Drum Nou, iunie 1971 (Anul 28, nr. 8209-8234)
1971-06-25 / nr. 8230
Pag. 2 Predealul este socotit, pe bună dreptate, capitala turismului montan. Numai anul acesta în staţiunea turistică situată la peste 1000 m. altitudine au venit să-şi petreacă concediul aproape 50.000 de iubitori ai muntelui şi drumeţiei; de asemenea, şi numărul turiştilor străini este simţitor mai mare decit în anul 1970. Zilele trecute şi-a încheiat şederea la Predeal a 13-a serie de oameni ai muncii veniţi la odihnă. In pragul despărţirii, am întreprins o scurtă anchetă printre oaspeţii oraşului vacanţei, invitîndu-i să ne răspundă la o singură întrebare : Cum v-aţi simţit la Predeal, ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut aici ? Iată pe scurt cîteva din răspunsurile primite. DUMITRU TARNAUCEANU, tehnician. Şantierele navale Constanţa: D-voastră, cei de la munte, iubiţi litoralul, iar noi, care vedem marea în fiecare zi, abia aşteptăm să respirăm aerul tare al munţilor, împreună cu familia îmi petrec al 5-lea concediu la Predeal şi de la un an la altul am observat simţitoare îmbunătăţiri privind condiţiile de cazare, masă, agrement. Cei 6 ghizi ai Oficiului judeţean de turism au „găsit" itinerarii noi, anul acesta turiştilor care pleacă pentru o zi pe munte li se asigură, în cadrul contului biletului, hrană gratuită. Casa de cultură ne-a oferit un program de recreere mai interesant. Dar am şi o observaţie : mulţi turişti doresc să viziteze şi staţiunile sau localităţile din jur. Nu s-ar putea organiza, contra cost, excursii cu autocarele O.J.T. Braşov pe aceste itinerarii ? VASILE PREPELIŢA, strungar, uzina „1 Mai" Ploieşti: Mi-a plăcut Predealul, mi-au plăcut şi condiţiile create aici pentru cei veniţi la odihnă (camere de două paturi, hrană bună, excursii interesante etc.). Dar iertaţi să fim, eu şi logodnica mea sîntem tineri şi seara am vrea să mai ascultăm o muzică bună, să putem dansa. In Predeal însă. .. Este adevărat, la Cioplea, la barul Căprioara s-a deschis de trei zile o discotecă, cu un program reuşit. Dar o orchestră într-un restaurant rămîne în continuare o doleanţă... MARGARETA PETRESCU, controlor de calitate la uzina „Electroputere" Craiova: Am venit împreună cu soţul şi cu copilul. Din partea Oficiului judeţean de turism am găsit înţelegere. In cameră pentru cel mic a fost montat un fotoliu pat, ne-a fost rezolvată şi problema hranei la pensiune. Dar în afară de excursii, pentru copii nu există terenuri de joacă, un parc de distracţii, sau măcar spectacole potrivite vîrstei lor la Casa de cultură. FRIEDER MOTKE, funcţionar din Hamburg, R.F. a Germaniei : Revin ca turist cu plăcere în România, şi de fiecare dată m-au atras munţii dv. Aveţi o natură minunată, oamenii sunt calzi, primitori, ospitalieri. Excursiile făcute în împrejurimile Predealului sunt de neuitat, iar seara de adio organizată la Rozmarin a fost deosebit de reuşită. Dacă mă întrebaţi de sugestii, poate n-ar strica la Predeal mai multe prilejuri de recreere şi destindere : un bowling, cu jocuri mecanice, o discoteca, un restaurant unde să se poată dansa. .. Dar cum pe români îi ştim deosebit de inventivi, nu mă îndoiesc că înfăptui, rea acestor deziderate va întregi bunul renume al Predealului. Am adus la cunoştinţă tov. DUMITRACHE STOIAN, directorul coordonator al Oficiului judeţean de turism, aceste opinii. Iată răspunsurile domniei sale: — Desigur. opiniile turiştilor sunt îndreptăţite. Am întreprins şi noi o anchetă similară, încercînd să sondăm sugestiile şi preferinţele oaspeţilor noştri, şi deja