Dreptatea, octombrie 1944 (Anul 1, nr. 32-57)
1944-10-14 / nr. 43
Tiui an: Şase luni: Trei luni: 3.500 lei 1.800 lei 1.000 lei Instituţii particulare ţ de stat 10.000 lei anual. r.r. r Sarici 2 a Anul I Nr. 42 4 pagini Director ION LIVIANU Proprietari S. A. „Dreptatea" Registro publicaţiuni Nr. 1057/1938 Abonamentele încep la 1 ţi 15 ale Hml ABONAMENTE: ♦♦4 M 4*4-4 + Organul partidului naţional-ţărănesc Slijnbă«« 14 Oct. I144 IO tel redacţia ţi ADMINISTRAŢIA Str. Domniţa Anasl'*«'») ® / Direcţia 54307 ) Redacţia 48930 ( Adiţia *3«8 Telefoane l I ni ieri pe nici. ZDupă ce cotropitorul a fost isgonit din 11 Octombrie 1944 Pe un aeroport din Normandia o escadrilă de transport americană, gata de decolare OSTAŞI, după patru ani de robie şi de cumplite suferinţe, Capitala Transilvaniei a fost eliberată. Stindardele biruitoare ale armatelor aliate, române şi sovietice, fâlfâie pe ridurile Clujului. Prin vitejia ostaşilor armatei sovietice aliata noastră şi prin vitejia voastră, prin toate jertfele care ne-au asigurat biruinţa, România vede începu -7..---•__________________ O' «'*'«' M» f* V xxy %j £, ţM xz Xy lA'W XZ XW Wf *s Xy Wff'Ws , Aduc recunoştinţa ţării aliaţilor noştri şi regimentelor care au câştigat laurii izbândei în luptele pentru dezrobirea Transilvaniei de Nord. Alături de vitezele armate sovietice porniţi mai departe asaltul împotriva cotropitorilor de veacuri şi despresuraţi de ei întregul pământ românesc al Ardealului. Cu Dumnezeu înainte ! MIHAITI Moscova-Cluj Budapesta Marţul victorios al vitezelor armate dezrobitoare, se apropie tot mai mult de inima Ungariei lui Horthy. Din atac în atac, din luptă în luptă, ostaşii armatei roţii îşi înfig, tot mai adânc în trupul Ungariei, vârfurile blindate, pregătind calea spre biruinţă a grosului ei, care înaintează cot la cot cu ostaşii noştri, lovind fără cruţare dispozitivul inamic. Atacând dealungul întregii frontiere, creiată de mişelescul dictat dela Viena, printr’o îndemânatecă operaţiune de învăluire, eroica armată sovietică a spart sistemul defensiv german de pe valea Someşului Mic, pătrunzând în cetatea de leagăn a Românismului nemuritor. Trupele armatei roşii au ocupat Clujul din trei direcţii: 1) dinspre Apahida, venind de la Cojocna, 2) dinspre Gilău, peste Fioreşti şi Mănăştur şi 3) dinspre Feleac, năvălind cu neogoită sprinteneală şi vitejie, costişele abrupte ale acestui deal de pe care au coborât spre Cluj toate drumurile revoluţiei ardeleneşti. Clujul a fost dezrobit! S’a făcut după 4 ani, dreptate! Neînvinsă, armata roşie, deschizătoare a căilor spre libertate, duce oştirea noastră din victorie în victorie, spre biruinţă. Soldaţii ruşi, luptând alături de noi pe baricadele românismului, pentru a ne face dreptate, au binemeritat nu numai din aceeaş măsură, din partea ţării noastre, atât de greu încercată! Intr’o totală fi caldă înfrăţire, sângele generos al ostaşilor sovietici stropeşte pământul sfânt al Ardealului, amestecându-se cu sângele ostaşilor noştri. Cuvine-se, deci, să cinstim eroii ruşi căzuţi pe câmpul de onoare al Ardealului, ca pe înşişi eroii noştri. Glorie veşnică Uniunii Sovietice, care îşi jertfeşte cu atâta generozitate fiii săi, pentru dreptatea cauzei româneşti, singura care ar fi putut forma un ideal de răzoi. Românii din toate provinciile se înclină în faţa armatei roşii, desrobitoare a capitalei spirituale a Transilvaniei. Adevăraţii aliaţi ne dovedesc prietenia, murind alături