Dreptatea, noiembrie 1938 (Anul 12, nr. 3274-3294)

1938-11-03 / nr. 3274

ANUL XII No. 5274 DIRECTOR­­ DEMOSTENE BOTEZ­I PROPRIETAR­I S. A. „Dreptatea" Registru publicațiuni Nr. 1057/938 Jel 3 Noembrie 1938 1­4 Noembrie 1938 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA Str. Clemenceau No. 9 Telefon No. 3.03.42 PROBLEMA tineretulu intelectual vile, în stat. De fapt ei nu sunt nici funcţionari ai statului şi nici nu fac parte din armata regulată a ţării lor. .Ei formează numai forţa armată a partidului, meni­tă să susţie şi prin violenţă par­tidul la putere şi să exercite pre­siunea care să dea aparenţa că partidul se menţine prin voinţa masselor. Aceste trupe particulare mai fac în­deobşte diverse funcţiuni decorative. Uneori controlorul din tren, gardianul din stradă, şe­ful de gară, sunt dublaţi de un asemenea ostaş al partidului, în uniforma respectivă, nu pentru că ar avea şi el ceva de făcut dar pentru că trebuie să fie plasat de partid. Prin sistemul acestei oşti între­ţinută, în care biata ideologie se confundă cu o meserie agreabilă şi superfluă, ţările totalitare au­­ rezolvat criza tineretului intelec­tual. L-au şi dezintelectualizat, i-au dat satisfacţii de amor pro- VII ! Pentru confirmarea re­­verselor servicii militare sau ce­lor afirmate ieri, vom­­­i­ mai face o remarcă tra­­din situaţiunea inte­­lectualilor în ţările oc­cidentale. Am spus că ţările în care sunt capitaluri multe, oferă un câmp destul de larg pentru ocuparea unui număr însemnat de intelectuali şi că din contră ţările sărace nu oferă deloc condiţiuni propice pentru înmulţirea intelec­tualilor. Exemple strălucite în această privinţă ne dă Anglia în care o asemenea criză nu s’a semnalat; ne dă America în care dacă există o criză de desfacere a produselor industriale din cauza dezvoltării fantastice a industriei şi a maşi­­nismului, capitalurile imense, în­treprinderile şi iniţiativele private colosale au împiedecat orice şomaj intelectual iar prosperitatea gene­rală lasă loc nelimitat profesiune­­lor libere pentru absorbirea ele­mentelor intelectuale. Printre pro­blemele pe care le-a atacat d. Rooswelt nu figurează şi criza ti­neretului intelectual. In acelaşi sens, exemplu ne dă şi Franţa care oferă plasament prin utilizarea ca­pitalurilor nu numai pentru inte­lectualii francezi dar şi pentru un mare număr de intelectuali străini. Dacă în Franţa există un mare număr de medici, ingineri, etc. străini, aceasta nu se datoreşte faptului că Franţa nu ar avea destule elemente care să facă faţă necesităţilor acestor profesiuni, ci faptului că necesităţile sunt mari din cauza prosperităţii generale, ca şi din cauza activităţii capita­lurilor vii. Spre aceiaşi concluziune ne duce şi o privire fugară asupra situa­­ţiunei din Germania şi din Italia. In aceste două ţări, — pentru considerente pe care nu e locul să le analizăm aci,—există lipsă de capitaluri, iar pentru a se salva industriile s’au adaptat exagerat şi disproporţional necesităţilor de război şi înarmare. In fond, anti­semitismul care stăruie în aceste două mari puteri, nu poate consti­tui, spre cinstea lor, o simplă for­mulă doctrinară. De îndată ce se simte un şomaj a intelectualilor, antisemitismul se prezintă ca un panaceu. Evreii, în adevăr, în­deobşte, o­­cupă îndeletniciri intelectuale în special în comerţ şi economie. De­plasarea lor din posturile pe care le ocupă, pe bază de antisemitism, înseamnă, cât de cât, eliberarea câtorva posturi care se ocupă i­­mediat de elementele