am luat unele măsuri. Astfel, începînd cu 1 iulie un autocar şi un microbuz vor sta zilnic la dispoziţia celor dornici de excursii în împrejurimi; a fost prelungit cu două ore programul telefericului de pe Clăbucet şi tot la începutul lunii, în restaurantele Rozmarin, Carmen şi Cioplea vor fi introduse orchestre. De asemenea, sunt în curs de amenajare mai multe terenuri sportive, unde se vor organiza întreceri între oaspeţii veniţi la odihnă; intenţionăm, de asemenea, să iniţiem concursuri de orientare turistică etc. Vom ţine însă seama de toate sugestiile şi opiniile turiştilor noştri încercînd, în măsura posibilităţilor, să fim în pas cu aceste doleanţe. D. IOANID Predealul vâzut de oaspeţii sai POŞTA ■%Colaboratorul nostru entuziast şi perseverent ing. W. MIESS, din Braşov, str. Neptun, nr 25 B, ne sesizează încă un fenomen care merită să reţină atenţia cititorilor noştri, a tuturor cetăţenilor. Dînsul ne scrie : ,,Urcînd, într-una din zile, pe Tîmpa (din partea Racadoului), am observat cîteva garoafe de, munte, în genul garoafelor de Piatra Craiului, plantă destul de rară. Le-am admirat și am plecat mai departe. In urma mea, venea o femeie cu un copil de 6—7 ani. Cum era de așteptat - adică exact cum nu ar trebui să se intimple - copilul s-a apucat să rupă florile. Apropiindu-se de mine, i-am explicat că sunt flori rare şi nu e bine să le rupă, deoarece nu vor mai face sâmînţa şi, deci, nu se vor mai înmulţi , iar dacă sunt smulse cu rădăcină, vor dispărea de tot. Răspunsul a fost dat de mama sa, care s-a apropiat între timp. Mi-a atras atenţia scurt că de educaţia copilului se ocupă ea. Numai că nu se prea vede, mi-am zis în gînd. Copiii ar trebui învăţaţi în familie şi şcoală că florile, plantele rare trebuie ocrotite". întru totul de acord cu dv. în ce ne priveşte, ziarul nostru va lua şi în continuare atitudine împotriva tuturor cazurilor de nepăsare şi de mutilare a neasemuitei flore carpatine. Adresîndu-se rubricii noastre, UN GRUP DE SALARIAŢI AI UZINEI ,,RULMENTUL" formulează o plîngere către întreprinderea de gospodărie comunală Braşov : ,,Cîmpul care mărgineşte uzina noastră este un permanent focar de poluare a cerului. Zilnic, uzina este învăluită în vălătuci negri de fum, proveniţi din arderea reziduurilor aduse de zeci de camioane şi depozitate aici. Considerînd că, cel puţin deocamdată, această rampă de reziduuri menajere nu poate fi mutată în alt loc, sugerăm sus-menţionatei întreprinderi să ardă gunoaiele noaptea, cînd i-ar afecta mai puţin pe cei din jur". Găsind, în scrisoarea dv., şi soluţia pentru remedierea situaţiei, va fi cu atît mai simplu pentru întreprinderea de gospodărie comunală. Sau, mă rog, dacă conducerea întreprinderii va găsi o soluţie şi mai bună, n-are nimeni nimic împotrivă. Din partea lui VIOREl CUCU, din Sînpetru, angajat al uzinei ,,Tractorul“, am primit două scrisori succesive, în care ni se pune aceeaşi întrebare : „In decembrie 1970, am fost prins la poarta uzinei cu nişte piese, fapt pentru care am fost amendat cu 1.500 lei , aş vrea să vă întreb dacă nu au căzut (sic !) şi aceste amenzi in Decretul de graţiere de la "sfirşitul anului trecut". Nu, stimate Cucu. Decretul invocat de dumneata se referă exclusiv la cazurile penale. Or, d-ta ai fost sancţionat contravenţional, şi pe bună dreptate. Bine ar fi ca pe viitor să nu te mai intereseze decretele de graţiere. Dar pentru aceasta va trebui sa te laşi de furtişaguri, că, zău, nu-ţi fac nici un bine . PD str. Semenicului 18, Braşov : Cazul semnalat de dv. - şi altele similare sunt în atenţia noastră. Intr-un număr viitor al ziarului veţi putea citi un material pe tema respectivă. Urmăriţi-ne, deci. Rubrică realizată de I. Al. BARBU DRUM NOU »»SE DESCURCĂ BĂIATU’...