d-lui Tătărăscu a înfricoşat inamicul şi a chemat la datorie toată suflarea românească. Să zicem că chiar cei care nu-s liberali, şi care prin urmare, sunt trădători, ar fi devenit nutrioţi şi buni romani, şilogul central din Calea Victoriei. Ce ne facem însă după ce ne-am liniştit dinspre partea trădării şi a românismului, — unde, vorba tuturor,. — jiu este nici un român contra. Să zicem că Leonard a cântat dulce şi frumos exact aria din piepturile noastre. Ce ne facem însă, — ceva mai puţin liric- 'em chestiunile de mâncare,.— care mi se par mai ridicate ! Anul 1931 a fost anul deziluziilor, pentru un guvern, decât preocupă- Criza s’a mai accentuat. Marasmul rile de literatură proastă, difuză și economic și politic a continuat. Desdifuzată. Omătul guvernamental și-a serbat salt. Manolescu-Stringx a terminat turnaiiile, să deplaseze în capitala Europei. Ce-a mai rămas pentru 1935 ? Dar o mostră de ministru de industrie ochii pentru a plânge şi inima penşi comerţ, pentru ca să desăvârşeastru a se întrista. Poate, că într'un că opinia pe care strunii o aveau , colţ- albastru al sufletului va răsări indirect numai pe baza măsurilor de import şi export ce luasem. Care-i rezultatul acestei curse de glob-trotteri! Noi vedem că viaţa se scumpeşte într’un tempo impresionant. Preţurile au crescut cu un coeficient de 1.30 la sută intr o singură lună, adică in luna Decembrie; noi vedem că negustorii nu mai vor să vândă pentrucă ştiu că nu se mai pot aproviziona; industriaşii nu mai au materii prime şi dacă 1111-s bine cu nicio speranţă dela modificarea pe«Cagero» trebue să închista fabrica- ilitică, dela o schimbare a diriguirii le; şi ţăranii au ajuns într’un hal, treburilor publice, de sărăcie înspăimântătoare. La toate acestea, ajung oare discursurile răsuflate, de zece Moli?!. Dacă suntem urmaşi de Romani, — şi suntem, dovadă d. Ion Inculeţ, Eugen Titeanu şi Mihai Negură, — apoi nu e destul «circenses» ci trebue şi pane. Circul singur, ori unde s’ar deplasa, nu-i neajuns. E şi prea invariabil! Asta-i însă o lume. Lumea celor care au fost la Cluj. Mai este însă una. E aceia pe care am putut-o vedea in cele câteva zile de vacanţă, e lumea uitată a satelor. Intre una şi alta nici o legătură decât aceia de la exploatat la exploatator, adică ipocrizie şi minciună, oprimare şi beneficiu criminal deoparte, şi răbdare, sărăcie şi blesteme de cealaltă parte. Decât să se intoxice periodic cu Profesorul Petre Constantinescu- Iaşi, arestat şi menţinut în arest pe motive fictive şi fără a fi judecat, a declarat o împătrită grevă: 1) greva foamei, 2) greva setei, 3) greva somnului, 1) greva focidul (nu dă voie să i se facă foc în soba celulei). Au sosit proteste din ţară şi din străinătate. Profesorul Constantinescu-Iaşi este un savant cu reputaţie mondială şi un luptător pentru drepturile celor umiliţi şi nedrept discursuri reciproce, actorii de ma-i lăţiţi in societatea actuală. Face cava dela Cluj, ar fi făcut mai bine foarte dacă ar fi descins, incognito, fără surle şi fanfare, prin sate. Ar fi fost mult mai puţin comoţi, dar cu mult mai instructiv. D. Tătărăscu, a doua zi s’ar fi jenat să mai schiţeze un rezumat al ^ constituţîonal-liberală, antifascis activităţii guvernamentale de nnmul nu constituie o ideie subveran, şi n’ar mai fi avut curajul să, şi să, anunţe o nouă perioadă de lucru. Totuş, profesorul Constantinescu răsind coasta, pentru a nu fi expus