Dreptatea, octombrie 1944 (Anul 1, nr. 32-57)

1944-10-14 / nr. 43

Tiui an: Şase luni: Trei luni: 3.500 lei 1.800 lei 1.000 lei Instituţii particulare ţ­ de stat 10.000 lei anual. r.r. r Sarici 2­ a Anul I Nr. 42 4 pagini Director­­ ION LIVIANU Proprietari S. A. „Dreptatea" Registro publicaţiuni Nr. 1057/1938 Abonamentele încep la 1 ţi 15 ale Hml­ ABONAMENTE: ♦♦4 M 4*4-4 + Organul partidului naţional-ţărănesc Slijnbă«« 14 Oct. I144 IO tel r­edacţia ţi ADMINISTRAŢIA Str. Domniţa Anasl'*«'») ® / Direcţia 54307 ) Redacţia 48930 ( Adiţia *3«8 Telefoane l I ni ie­ri pe nic­­i. ZDupă ce cotropitorul a fost isgonit din 11 Octombrie 1944 Pe un aeroport din Normandia o escadrilă de transport americană, gata de decolare OSTAŞI, d­upă patru ani de robie şi de cumplite suferin­ţe, Capitala Transilvaniei a fost eliberată. Stindardele biruitoare ale armatelor aliate, ro­mâne şi sovietice, fâlfâie pe ridurile Clujului. Prin vitejia ostaşilor armatei sovietice aliata noastră şi prin vitejia voastră, prin toate jertfele care ne-au­ asigurat biruinţa, România vede începu­ -7..---•__________________ O' «'*'«' M» f* V xxy %j £, ţM xz Xy lA'W XZ XW Wf *s Xy Wff'Ws , Aduc recunoştinţa ţării aliaţilor noştri şi regi­mentelor care au câştigat laurii izbândei în lupte­le pentru dezrobirea Transilvaniei de Nord. Alături de vitezele armate sovietice porniţi mai departe asaltul împotriva cotropitorilor de veacuri şi despresuraţi de ei întregul pământ ro­mânesc a­l Ardealului. Cu Dumnezeu înainte !­­ MIHAITI Moscova-Cluj Budapesta M­arţul victorios al vitezelor armate dezrobitoare, se a­­propie tot mai mult de i­­nima Ungariei lui Horthy. Din atac în atac, din luptă în luptă, ostaşii armatei roţii îşi­­ înfig, tot mai adânc în trupul Ungariei, vârfurile blindate, pregătind calea spre biruinţă a grosului ei, care înaintează cot la cot cu ostaşii noştri, lovind fără cruţare dispozitivul inamic. Atacând dealungul întregii frontiere, creiată de mişelescul dictat dela Viena, printr’o înde­­mânatecă operaţiune de învălui­re, eroica armată sovietică a spart sistemul defensiv german de pe valea Someşului Mic, pă­trunzând în cetatea de leagăn a Românismului nemuritor. Trupele armatei roşii au ocu­pat Clujul din trei direcţii: 1) dinspre Apahida, venind de la Cojocna, 2) dinspre Gilău, peste Fior­eşti şi Mănăştur şi 3) din­spre Feleac, năvălind cu neo­­goită sprinteneală şi vitejie, cos­tişele abrupte ale acestui deal de pe care au coborât spre Cluj toate drumurile revoluţiei arde­leneşti. Clujul a fost dezrobit! S’a făcut după 4 ani, drep­tate! Neînvinsă, armata roşie, des­chizătoare a căilor spre liber­tate, duce oştirea noastră din victorie în victorie, spre biru­inţă. Soldaţii ruşi, luptând alături de noi pe baricadele românis­mului, pentru a ne face drepta­te, au binemeritat nu numai din aceeaş măsură, din partea ţării noastre, atât de greu încercată! Intr’o totală fi caldă înfrăţire, sângele generos al ostaşilor so­vietici stropeşte pământul sfânt al Ardealului, amestecându-se cu sângele ostaşilor noştri. Cuvine-se, deci, să cinstim e­­roii ruşi căzuţi pe câmpul de o­­noare al Ardealului, ca pe în­şişi eroii noştri. Glorie veşnică Uniunii Sovie­tice, care îşi jertfeşte cu atâta generozitate fiii săi, pentru dre­ptatea cauzei româneşti, singura care ar fi putut forma un ideal de răzoi. Românii din toate provinciile se înclină în faţa armatei roşii, desrobitoare a capitalei spiritua­le a Transilvaniei. Adevăraţii aliaţi ne dovedesc prietenia, murind