“ Practic, se pierde printre noi. La prima vedere pare un om obişnuit, aşa cum sunt eu, dumneata sau dumnealui. Pare inofensiv şi trece drept un personaj simpatic: nu are niciodată crize de nervi, nu-i poţi bănui că într-o bună zi ar fi capabil să-ţi dea cu ceva în cap, întotdeauna foarte bine dispus, de o locvacitate debordantă, fără frămîntări sufleteşti, senin, plesnind de sănătate şi - ceea ce este mai de mirare - nu te-ar critica vreodată, in şedinţă, să-l pici cu ceară. Dar, cum o fac alţii, te aşteaptă la poarta întreprinderii sau instituţiei, cu mutră de înmormintare : .Oameni fără caracter, dom‘le... Că-ţi vine să-i... să-i..." Nu-şi găseşte cuvintele, de indignare. Apoi, brusc înseninat : „Nici nu merită să-ţi mănînci nervii cu de-alde ăştia, ascultă-mă pe mine. Lasă-i să-şi răcească gura de pomană şi vezi-ţi liniştit de treburile dumitale !" Te plesneşte zdravăn peste spate, in semn de încurajare. Şi încintat de mini-panseul debitat la un colţ de stradă, ocazionalul consolator pleacă de lingă tine, grăbit să-l ajungă pe cel care te criticase deschis, in şedinţă : ,,Mi-a plăcut, "nea Costică, cum l-ai lucrat pe individ. Pe cinstea mea ! Prea se cred unii cu moţ in frunte". II plesneşte admirativ, peste spate. Nu i se poate reproşa nimic personajului nostru, li poţi opri să ,,compătimească", să „admire" ? Simţi insă, ingreţoşat, că „simpaticul“ din faţa ta înveninează şi murdăreşte, discret, ceea ce am învăţat să iubim, să respectăm, să apărăm. In faţa legii, nu poate fi acuzat. Se descurcă băiatu’... II vezi învîrtindu-se. La propriu şi la figurat. Toată fiinţa lui exultă un aer de mister : vine, pleacă, priveşte precaut în dreapta şi-n stingă, se prelinge pe lingă ziduri. Cunoaşte toate uşile din spate prin CITADINE care se poate pătrunde discret la gestionari, răsare de acolo purtind sub braţ un pachet sau o sacoşă şi priveşte Îngăduitor, cu o bucurie ascunsă, la cei care stau la rînd. Dacă te cunoaşte, cit de cit, se oferă imediat, precipitindu-se, să-ţi facă o groază de servicii pe care nu i le-ai cerut şi de care nici nu ai nevoie : „Păi ştii cum mă am cunea cutare ?. . . Uiteaşa . . Şi-şi strînge unul de altul, sugestiv, cele două degete arătătoare. După o mică pauză retorică, urmărindu-ţi pe figură efectul gestului său : „Bine că-mi amintii ! Mata il cunoşti pe Icsulescu, nu-mi spune mie că nu, roagă-l să. . . Recunosc şi eu, cu ce pot, nu-i aşa, să ne ajutăm unul pe altul". Se descurcă băiatu'. . . Te acostează pe stradă, fără să te cunoască şi fără să-l cunoşti, te prinde amical de braţ (în zadar vei incerca să scapi) şi-ţi şopteşte conspirativ : „Şefule, am ceva pentru dumneata . . . Te interesează nişte blugi? O helancă antiia ? Ruj, ciorapi, gumă de mestecat, parfum ? Uite ce marfă are băiatu'. . . Trei picături şi trăzneşte la un kilometru, parol ! Şi pentru dumneata costă eftin, eftin de tot. Că am nevoie urgentă de bani". Se descurcă băiatu’. . . li descoperi, uneori, in dosul unei tejghele, li ceri, de exemplu, o pereche de pantofi numărul cutare, modelul cutare. „Din modelul cutare nu mai avem numărul cutare", iţi răspunde el, ridicîndu-şi a neputinţă braţele, în lături. In ochi i se citeşte o nesfîrşită părere de rău. Prin urmare, vrei să pleci la alt magazin, dar vînzătorul te opreşte cu un gest, ca şi cum şi-ar fi amintit subit de ceva, iţi face complice cu