intelectuale autohtone fără ca cineva să se mai preocupe dacă ele corespund sau nu înlocuirei pe care o fac. Dar, mai mult încă , ni se pare că însăși ideologia de dreaptă, felul ei de organizare și tactica ei spe­culează în special şomajul intelec­tual şi confiscă pentru partid şi mişcare toate elementele tinere care nu şi-au găsit un rost în for­ma de stat anterioară. Această speculare a situaţiunei critice în care se găsesc tinerii in­telectuali nu este bazată numai pe promisiuni şi speranţe de vii­tor. Nazismul ca şi fascismul ofe­ră o soluţiune imediată marei masse amorfe de tineri intelectuali: li : înrolarea în partid, în bata­lioane, în diverse formaţiuni pa­ramilitare cu pompoase şi tradi­ţionale denumiri, înrolarea în par­tid şi formaţiunile lui, echivalea­ză cu găsirea unui rost pe pă­mânt şi în, fond, cu găsirea unei funcţiuni la stat cu toate că nu fac chiar parte din cadrele statu­lui. Toată aceia armată a parti­dului naţional-socialist ca şi a partidului fascist se compune, — trupe şi cadre, — numai din juni intelectuali cu studii mai mult sau mai puţin isprăvite, care nu şi-au putut găsi loc în funcţiile ocupa­te a organizaţiei statului. Odată ce partidul fascist şi cel naţional-socialist au pus mâna pe putere, au înglobat în solda sta­tului toate aceste trupa ale parti­dului care o dublură a di­ .C. N. Negoita Demostene Botez ! |continuare în pag 11­al Jubileul Academiei Comerciale Festivitatea de ieri pentru des­chiderea noului an de studii la A­­cademia Comercială din Bucureşti a­­ coincis şi cu împlinirea unui pătrar de veac de la înfiinţarea acestei înalte instituţii. O ocazie nimerită şi pentru cer­cetarea trecutului şi realizărilor, şi pentru a se sublinia încă odată im­portanţa învăţământului practic în ţara noastră. D. prof. I. Răducanu, rectorul A­­cademiei, a arătat de altfel că sco­pul urmărit de iniţiatori a depăşit nădejdile înfiripate acum douăzeci şi cinci de ani. „Rostul acestei in­stituţii, în mintea celor care au înfiinţat-o, — a spus d-sa — a fost să răspundă necesităţilor reale, pe de o parte pregătind elemente des­toinice pentru administraţiile pu­blice cu caracter economic, ca şi pentru conducerea întreprinderilor comerciale şi industriale particu­lare, iar pe de altă parte, urmă­rind să dea elemente serioase ca profesori ai învăţământului me­diu, în deosebi al celui comercial“. Programul acesta fost­ a urmă­rit de organizatori, precum şi de aceia cari i-au urmat? Aici nu este nevoie să stăm prea mult pe gânduri, să facem investigaţii so­ciale, în rândurile seriilor după se­rii de absolvenţi ai Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Indus­triale. Aportul pe care l-au adus, în posturile mărunte sau mari ce li s-au încredinţat a fost excelent. Elemente admirabil pregătite, fac cinstea instituţiilor unde, oferind cunoştinţele lor, dau mai ales ini­ţiativa lor practică, scopul cel din­tâi al şcoalei unde s’au format. Este aici rezultatul eforturilor neirosite în zadar de profesorii, precum şi de primul lor conducă­tor, di­rector I. Răducanu. „Ne străduim să facem din stu­denţii noştri, cetăţeni luminaţi, pă­trunşi de datoriile lor către viaţa colectivităţii naţionale. Disciplina de muncă a intrat în tradiţia tână­rului nostru aşezământ”,­­ spunea în încheerea cuvântării sale, con­ducătorul acestei splendide institu­ţii academice. Această disciplină de muncă este desigur tâlcul succesului pe care­­ l-au obţinut foştii săi studenţi. In toate posturile ce li s-au încredin­ţat, au