Dreptatea, ianuarie 1947 (Anul 22, nr. 261-269)

1947-01-19 / nr. 261

Anul XXI (seria IH-a) Nr. 201 2 pagîn 1 500 Leî$ S. A. mWT&TE& . I 3 LUNI I taamcate: ţ capitala 20.0m Provincia 15.000 instituţii şi întreprinderi « îarticulare 153.000 lei anual t­reptatea Cont C.E.C. 13361 organ al partidului naţionaHărănesc Proprietar î Purrmuat 19 TaiflUad­e 1947 REDACTIA SI ADM­INISTRA V TI­A Str. Clemenceau tor, B _ , . I Redacția. .­­.16.14 1 Telefoane: Adi ția... 4.58.13 1 Tipografia . î.ll .71­ Taxa plătită In numerar cont aprobării 15.504/946 Civilizaţia Ceaunului " Z'-­­ele în slujba guvernului ia roza, ne dac zilnic sfaturi cu privire la atitudinea pe care tre­­bue să o adoptăm. Ne muş-ruluasc pe tema cumpătării. Vorbesc de economie şi decenţă. Şi me dau exemple de aiurea­, unde raţia de pâine pentru toată populaţia a­dultă este de 265 grame pe zi şi unde raţia de grăsime, a fost re­­dus­ă de la 2.400 kgr. la 1,5 kilogra­me pe lună.­­ Citind aceste sfaturi mărinimoa­se nu ne putem ascunde un zâm­bet. Un zâmbet da compătimire pentru limitat­a comprehensiune a­­situaţiei de către tovarăşii româ­­ini. Şi în acelaş timp, de mirare , pentru sărăcia lor de duh. Sărăcie­­în flagrantă contrazicere cu Ora­­­­dele pompoasa debitate în lungi­­coloane pe diferite tonuri şi într’o generoasă profuziune de publica­­­­ii, care nu cunosc criza hârtiei, ci Guvernul acesta, cu totul dez­orientat în faţa calamităţilor ce te-au abătut peste nenorocita ţară­­românească, crede că poate linişti­­temerile ce ne bântue, cu masuri iitine şi artificioase. Cu măsuri ce se încadrează în domeniul de­­m­agogiei stomacale. Şi care, luând rochii, sunt socotite de către guver­­­­­anţi ca fiind apte a ne lua şi mintea.­­ Totuşi, ziarele guvernul nu se­­silesc să prezinte în lumină de foc .Ibongal, măsurile de planificare a Onsaimului puse în mişcare de că­tre tovarăş. Şi am cetit — dato­ria profesională ne-a silit la aceas­­­tâ penibilă corvoadă — valul ch­­­i-beţie scriptică revărsat cu prilejul .închiderii celor opt sau nouă ba­­turi d­in București. Ca și cum, prin Economisirea celor câtorva stiel * ade șampanie sau de Wh­ iskii s’ar putea salva măcar un singur sa-* f Desigur, aspectul desfrâuioî jîjî risipei capătă un caracter și mai imoral în asemenea vremuri­­de restrişte. Dar datoria unui gu­­jiwm, care revendică pent­ru el druptul de a cârmui ţara, este să­lv­ică cu soluţii practice şi nu au re consideraţiuni etice de morala pu­­blică.­­ In loc de aceasta, matadorii e­­conomiei naţionale stăruesc pe ca­­­lea apucată. V­oesc să întindă mai­­departe măsurile prohibitive. Prin restrângerea consumului la r­es­tau­rante. Poate chiar prin închiderea restaurantelor aşa zise de lux. Da­ ,că poate fi socotit drept lux o f­i­­iţa de masă neprezintând urmele mâncărurilor servite în ajun­s (nişte tacâmuri nepurtând pe ele resturi mai mult sau mai puţin igovăelniice de osânză sleită ! Ne întrebăm însă, ce urmează sa se câştige pentru populaţia flă­mândă din raţionarea mai departe j a mâncărurilor din restaurante ? Carnea desigur nu. Căci nimeni nu­­­e tânjeşte astăzi după ea, fiindu-ne oferită din belşug din pricina sa­crificării rapide a vitelor. Atunc ce se aşteaptă dela această mâsu­ră? O mărire a stocurilor libere de zarzavat pentru populaţie ? Dar aprovizionarea restaurantelor s’a făcut de cu toamnă, astfel că populaţia nu mai poate câştiga ni­mic dela reducerea consumului în localuri publice. Cel mult o urcare de preţuri, în urma scăderii deve­rului, N© repugnă să ne pierdem scri­sul, amintind de toate năzbâtiile economice ale unei echipe fără so­luții sănătoase. Năzbâtii care ar încăpea mai po­trivit