Contactul acesta cu realitatea ce ai Iași a fost arestat. A recurs la im-, să eșueze din cauza furtunei. Vaporul deviază mult spre larg, căadevărată nu poate întârzia preapătrita grevă care va avea drept mult fără o reală primejdie. D. Tătărăscu ar putea să audă acolo cuvinte neplăcute, poate chiar înjurături neacise, dar acelea ar fi mult mai salvatoare decât stupida linguşire și adulare, a unor trepăduşi înMOO ng.Pî.Mn.tî+ MOMENTE Nădejdiile floarea nădejdei, încăpăţânarea viAceastă mentalitate defetistă a dispărut. S’au ridicat oameni şi partide noui din sânul poporului. Deacolo va veni mântuirea! Cazul Constantinescu-Iaşi din frontul antifascist mondial, compus din oameni care aparţin la mai multe partide, dar care au ca numitor comun oroarea experiențelor dictatoriale, urmare distrugerea sa fizică, dar va promova ideia în sine. Noi protestăm cu energie contra acestei crime premeditate... An vechi, an inutil fapt care, nici vitregiile vremii, nici tirlui nostru, pe momentele reîntâmplări înşurubate pervers,rezultatelor muncii noastre Deci, anul care se diee: câte trepte ne-a pus sub picioare, pentru a ne sălta la umărul, uneori şi dinadins înfumurat, al vecinătăţilor istorice? Scrutând cu luciditate faptele noastre, câtă trăinicie a trecut la soclul din care fug avânturile, pleacă sborurile şi se desprind exodurile noilor porimiri? 1934 este anul stărilor pe loc; găti sectoarele de rezistenţă îie anul sforţărilor sterpe; anul faţa pornirilor de lăţire urăş- gestului sec, al atitudinii-grimamaşe, nu pătrunde nimic diuiză, al surâsului-poză; anul şi, conştiinţa vocaţiei istorice. Cel grumăritor. Tot ce destinul istoce socoteşte după vălmăşagul clipei prezente, în massa căruia tac distincţii şi formulează judecăţi, nu poate ajunge decât la eresuri. Un sentiment al numeric apucase vad firesc, e înlăturat, încep lunecările, matca e abătută. Răul energiei, capabil a deslănţui forţe hidraulice din virtutea cărora să se mişte uziniciei, o oroare de vanităţi şi tenele ţării şi să urce şantierele, e merea absenţei de senz ar trebui abătut în bazine de parc sompsă te cuprindă, dacă ai acordatuos, de dragul confortului caacestei erori corespondentul său, sef. Guvernul liberal a meschisufletesc. Dar nu este de loc uitat problemele vitale, transformându-le în chestiuni mărunte de familie politică, respectoasă de trăinicia ei şi de hegemonie. A venit cu legi cari să le garanteze fortificaţiile politice. Legea organizării comerţului bancar, n’a făcut decât să reglementeze efluenţele financiare ale depozitelor ieri secătuite, ei el însuşi, se aşează Cât a trecut de când străfundul pământului s’a răsturnat peste Europa cu un punct cardinal, — Isvor de puhoaie barbare! Am stat implantaţi în situaţia noastră geografică, i-am aşteptat, au venit, au luat ce-au putut, ne-au dat prea puţin — şi s'au dus. Nu trebuie să se creadă ţată este prea mare. Resortul ultim că în această năzuinţă de-a preal arcurilor vieţii nu plesneşte cu atâta uşurinţă. Mai ales într’o ţară de tinereţe şi enorme bogăţii naturale, speranţa este nu numai îndreptăţită, ci chiar obligatorie. înainte, poporul spunea: — «Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor !» Nu avea, deci, nicio încredere şi aşa. Din când în când, uitându-te şi peste marginile momentului, dai de cantitatea îngrămădită a muncii; dai de sforţarea unui neam de a se culege din sine, din ceea ce ar putea fi împrăştiere