Dreptatea, august 1935 (Anul 9, nr. 2343-2366)
1935-08-01 / nr. 2343
ANUL IX. NO. 2343 4 pagini Taxele de bancare plătite în numerar conf. aprobării Direcţiunei Generale P. T.T. No. 14.856/928 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 34102 ŞARLATANUL a mai ciupit câte ceva din suma sortită înzestrării. Şi, astfel, în câtva timp, s’a evaporat. Pe deoparte, contractezi împrumut forţat cu scopul de a înarma oştirea; pe de alta, îl utilizezi să acoperi paragina finanţelor provocată de tine. Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu un şarlatani A ambiţionat debarcarea d-lui Dinu Brătianu dela şefia partidului liberal. In acest scop, şi-a asigurat solidaritatea câtorva grupuri şi s’a înconjurat de pretenia câtorva tineri. Pierzând, însă, momentul decisiv şi epuizându-şi curajul, când d. Dinu Brătianu s’a încruntat la el, a fost apucat de tremurături şi de sfârşeli. I-a poruncit d. Dinu să dizolve grupul H., l-a dizolvat, i-a ordonat să sacrifice amicii, i-a sacrificat, s’a încruntat să verifice metodele şi să revizuiască ideile de guvernare, s’a supus. Ba a trimis şi o scrisoare, în care invită vechii tovarăşi să intre în disciplinile şefului Pe deoparte, antrenează oamenii pe linia veleităţilor sale; pe de alta, îi sacrifică şi îi sancţionează, Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu un şarlatani A făgăduit că are toate problemele soluţionate. Un mare plan de vaste proporţii programatice, va preschimba ţara într'un Canaan. Fiindcă el nu este decât succesorul indicat al lui I. G. Duca, — şi acesta plin de programe, de idei şi cu registre, cu hrisoave, cu cocu- i de soludimente şi vor demonstra, pe probe ! Şi dacă a stat aproape 2 ani, a doperemptorii, cu argumente riguros, vedit desâvârşit că nare nici un matematice, catastrofa economiei noastre. Nu se poate grupul creditorilor să aibă aşa inimă, încât să nu ne ierte de exactitatea obligaţiunilor. Iar dacă nu, va trebui să accepte, sau înfiinţarea unui clearing care să cuprindă şi datoria publică sau vânzarea redevenţelor de petrol ale statului pe timp de zece ani sau moratoriul temporar de transfer, sau încheerea unui acord tripartit de plăţi. Pe de o parte, expediază ambasade care să argumenteze cu cifre dezastrul finanţelor noastre; pe de alta, declară că guvernul stă bine. , Iată situaţia. Da sau nu. — este d. Tătărăş şarlatan ! A făcut conversiunea. Menirea acestei legi: să reglementeze raporturile dintre creditori şi debitori. Cămătăria exagerată a băncilor adusese cetăţeanul în starea disperată de a înceta plăţile. A fost nevoie de o lege care să eşaloneze ratele, pe timp îndelungat şi cu reducerile necesare. Ea, însă, n’a pornit dela un prag real al capacităţii de plată, aşa că n’a rezolvat nimic. In schimb, însă, au profitat proprietarii liberali. Reglementarea datoriilor a fost imediat preschimbată în pretext de «redresare a creditului» și pe baza acestui pretext de redresare a creditului, guvernul a luat din visteria statului 8 miliarde și le-a vărsat băncilor, drept răscumpărare de daunele suportate prin conversiune. A luat Banca lui Neamţu, 305 milioane; a luat Banca Românească, alte sute de milioane; cutare bancă, alte sute de miilioane. Portofoliile putrede ale cămătarilor liberali au fost recompensate cu bani ghiaţă vărsaţi din bugetul statului. Marea massă a cetăţenilor n’a putut nici să şi achite ratele stabilite în conversiunea ilUzorie; în schimb, a trebuit să contribue, cu dări intensificate, la umplerea lipsurilor bugetare. Pe de o parte, amăgeşte lumea cu convertirea datoriilor; pe de alta parte, înlesneşte profitul băncilor şi execută sângeros contribuabilul. Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu un şarlatan. A făgăduit că va înzestra armata. Pentru asta, a şi pornit la contractarea unui împrumut intern. Funcţionarul de stat a plătit, fiindcă i s’a reţinut din leafă; societăţile au plătit, fiindcă au fost silite; tot ce a căzut în sfera de influenţă a statului a plătit, fiindcă li s’a reţinut forţat. S’a adunat o sumă oarecare. N’au lipsit fireşte exagerările şi n’au lipsit interpretările şi comentariile presei amice. Ba că guvernul are încrederea desăvârşită a ţării, ba că aşa şi pe dincolo, împrumutul, însă, şi-a modificat, între timp destinaţia. Când guvernul a fost la anarhie a rupt din sunsa sortită înzestrării, când a avut necesităţi primordiale de plată vedit desăvârşite plan. In comerţul exterior există un singur program, al brigandului Groszulela Cagero, înhăitat cu d. Leonte Moldovanu să exploateze compensaţiile;în economia naţională există o singură metodă, a consorţiului de negustori cari au acaparat misterele contingentării, iar în finanţele publice, există o singură preocupare, a bandei Nacht- Vasilescu-Tony Iliescu-Bejan-Sfetescu, care mută visteria în casete particulare, lată situaţia. Da sau nu, este d. Tătărăscu un şarlatan. Da sau nu, este d. Tătărăscu un şarlatan ! A ţinut, deunăzi, consiliu de miniştri. D. Victor Antonescu a expus, îngrijorat, situaţia disperată a finanţelor publice. D. Vasile Sassu a arătat limpede rezultatele valorificării cerealelor. Colegul de la industrie a învederat stările comerţului exterior. Impozitele adunate, cu toată vrednicia agenţilor fiscului, nu ajung să umple golurile bugetare. Scopurile valorificării nu echivalează condiţiile capacităţii de plată. Regimul politicii comerciale nu sporeşte activul balanţei. Deficitele cresc, de la sute de milioane urcă la miliarde. Puterea contribuabilului a secat complect, băue ţara de tobele perceptorului, se aud chiotele globnicilor, pocnesc bicele şi încărcăturile cu scârţeluri; — degeaba, bugetul nu se poate echilibra, sa svârcoleşte ministrul industriei să plaseze mărfurile noastre, caută să obţină aranjamente de devize, încearcă să reglementeze comerţul; — degeaba, balanţa nu se poate echilibra şi se apropie 1 August. Conform clauzelor din protocolul încheiat, trebuie să plătim rata din datoriile externe. Guvernul a constatat că posibilităţile transferului pentru Franţa sunt nule. Devizele sunt insuficiente, mizeria a atins ultima limită, sursele veniturilor sunt toate stârpite, afacerile nu mai contenesc, — ce e de făcuţi Ambasadele premierului au tocmit vagoane speciale şi au plecat în streinătate. S’au blindat cu cifre, rascu un i. D obricior MOMENTE Arestarea unui ziarist Prefectul judeţului Dorohoiu — ■un oarecare domn dr. V. Petrovici — a arestat pe directorul unui ziar din localitate. Pe când gazetarul se afla la prefectură după știri, satrapul provincial a dat ordin vlăjganilor săi subalterni să-l aresteze. Comisarii l-au tărît la poliţie. Apoi, l-au înaintat parchetului. Procurorul i-a luat o simplă declaraţie şi l-a pus în libertate. Motivul acestei arestări ilegale este că ziaristul ducea o campanie împotriva unor fruntaşi guvernamentali locali. Ne aflăm în faţa ■unui tipic abuz de putere. Prefectul de Dorohoiu, cine știe ce mărginit cap de provincie, socotindu-se buricul pământului, nu poate îngădui nici cea mai mică critică. Nu admite domnul critică — și pace ! Aceste abuzuri tipice liberale nu pot rămâne nesancționate. an valah sui generis Ziarul «Porunca Vremii» este condus de un escroc