Dreptatea, septembrie 1938 (Anul 12, nr. 3227-3250)

1938-09-01 / nr. 3227

ANUL XII. NO. 3221 2 pagini Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 rM " j1" f" # Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.—Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Pin­tr­u Me­dova Efectele centralizării şi sistemul după care totul ar fi Prin Bucu­reşti şi pentru Bucureşti sau, ce este mai pe-aproape, sunt bine cu­noscute. Deaceia s’a încercat odată o des­­centralizare­ şi s’a reluat iarăş. Dar, ni se pare că, nu numai cen­tralizarea e cauza unei disproporţii între aspectul şi starea Capitalei cu vecinătăţile ei şi restul ţării. Este şi o concentrare vroită pe regiuni limitate ori determinate, a între­­gei campanii naţionale de realizări şi îmbunătăţiri. Resursele Statului destinate lucrărilor de interes ob­ştesc sunt alcătuite din contribuţia colectivităţii întregi, adică a cetă­ţenilor de pretutindeni. Când este însă vorba de întrebuinţat aceste fonduri cu o destinaţie precisă de sporire a inventarului de folos ob­ştesc, ele cam rămân în regiunile apropiate de capitală şi nu se difu­zează după sfânta dreptate. Sunt regiuni, sunt chiar provin­cii care au rămas uitate şi oarecum bătute nu numai de Dumnezeu dar şi de oameni. Şi, pentru exemplificare, sunt tentat să vorbesc despre Moldova. Şi vorbesc despre Moldova, nu fiind că celelalte provincii istorice ar a­­vea o situaţiune privilegiată, dar fiindcă ea fiind una cu Muntenia de atâta timp, şi nu numai după marele răsboi, normal ar fi fost ca evoluţia ei să fie aceeaş cu a Mun­teniei. Şi, cu toate acestea, între Mol­dova şi Muntenia sunt diferenţe în aspectul lucrărilor obeşeşti, atât de pronunţate, cu cât s’ar părea că nici nu fac parte din aceeaş ţară, şi că Muntenia este puţin... un fel de­­«streinătate», prin unele lucrări de civilizaţie pe care le are. Să nu fiu greşit înţeles. Nu este vorba de nici un fel de regionalism. Ar fi ridcol. N’au făcut probabil regionalism nici acei care au­­ creiat această stare deosebită de­­ lucruri, nu fac nici eu. Dar e o­­ constatare. Raţiuni care au determinat aceas­tă «discriminare» vor fi existat. Drumurile internaţionale spre Sud- Estul Europei trec prin Muntenia şi Moldova are apoi resurse de bo­găţie mai mari. Consideraţiuni geo­grafice şi economice au fost pentru o desvoltare mult mai rapidă a a­­cestor regiuni. Dar ele nu pot merge până acolo în­cât să definească regiuni cu a­­devărat civilizate în unele părţi ale ţării, şi să lase în plin şi detesta­­bil orientalism, alte părţi. O înţeleaptă împărţeală a resur­selor Statului trebue să ducă toc­mai la o echilibrare în sensul unei ridicări omogene a vieţii publice de pretutindeni. Ba chiar să ajute mai mult prin contribuţia generală, re­giunile mai sărace sau mai lipsite de beneficiile unei anumite aşezări geografice sau ale unor anumite a­­vuţii naturale. Petrolul, Dunărea, Marea, Bărăganul, etc., dau desi­gur locurilor de dincoace de Mîl­­cov o preponderenţă economică şi o prosperitate deosebită, dar aceasta nu poate justifica totuşi părăsirea la voia întâmplării a celorlalte re­giuni, care nu sunt colonii. Observaţiunea aceasta mi-o făcea deunăzi un foarte cum se­cade ce­tăţean al Iaşului, care a trăit toată viaţa lui în Moldova, a descins foarte rar şi pe scurtă vreme în Bucureşti. Ieşanul acela nu cunoş­tea valea Prahovei şi regiunea Bra­şovului. Le-a văzut acum în preajma celor 50 de ani ai săi. Sunt mulţi moldoveni în situaţia aceasta. Via­ţa şi veniturile lor modeste nu le îngădue de foarte multe ori nici măcar să-şi cunoască ţara. Omul acela, mai presus chiar de frumuseţile naturale ale văiei