alături de noi, pentru noi, pentru că drumul spre Berlin trece de la Moscova — pe la Cluj și Buda-Pecta. Duminica 15 Octombrie va avea loc în sala Cinematografului Scala O MARE ÎNTRUNIRE a Partidului Naţional Ţărănesc ­­ a repremier ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ partidelor comunist şi social-democrat Reprezentanţii part­idului comunist şi social- democrat, domnii Lucreţiu Pătrăşcanu şi C. Titel Petrescu, în şedinţa Blocului Naţional Democratic, care a avut loc aseară la orele 19, în casa d-lui Const. I. C. Brătianu, au denunţat acordul dintre cele patru partide, angajate în Bloc­ul Naţional Democratic, Şi au anunţat demisia rep­rezentanţilor partidelor r­espective din guvern. Hgji '0í®0 Infanteria chineză trece fluviul Salween pe o punte de bambus, de câteva sute de metri lungime în­­dreptându-se spre sectorul Tengchung unde pozițiile japoneze au fost dislocate. Sfântă mare neruşinare de CORNELIU COPOSU A trecut mai bine de o lună de l la răsturnarea regimului care a nenorocit ţara, cu concur­sul plin de zel al atâtor incon­ştienţi şi atâtor trădători. In acest răstimp, guvernul, deşi absorbit de varietatea problemelor grave şi urgente care cereau înce­puturi imediate de soluţii, a mar­cat, în repetate rânduri, prin de­claraţii categorice, hotărârea de a proceda la epurarea vieţii publice româneşti de elementele angajate în regimul dictaturilor şi al trădă­partea Uniunii Sovietice, ci, în filor, iar opinia publică şi presa au ridicat în fiecare zi acuza­ţiuni de mare răsunet, cerând măsuri preventive şi sancţiuni. Problema este prin urmare atât de viu în actualitatea românească, încât nimic nu-i va putea împie­deca rezolvarea. O stare de ne­linişte şi de enervare se resimte pretutindeni sub formele cele mai diferite ; oamenii sunt dezorientaţi, şi aşteaptă cu drept cuvânt acţiu­nea de epurare, ca să vadă limpede separaţiunea severă între cei­ace a fost şi ceiace va fi de acum înainte. Ne găsim în faţa unui fenomen cu caracter general, de o acuitate excepţională, a cărui prezenţă ter­giversată constitue realmente un obstacol în calea consolidării. De acest fapt sunt pătrunşi toţi oamenii cu bun simţ şi cu intuiţia realităţii. Ceea ce este însă uimitor, de ne­crezut şi de neînţeles, e atitudinea celor vizaţi prin acţiunea epu­­rativă. Stăm înmărmuriţi în faţa lor şi căutăm zadarnic un senti­ment de limpezire, pentru propriile noastre gânduri. „Nevinovata­“ lor împietrire în locuirile pe care le deţin şi pe care le-au batjocorit vânzându-şi şi u­­milindu-şi neamul, este dincolo de orice pricepere. Toată lumea frea­mătă şi se frământă ; se rostesc cu glas răspicat nume proprii; se a­­rată cu degetul figuri ; se fac pre­­ciziuni răsunătoare; în sfârşit, de pretutindeni se adună în jurul lor rumoarea obştească, protestatară şi violentă, cerând chemarea la răs­pundere şi sancţiuni. Numai ei stau liniştiţi, cu o stra­nie inconştientă, arborând zâmbete silite, şi colorând cu neruşinare pa­loarea care li se răspândeşte pe faţă, din adâncurile conştiinţelor tulburate. N­umai ei se agaţă de miracolul incert al unor absurde ipoteze de scăpare, — numai ei nu văd, nu aud, nu simt nimic din vâltoarea care-i înconjoară. N-am cetit o demisie, n’am auzit de o retragere, n’am aflat de un singur caz cel puţin, în care re­flexe fireşti să ducă la concluzia unei auto-sancţionări. Nu, nimic din toate aceste deslegări, care ne-ar consola în ideia, că ruşinea încă n’a murit în România. Dim­potrivă , interesanţii indivizi