Dreptatea, februarie 1945 (Anul 2, nr. 130-133)

1945-02-01 / nr. 130

SERIA 2-a ANUL I Nr. 130 juniWL 4 PAGINI LEI Director politic : NESTOR BADEA Proprietar: S. A. „DREPTATEA” ABONAMENTE: Institute și întreprinderi­ Un an 4.000 lei 6 luni 2.000 „ S luni 1.000 „ particulare 10.000 lei an­ual Orgran al partidului nafional'tărănesc "Joi I 1949 Director: ION LIVIANU REDACŢIA şi ADMININISTRAŢIA Str. Domniţa Anastasia 6 Direcţia 5.43.07 Redacţia 4.89.28 Administraţia 3.27.53 Taxa plătită In numerar cf. aprobări] 261008/944 1 arbitrajul ţari. Jocul de-a platforma de PAUL DINOPOL Scurt timp după armistiţiu, aşa zisele „partide de stânga“ constituite într’un front naţional­­democratic, operaţiune pompoasă care urmăreşte să confere unei grupări destul de şubrede aspec­tul unei pluralităţi consistente, au lansat, cu mare lux propagan­distic, un program minimal de reforme denumit „platforma“ F. N. D. La această platformă, care înfăţişa după spusele propagato­rilor săi doar un minimum de re­forme inevitabile, reforme a că­ror oportunitate nici nu putea fi discutată, erau invitate să adere şi partidele istorice, silite să se închine înaintea unor necesităţi inexorabile, impuse de spiritul vremurilor. Proaspeţii noştri democraţi din F. N. D. păreau să socoate că nici o încercare de democratizare sin­ceră a ţării în anul 1944, nu era posibilă fără­ îndeplinirea prea­labilă a condiţiunilor propuse de dânşii. Ce să mai spunem şi despre a­­cele condiţiuni ? Sub denumirea modestă de „minimale“ ele im­plicau o reformă totală de struc­tură a ţării Româneşti! Atât sec­torul de producţiune agricol cât şi acel industrial urmau să fie cu desăvârşire transformate. Intr’un cuvânt: mai nimic. Astfel fiind, nu mică ne-a fost mirarea când am citit programul de guvernare al F. N. D.-ului a­­părut în ziarele de Duminică. In vremurile acestea, când în fiecare el toate lucrurile se scumpesc, trebue să recunoaștem că numai F. N. D.-ul a lăsat-o mai ieftin. Şi ce rabat de preţ ! Dacă ar fi să persevereze pe această cale, ne putem aştepta la viitoarea ocazie, adică la publicarea viitorului program, să nu se mai vorbească de pildă decât de reclădirea pie­­ţii Palatului sau de tăerea bărbii la popi. Dar să revenim la noul pro­gram­ de guvernare al F. N. D.­­ului. Chiar dacă, in aparenţă, punctele din noul program se a­­propie ca număr de punctele cu­prinse în vechea platformă, din punctul de vedere al cuprinsului platforma apare golită în propor­ţie de 80 la sută de conţinutul său. Nu se mai vorbeşte de naţio­nalizarea băncilor şi a industrii­lor de bază, chestiuni atât de im­portante, şi în schimb au fost in­troduse, pe semne ca umplutură, tot felul de deziderate a căror realizare nu stă în puterea ex­clusivă a nici unui guvern vo­­ir fi el. De pildă, reîntoarcerea prizonierilor de războiu, pe care o „va asigura grabnic“ guvernul F. N. D. pre­cum şi statutul juridic de cobeli­­geranţă pe care guvernul F.N.D. îl „va putea dobândi“, nu depind numai de guvernul nostru, ori­care ar fi el, ci şi de bunăvoinţa şi înţelegerea U. R. S. S. şi a ce­­lorlaţi aliaţi. Aceste deziderate şi încă altele au fost introduse doar din consideraţiuni de simetrie Vechea paliformă avea 14, sau 18, sau 16 — n’are importanţă câte — puncte. Aşadar, trebuia şi num­aji uy î m­i ac yut/c/itui­e F. N. D.