Dreptatea, februarie 1945 (Anul 2, nr. 130-133)
1945-02-01 / nr. 130
SERIA 2-a ANUL I Nr. 130 juniWL 4 PAGINI LEI Director politic : NESTOR BADEA Proprietar: S. A. „DREPTATEA” ABONAMENTE: Institute și întreprinderi Un an 4.000 lei 6 luni 2.000 „ S luni 1.000 „ particulare 10.000 lei anual Orgran al partidului nafional'tărănesc "Joi I 1949 Director: ION LIVIANU REDACŢIA şi ADMININISTRAŢIA Str. Domniţa Anastasia 6 Direcţia 5.43.07 Redacţia 4.89.28 Administraţia 3.27.53 Taxa plătită In numerar cf. aprobări] 261008/944 1 arbitrajul ţari. Jocul de-a platforma de PAUL DINOPOL Scurt timp după armistiţiu, aşa zisele „partide de stânga“ constituite într’un front naţionaldemocratic, operaţiune pompoasă care urmăreşte să confere unei grupări destul de şubrede aspectul unei pluralităţi consistente, au lansat, cu mare lux propagandistic, un program minimal de reforme denumit „platforma“ F. N. D. La această platformă, care înfăţişa după spusele propagatorilor săi doar un minimum de reforme inevitabile, reforme a căror oportunitate nici nu putea fi discutată, erau invitate să adere şi partidele istorice, silite să se închine înaintea unor necesităţi inexorabile, impuse de spiritul vremurilor. Proaspeţii noştri democraţi din F. N. D. păreau să socoate că nici o încercare de democratizare sinceră a ţării în anul 1944, nu era posibilă fără îndeplinirea prealabilă a condiţiunilor propuse de dânşii. Ce să mai spunem şi despre acele condiţiuni ? Sub denumirea modestă de „minimale“ ele implicau o reformă totală de structură a ţării Româneşti! Atât sectorul de producţiune agricol cât şi acel industrial urmau să fie cu desăvârşire transformate. Intr’un cuvânt: mai nimic. Astfel fiind, nu mică ne-a fost mirarea când am citit programul de guvernare al F. N. D.-ului apărut în ziarele de Duminică. In vremurile acestea, când în fiecare el toate lucrurile se scumpesc, trebue să recunoaștem că numai F. N. D.-ul a lăsat-o mai ieftin. Şi ce rabat de preţ ! Dacă ar fi să persevereze pe această cale, ne putem aştepta la viitoarea ocazie, adică la publicarea viitorului program, să nu se mai vorbească de pildă decât de reclădirea pieţii Palatului sau de tăerea bărbii la popi. Dar să revenim la noul program de guvernare al F. N. D.ului. Chiar dacă, in aparenţă, punctele din noul program se apropie ca număr de punctele cuprinse în vechea platformă, din punctul de vedere al cuprinsului platforma apare golită în proporţie de 80 la sută de conţinutul său. Nu se mai vorbeşte de naţionalizarea băncilor şi a industriilor de bază, chestiuni atât de importante, şi în schimb au fost introduse, pe semne ca umplutură, tot felul de deziderate a căror realizare nu stă în puterea exclusivă a nici unui guvern voir fi el. De pildă, reîntoarcerea prizonierilor de războiu, pe care o „va asigura grabnic“ guvernul F. N. D. precum şi statutul juridic de cobeligeranţă pe care guvernul F.N.D. îl „va putea dobândi“, nu depind numai de guvernul nostru, oricare ar fi el, ci şi de bunăvoinţa şi înţelegerea U. R. S. S. şi a celorlaţi aliaţi. Aceste deziderate şi încă altele au fost introduse doar din consideraţiuni de simetrie Vechea paliformă avea 14, sau 18, sau 16 — n’are importanţă câte — puncte. Aşadar, trebuia şi numaji uy î mi ac yut/c/ituie F. N. D.