în­tr’un libret de operă bufă decât pe fundalul tragic al foametei crâncene şi ne­iertătoare. Ceea ce trebueşte desprins însă­­diin aceste sondări ale ziarelor gu­­v­ernului, este intenţia aproape fă­ţiş mărturisită de a scoborî din ce în ce mai mult nivelul de trai a­l populziţiei. De a ne duce, prin salturi îndrăzneţe, la egalizarea în miz­erie. La civilizaţia neaunului. Lazpr Iliescu îi tras^ancidici Patru elevi de liceu, alcătuind o bandă „imunistă", tou terorizat o­­răşelul Tg. Suliţei şi au atacat clu­bul P.C.R. spărgând geamurile. Aşa scrie oficiosul prim al parti­dului comunist român. Credem că autorităţile convnaite din Tg- Suliţei vor protesta indig­nate de insuilta qua­ tivita ce i se a­­duce. De a fi răbdat adică un oraș întreg atacul a 4 elevi de liceu... Conducerea partidului naţional­­ţărănesc a dat, cu mult timp îna­inte, dis­poziţi­uni să nu se publice în ziarul Dreptatea, fără aproba­rea sa, articole care se referă la probleme în legătură cu executa­­rea convenţiei de armii siliţi..., sau asupra raporturilor ţării cai Sta­tele străine. Articolul ,,Problema reparaţii­lor de război” a apărut în numă­rul din 25 Decembrie 1946, cu ne­­socottirea acestor dispoziţii mai. Pe de altă part­e, înserarea aces­tui text, fără viza integrală a cen­zurei se datoreşte unei greşeli­­pe care di­­recţiunea ziarului o va sancţiona. Păzea, apar idealiştii... Ştiinţa are astăzi prestigiul pe care-l aveau odinioră religiile. Su­prema ştiinţă contemporană, căre­ia nu-i corespunde ca însemnătate decât creştinismul, este marxis­mul. Cel puţin aşa susţin marxiştii români din F.U.M., C.G.M., P C.R. etc. etc. Religiile te mântue în ve­derea vieţii viitoare, în timp ce suprema fiiinţă a marxismului ro­mânesc îţi furnizează raiul chiar aici la domiciliul pământesc■ Aşa ne şi explicăm colaborarea­­ba chiar simbioza mondială dintre re­ligie şi marxism. Fiinţa omenea­scă, realizată din spirit şi materie interdependente, vrea totuşi feri­ciri specializate şi deci specialişti. Antagonismul antebelic dintre cei cu fericirea cerească şi specialiş­tii fericirii pe pământ, s-­a dizolvat în experienţa războiului, care a impus existenţa sufletului ca un epifenomen carnal. Se pare că ţi­pătul de durere fizică este prima certificare a spiritului. In sfârşit, cum a fost, cum e- a fost, dar sanatoriul marxismului are în România toate paturile ocu­pate. La început, clinicienii bunei stări pământeşti presari au trata­mente cu specialităţi importante. Unul diagnostica, altul deschidea repertoriul boalelor copiat după „­Dicis Kapital“ şi găsind nu­mele suferinţa, automat degetul index se oprea asupra preparatu­lui mântuitor. Aşa se face că am înghiţit specialităţi ca: ,,Homo pa­­trioticus”, în tratament preventiv, adică defensiv, sau cum s'ar spu­ne, în apărare, ceea ce ne-a dus la Apărarea patriotică, sau, în tra­tament curativ, adică ofensiv, cu început în Uniunea patriotică şi final în P. N- P. S'a încercat împiedecarea infec­ţiei laringelui cu ,,Gargara anti­fascistă", s'a tratat constipaţia cu ,,Purgativum epurationis’, s’a cău­tat combaterea fanemiei pernicioa­se cu „Majoratis productions 400 la sută" şi s'a înviorat circulaţia cu „Expozitia feroviara Dalles”. Totuşi e- a mers! Organismul de bădăran al românului, învăţat cu gândăcei şi sânge de nouă fra­ţi, refuză să asimileze Unele spe­cialităţi exotice şi în afară de epi­­derma sa care s'a vindecat de ac­nee, niciun organ n'a cunoscut bi­nefacerile farmacologiei marxiste■ Poziţia câştigată prin şi pentru ,,popor" la 6 Madie, ameninţa sa fie pierdută din cauza debilităţii. Atunci au fost invocaţi zeii supre­mei ştiinţe, invocare făcută după