de noi, pentru noi, pentru că drumul spre Berlin trece de la Moscova — pe la Cluj și Buda-Pecta. Duminica 15 Octombrie va avea loc în sala Cinematografului Scala O MARE ÎNTRUNIRE a Partidului Naţional Ţărănesc a repremier ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ partidelor comunist şi social-democrat Reprezentanţii partidului comunist şi social- democrat, domnii Lucreţiu Pătrăşcanu şi C. Titel Petrescu, în şedinţa Blocului Naţional Democratic, care a avut loc aseară la orele 19, în casa d-lui Const. I. C. Brătianu, au denunţat acordul dintre cele patru partide, angajate în Blocul Naţional Democratic, Şi au anunţat demisia reprezentanţilor partidelor respective din guvern. Hgji '0í®0 Infanteria chineză trece fluviul Salween pe o punte de bambus, de câteva sute de metri lungime îndreptându-se spre sectorul Tengchung unde pozițiile japoneze au fost dislocate. Sfântă mare neruşinare de CORNELIU COPOSU A trecut mai bine de o lună de l la răsturnarea regimului care a nenorocit ţara, cu concursul plin de zel al atâtor inconştienţi şi atâtor trădători. In acest răstimp, guvernul, deşi absorbit de varietatea problemelor grave şi urgente care cereau începuturi imediate de soluţii, a marcat, în repetate rânduri, prin declaraţii categorice, hotărârea de a proceda la epurarea vieţii publice româneşti de elementele angajate în regimul dictaturilor şi al trădăpartea Uniunii Sovietice, ci, în filor, iar opinia publică şi presa au ridicat în fiecare zi acuzaţiuni de mare răsunet, cerând măsuri preventive şi sancţiuni. Problema este prin urmare atât de viu în actualitatea românească, încât nimic nu-i va putea împiedeca rezolvarea. O stare de nelinişte şi de enervare se resimte pretutindeni sub formele cele mai diferite ; oamenii sunt dezorientaţi, şi aşteaptă cu drept cuvânt acţiunea de epurare, ca să vadă limpede separaţiunea severă între ceiace a fost şi ceiace va fi de acum înainte. Ne găsim în faţa unui fenomen cu caracter general, de o acuitate excepţională, a cărui prezenţă tergiversată constitue realmente un obstacol în calea consolidării. De acest fapt sunt pătrunşi toţi oamenii cu bun simţ şi cu intuiţia realităţii. Ceea ce este însă uimitor, de necrezut şi de neînţeles, e atitudinea celor vizaţi prin acţiunea epurativă. Stăm înmărmuriţi în faţa lor şi căutăm zadarnic un sentiment de limpezire, pentru propriile noastre gânduri. „Nevinovata“ lor împietrire în locuirile pe care le deţin şi pe care le-au batjocorit vânzându-şi şi umilindu-şi neamul, este dincolo de orice pricepere. Toată lumea freamătă şi se frământă ; se rostesc cu glas răspicat nume proprii; se arată cu degetul figuri ; se fac preciziuni răsunătoare; în sfârşit, de pretutindeni se adună în jurul lor rumoarea obştească, protestatară şi violentă, cerând chemarea la răspundere şi sancţiuni. Numai ei stau liniştiţi, cu o stranie inconştientă, arborând zâmbete silite, şi colorând cu neruşinare paloarea care li se răspândeşte pe faţă, din adâncurile conştiinţelor tulburate. Numai ei se agaţă de miracolul incert al unor absurde ipoteze de scăpare, — numai ei nu văd, nu aud, nu simt nimic din vâltoarea care-i înconjoară. N-am cetit o demisie, n’am auzit de o retragere, n’am aflat de un singur caz cel puţin, în care reflexe fireşti să ducă la concluzia unei auto-sancţionări. Nu, nimic din toate aceste deslegări, care ne-ar consola în ideia, că ruşinea încă n’a murit în România. Dimpotrivă , interesanţii indivizi