-ului să aibă măcar 10 puncte, fără de care mistificarea s’ar fi părut prea grosolană. Căci, în ultimă analiză, de mis­tificare este vorba în acel pro­gram. Mistificare, când se renunţă dintr’odată cu , o totală lipsă de seriozitate la un program de re­forme de structură pentru spri­jinirea căruia s’au dat, numai cu câteva luni în urmă, înverşunate lupte în presă. Mistificare, când în locul unor reforme de structură se introduc într’un program de guvernare deziderate cu caracter platonic. In sfârșit, mistificare, când: (Continuare în pag. 3-a) C­aptând bunăvoinţa unor partiduţe politice prin ab­solvirea de răspundere a conducătorilor lor mânjiţi cu pe­tele dictaturii apuse şi apropiin­­du-şi unele elemente hitleriste decorate de Fuehrer pentru ser­viciile aduse Reichului, Frontul naţional democrat îşi închipue că întruneşte voinţa masselor popu­lare şi revendică puterea, ca un egh­ipa positiv­­um pi rtonimi a. E voia lui s’o facă. E dreptul lui s’o facă. Dreptul de a cere e prevăzut în toate constituţiile României, chiar în acelea pe care nu ţara consultată legal le-a al­cătuit. Dar a revendica este una şi a avea dreptul, este alta. Acordarea dreptului de guver­nare aparţine exclusiv ţării, iar factorul hotărî­tor este instru­mentul de îndeplinire a voinţei ţării. In orice stat democrat proce­dura este aceiaşi. Iar de vrei alt­fel, trebuie să rupi orice contact cu democraţia şi să intri în regi­mul autocrat, silnic, dictatorial. Solicitând alt arbitraj în afară de acela al ţării, Frontul naţio­nal democrat schimbă de ideolo­gie, schimbă de structură, intră direct şi fără zăbavă în apele în care au bălăcit cele trei regimuri de dinainte de 23 August. A pretinde puterea fără a con­sulta ţara, înseamnă tot atât cât te-ai semna singur mai dinainte sentinţa de osândă. Carol al II-lea n’ar fi devenit un Abasverus modern, dacă ar fi fost sfătuit să consulte ţara înainte de a întreprinde ceva. Şi auto-mareşalul n’ar fi ajuns la prăpastie dacă avea inspiraţia să întrebe ţara dacă vrea, ce vroia el atunci. Nici Mussolini şi nici Hitler n’ar fi întrevăzut azi spectrul ştreangului­ sau întunericul etern al ocnei, dacă în entuziasmul vi­brant al unor succese efemere, ar fi avut stăpânirea de o clipă ca să întrebe, în libertate, care este vrerea popoarelor ce condu­ceau. Şi tot astfel, desnodământul a fost acelaş pentru toţi câţi au vroit să treacă înaintea şi peste vrerea colectivităţii umane. Prea sunt apropiate de noi exemplele oferite de evenimen­tele ce s’au succedat în cei zece ani din urmă, pentru ca amnezia să-şi poată face efectele ei fu­neste asupra organismelor poli­tice. Puterea se obţine şi se păs­trează numai atunci, când ţara consultată legal­ă îşi dă ver­dictul ei aprobativ. Acest verdict atârnă de încre­derea pe care un organism poli­tic o poate obţine din partea masselor populare. Iar încrederea la rândul ei, este dependentă de ceia ce ins­tinctul popular crede că este util şi în folosul real al obştei. Acest instinct popular româ­nesc este refractar oricăror ten­dinţe de silnicie. Organic, el nu tolerează ura şi răzbunarea ori de unde ar veni şi ori câte scuze le-ar justifica. Dispreţueşte adânc şi reacţio­nează tăcut împotriva nedreptă­­ţei şi a minciunei. Iar încercarea de dominaţie a unei clase asupra alteia o res­pinge ca pe un rău pozitiv, pe care-l consideră o primejdie per-a