Pra­hova, a fost impresionat de aspec­tul cu mult mai civilizat pe care-l au lucrările de uz obştesc de pe aici. Chiar dacă n'am vorbi decât de şoseaua pavată de la Bucureşti la Braşov şi încă observaţia ieşeanu­lui meu autentic are un miez d© adevăr. El şi spunea: «Aşa îmi în­chipuiam că este în streinătate, dar n’am crezut că în tacă la noi poate fi astfel. Ce diferenţă însă între ceea ce este în Moldova şi aici­, Par­­că's două ţări deosebite. Parcaj suntem în urmă din acest punct de vedere cu o sută sau două de ani». Mi se pare că ieşanul avea drep­tate. In Moldova e sărăcie mare. A­­colo nu-i chip să ieşi din Iaşi, mai mult de un kilometru. Atât e pa­vat spre Copou şi spre Repedea. Du­pă acest kilometru «de probă» se înfundă şi pieton şi vehicul într’un praf care se ridică în nori, ca un viscol. Şoseaua cea bună, cu asfalt, a pornit-o dinspre Ploeşti, spre Mol­dova, dar a rămas pe drum, înainte de a trece Milcovul. Nici acum când se plănueşte o campanie de propor­ţii m­ai mari pentru refacerea dru­murilor, nu-i vorba să se facă o şo­sea la fel care să străbată Moldo­va şi să lege centrele ei mai im­portante: Iaşul, Cernăuţii, etc... cu Bucureştii. Faptul nu are explicaţie, la infi­nit. Desigur că consideraţiuni de in­teres economic şi unele de interes strategic au impus o desvoltare în acest sens, cu precădere în regiunile mai bogate şi mai producătoare pen­tru a le ajuta exploatarea. Dar a­­ceasta nu poate merge până la in­finit. Câteva şosele civilizate, «mo­­dernizate», — cum se spune în ter­meni oficiali şi «fiscali», care ar tra­versa Moldova, ar fi de natură să sporească şi acolo la maximum po­sibil şi traficul economic, şi acea înlesnire a vieţii la care au poate dreptul,­­ măcar mai târziu,­­ oa­menii care s’au născut pe-acolo. Mi se pare că aşa cum sunt lu­crurile astăzi, dacă se mai prelun­geşte această situaţiune şi se mai agravează cu fiecare an, ete o ne­dreptate. Şi nu e bine să fie. Siste­mul de colonii în chiar hotarele Metropolei nu este recomandabil. Omogenitatea desvoltărei este o condiţiune de forţă a unei ţări. Demostene Botez Greva din Marsilia S’A HOTARAT RECHIZIŢIONA­REA PORTULUI PARIS, 31­­.Radorf. — Confede­raţia generală a Muncii a primit o notă din partea lucrătorilor din por­tul Marsilia, aflaţi în grevvă, prin care se anunţă următoarele: D, de Mminte, aplicând măsurile urgente pentru a pune capăt gre­vei, a decis ori după amiază ca Miercuri dimineaţă să rechiziţione­ze portul. Sindicatele greviştilor din port şi celelalte organizaţii muncitoreşti cer Confederaţiei generale a Mun­cii să le apere interesele. Al patrulea principiu __ de GH. POPP D. Gh. Popp, fost subsecretar de stat al minorităţilor, publică în «Timpul» de azi următorul articol: Din seria de articole pline de in­teres actual ce apar în «Timpul», păstrez cu deosebire articolul scris de profesorul­­Walter Liepmann, unul din marii publicişti americani despre «Cele trei principii elemen­tare ale unei politici pacifice». Iată-le pe scurt încă odată: 1) Necesitatea unei superiorităţi militare sdrobitoare pentru statele devotate păcii; 2) Participarea naţiunilor sărace la exploatarea resurselor mondiale, stăpânite de naţiunile bogate; 3) «Fiecare popor trebue să-şi cu­cerească şi să-şi apere propriile li­bertăţi», pentru că «nu există garan­ţie colectivă care să poată asigura un popor împotriva urmărilor unei proaste guvenări». Să ne fie îngăduit ca la cele trei principii, formulate de d. Lippmann probabil în primul rând pentru u­­zul marilor Puteri, să adăugăm din parte-ne al patrulea principiu, scos din experienţele culese în această regiune a continentului, şi menit