Drum Nou, iunie 1971 (Anul 28, nr. 8209-8234)

1971-06-25 / nr. 8230

Pag. 2 Predealul este so­cotit, pe bună drep­tate, capitala turis­mului montan. Numai anul acesta în sta­ţiunea turistică situa­tă la peste 1000 m. altitudine au venit să-şi petreacă conce­diul aproape 50.000 de iubitori ai munte­lui şi drumeţiei; de a­­semenea, şi numărul turiştilor străini este simţitor mai mare de­cit în anul 1970. Zi­lele trecute şi-a în­cheiat şederea la Pre­deal a 13-a serie de oameni ai muncii ve­niţi la odihnă. In pra­gul despărţirii, am în­treprins o scurtă an­chetă printre oaspe­ţii oraşului vacanţei, invitîndu-i să ne răs­pundă la o singură întrebare : Cum v-aţi simţit la Predeal, ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut aici ? Iată pe scurt cîteva din răspunsurile primite. DUMITRU TARNAU­­CEANU, tehnician. Şantierele navale Constanţa: D-voas­­tră, cei de la munte, iubiţi litoralul, iar noi, care vedem marea în fiecare zi, abia aş­teptăm să respirăm aerul tare al munţi­lor, împreună cu fa­milia îmi petrec al 5-lea concediu la Predeal şi de la un an la altul am obser­vat simţitoare îmbu­nătăţiri privind con­diţiile de cazare, ma­să, agrement. Cei 6 ghizi ai Ofi­ciului judeţean de tu­rism au „găsit" itine­­rarii noi, anul acesta turiştilor care pleacă pentru o zi pe munte li se asigură, în ca­drul contului biletu­lui, hrană gratuită. Casa de cultură ne-a oferit un program de recreere mai intere­sant. Dar am şi o ob­servaţie : mulţi tu­rişti doresc să vizite­ze şi staţiunile sau localităţile din jur. Nu s-ar putea organiza, contra cost, excursii cu autocarele O.J.T. Braşov pe aceste iti­­nerarii ? VASILE PREPELIŢA, strungar, uzina „1 Mai" Ploieşti: Mi-a plăcut Predealul, mi-au plăcut şi con­diţiile create aici pen­tru cei veniţi la o­­dihnă (camere de două paturi, hrană bună, excursii intere­sante etc.). Dar ier­taţi să fim, eu şi lo­godnica mea sîntem tineri şi seara am vrea să mai ascultăm o muzică bună, să putem dansa. In Pre­deal însă. .. Este a­­devărat, la Cioplea, la barul Căprioara s-a deschis de trei zile o discotecă, cu un program reuşit. Dar o orchestră în­­tr-un restaurant rămî­­ne în continuare o doleanţă... MARGARETA PE­­TRESCU, controlor de calitate la uzina „E­lectroputere" Craio­va: Am venit împreu­nă cu soţul şi cu co­pilul. Din partea O­­ficiului judeţean de turism am găsit înţe­legere. In cameră pentru cel mic a fost montat un fotoliu pat, ne-a fost rezolvată şi problema hranei la pensiune. Dar în afa­ră de excursii, pen­tru copii nu există terenuri de joacă, un parc de distracţii, sau măcar spectaco­le potrivite vîrstei lor la Casa de cultură. FRIEDER MOTKE, funcţionar din Ham­burg, R.F. a Germa­niei : Revin ca turist cu plăcere în Româ­nia, şi de fiecare da­tă m-au atras mun­ţii dv. Aveţi o natură minunată, oamenii sunt calzi, primitori, ospitalieri. Excursiile făcute în împrejuri­mile Predealului sunt de neuitat, iar seara de adio organizată la Rozmarin a fost deo­sebit de reuşită. Da­că mă întrebaţi de sugestii, poate n-ar strica la Predeal mai multe prilejuri de re­­creere şi destindere : un bowling, cu jocuri mecanice, o discote­ca, un restaurant un­de