Dreptatea, ianuarie 1947 (Anul 22, nr. 261-269)
1947-01-19 / nr. 261
Anul XXI (seria IH-a) Nr. 201 2 pagîn 1 500 Leî$ S. A. mWT&TE& . I 3 LUNI I taamcate: ţ capitala 20.0m Provincia 15.000 instituţii şi întreprinderi « îarticulare 153.000 lei anual treptatea Cont C.E.C. 13361 organ al partidului naţionaHărănesc Proprietar î Purrmuat 19 TaiflUade 1947 REDACTIA SI ADMINISTRA V TIA Str. Clemenceau tor, B _ , . I Redacția. ..16.14 1 Telefoane: Adi ția... 4.58.13 1 Tipografia . î.ll .71 Taxa plătită In numerar cont aprobării 15.504/946 Civilizaţia Ceaunului " Z'-ele în slujba guvernului ia roza, ne dac zilnic sfaturi cu privire la atitudinea pe care trebue să o adoptăm. Ne muş-ruluasc pe tema cumpătării. Vorbesc de economie şi decenţă. Şi me dau exemple de aiurea, unde raţia de pâine pentru toată populaţia adultă este de 265 grame pe zi şi unde raţia de grăsime, a fost redusă de la 2.400 kgr. la 1,5 kilograme pe lună. Citind aceste sfaturi mărinimoase nu ne putem ascunde un zâmbet. Un zâmbet da compătimire pentru limitata comprehensiune asituaţiei de către tovarăşii româini. Şi în acelaş timp, de mirare , pentru sărăcia lor de duh. Sărăcieîn flagrantă contrazicere cu Oradele pompoasa debitate în lungicoloane pe diferite tonuri şi într’o generoasă profuziune de publicaii, care nu cunosc criza hârtiei, ci Guvernul acesta, cu totul dezorientat în faţa calamităţilor ce te-au abătut peste nenorocita ţarăromânească, crede că poate liniştitemerile ce ne bântue, cu masuri iitine şi artificioase. Cu măsuri ce se încadrează în domeniul demagogiei stomacale. Şi care, luând rochii, sunt socotite de către guveranţi ca fiind apte a ne lua şi mintea. Totuşi, ziarele guvernul nu sesilesc să prezinte în lumină de foc .Ibongal, măsurile de planificare a Onsaimului puse în mişcare de către tovarăş. Şi am cetit — datoria profesională ne-a silit la aceastâ penibilă corvoadă — valul chi-beţie scriptică revărsat cu prilejul .închiderii celor opt sau nouă baturi din București. Ca și cum, prin Economisirea celor câtorva stiel * ade șampanie sau de Wh iskii s’ar putea salva măcar un singur sa-* f Desigur, aspectul desfrâuioî jîjî risipei capătă un caracter și mai imoral în asemenea vremuride restrişte. Dar datoria unui gujiwm, care revendică pentru el druptul de a cârmui ţara, este sălvică cu soluţii practice şi nu au re consideraţiuni etice de morala publică. In loc de aceasta, matadorii economiei naţionale stăruesc pe calea apucată. Voesc să întindă maideparte măsurile prohibitive. Prin restrângerea consumului la restaurante. Poate chiar prin închiderea restaurantelor aşa zise de lux. Da ,că poate fi socotit drept lux o fiiţa de masă neprezintând urmele mâncărurilor servite în ajuns (nişte tacâmuri nepurtând pe ele resturi mai mult sau mai puţin igovăelniice de osânză sleită ! Ne întrebăm însă, ce urmează sa se câştige pentru populaţia flămândă din raţionarea mai departe j a mâncărurilor din restaurante ? Carnea desigur nu. Căci nimeni nue tânjeşte astăzi după ea, fiindu-ne oferită din belşug din pricina sacrificării rapide a vitelor. Atunc ce se aşteaptă dela această mâsură? O mărire a stocurilor libere de zarzavat pentru populaţie ? Dar aprovizionarea restaurantelor s’a făcut de cu toamnă, astfel că populaţia nu mai poate câştiga nimic dela reducerea consumului în localuri publice. Cel mult o urcare de preţuri, în urma scăderii deverului, N© repugnă să ne pierdem scrisul, amintind de toate năzbâtiile economice ale unei echipe fără soluții sănătoase. Năzbâtii care ar încăpea mai potrivit într’un libret de operă bufă