Dreptatea, ianuarie 1936 (Anul 10, nr. 2461-2483)

1936-01-14 / nr. 2469

mi X. No. 2409. 4 pagini Taxele de francare plătite in numerar conif. aprobării Directiunei Generale P. T. T. No. 34.859^s Redacţia şi Adimnistraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: _________ , BIBL/g^s Redacţia 30342, Adţia 341102 Cârdăşia de la Suceava Alegerile parţiale de la, Suceava se apropie Această împrejurarevădeşte din ce în ce mai mult zăpăceala care domneşte în partidul liberal. Pe de-o parte, şi la Suceava ca şi la Hunedoara şi la Mehedinţi guvernul susţine candidaţi de paie. Aceste fantoşe ale partidului liberal se mai şi schimbă- Azi e un candidat, mâine apare altul tot atât de ilustru prin anonimat. Pe de altă parte, cu cât se aprorde alegerile se dă pe faţă cârdăşia cuzistă. Se vede că pactul de susţinere şi ajutor mutual încheiat în preajma şi de frica manifestaţiei de la 14 Noembrie, subsistă. Angajamentele de atunci nu au fost numai unilaterale şi soldabile cu cifre, ci reciproce şi cu echivalent de proptele politice. Candidaturile neînsemnate, ostentativ anonime pe care le-a pus guvernul, au o semnificaţie multiplă. Ele evidenţiază neînţelegerile din partidul liberal, unde nu s’a putut ajunge de acord pentru promovarea unor personalităţi, rămase în afară de parlament, de teamă să nu se sporească fie numai cu un vot titlurile de recunoştinţă pentru partida d-lui Dinu Brătianu, fie pentru grupul în panică al d-lui Tătarăscu. Ele mai dovedesc în mod concret, că guvernul în ceiace îl priveşte. Se consideră în lichidare, şi în consecinţă nu mai dă o importanţă politică pentru sine acestor alegeri parţiale. D. Tătărăscu ale cărui legături cu lumea misterioasă a ghicitoarelor au fost mărturisite, ştie probabil că a trecut dincolo de sorocul celor şase luni, înainte de care trebuia şi a uitat să-şi anunţe plecarea.In cazul acesta guvernul şi fruntaşii lui sunt mult mai preocupaţi de aranjamente personale, în lumea comodă a diplomaţiei sau in altă parte, decât de o senatorie care nu poate ajunge până la validare. In acest chip guvernul mai are şi scopul bine calculat de a masca lipsa de popularitate de care se bucură abundent în toate păturile populare. A lupta serios şi a cădea fiind la guvern este prea ruşinos. Şi apoi, e mult mai interesant, şi i se pare, fals, mai util de a ticlui o succesiune miluită, decât a mai încerca o rămânere imposibilă. Mai ales în această socoteală în care nu se are în vedere decât un interes imediat şi meschin, este vorba de vechea duşmănie şi luptă în contra partidului naţional-ţărănesc. Candidaturile liberale,au prin persoana de pai veritabil a preopinenţilor, semnificaţia că guvernul este unul mai interesat de concursul pe care ţine să-l dea, de data aceasta pe faţă, cubiştilor, decât de reuşita candidaţilor liberali. In acest scop au fost aleşi oameni care să se preteze la acest joc dubios şi nedemn. Unelte, bineînţeles că s’au găsit,căci întotdeauna se găsesc mediocrităţi care îşi satisfac suficient amorul propriu, numai cu onoarea de a fi candidat, fără nici o pretenţie de a mai fi susţinuţi şi aleşi. Dar, această tendinţă a guvernului nu s'a manifestat numai prin ridicola desemnare a candidaţilor, ci şi prin faptul că guvernul nu înţelege să facă nici un fel de propagandă pentru candidatul liberal, mulţumindu-se se să dea prin «vocea stăpânului», adică prin geamandura d-lui Inculeţ, dispoziţii de susţinere a candidatului cuzist. Asta se face pe cale administrativă şi tainic. Numai că, faptele ies la lumină şi demască această nouă manevră ale potemkinistului personagiu de la