Dreptatea, iulie 1937 (Anul 11, nr. 2886-2911)

1937-07-01 / nr. 2886

Solemnitatea stela Bolechowo N, i. lesele tenni art onorific al reg. 57 Infanterie polonei VARȘOVIA. — Luni a avut loc la Bolechowo solemnitatea remite­rii comandamentului onorific al re­giment­ului 57 infanteri polonez că­tre M. S. Regele Carol al României. Luând cuvântul, colonelul Brodz­­ki, comandantul regimentului spu­ne : iRemiţănd Maiestăţii Voastre in­­signa regimentului nostru, asigur pe Maiestatea Voastră că regimen­tul apreciază onoarea ce câştigă el azi, şi va face toate cele necesare pentru a continua tradiţiile sale de vitejie şi de curaj atât în timp de de pace, cât şi în timp de războiu, apărându-şi patria şi România Mare». Stindardul regimentului a fost a­­poi purtat în faţa tribunei regale iar colonelul Filitti, a dat citire decre­tului regal prin care Suveranul snferă regimentului 57 de infan­terie, ordinul «Mihai Viteazu», ci III-a, pentru vitejie. Urmează apoi defilarea trupelor după care Suveranul, s’a dus la ca­zinoul ofiţerilor, unde a avut loc un dejun. După prezentarea ofiţerilor regi­mentului, a luat cuvântul genera­­lul Knell­ Kowanowski care a pro­nunţat o cuvântare, subliniind fră­ţia de arme a Poloniei şi Români­ei şi dragostea însufleţită de mare­şalul Pilsudsky, pentru armata a­­liată a României. Cuvântarea M. S. Regeim „Dragi camarazi, sunt foarte bu­­curos că Mă găsesc astăzi printre camarazii Mei polonezi. După mi­nunata primire pe care Mi-au fă­cut-o cercurile oficiale şi populaţia întreagă, aci, în această tabără mi­litară, printre voi, soldaţi, ceea ce resimt azi îmi merge şi mai drept la inimă. Căci nu trebue să se uite că în vinele Mele curge un sânge care are o tradiţie de soldat, ceea ce Mă face să simt adânc tot ceea ce sălăşlueşte în sufletele voastre os­tăşeşti, cari s'au manifestat » fru­moasa revistă dela Varşovia şi mai ales la exerciţiile şi revista militară dela Biedrusck, unde s'a putut ve­dea perfecta instrucţie a armatei po­lone. De aceia am fost deosebit de miş­cat că Excelenţa Sa Preşedintele Republicii a binevoit să-şi acorde comanda unuia dintre cele mai fru­moase regimente ale Poloniei. Sunt foarte mulţumit sufleteşte din a­­ceasta cauză şi sunt sigur că senti­mente reciproce vor adânci şi mai mult camaraderia dintre cele doua armate, pentru securitatea celor două naţiuni ale noastre şi pentru pace. Poate părea bizar ca un soldat, între soldaţi, să vă vorbească de pace. Dar nu trebue uitat că toc­mai armatele puternice au salvgar­dat pacea. In acest spirit este con­cepută camaraderia noastră de arme ca şi alianţa dintre cele două Ari. Sunt fericit de a vedea aci pe cei doi stâlpi puternici: mareşalul Simgly Ridz şi d. Beck, ministrul afacerilor străine. Ridic paharul Meu pentru mări­­rea şi gloria armatei polone şi pen­tru regimentul 57 infanterie”. Spectacole TEATRE COMOEDIA (Teatru in aer liber): Kon­­tusovea Palace. GRADINA MARCONI (Teatrul Vesel de vară): Fustele de la minister, cinematografe CAPITOL: Fără zestre (film rusesc) cu Nina Alisova. REGAL: Casa visurilor cu Anne Shir­ley şi Tom Brown şi Continuarea con­cursului Shirley. TRIANON (p­aionul descoperit): Martha Eggerth in „Sylvia" ediţie absolut nouă. Jurnal Paramount. CORSO: Strigătul cazacilor şi Panică pe pămînt. PALAS BULEVARD: Romeo şi Julieta şi Rin-Tin-Tin salvator. CARLTON: Dragoste in culise, cu A­­lice Faye, Adolphe Menjou şi Ritz Brothers FORUM: Bastardul şi Succesele Căpi­tanului Papană în America. OMNIA: Bastardul, Diavolul alb şi Suc­­cesele căpitanului Papană in America. SCALA: Panama cu Carole Lombard, Fred Mac Murray, Dorothy Lamour. ROXY: Fără zestre (film rusesc) cu Nina Alisova. CITY: Marşul de noapte şi O căsnicie modernă.