s­petuă pentru viaţa şi interesele lui. Şi niciodată instinctul popular nu a dat greş în credinţele pe cari le-a avut. Iar cine a încercat să treacă dincolo de ceia ce a crezut şi a vrut massa populară condusă de instinctul ei, nu a ieşit la soco­teală. Din contră. Ar fi deci imprudent dacă nu chiar primejdios, — mai ales în aceste momente de redresare pe care obştea le doreşte sincer,—să se încerce o trecere peste voinţa acestei obşti. Ea trebuie consultată ca un medic de la care aştepţi tămădui­rea ; ea trebuie întrebată de ce vrea sau ce nu vrea ; ea trebuie ascultată în ceia ce zice, fiindcă instinctul ei îi spune totdeauna ce e drept, ce e adevărat, ce e folositor pentru ea. Şi ce e folositor pentru ea, este folositor şi pentru ţară. Şi aceasta interesează întâi. Reven­dicând puterea pentru el singur şi fără a consulta massa alegăto­rilor, Frontul naţional deomorat cade în eroarea dictaturilor. Se confundă cu acestea, îmbrăţi­şează toate practicile de guver­­­­nare ale acestora. Se identifică cu ideologia lor şi se îndreaptă, — involuntar poate, dar sigur — spre aceleaşi rezultate funeste pe cari le-au dat aceste regimuri au­­tocrate. Nu credem în stăruinţa Frontului naţional democrat de a aluneca spre atari povârnişuri periculoase pentru el, ca şi pen­t­u­ rum­pirii d­ar nu în pcAmpTiAD tendinţe în împrejurările de azi. Iar dacă totuşi am fi siliţi să credem în această stăruinţă, vom spune cu asentimentul întregei ţări, aceasta nu se poate. Sau se poate cu nişte riscuri pe care ni­meni nu le poate bănui mai dinainte. Numai poporul are dreptul să-şi aleagă conducătorii. Numai el are dreptul să se pronunţe asupra chipului cum vrea să fie guvernat. Astăzi poporul nu e acasă. E la război, pentru a spăla ruşinea dictaturilor şi pentru a ne asigura o viaţă liberă şi dreaptă. Până la înapoierea în rosturile lui şi în drepturile lui, nimănui nu îi este îngăduit să-i desconsidere vrerea. Iar cei de acasă, sunt solidari cu cei de pe front în tot ce-i leagă ca interese. Oricine are dreptul să guver­neze singur ţara cu o singură condiţie: s-o consulte. Şi consul­tarea să aibă toate atributele unei adevărate democraţii : liber­tatea votului, secretul votului, fără ingerinţe şi fără ameninţări. Aşa,­­ da. Altfel, — nu. Arbitrajul ţării rămâne evan­ghelia democraţiei la care ne în­chinăm acum. I. Lik­-iui ­iziili 2 şi 3 Mom­e­diate prin Ordin de zi pe Armată D. General de Corp de Armată I Prin luptele grele de apărare din I. Negulescu, ministrul de războiu valea Crişului Negru, prin faptele a dat următorul ORDIN DE ZI pe I de arme care au dus la cucerirea Armată , oraşului Beiuş şi apoi la învălui-Diviziile 2 şi 3 Munte au luat I rea Oradiei, prin colaborarea stră­-- 1«­1___--------------„ 1_11.X _____1 _ __ parte continuu la lupte, de la înce­­putul operaţiunilor pentru elibera­rea Ardealului, distingându-se atât prin spiritul de sacrificiu şi tena­citatea ostaşilor cât şi prin înalta pricepere a comandanţilor. Divizia 2 Munte comandată de generalul Iord­ănescu Const., s-a acoperit de glorie în bătălia din Munţii Apuseni, unde, prin mane­vre îndrăzneţe şi lupte pline de eroism, a curăţat de inamic văile Arieşului şi Iarei, a ocupat Gilăul şi a interceptat comunicaţia Cluj- Oradia, determinând retragerea forţelor inamice din Cluj şi elibe­rarea acestui oraş. S-a distins