Drum Nou, iunie 1958 (Anul 15, nr. 4183-4207)
1958-06-01 / nr. 4183
Pag. 2. ZIUA INTERNAŢIONALA A COPILULUI (Urmare din pag. l-a)nică, este educat în spiritul prieteniei cu toate popoarele. Şi în ţara noastră copiii trăiesc o copilărie fericită. Constituţia Repupublicii Populare Romîne, Codul Muncii, Codul Familiei, precum şi numeroase Hotărîri ale partidului şi guvernului, cuprind prevederi speciale, privitoare la ocrotirea mamei şi copilului. Dragostea pentru copii în ţara noastră, se reflectă şi în respectul pentru mamă, pentru maternitate. 64.000 de mame poartă pe piept, cu îndreptăţită mîndrie „Medalia Maternităţii“, „Gloria Maternă“ şi ordinul „Mamă Eroină*". Partidul şi guvernul nostru se preocupă neîncetat de sprijinirea familiei, de crearea de condiţii din cele mai bune pentru creşterea copiilor. Statul a acordat şi acordă ajutoare în valoare de sute de milioane lei, sub formă de ajutor familial de stat, de alocaţii de stat pentru copii, salariaţilor şi pensionarilor, precum şi pentru unele categorii de femei cu copii unde tatăl îşi satisface stagiul militar. Sub cerul patriei noastre, Ziua de 1 iunie, Ziua internaţională a copilului, este pentru toţi oamenii, o zi de sărbătoare. Noi ştim însă că, din nefericire, mai sunt încă pe lume multe milioane de copii care trec prin lipsuri şi mizerie înspăimântătoare. Şi la acest gînd, inimile noastre se cutremură. Ce poate fi oare mai trist, mai zguduitor, decit imaginea unui copil care intră în lume pe poarta din dos a vieţii, o poartă la care îl întîmpină foamea, frigul, boala, ochiul neîndurător al stăpînului pentru care trudeşte în schimbul unei bucăţi amare de pîine ! Astfel, în Turcia, potrivit comunicatelor oficiale, există 100.000 de copii părăsiţi, dintre care numai 3.000 găsesc loc în casete copiilor. In Portugalia şi Spania, în timp ce copiii bogaţilor se plimbă însoţiţi de guvernante prin parcuri pline de flori, mii de copii cerşetori, desculţi şi zdrenţăroşi, scormonesc alături de cîini, prin lăzile de gunoi, în căutarea unui rest de hrană, ies în calea trecătorilor, cerind un ban, o coaje de pîine. In aceste ţări munca copiilor de 10—2 ani este exploatată crunt. Foamea curmă adesea firul vieţii lor. In Franţa, 65 la sută din copiii muncitorilor nu pot trece dincolo de clasele primare. In Statele Unite ale Americii, aproximativ 6 milioane de copii, din lipsă de săli de clasă, nu pot merge la şcoală. Astăzi în ţara noastră, ca şi în lumea întreagă, Ziua internaţională a copilului se sărbătoreşte in condiţiile luptei împotriva cursei înarmărilor, pentru înfăptuirea dezarmării- Să ne unim glasul cu cel al sutelor de milioane de oameni cinstiţi din lumea întreagă, să luptăm într-un front unit, indestructibil, pentru a ne impune voinţa celor ce uneltesc împotriva păcii căminelor noastre şi a copiilor noştri. Nu vom permite fabricanţilor de bombe şi armament să distrugă viitorul copiilor noştri. Nu vom permite ca milioane de oameni şi copii să fie ucişi. Copiii noştri, copiii lumii întregi, au nevoie de pace, pentru o viaţă cu adevărat frumoasă, îmbelşugată. * AJUTOR RECIPROC „Noi suntem nişte fetiţe mici, dar ştim să ne ajutăm una pe alta“ — parte a spune Elevuţa Buănc. In timp ce ii aranjează frizura“ prietenei sae Cristina Ferencu. Iar Cristina este şi ea pregătită să o ajute pe prietena sa. (Instantaneu, luat la creşa uzinelor de tractoare „Ernst Thälmann“). DRUM NOU i~" IT Mi O floare în dar Iată-i aici pe patru dintre cei 60 de pitici care sunt găzduiţi căminul de zi al fabricii „Partizanul Roşu“. Precum