patent, un iaurgiu balcanic prins cu pufuşor alb pe botişor. Ni se dau acolo mereu lecţii de naţionalism. Partidul nostru se bucură de cinstea atacurilor, fiind denumit «partidul internaţional-ţărănesc». Unul dintre arhanghelii naționali scrie imprudent: — «Noi, Românii de baștină...» Și semnează: N. Bogdan. Un pseudonim oarecare. Se ascunde un slav Un scriitor francez afirmă: „Un grand nom de lettres roumaines et qui est une véritable révélation est celui de George Coşbuc. C’est un Virgile doublé d’un Longus. II g a pen de littératures au monde qui aient donné un ecrivain de sa trempe. On fausserait la poésie d’un Coşbuc si l’on vonlait rendre son équivalent au moyen d’une traduc minoritar din Basarabia .- poate I tion. C’est chose connue: la poésie Rus, poate Ucrainian. După scris e ) ne souffre pas d’apostasie verbale. La littérature roumaine est fiere de găgăuţă. Intre arhangheli numărăm fiu al Franţei, care nu are — fleteşte — nici o aderenţă cu ferinţele bieţilor majoritari din Valahia: ţărani şi muncitori. Un umorist anglo-saxon. Şi un alt slav din Sud-Estul european... «Porunca Vremii» a devenit o sucursală a «Frontului românesc» vaidist plin de Garabeţi, Angheloffi şi italieni incerţi t un sus. Preţul la 25.000 a ajuns vagonul ministrul agriculturii minte oficial, afirmând că se plăteşte preţul minimal de 34.000 lei Interesele agricultorilor nu pot masate la voia întâmplării S’au încurcat rău lucrurile şi în ce priveşte aplicarea regimului valorificării grâului. In timp ce d-l Sassu dă explicaţiuni elementare, prin postul de radio, asupra condiţiunilor în care se formează preţurile în diverse ţări, găsind cele mai exagerate cuvinte de laudă .pentru acţiunea întreprinsă de d-sa, recolta de grâu zace în magazii fără cumpărător, sau, în cel mai bun caz, se desface la prețuri falimentare pentru producător. Trăim, fără îndoială, sub un regim de mistificare oficială. Pentru că în momentul în care prețul grâului joacă în jurul maximului de 25.000 lei vagonul, cu tendința manifestă de scădere, ministrul agriculturii declară oficial, angajăndu-şi întreaga răspundere, că nimeni nu poate cumpăra grâu sub preţul minimal de 31.ooo lei vagonul. * Unde poate duce această situaţiune, nu este greu de prevăzut. Recolta, al cărei disponibil de export era anunţat la început la UH revendice, cel puţin pentru anul circa 80.000 de vagoane, din care nu se mai poate conta astăzi decât pe vreo 20.000 vagoane, se desface la preţuri derizorii. Agricultorii au aşteptat un an întreg, cu nădejde, încurajaţi în aceasta de rezultatele bune realizate prin regimul de valorificare din ultimii doi ani, care le-a adus un venit de circa 10 milioane lei. Au răbdat un an de zile restricţiuni de tot felul, apăsaţi sub povara datoriilor şi a dărilor către fisc, in speranţa unui an agricol bun, care să le aducă cel puţin aceiaşi rentabilitate. 1o S’a fixat, un nou regim al grâului. D. Sassu a găsit că vechiul regim, moştenit de la guvernul partidului naţional-tărănesc, trebue neapărat înlocuit, deşi a dat cele mai bune rezultate ce se puteau obţine în împrejurări ca cele de ani. D. Sassu oferea guvernului o concepţie personală. Guvernul trebuia să(Citiţi continuarea în pag. 2 a) al treilea al activităţii sale, paternitatea regimului de valorificare a grăului. , Fantezia d-lui Sassu şi dorinţa de a fi şi d-sa reformator, au fost satisfăcute. Cu ce preţ însă ! Cu preţul sacrificării intereselor producătorilor. Pe spinarea lor — cobaii tuturor experienţelor nefaste — se persistă în aplicarea întocmai a regimului de valorificare nou introdus, admiţându-se