să servească politica statelor mari şi mici deopotrivă. «Nu există garanţie care să poa­tă dispensa un popor de a recunoaş­te exigenţele dreptăţii», spune sim­plu şi adânc d. Lippmann. De doua veacuri se dau lupte în jurul ideii de dreptate, dreptate politică, drep­tate socială, dreptate economică, idei care au pătruns în conştiinţa lumii civilizate şi s’au impus Prin nenumărate crize politice şi revolu­ţii sângeroase. Luptele cele mai mari, schimbă­rile cele mai răscolitoare s’au făcut Insă în numele unei noui idei a jmsxBmam dreptăţii naţionalitare, devenită o idee-forţă. Respectarea acestui principiu este actuală cu deosebire acolo unde, nefiind despărţite prin hotare etni­ce clare, popoare deosebite sunt ur­site să-şi împletească destinul pe acelaş teritoriu. Al patrulea principiu al unei po­litici de pace s’ar putea deci cu­prinde în această formulă: Drepta­te pentru majorităţile şi minorităţi­le naţionale. Este oare nevoe să se mai plede­ze dreptatea majorităţilor naţiona­le? întreabă cu mirare minorităţile etnice, deprinse să se plângă tot­deauna contra «tiraniei» majoritare. Răspundem: Hotărît, este nevoe. Revizionismul în special al Unga­riei, nu este decât tăgăduirea fă­ţişă şi îndrăzneaţă a exigenţelor u­­nui înalt principiu de dreptate ele­mentară, a dreptului democratic a majorităţilor naţionale. Protestând zgomotos împotriva «nedreptăţii», reale sau închipuite­­ a minorităţii­ din statele succes­­­sorale, politica revizionistă urmă­reşte restaurarea altei nedreptăţi, mai vechi şi mai grave, a subjugă­rii majorităţilor dezrobite prin răz­boiul mondial. Păcatul acestei po­litici este îndoit: anacronismul şi imoralitatea. Nu spunem însă aceasta pentru a acoperi sau a justifica sistemul celălalt, al asupririi minorităţilor. Dimpotrivă a contesta dreptul la viaţă naţională al minorităţilor în­semnează a slăbi însuşi temeiul mo­ral al stăpânirii majorităţilor şi a da o falsă aparenţă de justificare campaniilor îndreptate împotriva legitimităţii ei. Psichologie teza lor este uşor de înţeles Nu se uită repede amintirea sutelor de ani de suferinţe, a vea­curilor de viaţă naţională, pierdu­tă pentru progresul unui neam. Wie du mir, so ich dir («Precum mi-ai făcut mie, aşa îţi voi plăti ţie»), înţelepciunea acestei zicători germane ispiteşte uneori în chip nebiruit pe asupriţii de ieri, ajunşi să stăpânească astăzi. E cea mai simplistă şi cea mai premejdioasă din toate reţetele politice. E glasul pasiunii oarbe, al setei de răzbunare, surdă faţă de sfatul raţiunii şi al realităţilor. Politica de asuprire şi prigonire a minorităţilor, de şicană şi hărţui­re, care nu le distruge dar le în­verşunează, e mai rea şi decât so­luţia cealaltă, mult mai brutală, si­tuată dincolo de ea: izgonirea din ţară sau schimbul de poporaţiuni (ca între Grecia şi Turcia). Oricât de sălbatică şi neomenească, aceas­tă din urm­ă soluţiune are totuşi avantajul de a pune problemei capăt, pentru totdeauna. Asu­­prirea şi persecuţiunile însă o o­­trăvesc şi o perpetuează, fără să o lichideze. In loc să tămăduiască ele întreţin buba într’o stare de conti­nuă supuraţie, împingând organis­mul la criză cu preciziune mate­­matică. Renunţăm să vorbim aici de ul­tima şi extrema soluţie a proble. (Continuare în pagina DECLINUL A­gresivitatea hitleristă nu a luat­ forme periculoase, decât atunci când conducătorii Reichului au so­cotit terminată întreaga lu­i operă de propagandă și de pregătire a at­mosferei necesară loviturei finale. La început a fost nevoie de supu­nerea întregului popor de topirea individualităţilor în massa amorfă şi obedientă, din care apoi, ca din­­t-o plastilină, să poţi