şi hoarte, pentru a-şi croi profil în tabloul popoarelor. Este cea dinLegea pragul conversiunii, neglijând real al veniturilor gospodăriei săteşti, trage şi ea apă îa moara liberală. Legea învăţământului, nerespectând temeiurile de organizare a şcolii pe principii fertile, continuă o iluzie. Bugetul, plecând de la supraevaluări, câştiguri exagerate şi economii necăutate, este o amăgire. Regimul comerţul extern înlesneşte afacerile şi favoritisPrin urmare majoritatea cultiva- truca, fie cel care n’are nici obraz-! Partidul naţional-ţărănesc este hoterilor de pământ sunt cei care numă dă, fie cel care are câteva pogoane tărât să vină cu această lege,ca încesc «cu braţele» sau ca «învoitori — este ameninţat de spectrul foa- Kel.;sau nu programul său, în dijmă» la marii Proprietari. I mei atât el cât şi familia sa. Este în interesul ţării ca săteanul Din cauza crizei, aproape toţi pro-. Poate statul să stea cu braţele în-! g~ nu ne exploatat şi să nu se supietarii îşi cultivă moşiile în dij-F crucişate în faţa neomenoasei ex- deasc£ uri în sufletul lui, care armă, deoarece cultura în regie duce ploatări a ţăranului şi a familiei putea să ducă la noi tulburări mai la pierdere sigură. Socoteala pro- lui? grave ca cele din 1907, prietarului de moşie este foarte ! Cine poate tăgădui dreptul statu simplă, a lui de a interveni în favoarea celor: «Prin munca în dijmă are un ve- care muncesc ogorul strămoşesc, dar urgent, pentru ca să nu ne mai sur- Sunt câteva probleme capitale în fuit sigur stors din înmiea de rob a find că fără munca lor multe moşii prindă evenimentele de acum 28 de tara aceasta mult mai importante a săteanului şi a familiei sale, ar fi lăsate în părăsire. Ar fi să deani chiar decât tineretul liberal, şi decât Proprietarul pune pământul, foar- zerteze dela datoria lui acel stat. Banca Românească, şi decât libera sizarea Băncii Naţionale, şi decât spolierea industriei şi comerţului prin monopolul «Cagero», — şi printre ele, în prim loc este problema salvării ţărănimei din starea de depresiune morală, fizică şi materială în care se găseşte. De unde vine oare această pribire? Dacă ea ar fi numai o chestie de optician, ar fi mai uşor. Sunt însă două luni. Una la Cluj alta la Flămânda. • D. Inculeţ este un revoltător şi tragic reprezentant al primei lumi, precum oricare ţăran e reprezentant mut al celeilalte. Azi când ne ’ntoarcem din satele în care ne-am născut, cu inima plină de jalea de-acolo, parcă ne vine să-l apucăm de piept pe acest domn Tătărăscu, fără condescendenţă şi Trece peste noi încă un an. In, mii chezăşie a vitalităţii, pusă că un an din triştii câţi s’au în funcţia de a asigura unei trascurs, cu decada şi cu veleatul, ţiuni ,permanensa şi prestigiu, de când s’au instaurat, într’o ţa: Vigoare şi frenezie, exuberantă rămănoasă şi bună, moravurile tinereţe, cheltuie pentru certi Fanarului şi tertipurile liberale.Itudini de viaţă în colectiv, e obişnuiţi a ne îndrepta viaţa, chezăşie de câte puteri de transdupă mutaţiile regulate ale incenderei pieței de mormânt edicatoarelor, nici nu prindem de fapt un popor, veste când ninge timpul, peste! Dar popoarel nu sunt mânanoi, straturi de praf. U11 neamte de timp ca di o putere, tiiucare nu e jiătruns de voinţa pu-j pul nu e motori.l ce antrenează, terii e sortit mediocrităţii, care nu e vis a terge o forţă din spate, unele, înlesnind afacerile, îmbo-din grunetul de vedere al