ochiul şi dispare pe uşa magaziei. Revine peste citeva momente cu un pachet, ţi-l pune in braţe şi-fi şopteşte cu glas scăzut : „Să-i purtaţi sănătos / Să ştiţi că mi-i oprisem pentru mine, port şi eu acelaşi număr, dar nu-i nimic, poate mai găsesc eu alţii. Încă o dată, vă doresc să-i purtaţi sănătos !" - şi tu ştii atunci, cu certitudine, că trebuie să-i oferi o mică „atenţie". . . Se descurcă băiatu’. .. Corneliu MERLĂU Nr. 8230 CÎND STÎLPUL FAMILIEI SE-NCLINA A PRĂBUŞIRE Metafora cu stîlpul familiei este atît de încetăţenită, încît nu ştiu dacă cineva se mai gindeşte la originea ei. în mod cert, cel care l-a botezat astfel pe tată a avut în vedere nu numai faptul că acesta transmite numele său urmaşilor ci, îndeosebi, s-a gindit la multiplele responsabilităţi care apasă pe umerii săi. Aidoma unui stîlp neclintit care susţine o cupolă înălţată spre soare, părintele stă la temelia unei „construcţii" tot atît de impunătoare şi de delicată — FAMILIA. Există situaţii cînd — sub influenţa unor factori sau concurs de împrejurări — stîlpul se şubrezeşte, devine găunos, putred. In construcţii, chestiunea este ceva mai simplă : stîlpul este înlocuit pur şi simplu, sau întărit prin noi rezistenţe. Dar în cazul edificiului numit familie ? înainte de a da răspuns acestei întrebări, să încercăm delimitarea a ceea ce înseamnă un stîlp de familie putred; în locul unei definiţii vom preferacîteva scrisori sosite la redacţie. In fiecare caz în parte, autoarele sînt mame a cîţiva copii. ■ Două secvenţe cutremurătoare Maria Dinu, str. Saturn, nr 18 : „Soţul meu, Dinu Ion, este un beţiv şi un scandalagiu notoriu, făcindu-mi imposibilă viaţa mea şi a celor doi copii pe care-i am cu el. Fiind crunt bătută in nenumărate rinduri, am deschis la sfirşitul anului trecut, un proces penal Împotriva lui. Pe bună dreptate, Judecătoria locală l-a condamnat la un an şi două luni închisoare corecţională, pedeapsă care a intrat insă in graţiere. De atunci încoace, viaţa mea şi a copiilor a devenit un calvar. Soţul refuză să muncească, de mai mult timp este fără serviciu, stind ca un trîntor pe spinarea mea, care lucrez pentru întreţinerea familiei. De băut insă bea cu nemiluita, situaţii în care ne bate şi ne torturează pe toţi, incit m-a adus intr-o gravă boală de nervi. Cînd refuz să-i dau bani pentru băutură, sare cu cuţitul la mine, mi-l pune in piept, ameninţîndu-mă cu moartea, incit sînt nevoită să-i dau ultimul ban. Eu sint bolnavă şi distrusă din cauza lui. Sint la capătul puterilor, şi, dacă mai încerc să infrîng chinurile la care sint supusă, o fac numai de dragul celor doi copii. In numele copiilor mei, vă rog să mă ajutaţi cum veţi crede de cuviinţă". Altă scrisoare, autentic ţipăt de desperare, poartă semnătura unei soţii şi mame din Oraşul Victoria. Puie Maria, angajată a Combinatului chimic din localitate, are împreună cu soţul ei, Puie Ion, patru copii sub 14 ani. Evident, aceştia au nevoie de hrană, de haine şi rechizite şcolare, de grijă părintească în creştere şi educare. Dar „stîlpul familiei'’ este total în afara acestor preocupări şi obligaţii ale sale. La insistenţele şi rugăminţile soţiei, a fost angajat şi reangajat de nenumărate ori la diverse întreprinderi din Oraşul Victoria şi Făgăraş, dar nicăieri nu s-a ţinut de treabă, însă nu este asta totul. „In ultimii 2-3 ani - se spune în scrisoare - a fost internat de 4 ori pentru delalcoolizare, a fost închis de două ori pentru acte huliganice şi a fost amendat, amenzi pe care tot eu le-am suportat. Fiind mai tot timpul sub influenţa