confecţiona tot ceea ce-ţi trebuie. A contribuit la aceasta regimul de constrângere, teroarea, dirijarea educaţiei şi a instrucţiei prin abateri de la drumul universal al şi mai universalei cul­turi («Când aud cuvântul cultură îmi vine să trag cu revolverul» spu-­­ nea cândva d. Goering) şi — de si-­ gur — în cea mai mare măsură cele două concepte de viaţă germane: războiul etern — religia lui Odin — şi mesianismul german. Apoi a urmat pregătirea milita­ră, făcută într’un ritm superior ce­lorlalte ţări, ajungând la un mo­ment dat ca dintr’o ţară cu înarma­­rea limitată să se facă una care să întreacă chiar pe cele ce aveau in mână cheia acestei limitări. Dinăuntru, propaganda sa revăr­sat în afară, contaminând ţări şi popoare, dând acel spectacol de in­conştienţă, în care părea că a dis­părut elementarul instinct de con­servare, al celor ce aplaudau toc­mai ceea ce le aducea ruina, supu­nerea, desfiinţarea. N’au fost rare cazurile când grupări politice sau state prin oficialitatea lor condu­cătoare, au oscilat în atitudini dând prin slăbiciunea lor, o şi mai mare îndrăzneală hitlerismului agresiv. De aci, până la «gesturile tari», repetiţia generală a unei lovituri, n’a mai fost decât un pas. Ocuparea regiunei demilitarizate, ruperea tratatului de pace în păr­ţile privitoare la înarmări, teritorii supraveghiate, navigabiliate de fluvii, ca şi sabotarea întregei ac­ţiuni a Societăţii Naţiunilor odată cu amestecul insolit în conflictul spaniol, au arătat că se mergea si­­gur la reeditarea actului din 1914. Momentul de astăzi era socotit mai prielnic, în pregătirea presupusă, de conducătorii hitlerişti, mai temeini­­că. In faţa tuturor acestor acte, po­menirea când nu s’a entuziasmat şi nu a aplaudat, — cum a făcut-o a­­desea prin foarte înalţi componenţi ai ei — a stat bleaga şi lase, lă­sând în centrul Europei o mână de oameni să-şi facă de cap. Admirând şi aplaudând incon­ştient, o metodă şi o acţiune care nu rezistă nici celei mai sumare cri­tici ne am trezit la un moment dat cu prima Parte a pregătirei opre­­slanei, terminată şi cu o ţară reu­nită în hotarele pe care nici Bis­­mark nu îndrăsnise să le conceapă După anexarea Austriei, a înce­put să vină desmeticirea. Locul a­­plauzelor inconştiente sau al admi­raţiilor, uneori interesate, alteori doar de complezenţă, l-a luat îngri­jorarea. . . .. . Şi rând pe rând, aşa cum au fost aglomerate în perioada de slăbiciu­ne şi de abdicare a lumii, în faţa îndrăzneţilor, — condiţiile vastei pregătiri de atac, au fost smulse una câte una. America s’a însărcinat, într’o in­tervenţie din ce în ce mai simţită, să scuture falsul şi funestul con­cept d© viaţă d­primată, care reuşi­se să se înfigă în inima Europei şi să redea omenirei intact şi măreţ, idealul de viaţă liberă, neîncătuşată şi democrată. Anglia, enervată de prea desele zbengueli ale celor ce n’au priceput eleganţa rezervei ei, se pregăteşte să reintre în jocul eco­nomic, punând stavilă expansiunei germane în anumite regiuni al© globului. «Drand nach Osten» ca şi formula celor trei B, reînviată după ocupa­rea Austriei sunt din nou în pri­mejdie. Franţa opune militarismului pru­sac o pregătire militară fără egal şi un material superior; Cehoslova­ era o demnitate şi un eroism, care în primele clipe au făcut minuni şi au salvat pacea lumii; Rusia­­ promisiune de intervenţie care im­pune respect în tabăra cuprinsă de nervozitate războinică; Italia o re­zervă şi un calm, suspectate la Ber­lin, iar Mica înţelege o unitate de vederi şi acţiune, descurajată pen­tru cei ce credeau că au reuşit oa­­recari manevre în mijlocul aces­tui organism al păcii. Şi toate la un