istoriei.' Ele sunt -««•-? ■.Grase cU; ^«este pe misit! - cui-—a veal viului, al luptei, ^înseamnă un miragiu, de o amăgire, de un■ nituri tot în pivniţele liberale se dispariţie. Şi cel dintâi semn alt ideal. In zonele stelare aureole s-l vor depune. Contingentarea cu voinţei puterii, e efortul de raza un punct misterios, care din regimul pere din presupoziţii şi biruirea depărtări fascinează şi cheamă, obstacolelor îngrămădite în pol Dar pe aceste depărtări sunt recă. Cine nu are conştiinţa vii- trepte, pe distanţe puncte, pesiunii sale şi nu adună forţă pen timp momente. La ţelul luminos fru împlinirea acestei misiuni,« din întuneric, suim pe treptele îşi merită rangul inferior în faptei noastre, pe punctele eforcii cu regmul ei de compensaţii, fireasta politică a importului lipsa de idei conducătoare, cu anarhia pieţii devizelor, a dus la scăderea balanţei cu 2 miliarde, la pierderea debuşeelor, la urcarea fabricatelor şi scumpirea traiului. Deplinele puteri bat în coastă parlamentarismul, vlăşulesc ordinea constituţională, iar, prin trâmbiţările simplificărilor de stat, au haotizat serviciile publice. Starea de asediu ţine sub pătura groasă a oprimării libertăţilor cetăţeneşti, iar cenzura îţi întoarce vorba în gură şi-ţi lasă suspinul să gâlgâe în gât. Agricultura e paragină, economia dezastru, finanţele gunoi, iar regiile autonome prigonite-s ca pe vremea «Hoardei de aur» care căuta gologănei prin toate tărăboanţele românului. Un an, deci, care se stinge inutil. Şi dacă istoria ar sta pe loc, măcar în măsura în care oamenii sunt puţin dispuşi să zăbovească soroacele, — treacă! Vom avea oare în anul care vine, curajul să rotim zodiile şi să citim, prin ceaţa viitorului, în steaua noastră? Prestidigitatorii de bâlci, scamatorii iarmarocului politic, tălmăcitorii visului puterii şi interpreţii semnelor, trebuesc biciuiţi, fiindcă ne acopăr ochii cu voalurile perfidiei lor. Şi nu mai putem auzi când trec pe lângă noi, chemările momentului şi când se strâng, în semnul lor, soroacele biruinţei. I. Debriefer «Suceava» s’a pus deci la adăpost de orice neplăceri eventuale. Nu tot aşa se întâmplă şi cu călătorii de pe bord. Aceştia au acum ocazia să-şi verifice rezistenţa şi să constate cum se comportă faţă de furtună. Marele drum Itinerar mediteranian de Octav Livezeanu Viaţa pe vapor — furtuna puternica imediat după plecarea din Malta. La masă, locurile goale arată promarea începe să se agite. Diminea-i porţiile răului de mare. Lipsesc 15 la balansul destul de mare şi sporeşte îngrijorarea celor ce se tem de răul de mare. Insula Pantelaria e privită de mult mai puţini pasageri — restul fiind în cabinetul- In ţara noastră zisă democratică câţi — iar capul Bon cu care începem zărim coasta africană, de abia poate di descifrat în depărtare, tovarăşi în cap cu medicul vaporului. Noroc că mai sunt printre pasagerii rămaşi în picioare, vre-o 3 medici, cari să poată da la rigoare, asistenţa ncesară. Dar nici cei ce s’au aşezat la masă nu rămân până la sfârşit. Printre dânşii se află şi de aceia care au vrut să braveze pericolul şi să arate că pot rezista. După scurt timp cedează şi se retrag unii discret, alta: cu explicaţii inutile şi caraghioase, în acelaş timp: — «Prea multă mâncare se serveşte pe vapoir, e pericol de îngrăşare». Şi în monom, merg în cabine să sporească numărul celor ce au căzut din primul moment. Pe punte nu mai e nimeni. In salonul de muzică