Drum Nou, iunie 1958 (Anul 15, nr. 4183-4207)

1958-06-01 / nr. 4183

Pag. 2. ZIUA INTERNAŢIONALA A COPILULUI (Urmare din pag. l-a)­nică, este educat în spiritul priete­niei cu toate popoarele. Şi în ţara noastră copiii trăiesc o copilărie fericită. Constituţia Repu­­publicii Populare Romîne, Codul Muncii, Codul Familiei, precum şi numeroase Hotărîri ale partidului şi guvernului, cuprind prevederi spe­ciale, privitoare la ocrotirea mamei şi copilului. Dragostea pentru copii în ţara noas­tră, se reflectă şi în respectul pentru mamă, pentru maternitate. 64.000 de mame poartă pe piept, cu îndreptă­ţită mîndrie „Medalia Maternităţii“, „­Gloria Maternă“ şi ordinul „Mamă Eroină*". Partidul şi guvernul nostru se preocupă neîncetat de sprijinirea fa­miliei, de crearea de condiţii din cele mai bune pentru creşterea copiilor. Statul a acordat şi acordă ajutoare în valoare de sute de milioane lei, sub formă de ajutor familial de stat, de alocaţii de stat pentru copii, sa­lariaţilor şi pensionarilor, precum şi pentru unele categorii de femei cu copii unde tatăl îşi satisface stagiul militar. Sub cerul patriei noastre, Ziua de 1 iunie, Ziua internaţională a copi­lului, este pentru toţi oamenii, o zi de sărbătoare. Noi ştim însă că, din nefericire, mai sunt încă pe lume multe milioa­ne de copii care trec prin lipsuri şi mizerie înspăimântătoare. Şi la a­­cest gînd, inimile noastre se cutre­mură. Ce poate fi oare mai trist, mai zguduitor, decit imaginea unui copil care intră în lume pe poarta din dos a vieţii, o poartă la care îl întîm­­pină foamea, frigul, boala, ochiul neîndurător al stăpînului pentru care trudeşte în schimbul unei bucăţi a­­mare de pîine ! Astfel, în Turcia, po­trivit comunicatelor oficiale, există 1­00.000 de copii părăsiţi, dintre care numai 3.000 găsesc loc în casete co­piilor. In Portugalia şi Spania, în timp ce copiii bogaţilor se plimbă însoţiţi de guvernante prin parcuri pline de flori, mii de copii cerşetori, desculţi şi zdrenţăroşi, scormonesc alături de cîini, prin lăzile de gunoi, în căutarea unui rest de hrană, ies în calea trecătorilor, cerind un ban, o coaje de pîine. In aceste ţări mun­ca copiilor de 10—2 ani este exploa­tată crunt. Foamea curmă adesea fi­rul vieţii lor. In Franţa, 65 la sută din copiii muncitorilor nu pot trece dincolo de clasele primare. In Sta­tele Unite ale Americii, aproximativ 6 milioane de copii, din lipsă de săli de clasă, nu pot merge la şcoală. Astăzi în ţara noastră, ca şi în lumea întreagă, Ziua internaţională a copilului se sărbătoreşte in condi­ţiile luptei împotriva cursei înarmă­rilor, pentru înfăptuirea dezarmării- Să ne unim glasul cu cel al sutelor de milioane de oameni cinstiţi din lumea întreagă, să luptăm într-un front unit, indestructibil, pentru a ne impune voinţa celor ce uneltesc împotriva păcii căminelor noastre şi a copiilor noştri. Nu vom permite fabricanţilor de bombe şi armament să distrugă vii­torul copiilor noştri. Nu vom permi­te ca m­ilioane de oameni şi copii să fie ucişi. Copiii noştri, copiii lumii întregi, au nevoie de pace, pentru o viaţă cu adevărat frumoasă, îmbel­şugată. * AJUTOR RECIPROC „Noi suntem­ nişte fetiţe mici, dar ştim să ne ajutăm una pe alta“ — parte a spune Elevuţa Buănc. In timp ce ii aranjează frizura“ priete­nei sae Cristina Ferencu. Iar Cristina este şi ea pregătită să o ajute pe priete­na sa. (Instantaneu, luat la creşa u­­zinelor de trac­toare „Ernst­­ Thälmann“). DRUM NOU i~" IT Mi O floare în dar Iată-i aici pe patru dintre cei 60 de pitici care sunt găzduiţi­­ căminul de zi al fabricii „Parti­zanul Roşu“. Precum vedet