Dreptatea, martie 1938 (Anul 12, nr. 3083-3108)

1938-03-01 / nr. 3083

ANDI XII. NO. 3083. 4 pec*ind Director: MIMI D. RALIA Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 3.03.42, Adţia 5.13.91 „Eminamente agricolă“ 3. Din raportul comisiunei speciale de pe lângă Banca Naţională pentru studiul creditului agricol, se mai pot trage o serie de consideraţiuni interesante şi semnificative. Astfel, din datele statistice culese se observă o evoluţie pronunţată în ce priveşte importanţa la export a produselor agricole în cereale şi derivate, faţă de alte produse. Această evoluţie foarte accentuată a avut loc între anii 1914 şi 1935, şi este concretizată foarte plastic în acest tablou. Pe când în 1914 exportut de cereale şi derivate reprezintă 68,64% din totalul exportului românesc, în 1935 el nu mai reprezintă decât 19.61%, ceiace înseamnă o micşorare cu mai mult de două treimi, faţă de ceiace era înainte de răsboi. Acest fenomen într’adevăr extraordinar Prin proporţiile şi repeziciunea lui are mai multe explicaţiuni şi deci mai multe cauze care au concurat. Desigur, în prim loc este exproprierea, care nu a fost urmată imediat, — şi nu este urmată încă nici până astăzi, — de organizarea micei proprietăţi şi agriculturii rurale. Există o anumită clasă de oameni care pune accentul în această privinţă numai pe expropriere şi care explică toate nenorocirile ţării prin faptul exproprierii marei proprietăţi. Aceasta e mentalitatea şi raţionamentul curent, în special în compartimentele de tren şi la cluburile de aristocraţi. Acei care judecă astfel, uită că această «catastrofă» a expropriere! ne-a cruţat la timp de o catastrofă adevărată, mult mai mare şi mai sigură, — aceia a unei răsvrătiri care, în starea de spirit din timpul imediat demobilizărei şi în apropierea şi cu morbul revoluţiei ruseşti, nu se ştie unde ne-ar fi putut duce. Deposedarea de către marii proprietari, prin ei însăşi, cu înţelegerea perfectă a situaţiunei de atunci de către Regele Ferdinand şi a guvernanţilor, a fost o necesitate de Stat, care ne-a asigurat existenţa ca stat cât şi forma de guvernământ pe care o avem. Aceiaşi raţionalişti sociali mai uită asemenea că nu actul exproprierei ne-a adus în această stare de minimalizare a venitului agricol, într-o țară eminamente agricolă, ci faptul că, după expropriere am lăsat cu totul în părăsire organizarea sistematică după un plan bine alcătuit, a noului regim al micii proprietăţi care necesita o nouă eră şi formă a creditului, a culturei şi a desfacerei. «Catastrofa», şi o catastrofă este, stă în această neglijare complectă a organizărei şi ridicărei micii agriculturi care formează baza avuţiei agricole de după expropriere. Aici stă vina, şi nu în actul drept şi absolut necesar al expropriere!. Pe lângă aceste cauze care sunt interne şi au fost creiate de noi, mai sunt şi altele tot atât de importante care sunt de domeniul extern. Astfel, în 1914 creşterea exportului de cereale se explică prin nevoia aprovizionării pe care ie făceau ţările mari cari pregăteau răsboiul; iar în anii care au urmat încheierii păcii, scăderea exportului se datoreşte extinderei culturilor din America unde s’au pus în valoare întinderi imense; se datoreşte industrializării şi maşinismului utilat în agricultura din America şi Occidentul Europei, se datoreşte politicei de autarhie, conform căruia fiecare ţară, altă dată importatoare de cereale, a făcut tot posibilul pentru a-şi satisface nevoile din propria sa producţie agricolă pe care a încurajat-o metodic prin toate mijloacele... şi