să se poată dan­sa. .. Dar cum pe ro­mâni îi ştim deosebit de inventivi, nu mă îndoiesc că înfăptui­, rea acestor dezide­rate va întregi bunul renume al Predealu­lui. Am adus la cunoş­tinţă tov. DUMITRA­­CHE STOIAN, direc­torul coordonator al Oficiului judeţean de turism, aceste opinii. Iată răspunsurile domniei sale: — Desigur. opinii­le turiştilor sunt în­dreptăţite. Am între­prins şi noi o anche­tă similară, încercînd să sondăm sugestiile şi preferinţele oaspe­ţilor noştri, şi deja am luat unele măsuri. Astfel, începînd cu 1 iulie un autocar şi un microbuz vor sta zilnic la dispoziţia celor dornici de ex­cursii în împrejurimi; a fost prelungit cu două ore programul telefericului de pe Clăbucet şi tot la în­ceputul lunii, în res­taurantele Rozmarin, Carmen şi Cioplea vor fi introduse or­chestre. De aseme­nea, sunt în curs de amenajare mai multe terenuri sportive, un­de se vor organiza întreceri între oaspe­ţii veniţi la odihnă; intenţionăm, de ase­menea, să iniţiem concursuri de orien­tare turistică etc. Vom ţine însă seama de toate sugestiile şi opiniile turiştilor noş­tri încercînd, în mă­sura posibilităţilor, să fim în pas cu aceste doleanţe. D. IOANID Predealul vâzut de oaspeţii sai POŞTA ■%Colaboratorul nostru entuziast şi perseverent ing. W. MI­­ESS, din Braşov, str. Neptun, nr 25 B, ne sesizează încă un fenomen care merită să reţină atenţia cititorilor noştri, a tuturor cetăţenilor. Dînsul ne scrie : ,,Urcînd, într-una din zile, pe Tîmpa (din partea Racadoului), am observat cîteva garoafe de, munte, în genul garoafelor de Piatra Craiului, plantă destul de rară. Le-am admirat și am plecat mai depar­te. In urma mea, venea o femeie cu un copil de 6—7 ani. Cum era de așteptat - adică exact cum nu ar trebui să se in­tim­ple - copilul s-a apucat să rupă florile. Apropiindu-se de mine, i-am explicat că sunt flori rare şi nu e bine să le rupă, deoarece nu vor mai face sâmînţa şi, deci, nu se vor mai înmulţi , iar dacă sunt smulse cu rădăcină, vor dispărea de tot. Răspunsul a fost dat de mama sa, care s-a apropiat între timp. Mi-a atras atenţia scurt că de educaţia copilu­lui se ocupă ea. Numai că nu se prea vede, mi-am zis în gînd. Copiii ar trebui învăţaţi în familie şi şcoală că florile, plantele rare trebuie ocrotite". întru totul de acord cu dv. în ce ne priveşte, ziarul nostru va lua şi în continuare atitudine împotriva tuturor cazurilor de nepăsare şi de mutilare a neasemuitei flore carpatine. Adresîndu-se rubricii noastre, UN GRUP DE SALARIAŢI AI UZINEI ,,RULMENTUL" formulează o plîngere către în­treprinderea de gospodărie comunală Braşov : ,,Cîmpul care mărgineşte uzina noastră este un permanent focar de po­luare a cerului. Zilnic, uzina este învăluită în vălătuci ne­gri de fum, proveniţi din arderea reziduurilor aduse de zeci de camioane şi depozitate aici. Considerînd că, cel puţin deocamdată, această rampă de reziduuri menajere nu poate fi mutată în alt loc, sugerăm sus-menţionatei întreprinderi să ardă gunoaiele noaptea, cînd i-ar afecta mai puţin pe cei din jur". Găsind, în scrisoarea dv., şi soluţia pentru remedierea situ­aţiei, va fi cu atît mai simplu pentru întreprinderea