alcoolului, mă ia la bătaie, indiferent de oră, copiii sar speriaţi din pat în ajutorul meu, pentru ca, pînă la urmă, să fim toţi bătuţi şi ameninţaţi cu cuţitul. Uneori strică, sparge şi calcă în picioare totul. Altădată a vindut pentru băutură pină şi încălţămintea şi servietele de şcoală ale copiilor. Toată această atmosferă de groază şi teroare, de alungare din casă in timpul nopţii, pe frig, ger sau ploaie, fiind nevoită să mă aciuez cu copiii prin balcoane, antreuri, pe sub scări ş.a., m-a adus într-o situaţie desperată. Copiii au şi ei sănătatea şi nervii zdruncinaţi. Am făcut tot ce mi-a stat in putinţă, am cerut sprijinul tuturor factorilor de răspundere, dar nimeni nu mă poate ajuta. In această situaţie, am înaintat acţiune de divorţ, dar Judecătoria din Făgăraş, conform legii, ne-a fixat termen de gindire un an de zile, ceea ce înseamnă un veac pentru mine şi copiii mei"... Şi femeia încheie cu acelaşi apel pentru ajutor. Acestea nu sînt singurele scrisori pe o temă atît de dureroasă, sosite la redacţie. Am mai aminti, de pildă, pe cea semnată de Lidia Măgirescu, tot din Oraşul Victoria (str. Negoiul nr. 8/2), cu un conţinut aproape identic cu ale celor de mai sus. Interesindu-ne la comisiile de tutelă din municipiu şi judeţ, ne-am convins că nu este vorba de nişte cazuri rarisime. Aşa incă abordarea lor în coloanele ziarului nostru, este întru totul justificată. Primul lucru vizat de noi este acela de a supune atenţiei şi judecăţii opiniei publice nişte cazuri de revoltătoare şi agresivă indiferenţă a unor taţi pentru soarta propriilor copii, a familiei lor. Categoric, opinia publică poate avea o mare influenţă asupra unor indivizi de teapa celor amintiţi, dar această înrîurire pozitivă se face de cele mai multe ori în timp îndelungat. Alteori, cei în cauză sînt atît de viciaţi şi recalcitranţi, încît forţa de convingere a opiniei publice nu-i mai deranjează. Or, este inadmisibil să lăsăm în primejdie tinerele mlădiţe ale familiei, expuse pericolului vicierii morale de la propriul părinte, sau expuse unor privaţiuni materiale şi morale. Multe persoane cu care am stat de vorbă pe această temă au dat din umeri: „Pe ăştia violaţi în asemenea grad, doar „pardesiul de brad" îi mai îndreaptă !“ Dincolo de gluma sinistră, se ridică o mare întrebare... ...Şi, totuşi, ce-i de făcut ? In nici un caz nu împărtăşim „soluţia” dată de Consiliul popular din Oraşul Victoria, în răspunsul trimis redacţiei pe marginea sesizării Lidiei Măgirescu, răspuns, din care cităm un pasaj: „In 1970, atît organul de miliţie tocal, cit şi împuterniciţii Comitetului executiv, i-au întocmit numitului Ion Măgirescu, proces-verbal de contravenţie". In concluzie, „Comitetul executiv, în toate situaţiile sesizate in acest caz, a luat măsuri in limita competenţei". Respectiv, zicem noi, a aplicat cîteva amenzi, pe care ie-a suportat tot partea vătămată, adică soţia şi copiii ! Dar ce înseamnă limitele competenţei ?! Sau, cine credeţi dumneavoastră că ar avea vreun interes să limiteze în aşa măsură competenţa unui comitet executiv, pînă la a-l face... incompetent în rezolvarea unor asemenea situaţii intolerabile?! Situaţiile de acest gen sunt pe cit de reale şi triste, pe atît de delicate; ele ne dau multă bătaie de cap, ne spunea locotenent-colonel NICOLAE VÎRJAN, şeful Miliţiei municipale Braşov. Totuşi, consider că fiecare caz în parte - şi mă refer nu numai la cele amintite aici — sunt rezolvabile, chiar dacă unele cicatrice vor continuă să rămină in sinul familiei. Practic, ce putem face noi, miliţia ? La plingerea prealabilă a părţii vătămate, soţul care are asemenea comportări in familie poate fi trimis în judecată şi condamnat, aplicindu-se Decretul 153 sau Codul penal, de la caz la caz. Necazul este că, de cele mai multe ori, femeia îşi retrage plingerea, copleşită de vorbele, mieroase ale soţului „strins cu uşa", ca, după un timp, să ne solicite din nou ajutorul. In cazul lui Ion Dinu, condamnat anul trecut şi intrat în graţiere, dacă soţia sa face plingere către noi, va fi din nou condamnat, adăugîndu-i-se, totodată, la pedeapsă şi condamnarea graţiată. Tot la cererea soţiei, soţul alcoolic poate fi internat pentru dezalcoolizare. Numai că, întors acasă, dacă nu respectă prescripţiile medicale şi iar se apucă de băut, alcoolismul devine şi mai acut. In cazul cînd nici una din aceste metode corective nu dă rezultate, ar trebui ca instanţele judecătoreşi să fie în măsură să dezlege mai operativ prin divorţ o căsătorie şi aşa ratată. Este absolut în interesul familiei, al copiilor, şi nicidecum împotriva lor. Am prezentat cele două cazuri şi procurorului şef al Procuraturii locale Braşov, VASILE ŢENTEA. — In asemenea cazuri, pentru a ocroti familia, minorii, trebuie ca organele de anchetă, respectiv miliţia şi procuratura, să acţioneze deosebit de operativ. Adică, să nu se aştepte ca soţul să-i dea neapărat in cap soţiei, pentru ca ei să fie reţinut la miliţie şi trimis in puşcărie. Cind se constată pe teren că situaţia este gravă şi imposibil de îndreptat prin alte mijloace, întirzierea intervenţiei organelor penale nu are nici un fel de justificare. Ultimul nostru interlocutor, DUMITRU MOSORA, secretarul Consiliului popular municipal, ne-a prezentat următoarea opinie : — Ameliorarea că lichidarea e mult spus - a unor asemenea grave abateri de la normele familiei şi ale societăţii este o sarcină dificilă intr-adevăr, dar foarte necesară. Cred că acţiunea trebuie începută prin depistarea şi luarea în evidenţă de către miliţie şi consiliul popular, prin nucleele sale organizatorice (deputaţi, comitetele de cetăţeni, comitetele şi asociaţiile de locatari), a tuturor acestor indivizi. Următoarea măsură ar fi trierea lor pentru trimiterea la dezalcoolizare şi apoi plasarea obligatorie in cîmpul muncii, unde vor daţi în grijă şi observaţie permanentă colectivului de muncă. Subliniez apoi ideea unor controale periodice, a legăturii directe cu familiile respective şi cu colectivele de muncă unde au fost încadraţi. Iată, deci, că există suficiente posibilităţi şi mijloace de remediere, de vindecare a unor carii apărute în chiar stîlpul de susţinere al familiei. Eforturile conjugate trebuie îndreptate, cu insistenţă şi tenacitate, în sensul recuperării indivizilor care au apucat pe drumul pierzaniei, în sensul redării lor familiei şi societăţii. Toni ALBARU ANCHETA SOCIALA — Cu el cel puţin n-am probleme în domeniul confecţiilor... Numerele lui se găsesc întotdeauna. „ENEIDA" Desene de C. CAZACU în ultimul timp am avut marea plăcere de a nu mă mai ciorovăi cu eroii foiletoanelor. Nimeni nu-mi trinteşte uşa-n nas, ca odinioară, nici un împricinat nu ridică tonul, nimeni nu foloseşte termeni neparlamentari faţă de gazetar. Mie nu-mi rămine decit să notez un carnet păcatele eroului, aşa cum mi le descrie el, voluntar, veridic. Şi, in sfîrşit, cînd plec din casa lui, sint din nou îmbrăţişat, uneori şi sărutat, iar la despărţire urmează urarea, răscolitoare prin frumuseţea şi căldura ei . Vă mulţumim pentru foileton, şi mai treceţi pe la noi. Vă aştept cu braţele deschise. . . Multă