Dreptatea, iulie 1936 (Anul 10, nr. 2601-2626)

1936-07-01 / nr. 2601

MOMENTE Bornic d-lui Halda înconjurat de statul major al «Frontului românesc», care e alcă­tuit din prea puţini valahi neaoşi,­­ Haida a descins la Chişinău, un­de a reprodus acelaş clişeu cunoscut din întrunirile anterioare. Noi am mai avut prilejul să ară­tăm, tot aici, gravele erori pe care le săvârşeşte d-sa, oride câte ori vor­beşte despre politica noastră ex­ternă.­­ Mai întâi, d. Vaida de câte ori a fost pus în faţa lipsei de program a aşa numitului «Front românesc», a afirmat că se va folosi de meto­dele dictatoriale din Germania şi Italia de astăzi, sau textual «Eu prefer ca în loc de statute să pro­cedăm după metodele din Germania fi. Italia, care au dat rezultate stră­lucite». După o asemenea profesie de cre­dinţă, cu substrat dictatorial şi o­­primator, d. Vaida trece la opinia ă-sale in materie de politică ex­ternă. Pentru d. Vaida, politica noastră alături de Franţa, este umilitoarei!). Şeful valahiştilor doreşte o apro­piere de statele cu regim de auto­ritate. D. Vaida greşeşte de două ori. A­­tât prin ridicola dictatură ce ar voi să institue în această ţară, cât şi prin abdicarea de la politica noastră externă din prezent, singura poli­tică sănătoasă care priveşte deopo­trivă, interesele noastre cele dintâi, pentru integritatea şi securitatea României. snare toim­­den­t« După desordinele de acum o săp­tămână, când băeţii Căpitanului au deslănţuit pe străzile Capitalei te­roarea, lovind pe trecătorii paşnici, devastând chioşcurile de ziare şi instituind ruguri păgâne la răs­­­­cruci, — negre svonuri circulau cu­­ privire la o nouă «ofensivă» a ex-­­­tremei drepte. Noi ne-am­ exprimat neîncrederea în ceea ce priveşte măsurile de ordi­ne anunţate. Cunoaştem legăturile dintre guvern şi uneltele diversio­niste şi de aceea nu ne puteam lăsa amăgiţi de comunicatele d-lui In­­culeţ. Două zile de sărbătoare au trecut fără ca vandalismele să se mai pro­ducă. In acelaş timp, o vizită a câtorva reprezentanţi străini se vestise, cu ocazia recepţionării unor avioane noul. Mişcările de stradă, — de care să ne ferească D-zeu! — nu s’au mai ivit. De data aceasta, guvernul, ca să nu se facă de râs, oferind unor oas­peţi străini, mascarada diversio­nistă, a invitat pe băeţi să-şi vadă de treabă. Când vrea, d. Inculeţ poate împie­dica tulburările. De ce n'a făcut-o la timp ?­­ încă o dovadă în sprijinul celor afirmate de noi: complicitatea ac­tualului realm cu elementele anar­hice și utilizarea acestora din urmă pentru stupide diversiuni și aranja­mente de culise. In ziarul «Talpa ţării», foaia lo­cală a organizaţiei naţional-ţărăni­­ste din Argeş, a apărut următorul articol al d-lui Armand Călinescu: De câtva timp,au apărut în arena Politică câteva formaţiuni care îşi propun a vorbi în numele ideei na­­ţionale. Ba ch­iar, aceste formaţiuni au naiva pretenţiune de a deţine pentru ele un adevărat monopol al naţionalismului. Ce semnificaţie poate avea acea­stă agitaţiune? Cred că este util să fixăm în câteva cuvinte Punctul nostru de vedere asupra acestei pro­bleme. Mai întâi cine sunt oamenii? Cine sunt nouii crainici cari printr-o spontană tresărire şi-au descoperit misiunea salvărei Patriei? Să-i pri­vim aici în jurul nostru, în judeţul Argeş. Improvizaţii campioni ai naţiona­lismului sunt nici mai mult, nici mai puţin, decât vechii oameni cari­­ au activat până ori, rând pe rând, în toate partidele. Au fost liberali, au fost averescani, au fost agrari­eni, au bătut şi la porţile noastre. Au susţinut toate credinţele şi le-au părăsit pe toate. Au fost în simbria tuturor celor cari au încercat să împiedice ridicarea ţărănime!. Au fost instrumentele guvernelor cari au practicat