decât pe fundalul tragic al foametei crâncene şi neiertătoare. Ceea ce trebueşte desprins însădiin aceste sondări ale ziarelor guvernului, este intenţia aproape făţiş mărturisită de a scoborî din ce în ce mai mult nivelul de trai al populziţiei. De a ne duce, prin salturi îndrăzneţe, la egalizarea în mizerie. La civilizaţia neaunului. Lazpr Iliescu îi tras^ancidici Patru elevi de liceu, alcătuind o bandă „imunistă", tou terorizat orăşelul Tg. Suliţei şi au atacat clubul P.C.R. spărgând geamurile. Aşa scrie oficiosul prim al partidului comunist român. Credem că autorităţile convnaite din Tg- Suliţei vor protesta indignate de insuilta qua tivita ce i se aduce. De a fi răbdat adică un oraș întreg atacul a 4 elevi de liceu... Conducerea partidului naţionalţărănesc a dat, cu mult timp înainte, dispoziţiuni să nu se publice în ziarul Dreptatea, fără aprobarea sa, articole care se referă la probleme în legătură cu executarea convenţiei de armii siliţi..., sau asupra raporturilor ţării cai Statele străine. Articolul ,,Problema reparaţiilor de război” a apărut în numărul din 25 Decembrie 1946, cu nesocottirea acestor dispoziţii mai. Pe de altă parte, înserarea acestui text, fără viza integrală a cenzurei se datoreşte unei greşelipe care direcţiunea ziarului o va sancţiona. Păzea, apar idealiştii... Ştiinţa are astăzi prestigiul pe care-l aveau odinioră religiile. Suprema ştiinţă contemporană, căreia nu-i corespunde ca însemnătate decât creştinismul, este marxismul. Cel puţin aşa susţin marxiştii români din F.U.M., C.G.M., P C.R. etc. etc. Religiile te mântue în vederea vieţii viitoare, în timp ce suprema fiiinţă a marxismului românesc îţi furnizează raiul chiar aici la domiciliul pământesc■ Aşa ne şi explicăm colaborareaba chiar simbioza mondială dintre religie şi marxism. Fiinţa omenească, realizată din spirit şi materie interdependente, vrea totuşi fericiri specializate şi deci specialişti. Antagonismul antebelic dintre cei cu fericirea cerească şi specialiştii fericirii pe pământ, s-a dizolvat în experienţa războiului, care a impus existenţa sufletului ca un epifenomen carnal. Se pare că ţipătul de durere fizică este prima certificare a spiritului. In sfârşit, cum a fost, cum e- a fost, dar sanatoriul marxismului are în România toate paturile ocupate. La început, clinicienii bunei stări pământeşti presari au tratamente cu specialităţi importante. Unul diagnostica, altul deschidea repertoriul boalelor copiat după „Dicis Kapital“ şi găsind numele suferinţa, automat degetul index se oprea asupra preparatului mântuitor. Aşa se face că am înghiţit specialităţi ca: ,,Homo patrioticus”, în tratament preventiv, adică defensiv, sau cum s'ar spune, în apărare, ceea ce ne-a dus la Apărarea patriotică, sau, în tratament curativ, adică ofensiv, cu început în Uniunea patriotică şi final în P. N- P. S'a încercat împiedecarea infecţiei laringelui cu ,,Gargara antifascistă", s'a tratat constipaţia cu ,,Purgativum epurationis’, s’a căutat combaterea fanemiei pernicioase cu „Majoratis productions 400 la sută" şi s'a înviorat circulaţia cu „Expozitia feroviara Dalles”. Totuşi e- a mers! Organismul de bădăran al românului, învăţat cu gândăcei şi sânge de nouă fraţi, refuză să asimileze Unele specialităţi exotice şi în afară de epiderma sa care s'a vindecat de acnee, niciun organ n'a cunoscut binefacerile farmacologiei marxiste■ Poziţia câştigată prin şi pentru ,,popor" la 6 Madie, ameninţa sa fie pierdută din cauza debilităţii. Atunci au fost invocaţi zeii supremei ştiinţe, invocare făcută după ritual. Astfel am avut