vreme n-am putut să-mi explic această miraculoasă metamorfozare de caracter a personajelor de foileton. Abia ieri mi-a dezlegat enigma o cititoare pasionată a ziarului. - Cu ce vă pierdeţi vremea?m-a întrebat femeia, cu un zimbet ironic aninat de buze. - Scriu un foileton despre. . . - V-aţi întrebat insă ce se intimplă cu eroii dv., după ce i-aţi prezentat opiniei publice ? - Cum adică „ce se-ntimplă ?" Se iau măsuri împotriva lor. Măsuri operative, eficiente, concrete, judicioase, principiale, juste, legale, drastice, radicale. . . - Zăău ? ! Hai să întreprindem un sondaj. . . Ca inceput, am poposit la „Cerbul carpatin", pe urmele foiletonului : „UN STÎNJEN DE BERE, VA ROG, TOVARĂȘE INGINER !" - Tot cu ospătăria, tovarășe Dordea ? - am reluat dialogul din ziarul nr. 8212 cu diplomatul in inginerie silvică, pe post de şef de salon la parterul „Cerbului carpatin". — Tot, iubitule. S-aduc un sânten de bere ? — Nu. De ce nu vă reîntoarceţi în branşa de specialitate ? — Muşcă-ţi limba, drăguţule ! Cum o să dau ospătăria pe inginerie, acum, in sezonul estival ? Turiştii mişună, deverul creşte rapid, nu ca foioasele şi răşinoasele, care ajung la maturitate odată la 80 de ani. — Vinzare bună, tovarăşe inginer ! — Vă mulţumesc, şi mai treceţi pe la noi şi la anul... Să corhănim alune turceşti, să defrişăm o pădure de bateauă debităm doi metri cubi de glume, la botul calului... DILETON Sondaj acasă la fraţii Pistol de pe strada Coşbuc nr. 1, eroii foiletonului : „CUM SE DEMOLEAZĂ O DECIZIE“ - Trai bun, nea Pistol! - începem noi sondajul. -Te cred şi eu că-i bun, că foiletonul matale mi-a sporit acţiunile. Am făcut ce-am făcut şi cei de la Consiliul popular municipal ţi-au demolat şi foiletonul, cum au demolat şi decizia proprie. Am oamenii mei, care sucesc legea cum doresc ei. A venit o comisie care a constatat că in mijlocul Braşovului e voie să se ridice casă, fără autorizaţie, acoperită cu carton gudronat, cu horn sub ferestrele vecinilor şi cu garaj din scîndură. Mai toarnă-mi un foileton, că-mi place cum le zici. Dumneata le zici, dumneata le auzi. Şi mai treci pe la noi, că-mi eşti drag, imi porţi noroc... Acasă la Aurel Szöcs, Piaţa Unirii nr. 2, eroul foiletonului: „UITE PRUNCUL, NU E PRUNCUL“ -in februarie băiatul dumneavoastră, căruia ii ziceţi Ionică, avea trei ani şi trei luni. Neavind însă extras de naştere, adică acte de stare civilă, Ionică era o persoană fizică iluzorie. Acum băieţelul are trei ani şi şapte luni. Intre timp a primit identitate ? - Nu. Există de fapt, dar e inexistent de drept. - Adică, uite pruncul, nu e pruncul ? - întocmai. Dosarul s-a rătăcit pe la tribunal. Mai treceţi pe noi, că ne face plăcere... ...Şi cam de-aici s-a născut marea simpatie a eroilor de foiletoane, faţă de autorul foiletoanelor. In zisa lui nea Pistol, adesea noi scriem, noi auzim. Cei ce ar trebui să audă, îşi viră tampoane în urechi şi-şi zic cam aşa: „Să facem pe surzii, că timpul îngroapă toate relele, inclusiv foiletoanele. Două-trei zile după publicarea lor ne perpelim, ne vânzolim, mai simulăm nişte intenţii de măsuri, răspundem, sau nu răspundem ziarului, treacă-meargă, şi-apoi vălul uitării se aşterne peste păcate, ca pâmîntul peste sicriu"... Numai că schimbăm şi noi tactica şi strategia, in funcţie de manevrele clientelei. Revenim ! Revenim azi, revenim miine şi poimiine, pină ce rănile care singerează se vindecă, se cicatrizează, incit să nu ne mai dea dureri. Aşa că, la revedere, pină la altă revenire... Attila SOCACIU Vă mulţumim, şi mai treceţi pe la noi