îşi văd de treburi, se uită pieziş în dreapta şi stânga, aşteaptă să moa­ră Sultanul, doar vor scăpa ei. Ca şi cum nimic nu s’ar fi petrecut în ţară, ca şi cum ar fi regimul F. R. N., ca şi cum Killinger s’ar afla în­că atot puternic la legaţiunea din Calea Victoriei, ca şi cum ar fi ie­şit ori din lagările lui Antonescu — gentilomii aceştia se duc la bi­rouri, iscălesc hârtii, primesc lume şi se află în treabă. Ei bine, dacă merită să fie pe­depsiţi pentru faptele lor din epoca nefericită a distrugerii României, dacă sunt vrednici de sancţiuni pentru trădarea acestui popor min­ţit, jefuit şi sacrificat, li se cuvine un spor de pedeapsă şi pentru ne­ruşinarea cu care continuă să ul­­tragieze bunul simţ românesc, prin continuarea „activităţii“ lor. Ne-am lăudat întotdeauna că suntem un popor care ştie ce în­seamnă buna cuviinţă. Nu avem nici un motiv să renunţăm la a­­ceastă mândrie naţională, dar a­­vem toate motivele să luăm de guler pe toţi acei indivizi perverşi şi neobrăzaţi cari trădându-şi ţara şi neamul, trădează până şi carac­­teristicele cele mai sacre ale po­­­porului român. Douăzeci, treizeci, o sută cel pu­ţin dintre ei, dacă făceau un act de pudoare, ar fi adus naţiei bat­jocorite slaba consolare la care are atâtea drepturi. Dar n’au făcut ni­mic, ci au rămas între noi ca nişte provocări obsedante, de o desgus­­tătoare inconştienţă. E trist, foarte trist, dar răul e mai adânc decât putea fi bănuit. Ţara va şti însă ce are de făcut şi nu va fi vizuină atât de abil ca­muflată, încât preopinenţii să nu poată fi găsiţi, în mijlocul turpitu­dinii şi a neruşinării în care s’au complăcut. FINANŢELE PUBLICE E­ste incontestabil că războiul nenorocit în care ne-a îm­pins regimul de dictatură antonescian a secătuit până şi ul­timele rezerve ale finanţelor noa­stre publice. Printr-o paralizare a întregii noastre libertăţi de miş­care, prin aservirea tuturor isvoa­­relor productive ale ţării, Germa­nia ne pusese în imposibilitate de a reacţiona independent, din punc­tul de vedere financiar. înjugaţi cum eram la carul hitlerist trebu­­iam să tragem într’acolo unde ne mânau cu biciul surugiu­ lui Kil­linger, călcând cu picioarele noa­stre, interesele proprii pe care le aveam. Secătuirea rezervelor noastre fi­­nanciare s’a făcut însă — şi aci este partea cea mai gravă — cu consensul hotărît al unora dintre cele mai de seamă elemente che­mate să conducă Ministerul de Fi­nanţe. Elemente care, în slugărni­cia lor, în zelul lor de a fi pe pla­cul „Marelui Reich“ şi al repre­zentanţilor acestuia, au călcat cu bună ştiinţă cele mai elementare precepte bugetare, şi-au bătut joc de Legea Contabilităţii publice şi au introdus haosul în finanţele ţă­rii. Reacţionari neîndoelnici precum şi creaturi pur antonesciene, co­coţaţi în ciuda totalei lor lipse de experienţă în vârful piramidei, au dus Statul român, din punctul de vedere al finanţelor, la prăpastie. Au nesocotit toate legile, au dat cu piciorul tuturor regulelor, au mâ­nuit axa turn i-n ajutat capul tor­te fondurile şi au desorganizat cu de­săvârşire însuşi aparatul financiar, pentru a cărui aşezare pe baze so­lide şi civilizate şi-au sacrificat zi­lele şi nopţile, în anii cei mai grei de după războiul de întregire, Mi­­hai­ Popovici şi Virgil Madgearu. Prin Legea Contabilităţii publice din 1929 Mihai Popovici izbutise să pună finanţele ţării pe un tărîm solid şi sănătos. Poate că legea a­­ceasta reprezintă cel mai de seamă jalon în calea însănătoşirii finan­ţelor de