de asemenea în luptele de la Vest de Tisa, cucerind prin atacuri de zi şi noapte, localitatea Emod şi prin atacurile energice şi pline de a­­vânt, date în legătură cu Divizia 3 Munte şi forţele sovietice aliate, străpungând existenţele inamicului din masivul muntos şi păduros, Bukk. — DIVIZIA 3 MUNTE, coman­dată de generalul Mociulschi Leo­nard s’a detins în mod continuu a­­tât prin eroismul ostaşilor cât şi prin exemlul de curaj şi de bărbă­ţie ale comandantului, lucită la bătălia Debreţinului, pre­cum şi prin luptele îndârjite şi victorioase ce a susţinut la Vest de Tisa, în masivul Bukk, această di­vizie a ştiut să se menţină printre cele m­ai brave Mari Unităţi. Pentru faptele de arme săvârşi­te, pentru dovada marilor virtuţi strămoşeşti de bravură, dârzenie şi bărbăţie a ostaşilor şi comna­­danţilor, Divizia 2 Munte şi Divi­zia 3 Munte, se citează prin ordin de zi pe Armată. i Guvern de partid aţă de pretenţia F.N.D.-ului ■âe a alcătui singur guver­nul, un comentator al „Sem­­nalului" rezumă astfel o declara­­ţie a d-lui Churchill­ făcută cu acest fapt: „Dmocraţia europeană trebue să-şi reînceapă viaţa sub auspi­ciile guvernelor de uniune na­­ţinală, în cari marile puteri să găsească un minimum de garan­ţie că toate curentele de opinie publică sunt reprezentate în chi­pul cel mai potrivit. Astfel s’a procedat în toate ţările eliberate“ F. N. R.şi politica externa orientănd programul F . D.-ul privitor la po­litica externă a Româ­niei. Viitorul face constatarea că noul program încearcă să insinueze că fără aducerea la putere a F. N. D.-ului nimic din înlesnirile aliaţilor faţă de România nu ar fi posibile. Şi Viitorul adaogă: „In formularea ei, insinua­rea cuprinde gravitatea faptu ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ lui că încearcă să asocieze la o politică de partid înţelegerea şi simpatia aliaţilor noştri pen­tru ţara care în întregimea ei luptă pentru cauza comună pentru a le cuceri încrederea In substrat ea încearcă să a­firme că politica noastră de respectare a tratatelor, de ur­mărire a unei linii alături de aliaţii tradiţionali, n’ar reveni decât celor mai proaspeţi cam­pioni ai acestor alianţe. Asupra acestui punct nici o confuziune nu este posibilă. Politica de fidelitate faţă de aliaţii noştri de astăzi, cari sun­ţi cei de ieri, este politica ţări şi nu a unui partid. Politica aceasta pe care am început-o încă de la primele zile ale acestui veac şi pe care — singură — poporul o recunoaş­te ca a sa, nu poate constitui monopolul nimănui Pentru binele ţării şi pentru înlăturarea ori­cărei umbre, din relaţiile von sire internaţio­nale, politica externă a Ţării trebue scoasă din discuţiunile cu caracter electoral“. Alte infamii anonim, urmând­­ atâtor neruşinaţi î­n scrib pilda anteriori, aduce din nou]­ d-lui Iuliu Maniu injuria mâr-(u savă de profascist. Imbecilita- ] ] tea scribului merge până acolo­­i în­cât, nu este î n stare să re- r [ flecteze că, dacă ar fi aşa cum ›» zice anonimul nostru, nu ar fi ] } itacat d. Maniu aşa cum este, › ‹ ,'otidian şi câte odată de două ] [ ·ri pe zi pe posturile de Radio › ► •raziste. II De ce nu se bucură patronii]} ;i fruntaşii scribului nostru de › ► acelaş tratament, care îi este ] ] rezervat d-lui Maniu din par-­­ ► tea naziştilor de atâtea luni de]] zile ? › ► S’o spunem tot noi: fiindcă $ în tabăra actualilor atacatori ai d-lui Maniu au năvălit foar- ‰, te mulţi hitlerişti şi când vom]} crede momentul oportun îi ♦ vom arăta opiniei publice şi * cu numele lor şi cu faptele să- ♦ vârşite în timpul ocupaţiei ^ nemţeşti. Numai răbdare să * aibe! « 1 ui rv r«i•sn 1» A '«ii. (§ MENTARBI ) PROGRAM­ DE LICHIDARE Folosindu-se de prilejul congre­sului sindicatelor, conducătorii Frontului Naţional­ Democrat a­runcă in discuţia opiniei publice un nou program de guvernământ. Zicem întm­aidins un nou program, deoarece din principiile enunţate în aşa numita „Platformă“ nu a mai rămas decât foarte puţin. Poate că ar fi mai nimerit să numim acest nou program cânte­cul de lebădă al concepţiilor Fron­tului Naţional Democrat. De la „Platforma“ răspândită în toate straturile sociale cu adevă­rată risipă propagandistică şi până la programul cel nou, este o cale imensă. O cale presărată de nenu­mărate renunţări — fie ele chiar aparente — şi de insinuări gratui­te. Renunţări şi insinuări, care însă nu mai pot prinde, pentru că agitaţia deşănţată a componenţilor Frontului, a deschis ochii întregii ţări asupra adevăratelor ţeluri ur­mărite de către beneficiarii actu­lui de la 23 August 1944. Şi a pus în gar­dă to­ialitatea claselor noa­stre sociale împotriva acţiunii de subminare şi răsturnare a ordinei şi autorităţii de stat. Nicicum punct al Platformei Fron­tului Naţional Democrat nu repre­zintă ceva nou în materie progra­matică. In întregimea lor, dezide­ratele cele mai înaintate care se bizuiau pe păstrarea şi întărirea ordinei actuale a Statului român, figurau in programul, vechiu de peste 20 de ani, al partidului na­­ţional-ţârănesc. Atât etatizarea in­dustriei de bază cât şi naţionaliza­rea institutului de emisiune şi re­forma agrară au fost şi au rămas puncte de reper în programul a­­cestui partid. Şi organele F. N. D băteau în porţi de mult deschise, când accentuau necesitatea reali­­rii acestor reforme. Dar încetul cu încetul, activita­tea propagandistică a F. N. D.-ului şi-a îngustat baza, schimbându-şi însăşi esenţa ei. Miniştrii şi condu­cătorii acestuia, socotind că baga­jul pe care îl transportă este prea greu pentru un organism încă ne­definit bine şi mai cu seamă neîn­chegat, au aruncat peste bord, unul după altul, principiile iniţiale pogramatice. Au pus în locul lor însă alte principii mai uşoare, cul­minând în insinuări şi insulte la adresa partidului naţional-ţărănesc şi în bârfeli neîntemeiate pe sea­ma tuturor acelora care nu împăr­tăşesc vederile politice ale Frontu­lui. Au denigrat adică, aproape to­talitatea poporului românesc, pe care nu-l pot ademeni cântecele de sirenă ale pescuitorilor în apă tul­bure. Şi astfel s’a ajuns la programul sărac, sterp şi neîndemânatec, pu­blicat de curând în ziare, program având o bogată latură negativă, aceea a învinuirilor aduse gratuit ţării, de a fi împiedecat printr’o po­litică de duplicitate şi de nedemo­­craţie adâncirea raporturilor cu U. R. S. S. şi o a doua latură, mai sfelnică şi mai puţin pozitivă, a­­cesa a măsurilor de imediată în­dreptare ce trebuesc luate pentru a grăbi refacerea ţării. Frontul Naţional Democrat simte o adevărată plăcere să se autofla­geleze, denu­­nţ­ându-ne ca reacţio­nari, afirmând că nu restabilim cu marele vecin de la răsărit relaţii e­­conomice intime, că sabotăm Ar­mistiţiul