Dreptatea, septembrie 1938 (Anul 12, nr. 3227-3250)
1938-09-01 / nr. 3227
ANUL XII. NO. 3221 2 pagini Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 rM " j1" f" # Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.—Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Pintru Medova Efectele centralizării şi sistemul după care totul ar fi Prin Bucureşti şi pentru Bucureşti sau, ce este mai pe-aproape, sunt bine cunoscute. Deaceia s’a încercat odată o descentralizare şi s’a reluat iarăş. Dar, ni se pare că, nu numai centralizarea e cauza unei disproporţii între aspectul şi starea Capitalei cu vecinătăţile ei şi restul ţării. Este şi o concentrare vroită pe regiuni limitate ori determinate, a întregei campanii naţionale de realizări şi îmbunătăţiri. Resursele Statului destinate lucrărilor de interes obştesc sunt alcătuite din contribuţia colectivităţii întregi, adică a cetăţenilor de pretutindeni. Când este însă vorba de întrebuinţat aceste fonduri cu o destinaţie precisă de sporire a inventarului de folos obştesc, ele cam rămân în regiunile apropiate de capitală şi nu se difuzează după sfânta dreptate. Sunt regiuni, sunt chiar provincii care au rămas uitate şi oarecum bătute nu numai de Dumnezeu dar şi de oameni. Şi, pentru exemplificare, sunt tentat să vorbesc despre Moldova. Şi vorbesc despre Moldova, nu fiind că celelalte provincii istorice ar avea o situaţiune privilegiată, dar fiindcă ea fiind una cu Muntenia de atâta timp, şi nu numai după marele răsboi, normal ar fi fost ca evoluţia ei să fie aceeaş cu a Munteniei. Şi, cu toate acestea, între Moldova şi Muntenia sunt diferenţe în aspectul lucrărilor obeşeşti, atât de pronunţate, cu cât s’ar părea că nici nu fac parte din aceeaş ţară, şi că Muntenia este puţin... un fel de«streinătate», prin unele lucrări de civilizaţie pe care le are. Să nu fiu greşit înţeles. Nu este vorba de nici un fel de regionalism. Ar fi ridcol. N’au făcut probabil regionalism nici acei care au creiat această stare deosebită de lucruri, nu fac nici eu. Dar e o constatare. Raţiuni care au determinat această «discriminare» vor fi existat. Drumurile internaţionale spre Sud- Estul Europei trec prin Muntenia şi Moldova are apoi resurse de bogăţie mai mari. Consideraţiuni geografice şi economice au fost pentru o desvoltare mult mai rapidă a acestor regiuni. Dar ele nu pot merge până acolo încât să definească regiuni cu adevărat civilizate în unele părţi ale ţării, şi să lase în plin şi detestabil orientalism, alte părţi. O înţeleaptă împărţeală a resurselor Statului trebue să ducă tocmai la o echilibrare în sensul unei ridicări omogene a vieţii publice de pretutindeni. Ba chiar să ajute mai mult prin contribuţia generală, regiunile mai sărace sau mai lipsite de beneficiile unei anumite aşezări geografice sau ale unor anumite avuţii naturale. Petrolul, Dunărea, Marea, Bărăganul, etc., dau desigur locurilor de dincoace de Mîlcov o preponderenţă economică şi o prosperitate deosebită, dar aceasta nu poate justifica totuşi părăsirea la voia întâmplării a celorlalte regiuni, care nu sunt colonii. Observaţiunea aceasta mi-o făcea deunăzi un foarte cum secade cetăţean al Iaşului, care a trăit toată viaţa lui în Moldova, a descins foarte rar şi pe scurtă vreme în Bucureşti. Ieşanul acela nu cunoştea valea Prahovei şi regiunea Braşovului. Le-a văzut acum în preajma celor 50 de ani ai săi. Sunt mulţi moldoveni în situaţia aceasta. Viaţa şi veniturile lor modeste nu le îngădue de foarte multe ori nici măcar să-şi cunoască ţara. Omul acela, mai presus chiar de frumuseţile naturale ale văiei