loc, o promptă in­tervenţie ori de câte ori se încear­că «lovitura-surpriză». Cele ce se petrec astăzi la New York, Paris, Londra şi Praga, sunt doar coordo­nările necesare bunului mers al maşinei. de care agresivitatea ne­justificată a reuşit să şi-o ridice, din nou, împotriva-i. Situaţia e clară: deoparte, într-o tabără, un popor care crede în răz­boiul etern şi în mesianismul său, de alta, restul lumii, grupat ca şi acum douăzeci de ani pentru apăra­rea dreptului contra forţei, pentru păstrarea şi garantarea idealului de liberate al omenirei. Prima bă­tălie e câştigată. Nu e greu de pre­văzut, că în faţa perspectivelor şi a inegalităţii de forţe, cea de a doua, — bătălia sângeroasă — nu se va mai da. Inconştienţa nu cunoaşte recidi­vă. Fiindcă duce sigur, de la Pri­mul act, la distrugere. Și frângerea gâtului a fost în 1914. Octav Livezeanu Edilii şi prefecţii în faţa justiţiei in­timeŞi tertilăii în raiul flora Băii au stabilit aceleaşi grave nereguli, ca la prima anchetă Foştii edili au intrat într'o passă neagră. Dela Vârciorova la Cernăuţi dela Mare la Tisa, amprentele lă­sate de aceşti hrăpăreţi ai banului public, au fost prea evidente pen­­tru a nu fi identificaţi autorii. Iată că nu este zi de la Dumnezeu în care să nu aflăm că foşti prefecţi, foşti primari, foşti consilieri jude­ţeni sau municipali sunt forţaţi să se prezinte justiţiei, să dea soco­teală de «gestiuni» cari ar fi mai mult banditisme, judecând după rapoartele anchetatorilor sau con­cluziile judecătorilor de instrucţie, Întotdeauna defavorabile inculpa­ţilor. Natural, oamenii se sbat ca în gaură de şarpe, strigă pretutindeni nevinovăţii ireale, zadarnic. Cazul de la Dolj poate fi în această privin­­ţă concludent. Se ştie că în sarcina fostului prefect d© Dolj — şi a numeroşi funcţionari subalterni — s’au des­coperit la cea dintâi anchetă grave fraude. Panamaua a venit în faţa cabinetului­­ de instrucţie de la Bucureşti. Instruirea cazului a dus la revelaţii extraordinare. Dar de­­fraudatorii au crezut că pot face­­ încă mină de sfinţi. Domnii au stri­­­­gat pur şi simplu că sunt «nedrep­tăţiţi» şi cer o nouă expertiză. Or, nouii experţi —, numiţi de cabine­tul de justiţie — verificând ges­tiunea de la Dolj au fost categorici în concluziile lor: prefectul şi sub­alternii săi au lucrat ca în codru. Ei au descoperit aceleaşi nere­guli grosolane în ce priveşte conta­bilitatea, aceleaşi banditisme in ce priveşte «aranjarea» preţurilor, când se încasau sume mai mari, infinit mai mari decât valoarea lu­crărilor efectuate.­­ O morală a imoralităţii desigur că există: lupii s’au înfruptat din banul cetăţeanului, şi acum îmbra­că piei de mieluşel zadarnic. Ca şi cei de la Dolj, in vârtejul marii expiaţiuni, vor intra alţi proftori — car© nu a ştiut întot­deauna să facă distincţie între ceiace era patrimoniu public şi ceiace. Ce este personal. Vor intra miei şi mari: prefectul de­la Romanaţi, arestat pentru mai multă siguranţă; foştii prefecţi Giogă şi Taseu Pucerea, a cărui a­­mintir­e tristă obsedează încă po­pulaţia paşnică a Silistrei, terori­zată ani de-a rândul; şi cu ei alţii, cum fostul prefect de Soroca, Mi­­hăilă. Lângă mari, vor venii şi cei mici. Unii pentru că au fost «unelte» as­cultătoare, alţii din prea multă «personalitate». Doar ori, — de exemplu — cabi­netul III de instrucţie a dat ordo­nanţă definitiva prin care trimite în judecată, conform legii pentru a­­părarea patrimoniului public, pe preotul C. Bărbulescu şi pe Gheor­­ghe Ciobănaşu, foşti edili ai comu­nei suburban© Griviţa. Oamenii — dată fiind micimea comunei — s’au dovedit mai puţin hrăpăreţi. S’au mulţumit cu «un mizilic», au dela­pidat aproape un milion de lei din averea comunei, falsificând acte, luând mită şi escrocând pe cetă­ţenii care au avut nefericirea să fie.