­­ DARLY: Ţiganii şi Aventuriera din Monte Carlo cu Lil Dagover. VOX: Intimităţi conjugale cu Warner Baxter şi Myrna Loy şi Ramona cu Loretta Young. FEMINA: Călătorie de nuntă cu 50 la sută reducere şi complect­are colorată. SELECT: Cânt numai pentru tine şi Extravagantul Mrs. Deeds. FRANKLIN: Maria Krasnova şi Bac­cara cu Marcello Chantal. A. R. P. A.: Antonio Adverso şi Beyy and Bengoe PARTIDUL NAŢIONAL. ŢĂRĂNESC ORG. JUD. MARAMUREŞ Convocare Convocâm pe ziua de Vineri 2 Iu­lie 1937, orei© la a.­in. la clubul or­ganizaţiei noastre din Sighet, Piaţa Unirei Nr. 11, pe toţi membrii comi­tetului judeţean, şefi de sectoare şi şefi de organizaţii comunale. Se vor discuta: 1. Rapoartele şefilor de sectoare şi a preşedinţilor organizaţiilor co­munale asupra situaţiei locale, cu datele cerute de ultima circulară. 2. Raportul casierului asupra si­tuaţiei financiare. 3. Fixarea definitivă a listelor de candidaţi pentru alegerile judeţene şi comunale. 4. Fixarea programului de acţiune în vederea alegerilor judeţene şi ale­­gerilor generale ce probabil vor a­­vea loc in toamnă. 5. Discutarea tuturor chestiunilor actuale de organizare. 6. Eventuale propuneri. Preşedinte, (ss) Dr. LAZAR ILIE­­. Secr. Gen. (ss) POP NICOARA GREFA TRIBUNALULUI ILFOV SECTIA I-a C. C. Extras In conformitate cu art. 921 din legea per­soanelor j­uridice Prin sentinţa acestui Tribunal Nr. 1 din 9 Ianuarie 1937, rămasă definitivă, s’a acordat personalitatea juridică Aso­­ciației pentru cu­ lt­ea comercială, cu se­diul în București, B-dul Lascăr Catar­ic­­u Nr. 9, etaj III şi conform art. 84 şi urm. din legea persoanelor juri­lice, s-a înscris în regist­rl 1 sp­eci­­ul aces­tui tribunal cu următorul consiliu de ad­ministraţie: preşedinte: C. Alesseanu, membri: I. Răducanu, V. N. Madgearu, V. Slăvescu, Gr. Mladenatz, C. Bălescu, ing. Cezar Popescu, I. Tutuc, cenzori d-nii: R. Hillard, I. Tatos, Eug. De­­metrescu. Comitetul de patronaj, d-nii: C. Arcetoianu, N. Teodorescu, ing. C. Osicernu, Al. G. Donescu, ing. Penescu Kertsch, Chr. Staicovici, N. Butculescu, N. Caranfil, N. Malaxa, Gr. L. Trancu­­laşi, Max Auschivtt, C. T. Teodorescu, R. Mandrea, ing. N. Ficşinescu, Oscar Kaufmann, Max Sanielevici, Al. Roma­ti), Tancred Constantinescu, I. Purcariu, Em. Brancovici, ing. I. Bujoiu, C. D. Buşită, ing. N. Costinescu, I. Săvescu, Otto Stern, Micu S. Zentier, N. Taba­­covici, John Parsons, Gr. N. Filipescu, ing. M. N. Constantinescu, ing. P. I. Giugurtu, G. Mironescu, Max Schapira, Roman Căpățână. * Prezentul extras se va publica in „Dreptul a’’. Prim grefier: /. Andre­scu Nr. 4413. 1937 Ianuarie 2a. Dos. Nr. 10123/936. imit­­iilit­ ­atei şi ţăranului coborât din munţii Neamţului pentru împlinirea unei sfinte misiuni. Firul ce a călăuzit des­tinul acestui străjer, povestea cu la­­crim­i şi soare a fragedei lui exis­tenţe, nu se pot scrie. Cetind cartea aceasta, cel ce o va ţine în mână, se va simţi cu o treaptă mai sus pe Stre azurul neîntinat al purităţilor sufle­teşti. Scris intra moldovenească neîn­trecută, cu acţiunea înnodată într’o interesantă continuitate, romanul se desfăşoară molcom, pur şi întins ca albeaţa unei năframe pusă la svân­­tat pe prundul Ozanei... „Străjeru! din cuibul doi” este o carte venită la vreme, un adevărat îndreptar pentru străjeri şi tineret. Este o carte de talent, menită să de­vină populară. Este o fluturare de dascăl şi camarad de mare talent, dăruită înţelegător cohortelor de stră­jeri ce-i vor frământa tâlcuirea. M. J. * WRWf citf» C­ă­r­ț­i (Continuare din pag. l­a) Marea serbare de la Vidra închiderea cursului şcoalei de gospodărie pentru sătence In cadrul unei festivităţi deose­bite s’a sărbătorit la Vidra închi­derea cursurilor şcoalei de gospo­­dărie rurală pentru sătence înfiin­ţată de un comitet de doamne prezi­dat de d-na Calypso Botez, preşe­dinta organizaţiei femenine naţional­­ţ ţărăniste din Ilfov. Serbarea a fost onorată cu pre­zenţa d-nei şi