-ului să aibă măcar 10 puncte, fără de care mistificarea s’ar fi părut prea grosolană. Căci, în ultimă analiză, de mistificare este vorba în acel program. Mistificare, când se renunţă dintr’odată cu , o totală lipsă de seriozitate la un program de reforme de structură pentru sprijinirea căruia s’au dat, numai cu câteva luni în urmă, înverşunate lupte în presă. Mistificare, când în locul unor reforme de structură se introduc într’un program de guvernare deziderate cu caracter platonic. In sfârșit, mistificare, când: (Continuare în pag. 3-a) Captând bunăvoinţa unor partiduţe politice prin absolvirea de răspundere a conducătorilor lor mânjiţi cu petele dictaturii apuse şi apropiindu-şi unele elemente hitleriste decorate de Fuehrer pentru serviciile aduse Reichului, Frontul naţional democrat îşi închipue că întruneşte voinţa masselor populare şi revendică puterea, ca un eghipa positivum pi rtonimi a. E voia lui s’o facă. E dreptul lui s’o facă. Dreptul de a cere e prevăzut în toate constituţiile României, chiar în acelea pe care nu ţara consultată legal le-a alcătuit. Dar a revendica este una şi a avea dreptul, este alta. Acordarea dreptului de guvernare aparţine exclusiv ţării, iar factorul hotărîtor este instrumentul de îndeplinire a voinţei ţării. In orice stat democrat procedura este aceiaşi. Iar de vrei altfel, trebuie să rupi orice contact cu democraţia şi să intri în regimul autocrat, silnic, dictatorial. Solicitând alt arbitraj în afară de acela al ţării, Frontul naţional democrat schimbă de ideologie, schimbă de structură, intră direct şi fără zăbavă în apele în care au bălăcit cele trei regimuri de dinainte de 23 August. A pretinde puterea fără a consulta ţara, înseamnă tot atât cât te-ai semna singur mai dinainte sentinţa de osândă. Carol al II-lea n’ar fi devenit un Abasverus modern, dacă ar fi fost sfătuit să consulte ţara înainte de a întreprinde ceva. Şi auto-mareşalul n’ar fi ajuns la prăpastie dacă avea inspiraţia să întrebe ţara dacă vrea, ce vroia el atunci. Nici Mussolini şi nici Hitler n’ar fi întrevăzut azi spectrul ştreangului sau întunericul etern al ocnei, dacă în entuziasmul vibrant al unor succese efemere, ar fi avut stăpânirea de o clipă ca să întrebe, în libertate, care este vrerea popoarelor ce conduceau. Şi tot astfel, desnodământul a fost acelaş pentru toţi câţi au vroit să treacă înaintea şi peste vrerea colectivităţii umane. Prea sunt apropiate de noi exemplele oferite de evenimentele ce s’au succedat în cei zece ani din urmă, pentru ca amnezia să-şi poată face efectele ei funeste asupra organismelor politice. Puterea se obţine şi se păstrează numai atunci, când ţara consultată legală îşi dă verdictul ei aprobativ. Acest verdict atârnă de încrederea pe care un organism politic o poate obţine din partea masselor populare. Iar încrederea la rândul ei, este dependentă de ceia ce instinctul popular crede că este util şi în folosul real al obştei. Acest instinct popular românesc este refractar oricăror tendinţe de silnicie. Organic, el nu tolerează ura şi răzbunarea ori de unde ar veni şi ori câte scuze le-ar justifica. Dispreţueşte adânc şi reacţionează tăcut împotriva nedreptăţei şi a minciunei. Iar încercarea de dominaţie a unei clase asupra alteia o respinge ca pe un rău pozitiv, pe care-l consideră o primejdie per-a spetuă pentru viaţa şi interesele lui. Şi niciodată instinctul popular nu a dat greş în credinţele pe cari le-a avut. Iar cine a încercat să treacă dincolo de ceia ce a crezut şi a vrut massa populară condusă de instinctul ei, nu a ieşit la socoteală. Din contră. Ar fi deci imprudent dacă nu chiar primejdios, — mai ales în aceste momente de redresare pe care obştea le doreşte sincer,—să se încerce o trecere peste voinţa acestei obşti. Ea trebuie consultată ca un medic de la care aştepţi tămăduirea ; ea trebuie întrebată de ce vrea sau ce nu vrea ; ea trebuie ascultată în ceia ce zice, fiindcă instinctul ei îi spune totdeauna ce e drept, ce e adevărat, ce e folositor pentru ea. Şi ce e folositor pentru ea, este folositor şi pentru ţară. Şi aceasta interesează întâi. Revendicând puterea pentru el singur şi fără a consulta massa alegătorilor, Frontul naţional deomorat cade în eroarea dictaturilor. Se confundă cu