Prahova, a fost impresionat de aspectul cu mult mai civilizat pe care-l au lucrările de uz obştesc de pe aici. Chiar dacă n'am vorbi decât de şoseaua pavată de la Bucureşti la Braşov şi încă observaţia ieşeanului meu autentic are un miez d© adevăr. El şi spunea: «Aşa îmi închipuiam că este în streinătate, dar n’am crezut că în tacă la noi poate fi astfel. Ce diferenţă însă între ceea ce este în Moldova şi aici, Parcă's două ţări deosebite. Parcaj suntem în urmă din acest punct de vedere cu o sută sau două de ani». Mi se pare că ieşanul avea dreptate. In Moldova e sărăcie mare. Acolo nu-i chip să ieşi din Iaşi, mai mult de un kilometru. Atât e pavat spre Copou şi spre Repedea. După acest kilometru «de probă» se înfundă şi pieton şi vehicul într’un praf care se ridică în nori, ca un viscol. Şoseaua cea bună, cu asfalt, a pornit-o dinspre Ploeşti, spre Moldova, dar a rămas pe drum, înainte de a trece Milcovul. Nici acum când se plănueşte o campanie de proporţii mai mari pentru refacerea drumurilor, nu-i vorba să se facă o şosea la fel care să străbată Moldova şi să lege centrele ei mai importante: Iaşul, Cernăuţii, etc... cu Bucureştii. Faptul nu are explicaţie, la infinit. Desigur că consideraţiuni de interes economic şi unele de interes strategic au impus o desvoltare în acest sens, cu precădere în regiunile mai bogate şi mai producătoare pentru a le ajuta exploatarea. Dar aceasta nu poate merge până la infinit. Câteva şosele civilizate, «modernizate», — cum se spune în termeni oficiali şi «fiscali», care ar traversa Moldova, ar fi de natură să sporească şi acolo la maximum posibil şi traficul economic, şi acea înlesnire a vieţii la care au poate dreptul, măcar mai târziu, oamenii care s’au născut pe-acolo. Mi se pare că aşa cum sunt lucrurile astăzi, dacă se mai prelungeşte această situaţiune şi se mai agravează cu fiecare an, ete o nedreptate. Şi nu e bine să fie. Sistemul de colonii în chiar hotarele Metropolei nu este recomandabil. Omogenitatea desvoltărei este o condiţiune de forţă a unei ţări. Demostene Botez Greva din Marsilia S’A HOTARAT RECHIZIŢIONAREA PORTULUI PARIS, 31.Radorf. — Confederaţia generală a Muncii a primit o notă din partea lucrătorilor din portul Marsilia, aflaţi în grevvă, prin care se anunţă următoarele: D, de Mminte, aplicând măsurile urgente pentru a pune capăt grevei, a decis ori după amiază ca Miercuri dimineaţă să rechiziţioneze portul. Sindicatele greviştilor din port şi celelalte organizaţii muncitoreşti cer Confederaţiei generale a Muncii să le apere interesele. Al patrulea principiu __ de GH. POPP D. Gh. Popp, fost subsecretar de stat al minorităţilor, publică în «Timpul» de azi următorul articol: Din seria de articole pline de interes actual ce apar în «Timpul», păstrez cu deosebire articolul scris de profesorulWalter Liepmann, unul din marii publicişti americani despre «Cele trei principii elementare ale unei politici pacifice». Iată-le pe scurt încă odată: 1) Necesitatea unei superiorităţi militare sdrobitoare pentru statele devotate păcii; 2) Participarea naţiunilor sărace la exploatarea resurselor mondiale, stăpânite de naţiunile bogate; 3) «Fiecare popor trebue să-şi cucerească şi să-şi apere propriile libertăţi», pentru că «nu există garanţie colectivă care să poată asigura un popor împotriva urmărilor unei proaste guvenări». Să ne fie îngăduit ca la cele trei principii, formulate de d. Lippmann probabil în primul rând pentru uzul marilor Puteri, să adăugăm din parte-ne al patrulea principiu, scos din experienţele culese în această regiune a continentului, şi menit