d-lui Ion Mihalache, d-nei şi d-lui Virgil Madgearu, d-nei şi d. Apostol Culea, d-nele Popescu Florica, Gr. Anghelescu, Vişoiu, d-na şi dr. Stănculescu, d-na şi dr. Scur­­topol, Stanciu Stoican, multe doam­ne din Bucureşti: Margareta Ghel­­megeanu, Ella Negruzzi, Orghidan, ing. Ianulescu, Vinca, Alexandrescu, Pleşoianu, Babuş, C-nel Stănescu, Elena Ionescu, Niţulescu, Comitetul local cu Darie Vasilescu, preot Băr­­bulescu din Campurelu, avocat Ga­­vella, Gh. D. Ene, fostul primar din Vidra, un mare număr de învă­ţători cu doamnele învăţătoare şi preoţii din judeţ, între care Stroescu, Pescaru, Ghiţă Vasile, Mirescu, Vrân­ceanu, Cristea, Marinciu, Bărbulescu Cocioc, Matei şi foarte mulţi să­teni şi sătence în haine de sărbă­toare. Programul serbării s’a deschis printr’o probă practică, în care câte­va tinere fete au pregătit cu multă îndemânare şi pricepere câteva fe­luri de bucate din cele învăţate la cursuri. După aceasta, un cor for­mat din fete şi flăcăi îmbrăcaţi în costume naţionale ale judeţului, in­tonează cu multă însufleţire sub con­ducerea inimoasei învăţătoare Ma­tilda Voicu imnul partidului naţ.­­ţărănesc şi alte cântece patriotice. Aceleaşi fete şi flăcăi execută apoi în ritm vioiu mai multe dansuri na­ţionale. După terminarea programului ar­tistic, d-na Calzpro Botez fonda­toarea şcoalei, împarte frumoase premii elevelor şcoalei: bumbac, vase de bucătărie, ceşti pahare, zahăr, orez la peste 68 fete şi femei care au urmat regulat şi cu folos şcoala. Apoi d-sa face o dare de seamă cu privire la funcţionarea şi începu­turile şcoalei şi confirmă mare bu­curie pentru înţelegerea ce au arătat sătenii şi sătencele pentru această şcoală făcută numai spre binele şi interesul lor. D-na Botez arată că aceste şcoli sunt puncte fundamen­tale din programul partidului naţ. ţărănesc şi că doamnele din partid socotesc că pot fi utile partidului şi ţării numai punând la îndemâna partidului pregătirea lor, munca şi timpul pentru a crea şi înmulţi ase­menea şcoli de gospodărie; se va lumina femeea, iar prin luminarea ei se va ajunge la civilizarea sa­telor şi la o viaţă omenească a ţăra­nilor istoviţi de muncă şi de hrană proastă şi insuficientă. Prin acea­sta, spune d-na Botez, ne vom face datoria de bune române atât faţă de partidul în care ne-am integrat, cât şi faţă de ţară, făcând adevărată operă naţională, căci ridicând cul­tural viaţa satelor, ridicăm neamul la un nivel de civilizaţie potrivit timpului, ne ridicăm ţara. In urmă aduce mulţumiri comi­tetelor care au ajutat-o la crearea şcoalei prin strângere de fonduri. Mulţumeşte călduros d-nei învăţă­toare M. Voicu pentru devotamen­tul rar şi zelul ce a pus în bunul mers al şcoalei, d-nei Cecilia De­­metrescu, care gratuit şi cu toată bunăvoinţa a supraveghiat cursurile şcolii. Asemenea laudă pe maestru Catraţchi care a condus şcoala cu pricepere. D. Apostol Culea în numele Fun­daţiilor Regale aduce mulţumiri Calypso Botez şi o omagiază pentru această operă de mare importanţă pentru viaţa ţării. Spune că în a­­ceastă ordine de activitate se în­tâlneşte cu ţinta Fundaţiilor Re­gale şi este impresionat atât de pro­gram cât şi de progresul realizat în decurs numai de cinci luni de la în­fiinţarea şcolii. Declară că a cules de aci multe învăţăminte, pe care le va folosi în organizarea şcoale­­lor de gospodărie pentru fete, pe care Fundaţiile Regale voesc să le organizeze la sate. Urează prosperi­tate şcoalei şi donează în numele Fundaţiilor 2000 lei. D. Virgil Madgearu şeful organi­zaţiei de Ilfov aduce mulţumiri d-nei Calzino Botez şi tuturor colabora­toarelor şi comitetelor d-sale pentru osteneala şi râvna cu care au căutat să realizeze aceste puncte de mare importanţă ale programului parti­dului. D-sa făgădueşte că va spri­jini asemenea şcoli şi roagă pe d-na Botez să le organizeze şi în