acestea, îmbrăţişează toate practicile de guvernare ale acestora. Se identifică cu ideologia lor şi se îndreaptă, — involuntar poate, dar sigur — spre aceleaşi rezultate funeste pe cari le-au dat aceste regimuri autocrate. Nu credem în stăruinţa Frontului naţional democrat de a aluneca spre atari povârnişuri periculoase pentru el, ca şi pentu rumpirii dar nu în pcAmpTiAD tendinţe în împrejurările de azi. Iar dacă totuşi am fi siliţi să credem în această stăruinţă, vom spune cu asentimentul întregei ţări, aceasta nu se poate. Sau se poate cu nişte riscuri pe care nimeni nu le poate bănui mai dinainte. Numai poporul are dreptul să-şi aleagă conducătorii. Numai el are dreptul să se pronunţe asupra chipului cum vrea să fie guvernat. Astăzi poporul nu e acasă. E la război, pentru a spăla ruşinea dictaturilor şi pentru a ne asigura o viaţă liberă şi dreaptă. Până la înapoierea în rosturile lui şi în drepturile lui, nimănui nu îi este îngăduit să-i desconsidere vrerea. Iar cei de acasă, sunt solidari cu cei de pe front în tot ce-i leagă ca interese. Oricine are dreptul să guverneze singur ţara cu o singură condiţie: s-o consulte. Şi consultarea să aibă toate atributele unei adevărate democraţii : libertatea votului, secretul votului, fără ingerinţe şi fără ameninţări. Aşa, da. Altfel, — nu. Arbitrajul ţării rămâne evanghelia democraţiei la care ne închinăm acum. I. Lik-iui iziili 2 şi 3 Momediate prin Ordin de zi pe Armată D. General de Corp de Armată I Prin luptele grele de apărare din I. Negulescu, ministrul de războiu valea Crişului Negru, prin faptele a dat următorul ORDIN DE ZI pe I de arme care au dus la cucerirea Armată , oraşului Beiuş şi apoi la învălui-Diviziile 2 şi 3 Munte au luat I rea Oradiei, prin colaborarea stră-- 1«1___--------------„ 1_11.X _____1 _ __ parte continuu la lupte, de la începutul operaţiunilor pentru eliberarea Ardealului, distingându-se atât prin spiritul de sacrificiu şi tenacitatea ostaşilor cât şi prin înalta pricepere a comandanţilor. Divizia 2 Munte comandată de generalul Iordănescu Const., s-a acoperit de glorie în bătălia din Munţii Apuseni, unde, prin manevre îndrăzneţe şi lupte pline de eroism, a curăţat de inamic văile Arieşului şi Iarei, a ocupat Gilăul şi a interceptat comunicaţia Cluj- Oradia, determinând retragerea forţelor inamice din Cluj şi eliberarea acestui oraş. S-a distins de asemenea în luptele de la Vest de Tisa, cucerind prin atacuri de zi şi noapte, localitatea Emod şi prin atacurile energice şi pline de avânt, date în legătură cu Divizia 3 Munte şi forţele sovietice aliate, străpungând existenţele inamicului din masivul muntos şi păduros, Bukk. — DIVIZIA 3 MUNTE, comandată de generalul Mociulschi Leonard s’a detins în mod continuu atât prin eroismul ostaşilor cât şi prin exemlul de curaj şi de bărbăţie ale comandantului, lucită la bătălia Debreţinului, precum şi prin luptele îndârjite şi victorioase ce a susţinut la Vest de Tisa, în masivul Bukk, această divizie a ştiut să se menţină printre cele mai brave Mari Unităţi. Pentru faptele de arme săvârşite, pentru dovada marilor virtuţi strămoşeşti de bravură, dârzenie şi bărbăţie a ostaşilor şi comnadanţilor, Divizia 2 Munte şi Divizia 3 Munte, se citează prin ordin de zi pe Armată. i Guvern de partid aţă de pretenţia F.N.D.-ului ■âe a alcătui singur guvernul, un comentator al „Semnalului" rezumă astfel o declaraţie a d-lui Churchill făcută cu acest fapt: „Dmocraţia europeană trebue să-şi reînceapă viaţa sub auspiciile guvernelor de uniune naţinală, în cari marile puteri să găsească un minimum de garanţie că toate curentele de opinie publică sunt reprezentate în chipul cel mai potrivit. Astfel s’a procedat în toate ţările eliberate“ F. N. R.şi politica externa orientănd programul F . D.