revărsat tinereţe creatoare, avânt, pricepere şi destoinicie. Rectorul Academiei Comerciale, precum și întreg corpul profesoral, poate privi cu mândrie un capitol de realizări fericite, care deschide un viitor tot atât de frumos, sub asemenea chibzuite auspicii. Situaţia politică In Franţa după congresul de la Marsilia După acordul de la Muenchen, o­­pinia publică franceză a manifes­tat categoric preferinţele sale pen­tru o politică externă de rezisten­ţă faţă de agresori şi pentru o politică internă de solidaritate re­publicană. Alegerile senatoriale au marcat, ce-i drept, o palidă deplasare spre dreapta, dar ele nu au schimbat raportul de forțe în Parlament. Faptul că d. Marcel Regnier, ra­dical de dreapta, fost ministru de interne cu o activitate criticabilă, a fost trântit de un socialist în a­­ceste alegeri adeverește pe de o parte impopularitatea politicii de spargere a frontului popular, iar pe de altă parte inaderenţa mas­selor la politica externă a d-lui Daladier. Succesul d-lui Max Dor­­may, fost ministru de interne în guvernul de front popular, eviden­ţiază spiritul de revanşă al alegă­torilor democraţi, cari nu pot ier­ta Senatului politica sa dreptistă. Congresul radical de la Marsilia a concretizat şi a aprobat politica de atac la stânga a d-lui Daladier. D. Edouard Herriot, preşedintele Camerei, a preferat să rămână fi­del formulei tradiţionale: „Pas d’ennemi à gauche”. In comisiile congresului, cei doi Edouard s’au găsit în contradicţie atât pe pla­nul politicii interne cât şi pe pla­nul politicii externe, iar în momen­tul redactării moţiunii exclusivis­te, d. Herriot a preferat să pără­sească sala de şedinţă. Deşi moţiunea congresului de la Marsilia a asociat partidul radical la acţiunea d-lui Daladier, nu se poate spune că toate organizaţiile sale judeţene îşi vor modifica ati­tudinea politică de până acum. O hotârîre semnificativă Decizia votată de comitetul frontului popular din regiunea pa­riziană face dovada dezacordului ce există între moţiunea de la Mar­silia şi starea de spirit reală din cadrele partidului radical. Hotărârea frontului popular din regiunea Parisului a fost semnată de reprezentanţii partidelor radi­cal, socialist, comunist, uniunea socialistă­ republicană, de repre­zentanţii sindicatului, (C. G. T.), ai foştilor luptători, ai ligii Drep­turilor Omului şi ai tuturor celor­lalte organizaţiuni care au jurat la 14 iulie 1935 să menţină unita­tea masselor populare franceze. Iată textul integral al deciziei luată de frontul popular al Pari­sului . „Frontul popular din regiunea pa­riziană, leagănul reuniunii populare, afirmă, în faţa ofensivei fascismului naţional şi internaţional, că rămâne mai unit ca oricând şi fidel jurămân­tului din 14 iulie şi programului Reu­niunii populare şi să nici un atac şi nici o manevră nu vor putea disocia unanimitatea sa sau dezarma vigi­lenţa sa în serviciul libertăţii şi al păcii"­ Dar nu numai la Paris au fost votate asemenea rezoluţii şi nu nu­mai la Paris au fost semnate de reprezentanţii partidului radical. Rezultatele ultimelor alegeri parţiale au pus pe gânduri pe frun­taşii radicali, cari nu pot vedea cu ochi buni pierderea continuă de voturi. Rămâne de văzut în ce măsură influenţa de jos în sus se va reflecta în acţiunea conducăto­rilor radicali, ţinând seamă de fap­tul că în jurul d-lui Edouard Her­riot se grupează astăzi toţi radi­calii nemulţumiţi de politica d-lui Daladier. Nu va trece mult până ce să se facă această clarificare, mai ales că se apropie termenul când va fi nevoe să se aleagă un nou pre­şedinte al republicii.