o singură abatere: nerespectarea preţului minimal, deşi acesta este singurul lucru care interesează pe agricultor. Intr’adevăr, în textul decretului — lege privitor la valorificare, o singură referire se face la interesul producătorilor, atunci când se fixează prețul minimal. Restul dispozițiunilor privesc regimul morilor, regimul făinei, brutăriile, interesele fiscului, etc. Revărsarea Nilului44 Guvernatorul Dorel Păcatele d-lui Dorel Dumitrescu se pot împărţi în două categorii: 1. păcate mai vechi săvârşite şi descoperite, dar rămase fără pedeapsă; 2. păcate noui descoperite cu ocazia şperţului de 25 milioane ale bandei Vasilescu-Nacht-Tony Iliescu. D. Dorel Dumitrescu va trebui tras la răspundere pe tema unor scandaloase operaţii financiare prin care a «asanat» o serie de bănci liberale. Astfel, D. Constantin Neamţu, banul Olteniei liberale şi cămătarul ţărănimei, director la «Banca Comerţului», a primit un cadou de 350 milioane lei. «Creditul Românesc» a umflat 286 milioane lei. Banca Românească s’a mulţumit — ce ironie! — numai cu 306 milioane lei. Scrisul Românesc din Craiova, condus de d. Em. Tătărăscu, fratele primului ministru, a fost modest: 50 milioane lei. Dorel Dumitrescu a «reorganizat» instituţiile financiare cu cadouri de circa 3 miliarde şi jumătate lei, absolut nejustifificate. A fost o revărsare a Nilului. Băncile au dat mai multe recolte pe fiecare an, ca grâul Egiptului. Nu aşteptau bilanţul anual. S-au trezit umflate de puhoiul ■ bănetului. La robinet, la Banca Naţională, se afla prea amabilul, criminal de binevoitorul Dorel Dumitrescu. Omul mânca din vesela de argint artistic lucrat a Regelui Bavariei. Se plimba pe Mediterană cu yacht, îşi construia castele. Când ducea un tren de viaţă ca un maharadgea indian era normal — psihogic vorbind — să fie aplecat şi tentat la risipă. Banul Băncii Naţionale nu era banul personal al lui Dorel. Bănăria Statului ajunsese bănăritul nimănui. Un sat fără câini. Cine vrea şi avea proptele lua cât îi ajungeau curelele. Cercetările judecătoreşti vor trebui duse pe o nouă pistă: să stabilească jaful din avutul Băncii Naţionale patronat de d. Dorel Dumitrescu. Desigur, acestprofesor universitar nu este om în toate minţile. Cu toate că a trecut ca director la «Banca Românească», noi ştim că instituţiile bancare au ajuns în ultima vreme mamuţi giganţi cu creiere minore. Sistemul funcţionează de la sine. Nu mai este nevoie de geniul întemeiorilor, cum a fost cazul unui Carada sau talentul cârpânoşiei lui Vintilă Brătianu. Puse pe roate, marile instituţii încep să meargă singure. Selecţia nu se mai face riguros la conducere. De multe ori, demenţi sau semi-demenţi ajung la conducere rapid, favorizaţi tocmai de vicii. Până când se constată că nu sunt oameni în toată firea este prea târziu. Cazul celebru al lui Ivar Kreuger a fost caracteristic, înainte de a fi un escroc de mare anvergură, cercetările ultime dovedesc, că a fost dement. O demenţă zisă larvată. D. Dorel Dumitrescu trebuia de mult pus sub interdicţie pentru risipă şi viaţă imorală. «Viciul risipei» i-a fost tocmai o pârghie în lumea mamuţilor bancari. «Dorel» era gentileţea în persoană, cu banii ţării. Intre două uşi capitonate, ieşind de la o gravă conferinţa, punea apostile pentru amicul său Tony, care se soldau cu şperţuri de 25 milioane lei. Câte apostile nu va fi pus Dorel de acest gen? Dorel a dat iama în banii Băncii Naţionale. Ce-i păsa lui că erau banii ţării? La asemenea demenţi larvaţi — conştiinţa responsabilităţii nu există. Arcurile ei s’au frânt. Cercetări atente judecătoreşti pot aduce mari