interne. Colaborarea a început mai întâi, oarecum pasiv, adică prin inexistenţa organelor şi măsurilor de ordine pe întreg întinsul judeţului Suceava, care a fost predat ca o colonie, ca o regiune din Ogadenul abisinian, d-lui Nichifor Robu şi intelectualii pe care îi conduce cu puterea credinţei şi a doctrinei salede învăţat naţionalist. De mai bine de zece zile judeţul Suceava, n’are prefect, n’are primar, n’are poliţie nici jandarmi, ei numai tot atâtea momâi pasive şi blegi care se ascund muteşte în faţa rassului Nichifor Robu. Şoselele sunt sub controlul cuzist, satele sunt ocupate. Un profesor universitar îşi conduce autobuzul cu studenţi care opresc în mijlocul şoselei pe un alt profesor universitar ca să-l înveţe ei naţionalism şi să facă morală de directive politice. Organele de ordine sunt inexistente. Dacă Abisinia ar fi înarmată pe cât sunt bandele cuaiste, demult ar fi rezolvat conflictul italian. Cuziştii umblă cu insigne, cu uniforme, cu arme. Şi doar este o lege votată tot de liberali care intezisc sub sancţiuni penale, şi insigne şi uniforme şi arme. De două săptămâni autorităţile nu spun nimic. Asta era partea pasivă a cârdăşiei, care se traducea în închiderea ochilor şi încrucişarea braţelor de către toate autorităţile. Acum, în preajma alegerii, guvernul a trecut la concurs activ. Nu se mai jenează de nimic. Nu numai că tolerează, dar asistă. Guvernul pune la dspoziţia cuziştilor primăria, pentru ca acolo să se primească defilarea «batalioanelor», care, bineînţeles poartă pe piept «insigne» oprite de lege. Şi, nici asta n’ar fi de ajuns. Primarul de Suceava este mai tare, mai categoric şi mai franc decât d. Inculeţ. El, ori o face, ori n’o face. De aceia a luat frumuşel loc alături de d. A. C. Cuza, şeful suprem, mai suprem decât d. Tătărăscu, şi a primit defilarea. Tot aşa au procedat şi ceilalţi fruntaşi liberali. E foarte probabil ca însuşi candidatul liberal, să fi ieşit din cămaşa de pae în care a fost învelit de d- Inculeţ după modelul buteliilor de şampanie, şi să fi aclamat şi el defilarea de-a valma cu d. A. C. Cuza, cu primar, cu ajutor şi cu «întreaga familie». Cel puţin de data aceasta spiritul lui Duca poate contempla moştenitorii veseli. D. RAZU MOMENTE Simplificarea aparatului de Stat La ministerul de justiţie s-a întrunit o comisiune formată din d-nii Aurelian Bentoiu, Hurmuz Aznavorian, I. G. Vântu, Patriciu Popescu şi alţii pentru a examina problema simplificării aparatului de Stat. De fapt, comisiunea se intitulează.... subcomisiune. Din timiditate. Probabil. In fond, guvernul dă târcoale în jurul statutului funcţionarilor publici pe care ar vrea să-l suspende. După suspendare vor fi aruncaţi funcţionarii pe stradă cu miile. Simplificarea se leagă de echilibrarea budgetului. Cu toată excesiva fiscalitate sursele budgetare au secat. Pentru echilibrarea bugetului este vorba să se taie în carne vie în budgetul funcţionarilor. Va ajunge anteproectul d-lui Bentoiu cândva o realitate? Pentru a se transforma în lege va trebui mai întâi să treacă peste cadavrele asociaţiilor de funcţionarii care se vor opune cu ultima energie la realizarea lui. Un guvern incapabil, fără încrederea ţării, nu ştie să echilibreze budgetul decât plutocratic, aşa cum este origina şi formaţia sa, aruncând efectele crizei în spinarea celor mici... Educaţie cuzistă Câţiva elevi de liceu, simpatizanţi ai grupărei «Totul pentru ţară» şi educaţi în spiritul «Cămăşilor Albastre» ale d-lui prof. A. C. Cuza, au şantajat la Bârlad şi la Focşani comunităţile israelite. Şcolarii au anunţat pe şefii acestor comunităţi că posedă