­­ Paul Teodorescu D. Herriot Şcoli normale superioare Printr’un decret lege s’au înfiinţat şcoli normale superioare pe lângă cen­trele universitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Elevii acestor şcoli vor fi recru­taţi, prin concurs, dintre studenţii din ultimul an al Facultăţilor şi Acade­miilor Comerciale şi cari, după luarea diplomei de licenţă, vor mai trebui să urmeze în aceste şcoli încă doi ani. Scopul acestor studii este să pre­gătească pentru cursul secundar un corp didactic cât mai bine selecţionat şi pregătit. Această măsură tinde la introduce­rea unui spirit mai studios în mediul şcoalelor noastre secundare , încer­când să se remedieze, astfel, deficien­ţele din trecut nu numai prin măsuri privind pe şcolari ci şi pe profesori, îmbrăţişează, oare, toate aceste mă­suri în întregime, problema redresării unui spirit mai ştiinţific în viaţa noa­stră didactică? Desigur, un corp profesoral mai bine pregătit, mai pătruns de sentimentul datoriei şi al pasiunii pentru profesiu­nea sa, va fi un real câştig pentru şcoala noastră. Numai că promova­rea acestui spirit pentru ştiinţă, în a­­fară de pregătirea profesorului, mai depinde şi de alţi factori, asupra că­rora trebue să ne oprim cu toată a­­tenţia. Problema selecţionării profesorilor, s-a produs ca o consecinţă a unui prea mare număr de licenţiaţi, în această categorie, din ultimii ani. Astfel în anul şcolar 1927, facul­tatea de Matematici, din Bucureşti, de exemplu, a avut în anul întâi, aproa­pe 200 de studenţi. In anul 1929, nu­mărul acesta s’a ridicat peste 400. Iar pentru toate cele cinci secţii a facultăţii de ştiinţe, numărul candida­ţilor trecea de două mii. Nu se poate contesta, imboldul pur ştiinţific care a determinat atunci a­­cest aflux, de pe urma căruia au eşit serii de licenţiaţi, dintre cari, doar cei mai norocoşi ajungeau să capete o catedră retribuită cu 2300 lei lunar. Rezultatul acestei stări de lucruri, a fost că în toamna aceasta, deşi Fa­cultatea de Ştiinţe, din Bucureşti, pen­tru toate cele cinci secţii, a limitat pla­­fonul studenţilor la cinci sute — to­tuşi nu s’au prezentat decât vreo 130 de candidaţi, dintre care la secţia ma­tematici, avea 28 de inşi ! Iar la fi­­zico-chimice 30. Şi totuşi, absolvenţii acestor două secţii, sunt pedagogii de mai târziu ai generaţiilor de tehnicieni, de care în­cepem să şi simţim nevoia. Câţi din cei 28 de candidaţi, vor ajunge să ia diploma de licenţă? Şi cine ne asigură că în anul următor, vom avea chiar şi atâţia candidaţi pentru această fa­cultate ? Pentru că, ceea ce atrage tineretul spre mediul de studii teoretice, pe lângă pasiunea proprie, mai e şi sigu­ranţa de a se simţi într’adevăr, util. Astăzi, a început o vie campanie pentru formarea de tehnicieni supe­riori. Ei bine, ceia ce produce un valoros corp de tehnicieni, este tocmai un mediu desvoltat de ştiinţă teoretică. Tehnica este ştiinţa aplicată. De aceia, în ţările din Occident, ştiinţa teoretică, este înconjurată de o deosebită aten­ţie, iar acei cari se dedau acestor stu­dii primesc toate subsidiile materiale necesare. Aceleaşi consideraţiuni se pot face şi pentru partea literară, ai cărei reprezentaţi au menirea de a pregăti caractere şi a răspândi cultura. Să facem, întâi, ca resortul moral al organizării sociale să simtă nevoia a­­cestei pregătiri şi această nevoie va fi cel mai sigur mijloc de a ridica pres­tigiul şi valoarea şcolii