ritual. Astfel am avut procesiuni cu prapori (vezi meefingurile), imnu­ri (vezi propaganda electo­rală), botezuri (vezi M. Sadovea­­nu, G. Călinescu, Mişu Redea, Gu­ţă), sacrificii (vezi Anton şi P.N.P. masluri (vezi alegerile). Nici aşa n’a mers! Românul con­tinua să bolească. Savanţii a de­cretat în cele din urmă că trata­mentul e prematur pentru un orga­nism atât de primitiv încât e is­toric". Au sfătuit însă familia să autohtonizeze suprema ştiinţă mondială, adică să pună un des­cântece „baza reală", mijloacele de producţie, care condiţionează suprastructurile juridice, poli­tice, etc., etc. Am auzit, astfel, descântându-se de sabotaj, de speculă, de reacţio­narism, de antisovietism, cu tăciu­ne stins în apă. Şi aşa precum Sa­tana în molib­ele Sf­ Vasile cel Mare, „clica istorică­’ era alunga­tă, sub puterea magiei, die peste tot, pentru că ea, ca ori­ce geniu al răului, era „urbi et orbi". Bine­înţeles, leacurile erau adecvate practicei descântecelor: slova de mercurial băută cu lacrimă de vă­duvă convertită,­ grandilocvenţă ■ bepedistă citită cu grai de sânge la răscruce de şase drumuri,­­sea­mă de suman negru adusă de va­lurile Dunării. Sforăia tăciunele, bolnavul înghiţea, dar sănătatea nu venea. Nu venea sănătatea pentru că diagnoza era greşită. El suferea de foame şi-i frământau crampele opresiunii. Pentru asta ceva elint­eenii n'avea­u leac şi nici babele dobtorese. Foamea şi opresiunea nu sunt boli ci incidente. Cum ,,de minimis non cumt praetor" nici ei nu se ocupă de aşa ceva. Deaceea marxismul românesc, abandonând lupta pentru fericirea pământeană, caută acum să schim­be cu religia el luptând pentru o mântuire cerească şi lăsând reli­giei ca prin post şi rugăciuni să ne mântue p­e noi, aci pe pământ. Părăsind cele materiale şi făcănd metafizica marxismului, practicie­nii frazei reale’’ optează pentru transcendenţă. Aşa se face că toţi târcovnicii marxismului autohton, demascaţi ca neputincioşi se de­clamă idealişti, pretinzând că sunt mai presus de cele omeneşti şi trecătoare. Idealişti, dar guvernează la toar­tă cu capul prin norii transcen­denţii cu picioarele solid înfipte pe acest dispreţuit pământ. Profil Io Concepţia Statului Naţional-Ţărănesc Naţional-Ţărănismul este mai mult decât o mişcare politică, ur­mărind cucerirea puterii de co­mandă. Născut din frământări sociale şi ideologice, el este o doctrină com­plexă, sinteză a gândirii autoh­­­tone, vocea vie a realităţilor ro­­­­mâneşti şi expresia sufletului­­ ţării. Această doctrină, cu aspec­t ju­ridic, sociologic, economic şi mo­ral, este în continuă evoluţie, adaptându-se necontenit prefaceri­lorr vieţii, dar păstrând, în acelaş timp, mări­e principii, ideile direc­­toare, care constituesc esenţa ei specifică. Ideologia se rezumă în concepţia , Statului Naţional-Ţârănesc”. Statul nu poate fi privit ca şi pură abstracţiune. In adevăr, dacă pe plan ideal, vi re viaţă şi formă udstil o »■ i­­­teză ireductibilă, pe tran concret se constată un raport de­ in­teromătrundere. Normele drepailu.. deşi îmbracă , forma rr­ i rială. m­e­rifi-am­. ana . reni rVidă. nu r­ot irsli dec­ât ario ! Construcţia pozitivă a dreptului oara nu-şi are rădăcinile înfip­e adânc în comunitatea socială este destinată jpicirii, prin lipsa sevei înoitoare, creatoare de viaţă. Comunitatea socială se organi­zează după aceste norme de drept, prin elementul obiectiv denumit generic Stat. Prin urmare, Statul nu este de­cât un mijloc pentru instaurarea ordinei juridice, în sensul concili­­erii tuturor forţelor contradictorii şi înlăturării tuturor conflicte or. STATUL ESTE DRUMUL SI SINGURUL DRUM PE CARE FORTELE SOCIALE