Dreptatea, noiembrie 1938 (Anul 12, nr. 3274-3294)
1938-11-03 / nr. 3274
ANUL XII No. 5274 DIRECTOR DEMOSTENE BOTEZI PROPRIETARI S. A. „Dreptatea" Registru publicațiuni Nr. 1057/938 Jel 3 Noembrie 1938 14 Noembrie 1938 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA Str. Clemenceau No. 9 Telefon No. 3.03.42 PROBLEMA tineretulu intelectual vile, în stat. De fapt ei nu sunt nici funcţionari ai statului şi nici nu fac parte din armata regulată a ţării lor. .Ei formează numai forţa armată a partidului, menită să susţie şi prin violenţă partidul la putere şi să exercite presiunea care să dea aparenţa că partidul se menţine prin voinţa masselor. Aceste trupe particulare mai fac îndeobşte diverse funcţiuni decorative. Uneori controlorul din tren, gardianul din stradă, şeful de gară, sunt dublaţi de un asemenea ostaş al partidului, în uniforma respectivă, nu pentru că ar avea şi el ceva de făcut dar pentru că trebuie să fie plasat de partid. Prin sistemul acestei oşti întreţinută, în care biata ideologie se confundă cu o meserie agreabilă şi superfluă, ţările totalitare au rezolvat criza tineretului intelectual. L-au şi dezintelectualizat, i-au dat satisfacţii de amor pro- VII ! Pentru confirmarea reverselor servicii militare sau celor afirmate ieri, vomi mai face o remarcă tradin situaţiunea intelectualilor în ţările occidentale. Am spus că ţările în care sunt capitaluri multe, oferă un câmp destul de larg pentru ocuparea unui număr însemnat de intelectuali şi că din contră ţările sărace nu oferă deloc condiţiuni propice pentru înmulţirea intelectualilor. Exemple strălucite în această privinţă ne dă Anglia în care o asemenea criză nu s’a semnalat; ne dă America în care dacă există o criză de desfacere a produselor industriale din cauza dezvoltării fantastice a industriei şi a maşinismului, capitalurile imense, întreprinderile şi iniţiativele private colosale au împiedecat orice şomaj intelectual iar prosperitatea generală lasă loc nelimitat profesiunelor libere pentru absorbirea elementelor intelectuale. Printre problemele pe care le-a atacat d. Rooswelt nu figurează şi criza tineretului intelectual. In acelaşi sens, exemplu ne dă şi Franţa care oferă plasament prin utilizarea capitalurilor nu numai pentru intelectualii francezi dar şi pentru un mare număr de intelectuali străini. Dacă în Franţa există un mare număr de medici, ingineri, etc. străini, aceasta nu se datoreşte faptului că Franţa nu ar avea destule elemente care să facă faţă necesităţilor acestor profesiuni, ci faptului că necesităţile sunt mari din cauza prosperităţii generale, ca şi din cauza activităţii capitalurilor vii. Spre aceiaşi concluziune ne duce şi o privire fugară asupra situaţiunei din Germania şi din Italia. In aceste două ţări, — pentru considerente pe care nu e locul să le analizăm aci,—există lipsă de capitaluri, iar pentru a se salva industriile s’au adaptat exagerat şi disproporţional necesităţilor de război şi înarmare. In fond, antisemitismul care stăruie în aceste două mari puteri, nu poate constitui, spre cinstea lor, o simplă formulă doctrinară. De îndată ce se simte un şomaj a intelectualilor, antisemitismul se prezintă ca un panaceu. Evreii, în adevăr, îndeobşte, ocupă îndeletniciri intelectuale în special în comerţ şi economie. Deplasarea lor din posturile pe care le ocupă, pe bază de antisemitism, înseamnă, cât de cât, eliberarea câtorva posturi care se ocupă imediat de elementele intelectuale autohtone fără ca cineva să se mai preocupe dacă ele corespund sau nu înlocuirei pe care o fac. Dar, mai mult încă , ni se pare că însăși ideologia de dreaptă, felul ei de organizare și tactica ei speculează în special şomajul intelectual şi confiscă pentru partid şi mişcare toate elementele tinere care nu şi-au găsit un rost în forma de stat anterioară. Această speculare a situaţiunei critice în care se găsesc tinerii intelectuali nu este bazată numai pe promisiuni şi speranţe de viitor. Nazismul ca şi fascismul oferă o soluţiune imediată marei masse amorfe de tineri intelectuali: li : înrolarea în partid, în batalioane, în diverse formaţiuni paramilitare cu pompoase şi tradiţionale denumiri, înrolarea în partid şi formaţiunile lui, echivalează cu găsirea unui rost pe pământ şi în, fond, cu găsirea unei funcţiuni la stat cu toate că nu