de gos­podărie comunală. Sau, mă rog, dacă conducerea întreprin­derii va găsi o soluţie şi mai bună, n-are nimeni nimic îm­potrivă. Din partea lui VIOREl CUCU, din Sînpetru, angajat al uzinei ,,Tractorul“, am primit două scrisori succesive, în care ni se pune aceeaşi întrebare : „In decembrie 1970, am fost prins la poarta uzinei cu nişte piese, fapt pentru care am fost amendat cu 1.500 lei , aş vrea să vă întreb dacă nu au căzut (sic !) şi aceste amenzi in Decretul de gra­ţiere de la "sfirşitul anului trecut". Nu, stimate Cucu. De­cretul invocat de dumneata se referă exclusiv la cazurile penale. Or, d-ta ai fost sancţionat contravenţional, şi pe bună dreptate. Bine ar fi ca pe viitor să nu te mai intere­seze decretele de graţiere. Dar pentru aceasta va trebui sa te laşi de furtişaguri, că, zău, nu-ţi fac nici un bine . PD str. Semenicului 18, Braşov : Cazul semnalat de dv. - şi altele similare­­ sunt în atenţia noastră. Intr-un număr viitor al ziarului veţi putea citi un material pe tema res­­pectivă. Urmăriţi-ne, deci. Rubrică realizată de I. Al. BARBU DRUM NOU »»SE DESCURCĂ BĂIATU’...“ Practic, se pierde printre noi. La prima vedere pare un om obişnuit, aşa cum sunt eu, dumneata sau dumnealui. Pa­re inofensiv şi trece drept un personaj simpatic: nu are niciodată crize de nervi, nu-i poţi bănui că într-o bună zi ar fi capabil să-ţi dea cu ce­va în cap, întotdeauna foarte bine dispus, de o locvacitate debordantă, fără frămîntări sufleteşti, senin, plesnind de sănătate şi - ceea ce este mai de mirare - nu te-ar cri­tica vreodată, in şedinţă, să-l pici cu ceară. Dar, cum o fac alţii, te aşteaptă la poarta în­treprinderii sau instituţiei, cu mutră de înmormintare : .Oameni fără caracter, dom‘­­le... Că-ţi vine să-i... să-i..." Nu-şi găseşte cuvintele, de in­dignare. Apoi, brusc înseni­nat : „Nici nu merită să-ţi mănînci nervii cu de-alde ăş­tia, ascultă-mă pe mine. La­­să-i să-şi răcească gura de pomană şi vezi-ţi liniştit de treburile dumitale !" Te ples­neşte zdravăn peste spate, in semn de încurajare. Şi încin­­tat de mini-panseul debitat la un colţ de stradă, ocazio­nalul consolator pleacă de lingă tine, grăbit să-l ajungă pe cel care te criticase des­chis, in şedinţă : ,,Mi-a plă­cut, "nea Costică, cum l-ai lu­crat pe individ. Pe cinstea mea ! Prea se cred unii cu moţ in frunte". II plesneşte admirativ, peste spate. Nu i se poate reproşa nimic per­sonajului nostru, li poţi opri să ,,compătimească", să „ad­mire" ? Simţi insă, ingreţo­şat, că „simpaticul“ din faţa ta înveninează şi murdăreşte, discret, ceea ce am învăţat să iubim, să respectăm, să apă­răm. In faţa legii, nu poate fi acuzat. Se descurcă băiatu’... II vezi învîrtindu-se. La pro­priu şi la figurat. Toată fiinţa lui exultă un aer de mister : vine, pleacă, priveşte precaut în dreapta şi-n stingă, se pre­linge pe lingă ziduri. Cunoaş­te toate uşile din spate prin CITADINE care se poate pătrunde dis­cret la gestionari, răsare de acolo purtind sub braţ un pachet sau o sacoşă şi pri­veşte Îngăduitor, cu o bucurie ascunsă, la cei care stau la rînd. Dacă te cunoaşte, cit de cit, se oferă imediat, precipi­­tindu-se, să-ţi facă o