„ gospodăriţi, de ei, timp de pa­tru ani! Dacă la o comună modestă s'a întâmplat astfel, bănuiţi ce s’a fă­cut la Craiova, la Sibiu la Ploeşti, la Soroca, şi câte or mai fi. Justiţia — care îşi fac© datoria — va ridica multe văluri, iar oa­menii, birnicii acestei ţări, cei cari au îngrăşat cu banul lor pe cei puşi nu pe gospodărie ci pe jecmă­neală, vor avea o legitimă satisfac­ţie. Joi 1 Septembrie 1938 2 l­ei . T. No. 34.857. BUK­TIN INTERN Speculanţii recidivişti Lista sancţionaţilor pentru spe­culă, sporeşte zilnic. Lecţia aplicată cu atâta străşnicie de justiţie, care a condamnat la zile multe de închi­soare şi la sume mari de amendă, pare să nu impresioneze. Alţi spe­culanţi vin să îngroaşe rândurile şi să însuşiască numărul sentinţe­lor condamnatoare. Dar ceea ce este mai de necrezut, este că sancţiunile acestea drastice nu impresionează uneori nici pe cei ce le-au simţit. Numărul recidiviş­­tilor creşte. Abia scăpaţi din prima închisoare, abia au plătit amenda şi, reîntorşi la tejghea, încep vechea îndeletnicire a speculei. Unii trag nădejdea că nu vor mai fi dibuiţi, autoritatea fiind ocupa­tă cu alţii, tot atât de speculanţi, cari trebue să-şi dea tributul. Alţii speră să-şi refacă, din câteva lovi­turi ceea ce au pierdut prin sanc­ţiunea suferită. Socoteala aceasta pe care posibil şi-au făcut-o, nu le-a eşit. Noua speculă a fost prinsă şi sancţionarea repetată. Numai că, după exemplul de până acum, pare să nu fie eficace. Cu astfel de oameni nu trebue să le joci cu pedepse pe cari nu le simt. Pentru ei închiderea prăvă­liei este simţitoare. La a doua vinovăţie, închiderea temporară, apoi închiderea defini­tivă. Altfel, jocul de-a amenda tentrea­­ză pe unii să repete specula pentru sa se reface». Şi nu întotdeauna vigilenţa au­torităţii e prezentă pentru a marca recidiva. EXTERN încordare Declaraţiunile făcute de Sir John Simon şi de către d. Cor­del Hull, întru apărarea păcei, — chiar cu armele dacă va fi nevoe (şi aceasta nu-i un paradox) n’au liniştit de­cât pe oamenii de raţiune. Pentru aceştia, dacă primejdia răsboiului nu­ se pare înlăturată fiindcă ea nu stă în putinţa lor ci în inconştien­ţa altora, apoi, cel puţin, atitudinea luată de marile democraţii asigură care va fi finalul oribilei încăerări. Căcit ar fi o nebunie să se crea­dă că Germania ar putea rezista, fie şi numai blocadei şi boicotului mondial organizate de toate puterii­le care au luat atitudinea ştiută. Cel puţin acum, dacă nebunia va deslănţui răsboiul este cert că ea va fi înfrântă. Această certitudine constitue azi şi convingerea şi forţa morală a frontului democratic al popoarelor. S’ar putea ca, aceiaş convingere să se fi născut în mintea... singuru­lui om» care ar decide ,de « pace sau răsboi». S’ar putea măcar ca a­­ceastă convingere să zdruncine vi­ziune­le amorului lui propriu şi să nască îndoială şi, prin îndoială, pre­­cauţiune şi reţinere. Situaţiinea actuală este de extre-,­mă tensiune. Dacă va urma vre o relaxare, nu se poate prevedea. Ger­­mania deocamdată îşi continuă jocul. Se va vedea dacă înţelege să facă din el şi un joc macabru. Dar o relaxare temporară şi im­pusă nu este încă o soluţie. Amenin­ţarea germană şi presiunea pe care o exercită cu toate repercusiunile, economice va continua, căutând un moment propice pentru a-l exploata. Declaraţiunele recente din Apus au avertizat că momentul acela n’a sosit. Liniştea omenirei nu poate fi decât în siguranţa că el nu va sosi niciodată. FAPTE ŞI ŞTIRI «Monitorul