fac chiar parte din cadrele statului. Toată aceia armată a partidului naţional-socialist ca şi a partidului fascist se compune, — trupe şi cadre, — numai din juni intelectuali cu studii mai mult sau mai puţin isprăvite, care nu şi-au putut găsi loc în funcţiile ocupate a organizaţiei statului. Odată ce partidul fascist şi cel naţional-socialist au pus mâna pe putere, au înglobat în solda statului toate aceste trupa ale partidului care o dublură a di .C. N. Negoita Demostene Botez ! |continuare în pag 11al Jubileul Academiei Comerciale Festivitatea de ieri pentru deschiderea noului an de studii la Academia Comercială din Bucureşti a coincis şi cu împlinirea unui pătrar de veac de la înfiinţarea acestei înalte instituţii. O ocazie nimerită şi pentru cercetarea trecutului şi realizărilor, şi pentru a se sublinia încă odată importanţa învăţământului practic în ţara noastră. D. prof. I. Răducanu, rectorul Academiei, a arătat de altfel că scopul urmărit de iniţiatori a depăşit nădejdile înfiripate acum douăzeci şi cinci de ani. „Rostul acestei instituţii, în mintea celor care au înfiinţat-o, — a spus d-sa — a fost să răspundă necesităţilor reale, pe de o parte pregătind elemente destoinice pentru administraţiile publice cu caracter economic, ca şi pentru conducerea întreprinderilor comerciale şi industriale particulare, iar pe de altă parte, urmărind să dea elemente serioase ca profesori ai învăţământului mediu, în deosebi al celui comercial“. Programul acesta fost a urmărit de organizatori, precum şi de aceia cari i-au urmat? Aici nu este nevoie să stăm prea mult pe gânduri, să facem investigaţii sociale, în rândurile seriilor după serii de absolvenţi ai Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Aportul pe care l-au adus, în posturile mărunte sau mari ce li s-au încredinţat a fost excelent. Elemente admirabil pregătite, fac cinstea instituţiilor unde, oferind cunoştinţele lor, dau mai ales iniţiativa lor practică, scopul cel dintâi al şcoalei unde s’au format. Este aici rezultatul eforturilor neirosite în zadar de profesorii, precum şi de primul lor conducător, director I. Răducanu. „Ne străduim să facem din studenţii noştri, cetăţeni luminaţi, pătrunşi de datoriile lor către viaţa colectivităţii naţionale. Disciplina de muncă a intrat în tradiţia tânărului nostru aşezământ”, spunea în încheerea cuvântării sale, conducătorul acestei splendide instituţii academice. Această disciplină de muncă este desigur tâlcul succesului pe care l-au obţinut foştii săi studenţi. In toate posturile ce li s-au încredinţat, au revărsat tinereţe creatoare, avânt, pricepere şi destoinicie. Rectorul Academiei Comerciale, precum și întreg corpul profesoral, poate privi cu mândrie un capitol de realizări fericite, care deschide un viitor tot atât de frumos, sub asemenea chibzuite auspicii. Situaţia politică In Franţa după congresul de la Marsilia După acordul de la Muenchen, opinia publică franceză a manifestat categoric preferinţele sale pentru o politică externă de rezistenţă faţă de agresori şi pentru o politică internă de solidaritate republicană. Alegerile senatoriale au marcat, ce-i drept, o palidă deplasare spre dreapta, dar ele nu au schimbat raportul de forțe în Parlament. Faptul că d. Marcel Regnier, radical de dreapta, fost ministru de interne cu o activitate criticabilă, a fost trântit de un socialist în aceste alegeri adeverește pe de o parte impopularitatea politicii de spargere a frontului popular, iar pe de altă parte inaderenţa masselor la politica externă a d-lui Daladier. Succesul d-lui Max Dormay, fost ministru de interne în guvernul de front popular, evidenţiază spiritul de revanşă al alegătorilor democraţi, cari nu pot ierta Senatului politica sa dreptistă. Congresul radical de la Marsilia a concretizat şi a aprobat politica de atac la stânga a d-lui Daladier. D. Edouard Herriot, preşedintele Camerei, a preferat să rămână fidel formulei tradiţionale: „Pas d’ennemi à gauche”. In comisiile congresului, cei doi Edouard s’au găsit în contradicţie atât pe planul politicii interne cât şi pe planul politicii externe, iar în momentul redactării moţiunii exclusiviste, d. Herriot a preferat să părăsească sala de şedinţă. Deşi moţiunea congresului de la Marsilia a asociat partidul radical la acţiunea d-lui Daladier, nu se