groază de servicii pe care nu i le-ai cerut şi de care nici nu ai ne­voie : „Păi ştii cum mă am cu­­nea cutare ?. . . Uite­­aşa . . Şi-şi strînge unul de altul, sugestiv, cele două degete arătătoare. După o mică pauză re­torică, urmărindu-ţi pe figură efectul gestului său : „Bine că-mi amintii ! Mata il cu­noşti pe Icsulescu, nu-mi spu­ne mie că nu, roagă-l să. . . Recunosc şi eu, cu ce pot, nu-i aşa, să ne ajutăm unul pe altul". Se descurcă băia­tu'. . . Te acostează pe stradă, fă­ră să te cunoască şi fără să-l cunoşti, te prinde amical de braţ (în zadar vei incerca să scapi) şi-ţi şopteşte con­spirativ : „Şefule, am ce­va pentru dumneata . . . Te interesează nişte blugi? O helancă a­ntiia ? Ruj, ciorapi, gumă de meste­cat, parfum ? Uite ce marfă are băiatu'. . . Trei picături şi trăzneşte la un kilometru, pa­rol ! Şi pentru dumneata cos­tă eftin, eftin de tot. Că am nevoie urgentă de bani". Se descurcă băiatu’. . . li descoperi, uneori, in do­sul unei tejghele, li ceri, de exemplu, o pereche de pan­tofi numărul cutare, modelul cutare. „Din modelul cutare nu mai avem numărul cuta­re", iţi răspunde el, ridicîn­­du-şi a neputinţă braţele, în lături. In ochi i se citeşte o nesfîrşită părere de rău. Prin urmare, vrei să pleci la alt magazin, dar vînzătorul te o­­preşte cu un gest, ca şi cum şi-ar fi amintit subit de ceva, iţi face complice cu ochiul şi dispare pe uşa magaziei. Re­vine peste citeva momente cu un pachet, ţi-l pune in braţe şi-fi şopteşte cu glas scăzut : „Să-i purtaţi sănătos / Să ştiţi că mi-i oprisem pentru mine, port şi eu acelaşi nu­măr, dar nu-i nimic, poate mai găsesc eu alţii. Încă o dată, vă doresc să-i purtaţi sănătos !" - şi tu ştii atunci, cu certitudine, că trebuie să-i oferi o mică „atenţie". . . Se descurcă băiatu’. .. Corneliu MERLĂU Nr. 8230 CÎND STÎLPUL FAMILIEI SE-NCLINA A PRĂBUŞIRE Metafora cu stîlpul familiei este atît de încetăţenită, încît nu ştiu dacă cineva se mai gindeşte la ori­ginea ei. în mod cert, cel care l-a botezat astfel pe tată a avut în vedere nu numai faptul că acesta transmite numele său urmaşilor ci, îndeosebi, s-a gindit la multiplele responsabilităţi care apasă pe u­­merii săi. Aidoma unui stîlp neclin­tit care susţine o cupolă înălţată spre soare, părintele stă la temelia unei „construcţii" tot atît de impu­nătoare şi de delicată — FAMILIA. Există situaţii cînd — sub influen­ţa unor factori sau concurs de îm­prejurări — stîlpul se şubrezeşte, de­vine găunos, putred. In construcţii, chestiunea este ceva mai simplă : stîlpul este înlocuit pur şi simplu, sau întărit prin noi rezistenţe. Dar în cazul edificiului numit familie ? înainte de a da răspuns acestei întrebări, să încercăm delimitarea a ceea ce înseamnă un stîlp de fa­milie putred; în locul unei definiţii vom prefera­­cîteva scrisori sosite la redacţie. In fiecare caz în parte, autoarele sînt mame a cîţiva copii. ■ Două secvenţe cutremurătoare Maria Dinu, str. Saturn, nr 18 : „Soţul meu, Dinu Ion, este un beţiv şi un scandalagiu notoriu, fă­­cindu-mi imposibilă viaţa mea şi a celor doi copii pe ca­­re-i am cu el. Fiind crunt bătută in nenumărate rinduri, am deschis la sfirşitul