să servească politica statelor mari şi mici deopotrivă. «Nu există garanţie care să poată dispensa un popor de a recunoaşte exigenţele dreptăţii», spune simplu şi adânc d. Lippmann. De doua veacuri se dau lupte în jurul ideii de dreptate, dreptate politică, dreptate socială, dreptate economică, idei care au pătruns în conştiinţa lumii civilizate şi s’au impus Prin nenumărate crize politice şi revoluţii sângeroase. Luptele cele mai mari, schimbările cele mai răscolitoare s’au făcut Insă în numele unei noui idei a jmsxBmam dreptăţii naţionalitare, devenită o idee-forţă. Respectarea acestui principiu este actuală cu deosebire acolo unde, nefiind despărţite prin hotare etnice clare, popoare deosebite sunt ursite să-şi împletească destinul pe acelaş teritoriu. Al patrulea principiu al unei politici de pace s’ar putea deci cuprinde în această formulă: Dreptate pentru majorităţile şi minorităţile naţionale. Este oare nevoe să se mai pledeze dreptatea majorităţilor naţionale? întreabă cu mirare minorităţile etnice, deprinse să se plângă totdeauna contra «tiraniei» majoritare. Răspundem: Hotărît, este nevoe. Revizionismul în special al Ungariei, nu este decât tăgăduirea făţişă şi îndrăzneaţă a exigenţelor unui înalt principiu de dreptate elementară, a dreptului democratic a majorităţilor naţionale. Protestând zgomotos împotriva «nedreptăţii», reale sau închipuite a minorităţii din statele successorale, politica revizionistă urmăreşte restaurarea altei nedreptăţi, mai vechi şi mai grave, a subjugării majorităţilor dezrobite prin războiul mondial. Păcatul acestei politici este îndoit: anacronismul şi imoralitatea. Nu spunem însă aceasta pentru a acoperi sau a justifica sistemul celălalt, al asupririi minorităţilor. Dimpotrivă a contesta dreptul la viaţă naţională al minorităţilor însemnează a slăbi însuşi temeiul moral al stăpânirii majorităţilor şi a da o falsă aparenţă de justificare campaniilor îndreptate împotriva legitimităţii ei. Psichologie teza lor este uşor de înţeles Nu se uită repede amintirea sutelor de ani de suferinţe, a veacurilor de viaţă naţională, pierdută pentru progresul unui neam. Wie du mir, so ich dir («Precum mi-ai făcut mie, aşa îţi voi plăti ţie»), înţelepciunea acestei zicători germane ispiteşte uneori în chip nebiruit pe asupriţii de ieri, ajunşi să stăpânească astăzi. E cea mai simplistă şi cea mai premejdioasă din toate reţetele politice. E glasul pasiunii oarbe, al setei de răzbunare, surdă faţă de sfatul raţiunii şi al realităţilor. Politica de asuprire şi prigonire a minorităţilor, de şicană şi hărţuire, care nu le distruge dar le înverşunează, e mai rea şi decât soluţia cealaltă, mult mai brutală, situată dincolo de ea: izgonirea din ţară sau schimbul de poporaţiuni (ca între Grecia şi Turcia). Oricât de sălbatică şi neomenească, această din urmă soluţiune are totuşi avantajul de a pune problemei capăt, pentru totdeauna. Asuprirea şi persecuţiunile însă o otrăvesc şi o perpetuează, fără să o lichideze. In loc să tămăduiască ele întreţin buba într’o stare de continuă supuraţie, împingând organismul la criză cu preciziune matematică. Renunţăm să vorbim aici de ultima şi extrema soluţie a proble. (Continuare în pagina DECLINUL Agresivitatea hitleristă nu a luat forme periculoase, decât atunci când conducătorii Reichului au socotit terminată întreaga lui operă de propagandă și de pregătire a atmosferei necesară loviturei finale. La început a fost nevoie de supunerea întregului popor de topirea individualităţilor în massa amorfă şi obedientă, din care apoi, ca dint-o plastilină, să poţi