fetiţele sunt ne­despărţite de pă­puşile cărora le acordă o îngriji­re drăgăstoasă. Iar băieţelul, dovedind o fire înclinată s­rre poezie, oferă ce­lei mai prețuite colege o floare in dar. Interviu cu şaizeci de pitici Maeştrii şahului susţin une­ori „simultane“ — un singur om judod la 10—20 şi chiar la mai multe mese cu tot atîţia oameni deodată. Pe lingă şa­hişti mai sunt şi maeştri vor­băreţi, care-şi susţin „simul­tane“ de vorbă cu cite 2—4 sau chiar mai mulţi interlocutori in acelaşi timp. Cu cit sunt mai mulţi şi mai nedisciplinaţi in­terlocutorii, cu atit trebuie să fie mai elocvent şi mai poliac­­tiv la gîndire maestrul de si­multane. Uneori se stabilesc şi recorduri. Se spune că marele Caraglide s-ar fi certat deoda­tă cu 12 moftangii, dină fiecă­ruia ripostă aspră şi piperată, la fiecare atac sau întrebare. Reporterul a stat ieri de vor­bă cu 60 de copii. Cu toţi deo­dată. Era un vacarm la creşa fabricii „Partizanul Roşu“, de parcă în plină vară ar fi sosit încărcat cu daruri Moş Gerilă. — Şi eu, şi eu vreau să spun o poezie ! Fiecare vrea să spună cite o poezie. Şi reporterul li ascultă,, pe toţi deodată. (Noroc că nu trebuie să le răspundă!). ..Un piftic mic. Făcea baie-ntr-un ibric.. recită cu glas mormăit un bă­ieţel de trei anişori, cu capul in piept şi privind cercetător pe sub sprincene. Dar o fetiţă ne­răbdătoare, se repede cu vorba peste­­Unsul şi declamă mai tare ca să ţie ea auzită : „Cică-a fost cindva, odăiţă, Un castel de ciocolată .. Dar nu are pas să continue : „De săpun s-a-mpiedicat Şi piticul s-a-necat.. Şi răspunde şi mai tare înfu­riat, băieţelul. Fetiţa nu ştie ce e mai bine să facă: să plîn­­gă sau să recite mai departe ? Dar iată, micuţele ei colege au ■început să evite. Vor să arate că au învăţat şi cîntece, pentru serbarea pe care o pregătesc. „Beh, beh, dragii mieluşei, Zarvă mare fac la stînă, Parcă-ar vrea şi ei smînitină. Beh, beh, dragii mieluşei O altă fetiţă cu cirlionţi au­rii îşi face loc printre copii şi­ arată reporterului picioruşul înroşit de împunsătură: — Vezi ? Eu nu am prins. Da, Mioara Arsu nu plînge cină i se injectează vaccinul antidifteric. In schimb, Pista Iacob, deşi e băiat (tot din gru­pa mică), plînge şi e fricos ne­voie mare. Cei din grupa „ma­re“ (între 4 şi 7 ani), nu plâng niciodată, sunt curajoşi şi merg ei singuri la injeciţii, fiecare cerind să fie el primul. Reporterul a fost invitat la o repetiţie a programului arti­stic: dansuri, coruri , recitări, gimnastică şi fabula dramatiza­tă. „Căsuţa pisicii“. Toţi co­piii grădiniţei, fac parte din „echi­­a artistică“■ Mircea Rişnoveanu este un talentat povestitor. Ada­m Mate­escu şi Marius Neagu, joacă teatru cu mult talent. Reporterul i-a părăsit pe mi­cii săi prieteni, Ivind cu el o invitaţie la spectacolul şi bucu­ria unei întîlniri cu primăvara vieţii. D. DRAGAN (Urmare din pag. l­ a) insidios, fără ostentaţie, din cea mai fragedă vîrstă, se ajunge la educaţie pătrunzind pe poar­ta distracţiei. In felul acesta, copilul, preşcolar apropiind vîr­­sta de şapte ani a căpătat fără să-şi dea seama cină, o serie de noţiuni şi deprinderea de a-şi însuşi altele. Pentru el şco­larizarea a început înainte de a intra în şcoală, iar şcoala nu va însemna sfârşitul brusc al unei copilării fără griji, ci pre­lungirea unei copilării senine, în care elementul distractiv va înveli, în continuare, un con­ţinut din ce în ce mai bogat de cunoştinţe. Pentru ocrotirea copilăriei, puterea sovietică a investit su­me imense: creşele şi căminele de instituţii şi întreprinderi, şcolile, sunt adăpostite în clă­diri moderne, impunătoare