Stat. Toate excedentele imaginare din vremurile deflaţiei, toată manipularea iraţională şi bolnăvicioasă a fondurilor nelegi­time, se datorau mai ales lipsei u­­nor criterii bine stabilite de con­tabilitate publică. Stabilizarea mo­netară ne-a impus introducerea unui sistem raţional şi sănătos de contabilizare, care singur ne-a per­mis să facem lumină în ascunzişu­rile de până atunci ale „finanţelor noastre. Această Lege a Contabilităţii publice nu şi-a mai avut valabili­tatea ei în timpul dictaturii anto­nesciene. S’a trecut cu buretele peste toate dispoziţiunile ei, oride­­câte ori era vorba de un interes­­ german sau de interesul societăţi­lor creiate ad-hoc pentru gloria şi îndestularea membrilor familiei Antonescu. Şi conducătorii minis­terului de finanţe au subscris cu inima uşoară la aceste călcări de lege, ba le-au şi încurajat, pedep­sind pe Consilierii-Controlori nu­miţi de înalta Curte de Conturi, tocmai pentru a păzi legea, atunci când aceştia aveau proasta inspi­raţie de a refuza viza lor pe ope­raţiunile de înstrăinare nelegală a banului public. Era fatal ca atitudinea aceasta a celor din capul Ministerului, să aibă urmări funeste în sânul ad­ministraţiei departamentului fi­nanciar. Afacerile veroase patro­nate de şefii lor au deschis pofta celor mai mici spre multiplele po­sibilităţi ce se deschid celor puşi să urmărească drepturile ce se cu­vin Statului. Organizaţia Ministe­rului de Finanţe, aşezată pe teme­lii noui şi moderne de către răpo­satul Virgil Madgearu a început să se clatine. Astăzi putem spune, fără teamă de a fi contrazişi că, afară de foarte puţine excepţii, ea nu mai există şi că principalii cioclii care au dus-o la groapă, au fost tocmai persoanele din fruntea Ministerului, în timpul anilor de dictatură. Dezastrul financiar în care ne zbatem nu va putea fi micşorat şi înlăturat, fără o prealabilă cură­ţire a cadrelor Ministerului de Fi­nanţe. Toate elementele însărcina­te cu controlul şi urmărirea veni­turilor publice trebuesc supuse u­­nui examen sever de triera, para­lel cu o acţiune de control, al ave­rilor. Căci aproape nu există în­treprindere industrială, ca să nu mai vorbim de alţi contribuabili, care să nu fi fost­ victima şanta­­giilor nereuşite ale aparatului de control şi urmărire. Călcări de le­ge , imaginare, omisiuni anodine, greşeli fără interes, duceau la vexaţiuni de tot felul din partea agenţilor fiscului. Constituiţi în sindicate de exploatare ei şanta­jau prin tot felul de mijloace pe contribuabil pentru a-i câştiga de partea lor. Şi credem că nu ne în­şelăm afirmând că astăzi quasi­­totalitatea marilor întreprinderi e tributara sindicatelor de exploa­tare, alcătuite de elementele cor­pului financiar de urmărire şi con­trol. Dar lucrul acesta înseamnă că Statul este furat de înşişi slujbaşii sai, că este jefuit de cei pe care îi hrăneşte, că este sărăcit de cei a căror grije o poartă. Şi mai în­seamnă că pentru a putea face a­­cea reformă financiară pe care o socotim absolut necesară, trebue să distrugem anarhia ce domneşte în Ministerul de Finanţe de sus până jos. De la creaţiile parazitare ale dictaturii, până la găinarii corpului de urmărire şi control, tovarăşi cu Statul român. Lazăr Iliescu lin te­ri Is Mareşalului Uniunii Sovietice Malinovsk* Trupele Frontului II Ucrainean, desvoltând cu succes ofensiva, au cu­cerit prin asalt, astăzi 11 Octombrie, oraşul Cluj, capitala Transilvaniei. In acelaş timp, trupele Frontului, forţând râul Tisa, au cucerit oraşul