s’au adunat toţi cei ce au rezistat şi au trecut cu succes botezul mării. Pentru ei nu mai e nici un pericol de acum încolo. Se descoper două perechi de table şi se prinde de veste că mai există pe vapor şi o a treia, proprietate particulară. Ca într’un oraş de provincie, unde de dimineaţa, până seara zârnăe zarul şi plesnesc piesele când sunt mutate, se încing şi aici jocurile. Intr un colţ, izbucneşte o mică discuţie. — «Bine d-le, ai un norob extraordinar, am mutat dublu de şase ori, am mutat în loc de cinci, şapte şi în loc de trei, nouă şi cu toate astea tot nu pot să-ţi ţiu piept». Sunt doii studenţi cari se luptă cu «ştiinţa» altul cu norocul. Din alt colţ se răspunde cu altă discuţie. — «Va să zică aveau 15 cu 17, avantaj pentru mine» precizează o voce plăcută a unei distinse domnişoare. In pauza care urmează se fac socotelile, transformându-se cele 32 partide (15+17) în linii pentru a se vedea câte jocuri au fost consumate până acum. După această pauză, jocul reîncepe şi urmează iau aceiaşi intensitate «Doi, doi»; «şase, patru»; «ăsta e marţ»; «gherlă, ocupat»; «nu-mi trebue decât linie» etc. Intre cele două perechi de jucători, încerc şi eu — la a treia cutie de table — să ţin piept unei simpatice domnişoare, care deşi nu mută dublu de şase ori şi deşi deplasează piesele exact după indicaţiile zarurilor — numărând chiar, în gând sau cu voce tare — totuşi îmi ia partidă după partidă, aruncându-mă într’o mare îndoială asupra «ştiinţei» mele în ale jobului de table. Alături, tatăl domnişoarei mă consolează: «Lasă domnule că aşa păţim şi nod, nu ştie să joace, dar ne bate regulat pe toţi. Nu-i poate rezista nimeni în familie». Şi domnişoara încurajată de vorbele tatălui şi liniştită de consolarea mea, îmi mai câştigă an marţ, pe fugă. Unul din ofiţerii ajutori ai vaporului se amuză, distrând tot colborul, cu pathefonul. A descoperit în bogata colecţie din discuri, câteva de un comic nespus. In special unde cântece scoţiene şi altele din cimpoi, înveselesc toată adunarea. Şi persistenţa sa, cu care scoate la iveală cântece unele mai caraghioase ca altele, prelungeşte veselia câteva ceasuri. Afară valurile au devenit mai ameninţătoare. In cursul nopţii au atins maximum. Vaporul se leagănă şi scârţâe. Nu e nicio nădejde să se termine curând. Nu vom avea linişte pe mare decât după etapa de trei din Alger. Dimineaţa au mai şeit pe punte vre-o câţiva din bolnavii de om. Căpitanul vasului e foarte îngrijorat de călătorii lui şi se interesează în fiecare moment de soarta lor: câţi sufăr şi câţi au rezistat. Intr’o convorbire mai lungă cu el, căpitanul Răşeanu descopere alte calităţi. Pe lângă marinarul energic şi curagios, trăeşte omul capabil şi priceput în toate chestiunile de organ (Citiţi continuarea în pag. II a) HUHL ^«aa Avem în ţara românească 14 milioane ha. cultivate de 4.000.080 proprietari agricoli (cifre rotunde). Din acestea 6 și luni. milioane sunt cultivate de 3.000.000 mici cultivatori care poseda până la 5 ha., iar restul de 7 milioane ha. este stăpânit de« turi» ca în vremea turcilor. 