anului trecut, un proces penal Împotriva lui. Pe bu­nă dreptate, Judecătoria locală l-a condamnat la un an şi două luni închisoare corecţională, pedeapsă care a intrat insă in graţiere. De a­­tunci încoace, viaţa mea şi a co­piilor a devenit un calvar. Soţul re­fuză să muncească, de mai mult timp este fără serviciu, stind ca un trîntor pe spinarea mea, care lu­crez pentru întreţinerea familiei. De băut insă bea cu nemiluita, situaţii în care ne bate şi ne torturează pe toţi, incit m-a adus intr-o gravă boa­lă de nervi. Cînd refuz să-i dau bani pentru băutură, sare cu cuţitul la mine, mi-l pune in piept, amenin­­ţîndu-mă cu moartea, incit sînt ne­voită să-i dau ultimul ban. Eu sint bolnavă şi distrusă din cauza lui. Sint la capătul puterilor, şi, dacă mai încerc să infrîng chinurile la care sint supusă, o fac numai de dragul celor doi copii. In numele copiilor mei, vă rog să mă ajutaţi cum veţi crede de cuviinţă". Altă scrisoare, autentic ţipăt de desperare, poartă semnătura unei soţii şi mame din Oraşul Victoria. Puie Maria, angajată a Combinatu­lui chimic din localitate, are împreu­­nă cu soţul ei, Puie Ion, patru copii sub 14 ani. Evident, aceştia au ne­voie de hrană, de haine şi rechizite şcolare, de grijă părintească în creş­tere şi educare. Dar „stîlpul fami­liei'’ este total în afara acestor pre­ocupări şi obligaţii ale sale. La in­sistenţele şi rugăminţile soţiei, a fost angajat şi reangajat de nenu­mărate ori la diverse întreprinderi din Oraşul Victoria şi Făgăraş, dar nicăieri nu s-a ţinut de treabă, însă nu este asta totul. „In ultimii 2-3 ani - se spune în scrisoare - a fost internat de 4 ori pentru delalcooli­­zare, a fost închis de două ori pen­tru acte huliganice şi a fost amen­dat, amenzi pe care tot eu le-am suportat. Fiind mai tot timpul sub influenţa alcoolului, mă ia la bă­taie, indiferent de oră, copiii sar speriaţi din pat în ajutorul meu, pentru ca, pînă la urmă, să fim toţi bătuţi şi ameninţaţi cu cuţitul. U­­neori strică, sparge şi calcă în pi­cioare totul. Altădată a vindut pen­tru băutură pină şi încălţămintea şi servietele de şcoală ale copiilor. Toată această atmosferă de groa­ză şi teroare, de alungare din casă in timpul nopţii, pe frig, ger sau ploaie, fiind nevoită să mă aciuez cu copiii prin balcoane, antreuri, pe sub scări ş.a., m-a adus într-o situaţie desperată. Copiii au şi ei să­nătatea şi nervii zdruncinaţi. Am făcut tot ce mi-a stat in putinţă, am cerut sprijinul tuturor factorilor de răspundere, dar nimeni nu mă poa­te ajuta. In această situaţie, am înaintat acţiune de divorţ, dar Ju­decătoria din Făgăraş, conform le­gii, ne-a fixat termen de gindire un an de zile, ceea ce înseamnă un veac pentru mine şi copiii mei"... Şi femeia încheie cu acelaşi apel pen­tru ajutor. Acestea nu sînt singurele scrisori pe o temă atît de dureroasă, sosite la redacţie. Am mai aminti, de pil­dă, pe cea semnată de Lidia Mă­­girescu, tot din Oraşul Victoria (str. Negoiul nr. 8/2), cu un conţinut a­­proape identic cu ale celor de mai sus. Interesindu-ne la comisiile de tutelă din municipiu şi judeţ, ne-am convins că nu este vorba de nişte cazuri rarisime. Aşa incă aborda­rea