-ul privitor la politica externă a României. Viitorul face constatarea că noul program încearcă să insinueze că fără aducerea la putere a F. N. D.-ului nimic din înlesnirile aliaţilor faţă de România nu ar fi posibile. Şi Viitorul adaogă: „In formularea ei, insinuarea cuprinde gravitatea faptu ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ lui că încearcă să asocieze la o politică de partid înţelegerea şi simpatia aliaţilor noştri pentru ţara care în întregimea ei luptă pentru cauza comună pentru a le cuceri încrederea In substrat ea încearcă să afirme că politica noastră de respectare a tratatelor, de urmărire a unei linii alături de aliaţii tradiţionali, n’ar reveni decât celor mai proaspeţi campioni ai acestor alianţe. Asupra acestui punct nici o confuziune nu este posibilă. Politica de fidelitate faţă de aliaţii noştri de astăzi, cari sunţi cei de ieri, este politica ţări şi nu a unui partid. Politica aceasta pe care am început-o încă de la primele zile ale acestui veac şi pe care — singură — poporul o recunoaşte ca a sa, nu poate constitui monopolul nimănui Pentru binele ţării şi pentru înlăturarea oricărei umbre, din relaţiile von sire internaţionale, politica externă a Ţării trebue scoasă din discuţiunile cu caracter electoral“. Alte infamii anonim, urmând atâtor neruşinaţi în scrib pilda anteriori, aduce din nou] d-lui Iuliu Maniu injuria mâr-(u savă de profascist. Imbecilita- ] ] tea scribului merge până acoloi încât, nu este î n stare să re- r [ flecteze că, dacă ar fi aşa cum ›» zice anonimul nostru, nu ar fi ] } itacat d. Maniu aşa cum este, › ‹ ,'otidian şi câte odată de două ] [ ·ri pe zi pe posturile de Radio › ► •raziste. II De ce nu se bucură patronii]} ;i fruntaşii scribului nostru de › ► acelaş tratament, care îi este ] ] rezervat d-lui Maniu din par- ► tea naziştilor de atâtea luni de]] zile ? › ► S’o spunem tot noi: fiindcă $ în tabăra actualilor atacatori ai d-lui Maniu au năvălit foar- ‰, te mulţi hitlerişti şi când vom]} crede momentul oportun îi ♦ vom arăta opiniei publice şi * cu numele lor şi cu faptele să- ♦ vârşite în timpul ocupaţiei ^ nemţeşti. Numai răbdare să * aibe! « 1 ui rv r«i•sn 1» A '«ii. (§ MENTARBI ) PROGRAM DE LICHIDARE Folosindu-se de prilejul congresului sindicatelor, conducătorii Frontului Naţional Democrat aruncă in discuţia opiniei publice un nou program de guvernământ. Zicem întmaidins un nou program, deoarece din principiile enunţate în aşa numita „Platformă“ nu a mai rămas decât foarte puţin. Poate că ar fi mai nimerit să numim acest nou program cântecul de lebădă al concepţiilor Frontului Naţional Democrat. De la „Platforma“ răspândită în toate straturile sociale cu adevărată risipă propagandistică şi până la programul cel nou, este o cale imensă. O cale presărată de nenumărate renunţări — fie ele chiar aparente — şi de insinuări gratuite. Renunţări şi insinuări, care însă nu mai pot prinde, pentru că agitaţia deşănţată a componenţilor Frontului, a deschis ochii întregii ţări asupra adevăratelor ţeluri urmărite de către beneficiarii actului de la 23 August 1944. Şi a pus în gardă toialitatea claselor noastre sociale împotriva acţiunii de subminare şi răsturnare a ordinei şi autorităţii de stat. Nicicum punct al Platformei Frontului Naţional Democrat nu reprezintă ceva nou în materie programatică. In întregimea lor, dezideratele cele mai înaintate care se bizuiau pe păstrarea şi întărirea ordinei actuale a Statului român, figurau in programul, vechiu de peste 20 de ani, al partidului naţional-ţârănesc. Atât etatizarea industriei de bază cât şi naţionalizarea institutului de emisiune şi reforma agrară au fost şi au rămas puncte de reper în programul acestui partid. Şi organele F. N. D băteau în porţi de mult deschise, când accentuau necesitatea realirii acestor reforme. Dar încetul cu încetul, activitatea propagandistică a F. N. D.