restrângerea libertăţi­lor şi violenţele împotriva lumei de la sale. Deochiaţi în formele vechi, au plăsmuit acum firme noui. iar ca să poată da iluziunea unei înti­neriri au angajat în lupte şi băe­­ţandri fără căpătâi. Dar este aşa u­­şor să fie demascaţi! Căci în ade­văr, aţi văzut un moment pe pretin­şii naţionalişti atacând guvernul liberal? I-aţi văzut luptând împo­triva acestui guvern vitreg, sub ca­re lumea de la sate simte apăsătoa­re greutăţi ? Nu, niciodată. Dimpotrivă, i-am văzut pe domnii naţionalişti aler­gând în ajutorul guvernului liberal pentru a creia di­ersiuni oridecâte­ ori el a fost la st­âmtoare. Mai poa­te fi îndoială asu ora a ceea ce se ascunde în dosul "firmei aşa numite «naţionaliste», «Cr­eştine», etc.? Desigur, nici o îndoială. Acelaş instrument în simbria partidului liberal. Şi de unde fon­durile ? Care este Isvorul din care e întreţine acea­stă mişcare? Noi,­­naţional-ţărăniştii suntem un mare p­artid, cel mai pu­ternic partid din ură. Avem în rân­­durile noastre un număr considera­bil de membri, av­em oameni cu sta­­re, avem profeso­nişti cari câştigă sume însemnate prin munca lor. Şi totuşi abea frângem modeste fonduri cu cari să plătim o modestă chirie de club. Noi ştim, aşa­dar, cu ce greutăţi materiale se poate în­treprinde o acţiune de partid. Şi suntem în măsură să întrebăm: De unde fondurile mişcărei numite «na­ţionaliste» ? Un grup de băeţandri din «Garda de fer», care nu au nici un mijloc cunoscut de câştig, a în­chiriat, acum de curând aproape de Curtea de Argeş, 15 .Ha. de pământ cu suma de 120.000 lei. De unde au avut aceşti bani ? Suntem, nu nu­mai în drept, dar avem o datorie patriotică­ să punem această între­bare şi să pretindem un răspuns. Ţara a mai suferit odată după ur­ma unor asemenea condamnabile practici. Şi era pe punctul să-şi joa­­ce destinul ei. Cetitorii îşi amintesc desigur că in timpul neutralităţii, eram inundaţi de nesfârşite publi­caţii, ziare, broşuri cari propovădu­­iau intrarea României în război a­­lături de Germania. Şi mai târziu s-au descoperit dosarele secrete în care susţinătorii acelei mişcări figu­­rau cu considerabile sume de bani, încasate de la foştii inamici. Acţiu­nea de corupţie a Puterilor centrale a însemnat atunci o pagină tristă pentru noi. Din fericire, a interve­nit la timp o reacțiune populară, care a pus capăt acelei criminale (Continuare în pag. 2-a) de urmând talineuu S ANUL X. Nr­. IMI 4 p apiul taxele de bancare plan­te n­­.i. merar cont. aprobării Direcţi­eii Generale P. T. T. No 34.85 »* 1­n Redacţa şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Cleme­nceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­ 02 SA^m^l Hu► Haruri I Iulie 1936 2 lei Poziţii ideologice Ideea naţională După repetate explicaţii, — şi in Parlament şi aiurea — făcute de fruntaşii partidului naţional-ţără­­nesc, — taberele adverse ne aduc încă acuzaţiuni împotriva doctrinei. Suntem anume acuzaţi că ocrotim doctrinar şi altfel fracţiunile comu­niste. Că, deci, noi suntem un partid Primejdios-Dăm, pentru ultima oară, preciză­­rile necesare. Noi suntem antico­munişti. Şi suntem deopotrivă na­ţionalişti. Suntem naţionalişti pentru că por­nim de la ce e mai curat şi mai fun­damental în această ţară: ţărănis­mul. El este energia elaborativă care a produs frumuseţi şi preţuri. Cel mai mare prozator al nostru este un ţăran: Ion Creangă ; cel mai mare pictor este un ţăran: Nicolae Grigo­­rescu; cel mai însemnat cugetător, un fiu de ţăran : Mihai Eminescu; poeţi importanţi, fii de ţărani: Coş­­buc şi Vlăhuţă ; prozatori mari, fii de ţ­ărani: Slavici şi Filimon; gândi­tori îndrăzneţi: Pârvan; inventa­tori semeţi : Aurel Vlaicu ; luptă­tori sociali: Horia, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Dobrescu Argeş; cea mai fină poe­zie populară (Mioriţa), muzica popa fără (doină, jocuri, cântece), cusă­turi şi artă populară tot azi şi-au găsit producătorul. Pe lângă aceasta, teoreticienii na­ţionalismului, (Kogălniceanu, Emi­­nescu, Bălcescu) au putut să eşafo­­deze mândre castele de concepte fă­ră elementul primordial: ţăranul­­ Bălcescu a propovăduit puterea ar­mată, dar drept consecinţă a scris şi cartea despre stările ţăranului; dis­cursul la legea agrară al lui Cogăl­­niceanu este urzit pe un concept cen­tral: ţăranul; naţionalismul lui E­­minescu este fundamentat pe o cla­să pozitivă: ţăranul. Aşa­dar, statul naţional, având a mobiliza forţele naţiunii pentru a produce valori; statul naţional, ne­­fiind decât instrumentul prin care se integrează naţiunea în istorie ;—­­tatul naţional nu poate avea alt reazem decât ţăranul, decât cei­ 14 milioane de ţărani români. Şi atunci, concluzia logică a ra­ţionamentelor ne îndreptăţeşte să formulăm aşa: statul naţional fără elementul fundamental; ţăranul, este o utopie; statul naţional, cu ele­mentul fundamental; ţăranul, nu poate fi decât ţărănesc. Statul este un sistem de norme cu ajutorul căror­a punem în valoare puterile productive ale naţiunii. Asta o afirmă şi naţionaliştii. Dar aşa fiind, ce însemnează alt­ceva statul fascist, statul sovietic sau statul hitlerist decât totalitatea acelor norme cari valorifică, în pla­nul istoric, energiile producătoare ale naţiunilor respective. Şi chiar înţeles ca formă, nu ca normă, ce însemnează statul fascist, sovietic sau hitlerist, decât forma specific italiană, specific rusească sau spe­cific germană, adecvată, virtuţilor, creatoare ale naţiunilor respective. Prin urmare, fiecare formă de stat nu este decât productul natu­ral al stărilor psichologice, sociale, economice şi istorice ale naţiunii respective. Statul german este na­ţional dar cu conţinut socialist, fiindcă primează muncitorul; statul italian este naţional, dar cu conţi­nut corporativ, fiindcă primează sindicatul; statul rusesc este naţio­nal — da, naţional, — dar cu conţi­nut sovietic, fiindcă primează kol­hozul. Statul român va fi şi el naţional, dar cu conţinut ţărănesc, fiindcă primează muncitorul agricol. Ro­­mânia nouă nu-şi poate găsi decât o formă naţională cu fond ţărănesc în statul naţional-ţărănesc. In consecinţă logică, statul naţio­­nal-ţărănesc nu poate fi nici ase­menea statului naţional fascist, nici asemenea statului naţional-socia­­list, nici asemenea statului naţio­­nal-sovietic. Iată de ce: 1) statul ţărănesc nu poa­te fi asemenea statului fascist, de­oarece statul fascist e fundamentat pe o celulă vie: corporaţia. Istoria breslelor a dus la conclu­zia logică a primatului corporaţiei, concept activ pe care a fost ctito­rită fiinţa economică a statului i­­talian. La noi, însă, breslele au căzut de mult, singura realitate economică rămânând ţărănimea.Or,­ ţărănimea este massă omogenă, nediferenţia­tă pe funcţiuni, deci fără a furniza posibilitatea regrupării diferenţie­rilor de funcţiuni. Aşa­dar, realităţile economice îm­piedecă statul nostru ţărănesc a fi I după chip şi asemănare fascistă. 2) statul ţărănesc nu poate fi nici asemenea statului sovietic, deoarece ţăranul nostru este pe dea­ ntregul in­dividualist. Psichologiceşte manife­stă tendinţe exclusiv individualiste. Individualismul sufletesc al ţăra­nului român contrazice factura ţi­nui stat sovietic. E atât de adevărat că ţărănismul desminte­ comunismul, încât chiar în Rusia, ţarul roşu, a fost silit să recunoască proprietatea. Sub însuşi intransigentul Stalin, comunismul a cedat ţărănismului, iar nu invers. Aşa­dar, realităţile psichologice împiedecă statul nostru ţărănesc a fi după chip şi asemănare sovietică. 