planurile de atac al unor pogromuri locale puse la cale de derbedeii cuzişti şi gardişti. Pentru desvăluirea acestor planuri au cerut... parale! Tratativele au tergiversat multă vreme. Până la sfârşit tinerii gangsteri au fost daţi pe mâna parchetului. Acestea sunt roadele educaţiei făcute de d- A. C. Cuza nouilor vlăstare. Practica bâtei este prima treaptă. Pentru cei mai inteligenţi — escrocheria este, în mod fatal, o treaptă mai înaltă. Răspunderea în politică Organul «hasiştilor» — ziarul «Naţionalul Nou» — publică un articol despre «răspunderea în politică». Unul dintre conducătorii gazetei şi ai grupului H este d. Petre Ghiaţă. Ce fel de răspundere politică a dovedit grupul H când a pus la cale «Minerex» şi «Refoil»? Aşa ceva se numeşte talent comercial. Simţul de răspundere al d-lui Ghiaţă s’a mai dovedit şi în alte două ocazii: când a utilizat titlul de «doctor», fără a fi doctor decât mai târziu şi titlul de «docent universitar», când d. Ghiaţă s'a dovedit doctor şi docent în intrigi politice şi în afaceri... Reîntregiri... Eminentul nostru confrate, Scrutator, a fost grec ocupat câteva ziie în şir, în coloanele «Adevărului», de problema întregirii partidelor de guvernământ. Şi, dacă am înţeles bine, în timp ce eventualitatea revenire a d-lui George Brătianu în partidul liberal era înregistrată obiectiv şi indiferent, posibilitatea revenireii lui Al. Vaida în partidul naţional-ţărănesc era recomandată expres, chiar cu o nuanţă de lirism în ton. Fără îndoială, «Adevărul», care acum un an ne exporta călduros să ne despărţim de d. Al. Vaida, trebue să aibă acum motive adânci şi reflectate ca să dovedească contrariul. Există o concepţie a partidului politic, ca să zic aşa, cantitativă. Să strângi cât mai mulţi oameni, oricare ar fi ei, să formezi o armată pestriţă dar imensă din elemente eterogene, cât de numeroase. Dar suma nu înseamnă forţă. Adunarea nu înseamnă totdeauna creştere, ci adesea scădere de puteri. In această privinţă refjlecţiunile d-lui Vaida asupra fuziunilor în genere — formulate în ultimul său 1------ ^ ^ discurs de la Cluj, mi se pare adânci şi filosofice. Partidul naţional - ţărănesc are în privinţa aceasta o bogată experienţă. Destinul l-a pus mecanic în faţa unor fuziuni succesive. La baza acestora, afară de aceia cu elementele partidului naţional din Ardeal, nu se găseau afinităţi organice. Nici lupte, nici idealuri, nici suferinţe comune. O barcă a lui Noe, cu elemente de credinţe diverse, de varii obârşii, de educaţii osebite s’a înjghebat cu încetul. Dar numai unitate n'a fost. Şi guvernările noastre s’au resimţit. Elementele conservatoare, bancare, reacţionare trăgeau la dreapta. Tineri ortodoxi, animaţi de idealuri pur ţărăniste trăgeau la stânga. Şi între cele două tendinţe, fireşte mişunau, oportunişti de căpătuială, abjecţi profitori utilizând orice împrejurare. In fine, superbe personalităţi, de susceptibilitate maladivă, enervau la infinit partidul cu eternele lor «cazuri de conştiinţă», pentru simple bănueli ori procese de intenţii. Şi, ca orice e nefiresc, elementele centrifuge s’au eliminat. Să regretăm aceest lucru ? A slăbit partidul naţional-ţărănesc? Noi credem exact contrarul ? Un consens în unitate de vederi, o disciplină spontană a oamenilor de aceleaşi convingeri, mai mult, de acelaş temperament, o vibraţie unisonă in momentele mari, toate acestea fac mai mult decât cohortele imense şi greoae a partidelor care înglobează orice în ele numai ca să aibă un membru în plus. Cunosc teoria, «a face politică înseamnă a strânge cât mai mulţi oameni». Dar nu o împărtăşesc. Pilda