procesiuni cu prapori (vezi meefingurile), imnuri (vezi propaganda electorală), botezuri (vezi M. Sadoveanu, G. Călinescu, Mişu Redea, Guţă), sacrificii (vezi Anton şi P.N.P. masluri (vezi alegerile). Nici aşa n’a mers! Românul continua să bolească. Savanţii a decretat în cele din urmă că tratamentul e prematur pentru un organism atât de primitiv încât e istoric". Au sfătuit însă familia să autohtonizeze suprema ştiinţă mondială, adică să pună un descântece „baza reală", mijloacele de producţie, care condiţionează suprastructurile juridice, politice, etc., etc. Am auzit, astfel, descântându-se de sabotaj, de speculă, de reacţionarism, de antisovietism, cu tăciune stins în apă. Şi aşa precum Satana în molibele Sf Vasile cel Mare, „clica istorică’ era alungată, sub puterea magiei, die peste tot, pentru că ea, ca orice geniu al răului, era „urbi et orbi". Bineînţeles, leacurile erau adecvate practicei descântecelor: slova de mercurial băută cu lacrimă de văduvă convertită, grandilocvenţă ■ bepedistă citită cu grai de sânge la răscruce de şase drumuri,seamă de suman negru adusă de valurile Dunării. Sforăia tăciunele, bolnavul înghiţea, dar sănătatea nu venea. Nu venea sănătatea pentru că diagnoza era greşită. El suferea de foame şi-i frământau crampele opresiunii. Pentru asta ceva elinteenii n'aveau leac şi nici babele dobtorese. Foamea şi opresiunea nu sunt boli ci incidente. Cum ,,de minimis non cumt praetor" nici ei nu se ocupă de aşa ceva. Deaceea marxismul românesc, abandonând lupta pentru fericirea pământeană, caută acum să schimbe cu religia el luptând pentru o mântuire cerească şi lăsând religiei ca prin post şi rugăciuni să ne mântue pe noi, aci pe pământ. Părăsind cele materiale şi făcănd metafizica marxismului, practicienii frazei reale’’ optează pentru transcendenţă. Aşa se face că toţi târcovnicii marxismului autohton, demascaţi ca neputincioşi se declamă idealişti, pretinzând că sunt mai presus de cele omeneşti şi trecătoare. Idealişti, dar guvernează la toartă cu capul prin norii transcendenţii cu picioarele solid înfipte pe acest dispreţuit pământ. Profil Io Concepţia Statului Naţional-Ţărănesc Naţional-Ţărănismul este mai mult decât o mişcare politică, urmărind cucerirea puterii de comandă. Născut din frământări sociale şi ideologice, el este o doctrină complexă, sinteză a gândirii autohtone, vocea vie a realităţilor româneşti şi expresia sufletului ţării. Această doctrină, cu aspect juridic, sociologic, economic şi moral, este în continuă evoluţie, adaptându-se necontenit prefacerilorr vieţii, dar păstrând, în acelaş timp, mărie principii, ideile directoare, care constituesc esenţa ei specifică. Ideologia se rezumă în concepţia , Statului Naţional-Ţârănesc”. Statul nu poate fi privit ca şi pură abstracţiune. In adevăr, dacă pe plan ideal, vi re viaţă şi formă udstil o »■ iteză ireductibilă, pe tran concret se constată un raport de interomătrundere. Normele drepailu.. deşi îmbracă , forma rr i rială. merifi-am. ana . reni rVidă. nu rot irsli decât ario ! Construcţia pozitivă a dreptului oara nu-şi are rădăcinile înfipe adânc în comunitatea socială este destinată jpicirii, prin lipsa sevei înoitoare, creatoare de viaţă. Comunitatea socială se organizează după aceste norme de drept, prin elementul obiectiv denumit generic Stat. Prin urmare, Statul nu este decât un mijloc pentru instaurarea ordinei juridice, în sensul concilierii tuturor forţelor contradictorii şi înlăturării tuturor conflicte or. STATUL ESTE DRUMUL SI SINGURUL DRUM PE CARE FORTELE SOCIALE URMANDU-L, POT AJUNGE LA