lor în coloanele ziarului nostru, este întru totul justificată. Primul lucru vizat de noi este a­­cela de a supune atenţiei şi jude­căţii opiniei publice nişte cazuri de revoltătoare şi agresivă indiferenţă a unor taţi pentru soarta propriilor copii, a familiei lor. Categoric, opi­nia publică poate avea o mare in­fluenţă asupra unor indivizi de tea­pa celor amintiţi, dar această în­­rîurire pozitivă se face de cele mai multe ori în timp îndelungat. Alte­ori, cei în cauză sînt atît de viciaţi şi recalcitranţi, încît forţa de con­vingere a opiniei publice nu-i mai deranjează. Or, este inadmisibil să lăsăm în primejdie tinerele mlă­­diţe ale familiei, expuse pericolu­lui vicierii morale de la propriul pă­rinte, sau expuse unor privaţiuni materiale şi morale. Multe persoane cu care am stat de vorbă pe această temă au dat din umeri: „Pe ăştia violaţi în ase­menea grad, doar „pardesiul de brad" îi mai îndreaptă !“ Dincolo de gluma sinistră, se ridică o mare întrebare... ...Şi, totuşi, ce-i de făcut ? In nici un caz nu împărtăşim „so­luţia” dată de Consiliul popular din Oraşul Victoria, în răspunsul tri­mis redacţiei pe marginea sesizării Lidiei Măgirescu, răspuns, din care cităm un pasaj: „In 1970, atît orga­nul de miliţie tocal, cit şi împuter­niciţii Comitetului executiv, i-au întocmit numitului Ion Măgirescu, proces-verbal de contravenţie". In concluzie, „Comitetul executiv, în toate situaţiile sesizate in acest caz, a luat măsuri in limita competen­ţei". Respectiv, zicem noi, a aplicat cîteva amenzi, pe care ie-a supor­tat tot partea vătămată, adică so­ţia şi copiii ! Dar ce înseamnă limitele compe­tenţei ?! Sau, cine credeţi dumnea­voastră că ar avea vreun interes să limiteze în aşa măsură competenţa unui comitet executiv, pînă la a-l face... incompetent în rezolvarea unor asemenea situaţii intolerabile?!­­ Situaţiile de acest gen sunt pe cit de reale şi triste, pe atît de de­licate; ele ne dau multă bătaie de cap, ne spunea locotenent-colonel NICOLAE VÎRJAN, şeful Miliţiei mu­nicipale Braşov. Totuşi, consider că fiecare caz în parte - şi mă refer nu numai la cele amintite aici — sunt rezolvabile, chiar dacă unele cicatrice vor continuă să rămină in sinul familiei. Practic, ce putem face noi, miliţia ? La plingerea preala­bilă a părţii vătămate, soţul care are asemenea comportări in familie poate fi trimis în judecată şi con­damnat, aplicindu-se Decretul 153 sau Codul penal, de la caz la caz. Necazul este că, de cele mai multe ori, femeia îşi retrage plingerea, copleşită de vorbele, mieroase ale soţului „strins cu uşa", ca, după un timp, să ne solicite din nou ajuto­rul. In cazul lui Ion Dinu, condam­nat anul trecut şi intrat în graţiere, dacă soţia sa face plingere către noi, va fi din nou condamnat, adău­­gîndu-i-se, totodată, la pedeapsă şi condamnarea graţiată. Tot la cere­rea soţiei, soţul alcoolic poate fi internat pentru dezalcoolizare. Numai că, întors acasă, dacă nu respectă prescripţiile medicale şi iar se apu­că de băut, alcoolismul devine şi mai acut. In cazul cînd nici una din aceste metode corective nu dă re­zultate, ar trebui ca instanţele ju­­decătoreşi să fie în măsură