surprize. Se va vedea conrupţia în stil grandios, aşa cum n’a mai existat la noi. D. Virgil Madgeanu a dat cel dintâiu alarma asupra unor miliarde risipite. S’a crezut că este o «alarmă politicianistă». Fostul ministru de Finanţe a demonstrat matematic şi contabilice risipa. Nu s’a crezut. Scandalul ultim cu Vasilescu şi Nacht a demascat pentru orice naiv risipa sendaloasă care a domnit la Banca Naţională sub d. Dorel Dumitrescu. Sancţiunile se cer cât mai rapid luate. Ancheta să se întindă şi asupra operaţiunilor zise, «legale» ale guvernatorului care a făcut cadou circa trei miliarde şi jumătate lei băncilor liberale, într’un timp când gospodării ţărăneşti sunt scoase la licitaţie publică pentru neplata datoriilor... sau Optimismul lui Coşbuc de CAROL DIMMER, Ion Coşbuc“. Totuşi marele Coşbuc nu--i cetit, nici citat la noi aşa cum merită. Ştiu că o stafie de C.F.R. poartă ilustrul său nume, există şi un sat Coşbuc. Nici nu se putea altfel. El nu s-a plâns că „cântecele pier“ din cauza drumurilor de fier, şi a fost poetul rustic, bucolic, precursorul revoluţiei agrare din 1907, prin puternica sa poezie „Noi vrem pământ“. „Poetul ţăranilor“ a fost un optimist. Avea încredere în progres. Lupta pentru o desăvârşită umanitate, cerea evoluţia şi ameninţa cu revoluţia... A fost un cântăreţ entuziast, eroic. Versurile sale oţelesc voinţele, descriu sacrificiile luptei, exaltă energiile, provoacă elan, fac opere de purificare socială. Es,... pare singurul mare poet care n’a fost influenţat deloc de opera lui Eminescu. Coşbuc e cu totul original ca formă şi ca fond, versificaţia şi limba sa sunt de o măestrie puternică. A fost şi un mare prozator. Era un cugetător care în fiecare cuvânt scris, prin imaginea lui strălucită despre univers, prin vibrarea lirică a gândului a ştiut să acorde inspiraţiei mantia de solemnitate a prestigiului poetic. Cugetările sale din pământul ţării le scotea. Un alt cântăreţ — simpatizat mult de Coşbuc — a spus, (potrivite şi pentru Coşbuc) următoarele vorbe: ,,Cultura noastră s’a născut în marile păduri virgine... şi locul acesta natal, toată împrejmuirea lui, i-au imprimat un caracter particular, înconjuraţi de viaţa variată şi intimă a naturii, oamenii noştri, hrăniţi şi îmbrăcaţi de ea, s’au legat şi s’au contopit interior cu toate schimbătoarele ei înfăţişări“. Coşbuc a posedat o cultură germană, o erudiţie, nimic nu i-a fost străin. El a cunoscut perfect filosofia pesimistă a lui Schopenhauer ca şi şcoala optimistă a lui Leibnitz, şi a avut inclinaţiuni spre ideile celuia din urmă. Scrie un tânăr poet, — Costin — în „Prefaţa“: „Mi-e greu să laud din toată inima versurile d-tale. Mi-e greu, pentru că sunt tânguitoare şi pline de plâns şi că nu vreau să laud pe cel ce se tânguieşte. Toţi poeţii noştri mai tineri ştiu una şi numai una: să blesteme viaţa. Ei, da, nu e nici o muncă să găseşti defectele lucrurilor. Cel mai prost sătean are să găsească o sută de lucruri rele la cea mai perfectă statue aulică. Dar părţile bune? Asta e mai greu. „Dar nu-i învinuiesc pentru plângerile lor. Cine are pricină de plâns, să plângă, dacă vrea. Dar răul cel mare e că cei mai mulţi minţesc, plângând fără pricină. Ei sunt ca oamenii care nu ştiu să joace cărţi şi totuşi joacă, urmarea e că aceşti oameni, dacă sunt cartofori pierd totul, iar, dacă sunt poeţi se pierd cu totul. Ori cât s’ar svârcoli ,o coaiele“, suprema putere a artei va fi totdeauna adevărul. „Iar adevărul — în artă — e una cu frumosul. Cele mai urâte in strâmbături pe scenă, sunt frumoase când sunt adevărate. „Acum, ce impresie au să-mi