îşi văd de treburi, se uită pieziş în dreapta şi stânga, aşteaptă să moară Sultanul, doar vor scăpa ei. Ca şi cum nimic nu s’ar fi petrecut în ţară, ca şi cum ar fi regimul F. R. N., ca şi cum Killinger s’ar afla încă atot puternic la legaţiunea din Calea Victoriei, ca şi cum ar fi ieşit ori din lagările lui Antonescu — gentilomii aceştia se duc la birouri, iscălesc hârtii, primesc lume şi se află în treabă. Ei bine, dacă merită să fie pedepsiţi pentru faptele lor din epoca nefericită a distrugerii României, dacă sunt vrednici de sancţiuni pentru trădarea acestui popor minţit, jefuit şi sacrificat, li se cuvine un spor de pedeapsă şi pentru neruşinarea cu care continuă să ultragieze bunul simţ românesc, prin continuarea „activităţii“ lor. Ne-am lăudat întotdeauna că suntem un popor care ştie ce înseamnă buna cuviinţă. Nu avem nici un motiv să renunţăm la această mândrie naţională, dar avem toate motivele să luăm de guler pe toţi acei indivizi perverşi şi neobrăzaţi cari trădându-şi ţara şi neamul, trădează până şi caracteristicele cele mai sacre ale poporului român. Douăzeci, treizeci, o sută cel puţin dintre ei, dacă făceau un act de pudoare, ar fi adus naţiei batjocorite slaba consolare la care are atâtea drepturi. Dar n’au făcut nimic, ci au rămas între noi ca nişte provocări obsedante, de o desgustătoare inconştienţă. E trist, foarte trist, dar răul e mai adânc decât putea fi bănuit. Ţara va şti însă ce are de făcut şi nu va fi vizuină atât de abil camuflată, încât preopinenţii să nu poată fi găsiţi, în mijlocul turpitudinii şi a neruşinării în care s’au complăcut. FINANŢELE PUBLICE Este incontestabil că războiul nenorocit în care ne-a împins regimul de dictatură antonescian a secătuit până şi ultimele rezerve ale finanţelor noastre publice. Printr-o paralizare a întregii noastre libertăţi de mişcare, prin aservirea tuturor isvoarelor productive ale ţării, Germania ne pusese în imposibilitate de a reacţiona independent, din punctul de vedere financiar. înjugaţi cum eram la carul hitlerist trebuiam să tragem într’acolo unde ne mânau cu biciul surugiu lui Killinger, călcând cu picioarele noastre, interesele proprii pe care le aveam. Secătuirea rezervelor noastre financiare s’a făcut însă — şi aci este partea cea mai gravă — cu consensul hotărît al unora dintre cele mai de seamă elemente chemate să conducă Ministerul de Finanţe. Elemente care, în slugărnicia lor, în zelul lor de a fi pe placul „Marelui Reich“ şi al reprezentanţilor acestuia, au călcat cu bună ştiinţă cele mai elementare precepte bugetare, şi-au bătut joc de Legea Contabilităţii publice şi au introdus haosul în finanţele ţării. Reacţionari neîndoelnici precum şi creaturi pur antonesciene, cocoţaţi în ciuda totalei lor lipse de experienţă în vârful piramidei, au dus Statul român, din punctul de vedere al finanţelor, la prăpastie. Au nesocotit toate legile, au dat cu piciorul tuturor regulelor, au mânuit axa turn i-n ajutat capul torte fondurile şi au desorganizat cu desăvârşire însuşi aparatul financiar, pentru a cărui aşezare pe baze solide şi civilizate şi-au sacrificat zilele şi nopţile, în anii cei mai grei de după războiul de întregire, Mihai Popovici şi Virgil Madgearu. Prin Legea Contabilităţii publice din 1929 Mihai Popovici izbutise să pună finanţele ţării pe un tărîm solid şi sănătos. Poate că legea aceasta reprezintă cel mai de seamă jalon în calea însănătoşirii finanţelor de Stat. Toate