600.000 de proprietari mari şi mie! Pentru aceşti muncitori robi ai Să înceteze specula muncii ţărăneşti de D. R. IOANIŢESCU - O nouă lege a Mvoelilor agricole - te arare ori sămânţa, şi săteanul care ar lăsa pe săteanul sărac lipit, pune unelte, vite, muncă şi tot ce a ameninţat să piară de foame, la dismai trebue culture! ogorului. Recolta! poziţia proprietarului de pământ, se împarte în multe regiuni, pe din care din lăcomie sau incapacitate două, una proprietarului şi una săteanului, în plus diferite «havaie-speculează munca de rob a ţăranului român. Este în joc viitorul neamului, viaţa şi sănătatea celei mai numeroase pământului strămoşesc — nu există pături sociale a ţării — plugarii rom ne lipsea deloc, adică bombaşti cu brio «Cagero» d-lui Leonte Mol-1 450.090 sunt mici proprietari care, nici o lege care să fileze condiţiul mâni. Nu se poate sta cu braţele în Aolovani, reprezentantul naţiuneî în au între 5—10 ha, iar 150.000 marijuile învoelii. Proprietarul dictează* crucişate. O nouă lege a învoelilor a Senat, şi va vedea ce prăpastie este ; proprietari stăpânesc o suprafaţă i condiţiunile şi muncitorul de pă-gricole se impune, pentrucă cea din ; între Cagero şi sărăcia unui ţăran 1 4 jum. milioane ha. | mânt este obligat să le accepte pen- j 1807 nu se mai apiică, dela Flămânda, Beţia şi delirul oratorie de azi, nu * se va putea ierta mâine, de către nimeni. Ce faceţi cu ţăranii? ! Aţi aranjat Europa la Cluj, şi v’aţi ridicat reciproc câte o statue echestră pentru o recunoştinţă naţională pe care v’aţi decernat-o, dar statue e or să se dărâme dacă nu hrăniţi ţăranii, grave ca Această lege trebue să vie cât mai Petiţia d-lui N. Iorga D. N. Iorga face în ultimul număr din «Neamul Românesc» o petiţie — timbrată? sau fără timbra? — prin care solicită colaborarea la o veche gazetă ardelească. Profesorul Iorga, obişnuit să se auto-elogieze pe toate cărările, nu uită nici de data aceasta să-şi scoată câteva din meritele sale în relief. Nu vom nega că Profesorul n’a lucrat ceva în direcţia aceasta. A lucrat pe vremuri chiar mult. Cuvântul Apostolului trezea cândva un ecou de veneraţie, admiraţie şi iubire. Dar d. Iorga poate îşi aminteşte de povestea ţiganilor care şi-au clădit o mănăstire (dintr’un caş) şi pe urmă au utilizat-o drept ospăţ. Tot aşa şi profesorul Iorga şi-a mâncat lefteria faţă de ardeleni. Biata barbă nu mai trezeşte nici un ecou. Ultima sa faptă, publicarea imundei broşuri, l-a pecetluit la stâlpul infamiei. S’a dovedit lipsit de caracter. S’a lăsat utilizat ca instrument pentru a doborî sau a adumbri prestigiuul d-lui Iuliu Maniu. «Istoria unei legende» s’a transformat într’o spulberare a legendei istoricului dela Văleni, a cărui ştiinţă a ajuns o cloacă unde fiecare îşi poate arunca defecţiunile. Petria probabil netimbrată a d-lui Iorga (Apostolul a sgârcit şi lacom) conţine următorul pasaj: «eu cred că în Ardeal, mai ales în Ardeal, vremea osebirilorpolitce a trecut». De ce a trecut vremea diferenţierilor politice? De ce să ne ransformăm în amfibii? D. N. Iorga: «suntem prea puţini şi prea ameninţaţi pentru acest lux». De ce «suntem»? Ardealul respinge această vârîre a Apostolului într’o ciorbă şi 0 luptă care nu-l priveşte. Să stea la Văleni şi să scrie mai departe cărţi. Să-şi dea osteneala să nu mai conţină atâtea erori. In Ardeal, d. N. Iorga nu are ce căuta! Marți I ianuarie i®$52 lei an Ţarcă... «Viitorul» scrie: «Manifestaţia naonală de la Cluj». ...că cele anti-naţionale se fac la Bucureşti. . * Tot «Viitorul» anunţă: «125 de ani dela zidirea primei şcoli româneşti în Banat». Aniversarea coincide cu aceia de un an dela dărâmarea mai multor şcoli româneşti. * Tot «Viitorul». «Marea fericire a vieţii: jucăriile». Jucăriile ca jucăriile, dar, mai cu