se mai datoreşte altor cauze economice, multiple şi complexe care au făcut să scadă preţul produselor agricole, şi să crească preţul fabricatelor industriale... etetera. In ce priveşte cauzele externe ale acestei diminuări de export a cerealelor, intervenţia de Stat desigur n’ar putea face totul, dar totuşi poate aduce ameliorări simţitoare, printr’o politică economică exterioară chibzuită şi prin extinderea legăturilor comerciale şi de schimb cu statele care încă mai au nevoe pentru viaţa de toate zilele de un import important de cereale. Problema merită să fie cercetată şi adâncită, dacă voim să ridicăm posibilităţile noastre de export agricol. In ce priveşte însă cauzele interne, ele sunt cu totul la dispoziţia noastră. Nu s’a făcut aproape nimic, — prea pufin, — pentru ajutorarea şi mai ales pentru organizarea creditului agricol mărunt, a producţiei şi a desfacerei produselor micii proprietăţi. Aceasta trebue să fie marea preocupare de astăzi, dacă înlăturăm problemele artificiale şi diversiunile care ne-au fost importate şi car© ne-au tulburat atât viaţa noastră interioară ca Stat. Din aceiaş statistică se mai constată că exportul de petrol şi derivate era în 1914 de 18,22% iar în 1935 de 51.69% din exportul total. Asta înseamnă că am procedat la o progresivă exploatare şi poate epuizare a petrolului, fără sistem şi fără grija zilei de mâine, profitând din larg şi cu lăcomie, — ceiace facem şi azi, — de conjunctura belicoasă care dă o căutare vitală produselor petrolifere considerate ca element esenţial de apărare naţională, în această epocă de motorizare generală. Câte constatăr, atâtea probleme, câte probleme, atâtea dificultăţi serioase. Cine se gândeşte la ele?! Şi încă, — vom vedea, — mai sunt şi altele, şi altele. Demostene Botez m Creşterea copiilor în lumina biologiei Prof. DR. C. I. PARKON de Printre marele probleme, de interes social, cari trebue să preocupe atât oficialitatea cât şi pe particulari, formarea nouilor generaţii ocupa desigur un loc principal. In unele din statele Europei se dau de altfel o atenţie particulară acestei chestiuni şi ea trebuie să fie cu atât mai mult în centrul preocupărilor la noul în ţara unde mortalitatea infantilă e considerabilă. In rândurile ce urmează îmi propun a spune câteva cuvinte referitoare la contribuţia pe care biologia şi în special endocrinologia şi Studiul foarte înrudit al vitaminelor 9 aduce pentru creşterea sau poate (Articol apărut în «Dacia Nouă»), mai precis pentru desvoltarea fizică şi psihică a copiilor. Atenţiunea asupra evoluţiei unui organism dat trebuie cercetat încă din momentul concepţiei. Ereditatea va influenţa întreaga desvoltare şi cu drept cuvânt profesorul Marinescu a insistat şi insistă, ca şi profesorul Moldovan din Cluj şi elevii săi, asupra importanţei Eugeniei. In unele cazuri de boli ereditare concepţiunea va trebui evitată, căsătoriile între cei atinşi de boale ereditare sau cari influenţează în mod defavorabil descendenţa vor trebui evitată, sau cei atuşi de astfel de boale va fi bine să fie sterilizaţi,pentru a nu mai concepe. Trebue să adaug aci că sterilizare nu e soninim cu castrare nici cu impotenţa sexuală. O legiferare a sterilizării pentru criminali sau anumiţi anormali mentali aşa cum au susţinut-o deja la noi în ţară unii psihiatrii (Balif, Cahane) şi cum se practică în unele state, nu ar fi o măsură excesivă. Pentru alte cazuri un tratament al mamei în timpul sarcinei nu putea evita unele tulburări la copil. Un tratament cu iod în doze mici al femeilor gravide în regiunile atinse