UN ECHILIBRU JURIDIC. LA CONCILIERE. LA ORDINE, EI, ESTE GARANTIA FORMALA A RESPECTARII SI APLICATIUNII PERMANENTE, EFICIENTE A DREPTULUI. Deci, atât conceputul Stătui, cât si ansamblul normelor juridice îşi au isvorul în în asia subiectiviimuluî social. Numai astfel se explică procesul de acuplare permanentă. Drumul de la gândirea socială forţei ce emană veşnic diin gân-i prin Stak la ordinea juridică, nu ilirea, sociala, poate fi modificat. Regimurile arbitrare, considerând Statul indepedent, desprins de sursa sa firească, au creat o ficţiune care a trebuit să piară, prin forţa lucrurilor. Statele totalitare, constituite prin negarea gândirii sociale şi a dreptului în fiinţă, nu au fost decât simple formule lipsite de conţinut, etichete cu semnificaţie politică. Democraţia deţine superioritatea de a realiza, printr’un proces continuu, adaptarea Statului la viaţa autentică a grupuri social cu respectarea valorilor ce se impun ca permanente. Statul „Naţional-Ţarănesc“ este expresia reală şi firească a spiritualităţii româneşti sub un întreit aspect ? 1). România este o ţară de ţărani. Peste 80% din populaţie trăeşte din muncă agricolă la sate, constituind atât majoritatea indiscutabilă a neamului, cât şi factorul determinant al economiei naţionale. Clasa țărănească este dominantă Muncitorimea industrială este: (Continuare în pag. II-a) Realităţile pe numele lor E necesar din când în când, cât mai des, să ne abatem privirile de la măsurile de operetă care se propun pentru reconstrucţia ţării, în fruntea cărora stă.. închiderea barurilor, ca să se completizeze astfel raţia de pâine şi mămălgă mereu m întârziere la brutării. Să atabatim privirile de laaceste circenses, pentru a privi direct în faţă, realităţile cele mai simple şi mai neîndurătoare pentru fiecare dintre noi. Una dinaceste realităţi e concentrată în întregime în două date Iată-ne în prejma sărbătorilor după 23 August 1944. Au trecut peste doi ani de la eliberare. In finele de an 1944, se puneau guvernării destule probleme grele cere impuneau o sforţare, nu numai energică şi bine coordonată, ci rapidă, pozitivă, realisă. Ori, dacă considerăm situaţia prezentă a ţării, suntem obligaţi să recunoaştem căaceştia doi ani şi jumătate care său scurs au fost ca şi pierduţi. In niciuna din ramurile activităţii naţionale nu s’au obţinut rezultate care să ne dea dreptul să spunem că ne-am făcut datoria impusă de împrejurări. Din contra necăji, tot mai necăjit, e biet românul, săracul. Vorba poetului: îndărăt tot dă ca racul. Nu-i mai este viaţa, viaţă. Economia Naţională ca şi cea particulară sângerează; populaţia este slăbită, în lipsuri; meneta este sdruncinată. E în afară de orice îndoială că serviciile alimentării sunt incapabile să asigure cetăţeanului un nivel de trai în raport cu resursele noastre reale : sunt regiuni în care anumite articole abundă, altele trag o targă pe uscat de nu vor uita-o niciodată. E în afară de orice îndoială că sporirea continuă, a circulaţiei monetare, micşorarea continuă a puterii de cumpărare a leului, ridicarea în verticală a preţurilor de pe o zi pe alta,deficitul bugetar, atârnă deasupra ţării, a noastră a tuturora, cu totatâtea mari primejdii, crude ameninţări, cu atât mai îngrijorătoare ASTAZI decât acum 2 ani şi jumătate. Trebue să o spunem fără înconjur. Cetăţenii care ar fi acceptat cu dragă inimă sforţări şi privaţiuni, dacă ar fi avut sentimentul de încredere că se urmăreşte realizarea unui progres, a unei redresări metodice, au sentimentul că acei care i-au condus, în acest lung şi anevoios