cea mai concludentă ne- o dă partidul democrat american, partidul lui Wilson şi al lui Roovevelt. Acest partid viguros şi imens a avut enorm de suferit fiindcă închidea în el şi prohibiţionişti şi anti-prohibiţionişti, şi liberali şi intervenţionişti şi filo negri şi anti-negri, etc., etc. A trebuit Roosevelt ca să pue oarecare unitate. A venit şi la noi Ion Mihalache. Şi ne e deajuns. Mihai D. Ralea „Neînţelegerea“ Gross-partidul liberal vern ascuns astfel în dosul socio- «Cagero» este emblema activităţii economice a guvernului şi fruntaşilor liberali, pentru redresarea în parte a fiecărui titanozaur liberal. Invenţia era simplă. Guvernul a luat măsuri de restricţie a importului. Guvernul aprobă prin ministerul respectiv autorizaţiile de import şi export. Era de aşteptat că guvernul să-şi creieze un instrument personal cu care să speculeze asupra acestor autorizări, şi a creiat acest celebru «Cagero». In asemenea conditiuni, cu preşedintele Senatului liberal în consiliu, cu toate instituţiile liberale interesate, «Cagero» a ajuns monopolizatorul autorizaţiilor de import şi export. «Cagero» a obţinut autorizaţiuni de miliarde, atunci când alţii, comercianţi de profesiune, nu puteau obţine autorizaţii nici de un leu pentru aceleaşi soiuri de articole la import. Autorizaţiile obţinute în bloc de «Cagero» erau apoi speculate în detaliu, aşa că cel care avea nevoe de un import pe care nu-l putea obţine direct şi personal de la minister, îl obţinea contra lei frumoşi, de la «Cagero». In felul acesta guvernul îşi creiase instrumentul camuflat şi anonim pentru specularea şi exploatarea prohibiţiunilor pe care singur le instituise. O afacere strălucită şi onestă. «Cagero» obţinea pe cale legală autorizaţiile şi apoi le distribuia, barte ingenios! In orice ţară din lume un gutăţii «Cagero», de după care i se vedeau urechile, ar fi fost răsturnat imediat. Afacerea a fost denunţată în nenumărate rânduri prin presă şi în Parlament. Dar afacerea se încadra perfect în sistemul liberal de guvernare, şi nimic nu s’a schimbat, fiindcă fără asemenea «Cageruri» guvernarea liberală însăşi ar fi fost inutilă şi n’ar mai fi prezentat interes pentru partidul liberal. «Cagero» făcea doar parte din programul liberal care trebuia realizat până la capăt, şi din sistemul de înviorare a vieţii economice a ţării. «Cagero» era, aşadar, o instituţie patriotică. Pentru o asemenea întreprindere partidul liberal şi-a ales omul al cărui trecut să fie în armonie şi consecvent cu ceea ce urma să opereze la «Cagero». Şi omul a fost găsit în persoana lui Gross, mare escroc internaţional, care adusese peste graniţă puritatea obţinută prin mai multe condamnări penale în străinătate. Gross a fost ridicat de la conducerea unei case de toleranţă din Tg.-Mureş ,şi instalat la o instituţie de toleranţă din centrul Capitalei ţării româneşti, adică conducător efectiv al soc. «Cagero». Parcă am face colecţie de escroci internaţionali, de la care să mai înveţe partidul liberal sisteme noui de exploatare a avuţiei şi produţiei naţionale. Gross a devenit emblema guvernării liberale şi inspiratorul ocult al sistemelor economice. El a suplinit cercurile de studii liberale, ca şi incapacităţile succesive ministeriale. Era expertul strein şi specialist pentru aranjarea operei noastre de redresare economică şi pentru îndrumarea comerţului nostru extern. Suflarea industriei noastre a fost predată în mâinile lui Gross, expert altă dată în a aprecia mărfurile vii cu care trafica. Azi, ca culme a jusiţiei, acest mare demnitar român (?), director al Societăţii liberale «Cagero», tovarăşul