vedet fetiţele sunt nedespărţite de păpuşile cărora le acordă o îngrijire drăgăstoasă. Iar băieţelul, dovedind o fire înclinată srre poezie, oferă celei mai prețuite colege o floare in dar. Interviu cu şaizeci de pitici Maeştrii şahului susţin uneori „simultane“ — un singur om judod la 10—20 şi chiar la mai multe mese cu tot atîţia oameni deodată. Pe lingă şahişti mai sunt şi maeştri vorbăreţi, care-şi susţin „simultane“ de vorbă cu cite 2—4 sau chiar mai mulţi interlocutori in acelaşi timp. Cu cit sunt mai mulţi şi mai nedisciplinaţi interlocutorii, cu atit trebuie să fie mai elocvent şi mai poliactiv la gîndire maestrul de simultane. Uneori se stabilesc şi recorduri. Se spune că marele Caraglide s-ar fi certat deodată cu 12 moftangii, dină fiecăruia ripostă aspră şi piperată, la fiecare atac sau întrebare. Reporterul a stat ieri de vorbă cu 60 de copii. Cu toţi deodată. Era un vacarm la creşa fabricii „Partizanul Roşu“, de parcă în plină vară ar fi sosit încărcat cu daruri Moş Gerilă. — Şi eu, şi eu vreau să spun o poezie ! Fiecare vrea să spună cite o poezie. Şi reporterul li ascultă,, pe toţi deodată. (Noroc că nu trebuie să le răspundă!). ..Un piftic mic. Făcea baie-ntr-un ibric.. recită cu glas mormăit un băieţel de trei anişori, cu capul in piept şi privind cercetător pe sub sprincene. Dar o fetiţă nerăbdătoare, se repede cu vorba pesteUnsul şi declamă mai tare ca să ţie ea auzită : „Cică-a fost cindva, odăiţă, Un castel de ciocolată .. Dar nu are pas să continue : „De săpun s-a-mpiedicat Şi piticul s-a-necat.. Şi răspunde şi mai tare înfuriat, băieţelul. Fetiţa nu ştie ce e mai bine să facă: să plîngă sau să recite mai departe ? Dar iată, micuţele ei colege au ■început să evite. Vor să arate că au învăţat şi cîntece, pentru serbarea pe care o pregătesc. „Beh, beh, dragii mieluşei, Zarvă mare fac la stînă, Parcă-ar vrea şi ei smînitină. Beh, beh, dragii mieluşei O altă fetiţă cu cirlionţi aurii îşi face loc printre copii şi arată reporterului picioruşul înroşit de împunsătură: — Vezi ? Eu nu am prins. Da, Mioara Arsu nu plînge cină i se injectează vaccinul antidifteric. In schimb, Pista Iacob, deşi e băiat (tot din grupa mică), plînge şi e fricos nevoie mare. Cei din grupa „mare“ (între 4 şi 7 ani), nu plâng niciodată, sunt curajoşi şi merg ei singuri la injeciţii, fiecare cerind să fie el primul. Reporterul a fost invitat la o repetiţie a programului artistic: dansuri, coruri , recitări, gimnastică şi fabula dramatizată. „Căsuţa pisicii“. Toţi copiii grădiniţei, fac parte din „echia artistică“■ Mircea Rişnoveanu este un talentat povestitor. Adam Mateescu şi Marius Neagu, joacă teatru cu mult talent. Reporterul i-a părăsit pe micii săi prieteni, Ivind cu el o invitaţie la spectacolul şi bucuria unei întîlniri cu primăvara vieţii. D. DRAGAN (Urmare din pag. l a) insidios, fără ostentaţie, din cea mai fragedă vîrstă, se ajunge la educaţie pătrunzind pe poarta distracţiei. In felul acesta, copilul, preşcolar apropiind vîrsta de şapte ani a căpătat fără să-şi dea seama cină, o serie de noţiuni şi deprinderea de a-şi însuşi altele. Pentru el şcolarizarea a început înainte de a intra în şcoală, iar şcoala nu va însemna sfârşitul brusc al unei copilării fără griji, ci prelungirea unei copilării senine, în care elementul distractiv va înveli, în continuare, un conţinut din ce în ce mai bogat de cunoştinţe. Pentru ocrotirea copilăriei, puterea sovietică a investit sume imense: creşele şi căminele de instituţii şi întreprinderi, şcolile, sunt adăpostite în