-ului şi-a îngustat baza, schimbându-şi însăşi esenţa ei. Miniştrii şi conducătorii acestuia, socotind că bagajul pe care îl transportă este prea greu pentru un organism încă nedefinit bine şi mai cu seamă neînchegat, au aruncat peste bord, unul după altul, principiile iniţiale pogramatice. Au pus în locul lor însă alte principii mai uşoare, culminând în insinuări şi insulte la adresa partidului naţional-ţărănesc şi în bârfeli neîntemeiate pe seama tuturor acelora care nu împărtăşesc vederile politice ale Frontului. Au denigrat adică, aproape totalitatea poporului românesc, pe care nu-l pot ademeni cântecele de sirenă ale pescuitorilor în apă tulbure. Şi astfel s’a ajuns la programul sărac, sterp şi neîndemânatec, publicat de curând în ziare, program având o bogată latură negativă, aceea a învinuirilor aduse gratuit ţării, de a fi împiedecat printr’o politică de duplicitate şi de nedemocraţie adâncirea raporturilor cu U. R. S. S. şi o a doua latură, mai sfelnică şi mai puţin pozitivă, acesa a măsurilor de imediată îndreptare ce trebuesc luate pentru a grăbi refacerea ţării. Frontul Naţional Democrat simte o adevărată plăcere să se autoflageleze, denunţându-ne ca reacţionari, afirmând că nu restabilim cu marele vecin de la răsărit relaţii economice intime, că sabotăm Armistiţiul şi că prin politica rasialăşovinistă împiedecăm alipirea Ardealului de Nord. El uită să adauge însă că stabilirea unor legături economice importante cu U. R. S. S. este una din primele dorinţe ale tuturor românilor conştienţi, că adevăraţii sabotori ai armistiţiului sunt acei ce provoacă tulburări în aparatul de producţie al ţării prin încurajarea poftelor nesăbuite şi că fraternizarea cu asasinii poporului român din Ardealul de Nord ar însemna o pactizare cu hitleriştii şi Lazăr Iliescu (Continuare în pag. 3-a) oane de refugiați germani se îndreaptă spre vest LONDRA, 30 (Rador). — Agenţia germană TRANSOCEAN a publicat Marţi noaptea următoarele: Milioane de refugiaţi germani se îndreaptă în şiruri fără sfârşit către vest, în faţa vârfurilor de atac ale armatei roşii. Unele dintre aceste şiruri au 50-60 de kilometri lungime. Toţi aceşti imigranţi fac până la 40 kilometri pe zi. Gerul aspru al iernii face drumul foarte greu. Femei, copţi şi bătrâni merg sute de kilometri pe jos sau, rareori, în căruţe. Nutreţul pentru cai este foarte rar şi animalele sunt din ce în ce mai slăbite. Administraţia românească în Ardealul eliberat Reproducem următorul articol din ziarul „Avântul“ dlea Braşov* „In unele ziare au apărut ample declaraţiuni date de d. prof. Teofil Vescan, „unul din conducătorii democraţiei româneşti din Nordul Ardealului“, referitor la diferite chestiuni privitoare la această parte a României, acum revenită la patria mamă. Nu a sosit timpul să fie discutate în toată amploarea chestiunile ace-r - - A _i —A — J fioníírill T? f~V— atCd. JTXjC*Jl}UOUU ---------- i mân trebuie să fie cât mai grabnica eliminare a tuturor consecințelor robiei de patru ani a acestei provicii, controversele disensiunei nu pot aduce nici un folos acestei ţinte. Totuşi, este necesar să fie rectificate unele părţi ale amintitelor declaraţiuni, neglijând discutarea celor neoportune azi. Se repetă şi de data aceasta aserţiunea complet eronată că în timpul administraţiei româneşti, introdusă vremelnic în Transilvania eliberată, acolo s’au săvârşit persecuţiuni şi orori împotriva populaţiei maghiare, ceea ce ar fi adus grave consecinţe. Adevărul este următorul: Administraţia românească a fost instalată în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş la începutul lunei Octomvrie şi a funcţionat până la 10—14 