poate spune că toate organizaţiile sale judeţene îşi vor modifica atitudinea politică de până acum. O hotârîre semnificativă Decizia votată de comitetul frontului popular din regiunea pariziană face dovada dezacordului ce există între moţiunea de la Marsilia şi starea de spirit reală din cadrele partidului radical. Hotărârea frontului popular din regiunea Parisului a fost semnată de reprezentanţii partidelor radical, socialist, comunist, uniunea socialistă republicană, de reprezentanţii sindicatului, (C. G. T.), ai foştilor luptători, ai ligii Drepturilor Omului şi ai tuturor celorlalte organizaţiuni care au jurat la 14 iulie 1935 să menţină unitatea masselor populare franceze. Iată textul integral al deciziei luată de frontul popular al Parisului . „Frontul popular din regiunea pariziană, leagănul reuniunii populare, afirmă, în faţa ofensivei fascismului naţional şi internaţional, că rămâne mai unit ca oricând şi fidel jurământului din 14 iulie şi programului Reuniunii populare şi să nici un atac şi nici o manevră nu vor putea disocia unanimitatea sa sau dezarma vigilenţa sa în serviciul libertăţii şi al păcii" Dar nu numai la Paris au fost votate asemenea rezoluţii şi nu numai la Paris au fost semnate de reprezentanţii partidului radical. Rezultatele ultimelor alegeri parţiale au pus pe gânduri pe fruntaşii radicali, cari nu pot vedea cu ochi buni pierderea continuă de voturi. Rămâne de văzut în ce măsură influenţa de jos în sus se va reflecta în acţiunea conducătorilor radicali, ţinând seamă de faptul că în jurul d-lui Edouard Herriot se grupează astăzi toţi radicalii nemulţumiţi de politica d-lui Daladier. Nu va trece mult până ce să se facă această clarificare, mai ales că se apropie termenul când va fi nevoe să se aleagă un nou preşedinte al republicii. Paul Teodorescu D. Herriot Şcoli normale superioare Printr’un decret lege s’au înfiinţat şcoli normale superioare pe lângă centrele universitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Elevii acestor şcoli vor fi recrutaţi, prin concurs, dintre studenţii din ultimul an al Facultăţilor şi Academiilor Comerciale şi cari, după luarea diplomei de licenţă, vor mai trebui să urmeze în aceste şcoli încă doi ani. Scopul acestor studii este să pregătească pentru cursul secundar un corp didactic cât mai bine selecţionat şi pregătit. Această măsură tinde la introducerea unui spirit mai studios în mediul şcoalelor noastre secundare , încercând să se remedieze, astfel, deficienţele din trecut nu numai prin măsuri privind pe şcolari ci şi pe profesori, îmbrăţişează, oare, toate aceste măsuri în întregime, problema redresării unui spirit mai ştiinţific în viaţa noastră didactică? Desigur, un corp profesoral mai bine pregătit, mai pătruns de sentimentul datoriei şi al pasiunii pentru profesiunea sa, va fi un real câştig pentru şcoala noastră. Numai că promovarea acestui spirit pentru ştiinţă, în afară de pregătirea profesorului, mai depinde şi de alţi factori, asupra cărora trebue să ne oprim cu toată atenţia. Problema selecţionării profesorilor, s-a produs ca o consecinţă a unui prea mare număr de licenţiaţi, în această categorie, din ultimii ani. Astfel în anul şcolar 1927, facultatea de Matematici, din Bucureşti, de exemplu, a avut în anul întâi, aproape 200 de studenţi. In anul 1929, numărul acesta s’a ridicat peste 400. Iar pentru toate cele cinci secţii a facultăţii de ştiinţe, numărul candidaţilor trecea de două mii. Nu se poate contesta, imboldul pur ştiinţific care a determinat atunci acest aflux, de pe urma căruia au eşit serii de licenţiaţi, dintre cari, doar cei mai norocoşi ajungeau să capete o catedră retribuită cu 2300 lei lunar. Rezultatul acestei stări de lucruri, a fost că în toamna aceasta, deşi Facultatea de Ştiinţe, din Bucureşti, pentru toate cele cinci secţii, a limitat plafonul studenţilor la cinci sute — totuşi nu s’au prezentat decât vreo 130 de candidaţi, dintre care la secţia matematici, avea 28 de inşi ! Iar la fizico-chimice 30. Şi totuşi, absolvenţii acestor două secţii, sunt pedagogii de mai târziu ai generaţiilor de tehnicieni, de care începem să şi simţim nevoia. Câţi din cei 28 de candidaţi, vor ajunge să ia diploma de licenţă? Şi cine ne asigură că în anul următor, vom avea chiar şi atâţia candidaţi pentru această facultate ? Pentru