seamă, guvernările. * D. Gh. Tătărăscu a declarat la Cluj că-i «sigur de drumul său»». ■o Vorba e, dacă «drumul» e sigur de d-l Tătărăscu. * Nu se ştie ce să se facă cu mărfurile aflate în vămi, sosite în ţară fără autorizaţie de import... ...Se vede că importatorii aceia nu’s din ţara noastră că altfel găseau până acum soluţia, care-i foarte simplă. Sunt, pe lângă guvern, specialişti în filosofia importului. * «Viitorul» anunţă: «Caut corespondent harnic şi priceput pentru orașul, Sinaia». — Nu-l mai au pe d. Franasovici?! In pagina 8-a: Evenimentele politice se precipită mws Politica externă Negocierile franco--italiene In momentele de faţă se desfăşoară o intensă activitate diplomatică în Europa. Nu e la ordinea zilei numai chestiunea foarte complicată şi delicată a plebiscitului din regiunea Saare, care, după cum se ştie, se ţine la 13 ianuarie. (Să nu fie această fatidică zi, un prost augur pentru pacea lumii!). Mai sunt încă multe alte chestiuni importante, cari stau însă pe planul al doilea față de aceia a negocierilor framo-italiene, în curs de a duce la un rezultat în zileleacestea. Pentru 2 ianuarie se anunţă plecarea la Roma a d-lui Pierre Laval ministrul de externe al Franţei, pentru a avea întrevederi cu d. Mussolini. Punctul cel mai de seamă care va fi obiectul de discuţie dintre cei doi oameni de stat, îl formează după cum se anunţă, problema independenţei Austriei, din ce în ce mai ameninţată. Pentru pacea Europei, chestiunea aceasta a asigurării independenţei Austriei, devine din ce în ce mai primejdioasă. Poate că pe deasupra tuturor celorlalte, problema aceasta este cea mai importantă. Este un fel de permanent motiv de nelinişte, care nu va putea fi înlăturat decât prin colaborarea marilor puteri la asigurarea existenţei Austriei ca stat independent, aşa cum a luat fiinţă prin tratatele de pace. Obiectivul acesta stă la baza călătoriei diplomatice a d-lui Laval. Negocierile franco-italiene tind să creieze un fel de pact regional, care să stabilească un sistem de garanţii pentru asigurarea independenţei Austriei. Acest pact ar urma să fie semnat de către Statele vecine cu Austria. Ar participa prin urmare Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Germania şi Utgaria ar urma să fie solicitate aidera la acest instrument diplomaţie de evident , menţinerea păcii. Există până acum optimism în privinţa isbândei negocierilor franco-italiene. La Roma par a fi bune dispoziţii pentru încheerea acestui pact diplomatic, atât de iminent. Trebue reţinut că aceste negocieri sunt primul contact mai larg pe care politica externa a celor două ţări îl iau de la războiu încoace. El este dictat de împrejurări cu totul excepţionale. Se prea poate, până la urma, ca acest prim contact mai amplu dintre Franţa şi Italia, deopotrivă interesate la perpetuarea păcii, să ducă şi la alte rezultate, mai îndepărtate dar cu răsunet şi mai important. Este vorba de apropierea dintre Franţa şi Italia, a căror colaborare în vederea unor ţeluri comune, ar da altă întorsătură hotărâtoare relaţiilor diplomatice dintre naţiunile europene. Dacă imperialismul fascist ar fi mai tolerant şi înţelegător şi-ar strânge raporturile de prietenie cu Franţa, campionul european al păcii, un viitor mai bun s’ar putea clădi pentru civilizaţie, ameninţată de atâtea primejdii. Rezultatul negocierilor franco-italiene este deci din mai multe puncte de vedere, de o însemnătate deosebită.