alte centre ale judeţului. Aduce deopo­trivă elogii d-nei Voicu pentru ela­nul cu care a ajutat pe d-na Botez în realizarea şcolii, ca şi pe d-na Demetrescu. D. ION MIHALACHE, preşe­dintele partidului naţional-ţărănesc ovaţionat de mulţime, ia cuvântul aducând calde mulţumiri d­nei Caly­pso Dote"-- şi comitetelor şcolare pentru frumoasa înfăptuire şi adre­­săndu-se ţăranilor, le spune, ca, pen­tru ca în România nouă tot ce mun­cim să ni se cadă nouă, aşa cum spune imnul naţional-ţărănesc, tre­bue să căutăm ca munca noastră să fie cu spor, şi pentru acest spor, ne trebue o minte şi o voinţă lumi­nată şi pentru bărbat şi pentru fe­­mee. Acest lucru vroim noi să-l în­făptuim cu aceste şcoli de gospo­dărie, pe care le-am înfiinţat şi aici şi în Muscel şi Argeş. Priviţi-le cu încredere, sprijiniţi-le şi trimeteţi la ele pe soţiile şi fiicele voastre. Rezultatul îl veţi avea, fiindcă cu aceleaşi mijloace de trai, veţi trăi mai bine, vă veţi hrăni cu bucate alese şi îmbelşugate pregătite de fe­meile şi fetele luminate prin şcoala de gospodărie. Cheea traiului mai bun, a economiei din cămin, o deţine femeea pregătită în meşteşugul gos­podăriei. In fiecare casă va domni ordinea şi chibzuinţă, copiii vor fi bine îngrijiţi şi hrăniţi, iar bărbatul va fi cu mai mare putere de muncă, atunci când la munca braţelor se va adăuga munca minţii şi a price­perii aşa cunt se trăeşte în alte ţări. * Serbarea a luat sfârşit într’o în­sufleţire generală la ora 1 p. m. când s’a dat o masă la peste 100 persoane, cu mâncări gătite exce­lent şi servite de eleve. S’a acreditat dela o vreme impresia falsă, că învăţătorul e totul, că tre­bue să fie totul, că poate să cuce­rească orice, fără mijloace, doar cu suflet şi cu muncă titanică. Manualul didactic, potrivit acestei concepţii, rămâne un auxiliar de pu­ţină importanţă. Dar părerea a gă­sit aderenţi numeroşi — şi i-a găsit în rândurile autorilor de cărţi didactice care aveau tot interesul s-o lanseze. Pentru ca la adăpostul a­­cestei opinii, să-şi poată plasa me­tedii deveniţi autori didactici peste noapte, o marfă proastă şi scumpă. Părerea noastră, ca a tuturor ce­lor ce experimentează cotidian ma­nualul şcolar, se deosebeşte de cea unanim recunoscută. Noi suntem, aplică, de părere că buna funcţionare a învăţământului atârna — cum am spus — într’o măsură însemnată — de buna ca­litate a manualului didactic între­buinţat. Când copiii noştri vor găsi în cărţi lucrări pe înţelesul lor şi pen­tru inima lor — şi nu incoheren­ţele stilistice ale amatorilor de publici­tate ale producătorilor de litera­tură etichetată ocazional „pentru copii”, atunci fiţi siguri că vor în­văţa cu mai multă plăcere, căutând în carte frumosul pe care nu-l pot găsi în viaţă. Eu am avut mania să colecţionez manuale didactice. Aşa cum alţii colecţionează gândaci, autografe şi mărci. Chestiunea aceasta mă inte­resează într’un mod deosebit, am mai scris despre ea, voiu mai scrie, şi vroiam să-mi formez o convingere serioasă asupră-i, pentru ca atunci când, Doamne fereşte, aş scoate cărţi de curs primar, figurând fără nici un titlu în coada şirului de somi­tăţi didactice înscrise pe copertă, să nu cad în greşeala atâtor alţi autori, cari — ca­ elevul leneş — co­piază teza de matematică de la co­legul priceput, — dar — ca să nu cunoască profesorul, sare câte un rând. Ei bine ,între manualul din 1910 şi cel din 1936, sunt deose­biri numai în ce priveşte factura tehnică. Textul este aproape acelaş, plus câteva gravuri, 3-4 lecţii de istorie şi mici povestiri „orignale”. Iată acum şi explicaţia: întâiu, fap­tul notoriu că cele mai multe manuale didactice sunt semnate de persoane din controlul învăţă­nân­t ui­ re .tori, inspectori generali. Funcţiuni, în ge­nere, de scurtă durată. Şi totuşi, or­ganul de control găseşte timp să scoată ciclul complet de manuale pen­tru cursul primar şi să le introducă în majoritatea şcoalelor din fieful sau didactic, pentru că n’a avut decât să poruncească dactilografiei să copieze din manualele mai vechi bucăţi cu care să reconstitue materie... pentru 0 carte... nouă „întocmită — spune reclama — după cele mai moderne... etc.”