confecţiona tot ceea ce-ţi trebuie. A contribuit la aceasta regimul de constrângere, teroarea, dirijarea educaţiei şi a instrucţiei prin abateri de la drumul universal al şi mai universalei culturi («Când aud cuvântul cultură îmi vine să trag cu revolverul» spu- nea cândva d. Goering) şi — de si- gur — în cea mai mare măsură cele două concepte de viaţă germane: războiul etern — religia lui Odin — şi mesianismul german. Apoi a urmat pregătirea militară, făcută într’un ritm superior celorlalte ţări, ajungând la un moment dat ca dintr’o ţară cu înarmarea limitată să se facă una care să întreacă chiar pe cele ce aveau in mână cheia acestei limitări. Dinăuntru, propaganda sa revărsat în afară, contaminând ţări şi popoare, dând acel spectacol de inconştienţă, în care părea că a dispărut elementarul instinct de conservare, al celor ce aplaudau tocmai ceea ce le aducea ruina, supunerea, desfiinţarea. N’au fost rare cazurile când grupări politice sau state prin oficialitatea lor conducătoare, au oscilat în atitudini dând prin slăbiciunea lor, o şi mai mare îndrăzneală hitlerismului agresiv. De aci, până la «gesturile tari», repetiţia generală a unei lovituri, n’a mai fost decât un pas. Ocuparea regiunei demilitarizate, ruperea tratatului de pace în părţile privitoare la înarmări, teritorii supraveghiate, navigabiliate de fluvii, ca şi sabotarea întregei acţiuni a Societăţii Naţiunilor odată cu amestecul insolit în conflictul spaniol, au arătat că se mergea sigur la reeditarea actului din 1914. Momentul de astăzi era socotit mai prielnic, în pregătirea presupusă, de conducătorii hitlerişti, mai temeinică. In faţa tuturor acestor acte, pomenirea când nu s’a entuziasmat şi nu a aplaudat, — cum a făcut-o adesea prin foarte înalţi componenţi ai ei — a stat bleaga şi lase, lăsând în centrul Europei o mână de oameni să-şi facă de cap. Admirând şi aplaudând inconştient, o metodă şi o acţiune care nu rezistă nici celei mai sumare critici ne am trezit la un moment dat cu prima Parte a pregătirei opreslanei, terminată şi cu o ţară reunită în hotarele pe care nici Bismark nu îndrăsnise să le conceapă După anexarea Austriei, a început să vină desmeticirea. Locul aplauzelor inconştiente sau al admiraţiilor, uneori interesate, alteori doar de complezenţă, l-a luat îngrijorarea. . . .. . Şi rând pe rând, aşa cum au fost aglomerate în perioada de slăbiciune şi de abdicare a lumii, în faţa îndrăzneţilor, — condiţiile vastei pregătiri de atac, au fost smulse una câte una. America s’a însărcinat, într’o intervenţie din ce în ce mai simţită, să scuture falsul şi funestul concept d© viaţă dprimată, care reuşise să se înfigă în inima Europei şi să redea omenirei intact şi măreţ, idealul de viaţă liberă, neîncătuşată şi democrată. Anglia, enervată de prea desele zbengueli ale celor ce n’au priceput eleganţa rezervei ei, se pregăteşte să reintre în jocul economic, punând stavilă expansiunei germane în anumite regiuni al© globului. «Drand nach Osten» ca şi formula celor trei B, reînviată după ocuparea Austriei sunt din nou în primejdie. Franţa opune militarismului prusac o pregătire militară fără egal şi un material superior; Cehoslova era o demnitate şi un eroism, care în primele clipe au făcut minuni şi au salvat pacea lumii; Rusia promisiune de intervenţie care impune respect în tabăra cuprinsă de nervozitate războinică; Italia o rezervă şi un calm, suspectate la Berlin, iar Mica înţelege o unitate de vederi şi acţiune, descurajată pentru cei ce credeau că au reuşit oarecari manevre în mijlocul acestui organism al păcii. Şi toate la un