clădiri moderne, impunătoare şi primitoare prin arhitectura lor luminoasă; în fiecare oraş vizitat de noi există teatre şi cinematografe pentru copii, muzee de istorie, de ştiinţe tehnice şi naturale, palate ale pionierilor, numeroase cluburi pentru preşcolari, pionieri şi comsomolişti, cu secţii pentru diferitele înclinaţii, zeci şi sute de biblioteci pentru toate vîrstele. (Numai în Moscova sunt 500 biblioteci pentru copii). Jucăriile, jocurile, cărţile, filmele, dau copiilor, în raport cu vîrstă, în mod progresiv, orientarea spre tipul de cultură sovietică multilateral şi permanent legat de practică. însuşirea noţiunilor din timpul şcolarizării este larg sprijinită de mijloace vizuale între care filmul documentar joacă un rol de frunte. Atit în Leningrad cit şi in Moscova am văzut magazine mari care nu desfăceau decit materiale didactice de tot felul: mulaje, planşe, diapozitive, truse cu reactivi, preparate şi aparatură pentru experienţe şcolare etc. Concomitent cu culturalizarea polivalentă, copilul îşi însuşeşte, încă din vîrstă mică, elementele pe care se va dezvolta educaţia cetăţenească, exprimată iniţial prin bunele deprinderi. Aci nu este vorba despre manierisme ci, în măsura în care am putut să ne dăm seama, despre anumite reflexe care II dau copilului sovietic, chiar din virsta preşcolară, comportarea disciplinată In societate. Noi nu am văzut micile sau marile „golănii“ pe care le consideram inerente, într-un oarecare procent, oricărei societăţi, nu am văzut copil care să scuipe, să arunce seminţe sau gunoaie pe străzi, să se agaţe de tramvaie, să traverseze nereglementar strada. Nu am văzut inscripţii cu creta pe garduri sau scrijilături pe băncile din parcuri. N-am observat la nici un copil dezmăţ vestimentar, aşa cum n-am văzut copil desculţ sau zdrenţăros, tot aşa nu am văzut la tineret excesul de preocupare vestimentară cu aliură excentrică. Toate acestea ar putea părea lucruri de însemnătate minoră. Dar ca să trăieşti două-trei săptămîni viaţa cîtorva oraşe sovietice şi în tot acest timp, copiii să nu se facă remarcaţi decit prin decenţa aspectului şi comportării lor, cred că nu este un fenomen neînsemnat ci, dimpotrivă, o caracteristică grăitoare a nivelului de Civilizaţie ce s-a statornicit în toate deprinderile cetăţeanului adult şi care se resfrînge prin puterea permanenţei exemplului şi în comportarea micuţilor cetăţeni. . Am mai remarcat de asemeni lipsa ,,maidanelor“ de joacă, nu pentru că nu ar mai exista locuri virane care să se preteze pentru improvizatele dispute sportive de cartier, ci pentru că şi în acest scop, statul sovietic a asigurat copiilor condiţii optime de joc şi sport. Intr-adevăr, in fiecare raion există cel puţin un parc destinat copiilor şi noi am vizitatAtena dintre ele. In cadrul unor largi spaţii verzi s-au construit numeroase baze sportive şi de joc pentru toate grupele de vîrstă, alături de care nu lipsesc niciodată umbrarele pentru lectură, biblioteci, cinematografe, teatre de vară şi de iarnă. Viaţa în aer liber, educaţia fizică şi sportul sunt foarte preţuite în sistemul de educaţie sovietică. La aceste baze sportive, copiii au la dispoziţie, pe lingă numeroasele terenuri de joc perfect amenajate, şi materiale sportive, şi educatori, şi duşuri, şi bazine de înot. De la primii lor paşi, copiii învaţă, drumul acestor parcuri care li atrag la început cu ţarcurile de nisip, toboganele, leagănele şi cărţile ilustrate cu poveşti fără text şi unde, an de an, cresc şi se dezvoltă mereu alte generaţii ale tineretului