URMAN­­DU-L, POT AJUNGE LA UN ECHILIBRU JURIDIC. LA CON­CILIERE. LA ORDINE, EI, ESTE GARANTIA FORMALA A RES­­PE­C­TARII SI APLIC­ATIUNII PERMANENTE, EFICIENTE A DREPTULUI. Deci, atât conceputul Stătui­, cât si ansamblul normelor juridice îşi au isvorul în în as­ia subiectivii­muluî social. Numai astfel se explică procesul de acuplare permanentă. Drumul de la gândirea socială forţei­ ce emană veşnic diin gân-i prin Stak la ordinea juridică, nu ilirea, sociala,­­ poate fi modificat. Regimurile arbitrare, conside­rând Statul indepedent, desprins de sursa sa firească, au creat o ficţiune care a trebuit să piară, prin forţa lucrurilor. Statele totalitare, constituite prin negarea gândirii sociale şi a dreptului în fiinţă, nu au fost de­cât simple formule lipsite de con­ţinu­t, etichete cu semnificaţie po­litică. Democraţia deţine superiorita­tea de a realiza, printr’un proces­ continuu, adaptarea Statului la viaţa autentică a grupu­ri social cu respect­area valorilor ce se im­pun ca permanente. Statul „Naţional-Ţarănesc“ este expresia reală şi firească a spiri­tualităţii româneşti sub un întreit aspect ? 1). România este o ţară de ţă­rani. Peste 80% din populaţie tră­eşte din mun­că agricolă la sate, constituind atât majoritatea in­dis­cutabilă a neamului, cât şi facto­rul determinant al economiei naţio­nale. Clasa țărănească este dominantă Muncitorimea industrială este: (Continuare în pag. II-a) Realităţile pe numele lor E necesar din când în când, cât mai des, să ne abatem privirile de la măsurile de operetă care se propun pentru reconstrucţia ţării, în fruntea cărora stă.. închiderea barurilor, ca să se complet­izeze ast­fel raţia de pâine şi mămăl­gă me­reu m întârziere la brutării. Să at­aba­ti­m privirile de l­a­­aceste cir­­censes, pentru a privi direct în faţă, realităţile cele mai simple şi mai neîndurătoare pentru fiecare dintre noi. Una din­­aceste realităţi e con­centrată în întregime în două date Iată-ne în prejma sărbătorilor du­pă 23 August 1944. Au trecut peste doi ani de la eliberare. In finele de an 1944, se puneau gu­vernării destule probleme gre­le cere impuneau o sforţare, nu nu­mai energică şi bine coordonată, ci rapidă, pozitivă, realisă. Ori, dacă considerăm situaţia prezentă a ţării, suntem obligaţi să recunoaştem că­­aceştia doi ani şi jumătate care său scurs au fost ca ş­i pierduţi. In niciu­na din ramurile activi­tăţii naţionale nu s’au obţinut rezultate care să ne dea dreptul să spunem că ne-am făcut dato­ria impusă de împrejurări. Din contra necăji, tot mai necăjit, e biet românul, săracul. Vorba poe­tului: îndărăt tot dă ca racul. Nu-i mai este viaţa, viaţă. Econo­mia Naţională ca şi cea particu­lară sângerează; populaţia este slăbită, în lipsuri; meneta este sdruncinată. E în afară de orice îndoială că serviciile alimentării sunt incapa­bile să asigure cetăţeanului un nivel de trai în raport cu resur­sele noastre reale : sunt regiuni în care anumite articole abundă, al­tele trag o targă pe uscat de nu vor uita-o niciodată. E în afară de orice îndoială că sporirea continuă, a circulaţiei monetare, micşorarea continuă a puterii de cumpărare a leului, ridicarea în verticală a preţurilor de pe o zi pe alta,­­deficitul buge­tar, atârnă deasupra ţării, a noa­stră a tuturora, cu tot­­atâtea mari primejdii, crude ameninţări, cu atât mai îngrijorătoare ASTAZI decât acum 2 ani şi jumătate. Trebue să o spunem fără încon­jur. Cetăţenii care ar fi acceptat cu dragă inimă sforţări şi priva­ţiuni, dacă ar fi avut sentimentul de încredere că se urmăreşte rea­lizarea unui progres, a unei re­dresări metodice, au sentimentul că acei care i-au condus, în acest lung