şi că prin politica rasială­­şovinistă împiedecăm alipirea Ar­dealului de Nord. El uită să adauge însă că stabilirea unor legături e­­conomice importante cu U. R. S. S. este una din primele dorinţe ale tuturor românilor conştienţi, că a­­devăraţii sabotori ai armistiţiului sunt acei ce provoacă tulburări în aparatul de producţie al ţării prin încurajarea poftelor nesăbuite şi că fraternizarea cu asasinii poporului român din Ardealul de Nord ar în­semna o pactizare cu hitleriştii şi Lazăr Iliescu (Continuare în pag. 3-a) oane de refugiați germani se îndreaptă spre vest LONDRA, 30 (Rador). — Agen­ţia germană TRANSOCEAN a pu­blicat Marţi noaptea următoarele: Milioane de refugiaţi germani se îndreaptă în şiruri fără sfârşit că­tre vest, în faţa vârfurilor de atac ale armatei roşii. Unele dintre a­­ceste şiruri au 50-60 de kilometri lungime. Toţi aceşti imigranţi fac până la 40 kilometri pe zi. Gerul aspru al iernii face dru­mul foarte greu. Femei, copţi şi bătrâni merg sute de kilometri pe jos sau, rareori, în căruţe. Nutreţul pentru cai este foarte rar şi animalele sunt din ce în ce mai slăbite. Administraţia românească în Ardealul eliberat Reproducem următorul articol din ziarul „Avântul“ dlea Braşov* „In unele ziare au apărut ample declaraţiuni date de d. prof. Teofil Vescan, „unul din conducătorii de­mocraţiei româneşti din Nordul Ardealului“, referitor la diferite chestiuni privitoare la această par­te a României, acum revenită la patria mamă. Nu a sosit timpul să fie discutate în toată amploarea chestiunile ace­-r - - A _i —A — J fioníírill T? f~V— atCd. JTXjC*Jl}­UOUU ---------- i mân trebuie să fie cât mai grabnica eliminare a tuturor consecințelor robiei de patru ani a acestei pro­vicii, controversele disensiunei nu pot aduce nici un folos acestei ţin­te. Totuşi, este necesar să fie rec­tificate unele părţi ale amintitelor declaraţiuni, neglijând discutarea celor neoportune azi. Se repetă şi de data aceasta a­­serţiunea complet eronată că în timpul administraţiei româneşti, introdusă vremelnic în Transilva­nia eliberată, acolo s’au săvârşit persecuţiuni şi orori împotriva po­pulaţiei maghiare, ceea ce ar fi a­­dus grave consecinţe. Adevărul este următorul: Administraţia românească a fost instalată în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş la începu­tul lunei Oct­om­vrie şi a funcţionat până la 10—14 Noemvrie 1944. In judeţele Someş şi Sălaj nu a func­ţionat decât câteva zile. In celelal­te judeţe nu s’a produs nici chiar un început de instalare. In timpul cât a funcţionat în ju­deţele arătate administraţia româ­nească, nu s’a produs acolo nici un act de teroare, asasinări, omoruri, prigoniri. Se citează două cazuri: omorurile din comuna Aita Seacă (Trei Scaune) şi din comuna Aghi­reş (Cluj). Primul caz s’a întâm­plat mult înainte de instalarea ad­ministraţiei româneşti, iar în jude­ţul Cluj, unde este comuna Aghi­­reş, administraţia românească nu­ a fost nici când instalată de la 1.940 încoace. Deci în nici un chip nu se pot pune aceste cazuri în sarcina administraţiei româneşti instalată în Transilvania eliberată. Gărzile de voluntari, cari sunt învinuite de săvârşirea omorurilor din Aita Seacă şi Aghireş, nu au nimic comun cu administraţia ro­mânească, fiind complet străine de aceasta. De altfel, activitatea aces­tor gărzi de voluntari