loc, o promptă intervenţie ori de câte ori se încearcă «lovitura-surpriză». Cele ce se petrec astăzi la New York, Paris, Londra şi Praga, sunt doar coordonările necesare bunului mers al maşinei. de care agresivitatea nejustificată a reuşit să şi-o ridice, din nou, împotriva-i. Situaţia e clară: deoparte, într-o tabără, un popor care crede în războiul etern şi în mesianismul său, de alta, restul lumii, grupat ca şi acum douăzeci de ani pentru apărarea dreptului contra forţei, pentru păstrarea şi garantarea idealului de liberate al omenirei. Prima bătălie e câştigată. Nu e greu de prevăzut, că în faţa perspectivelor şi a inegalităţii de forţe, cea de a doua, — bătălia sângeroasă — nu se va mai da. Inconştienţa nu cunoaşte recidivă. Fiindcă duce sigur, de la Primul act, la distrugere. Și frângerea gâtului a fost în 1914. Octav Livezeanu Edilii şi prefecţii în faţa justiţiei intimeŞi tertilăii în raiul flora Băii au stabilit aceleaşi grave nereguli, ca la prima anchetă Foştii edili au intrat într'o passă neagră. Dela Vârciorova la Cernăuţi dela Mare la Tisa, amprentele lăsate de aceşti hrăpăreţi ai banului public, au fost prea evidente pentru a nu fi identificaţi autorii. Iată că nu este zi de la Dumnezeu în care să nu aflăm că foşti prefecţi, foşti primari, foşti consilieri judeţeni sau municipali sunt forţaţi să se prezinte justiţiei, să dea socoteală de «gestiuni» cari ar fi mai mult banditisme, judecând după rapoartele anchetatorilor sau concluziile judecătorilor de instrucţie, Întotdeauna defavorabile inculpaţilor. Natural, oamenii se sbat ca în gaură de şarpe, strigă pretutindeni nevinovăţii ireale, zadarnic. Cazul de la Dolj poate fi în această privinţă concludent. Se ştie că în sarcina fostului prefect d© Dolj — şi a numeroşi funcţionari subalterni — s’au descoperit la cea dintâi anchetă grave fraude. Panamaua a venit în faţa cabinetului de instrucţie de la Bucureşti. Instruirea cazului a dus la revelaţii extraordinare. Dar defraudatorii au crezut că pot face încă mină de sfinţi. Domnii au strigat pur şi simplu că sunt «nedreptăţiţi» şi cer o nouă expertiză. Or, nouii experţi —, numiţi de cabinetul de justiţie — verificând gestiunea de la Dolj au fost categorici în concluziile lor: prefectul şi subalternii săi au lucrat ca în codru. Ei au descoperit aceleaşi nereguli grosolane în ce priveşte contabilitatea, aceleaşi banditisme in ce priveşte «aranjarea» preţurilor, când se încasau sume mai mari, infinit mai mari decât valoarea lucrărilor efectuate. O morală a imoralităţii desigur că există: lupii s’au înfruptat din banul cetăţeanului, şi acum îmbracă piei de mieluşel zadarnic. Ca şi cei de la Dolj, in vârtejul marii expiaţiuni, vor intra alţi proftori — car© nu a ştiut întotdeauna să facă distincţie între ceiace era patrimoniu public şi ceiace. Ce este personal. Vor intra miei şi mari: prefectul dela Romanaţi, arestat pentru mai multă siguranţă; foştii prefecţi Giogă şi Taseu Pucerea, a cărui amintire tristă obsedează încă populaţia paşnică a Silistrei, terorizată ani de-a rândul; şi cu ei alţii, cum fostul prefect de Soroca, Mihăilă. Lângă mari, vor venii şi cei mici. Unii pentru că au fost «unelte» ascultătoare, alţii din prea multă «personalitate». Doar ori, — de exemplu — cabinetul III de instrucţie a dat ordonanţă definitiva prin care trimite în judecată, conform legii pentru apărarea patrimoniului public, pe preotul C. Bărbulescu şi pe Gheorghe Ciobănaşu, foşti edili ai comunei suburban© Griviţa. Oamenii — dată fiind micimea comunei — s’au dovedit mai puţin hrăpăreţi. S’au mulţumit cu «un mizilic», au delapidat aproape un milion de lei din averea comunei, falsificând acte, luând mită şi escrocând pe cetăţenii care au avut nefericirea să fie.