facă cele mai frumoase versuri, dacă simt, că fondul lor e afectat, nu cuprinde adevăr? Ce sentiment ţi-ar năpădi sufletul, când d-ta întâlnind o femeie plângătoare îmbrăcată în soirenţe, cu un copil gol în braţe, i-ai da ultimii bani, şi apoi ai afla că ea a minţit, că e bogată şi că face acest lucru numai ca să-şi împlinească mai iute milionul? Leopardi a avut pricină să plângă şi s’a plâns cum nu s’a mai plâns nimeni. Talentul a avut nunai de jumătate parte la neperitoarele plângeri ale poetului, cealaltă jumătate a avut-o adevărul. Cine a întrecut şi va întrece în plângere şi tânguire pe poeţii iudeilor? De ce psalmii sunt plăsmuiţi de poporul cel mai încrezător în Dumnezeu? S’au încercat destui poeţi — mai talentaţi cu mult de cât David — să facă psalmi şi n’au putut nici pe de departe s’ajungă la exaltatele idei ale poetului-rege. Le-a lipsit adevărul, nemărginita credinţă în cele ce spuneau: „Şi de aceea spusa voastră era nobilă şi sfântă...“ Coşbuc a scris aceste cuvinte înainte cu 40 de ani. Era acum cunoscut. Evcluceanu s’a ocupat elogios de el — în 1893 — în revista „Convorbiri Literare“ (pag. 817- 936). Gr. N. Lazu — în 1894 — "a contestat originalitatea unora dintre poeziile conţinute în volumul „Balade şi idile“ — apărut în 1893. In------------------------------------- ■ »I - (Continuare In pagina 2-a) Cum rămâne ?ni Ziarul «Adevărul» care este întotdeauna bine informat, a putut să scrie aseară că «în ce priveşte afacerea transferului se pare că cercetările sunt aproape terminate», şi că «informaţiile pe care le are guvernul, judecătorul de instrucţie nu va implica alte persoane în afară de acelea care se află în stare de prevenţie». Se pare deci, după aceea o informaţie, că ancheta nu va mai dura decât două zile, şi că deci se va termina, aşa cum se cuvine exact ia sezonul cantalupului. Ba. «Adevărul» mai informează că guvernul consideră că a procedat cu energie şi deci nu mai are motive să prelungească la infinit aceast anchetă. Faţă de declaraţiunile pompoase şi grandilocvente ale ministrului de justiţie, menite să acopere muşamaua, pentru ca nici măcar această sinistră învelitoare să nu fie ameninţat, informaţia adusă de «Adevărul» era de aşteptat. Totuşi nu credem că e vorba de două zile. Desigur că guvernul a procedat la energie aşa cum spune, — bine informat, — «Adevărul». Numai că, nu ştim ce caută în această afacere «energia guvernului». Cum rămâne atunci cu declaraţiunea anunţată prin helicon că guvernul nu înțelege să se amestece în această afacere? Opinia publică de fapt nu cerea prea mult. Ea este deprinsă. Ar fi avut numai curiozitatea să știe cum se explică oare că adresa Băncei Naționale semnată de guvernator nu a fost altceva decât copierea formularului dat de Vasilescu în vederea escrocheriei? D. Vasilescu era secretarul particular sau oficial al guvernatorului?! Şi ar mai voi să ştie pentru ce d. guvernator a consimţit să se însereze în adresă acel deochiat «în vederea transferului», care-i miezul escrocheriei, mai ales când în adrese similare aşa ceva nu era menţionat, şi mai ales că Banca Naţională daduse pripit un comunicat în care se spunea că toate adresele de natura aceasta cupriind expresia «în vederea transferului», ceiace s’a dovedit apoi cu acte inexact. In definitiv, şi în aceste două zile cât au mai rămas până la epuizarea totală a «energiei guvernului» sar mai putea satisface această curiozitate nevinovată a opiniei Publice. Mai mult, de toată lumea, că nu se poate cere să nu se mai creadă însă că opinia publică este atât de naivă încât să se păcălească atât de uşor şi