răstimp, nu au făcut ceea ce trebuiau să facă ceea ce puteau să facă şi că principala lor preocupare n’a fost mărirea producţiei în folosul căreia abia acum au început să strige că trebue „disciplină în muncă’’ ci numai combinaţiile de partid. Ineficace, dăunătoare unui program de guvernare, activ, realist, pozitiv. E timpul să se treacă la un examen serios al situaţiei. Majoritatea problemelor vitale pentru viitorul dar şi pentru prezentul ţării s-au agravat în ultimul timp în aşa măsură încât au ajuns astăzi la punctul critic culminat. Nu ştim cum să ne exprimăm mai clar cs să dăm toată măsura îngrijorării noastre. Nici o temporizare nu maii este posibilă. Dacă e să mai putem opri alunecarea monedei spre abisul care stă deschis în față, trebue să se ia. (Continuare în pag. 11-a) CRONICA EXTERNĂ DELA BYRNES LA MARSHALL Nu credem într'o discontinuitate dela politica externă la fostului ministru , aceia a celui actual. Dimpotrivă, continuitatea este garantată de marile linii ale democraţiei nord-ameriame, de voința constantă a opiniei publice, de Preşedinte, de Congres şi de Senat, dare tocmai fiindcă reprezintă Partide diferite, întrunesc unanimitatea forţelor politice din Statele Umite. In asemenea condiţii, făcând totală abstracţie de cele două personalităţi care se succed, posibilitatea unei discontinuităţi în politica externă a Statelor Unite, este exclusă! Aceasta cu atât mai mult cu cât numirea d-lui Marshal nu se poate să se fi făcut împotriva voinţei republicărilor! Prin discontinuitate, noi înţelegem însă, o schimbare de sens, o întrerupere şi o revenire asupra celor înainte stabilite, o abatere de la principiile şi direcţiile pe care D-l Byrnes le-a stabilit. Căci opera D-lui Byrnes, împuternicitul Preşedintelui şi poporului, a fost tocmai şi numai stabilirea acestor. (Continuare în pag. II-a) GUVERN ŞI OPOZIŢIE ce N. CARANDINO Opoziţia şi-ar fi dorit, fară îndoială, o sarcină me grea. Intr'adevăr spectacolul pe care îl oferă un guvern incapabil de a expedia măcar afacerile curente, nu încurajează nici rezistenţa prietenilor, nici rodnica îndârjire a duşmanilor politici. Dincolo de incurie, de nepricepere, de fanatism şi chiar de neşansă, cetăţeanul încearcă să desprindă realităţile fundamentale ale vieţii de stat, fericit când poate constata supravieţuirea spiritului de autoritate sau de organizare. Fiindcă teoria opoziţiei necesare pentru asigurarea unei bune guvernări are şi reversul ei deopotrivă de valabil. Pentru dreptul de critică să se poată exercita în voie şi pentru ca efectele lui să fie profitabile colectivităţii, guvernul trebuie să ofere un minim de rezistenţă spiritului de analiză şi un minim de justificare socială prin însuşi faptul elementarei lui funcţionări. Nu se poate imagina o conducere valabilă fără o serioasă opoziţie, dar nici un control hotărât şi eficient fără garanţia elementară a unei normale chivernisiri. Iată-ne în situaţia boxeului care vede la un moment dat cum adversarul lui se prăbuşeşte pe ring pradă unei stări mai grave decât a putut să-l determine el, cu tăria pumnilor... Fireşte, toate acestea nu ne împiedică să medităm asupra cauzelor chiar atunci când, din consideraţii umanitare, suspendăm masacrul adversarului înfrânt. Le-am subliniat de altminteri la vremea lor aceste cauze şi avem trista satisfacţie de a constata că scadenţa nu ne-a surprins. Am cerut în aceste pagini cu stăruinţă şi uneori cu ton cominatoriu reîntronarea libertăţilor publice, pe de oparte, pentru a putea păstra legăturile spirituale cu o®e. (G&tiUnitar îSl pag. ll a) tiC •**