şi primitoare prin arhitectura lor luminoasă; în fiecare oraş vizi­tat de noi există teatre şi­ cine­matografe pentru copii, muzee de istorie, de ştiinţe tehnice şi naturale, palate ale pionierilor, numeroase cluburi pentru pre­şcolari, pionieri şi comsomolişti, cu secţii pentru diferitele în­clinaţii, zeci şi sute de biblio­teci pentru toate vîrstele. (Nu­mai în Moscova sunt 500 biblio­teci pentru copii). Jucăriile, jocurile, cărţile, fil­mele, dau copiilor, în raport cu vîrstă, în mod progresiv, orien­tarea spre tipul de cultură so­vietică multilateral şi perma­nent legat de practică. însuşi­rea noţiunilor din timpul şco­larizării este larg sprijinită de mijloace vizuale între care fil­mul documentar joacă un rol de frunte. Atit în Leningrad cit şi in Moscova am văzut maga­zine mari care nu desfăceau decit materiale didactice de tot felul: mulaje, planşe, diapoziti­ve, truse cu reactivi, preparate şi aparatu­ră pentru experienţe­­ şcolare etc. Concomitent cu culturaliza­rea polivalentă, copilul îşi în­suşeşte, încă din vîrstă mică, elementele pe care se va dez­volta educaţia cetăţenească, ex­primată iniţial prin bunele de­prinderi. Aci nu este vorba de­spre manierisme ci, în măsura în care am putut să ne dăm seama, despre anumite reflexe care II dau copilului sovietic, chiar din virsta preşcolară, com­portarea disciplinată In socie­tate. Noi nu am văzut micile sau marile „golănii“ pe care le consideram inerente, într-un oarecare procent, oricărei so­cietăţi, nu am văzut copil ca­re să scuipe, să arunce semin­ţe sau gunoaie pe străzi, să se agaţe de tramvaie, să traverse­ze nereglementar strada. Nu am văzut inscripţii cu creta pe garduri sau scrijilături pe băn­cile din parcuri. N-am obser­vat la nici un copil dezmăţ vestimentar, aşa cum n-am vă­zut copil desculţ sau zdrenţă­ros, tot aşa nu am văzut la ti­neret excesul de preocupare vestimentară cu aliură excen­trică. Toate acestea ar putea părea lucruri de însemnătate minoră. Dar ca să trăieşti două-trei săptămîni viaţa cîtorva oraşe sovietice şi în tot acest timp, copiii să nu se facă remarcaţi decit prin decenţa aspectului şi comportării lor, cred că nu este un fenomen neînsemnat ci, dimpotrivă, o caracteristică grăitoare a nivelului de Civili­zaţie ce s-a statornicit în toate deprinderile cetăţeanului adult şi care se resfrînge prin pute­rea permanenţei exemplului şi în comportarea micuţilor cetă­ţeni. . Am mai remarcat de asemeni lipsa ,,maidanelor“ de joacă, nu pentru că nu ar mai exista lo­curi virane care să se pre­teze pentru improvizatele dispute sportive de cartier, ci pentru că şi în acest scop, statul sovietic a asi­gurat copiilor condiţii optime de joc şi sport. Intr-adevăr, in fiecare raion există cel puţin un parc destinat copiilor şi noi am vizitat­­Atena dintre ele. In ca­drul unor largi spaţii verzi s-au construit numeroase baze spor­tive şi de joc pentru toate gru­pele de vîrstă, alături de care nu lipsesc niciodată umbrarele pentru lectură, biblioteci, ci­nematografe, teatre de vară şi de iarnă. Viaţa în aer liber, educaţia fizică şi sportul sunt foarte pre­ţuite în sistemul de educaţie sovietică. La aceste baze sporti­ve, copiii au la dispoziţie, pe lingă numeroasele terenuri de joc perfect amenajate, şi ma­teriale sportive, şi educatori, şi duşuri, şi bazine de înot. De la primii lor paşi, copiii învaţă, drumul acestor parcuri care li atrag la început cu ţarcurile de nisip, toboganele, leagănele şi cărţile ilustrate cu poveşti fă­ră text şi unde, an de an, cresc şi se dezvoltă mereu alte gene­raţii ale tineretului sovietic sportiv şi