excedentele imaginare din vremurile deflaţiei, toată manipularea iraţională şi bolnăvicioasă a fondurilor nelegitime, se datorau mai ales lipsei unor criterii bine stabilite de contabilitate publică. Stabilizarea monetară ne-a impus introducerea unui sistem raţional şi sănătos de contabilizare, care singur ne-a permis să facem lumină în ascunzişurile de până atunci ale „finanţelor noastre. Această Lege a Contabilităţii publice nu şi-a mai avut valabilitatea ei în timpul dictaturii antonesciene. S’a trecut cu buretele peste toate dispoziţiunile ei, oridecâte ori era vorba de un interes german sau de interesul societăţilor creiate ad-hoc pentru gloria şi îndestularea membrilor familiei Antonescu. Şi conducătorii ministerului de finanţe au subscris cu inima uşoară la aceste călcări de lege, ba le-au şi încurajat, pedepsind pe Consilierii-Controlori numiţi de înalta Curte de Conturi, tocmai pentru a păzi legea, atunci când aceştia aveau proasta inspiraţie de a refuza viza lor pe operaţiunile de înstrăinare nelegală a banului public. Era fatal ca atitudinea aceasta a celor din capul Ministerului, să aibă urmări funeste în sânul administraţiei departamentului financiar. Afacerile veroase patronate de şefii lor au deschis pofta celor mai mici spre multiplele posibilităţi ce se deschid celor puşi să urmărească drepturile ce se cuvin Statului. Organizaţia Ministerului de Finanţe, aşezată pe temelii noui şi moderne de către răposatul Virgil Madgearu a început să se clatine. Astăzi putem spune, fără teamă de a fi contrazişi că, afară de foarte puţine excepţii, ea nu mai există şi că principalii cioclii care au dus-o la groapă, au fost tocmai persoanele din fruntea Ministerului, în timpul anilor de dictatură. Dezastrul financiar în care ne zbatem nu va putea fi micşorat şi înlăturat, fără o prealabilă curăţire a cadrelor Ministerului de Finanţe. Toate elementele însărcinate cu controlul şi urmărirea veniturilor publice trebuesc supuse unui examen sever de triera, paralel cu o acţiune de control, al averilor. Căci aproape nu există întreprindere industrială, ca să nu mai vorbim de alţi contribuabili, care să nu fi fost victima şantagiilor nereuşite ale aparatului de control şi urmărire. Călcări de lege , imaginare, omisiuni anodine, greşeli fără interes, duceau la vexaţiuni de tot felul din partea agenţilor fiscului. Constituiţi în sindicate de exploatare ei şantajau prin tot felul de mijloace pe contribuabil pentru a-i câştiga de partea lor. Şi credem că nu ne înşelăm afirmând că astăzi quasitotalitatea marilor întreprinderi e tributara sindicatelor de exploatare, alcătuite de elementele corpului financiar de urmărire şi control. Dar lucrul acesta înseamnă că Statul este furat de înşişi slujbaşii sai, că este jefuit de cei pe care îi hrăneşte, că este sărăcit de cei a căror grije o poartă. Şi mai înseamnă că pentru a putea face acea reformă financiară pe care o socotim absolut necesară, trebue să distrugem anarhia ce domneşte în Ministerul de Finanţe de sus până jos. De la creaţiile parazitare ale dictaturii, până la găinarii corpului de urmărire şi control, tovarăşi cu Statul român. Lazăr Iliescu lin teri Is Mareşalului Uniunii Sovietice Malinovsk* Trupele Frontului II Ucrainean, desvoltând cu succes ofensiva, au cucerit prin asalt, astăzi 11 Octombrie, oraşul Cluj, capitala Transilvaniei. In acelaş timp, trupele Frontului, forţând râul Tisa, au cucerit oraşul Seghedin, mare centru