de guşe endemică sau la femeile guşate în genere va face să se evite excesul de desvoltare a tiroidei la copil (guşa congenitală). Mă mulţumesc a da acest unic exemplu foarte demonstrativ. Societatea va trebui să se îngrijească ulterior de condiţiunile materiale ale desvoltării copiilor, înţeleg de locuinţă şi hrană. Intr’o societate omenească bine organizată noţiunea de solidaritate socială trebue să precumpănească. Or nicăieri această solidaritate nu trebue să se manifeste mai activ decât atunci când e vorba a se realiza condiţiunile cele mai bune pentru desvoltarea fizică şi psihică a copiilor. Societatea e datoare să asigure tuturor copiilor posibilităţile optime de desvoltare sau cel puţin să facă toate sforţările şi toate sacrificiile in acest sens. Să nu uităm că la noi în ţară mulţi copii nu au locuinţa igienică, că trăesc la un loc cu bolnavii de tuberculoză spre exemplu, că există copii subalimentaţi, că există copii pelagroşi şi aşa mai departe. Aceste condiţiuni realizate în prealabil fiecare copil în parte va trebui să fie obiectul unei solicitudini speciale din partea societăţii ca şi din aceea a familiei. Acolo unde părinţii nu au cultura necesară şi e de dorit ca unele noţiuni să devină cât mai curând un bun cămin tuturor, supravegherea desvoltării în primii ani trebue să revină după posibilităţii, surorilor de ocrotire, medicului familiei (e de dorit ca acesta să existe în realitate pentru fiecare familie la oraş sau cel puţin deocamdată), iar mai târziu şi institutorilor (sau învăţătorilor). Toate aceste persoane trebuie să posede un minimum de cunoştinţe necesare referitor la desvoltarea copiilor. Va trebui să se ţină seamă de greutatea copilului la naştere, de forma generală a corpului, de modul cum suge, cum are scaunele, cum doarme, de iuţeala cu care creşte, de primele manifestări ale vieţii afective şi intelectuale, când începe să surâdă, să se bucure, să fie curat, de data apariţiei primilor dinţi, a susţinerei în poziţie şezândă sau în picioare, de data când începe să umble, să vorbească. Mai târziu de modul cum creşte, de preocupările afective şi intelectuale, de forma capului, feței, corpului, de desvoltarea relativă a di(Continuarea în pagina 2) mente Politician» despre politicianism Cine credeţi că s’a revoltat mai mult împotriva politicianismului? Pariem că nu se va găsi nimeni să ghicească. Dăm un premiu, celui ce va marca precis unde au apărut rândurile, ce urmează: «Am luptat totdeauna împotriva politicianismului». «De aceia am fost şi suntem duşmanii neîmpăcaţi ai politicianismului, cu bagajele lui de vorbe goale, de calomnnii şi ameninţări, cu făgăduelile de minuni, ce nu se realizează niciodată». «Tot ce-a fost dezordine şi anarhie, se datoreşte politicianismului de care totdeauna ne-am lepădaţi. Spre uşurinţă, punem la dispoziţia amatorilor, o cheie. Să consulte «Viitorul» de Sâmbătă 26 Februarie DISCURSURI... — «întristată adunare!»... — ! ! ?... — Scuzați, am greșit discursul!... Rockfeller a dăruit omenirii 175 miliarde lei din propria sa avere lei pe minut de pe Hristos până nu. Adică, 90.000 de John D. Rockfeller, care şi-a pus ladispoziţia suferinţelor omeneşti averea sa imensă, a fost un om care a uimit adeseori lumea prin ciudăţeniile sale începuturile vieţii celuia care mai târziu avea să ajungă regele aurului, au fost nenorocite. La acea epocă, atunci cânnd in America nu se găseau decât câţiva oameni care să aibă 12 milioane dolari, John Rockfeller se ocupa cu... mulsul vacilor. Pentru ca mai târziu, dintr’un mic capital, să