de scaun al d-lui Leonte Moldovanu, fost preşedinte al Senatului român liberal, a fost arestat la Feldkirch pentru escrocherii de milioane. Arestarea s’ar fi operat în urma cererii telegrafice a poliţiei din Bucureşti care a arătat că urmăritul a făcut escrocherii şi falsuri de milioane. Când, unde, cum s’au făcut acele falsuri şi escrocherii? Vra să zică certurile în partidul liberal au devenit şi mai serioase. Nu se mai limitează numai la contactul de avantgarde dintre d-nii Dinu Brătianu şi Gh. Tătărăscu. Partidul liberal s-a certat şi cu d. Gross. Păcat! Era singurul liberal care, oricum, se pricepea în materie de export-import. Cine ştie în ce hal va mai ajunge comerţul nostru extern, după ce vom fi lipsiţi de cunoştinţele şi experienţa lui Gross. Lichidarea guvernării liberale a început cu arestarea lui Gross. BB Patul lui Diferite publicaţiuni, cum sunt acele ale Societăţii Naţiunilor sau ale Camerii de Comerţ Internaţionale, constată că Se înregistrează un început sensibil de reînviere al vieţii economice. In multe ţări, procesulde adaptare la împrejurările, create de criză, a fost terminat. Se observă o tendinţă de intensificare, cu tot labirintul de măsuri în politica comercială a devizelor, întrucât priveşte schimbul internaţional de mărfuri. Se mai observă o micşorare a numărului şomerilor în diferite ţări şi în sfârşit o urcare organică — nu factice — a indexului de preţuri en gros, fără ca să fie urmată de o urcare a costului vieţii. Fără îndoială aceste sunt indicii că întreprinderile economice, care au rezistat punctului cel mai critic din epoca de depresiune, îşi găsesc Procust de I. Răducanu fost ministru rentabilitatea cuvenită şi deci îşi asigură existenţa. Fără îndoială că economia mondială, — trecutul apropiat ca şi prezentul, — ne obligă să vedem lucrurile astfel. Ea va avea un alt cadru şi o altă înfăţişare decât acelea cunoscute de noi până la 1929. Care sunt poziţia şi perspectiva economiei naţionale româneşti? Un om politic oarecare poate, ca şi un avocat în interesul cauzei, să învălue realitatea într’un colorit verbal impresionant. Impresionant pentru cei neiniţiaţi sau pentru cei interesaţi a trăi în minciună. ! " Un om dă ştiinţă trebue să privească numai faptele. Acum câteva zile, cea mai de seamă revistă germană „Der deutsche Volkswirt“, analiza situaţiunea ţărilor balcanice, inclusiv României şi ajungea la concluzia, din nenorocire, întemeiată, că dacă România este cea mai binecuvântată ţară dela natură, printre celelalte ţări amintite, în schimb în interior ea este cea mai istovită. Cel care urmăreşte rapoartele publicate asupra situaţiei economice din diferite ţări fie în „The Economist”, fie în revista „Wirtschaftsdienst”, găseşte o confirmare a acestor fapte. Intr’adevăr la noi spre deosebire de toate celelalte ţări amintite, avem indicii de dezagregare economică, indicii sigure că ne-am aşezat în afara ritmului mersului economiei mondiale. Şi să fim înţeleşi, nu este vorba de o izolare faţă de economia mondială, este altceva, mult mai grav. Pe când alţii au avut voinţa hotărâtă şi concepţia clară aceia ce trebuie făcut, noi n’am ştiut şi nici n’am vrut să facem sacrificiile cerute de împrejurări. Astfel am ajuns la ultimele limite ale rezistenţii noastre economice. Nici progresele înregistrate de cifre în anumite ramuri ale producţiei industriale, nici aparenţa de belşug, înfăţişată prin învestirea fricoasă şi antieconomică în blochausurile din Capitală, nu pot ascunde sau compensa pauperizarea ţărănimii şi reducerea nivelului de trai a marii clase a salariaţilor. Aceasta este