formează o­­biectul unor vaste şi severe cerce­tări ale Curţii Marţiale Sibiu, care a efectuat numeroase arestări şi dat mai multe sentinţe. Bine ar fi dacă s’ar da un comunicat asupra rezultatului cercetărilor şi a sen­tinţelor pronunţate. A acuza admi­nistraţia românească, care a func­ţionat atât de puţin şi pe un teri­toriu atât de restrâns, de „purtare total reacţionară şi fascistă“ e o vorbă la modă aruncată fără nici un temei al faptelor. E cu desăvârşire eronat să se a­­firme că aderenţii partidelor na­ţional-ţărănesc şi naţional-liberal din Transilvania eliberată au sa­botat străduinţele de a face faţă — rt4 +i 1 r\ { A C\ +T*OTI '71+10 H O SW"* nn CV. gl V.J.V1 — —j -Lăsând la o parte judeţele Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei, unde în­treagă administraţia este încadrată cu Unguri, situaţia se prezintă în felul următor: In judeţul Cluj cele două partide , istorice“, întrunite sub denumirea de Uniunea Democratică Română, colaborează şi dau concursul lor a­­lături de partidele compunând F. N. D. în judeţele Someş, Sălaj şi Mu­reş, adesea în împrejurări extrem de grele. Românii aderenţi ai celor două partide fac tot ce le stă în putinţă pentru a se rezolva proble­­e locale atât de grele, pe care le pune situaţia actuală. In Bihor administraţia are în frunte, atât la judeţ cât şi în mu­nicipiul Oradea, vechi elemente ale administraţiei ungureşti. Românii dau concursul lor în măsura în care li se cere şi li se admite. In judeţul Satu Mare aceeaşi si­tuaţie ca în Bihor, modificându-se în ultimele zile prin alegerea unui prefect de judeţ român membru al partidului naţional-ţărănesc. In Năsăud este delegat prefect cel ce era numit de guvernul ro­mân ca subprefect al acelui ju­deţ. In acest judeţ curat românesc membrii partidului naţional-ţără­nesc dau tot sprijinul autorităţilor instituite­­de Comandamentul So­vietic, de altfel ca şi în celelalte judeţe. In Manamurg, administraţia este organizată şi condusă de un „Con­siliu Naţional Român“, compus în marea lui majoritate de membri ai partidelor naţional-ţărănesc şi na­­ţional-liberal. Prin urmare, de o sabotare nici vorbă nu poate fi. Altceva este însă ceea ce poate fi la temelia sus­ţinerilor d-lui Dr. T. Vescan. Ro­mânii de acolo refuzai să se înscrie în F. N. D. sau în formaţiunile din care este format acesta, şi rămân credincioşi partidelor naţional-ţă­rănesc şi naţional-liberal. Verax (Continuare în pag. 3-a) 40.000 de germani anti­­nazişti la londra LONDRA, 30 (Rador). Răspun­zând în scris la o întrebare în Ca­mera Comunelor, d. Morrison, mi­nistrul internelor, a declarat că la 31 Decembrie 1944 numărul străi­nilor înregistraţi la poliţie în An­glia ca fiind de naţionalitate ger­mană era de 40.000, marea majori-­t­­­uite fiind locuitori din Germania ș­i fugiți de teroarea nazistă. Pulverizarea proprietăţii agricole este un mare impediment în calea cultivării raţionale a pământului. De aceea, un obiectiv principal al politicii noastre agrare este, să îm­­pedice, pe cât este posibil, fărâmi­ţarea terenurilor rurale. Iar viitoa­rea reformă agrară va căuta să creeze de la început loturi de o su­­prfaţă suficientă pentru o exploa­tare economică. Fărâmiţarea produce neajunsuri dăunătoare bunei exploatări şi în cadrul unei gospodării. Un pro­prietar de diferite parcele, situate în mai multe