Noemvrie 1944. In judeţele Someş şi Sălaj nu a funcţionat decât câteva zile. In celelalte judeţe nu s’a produs nici chiar un început de instalare. In timpul cât a funcţionat în judeţele arătate administraţia românească, nu s’a produs acolo nici un act de teroare, asasinări, omoruri, prigoniri. Se citează două cazuri: omorurile din comuna Aita Seacă (Trei Scaune) şi din comuna Aghireş (Cluj). Primul caz s’a întâmplat mult înainte de instalarea administraţiei româneşti, iar în judeţul Cluj, unde este comuna Aghireş, administraţia românească nu a fost nici când instalată de la 1.940 încoace. Deci în nici un chip nu se pot pune aceste cazuri în sarcina administraţiei româneşti instalată în Transilvania eliberată. Gărzile de voluntari, cari sunt învinuite de săvârşirea omorurilor din Aita Seacă şi Aghireş, nu au nimic comun cu administraţia românească, fiind complet străine de aceasta. De altfel, activitatea acestor gărzi de voluntari formează obiectul unor vaste şi severe cercetări ale Curţii Marţiale Sibiu, care a efectuat numeroase arestări şi dat mai multe sentinţe. Bine ar fi dacă s’ar da un comunicat asupra rezultatului cercetărilor şi a sentinţelor pronunţate. A acuza administraţia românească, care a funcţionat atât de puţin şi pe un teritoriu atât de restrâns, de „purtare total reacţionară şi fascistă“ e o vorbă la modă aruncată fără nici un temei al faptelor. E cu desăvârşire eronat să se afirme că aderenţii partidelor naţional-ţărănesc şi naţional-liberal din Transilvania eliberată au sabotat străduinţele de a face faţă — rt4 +i 1 r\ { A C\ +T*OTI '71+10 H O SW"* nn CV. gl V.J.V1 — —j -Lăsând la o parte judeţele Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei, unde întreagă administraţia este încadrată cu Unguri, situaţia se prezintă în felul următor: In judeţul Cluj cele două partide , istorice“, întrunite sub denumirea de Uniunea Democratică Română, colaborează şi dau concursul lor alături de partidele compunând F. N. D. în judeţele Someş, Sălaj şi Mureş, adesea în împrejurări extrem de grele. Românii aderenţi ai celor două partide fac tot ce le stă în putinţă pentru a se rezolva problee locale atât de grele, pe care le pune situaţia actuală. In Bihor administraţia are în frunte, atât la judeţ cât şi în municipiul Oradea, vechi elemente ale administraţiei ungureşti. Românii dau concursul lor în măsura în care li se cere şi li se admite. In judeţul Satu Mare aceeaşi situaţie ca în Bihor, modificându-se în ultimele zile prin alegerea unui prefect de judeţ român membru al partidului naţional-ţărănesc. In Năsăud este delegat prefect cel ce era numit de guvernul român ca subprefect al acelui judeţ. In acest judeţ curat românesc membrii partidului naţional-ţărănesc dau tot sprijinul autorităţilor instituitede Comandamentul Sovietic, de altfel ca şi în celelalte judeţe. In Manamurg, administraţia este organizată şi condusă de un „Consiliu Naţional Român“, compus în marea lui majoritate de membri ai partidelor naţional-ţărănesc şi naţional-liberal. Prin urmare, de o sabotare nici vorbă nu poate fi. Altceva este însă ceea ce poate fi la temelia susţinerilor d-lui Dr. T. Vescan. Românii de acolo refuzai să se înscrie în F. N. D. sau în formaţiunile din care este format acesta, şi rămân credincioşi partidelor naţional-ţărănesc şi naţional-liberal. Verax (Continuare în pag. 3-a) 40.000 de germani antinazişti la londra LONDRA, 30 (Rador). Răspunzând în scris la o întrebare în Camera Comunelor, d. Morrison, ministrul internelor, a declarat că la 31 Decembrie 1944 numărul străinilor înregistraţi la poliţie în Anglia ca fiind de naţionalitate germană era de 40.000, marea majori-tuite fiind locuitori din Germania și fugiți de teroarea nazistă. Pulverizarea proprietăţii agricole