Seghedin, mare centru economic, po­litic şi administrativ al Ungariei. In luptele pentru cucerirea oraşelor Cluj şi Seghedin, s’au distins trupele generalului colonel T­ofimenko, ge­neralului locotenent Manaslarov, ge­neralului locotenent Slemin, genera­lului locotenent Coriacin, generalului locotenent Fetrusevski, generalului maior Kolciuk, generalului maior Ostaşenko, generalului maior Karlov, generalului maior Konev, colonelului Hohlov, colonelului Guscin, colonelu­lui Kostrakin, generalului maior Zda­­novici, colonelului Burik, colonelului Dunaiev, colonelului Esin, colonelului Parfenov, colonelului Kovtun-Stanke­­vici, artileriștii generalului colonel de artilerie Fomin, generalului maior de artilerie Vebedev, generalului maior de artilerie Alexeenko, generalului maior de artilerie Bobrovnikov, gene­ralului maior de artilerie Popovici, colonelului Zakov, colonelului Ivanov; tanchiştii generalului colonel al tru­pelor de tancuri Kurkin, colonelului Rumianţev, colonelului Stazik, colone­lului Brijinev; piloţii generalului co­lonel de aviaţie Goriunov, generalu­lui locotenent­ de aviaţie Stepicev, ge­neralului locotenent de aviaţie Pod­­gornîi, generalului maior de aviaţie Kamanin, colonelul Gherbo, colonelu­lui Blagoveştoinski, pionerii generalu­lui locotenent al trupelor de geniu Ţirlin, generalului maior al trupelor de geniu Ignatov, generalului maior al trupelor de geniu Tiulev, colone­lului Ponimas, coloniului Kalinicenk®, colonelului Isaev, colonelului Mamo­nov, locotenentului colonel Pavlenko, transmisioniștii generalului locotenent al trupelor de transmisiuni Veonov, colonelului Agafonov, colonelului E­­gorov, colonelului Makarenko. FdiiU u « uiaiua ViCUV* i­ t rCP’»L» »“»“I formaţiunile şi unităţile care s’au dis­tins cel mai mult în luptele pentru cucerirea oraşelor Cluj şi Seghedin vor fi propuse a li se decerna denumirea „Cluj“ şi „Seghedin" şi pentru de­corarea cu ordine. Astăzi, 11 octombrie, la orele 33 capitala Patriei noastre Moscova va saluta, în numele Patriei, vitezele trupe ale Frontului­­ Ucrainean ,care au cucerit oraşele Cluj şi Seghedin — prin 30 salve de artilerie, trase de 334 de tunuri. Pentru modul excelent in care au fost executate operaţiunile militare, aduc mulţumiri trupelor de sub co­manda Domniei Voastre, care au par­ticipat la luptele pentru eliberarea oraşelor Cluj şi Seghedin. Glorie veşnică eroilor care au căzut în luptele pentru libertatea şi inde­pendenţa Patriei noastre ! Moarte cotropitorilor germanii Comandantul Suprem Mareșal al Uniunii Sovietice I. Stalin D. Iuliu Maniu va vorbi la Cluj Imediat ce frontul din Ardeal se va îndepărta spre Nord de Clujul românesc, recent eliberat de victorioasele armate româno­­sovietice, d. Iuliu Maniu, preşe­dintele partidului naţional-ţără­nesc şi ministru de Stat va vorbi la Cluj. D. Iuliu Maniu va fi însoţit în Capitala Ardealului, de apururea românesc, de numeroşi fruntaşi ai vieţii noastre politice. Atentat împotriva lui Goebbels BERNA, 12 (Rador). Corespondentul Agenţiei TASS semnalează: La Berlin circulă svonul că Goebbels ar fi trebuit să-ţi întrerupă inspecţia făcută prin Germania oc­cidentală, din cauza unui atentat ce a fost comis împotriva sa într’unul din oraşele din Renania. Se adaugă amănuntul că autorii atentatului nu au fost încă descoperiți. ­ Organizarea păcii P­roectul recent pentru organizarea păcii şi pentru men­ţinerea securităţii internaţionale, reaminteşte genera­­ţiei noastre atmosfera wilsoniană dela sfârşitul răz­boiului