realizeze o avere de două miliarde de dolari, adică aproape două sute miliarde lei. Aceasta a împiedecat însă pe femeia pe care Rockfeller a iubit-o, să-i refuze cererea în căsătorie, pentru motivul că mama acesteia nu-l credea pe viitorul rege al aurului capabil să realizeze ceva în viaţă. Un dar de 175 miliarde lei Rockfeller a fost nu numai regele aurului, ci şi regele binefacerii. Dealungul vieţii sale, el a dăruit omenirii 22 miliarde franci, adică aproape 175 miliarde lei. După un calcul american, această cifră ameţitoare ar reprezenta: 15.000 franci pe minut de la naşterea lui Hristos, sau 18.000 franci pe zi începând de acum 3500 ani, de la data trecerii evreilor peste marea Roşie.... Dar, Rockefeller a fost şi stăpânul vieţii. Cu toate grijile, cu toate ameninţările care-i necesitau o pază specială de către o armată de detectivi, cu toată munca depusă în timpul vieţii, Rockfeller a trăit 98 ani, fără să fi suferit vreun accident în viaţă şi fără să fi pierdut măcar, vreun dinte! Numai 30 de oameni dintr’un million, ating această vârstă matusalemică. Apărarea omenirii Care a fost secretul acestei longevităţi? Desigur, în primul rând, calmul şi înţelepciunea cu care s-a condus în toate acţiunile sale mari din viaţă. Faptul că la 55 ani a căzut greu bolnav, a trezit în sufletul acestui mare filantrop, un sentiment de compasiune pentru marile suferinţe ale omenirii. Pentru stimularea oamenilor de ştiinţă şi pentru progresul medicinii, Rockfeller a creiat fundaţia ce-i poartă numele, făcând o donaţie de un milion de dolari pe lună, adică peste o sută milioane lei Mulţumită lui Rockfeller, au fost salvaţi milioane de oameni în China în timpul groaznicii epidemii de holeră din 1932. Tot mulţumită lui, a fost descoperit serul împotriva frigurilor galbene, care a redat omenirii, alte milioane de suflete. Şi, cu toate că n’a avut încă un contact cu Universitatea, Rockfeller n'a uitat cât datoreşte omenirea, şcoalei şi cărţii. Din imensa sa avere, a donat 56 milioane dolari, adică peste cinci miliarde lei, numai Universităţii din Chicago Acesta a fost Rockfeller, cel mai bogat om din lume, dar şi cel mai bun dintre cetăţenii acestui glob cu două miliarde de suflete. Exemplul vieţii lui va fi un far luminos pentru multe generaţii, care vor trebui să-şi închine viaţa lor numai pentru înlăturarea suferinţelor semenilor noştri. Iar tunam răspundere «Viitorul» de Sâmbătă, oficiosul partidului care-i părintele politicianismului în ţara aceasta şi care a «liberalizat» instituţiile publice pentru a deţine toate posturile de comandă în toate domeniile scrie cu cinism: «Am luptat totdeauna în contra politicianismului». Unde-o îi luptat?... De luptat, au luptat, dar nu contra politicianismului, ci pentru acapararea aparatului de Stat şi a tuturor instituţiunilor pe care le-au creiat pentru plasarea agenturei politice. Dar, nici această postură liberală nu ne surprinde. Ii cunoaştem prea bine şi sistemul este întrebuinţat de prea mult timp şi în mod constant pentru ca să nu-l cunoască toată lumea. «Viitorul» îşi asumă pe deasupra şi autoritatea morală. Nu e nici «autoritate» că nu-i de unde, şi nu e nici morală, fiindcă e din contra, «imorală». Mai departe, acest monitor al ipocriziei, al duplicităţii şi echivocului, scrie: «Tot ce-a fost dezordine şi anarhie se datoreşte politicianismului de care totdeauna ne-am lepădat» Gura păcătosului adevăr vorbeşte. Fiindcă dezordinea şi anarhia care se lăţise in ţară e opera politicianismului liberal care a încurajat, a susţinut, a ajutat cu bani mişcările