este un mare impediment în calea cultivării raţionale a pământului. De aceea, un obiectiv principal al politicii noastre agrare este, să împedice, pe cât este posibil, fărâmiţarea terenurilor rurale. Iar viitoarea reformă agrară va căuta să creeze de la început loturi de o suprfaţă suficientă pentru o exploatare economică. Fărâmiţarea produce neajunsuri dăunătoare bunei exploatări şi în cadrul unei gospodării. Un proprietar de diferite parcele, situate în mai multe locuri şi la depărtări mari unele de altele, nu-şi va putea pune în valoare proprietăţile, cu întreaga întrebuinţare a capacităţii de producţie a solului. Ridicarea puterii de producţie a proprietăţilor parcelare se poate realiza prin asocierea, cooperarea micilor agricultori, asociere, pe care programul partidului nostru o concretizează în „culturile comune” şi ,,proprietăţile obşteşti”, despre cari am scris deja în coloanele acestui ziar. Acelaş scop îl va servi în lăuntrul unei gospodării operaţiunea de comasare. Comasarea constă în regruparea terenurilor cultivabile aparţinătoare unui proprietar în aşa fel, ca să poată construi o unitate economică uşor de administrat, în vederea obţinerii celei mai mari rentabilităţi. Acest criteriu nu va implica însă întotdeauna aducerea în un singur corp a tuturor pacelelor resfirate. Căci lucrul acesta ar împiedeca, el însuşi în multe cazuri, o exploatare raţională a gospodăriilor ţărăneşti. De ex.: alternarea practică a asolamentelor pe proprietăţi cu suprafeţe de câte 3-10 ha., aşezate pur şi simplu unele lângă altele, fără împlinirea altor condiţii, ar fi aproape imposibile într’o policultură, cu creşteri de animale, ce va trebui să caracterizeze agricultura noastră. Mai sunt şi alte motive, cari ar împiedeca o asemenea comasare. De aceea, aplicarea principiului comasării, nu va însemna luarea de măsuri uniforme, pentru toate categoriile de proprietăţi şi pentru toate regiunile, împrejurările locale vor determina întotdeauna caracterul şi limita comasării, cu indicaţiunea, dacă regruparea urmează să se facă într’un singur loc sau mai multe. Legiferarea comasării, va trebui să aibă în vedere, desigur, în prim rând aceste principii de bază şi să găsească mijloacele juridice și tehnice cele mai potrivite pentru realizarea lor. Dar, în afară de acestea, cari privesc împrejurările de fapt ale însăși operațiunii de comasare, legiuitorul comasării va trebui să ţină seama și de o realitate de ordin psihologic, existenţa căreia nu poate fi neglijată. Este vorba de ataşamentul ţăranului faţă de petecul său de pământ, muncit şi îngrijit cu truda viieţii sale, care nu-l lasă, să se despartă uşor de ceea ce este al său. Dar, înainte de a păşi la constrângere, va trebui să se găsească cele mai eficace mijloace de convingere. O reformă, care, deşi are un scop economic şi un caracter tehnic şi juridic, în finalitatea ei tinde la îmbunătăţirea poziţiei sociale a clasei ţărăneştii, nu este permis, să apară ca o apăsare şi să creeze un prilej de tulburare a acestei clase. De aceea, cu toate, că această grije vor avea-o îndeosebi organele de aplicare pe teren a politicei agrare, legiuitorul va trebui să se preocupe în mod esențial de această problemă, în fixarea cadrului legal pentru soluționarea ei în fapt. O bună ocaziune pentru împlinirea unor însemnate nevoi de comasare va fi reforma agrară, în cadrul căreia prin loturile de completare mulţi ţărani vor fi uşor determinaţi să-şi abandoneze petecul de pământ în schimbul unui lot mai mare. Tot ce nu va putea fi realizat însă prin reforma agrară, va forma obiectul unei reglementări prin o lege a comasării, bine studiată, care să ţină seama de toate împrejurările hotărâtoare pentru şi în opera de comasare. —-—-— George Rusu Discuţii COMASAREA