3) Statul ţărănesc nu poate fi nici asemenea statului hitlerist, deoa­rece altele sunt necesităţile istorice cari au produs acest stat. Germania s a găsit într’o poziţie istorică par­ticulară. Imperativul categoric su­na: revanşă. «Volk ohne Raum» (po­por fără spaţiu) sau «Blut und Bo­den» (sânge şi pământ) — iată cele două pârghii pe care s'a realizat e­­chilibrul nădejdilor germane. Ex­pansiunea economică a derivat din cel dintâi principiu; conştiinţa su­periorităţii rasei a formulat cel de-al doilea principiu. Ger necesităţile noastre istorice asemenea porniri anexioniste şi re­vanşarde? Doamne fereşte. Idealul unirii epuisat, a consumat odată cu el, orice tendinţă în afară. Aşa­dar, realităţile istorice şi geo­grafice împiedecă statul ţărănesc de a fi după chip şi asemănare hit­lerista.. De la aceste confuzii începe utopia și șarlatania. Ordine, dezordine şi diversiuni Evenimentele de stradă din ultimile săptămâni sunt menite să trezească bănueli. Se face încă odată dovada că între oamenii care menţin ordi­nea şi oamenii dezordin­ei sunt legături atât de strânse, încât poate fi vorba de relaţii între stăpân şi slugă. Aceste legături s’au văzut cu ocazia alegerilor de astă iarnă dela Suceava, Mehedinţi şi Hu­­n­edoara. Antisemiţii gogo-eu­­zişti s’au aflat la remorca gu­vernului.. Guvernul avea ne­voie de un succes. Dar nu de un succes direct, incapabil să-l re­purteze Aveau nevoie de slăbi­rea partidului naţional-ţărănesc, singurul partid serios, care ar fi fost capabil să-l răstoarne de la putere, unde d- Tătărăscu se cramponează cu disperare pen­tru a dovedi prestigiul săli per­sonal în faţa partidului liberal. Prelungirea cu orice preţ a pu­terii, cu preţul tuturor trădări­lor şi a tuturor abdicărilor. Are nevoie de putere pentru prelun­girea destinului său de prim­­ministru. Sau este prim-ministru cu prelungire sau ajunge la ordi­nele d-lui Ge°rge Brătianu, iată alternativa d-lui Tătărăscu. Această tragică alternativă, născută din stranii complicaţii ale mecanismului constituţional a împins pe d- Tătărăscu şi pe amicii săi la o politică de aven­tură. La aceasta îl îndemna şi tem­peramentul. D. Inculeţ are men­talitate veche de agent provoca­tor formată la şcoala Ohranei Grupa H Ghiaţă, Bejan, Titea­­nu este formată din tineri fără responsabilitate, cavaleri de in­dustrie plecaţi în vânarea noro­cului­­Separat, fiecare ar fi a­­vut calităţi, dacă ar fi fost în­cadraţi în grupe oneste. Din defecte, se pot atrage uneori calităţi. Strânşi ’i bandă, devin un pericol pu­lie. Activitatea intensă individuali ’a transfor­mat în gan­gstir ... Gangster­ism iff financiar oglin­deşte în politică o metodă ana­logă. Cum se poate denumi com­plicitatea guvernului, care re­prezintă ordinea, cu fermenţii calificaţi ai dezordinei? Este clar: tulburările de stra­dă, antisemitismul şi acuzaţia anostă flaşnetară de «comunism» sunt menite să torpileze de la putere partidul naţional-ţără­nesc, să creieze un climat de dreapta. Lăsând în opinia pu­blică impresia falsă că ne aflăm în faţa unei recrudescenţe a an­tisemitismului, în mod fatal se pune întrebare dacă nu cumva popularitatea partidului naţio­­nal-ţărănesc a scăzut până la degringoladă. Acest joc de im­presii şi falsificare a justei per­spective, au ca ţel punerea ma­rei întrebări a legitimării la succesiuni. Partidul naţional-ţărănesc mai este indicat de către masse ca legitim succesor? Acesta este rezultatul la care vrea să ajungă d. Tătărăscu: îndoială asupra succesiunii sa­le. Din această îndoială poate profita pentru a prelungi o gu­vernare agonică.Elementele de dezordine dela dreapta i s’au pus la dispoziţie. Dreapta a fost categoric în­frântă la toate manifestaţiunile electorale. Nu numai la alegeri­le parţiale dela Mehedinţi şi Hun­edoara, ci la numeroasele alegeri comunale şi judeţene. Partidele de dreapta s’au dove­dit inexistente. Partidul naţio­­nal-ţărănesc domină situaţia. Excesele de stradă puse la cale de către guvern cu ajuto­rul bandelor antisemite nu pot da indicaţii de succesiuni. Nu pot fi un termometru politic- Partidul liberal ar fi putut, în ’ .