să dez­lege mai operativ prin divorţ o că­sătorie şi aşa ratată. Este absolut în interesul familiei, al copiilor, şi nicidecum împotriva lor. Am prezentat cele două cazuri şi procurorului şef al Procuraturii lo­cale Braşov, VASILE ŢENTEA. — In asemenea cazuri, pentru a ocroti familia, minorii, trebuie ca organele de anchetă, respectiv mi­liţia şi procuratura, să acţioneze deosebit de operativ. Adică, să nu se aştepte ca soţul să-i dea nea­părat in cap soţiei, pentru ca ei să fie reţinut la miliţie şi trimis in puş­cărie. Cind se constată pe teren că situaţia este gravă şi imposibil de îndreptat prin alte mijloace, întir­­zierea intervenţiei organelor penale nu are nici un fel de justificare. Ultimul nostru interlocutor, DU­MITRU MOSORA, secretarul Consi­liului popular municipal, ne-a pre­zentat următoarea opinie : — Ameliorarea­­ că lichidarea e mult spus - a unor asemenea grave abateri de la normele familiei şi ale societăţii este o sarcină dificilă intr-adevăr, dar foarte necesară. Cred că acţiunea trebuie în­cepută prin depistarea şi luarea în evidenţă de către miliţie şi con­siliul popular, prin nucleele sale organizatorice (deputaţi, comitetele de cetăţeni, comitetele şi asociaţii­le de locatari), a tuturor acestor in­divizi. Următoarea măsură ar fi trie­rea lor pentru trimiterea la dezalco­olizare şi apoi plasarea obligatorie in cîmpul muncii, unde vor­­ daţi în grijă şi observaţie permanentă colectivului de muncă. Subliniez a­­poi ideea unor controale periodice, a legăturii directe cu familiile res­pective şi cu colectivele de muncă unde au fost încadraţi. Iată, deci, că există suficiente po­sibilităţi şi mijloace de remediere, de vindecare a unor carii apărute în chiar stîlpul de susţinere al fa­miliei. Eforturile conjugate trebuie în­dreptate, cu insistenţă şi tenacita­te, în sensul recuperării indivizilor care au apucat pe drumul pierzani­ei, în sensul redării lor familiei şi societăţii. Toni ALBARU ANCHETA SOCIALA — Cu el cel puţin n-am probleme în domeniul confecţiilor... Numerele lui se găsesc întotdea­una. „ENEIDA" Desene de C. CAZACU în ultimul timp am avut marea plăcere de a nu mă mai ciorovăi cu eroii foiletoanelor. Nimeni nu-mi trinteşte uşa-n nas, ca odinioară,­ nici un împri­cinat nu ridică tonul, nimeni nu foloseşte termeni neparlamentari faţă de gazetar. Mie nu-mi rămine decit să notez un car­net păcatele eroului, aşa cum mi le descrie el, voluntar, ve­ridic. Şi, in sfîrşit, cînd plec din casa lui, sint din nou îmbrăţişat, uneori şi sărutat, iar la despăr­ţire urmează urarea, răscolitoare prin frumuseţea şi căldura ei .­­ Vă mulţumim pentru foileton, şi mai treceţi pe la noi. Vă aş­tept cu braţele deschise. . . Multă vreme n-am putut să-mi explic această miraculoasă meta­morfozare de caracter a persona­jelor de foileton. Abia ieri mi-a dezlegat enigma o cititoare pa­sionată a ziarului. - Cu ce vă pierdeţi vremea?