. Ştiu, se va spune că exagerez, care se reconstituie materia pentru din manualele mai vechi, bucăţi cu SFiindcă nu e posibil să tipăreşti ma­nuale din paştişeri, în câteva nopţi, m­ale din paştişeri, în câteva nopţi, fără o grijă atentă pentru calitatea materialului, pentru buna distribuire a materiei, pentru adaptarea ei la puterea de înţelegere a elvilor cărora se adresează. Ei bine, nu exagerez. Din păcate aşa stau lucrurile. Eu nu mă ocup aici de cele 4—5 mult­e manuale bune, muncite, experimen­tate — şi de cei câţiva profesori şi învăţători care se ostenesc ani de-a­­rândul să ne ofere cartea cât mai ideală pentru tancul ce trebuie fami­liarizat cu buchea. Eu fac procesul celorlalte, .celor 98?/£, căci tocmai a-­ cestea circula mai uşor în şcoala ro­mania.ci, ş. a utor com. e en.e .­ac­­tice care n’au scris două rânduri in viaţa lor. Fenomenul, nu mai este de muit... fenomen: cait­atea autorului, rabatul acordat de edituri, preţul, acestea şi multe altele încă, determină o circu­laţie arbitrară, o răspândire largă a manualului care nu se impune, câtuşi de puţin, prin el însuşi. Iată o carte de cetire, sau — dacă vreţi — un abecedar de partea I-a, fiind acesta carte de bază şi depin­zând de dânsul să­ apropie sau să de­părteze pe copil d­e şcoală. Aţi­ ob­servat că toate abecedarele de par­tea 1 seamănă între ele? Seamănă textul, seamănă şi imaginile. Nişte imagini neverosimile, fan­aa­­­e, con­­­caturile, juisări desfrânate de penel, text al cărui limbaj (niţel cam prea idiot) este redus la câteva onomato­pee (necorespunzătoare gravurilor), sub pretextul comod că vocabularul copiilor fiind, în genere, sărac — şi manualul trebuie să ţină un limbaj simplist, ia­r câteva cil­e de pe ele abe­cedarului decretul valabil pe ţară, după 3 sferturi de veac de învăţământ popular. Am ajuns, cu aceasta, la un as­pect foarte important al problemei ne preocupă: e vorba de manualul pentru sat şi oraş, care nu trebuie să fie acelaş, pentru că între aceste două tipuri de copii sunt deosebiri determinate de mediu şi experienţă. Cu foarte neînsemnate excepţii, ma­nualul didactic este un produs urban (autorul a rupt legătura cu mediul ru­ral, sau n’a avut-o niciodată, ori cunoaşte teoretic pe copilul de sat, din citire; în afară­ de acestea, manua­lul se experimentează — şi nu cu copii de niveluri intelectuale diferen­ţiate, ca să se stabilească un acord, o medie, ci, adesea , odrasla auto­rului este singurul subiect. In condi­­ţiunile acestea e fatal ca manualul să corespundă posibilităţilor sufleteşti ale copilului de oraş, ale unui singur tip de copil de oraş. Dar el circulă pretutindeni, la oraş ca şi la ţară (unde se găsesc majo­ritatea copiilor de şcoală îşi uniformi­zează într’un chip nebănuit. Noi sperăm că discuţia nu se va opri aici. De interesul cu care este ur­mărită, de luminile ce vor fi adus în această chestiune oameni de şcoală şi alţii preocupaţi de probleme de învăţământ, se leagă realizarea unui gând scump tuturor: cartea ideală, cartea de căpătâiu, cartea care să înfrăţească pentru totdeauna, pe copi­lul de pretutindeni, cu slova tipărtă. GANEA TANCAR învăţător Un auxiliar preţios al învăţământului: manualul didactic . ţ Mihail Eminescu mmmmt _ — La 15 Iunie cr. s’au împlinit 48 de ani dela moartea*lui Eminescu. E bine să ne aducem aminte, cu această ocazie că Eminescu n’a fost numai un mare poet şi un gânditor original, ci şi un pedagog. Pedagogia lui Eminescu se bazează pe o precisă atitudine socială. Este, uneori greşită, în