­... Vă-Sreşiii şi Ocneie-Mări şi — apoi — anga­ja ca instrumente politice în lo­cul huliganilor. Un guvern iresponsabil poate foarte lesne provoca tulburări de stradă. Nici jocul fals de impresii n’a fost realizat. Opinia publică este obişnuită şi clarificată asupra jocului-Intre ordine — dezordine — diversiune sunt strânse relaţi­­uini sub guvernările liberale. Din fotoliul ministerului de interne, d. Ivan Inculeţ apasă pe butoane. Şefii fracţiunilor de dreapta se prezintă pentru a-şi încasa simbriile şi ordinile dela stăpânire. Intr’o Duminică provoacă scandaluri. In altă Duminică o lasă mai moale. Nu vede tineretul sumbra tragedie care se joacă pe po­dium şi hilarianta comedie din dosul perdelelor? Tineretul studios a ajuns o simplă masă de manevră pentru jocuri de culise? Se mulţumesc să fie păpuşile d-lui Inculeţ şi Tătărăscu? Marii vinovaţi în actuala de­zordine nu se află în rândurile tineretului. Guvernanţii sunt vinovaţi­­Fostul regisor de la O­­radea-Mare ne-a mai oferit un spectacol. Cât prestigiu n’a pierdut în străinătate ţara noastră de pe urma acestor dezordini? Telegramele ziarelor străine şi interviewurile d-lui dr. N. Lupu au arătat-o luminos Păpuşeria va continua? Cramponarea de putere a d-lu­i Tătărăscu a aruncat pa­tria pe marginea abisului... Criza omului modem de GH. CORNEANU Spiritul instabil al omului se na­şte — cu toate manifestările prin cari se exprimă această instabilitate esenţială — din transformarea con­tinuă a sensibilităţii, a structurii şi a mecanismului intim al indivi­dului. Este un fapt uşor observabil — mai ales în timpuri de răscruci a libertăţii­ indivizilor — diferenţele de atitudini ale tipurilor. Intre omul romantic al veacului trecut şi cel prezent care trăieşte dintr-o neîntreruptă discriminare a tuturor valorilor şi pe care-l întâl­nim şi vedem cum se creează — cu toate concluziile lui — sub ochii no­ştri — deosebirea este fundamen­tală. Asistăm la existenţa altui tip de intelectual, de om. Viaţa omului nou, eliberată dintr’o altă gândire, dintr’o diferită orientare­ în ştiinţe, în politică, în etica sa, nu s’ar pre­zintă astfel, dacă toate acestea nu sar naşte în spaţiul unei modificări permanente a substanţei indivi­duale. Omul nou, modern, este un tip lipsit de stil. Acesta vrea să-şi conserve întrea­ga disponibilitate a fiinţei sale şi nu se lasă înlănţuit. Omul actual nu acordă decât un credit convenţional creaţiilor sale şi oricărei creaţii în genere. In fond, întregul preocupărilor sa­le este un pretext pentru afirmarea netăgăduită a libertăţii. Odinioară, un scriitor ca Buffon putea afirma : «Omul este stilul». Scriitorul acesta se baza în defi­niţia sa nu pe discriminarea logică a ideilor, ci, pe o anumită stabilitate a individului şi a spiritului. Raţionalistul credea că a descope­rit o caracteristică valabilă şi imu­­tabilă măcar în lucrurile literare. El se mai sprijinea pe factorul so­cial şi cel psihologic şi era încredin­ţat — prin anticipaţie — că sunt legi fixe şi stabile ale spiritului. Pentru morală şi societate, pentru însuşi orgoliul de scriitor şi credin­ţele sale trainice, trebuia susţinută stabilitatea ca o garanţie a actelor omeneşti în genere. Azi, conceptul se dovedeşte a fi inadecvat realului, care este incon­­ceptibil şi indeterminabil. Responsabilitatea unui act există numai