economic, politic şi administrativ al Ungariei. In luptele pentru cucerirea oraşelor Cluj şi Seghedin, s’au distins trupele generalului colonel Tofimenko, generalului locotenent Manaslarov, generalului locotenent Slemin, generalului locotenent Coriacin, generalului locotenent Fetrusevski, generalului maior Kolciuk, generalului maior Ostaşenko, generalului maior Karlov, generalului maior Konev, colonelului Hohlov, colonelului Guscin, colonelului Kostrakin, generalului maior Zdanovici, colonelului Burik, colonelului Dunaiev, colonelului Esin, colonelului Parfenov, colonelului Kovtun-Stankevici, artileriștii generalului colonel de artilerie Fomin, generalului maior de artilerie Vebedev, generalului maior de artilerie Alexeenko, generalului maior de artilerie Bobrovnikov, generalului maior de artilerie Popovici, colonelului Zakov, colonelului Ivanov; tanchiştii generalului colonel al trupelor de tancuri Kurkin, colonelului Rumianţev, colonelului Stazik, colonelului Brijinev; piloţii generalului colonel de aviaţie Goriunov, generalului locotenent de aviaţie Stepicev, generalului locotenent de aviaţie Podgornîi, generalului maior de aviaţie Kamanin, colonelul Gherbo, colonelului Blagoveştoinski, pionerii generalului locotenent al trupelor de geniu Ţirlin, generalului maior al trupelor de geniu Ignatov, generalului maior al trupelor de geniu Tiulev, colonelului Ponimas, coloniului Kalinicenk®, colonelului Isaev, colonelului Mamonov, locotenentului colonel Pavlenko, transmisioniștii generalului locotenent al trupelor de transmisiuni Veonov, colonelului Agafonov, colonelului Egorov, colonelului Makarenko. FdiiU u « uiaiua ViCUV* i t rCP’»L» »“»“I formaţiunile şi unităţile care s’au distins cel mai mult în luptele pentru cucerirea oraşelor Cluj şi Seghedin vor fi propuse a li se decerna denumirea „Cluj“ şi „Seghedin" şi pentru decorarea cu ordine. Astăzi, 11 octombrie, la orele 33 capitala Patriei noastre Moscova va saluta, în numele Patriei, vitezele trupe ale Frontului Ucrainean ,care au cucerit oraşele Cluj şi Seghedin — prin 30 salve de artilerie, trase de 334 de tunuri. Pentru modul excelent in care au fost executate operaţiunile militare, aduc mulţumiri trupelor de sub comanda Domniei Voastre, care au participat la luptele pentru eliberarea oraşelor Cluj şi Seghedin. Glorie veşnică eroilor care au căzut în luptele pentru libertatea şi independenţa Patriei noastre ! Moarte cotropitorilor germanii Comandantul Suprem Mareșal al Uniunii Sovietice I. Stalin D. Iuliu Maniu va vorbi la Cluj Imediat ce frontul din Ardeal se va îndepărta spre Nord de Clujul românesc, recent eliberat de victorioasele armate românosovietice, d. Iuliu Maniu, preşedintele partidului naţional-ţărănesc şi ministru de Stat va vorbi la Cluj. D. Iuliu Maniu va fi însoţit în Capitala Ardealului, de apururea românesc, de numeroşi fruntaşi ai vieţii noastre politice. Atentat împotriva lui Goebbels BERNA, 12 (Rador). Corespondentul Agenţiei TASS semnalează: La Berlin circulă svonul că Goebbels ar fi trebuit să-ţi întrerupă inspecţia făcută prin Germania occidentală, din cauza unui atentat ce a fost comis împotriva sa într’unul din oraşele din Renania. Se adaugă amănuntul că autorii atentatului nu au fost încă descoperiți. Organizarea păcii Proectul recent pentru organizarea păcii şi pentru menţinerea securităţii internaţionale, reaminteşte generaţiei noastre atmosfera wilsoniană dela sfârşitul războiului trecut. Câte