că, ceea ce atrage tineretul spre mediul de studii teoretice, pe lângă pasiunea proprie, mai e şi siguranţa de a se simţi într’adevăr, util. Astăzi, a început o vie campanie pentru formarea de tehnicieni superiori. Ei bine, ceia ce produce un valoros corp de tehnicieni, este tocmai un mediu desvoltat de ştiinţă teoretică. Tehnica este ştiinţa aplicată. De aceia, în ţările din Occident, ştiinţa teoretică, este înconjurată de o deosebită atenţie, iar acei cari se dedau acestor studii primesc toate subsidiile materiale necesare. Aceleaşi consideraţiuni se pot face şi pentru partea literară, ai cărei reprezentaţi au menirea de a pregăti caractere şi a răspândi cultura. Să facem, întâi, ca resortul moral al organizării sociale să simtă nevoia acestei pregătiri şi această nevoie va fi cel mai sigur mijloc de a ridica prestigiul şi valoarea şcolii noastre secundare. Alexandru Lipcan RETRAGEREA VOLUNTARILOR DIN SPANIA Comisia trimisa de Societatea Naţiunilor pentru a supraveghea retragerea vol luntarilor a sosit la Barcelona COMENTARII „TEATRELE NAŢIONALE" Teatrele Naţionale din Cernăuţi şi Chişinău au fost desfiinţate. Nu suntem prea „teatragii” şi nici atât de amatori de spectacole concentrate pe scenă atunci când viaţa de toate zilele oferă la fiecare moment şi cea mai bună comedie şi cea mai îngrozitoare tragedie. Dar, atunci când se pretinde 3, se urmări o viaţă autohtonă şi independentă a provinciilor, şi când au teatru gratuit fără scenă, e necesar să se dea şi o scenă, pentru a se distrage atenţiunea publicului. Orice s’ar spune, un „Teatru Naţional” întreţine o atmosferă da viaţă spirituală şi naţională. Şi, avem nevoe de aşa ceva. Cernăuţii şi Chişinăul au populaţie românească şi au un mare număr de funcţionari şi ofiţeri. Această clasă românească mi poate fi părăsită şi dată, serile, unor ocupaţiuni de o natură deosebită decât cea culturală pe care ar oferi-o nişte spectacole alese de teatru. Nevoia de teatru, trebue creiată chiar dacă ar lipsi. Ea e semn de vitalitate spirituală şi naţională. Teatrele acelea, ar trebui reluate, economia ce s’a realizat nu este prea mare şi nu vedem nicăeri, în niciun tezaur banii care s’au economisit în aceşti câțiva ani cât teatrele au stat cu uşile închise. Aviz la Culte. INCOMPATIBILITĂŢI LEGIFERATE In „Monitorul Oficial” s’a publicat recent un decret prin care se stabilesc anumite Incompatibilităţi pentru funcţionarii corpurilor legiutoare. Se extind şi asupra acestei categorii de funcţionari restricţiunii severe, şi, în rând, restricţiunea de a exercita o profesiune liberă. O singură excepţiune se face, în ce priveşte stenografii. Noul regim este destul de sever. Oricum însă, legiferarea este bine venită. Pentru aceasta este suficient să amintim că sub ultima guvernare de 4 ani a fost posibil ca un funcţionar superior de la unul din corpurile legiuitoare, să ocupe şi funcţiunea de comisar al jocurilor de noroc, într’un casinou care funcţiona în acea vreme. Semnalarea acestui caz nu a provocat atunci nici o reacţiune din partea celor în drept. „BUNĂ LA TOATE..." In legătură cu „Criza tineretului intelectual” reţinem dintr-un ziar de seară constatarea că Direcţia Căilor Ferate caută cu lumânarea ingineri pe care să-i plătească de la început cu 12.000 lei. Pe unii, acest fapt i-a surprins. Pe alţii nu i-a surprins deloc. Indeobşte acei care sunt în „criză“ vor să fie ingineri — ca să zicem aşa, — „manu militari”, fiindcă sunt juni şi supuşi de o forţă care nu îngădue replică. Dar „ingineri” curaţi nu sunt. Acelaş fenomen se observă şi în alte ramuri. Nu sunt medici de plasă. Cei existenţi au fost prefăcuţi şi strămutaţi încoace şi încolo pentru o cauză de incapacitate sau neglijenţă. Dar alţii, buni, în loc, nu s’au găsit. Aşa se petrec lucrurile şi în alte bresle mai puţin „intelectuale”. Ba chiar poate, acolo, situaţiunea este şi mai alarmantă. Nu se găsesc maiştri specialişti nici la lemn, nici la fier, nici la zidărie. Toată lumea este însă pregătită exact pentru a fi funcţionar sau măcar diurnist. Nu e nimeni „specializat”. Toţi au un caracter universal şi multiplu. Se pricep la toate câte puţin şi la nimic serios. Dar aceasta e o ţară generală. Aşa e peste tot. Expresiunea „Femeie bună la toate” constitue o firmă nobilă şi pentru bărbaţi, şi chiar pentru unii foarte distinşi.