aplicările ei la viaţa măruntă, această atitudine, aşa socotim noi. In ansamblul ei însă, ea este de o mare actualitate. Pentru el societatea nu este ceva mecanic, rezultat din alăturarea indi­vizilor, şi ulei naiv contractualistă nu este. Concepe din contra popoarele şi statele în sensul unor organisme vii, în care fiecare membru şi fie­care categorie socială îşi are rostul său. Intr’un stat astfel conceput, şcoala nu poate fi organizată la întâm­plare. Ea trebue să răsară din realităţile noastre vii. Iar aceste realităţi sunt două : un sat sărac şi un copil crescut în mizerie. «Starea economică a populaţiunii noastre rurale, spunea Eminescu, este sub orice critică şi cauzele sunt: dările peste măsură de grele, arun­cate atât de comună cât şi de stat asupra acestor nefericite populaţii. Pentru a plăti aceste contribuţii oamenii îşi vând munca lor şi a copii­lor pe ani întregi, devenind astfel mult mai rău de­cât dac’ar fi rămas iobagi... Prin urmare, cauza relei frecventări nu este aversiunea popo­rului nostru contra şcoalei, ci sărăcia». Iar despre copilul ţăranului, Eminescu scrie : «în clasele mai de jos sărăcia părinţilor, hrana şi îmbrăcămintea rea, iarna lipsă de căldură, care trezeşte înainte de vreme în copil instinctul conservării şi-i dă acel ochi bătrânesc şi serios, pe care-l au animalele expuse a se hrăni singure înaintee de vreme», — toate acestea dau un copil inapt pentru o muncă intelectuală încordată. Concluzia se impune de la sine : dacă vrem să avem o şcoală cu re­zultate bune trebue să ridicăm populaţia săracă şi pe copilul nevoia­şului din mizerie. Să ridicăm mai ales satul şi pe fiul de ţăran. Fără această primă condiţie este ca şi când am săpa noi albie frumoasă unui râu, dar râul n'ar avea izvoare îndeajuns. Să dăm drumul izvoarelor şi albia se va croi şi singură In orice caz munca noastră este atunci numai să corectăm natura. Astăzi suntem puşi, într’un fel să creem natura. Şi asta nu se poate. Stanciu Stoian Asociaţia profesorilor secundari şi „Tribuna“ ei -------c..^.c Conducerea asociaţiei prof. se­cundari după ce a rezolvat, în chip fericit, toate problemele în legă­tură cu învăţământul secundar şi cu interesele profesionale ale cate­goriei respective,­­ a făcut un pas înainte, se ocupă intens cu deslega­­rea chestiunilor politice actuale. Că lucruile au ajuns aci, şi e posibil să ajungă şi mai departe, nu ne miră. Ne-ar fi mirat dacă s’ar fi petrecut altfel. Cu mentalitatea de odinioară şi cu realizările de atunci numai teoretic realizate­: — sin­dicalizarea corpului didactic, cearta cu asociaţia învăţătorilor, fiindcă n’a aderat la sindicalizare, nici la înfiinţarea unui partid al corpului didactic, nici la „Blocul Cetăţenesc’’ (cu semnul ştreangul), nici măcar la alte propuneri, foarte puţin profe­sionale — nu se putea ajunge de­cât la cele ce se scriu azi în „Tri­buna Şcoalei’’, organ de luptă pro­fesională al asociaţiei profesorilor secundari din România­. One e curios şi vrea să-şi satis­facă curiozitatea n’are decât să ci­tească un număr, două din această gazetă de pregătire şi revendicări profesionale şi va afla din scrisul d-lor Valeriu Grecu (vice­preşedin­te), Atanasiu (de când e d. Ata­­nasiu profesor secundar?) ş. a. — care sunt preocupările profesionale actuale ale corpului profesorilor se­cundari din România ! Fericiţi conducători! Aţi mântuit toate necazurile breslei, spre ferici­rea ei şi a ţării ! Păşiţi în larg acum: problema jidănească, con­flictul spaniol, jertfa lui Moţa şi Vasile Marin, scăparea Franţei de guvernul Blum, etc., etc... toate vă aşteaptă — toate fac parte azi din revendicările, de prim ordin, ale asociaţiei profesorilor secundari din România ! Că târâţi asociaţia în vâltoarea luptelor politice, abătând-o dela me­nirea ei profesională, că faceţi din Tribuna şcoalei o fiţuică