Drum Nou, septembrie 1971 (Anul 28, nr. 8288-8313)
1971-09-19 / nr. 8304
. Nr. 8304 DRUM NOU Omul şi faptele sale din conştiinţa şi creaţia artiştilor noştri Preliminări la Salonul de toamnă In dorinţa de a cunoaşte cît mai de aproape şi temeinic activitatea plasticienilor şi continuînd vizitele la atelier întreprinse cu cîteva săptămâni în urmă, ne oprim de data aceasta la locurile de creaţie a trei artişti. Este vorba de graficianul Constantin Cazacu, de sculptorul Florin Codre şi de pictoriţa Mărgineanu-Stoe Aurelia. Atelierul graficianului Cazacu ne întîmpină cu cîteva caricaturi şi afişe vechi, cunoscute şi ca tematică şi ca manieră. Cele două domenii de grafică practicate de multă vreme îl pasionează încă pe artist fără a-l plictisi. — Consider caricatura şi afişul, ne spune el, ca nişte forme superioare de pictură — ca pe nişte adevărate compoziţii — ca pe un examen dificil pe care trebuie să-l treacă artistul. Caricatura constituie o legătură mai directă cu masele, cu omul şi în acest sens spiritul de observaţie şi spontaneitate sunt mai mult solicitate decit în pictură. Noi, cînd ne aşezăm în faţa unei foi de hîrtie ştim întotdeauna ceea ce vrem să facem. Nu l-am mai întrebat pe grafician, dar cred că ultima frază nu a fost un apropo adresat colegilor săi... Intr-adevăr caricatura cere spontaneitate, agilitate, o idee existentă pe plan mental și transpusă prin cîteva trăsături de penel. Eă trebuie să reprezinte o sinteză și chiar o șarjă. Registrul, tematic al caricaturilor lui C. Cazacu își atinge scopul, căci graficianul, plecînd de la ideea caracterului educativ al lucrărilor sale, satirizează domenii diverse, pe care le vom revedea și la Salonul de toamnă. Deocamdată în stadiu de proiect, probabil pentru Salon finalizate, graficianul Cazacu ne va prezenta caricaturi şi afişe fără text — fiind un adept al caricaturii fără cuvinte care pune totdeauna şi mari probleme legate de capacitatea ei de a transmite mesajul propus. Ele vor fi lucrate în alb-negru, spre a reda mai sugestiv ideea. Pentru viitor, artistul ne mărturiseşte intenţia unui album de caricaturi dedicat tineretului, mai ales studenţimii, realizat în întregime de mînă, amintindu-ne de Jean Effel, intitulat „O reclamaţie". Apreciem această latură educativă, cetăţenească, a lucrărilor sale, care se adresează direct privitorului, dar atunci cînd există posibilităţi, cînd există un ochi abil şi o mînă spontană, sîntem îndreptăţiţi să-i pretindem mai multă noutate, mai multă fantezie spre a nu deveni propriul său manierist. De curînd întors de la tabăra de sculptură Măgura — Buzău, unde, alături de alţi tineri entuziaşti, s-a remarcat prin talentul şi conciziunea stilului, îl găsesc pe sculptorul Florin Codre în atelierul său înconjurat de ceea ce în curînd vor fi mărturii ale muncii sale, în expoziţia personală care se apropie şi în Salonul de toamnă. — Doresc să realizez o artă pentru public, nu pe măsura înțelegerii lui imediate, ci o artă care să-l solicite, care să-l ridice spiritual, pentru că poporul nostru este foarte permeabil la gestul artistic. Intr-adevăr, Florin Codre merge pe redarea unor teme exprimate la maximum de concizie, o viziune din care motivul transpare tocmai prin simplitatea formelor, prin „cochetarea volumului cu spaţiul", după cum susţine şi artistul. Pe această linie se situează proiectul pe care-l va prezenta la Salonul de toamnă, al unei sculpturi ce va putea deveni un simbol al oraşului, al dezvoltării lui materiale şi culturale, întruchipat într-un personaj feminin ce susţine o cupolă cu porumbei într-o continuă