realitatea. Şi orice politică economică care are în vedere numai interesul celui mai tare, sau interesul clipei de azi, ţintueşte pe patul lui Procust organismul economic românesc, lucrând la distrugerea sa. Când se înşiră indicii de prosperitate factice, am impresia că citesc un bilanţ umflat al unei întreprinderi falimentare. Indicii realităţii economice care sunt aceştia: prăbuşirea monezii naţionale şi haosul în politica comercială şi de devize, ceea ce nu poate duce decât la agravarea dezechilibrului, atât în întreprinderea economică particulară, cât şi în gospodăria publică. Este dureros să constatăm sau să repetăm ceia ce au constatat alţii. Totala incapacitate de a privi problemele într-un cadru sistematic de politică economică, a pus România în raport cu celelalte ţări, pe ultima treaptă, întrucât priveşte reînvierea organismului economic. Distrugerea substanţei de capital naţional are loc şi accelereaza sosirea ceasului când izvorul impozitelor, adică venitul particularilor, cu oricât de mare urgie fiscală, va fi incapabil să suporte cheltuelile gospodăriei publice. Perspectivele economiei româneşti din cauza greşelilor acumulate şi de neertat în politica economică, sunt extrem de îngrijorătoare. Până astăzi producătorul naţional, ţăranul, şi metoda expedientelor în acoperirea cheltuelilor bugetare, au amânat deznodământul. Epoca expedientelor financiare este pe sfârşite, iar ţăranul contribuabil nu mai răspunde la sunetul tobei perceptorului, pentru că ţăranul producător nu-şi poate agonisi, în marea majoritate a cazurilor, nici ceea ce are nevoie pentru cel mai redus nivel de viaţă.Când ne vom desmetici? ... Marţi u Ianuarie 1936 2 lei Un războiu religios Epoca noastră a intrat în faza luptelor pentru religie ca în timpul evului mediu? Se pare că da. Există simptome alarmante în această privinţă. Ciobanul doljan Petrache Lupu de la Maglavit a pus o ţară întreagă de drumuri spre satul dunărean. Bolnavi şi sănătoşi aleargă să asculte cuvântul mântuirii şi pe omul simplu care pretinde că a vorbit cu Dumnezeu. Petrache Lupu învaţă până acum pe ascultători să nu fure şi să fie oameni cumsecade. Influenţa sa se soldează pe acest teren cu rezultate favorabile. Iată, însă, că un maniac religios trage patru gloanţe împotriva rabinului dr. Niemerower, şeful cultului mozaic-Desigur, o faptă de dement. Dar nu devine ea simptomatică in mijlocul vacarmului de pseudo-religiozitate care se revarsă de la atâtea fiţuici, conduse de atei şi de escroci? Dacă nu există această atmosferă de antisemitism în numele Mântuitorului Isus Christos, gloanţele nebunului Aurel Ionescu n’ar fi luat calea pieptului doctorului Niemerower. Războiul religios nu se anunţă numai în România. Războiul religios bântuie în toiu în Germania celui de al treilea Imperiu. Guvernul Hitler a încercat să se amestece în numele naţionalismului şi a totalitarismului , viaţa interioară, administrativă şi sufletească a comunităţilor evanghelie© şi a bisericii catolice. Această inmixtiune a provocat grave tulburări. In locul epscopilor şi a şefilor liber aleşi şi prin consimţământul exprimat al credincioşilor au fost numiţi comisari religioşi, un fel de plutonieri majori ai credinţei. Ori, în acest domeniu, comanda militară şi tonul poruncitor nu are ce căuta. Religia este o gingaşă problemă a sufletului. In toate bisericile protestante confesionale din Prusia, pastorii au adresat o proclamaţie prin care arată că ştirile răspândite în ultima vreme că mişcarea de destindere ar face progrese este inexactă. Dimpotrivă, luptele confesionale s-au înteţit. Statul