de partid, că vă compromiteţi colegii , fără măcar să le fi cerut această îngă­duinţă? N’are a face! Garda de Fier, Franco, Biata Franță merită un pic de ajutor din partea con­ducerii asociaţiei profesorilor se­cundari din România. Vedeţi care se scrie istoria şi ce sacrificii face onorata conducere! (România, Spa­nia, Franţa, etc.). Şi acum ne întrebăm, cum de bună seamă că se vor fi întrebat sau se vor întreba şi alţii: să fie con­fuzie între politic şi profesional, sau rea credinţă? Profesorii secundari n’au nimic de zis? Fiindcă noi refuzăm să credem că „onorata conducere" şi „Tribuna" exprimă, cât de cât, gân­durile şi năzuinţele acestui corp de elită, idealist, cu un rol atât de important în societatea şi statul ro­mânesc. Această asociaţie, pe lângă îndatoririle profesionale, părăsite azi, are şi un important rol educa­tiv: acela de a face educaţie altor asociaţii formate din categorii pro­fesionale sau economice cu mai pu­ţină cultură decât categoria profe­sorilor secundari. Confuzia aceasta între poliic şi profesional făcută continuu de onorata conducere, pe lângă faptul că­ e regretabilă, din multe puncte de vedere,­­lasă să se înţeleagă că mai toţi profesorii secundari au opinii pe care mulţi dintre ei nu le au în realitate, e păgubitoare pentru educaţia altor asociaţii, pentru elevi — cetăţeni, chiar pentru autorităţile care com­bat curentele extremiste­ — pe lân­gă faptul că a cauzat multe neajun­suri acestui scop select de intelectuali — duce la un rău şi mai mare, com­promite întreaga categorie­ în ochii opiniei publice. Este legitim ca d-nii membri ai onoratei conduceri să aibe idei po­litice — chiar interese politice, dar acestea trebuesc satisfăcute pe cont propriu — nu folosind asociaţia, gazeta şi prestigiul corpului profe­sorilor secundari. Asociaţia, gaze­tele ei — toate mijloacele de ac­ţiune — trebuesc puse numai în slujba politicii profesionale — nu în slujba cutărui sau cutărui partid politic, oricare ar fi el, nici tram­bulină pentru poftele câtorva am­biţioşi, dornici de publicitate şi mă­rire Politica nu se face în asociaţie ci în partide — de cari — Slavă Domnului! nu suntem lipsiţi. Dim­potrivă, se găsesc, credem, pe gus­tul fiecăruia, încă odată: cine vrea să facă politică, cine are opinii şi vrea să şi le manifeste, cine vrea să pros­lăvească jertfa legionară, să învtre pe Blum sau să laude pe Franco, să o facă la c­ubuurile partidelor politice respective — nu în „Tri­buna Şcoalei”, nici în asociaţia pro­fesorilor secundari din România. ION D. SIMIONESCU I Cronică şcolară Internă Vacanţa începe, fără a să fi sfârşit măcar discuţia în jurul unei probleme de interes social şi naţional. Aceea a asistenţei învăţătorilor în timpul vacan­ţei de vară. Pomeneam în cronica noa­stră precedentă despre lipsa vinovata a asistentei sociale din partea statului către copiii satului românesc. Aceiaşi soartă urmăreşte şi pe învăţător. Poate, pentru că,şi are firul misiunii lui legat de sat şi de viaţa ţăranului? Cu povara «onorifică» a atâtor mi­siuni în sarcina lui, învăţătorul este o raritate dacă ajunge în pragul unei pensii de mizerie. Tuberculoza îl îndru­mă pe căi mai puţin crâncene încă în floarea vârstei. Îndreptarea a venit în mică măsură tot dela breasla lui. Sa­natorii, cămine de odihnă, clădite şi în­treţinute cu banul rupt dela gura alto­ra ce vor avea nevoie de asistenţa sa­natoriului de tuberculoşi... Este proble­ma satului, a naţiei, a şcolii, cea a u­­nei asistenţe omeneşti a învăţătorului român. Un gând mare, un om şi un mi­nistru în Ţara Românească, numai, au dat sens spiritual problemei: d. Ion Mihalache când, în 1928 a dăruit Aso­ciaţiei Generale a Învăţătorilor măreţul sanatoriu de la Budachi, până atunci ruină, azi podoabă şi sprijin amăţăto­rimii. Alţi doi mari colegi, prin lupte şi tru­dă au desăvârşit