anarhice de dreapta, numai şi numai în scop politicianist de a ne creia nouă o dificultate şi un nou adversar de carton. Adevărat este că partidul liberal s-a lepădat totdeauna de politicianism şi l-a practicat mereu în fapt cu totală desconsiderare a intereselor ţării, lepădându-se de el mereu în scris. Aici e ticăloşia şi mai mare. Dar, «Viitorul» atinge culmea atunci când scrie: «Nu vroim ca lupii de eri să se îmbrace azi în piei de oae, pentru ca imaculaţi să arunce anateme...» Dumnealor nu vreau. Şi nu vor pentru ca alţi lupi să fie îmbrăcaţi în piei de oaie să nu se confunde când se întâlnesc cu turma de astăzi cu lupii liberali îmbrăcaţi şi ei în piei de oaie. Mărfi 1 Martie 1938 lei Taxele de francare plătite în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P.: T. T. No. 3*,856. BULETIN INTERN DE SOLIDARIZARE «Neamul Românesc» a acuzat «Viitorul» de duplicitate, de o duplicitate care a indignat pe toată lumea, şi care, prea e cusută cu apă albă, pentru ca să nu facă şi hazul tuturor , un reproş târziu, pe care noi îl semnalăm de ani întregi, căci de ani de zile, una scrie «Viitorul» şi alta fac fruntaşii partidului liberal. «Viitorul» încearcă un răspuns şi o linguşire. E în regulă, şi în acord cu procedeul de totdeauna. Iată ce răspunde: «Viitorul«. «Neamul Românesc» socoteşte că noi, ziarul «Viitorul» avem o atitudine de duplicitate, pentru că se scrie alta în coloanele acestui ziar, decât ceia ce se presupune că se face de către unii dintre fruntaşii noştri. Ziarul «Viitorul», nu poate răspunde decât de ceia ce este scris în coloanele sale, care dovedesc zilnic, o atitudine fermă şi neşovăitoare, pe toate chestiunile mari, interesând ţara Ne pare rău că «Neamul Românesc» cu care ne-am găsit de acord totdeauna în chestiunile naţionale, de data aceasta introduce o notă personală, care nu poate fi decât element de discordie în chestiuni în care toţi românii trebue s să fie uniţi». Ni se pare că de data aceasta cel puţin, chestia e clară: «Viitorul» se desolidarizează de acei «unii dintre fruntaşii liberalii care fac ceiace le impută «Neamul Românesc» fiindcă se declară că ziarul «Viitorul» nu poate răspunnde decât ceiace este scris în coloanele sale. Limpede. Sau «Viitoruli se desolidarizează sau nu mai este oficiosul partidului liberal. A treia ipoteză nu mai există. EXTERN Cuvântul Franţei In marginea ultimelor evenimente externe, care au adus hotărîrea Marei Britanii de a începe convergaţii cu Italia, hotărîre ce a provocat demisia d-lui Eden, Franţa nu-şi arătase încă punctul de vedere. Iată însă că şi guvernul francez studiază posibilitatea unei politici, care să urmărească aceeaş solidaritate de până acum cu Anglia şi acelaş ţel în relaţiile cu Italia şi Germania. Discursul d-lui Delbos, ministru al afacerilor străine, este edificator. Franţa nu a dorit niciodată o izolare şi nici în aceste momente nu înţelege să uite angajamentele faţă de aliaţii săi. O colaborare strânsă între marile puteri, înseamnă,deci, şi ataşamentul faţă de deciziile ce se vor lua în comun. In privinţa relaţiilor cu Italia, ministrul de externe francez a spus următoarele: «Este de dorit să se pună capăt unor litigii care nu s’au născut din vinanoastră. Dacă trimiterile de oameni şi de material în Spania ar înceta dacă o cooperaţie cinstită s’ar stabili în Mediterana, atunci o lichidare generală, în care să intre şi chestia Etiopiei, ar fi cu putinţă şi ar fi admisă de Societatea Naţiunilor. Iar guvernul nu va pierde niciodată din vedere necesitatea de a asigura garanţii efective