trecut. Câte entuziasme, câte bunăvoinţi, câte ela­nuri umanitare nu s'au irosit atunci din acumularea greşe­lilor mărunte şi dintr'o lipsă generală de atenţie faţă de problema esenţială. S'a crezut că războiul cel mare nu putea să fie decât ultimul şi că eforturile în acest sens erau supli­mentare şi n'aveau alt scop decât să fericească personal pe delegaţii trimişi la Geneva. Campaniile reacţionate ti­mide la început, au devenit cu vremea virulente. Negustorii de tunuri care întrebuinţau de teama indignării publice arma surâsului şi a ironiei, au căpătat dreptul după câţiva ani să considere supremul lor internaţional ca o simplă între­prindere „iudeo-masonică", menită să asigure ingenunghi®­­rea lumii. Din lipsă de organizare, valul de sentimentalism pacifist şi năvalnica pornire de înfrăţire universală s'au pierdut fie în mâlul textelor şi al paragrafelor, fie pe întinsul indiferenţei obşteşti. A fi pacifist devenise sinonim cu a fi ridicol. Statul major german, cu asentimentul tacit al tuturor partidelor Reichul­ai, lucra pentru revanşă, la început cu mijloace acoperite, mai târziu pe faţă, în aşa fel încât bazele tratatelor din 1919 ameninţau să se prăvălească sub focul unor tunuri care nu aflau in faţa lor împotrivire. Opinia publică din Europa şi din cele două Amen­ci a trebuit să sufere sub presiunea evenimentelor politice, o schimbare radicală. Din cauza revizionismului hitlerist care nu făcea un secret din revendicările sale teritoriale, răz­boiul dsvsn®® dele ® zi­­s alte­i asBenlsfätoce© realitate. Germania aspira din nou ie doMneţia lumii, prin Sus şi prin ..sabie, aşa cum încercase mereu în decursul aprigei salt istorii, ori de câte ori puterii®, i s*ctu părut cuikiennie peeatra a cxmxmua şi pentr­u«­ nu suferi neascultare. Condiţiile de nepregătire materială şi morală in care s'au avat puterile aliate în 1939, se datoresc in mare parte eşecului înregistrat de generoasele iluzii ale păcii din 1319- M­i'a fost uşor să se convingă opinia publică in ţările în care această opinie este respectată şi respectabilă, că un nou măcel trebuia evitat şi că pentru a-l evita se cerea cu orice preţ înarmarea sufletelor, înarmarea braţelor. Evoluţia eve­nimentelor militare a permis recâştigarea timpului pierdut. Greşelile Germaniei au suplinit efectele bunei credinţe ali­ate. Coaliţia puterilor care apără moştenirea civilizaţiei, se află astăzi in pragul victoriei, a unei victorii obţinute cu greu, dar după toate aparenţele, decisive. O nouă ocazie se oferă lumii de a evita flagelul conflagraţiilor. Dacă at­mosfera care susţine astăzi ideia unei înţelegeri internaţio­nale între state este mai p­uţin vibrantă şi mai puţin încre­zătoare decât în 1919, apoi experienţele tehnice de atunci şi până astăzi, experienţe bogate în învăţături şi în dureri, sunt suficiente pentru a sta la temelia organizării. D-nii Roosevelt, Churchill, Stalin şi Ciang-Kai-Shek au învestirea tacită a milioanelor de cetăţeni ai globului, dor­nici de pace. Răspunderea lor este nelimitată ca şi puterea pe care efectiv o au. Toate popoarele aşteptă cu încredere soluţiile. Fiindcă oricât s-ar susţine contrariul, există re­medii împotriva războiului, în ciuda deosebirii de structură dintre marile puteri şi în ciuda conflictului imperialismelor. Renunţarea, la soluţia militară în favoarea celei juridice se întrevede la orizont, ramură de măslin prevestitoare de pace, după potopul de sânge în care de milenii se bălă­cesc popoarele. N. Caram­fino

Next