gândul donatorului: T. Iacobescu, deputatul învăţătorilor şi D­r. Toni, preşedintele lor. In pragul vacanţei, învăţătorii au dreptul să-i asi­gure de neuitare. Cursurile de vară ale Asociaţiei Ge­nerale, cu toate greutăţile cunoscute, vor face podoabă spirituală în preocu­pările de pregătire profesionale ale în­văţătorilor, şi în acel an. Se vor ţine la Piatra Neamţ, preşedintele asocia­ţiei urmărind acelaşi fericit gând din anii trecuţi, de a pune la îndemâna vlăguitului învăţător, laolaltă, hrană pentru minte şi pentru sănătatea tru­pului. Cărturari de seamă vor cinsti şi de această dată, cu îndemnul şi cuvân­tul lor aceste cursuri, astăzi model de organizare, asociaţiei şi marelui ei pre­şedinte rămânându-le meritul de a fi rămaşi întâi şi pe acest drum de mă­reţe şi neîntrecute realizări ce depăşesc însăşi noţiunea de cultură şi de învă­ţător. * La Vâlcea, învăţătorii au pilduit sen­sul unei lupte, dovedind ataşamentul lor faţă de crezul partidului naţional­­ţărănesc. Alţii, cari înfrânţi succesiv fi la adunările profesionale şi la cele administrative «încă» se mai erijau in factori de conducere ai invălătorim­ii vâlcene, au fost înfrânţi la iureşul suc­cesului din alegerile de acum, când in­­văţătorimea înscrie o nouă pagină de triumf în jurul steagului ţărănesc. Să fie şi o pedeapsă pentru trădători? * Echipele regale la sate trebuiesc in­jectate cu puterea şi priceperea unui mai mare număr de învăţători. Fără a nega importanţa celorlalţi factori, me­dic uman, veterinar, agronom, nu tre­buie să se uite că după plecarea lor, a «specialiştilor», pentru orice îndrumare ori nepricepere săteanul vine tot la mica şi via «cioclopedie» a satului ca­­re-i «domnii învăţător. Fără prezenta permanentă a învăţătorului din sat in cadrul unei echipe de lucru la sate, succesul îl punem la o îndreptăţită în­doială. * La Cetatea Albă, învăţătorimea in frunte cu d. deputat Teodor Iacobescu preşedintele Asociaţiei, cavaler al «Or­dinului Ferdinand», s’a pus in fruntea entuziasmului popular ce a primit vi­zita M. S. Regelui Carol li Duminică 20 crt. Corul Asociaţiei şi solidaritatea învăţătorimii dela Nistru grupată In jurul marelui ei conducător dela Cet.­­Albă, şi-a închinat ofrandă de devota­ment şi iubire faţă de Marele şi Ocro­­itor. O pagină de glorie şi triumf sufle­tesc în cartea realizărilor Asociaţiei preşedintelui Teodor Iacobescu de la Cetatea Albă. Plăeșul Inspectori candidaţi Duminică 20 c. a avut loc alege­rea unui membru în comitetul şco­lar al Capitalei, dintre directorii de şcoli primare. Au fost patru candidaturi: Gr. Angelescu, N. Bâr­liba, C. Băjenaru şi Petre Petrescu. Dacă vom spune că d. Petre Pe­trescu este şi guvernamental şi, pe de­asupr­a şi inspector şcolar, ori cine îşi va închipui repede cine a obţinut cele mai multe voturi. Este cazul însă să ne întrebăm (să ne întrebăm pe noi, pentru ca autorităţile şcolare de­geaba le în­trebăm): cum se împacă, în cazul acesta, calitat­ea de inspector şco­lar cu aceea de candidat? Este ca şi cum jandarmul şi-ar pune can­didatura de primar în comuna lui, iar prefectul în funcţiune pe aceea de deputat. Se va obiecta că legea nu opreş­­­te această candidatură. Noi ştim mai întâi că o lege nu există, iar decretul lege ce conduce comite­­tele şcolare este mult prea însufi­cient. Este mai de­grabă acelaş spirit care domneşte de mult la ministe­rul instrucţiunii şi care face din fiecare funcţionar un potentat cu apucături de viziri, iar din inspec­tori nişte adevăraţi satrapi. Şi a­­tunci este explicabil: aşa cum iţi poţi vinde cărţile didactice toam­­na, cu dulci sau amare presiuni, aşa poţi să şi candidezi. Dascălii rabdă şi tac. Cei mai bă­trâni îşi fac interese mărunte, cei mai tineri se gudură pe lângă cei dintâi. N’ar fi oare timpul să dăm dova­dă de mai multă demnitate. L. GALU

Next