în măsura în care individul este implicat în funcţiunea lui, din momentul în care trăieşte o acţiune. Restul nu-i mai aparţine, a deve­nit normă şi istorie, şi a intrat în lumea fixă, absolută, şi mitologică, a valorilor. Ideile omului prezent sunt expre­sia riguroasă a tuturor acestor date, schimbări şi concluzii. Viaţa ideii depinde de aceea con­tinuă instabilitate a sensibilităţii, a spiritului modernului. Un stil de viaţă este azi cu nepu­tinţă a mai fi realizat. Viaţa ideii nu are stil, normă, lege, metodă. In viaţa ideii zadarnic vom căuta psihologicul sau factorul sociologic. Dacă am urmări cursul şi durata unei idei, ar trebui să avem în vede­re numai această instabilitate pri­mordială-Reluarea şi încercarea de a con­tinua o viaţă a unei singure idei, după ce mimetismul sensibil care a născut-o este­ altul, ne apare ca un act a cărui durată devine o prelun­gire artificială. Filosofii cari revin o viaţă întrea­gă pentru exprimarea unei idei u­­nice, au transformat această ideie într’o valoare mitologică-Avem legiuni de idei egale cu vi­aţa şi cu moartea lor, condiţionate în funcţiunea lor intimă de impe­riul şi apele sensibilităţii noastre, în veşnică fluctuaţie şi căutare a spiritului, a cărui constituţie insta­bilă nu ancorează la nici un ţărm din pricină că vrea să-şi păstreze neangajată şi nealterată disponibi­litatea tuturor începuturilor.Din toate aceste motive, omul mo­dern înseamnă absenţa stilului. Din aceeaş calitate pleacă şi se naşte înclinaţia şi direcţia logică spre mister a modernului, şi din a­­părarea pe care şi-o creează conşti­ent împotriva înţelesului care ra­tează spiritul şi viaţa. 1. Iraţionalismul modernului afir-­­ mându-se ca lipsit de stil, se men­ţine în principalul act al libertăţii şi al instabilităţii, care se opun con­ceptului, sau unui real determinabil. Există o necesară obscuritate, iar umbra nu apare decât graţie prezen­ţei soarelui. Orice limpezime construită are de­zavantajul morţii premature. Viaţa se menţine printr’o voită. (Continuare în pag. 2-a) D. Ion Rafin­ianu despre relaţiunile române-bulore ie ie fal­ţi » treime ni se facă Ziarul «Utro» din Sofia, cu data de 17 iunie, publică următorul in­terview cu d. Ion Răducanu: «D. Răducanu, fost ministru în cabinetul Maniu, Rector al Acade­miei de înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti şi unul din membrii mai importanţi ai par­tidului naţional-ţărănesc din Româ­nia în drum de la Salonic spre Bu­cureşti s-a oprit pentru câtva timp la Sofia,­­întrucât d-sa este­ unul din oame­nii politici de seamă ai României, care vede aproprierea celor două ţări pe căi şi baze culturale, i-am solicitat câteva declaraţiuni. Omul politic din România cu mul­tă bunăvoinţă ne-a făcut următoare­le declaraţii: Prezenţa mea la Sofia are un ca­racter cu totul particular. M-am oprit să văd pe prietenii de aci. Nu puteam sbura deasupra Capitalei dv. fără să mă fi oprit să-i văd. Am a­­vut întâlniri şi cu unii dintre oa­menii politici. Am fost primit în au­dienţă de către d. Kioseivanoff, pri­mul ministru al ţării dv. Asupra si­tuaţiei interne din țara dvs. nu pot să fac nici un fel de declaraţii. Dar asupra aproprierei romăno-bulgare, pot să vă declar următoarele: îmi este cunoscut că se pregătesc din nou — nu ştiu pentm a­tâta oară — tratative pentru soluţiona­­rea chestiunilor în litigiu dintre Bulgaria şi România. Doresc că ceea ce, hotărâtor doresc, d-nii Kio­seivanoff şi Titulescu, să realizeze, aşa ca să dispară unele puncte în­tunecoase din atmosfera unei înţe­legeri şi conlucrări Pacifica dintre Bulgaria şi România. Şi acum, după cum atât dintr’o parte cât şi din cealaltă, sunt per­soane interesate, cari caută să îm­piedice relaţiunile şi legăturile de