locuri şi la depărtări mari unele de altele, nu-şi va putea pune în valoare proprietăţile, cu în­treaga întrebuinţare a capacităţii de producţie a solului. Ridicarea puterii de producţie a proprietăţilor parcelare se poate realiza prin asocierea, cooperarea micilor agricultori, asociere, pe ca­re programul partidului nostru o concretizează în „culturile comu­ne” şi ,,proprietăţile obşteşti”, des­pre cari am scris deja în coloanele acestui ziar. Acelaş scop îl va servi în lăun­­t­rul unei gospodării operaţiunea de comasare. Comasarea constă în regruparea terenurilor cultivabile aparţinătoa­re unui proprietar în aşa fel, ca să poată construi o unitate economică uşor de administrat, în vederea ob­ţinerii celei mai mari rentabilităţi. Acest criteriu nu va implica însă întotdeauna aducerea în un singur corp a tuturor pacelelor resfirate. Căci lucrul acesta ar împiedeca, el însuşi în multe cazuri, o exploatare raţională a gospodăriilor ţărăneşti. De ex.: alternarea practică a asola­­mentelor pe proprietăţi cu supra­feţe de câte 3-10 ha., aşezate pur şi simplu unele lângă altele, fără îm­plinirea altor condiţii, ar fi aproape imposibile într’o policultură, cu creşteri de animale, ce va trebui să caracterizeze agricultura noastră. Mai sunt şi alte motive, cari ar împiedeca o asemenea comasare. De aceea, aplicarea principiului comasării, nu va însemna luarea de măsuri uniforme, pentru toate ca­tegoriile de proprietăţi şi pentru toate regiunile, împrejurările lo­cale vor determina întotdeauna ca­racterul şi limita comasării, cu in­­dicaţiunea, dacă regruparea ur­mează să se facă într’un singur loc sau mai multe. Legiferarea comasării, va trebui să aibă în vedere, desigur, în prim rând aceste principii de bază şi să găsească mijloacele juridice și teh­nice cele mai potrivite pentru rea­lizarea lor. Dar, în afară de acestea, cari pri­vesc împrejurările de fapt ale în­săși operațiunii de comasare, legiu­itorul comasării va trebui să ţină seama și de o realitate de ordin psi­hologic, existenţa căreia nu poate fi neglijată. Este vorba de ataşa­mentul ţăranului faţă de petecul său de pământ, muncit şi îngrijit cu truda viieţii sale, care nu-l lasă, să se despartă uşor de ceea ce este al său. Dar, înainte de a păşi la cons­trângere, va trebui să se găsească cele mai eficace mijloace de con­vingere. O reformă, care, deşi are un scop economic şi un caracter tehnic şi juridic, în finalitatea ei tinde la îmbunătăţirea poziţiei so­ciale a clasei ţărăneştii, nu este per­mis, să apară ca o apăsare şi să creeze un prilej de tulburare a a­­cestei clase. De aceea, cu toate, că această grije vor avea-o îndeosebi organele de aplicare pe teren a politicei a­­grare, legiuitorul va trebui să se preocupe în mod esențial de acea­stă problemă, în fixarea cadrului legal pentru soluționarea ei în fapt. O bună ocaziune pentru împlini­rea unor însemnate nevoi de coma­sare va fi reforma agrară, în cadrul căreia prin loturile de completare mulţi ţărani vor fi uşor determi­naţi să-şi abandoneze petecul de pământ în schimbul unu­i lot mai mare. Tot ce nu va putea fi reali­zat însă prin reforma agrară, va forma obiectul unei reglementări prin o lege a comasării, bine stu­diată, care să ţină seama de toate împrejurările hotărâtoare pentru şi în opera de comasare. —-—-— George Rusu­ D­iscuţii COMASAREA

Next