sovietic sportiv şi studios. In modul in care sunt concepute aceste parcuri pentru copii, ele par chintesenţa sistemului de educaţie sovietică, care are în vedere în egală măsură sănătatea minţii şi a corpului, unei astfel de concepţii educative este de la sine înţeles că pe plan strict sanitar îi va corespunde o concepţie preponderent profilactică, singura în măsură să asigure o reală ocrotire a sănătăţii copilului. Mi-era demul de bine cunoscută, din lecturi, grija cu care Puterea Sovietică ii asigură copilului o viaţă sănătoasă. De aproape şase ani, aceste lecturi îmi inspirau activitatea. Trebuină să organizez şi să conduc o instituţie sanitară de copii, am găsit in publicaţiile sovietice un permanent îndrumar pentru noi amenajări, pentru noi metode in munca medicală şi educativă. Era deci firesc ca in cursul vizitei mele in Uniunea Sovietică să caut să surprind cit mai multe din aspectele ce ar fi putut să ne ajute, printr-o experienţă trăită la faţa locului, viitoarea noastră activitate. Pentru acest motiv am solicitat să văd și un serviciu cit mai apropiat de specialitatea mea și, ca urmare, am fost invitat să vizitez dispensarul de ftizio-pediatrie al Institutului de Ftiziologie din Moscova. Am fost primit de profesoara Kudreavțeva. O femeie de vreo 60 de ani, cu păr cărunt, cu chipul imbinind, în trăsături de efigie, blindeţea profesională de pediatru şi seriozitatea ginerii omului de ştiinţă. Profesoara Kudreavţeva şi-a dedicat peste 30 de ani, activităţii dispensariale, fiind azi una din cele mai autorizate purtătoare de cuvint ale ftiziopediatriei sovietice. „Lupta eficace împotriva tuberculozei copilului nu se dă în serviciul spitalicesc, ci pe terenul cuprins in raza dispensarului“ susţine ea, motivînd de ce a preferat activitatea de dispensar, activităţii de spital. „Intervenind activ in intimpinarea posibilităţilor de contaminare, realizăm mult mai mult decit aşteptind copilul contaminat să vină la spital pentru a-l trata“. Pentru valabilitatea acestei concepţii, conlocutoarea noastră lasă fişierul să vorbească, de cinci ani, în raionul deservit de dispensarul său, nu a m mai murit nici un copil de tuberculoză. In obţinerea acestor rezultate excepţionale, profesoara Kudreavțeva nu vrea să-şi admită nici un merit personal: „nu un om, ci o politică sanitară de stat, concepţia profilactică-curativă a Statului Sovietic, poate determina un asemenea succes“. După ce văzusem atîtea realizări în domeniul ocrotirii copilului, n-am fost de loc surprins să aflu de la profesoara Kuareavţeva cită solicitudine au instituţiile sanitare de pediatrie din partea întreprinderilor sau colhozurilor bogate şi cît sprijin primesc aceste instituţii din partea forurilor locale. In sinul unei populaţii cu un remarcabil nivel de educaţie generală şi sanitară, intr-un stat în care ocrotirea copilului reprezintă o preocupare de prim ordin, este natural ca munca sanitară competentă şi susţinută, să se încununeze cu rezultate deosebite. Realitatea sovietică este conformă cu principiile filozofiei sale. Ocrotirea copilului este o verigă importantă care se înlănţuie dialectic cu însemnatele realizări din celelalte domenii cu care, direct sau indirect, se intercondiţionează. Ocrotirea în U.R.S.S. a copilulii nu este un scop în sine. Ea este rezultatul unei complexităţi de factori care conduce împreună, cu alţi factori la efecte cu caracter şi mai larg, revărsînduse tonic în robusta societate sovietică. OCROTIREA COPILULUI IHHHUHEA SOVIETICA (Consemnări pe marginea unor note de drum)