şi anevoios răstimp, nu au făcut ceea ce trebuiau să facă ceea ce puteau să facă ş­i că prin­cipala lor preocupare n’a fost mărirea producţiei în folosul că­reia abia acum au început să stri­ge că trebue „disciplină în mun­că’’ ci numai combinaţiile de partid. Ineficace, dăunătoare unui program de guvernare, activ, rea­list, pozitiv. E timpul să se treacă la un examen serios al situaţiei. Majoritatea problemelor vitale pentru viitorul dar şi pentru pre­zentul ţării s-au agravat în ultimul timp în aşa măsură încât au ajuns astăzi la punctul critic culminat. Nu ştim cum să ne exprimăm mai clar cs să dăm toată măsura îngri­­jorării noastre. Nici o temporizare nu maii este posibilă. Dacă e să mai putem opri alu­necarea monedei spre abisul care­­ stă deschis în față, trebue să se ia. (Continuare în pag. 11-a) CRONICA EXTERNĂ DELA BYRNES LA MARSHALL Nu credem într'o discontinuitate dela politica externă la fostului mi­nistru , aceia a celui actual. Dim­potrivă, continuitatea este g­aran­­tată de marile linii ale democraţi­ei nord-ameriame, de voința con­stantă a opiniei publice, de Preşe­dinte, de Congres şi de Senat, da­­­re tocmai fiindcă reprezintă Par­tide diferite, întrunesc unanimita­tea forţelor politice din Statele U­­mite. In asemenea condiţii, făcând totală abstracţie de cele două per­sonalităţi care se succed, posibili­tatea unei discontinuităţi în poli­tica externă a Statelor Unite, este exclusă! Aceasta cu atât mai mult cu cât numirea d-lui Mars­hal­ nu se poate să se fi făcut îm­potriva voinţei republicărilor! Prin discontinuitate, noi înţe­legem însă, o schimbare de sens, o întrerupere şi o revenire asupra celor înainte stabilite, o abatere de la principiile şi direcţiile pe care D-l Byrnes le-a stabilit. Căci opera D-lui Byrnes, împuternicitul Preşedintelui şi poporului, a fost tocmai şi numai stabilirea acestor. (Continuare în pag. II-a) GUVERN ŞI OPOZIŢIE c­e N. CARANDINO Opoziţia şi-ar fi dorit, fară îndoială, o sarcină me­ grea. Intr'adevăr spectacolul pe care îl oferă un guvern incapabil de a expedia măcar afacerile curente, nu încurajează nici rezistenţa prietenilor, nici rodnica în­dârjire a duşmanilor politici. Dincolo de incurie, d­e ne­pricepere, de fanatism şi chiar de neşansă, cetăţeanul încearcă să desprindă realităţile fundamentale ale vieţii de stat, fericit când poate constata supravieţuirea spi­ritului de autoritate sau de organizare. Fiindcă teoria opoziţiei necesare pentru asigurarea unei bune guver­nări are şi reversul ei deopotrivă de valabil. Pen­tru­ dreptul de critică să se poată exercita în voie şi pentru ca efectele lui să fie profitabile colectivităţii, guvernul trebuie să ofere un minim de rezistenţă spiritului d­e ana­liză şi un minim de justificare socială prin însuşi faptul elementarei lui funcţionări. Nu se poate imagina o con­ducere valabilă fără o serioasă opoziţie, dar nici un control hotărât şi eficient fără garanţia elementară a unei normale chivernisiri. Iată-ne în situaţia boxeu­lui care vede la un mo­ment dat cum adversarul lui se prăbuşeşte pe ring pra­dă unei stări mai grave decât a putut să-l determine el, cu tăria pumnilor... Fireşte, toate acestea nu ne împiedică să medităm asupra cauzelor chiar atunci când, din consideraţii uma­nitare, suspendăm masacrul adversarului înfrânt. Le-am subliniat de al­tminteri la vremea lo­r aceste cauze şi avem trista satisfacţie de a constata că scadenţa nu ne-a surprins. Am cerut în aceste pagini cu stăruinţă şi uneori cu ton cominatoriu reîntronarea libertăţilor publice, pe de o­parte, pentru a putea păstra legăturile spirituale cu o®e. (G&tiUnitar îSl pag. ll­ a) tiC •**­

Next