studios. In modul in care sunt conce­pute aceste parcuri pentru co­pii, ele par chintesenţa siste­mului de educaţie sovietică, ca­­re are în vedere în egală mă­sură sănătatea minţii şi a cor­pului, unei astfel de concepţii educative este de la sine înţe­les că pe plan strict sanitar îi va corespunde o concepţie pre­ponderent profilactică, singura în măsură să asigure o reală o­­crotire a sănătăţii copilului. Mi-era dem­ul de bine cunos­cută, din lecturi, grija cu care Puterea Sovietică ii asigură co­pilului­ o viaţă sănătoasă. De aproape şase ani, aceste lecturi îmi inspirau activitatea. Tre­buină să organizez şi să con­duc o instituţie sanitară de copii, am găsit in publicaţiile sovietice un permanent îndru­mar pentru noi amenajări, pen­tru noi metode in munca me­dicală şi educativă. Era deci fi­resc ca in cursul vizitei mele in Uniunea Sovietică să caut să surprind cit mai multe din as­pectele ce ar fi putut să ne a­­jute, printr-o experienţă trăită la faţa locului, viitoarea noa­stră activitate. Pentru acest motiv am solicitat să văd și un serviciu cit mai apropiat de specialitatea mea și, ca urma­re, am fost invitat să vizitez dispensarul de ftizio-pediatrie al Institutului de Ftiziologie din Moscova. Am fost primit de profesoara Kudreavțeva. O femeie de vreo 60 de ani, cu păr cărunt, cu chipul imbinind, în trăsături de efigie, blindeţea profesio­nală de pediatru şi seriozitatea ginerii omului de ştiinţă. Pro­fesoara Kudreavţeva şi-a­ dedi­cat peste 30 de ani, activităţii dispensariale, fiind azi una din cele mai autorizate purtătoare de cuvint ale ftiziopediatriei sovietice. „Lupta eficace împo­triva tuberculozei copilului nu se dă în serviciul spitalicesc, ci pe terenul cuprins in raza dis­pensarului“ susţine ea, moti­­vînd de ce a preferat activita­tea de dispensar, activităţii de spital. „Intervenind activ in intimpinarea posibilităţilor de contaminare, realizăm mult mai mult decit aşteptind copi­lul contaminat să vină la spital pentru a-l trata“. Pentru valabilitatea acestei concepţii, conlocut­oar­ea noa­stră lasă fişierul să vorbească, de cinci ani, în raionul deservit de dispensarul său, nu a m mai murit nici un copil de tubercu­loză. In obţinerea acestor rezul­tate excepţionale, profesoara Kudreavțeva nu vrea să-şi ad­mită nici un merit personal: „nu un om, ci o politică sani­tară de stat, concepţia profi­lactică-curativă a Statului So­vietic, poate determina un ase­menea succes“. După ce văzusem atîtea reali­zări în domeniul ocrotirii copi­lului, n-am fost de loc surprins să aflu de la profesoara Kua­­reavţeva cită solicitudine au instituţiile sanitare de pedia­trie din partea întreprinderilor sau colhozurilor bogate şi cît sprijin primesc aceste instituţii din partea forurilor locale. In sinul unei populaţii cu un re­marcabil nivel de educaţie ge­nerală şi sanitară, intr-un stat în care ocrotirea copilului re­prezintă o preocupare de prim ordin, este natural ca munca sanitară competentă şi susţi­nută, să se încununeze cu re­zultate deosebite. Realitatea sovietică este con­formă cu principiile filozofiei sale. Ocrotirea copilului este o verigă importantă care se în­lănţuie dialectic cu însemnate­le realizări din celelalte dome­nii cu care, direct sau indirect, se inter­condiţionează. Ocroti­rea în U.R.S.S. a copilulii nu este un scop în sine. Ea este rezultatul unei complexităţi de factori care conduce împreună, cu alţi factori la efecte cu ca­racter şi mai larg, revărsîndu­­se tonic în robusta societate sovietică. OCROTIREA COPILULUI IH­­HHUHEA SOVIETICA (Consemnări pe marginea unor note de drum)

Next