totalitar a instituit fireşte o comisiune eclesiastică pe care a însărcinat-o cu conducerea Bisericei. «Consiliul frăţesc», ales de credincioşi, socoteşte că «această instituţie este nefastă». «Consiliul frăţesc» evanghelie aminteşte credincioşilor cuvintele Sfântului Apostol Pavel din scrisoarea către Corinteni: «Suntem necunoscuţi şi, totuş, toată lumea ne ştie. Suntem pe moarte şi totuş trăim. Nimic nu este al nostru şi totuş avem totul». Dictatura aplicată pe teren întâmpină greutăţi şi comite mari nedreptăţi. Dictatura aprinde fugul războaielor religioase, pe lângă războaiele cele obişnuite cu sânge, bombe, gloanţe şi gaze asfixiante» IN PAG. IV.ai La te se redut In realitate ..realizările“ guvernului Tataristu Cronica Externă «BHKnHaBWnHRSBSSSBBI Soarta cabinetului Laval şi congresul „Uniunii socialiste“ Existenţa cabinetului Laval este din nou pusă îndiscuţie. După şedinţa furtunoasă din Camera franceză asupra politicei externe, când d-nii Paul Reynaud şi Léon Blum au dat cele două atacuri, d. Pierre Laval a reuşit să salveze soarta cabinetului său printr’o cuvântare patetică şi extrem de abilă. Toată problema în polemica dintre «sancţionişti» şi «antisancţionişti» (dacă trebuie sau nu să se aplice represalii Italiei pentru războiul provocat în Abisinia) se reduce pentru d. Laval la câştigarea de timp. Propunerea Laval-Hoare a căzut definitiv de la debarcarea lui Sir Samuel Hoare din postul de ministru al Afacerilor Străine engleze, înlocuit fiind cu d. Anthony Eden, un sancţionist convins. Dar, d. Laval n'a dezarmat. Premierul francez, care deţine şi postul de ministru de externe, vrea să urmeze o cale de mijloc în spinoasa luptă internă din Franţa ivită în privinţa sancţiunilor. Soarta cabinetului Laval a fost salvată datorită faptului că partidele care intră în «frontul popular» ezită să ia responsabilităţile guvernării înainte de alegerile generale, care vor avea loc probabil la începutul lunii Maiu 1936. După atacul din Cameră împotriva cabinetului Laval suntem obligaţi să înregistrăm al doilea atac dat cu ocazia congresului de la Angouleme al «Uniunii socialiste». Ce este această «Uniune»? Trei partide mici, care gravitează în jurul ideii socialiste şi a sindicalismului au fuzionat acum câteva luni sub conducerea efectivă a d-lui J. Paul Boncour. «Uniunea socialistă» intenţionează să ajungă pivotul unei valtori a partidelor de stânga moderată. Viitorul prim-ministru al acestei combinaţii este marele prieten al României, d. Paul Boncour. In compoziţia «Uniunii» se află şi partidul neo-socialist, rupt din partidul socialist condus de d. Léon Blum. Conducătorul neo-socialiştlor este d. Marcel Déat, deputat de Paris, unul din marii oratori ai Franţei şi un cugetător politic de o remarcabilă adâncime. D. Marcel Déat a scris câteva cărţi în ultima vreme prin care analizează criza structurală economică şi încearcă să găsească drumul unei reforme a Statului modern pe cale paşnică. D. Déat este adeptul unei economii dirijate. Deputatul de Paris socoteşte că reforma capitalismului este o necesitate fundamentală a timpurilor noastre fără a fi nevoie de convulsiuni violente. In această privinţă, atât d. Déat cât şi d. J. Paul Boncour pun accentul pe sindicate şi pe o înţelegere între conducătorii producţiei şi exponenţii muncitorimei. Pentru faza de tranziţie, desigur, că poate exista o economie pluralistă, pot coexista mai multe tipuri economice. Pentru a face o educaţie economică în spirit nou, natura nu face salturi. Faza de tranziţie poate dura mai multă vreme. In cuvântarea de la banchetul pe (Continuare în pag. 2-a)