Oficial» de azi publi­că decizia ministerului economiei naţionale prin care, cu începere de astăzi, preţul minimal de vânzare în interiorul ţarei al grâului de 80 kg. greutate hl. cu 2% corpuri străi­ne, va fi de 40.000 lei vagonul de 10.000 kg. franco vagon gara pro­ducător. D. Egon Nasta, căpitan aviator de rezervă a fost numit în postul de secretar general al Federaţiei aeronauticei regale române. «Monitorul Oficial» de azi publică jurnalul consiliului de miniştri prin care s’a complectat lista A. a Pro­duselor care pot fi exportate în compensaţie precum şi lista B, a produselor ce pot fi importate în compensaţie cu noi articole. Decretul lege pentru coordonarea ■ şi modificarea unor dispoziţiuni din legile privitoare la instituţiunile de propagandă, sancţionat zilele tre­cute de suveran a apărut în «Mo­nitorul Oficial» de azi. Ministerul Educaţiei Naţionale, direcţiunea învăţământului normal primar, a dat publicităţii vacante un număr de 48 posturi rămase li­bere şi vacante la şcolile de apli­caţii de pe lângă şcolile normale de băeţi şi fete. Ministerul Agricultura şi Do­meniilor a fost autorizat să plăteas­că restul de preţ, în sumă de lei 1.028.930 pentru cele 89 cuptoare de uscat porumb, 38 cuptoare fixe şi unul mobil construit în cuprinsul ţărei sub supravegherea unui co­mitet de pe lângă Crucea Roşie. Pe lângă penitenciarele din ţară s-au înfiinţat 120 de posturi de su­praveghetori pedagogi. In aceste posturi vor fi numiți, după recomandarea ministerului e­­ducaţ­iunii naţionale, învăţătorii fără posturi. Doritorii să le ocupe vor înainta cereri ministerului, care face reco­mandări apoi în ordinea vech­imei şi a mediei. Azi dimineaţă la ora 10 a avut loc la biserica albă din Capitală un serviciu divin pentru pomenirea lui Aurel Vlaicu, de la a cărui moar­te se împlinesc 25 ani. La 18 Septembrie s­. c. se inaugurează la Topoloveni construcţiile întreprinse în ultimii­­doi ani de coo­perativele şi aşezămintele locale. Prietenii care doresc să ia parte, sunt rugaţi să se anunţe din vreme atât la direcţia acestei gazete, cât şi în localitate d-lui I. Mi­­hai Mic­ix. Sunt înştiinţaţi că serbă­rile de inaugurare încep fix la ora 9 dimineaţa. Mâine după amiază, între orele 6 şi 8 are loc la legaţia Albaniei din Capitală o recepţie cu ocaziunea a­­niversării a 10 ani de la proclama­­rea monarhiei. Eri după amiază s’a oficiat, la Crematoriul «Cenuşa» ceremonia incinerării lui Emil F. Emilian, co­directorul editurii şi institutului de arte grafice «Em­inescu». A asistat un numeros public for­­mat din scriitori, ziarişti, editori, artişti, prieteni ai defunctului. Slujba religioasă a fost încadrată într’un program muzical extrem de impresionant. S’au executat «Aria» de Bach şi «Marşul funebru» din Simfonia eroică de Beethoven, D-nii Al. Munteanu, directorul «Gazetei Sporturilor» în numele e­­diturii şi Ovidiu Cetăţeanu, în nu­mele lucrătorilor, au rostit cuvân­tări vibrante. , . La 21 Septembrie a. c. se întru­­neşte la Belgrad comisia medicală a Micii înţelegeri. »­ Ministerul agricultura şi dome­niilor a fost autorizat ca din fon­­dul alocat, în afară de plăţile neca*­sare pentru construcţiile viei de*­monstrative din Cotnari să mai fa­­că din acelaş fond următoarele plăţi: pentru înzestrarea regiunilor viticole cu pivniţe, laboratorii, per­­sonal calificat, fondul de rulment^ subvenție, etc. ——c^a^e-.'ra——­ Linie aeriană Varşovia-Budapesta VARŞOVIA, 31. (Rador). — Com­pania aeriană polonă «Lot» va înce­pe exploatarea liniei aeriene Var­­şovia-Budapesta, cu începere de mâine, Joi 1 Septembrie, pe baza acordului intervenit între Polonia și Cehoslovacia.

Next