­­m-a întrebat femeia, cu un zim­­bet ironic aninat de buze. - Scriu un foileton despre. . . - V-aţi întrebat insă ce se in­­timplă cu eroii dv., după ce i-aţi prezentat opiniei publice ? - Cum adică „ce se-ntimplă ?" Se iau măsuri împotriva lor. Mă­suri operative, eficiente, concrete, judicioase, principiale, juste, le­gale, drastice, radicale. . . - Zăău ? ! Hai să întreprindem un sondaj. . . Ca inceput, am poposit la „Cer­bul carpatin", pe urmele foileto­nului : „UN STÎNJEN DE BERE, VA ROG, TOVARĂȘE INGINER !" - Tot cu ospătăria, tovarășe Dordea ? - am reluat dialogul din ziarul nr. 8212 cu diplomatul in inginerie silvică, pe post de şef de salon la parterul „Cerbului car­patin". — Tot, iubitule. S-aduc un sân­ten de bere ? — Nu. De ce nu vă reîntoarceţi în branşa de specialitate ? — Muşcă-ţi limba, drăguţule ! Cum o să dau ospătăria pe ingi­nerie, acum, in sezonul estival ? Turiştii mişună, deverul creşte ra­pid, nu ca foioasele şi răşinoa­­sele, care ajung la maturitate odată la 80 de ani. — Vinzare bună, tovarăşe ingi­ner ! — Vă mulţumesc, şi mai treceţi pe la noi şi la anul... Să corhă­­nim alune turceşti, să defrişăm o pădure de bateau­­ă debităm doi metri cubi de glume, la botul calului... DI­LETON Sondaj acasă la fraţii Pistol de pe strada Coşbuc nr. 1, eroii foiletonului : „CUM SE DEMOLEAZĂ O DECIZIE“ - Trai bun, nea Pistol! - înce­pem noi sondajul. -Te cred şi eu că-i bun, că foiletonul matale mi-a sporit ac­ţiunile. Am făcut ce-am făcut şi cei de la Consiliul popular muni­cipal ţi-au demolat şi foiletonul, cum au demolat şi decizia proprie. Am oamenii mei, care sucesc le­gea cum doresc ei. A venit o co­misie care a constatat că in mij­locul Braşovului e voie să se ridi­ce casă, fără autorizaţie, acope­rită cu carton gudronat, cu horn sub ferestrele vecinilor şi cu ga­raj din scîndură. Mai toarnă-mi un foileton, că-mi place cum le zici. Dumneata le zici, dumneata le auzi. Şi mai treci pe la noi, că-mi eşti drag, imi porţi noroc... Acasă la Aurel Szöcs, Piaţa U­­nirii nr. 2, eroul foiletonului: „UITE PRUNCUL, NU E PRUNCUL“ -­in februarie băiatul dumnea­voastră, căruia ii ziceţi Ionică, a­­vea trei ani şi trei luni. Neavind însă extras de naştere, adică acte de stare civilă, Ionică era o per­soană fizică iluzorie. Acum băie­ţelul are trei ani şi şapte luni. Intre timp a primit identitate ? - Nu. Există de fapt, dar e in­existent de drept. - Adică, uite pruncul, nu e pruncul ? - întocmai. Dosarul s-a rătăcit pe la tribunal. Mai treceţi pe­­ noi, că ne face plăcere... ...Şi cam de-aici s-a născut ma­rea simpatie a eroilor de foile­toane, faţă de autorul foiletoane­­lor. In zisa lui nea Pistol, adesea noi scriem, noi auzim. Cei ce ar trebui să audă, îşi viră tampoane în urechi şi-şi zic cam aşa: „Să facem pe surzii, că timpul îngroa­pă toate relele, inclusiv foiletoa­nele. Două-trei zile după publica­rea lor ne perpelim, ne vânzolim, mai simulăm nişte intenţii de mă­suri, răspundem, sau nu răspun­dem ziarului, treacă-meargă, şi-a­­poi vălul uitării se aşterne peste păcate, ca pâmîntul peste sicriu"... Numai că schimbăm şi noi tac­tica şi strategia, in funcţie de ma­nevrele clientelei. Revenim ! Re­venim azi, revenim miine şi poi­­miine, pină ce rănile care singe­­rează se vindecă, se cicatrizează, incit să nu ne mai dea dureri. Aşa că, la revedere, pină la al­tă revenire... Attila SOCACIU Vă mulţumim, şi mai treceţi pe la noi

Next