„ gospodăriţi, de ei, timp de patru ani! Dacă la o comună modestă s'a întâmplat astfel, bănuiţi ce s’a făcut la Craiova, la Sibiu la Ploeşti, la Soroca, şi câte or mai fi. Justiţia — care îşi fac© datoria — va ridica multe văluri, iar oamenii, birnicii acestei ţări, cei cari au îngrăşat cu banul lor pe cei puşi nu pe gospodărie ci pe jecmăneală, vor avea o legitimă satisfacţie. Joi 1 Septembrie 1938 2 lei . T. No. 34.857. BUKTIN INTERN Speculanţii recidivişti Lista sancţionaţilor pentru speculă, sporeşte zilnic. Lecţia aplicată cu atâta străşnicie de justiţie, care a condamnat la zile multe de închisoare şi la sume mari de amendă, pare să nu impresioneze. Alţi speculanţi vin să îngroaşe rândurile şi să însuşiască numărul sentinţelor condamnatoare. Dar ceea ce este mai de necrezut, este că sancţiunile acestea drastice nu impresionează uneori nici pe cei ce le-au simţit. Numărul recidiviştilor creşte. Abia scăpaţi din prima închisoare, abia au plătit amenda şi, reîntorşi la tejghea, încep vechea îndeletnicire a speculei. Unii trag nădejdea că nu vor mai fi dibuiţi, autoritatea fiind ocupată cu alţii, tot atât de speculanţi, cari trebue să-şi dea tributul. Alţii speră să-şi refacă, din câteva lovituri ceea ce au pierdut prin sancţiunea suferită. Socoteala aceasta pe care posibil şi-au făcut-o, nu le-a eşit. Noua speculă a fost prinsă şi sancţionarea repetată. Numai că, după exemplul de până acum, pare să nu fie eficace. Cu astfel de oameni nu trebue să le joci cu pedepse pe cari nu le simt. Pentru ei închiderea prăvăliei este simţitoare. La a doua vinovăţie, închiderea temporară, apoi închiderea definitivă. Altfel, jocul de-a amenda tentrează pe unii să repete specula pentru sa se reface». Şi nu întotdeauna vigilenţa autorităţii e prezentă pentru a marca recidiva. EXTERN încordare Declaraţiunile făcute de Sir John Simon şi de către d. Cordel Hull, întru apărarea păcei, — chiar cu armele dacă va fi nevoe (şi aceasta nu-i un paradox) n’au liniştit decât pe oamenii de raţiune. Pentru aceştia, dacă primejdia răsboiului nu se pare înlăturată fiindcă ea nu stă în putinţa lor ci în inconştienţa altora, apoi, cel puţin, atitudinea luată de marile democraţii asigură care va fi finalul oribilei încăerări. Căcit ar fi o nebunie să se creadă că Germania ar putea rezista, fie şi numai blocadei şi boicotului mondial organizate de toate puteriile care au luat atitudinea ştiută. Cel puţin acum, dacă nebunia va deslănţui răsboiul este cert că ea va fi înfrântă. Această certitudine constitue azi şi convingerea şi forţa morală a frontului democratic al popoarelor. S’ar putea ca, aceiaş convingere să se fi născut în mintea... singurului om» care ar decide ,de « pace sau răsboi». S’ar putea măcar ca această convingere să zdruncine viziunele amorului lui propriu şi să nască îndoială şi, prin îndoială, precauţiune şi reţinere. Situaţiinea actuală este de extre-,mă tensiune. Dacă va urma vre o relaxare, nu se poate prevedea. Germania deocamdată îşi continuă jocul. Se va vedea dacă înţelege să facă din el şi un joc macabru. Dar o relaxare temporară şi impusă nu este încă o soluţie. Ameninţarea germană şi presiunea pe care o exercită cu toate repercusiunile, economice va continua, căutând un moment propice pentru a-l exploata. Declaraţiunele recente din Apus au avertizat că momentul acela n’a sosit. Liniştea omenirei nu poate fi decât în siguranţa că el nu va sosi niciodată. FAPTE ŞI ŞTIRI «Monitorul Oficial» de azi publică decizia ministerului economiei naţionale prin care, cu începere de astăzi, preţul minimal de vânzare în interiorul ţarei al grâului de 80 kg. greutate hl. cu 2% corpuri străine, va fi de 40.000 lei vagonul de 10.000 kg. franco vagon gara producător. D. Egon Nasta, căpitan aviator de rezervă a fost numit în postul de secretar general al Federaţiei aeronauticei regale române. «Monitorul Oficial» de azi publică jurnalul consiliului de miniştri prin care s’a complectat lista A. a Produselor care pot fi exportate în compensaţie precum şi lista B, a produselor ce pot fi importate în compensaţie cu noi articole. Decretul lege pentru coordonarea ■ şi modificarea unor dispoziţiuni din legile privitoare la instituţiunile de propagandă, sancţionat zilele trecute de suveran a apărut în «Monitorul Oficial» de azi. Ministerul Educaţiei Naţionale, direcţiunea învăţământului normal primar, a dat publicităţii vacante un număr de 48 posturi rămase libere şi vacante la şcolile de aplicaţii de pe lângă şcolile normale de băeţi şi fete. Ministerul Agricultura şi Domeniilor a fost autorizat să plătească restul de preţ, în sumă de lei 1.028.930 pentru cele 89 cuptoare de uscat porumb, 38 cuptoare fixe şi unul mobil construit în cuprinsul ţărei sub supravegherea unui comitet de pe lângă Crucea Roşie. Pe lângă penitenciarele din ţară s-au înfiinţat 120 de posturi de supraveghetori pedagogi. In aceste posturi vor fi numiți, după recomandarea ministerului educaţiunii naţionale, învăţătorii fără posturi. Doritorii să le ocupe vor înainta cereri ministerului, care face recomandări apoi în ordinea vechimei şi a mediei. Azi dimineaţă la ora 10 a avut loc la biserica albă din Capitală un serviciu divin pentru pomenirea lui Aurel Vlaicu, de la a cărui moarte se împlinesc 25 ani. La 18 Septembrie s. c. se inaugurează la Topoloveni construcţiile întreprinse în ultimiidoi ani de cooperativele şi aşezămintele locale. Prietenii care doresc să ia parte, sunt rugaţi să se anunţe din vreme atât la direcţia acestei gazete, cât şi în localitate d-lui I. Mihai Micix. Sunt înştiinţaţi că serbările de inaugurare încep fix la ora 9 dimineaţa. Mâine după amiază, între orele 6 şi 8 are loc la legaţia Albaniei din Capitală o recepţie cu ocaziunea aniversării a 10 ani de la proclamarea monarhiei. Eri după amiază s’a oficiat, la Crematoriul «Cenuşa» ceremonia incinerării lui Emil F. Emilian, codirectorul editurii şi institutului de arte grafice «Eminescu». A asistat un numeros public format din scriitori, ziarişti, editori, artişti, prieteni ai defunctului. Slujba religioasă a fost încadrată într’un program muzical extrem de impresionant. S’au executat «Aria» de Bach şi «Marşul funebru» din Simfonia eroică de Beethoven, D-nii Al. Munteanu, directorul «Gazetei Sporturilor» în numele editurii şi Ovidiu Cetăţeanu, în numele lucrătorilor, au rostit cuvântări vibrante. , . La 21 Septembrie a. c. se întruneşte la Belgrad comisia medicală a Micii înţelegeri. » Ministerul agricultura şi domeniilor a fost autorizat ca din fondul alocat, în afară de plăţile neca*sare pentru construcţiile viei de*monstrative din Cotnari să mai facă din acelaş fond următoarele plăţi: pentru înzestrarea regiunilor viticole cu pivniţe, laboratorii, personal calificat, fondul de rulment^ subvenție, etc. ——c^a^e-.'ra—— Linie aeriană Varşovia-Budapesta VARŞOVIA, 31. (Rador). — Compania aeriană polonă «Lot» va începe exploatarea liniei aeriene Varşovia-Budapesta, cu începere de mâine, Joi 1 Septembrie, pe baza acordului intervenit între Polonia și Cehoslovacia.