pentru executarea angajamentului propus». Pentru apărarea păcii, pentru aplicarea pactului franco-sovietic şi pe viitor, pentru asigurarea independenţei Austriei element absolut trebuincios echilibrului european, guvernul francez a cerut votul de încredere al Camerei. Cu o majoritate impresionantă, acest vot i-a fost acordat. Franţa îşi va continua misiunea sa pacifistă în lume. Mutatio rerum... Am primit al doilea număr din fosta mare gazetă «Ţara Noastră», revenită la un minuscul format. Nici n apucaserăm bine să ne obişnuim cu fastuoasa apariţie, în opt pagini, a «oficiosului» (mă rog!) guvernamental când publicaţia d-lui Hodoş s’a anemiat până la proporţiile unei revistuţe. Ni s’ar putea obiecta o lipsă de eleganţă, o sadică tulburare a amărăciunilor gogiste. Nu e cazul însă, pentru aşa ceva. Gazeta defunctului regim, sporită cu număr de pagini, nu era rezultatul unei cerinţe a pieţii. Dacă ar fi fost bine scrisă, dacă ar fi îndeplinit un rol în publicistică, dacă ar fi corespuns unor necesităţi reale, atunci da, s’ar fi putut vorbi de o existenţă demnă, bazată pe contribuţia cititorilor. Dar gazeta era cea mai scandaloasă publicaţie posibilă. Calomniile cele mai murdare şi-au găsit culcuş cald în paginile ei. Nu servea decât interesele unor mărunţi politiciani şi era adesea împotriva marei masse a cetăţenilor. Campaniile contra marilor reforme, semnalate aici de noi, erau campanii îndreptate direct contra ţăranilor. Iar formatul s’a mărit exact în ziua venirii d-lui Goga la guvern, când toate primăriile de sat au fost invadate de agenţii gazetei, în goană după abonamentele oficiale. Ce necesita oare sporirea paginilor? Răsfoiţi colecţia şi vă veţi convinge de neseriozitatea operaţiei. Discursuri şi declaraţii fără noimă, fotografii ale «marilor bărbaţi de stat» puşi miniştri prin accident sau prin fripturism. Atâta. Nu era un spor de pagini, rezultat al unei mari prize în opinia publică, nu era o nevoie teehnică, împlinită prin sacrificiul celor 4 pagini adăugate. Era un mijloc de a stoarce bani din bugetul statului, era o şmecherie eftină a oficiosului care voia să profite de noroc, era o lovitură pusă abil, la cale. Mândră şi făţişă, «Ţara Noastră» a apărut aşa 40 de zile, pe spinarea abonamentelor impuse. A venit cărămida de la 10 Februarie. Brusc, ziarul şi-a redus formatul. Foştii mari bărbaţi de stat, năuciţi de lovitura primită, nici n’au observat bine schimbarea. Vor fi căutat, peste câteva zile, la chioşcuri foaia lor, pe care în nici un caz, n’ar fi bănuit-o atât de mizeră ca înfăţişare. Au regăsit-o săptămânală şi cu tiraj redus, pentru uzul celor câţiva prieteni de casă ai d-lui Goga. Păţania aceasta a «Ţării Noastre» arată mai bine ca orice, ce valoare a avut regimul de ocupaţie, pe care l’am suportat 40 de zile. Regim de improvizaţie, aşa s’a zămislit, aşa s’a ţinut. * Pe apucate şi repede — era deviza. Oamenii îşi dădeau seama că nu poate dura o înjghebare atât de şubredă. Guvernul, o improvizaţie din transfugi, acţiunea lor politică o improvizaţie şi o imitaţie: gazeta oficioasă, improvizată. Nimic serios, nimic consistent, nimic durabil. Au mai fost gazete cari au devenit oficioase de guvern. Şi-au păstrat formatul şi paginile nesporindu-le decât pentru o zi, când era absolută nevoe. Acestea însă nici n’au fost obligate să dispară, la căderea guvernului susţinut, pentru că aveau o viaţă a lor, demnă şi reală. Desmăţul înfăţişat de guvernarea d-lui Goga, îşi capătă o clasică sancţiune în păţania ziarului «Ţara Noastră». Nu e cazul nici pentru o compătimire.