cu mijloace atât de învechie. Aşteptăm şi noi cu energie ca dosarul să fie public, şi atunci ne rezervăm plăcerea să revenim cu inoportunele întrebări care se vor impune de interogatoriile consemnate şi acele dosarului Opinia Publică mai încearcă o lovitură. Nici un fel de prestigiu nu se poate inenfine in modul acesta. Şi demoralizarea creşte, şi simţim că ne înfundăn tot mai adânc... Domnule Vaier l Pop. Pe unde eşti, spune-ne cel puţin cum rămâne cu vorba aceia mare pe care i a spus-o, cum rămâne? IVGîtiți in jag, D. Dorel Dmaitrescu la parchet... iOl 1 August 1932 lei Pentru oficiosul Văcareştilor Elegantul oficios al escrocilor Vasilescu, Nacht et. Comp., — am denumit «Viitorul», — îşi continuă activitatea de apărare a amicilor cu cantalup. Ziarul lui Ionel Brătianu a ajuns organ de susţinere a escrocilor da la Văcăreşti şi a celor care au rămas pe-afară dar sunt obsedaţi de vechea mănăstire. Oficiosul Văcăreştilor neavând curajul să apere direct pe escroci, aşa precum direct le-a mâncat cantalupul, o iau pieziş cu o diversiune. Se pare că nu-i supără atât faptul de a fi descoperit şi denunţat escrocii regimului de redresare morală, cât împrejurarea că noi avem această satisfacţie pe care o mărturisim, încântătoare. Şi atunci se arată mereu supăraţi că tocmai noi le facem morală. Să fie supăraţi, cât vor. După ce mănâncă ce au mâncat, trebue să suporte, la digestie, o mică neplăcere. Dar, oficiosul Văcăreştilor, expert prin experienţă de 27 de ani, în apărarea altor escrocherii şi mai mari, recurge la procedeul clasic cu care o fi izbutit acum două decenii, la o diversiune. Strânşi cu uşa încearcă să reînvie infama campanie Skoda. Nu mai prinde! Ţata ştie ce concentrare de ură a fost în comisiunea de anchetă în care veninul d-lui Grigore Iunian s a amestecat cu slugărnicia şireata şi dornică de un minister a d-lui Aurelian Bentoiu, ci cu prostia patologică a lui Puiu Alexandrini. Ţata nu a uitat mobilizarea pe care a sunat-o meschin şi rău d. Dinu Brătianu, care chemase la luptă întreg partidul în marea bătalie Skoda. Nu era destulă ura atavică a liberalilor ameninţaţi să-şi piardă beneficiile unei guvernări perpetuu în contra partidului naţional-ţărănesc şi a fruntaşilor lui care au trezit conştiinţa ţărănească. Ea a trebuit să fie atâţată şi stimulată de însuşi şeful partidului Ori ce liberal mare si mic s’a simţit dator după acest îndemn la atac să strige, să calomnieze, să cerceteze, să teohăiasca. Ţara îşi aduce aminte de caraghioslâcul desbaterilor comisiunei, şi de defilarea unor elemente suspecte scoase din subsolurile cafenelelor, cu care nădăjduiau să infiripeze acuzaţiuni şi aşa zise dovezi. Şi după ce muntele liberal s’a scremut, resultatul a fost că, deşi s’a pus toată patima şi ura unui partid şi a unor oameni fără de scrupule, nu s’a găsit vinovat nici unul din membrii partidului naţional-ţărănesc. Noi am fost aceia care am cerut ancheta, supunând cercetarea unui for suprem, reprezentând naţiunea, singură instanţă de judecată a activităţii politice. Şi, spre surprinderea noastră, acei care nu şi au înţeles misiunea, cu înjosirea mandatului lor sacru, ne-au judecat nu ca reprezentanţi ai naţiunei ci ca membrii disciplinaţi ai partidului liberal, al cărui şef i-a chemat la luptă în contra naţionali ţărăniştilor. Şi totuşi, cu toată patima şi ignominia nu s a găsit nici nu s a cutezat a se inventa un vinovat. Iată de ce diversiunea nu prinde. Iată de ce întrebăm oficiosul Văcăreştilor, până când nu vor fi luaţi la Centrala din Văcăreşti, la o masa comună cu acelaş cantalup comun, toţi vinovaţii?!