bună prietenie dintre cele două ţări, dacă nu şi de frăţească apropiere, trebue să socotim ca o chestiune vi­tală acţiunea oamenilor de cultură, ho­araţi să se debaraseze de fata­lismul, caracteristic ţărilor noastre. Trebue să se lucreze, după cum am spus, în special pentru o apropiere pe teren cultural. Trăim foarte izo­laţi unii de alţii. Fie ca, foarte modestul fery-boy, care se proectează a se construi în­tre Rusciuc şi Giurgiu, să fie un început simbolic pentru alte legă­turi mai importante şi nu numai de baze economice. Cu toate că Sofia şi Bucureştiul, sunt despărţite de un drum de o oră şi jumătate cu... aeroplanul, mijloc de comunicaţie foarte sigur şi co­mod, totuşi foarte puţini sunt vizi­tatorii dela dvs. la noi şi dela noi la dvs. cari să folosească acest mijloc de locomoţie ca să nu simtă că între noi există un fluviu care poate şi să despartă şi să aproprie. Un început al aproprierei pe baze culturale l-au format lecţiile orga­nizate la dvs. şi la noi de către oa­meni de ştiinţă şi de cei politici din ambele ţări, cum a fost cazul d-lor Grigor Vasilieff, dr. N. Sacaroff şi a regretatului I. Sacaroff. Trebue să continuăm să ne cu­noaştem astfel şi vom ajunge să a­­vem o mai mică neîncredere în re­laţiunile noastre. Prin arătarea a­­devărului, vom reu­şi să îndepărtăm reaua influenţă ce unii interesaţi caută s-o infiltreze în scop de a ză­dărnici legăturile de prietenie aşa de naturale dintre ţările noastre. Mă bucură faptul că am putut să mă întâlnesc cu unii dintre mulţii mei prieteni ce am în ţara dv. Re­gret că în cele două zile cât am stat la Sofia, nu am putut vedea pe toţi, dar prin ziarul dv. le spun priete­nescul meu «La bună vedere». v •-«: ** » ♦ D. ION RADUCANU Cine răspunde? ! Oficiosul partidului liberal, în loc­­ să răspundă la repetatele acuzaţiuni justificate, pe care le aduce opinia publică actualului guvern, reîncepe povestea pretinselor disensiuni din partidul naţional-ţărănesc. Cu aceleaşi mijloace, pe acelaş ton ca şi prietenii d-lui Inculeţ de la ziarele cu sgardă hitleristă. Noi am denunţat şi altădată, ma­rea greşală pe care o săvârşeşte con­ducerea liberală, încurajând dezor­­dinele, dând mână liberă tuturor derbedeilor, cari atacă la drumul mare şi prefac Capitala în teatrul­­ unor lupte civile Deşi, în relatările pe care le dă ministerul de interne, este vorba de anumite măsuri ce nu se pun, totuşi în practică. Avem tot dreptul să nu manifes­tăm absolut nicio încredere în mă­surile anunţate, care sunt desmin­­ţite de procedeele de până acum ale autorităţilor, inspirate, negreşit, din ordinele superioare. Altminteri poate că am fi primit cu satisfacţie cele vestite de minis- t terul de interne, după di­scuţiunile cu organele poliţieneşti. Derbedeii îşi fac mereu de cap- Sunt cartiere, în Bucureşti, pe unde nu mai poţi trece. Grădinile publice au echipe de legionari, cari pândesc pe trecătorii paşnici şi la momentul oportun îi stâlcesc în bătăi. Există o casă studenţească de unde ies în fiecare dimineaţă noul patrule de aşa zişi studenţi, în că­măşi verzi, cari inspectează colţu­rile de stradă şi constitue prizonieri pentru supliciile din beciurile numi­tei case. Faptele acestea sunt dealtfel cu­noscute. Au mai fost relatate. Şi am avut şi noi durerea să le vestim aici. Dar nu putem să ne stăpânim indignarea în faţa unor asemenea spectacole. Avem o stare de asediu, s-a insti­tuit un regim excepţional, ale căror rosturi s’ar explica desigur acum. Să ni se arate de ce nu se inter­vine în mod serios pentru reprima­rea dezordinelor? In alte ocazii, d. Inculeţ lăuda aceste măsuri excep­ţionale şi le lămurea scopul. De data aceasta, se mulţumeşte a întruni autorităţile poliţieneşti. (Continuare în pag. 2-a)

Next