noastre secun­dare. Alexandru Lipcan RETRAGEREA VOLUNTARILOR DIN SPANIA Comisia trimisa de Societa­tea Naţiunilor pentru a supraveghea retragerea vol­ luntarilor a sosit la Barcelona COMENTARII „TEATRELE NAŢIONALE" Teatrele Naţionale din Cernăuţi şi Chişinău au fost desfiinţate. Nu suntem prea „teatragii” şi nici a­­tât de amatori de spectacole con­centrate pe scenă atunci când viaţa de toate zilele oferă la fiecare mo­ment şi cea mai bună comedie şi cea mai îngrozitoare tragedie. Dar, atunci când se pretinde 3, se urmări o viaţă autohtonă şi in­dependentă a provinciilor, şi când au teatru gratuit fără scenă, e ne­cesar să se dea şi o scenă, pentru a se distrage atenţiunea publicului. Orice s’ar spune, un „Teatru Na­ţional” întreţine o atmosferă da viaţă spirituală şi naţională. Şi, a­­vem nevoe de aşa ceva. Cernăuţii şi Chişinăul au popu­laţie românească şi au un mare nu­măr de funcţionari şi ofiţeri. Această clasă românească mi poate fi părăsită şi dată, serile, u­­nor ocupaţiuni de o natură deose­bită decât cea culturală pe care ar oferi-o nişte spectacole alese de teatru. Nevoia de teatru, trebue creiată chiar dacă ar lipsi. Ea e semn de vitalitate spirituală şi naţională. Teatrele acelea, ar trebui reluate, economia ce s’a realizat nu este prea mare şi nu vedem nicăeri, în niciun tezaur banii care s’au eco­nomisit în aceşti câțiva ani cât teatrele au stat cu uşile închise. Aviz la Culte. INCOMPATIBILITĂŢI LE­GIFERATE In „Monitorul Oficial” s’a publicat recent un decret prin care se stabi­­lesc anumite Incompatibilităţi pentru funcţionarii corpurilor legiutoare. Se extind şi asupra acestei categorii de funcţionari restricţiunii severe, şi, în rând, restricţiunea de a exercita o profesiune liberă. O singură excepţiune se face, în ce priveşte stenografii. Noul regim este destul de sever. Ori­cum însă, legiferarea este bine venită. Pentru aceasta este suficient să amintim că sub ultima guvernare de 4 ani a fost posibil ca un funcţionar superior de la unul din corpurile le­­giuitoare, să ocupe şi funcţiunea de comisar al jocurilor de noroc, într’un casinou care funcţiona în acea vreme. Semnalarea acestui caz nu a pro­vocat atunci nici­ o reacţiune din par­tea celor în drept. „BUNĂ LA TOATE..." In legătură cu „Criza tineretului intelectual” reţinem dintr-un ziar de seară constatarea că Direcţia Căilor Ferate caută cu lumânarea ingineri pe care să-i plătească de la început cu 12.000 lei. Pe unii, acest fapt i-a surprins. Pe alţii nu i-a surprins deloc. In­deobşte acei care sunt în „criză“ vor să fie ingineri — ca să zicem aşa, — „manu militari”, fiindcă sunt juni şi supuşi de o forţă care nu îngădue replică. Dar „ingineri” curaţi nu sunt. Acelaş fenomen se observă şi în alte ramuri. Nu sunt medici de pla­să. Cei existenţi au fost prefăcuţi şi strămutaţi încoace şi încolo pen­tru o cauză de incapacitate sau ne­glijenţă. Dar alţii, buni, în loc, nu s’au găsit. Aşa se petrec lucrurile şi în alte bresle mai puţin „intelectuale”. Ba chiar poate, acolo, situaţiunea este şi mai alarmantă. Nu se găsesc maiştri specialişti nici la lemn, nici la fier, nici la zidărie. Toată lumea este însă pregătită exact pentru a fi funcţionar sau mă­car diurnist. Nu e nimeni „specializat”. Toţi au un caracter universal şi multi­plu. Se pricep la toate câte puţin şi la nimic serios. Dar aceasta e o ţară generală. Aşa e peste tot. Expresiunea „Femeie bună la toate” constitue o firmă nobilă şi pentru bărbaţi, şi chiar pentru unii foarte distinşi.

Next