entuziasme, câte bunăvoinţi, câte elanuri umanitare nu s'au irosit atunci din acumularea greşelilor mărunte şi dintr'o lipsă generală de atenţie faţă de problema esenţială. S'a crezut că războiul cel mare nu putea să fie decât ultimul şi că eforturile în acest sens erau suplimentare şi n'aveau alt scop decât să fericească personal pe delegaţii trimişi la Geneva. Campaniile reacţionate timide la început, au devenit cu vremea virulente. Negustorii de tunuri care întrebuinţau de teama indignării publice arma surâsului şi a ironiei, au căpătat dreptul după câţiva ani să considere supremul lor internaţional ca o simplă întreprindere „iudeo-masonică", menită să asigure ingenunghi®rea lumii. Din lipsă de organizare, valul de sentimentalism pacifist şi năvalnica pornire de înfrăţire universală s'au pierdut fie în mâlul textelor şi al paragrafelor, fie pe întinsul indiferenţei obşteşti. A fi pacifist devenise sinonim cu a fi ridicol. Statul major german, cu asentimentul tacit al tuturor partidelor Reichulai, lucra pentru revanşă, la început cu mijloace acoperite, mai târziu pe faţă, în aşa fel încât bazele tratatelor din 1919 ameninţau să se prăvălească sub focul unor tunuri care nu aflau in faţa lor împotrivire. Opinia publică din Europa şi din cele două Amenci a trebuit să sufere sub presiunea evenimentelor politice, o schimbare radicală. Din cauza revizionismului hitlerist care nu făcea un secret din revendicările sale teritoriale, războiul dsvsn®® dele ® zis altei asBenlsfätoce© realitate. Germania aspira din nou ie doMneţia lumii, prin Sus şi prin ..sabie, aşa cum încercase mereu în decursul aprigei salt istorii, ori de câte ori puterii®, i s*ctu părut cuikiennie peeatra a cxmxmua şi pentru« nu suferi neascultare. Condiţiile de nepregătire materială şi morală in care s'au avat puterile aliate în 1939, se datoresc in mare parte eşecului înregistrat de generoasele iluzii ale păcii din 1319- Mi'a fost uşor să se convingă opinia publică in ţările în care această opinie este respectată şi respectabilă, că un nou măcel trebuia evitat şi că pentru a-l evita se cerea cu orice preţ înarmarea sufletelor, înarmarea braţelor. Evoluţia evenimentelor militare a permis recâştigarea timpului pierdut. Greşelile Germaniei au suplinit efectele bunei credinţe aliate. Coaliţia puterilor care apără moştenirea civilizaţiei, se află astăzi in pragul victoriei, a unei victorii obţinute cu greu, dar după toate aparenţele, decisive. O nouă ocazie se oferă lumii de a evita flagelul conflagraţiilor. Dacă atmosfera care susţine astăzi ideia unei înţelegeri internaţionale între state este mai puţin vibrantă şi mai puţin încrezătoare decât în 1919, apoi experienţele tehnice de atunci şi până astăzi, experienţe bogate în învăţături şi în dureri, sunt suficiente pentru a sta la temelia organizării. D-nii Roosevelt, Churchill, Stalin şi Ciang-Kai-Shek au învestirea tacită a milioanelor de cetăţeni ai globului, dornici de pace. Răspunderea lor este nelimitată ca şi puterea pe care efectiv o au. Toate popoarele aşteptă cu încredere soluţiile. Fiindcă oricât s-ar susţine contrariul, există remedii împotriva războiului, în ciuda deosebirii de structură dintre marile puteri şi în ciuda conflictului imperialismelor. Renunţarea, la soluţia militară în favoarea celei juridice se întrevede la orizont, ramură de măslin prevestitoare de pace, după potopul de sânge în care de milenii se bălăcesc popoarele. N. Caramfino