mişcare. Realizat din oţel inoxidabil şi situat eventual pe Tîmpa, va putea oferi imaginea unui complex nou de gîndiri şi sentimente. Tot pentru Salonul de toamnă, Florin Codre pregăteşte un omagiu al ostaşului român, realizat în gips patinat sau lemn. „Vreau să sculptez spaţiul din jurul sculpturii", ne spune sculptorul şi asta ne aminteşte de ceea ce spunea Constantin Brâncuşi. „Simplitatea nu este un scop în artă, dar se ajunge la simplitate chiar fără voie, pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor". Căci stilizarea, aşa cum ne apare la Florin Codre, nu escamotează realul, ci dimpotrivă, este un mijloc de a scoate în relief anumite trăsături ale imaginii, atrăgînd atenţia privitorului şi de a estompa altele neesenţiale pentru transmiterea mesajului. De asemenea, portretele sale reuşesc să cuprindă şi să caracterizeze o viaţă de om. Mărgineanu-Stoe Aurelia este o pictoriţă cu profunde frămîntări interioare, un om care-şi pune probleme artistice, întrebări şi soluţionări, din dorinţa de a fi mai aproape de real, de adevăr. — întotdeauna plec de la ceea ce văd, de la ceea ce există, încercînd să verific realitatea, să o obiectivez. Un pictor nu poate sta niciodată în afara realităţii. Mă fascinează mecanica zilnică, avantajele civilizaţiei socialiste, geometria corpurilor în spaţiu, această organizare a materiei, de care un pictor nu poate face niciodată abstracţie. Acesta este crezul artistei şi acesta este şi punctul de plecare — realitatea, dorinţa de a dezvălui întreaga ei bogăţie. De aceea, lucrările la care s-a gîndit pentru Salonul de toamnă vor cuprinde preocupări actuale ale omului contemporan: construirea de blocuri, de edificii publice, viaţa ce frămintă şi palpită pe şantiere. „Dacă nu ai o anumită generozitate, pictura devine rece, uscată" — ne spune pictoriţa. Şi lucrările si« trăiesc,, palpită, tocmai prin această nobleţe şi generozitate. „Şantierele" şi „Blocurile" sunt pline de vitalitate, de forţă expresivă, cu o rezolvare modernă, intervenind imaginaţia prodigioasă a pictoriţei. Totul se petrece într-o armonie de mare sau verzui, care subliniază mai mult atmosfera unui oraş industrial sau a unui şantier. Această tematică nu este exclusiv pentru Salon, ci sunt probleme de zi cu zi, permanent actuale în mintea şi mina pictoriţei. Totul se bazează pe o meditaţie profundă, pe o filtrare adîncă a ceea ce ochiul ei înregistrează zi de zi, caută, scotoceşte pentru a fi mai aproape de viaţă. Nu ne vom rezuma doar la cei trei artişti, cu privire la intenţiile lor pentru Salonul de toamnă, ci vom continua să aflăm şi participarea celorlalţi cu speranţa că aceste vizite la ateliere vor constitui prilej de meditaţie şi îndemn. Anca POPP Două din noile lucrări ale sculptorului Florin Codre : „Proiect de monument închinat ostaşului român" (sus) şi „Icari" (jos). CREAŢIA SIMFONICĂ ROMÂNEASCĂ O PREZENŢĂ MAI ACTIVĂ PE AFIŞUL NOII STAGIUNI Ne mai desparte puţin timp de momentul solemn al deschiderii noii stagiuni de concerte, moment aşteptat cu mult interes de public, de toţi aceia care iubesc muzica, indiferent de forma pe care o îmbracă. Actuala stagiune de concerte se profilează pe fundalul programului de educaţie comunistă a poporului, pe efervescenta activitate a celor care lucrează în domeniul cultural-ideologic de a face din fiecare manifestare artistică un moment de intense trăiri spirituale în care elementul estetic să fie indisolubil împletit cu elementul educaţional. Arta, de altfel, îşi are raţiunea de a fi numai în măsura în care frumosul estetic slujeşte omului, este pus în slujba intereselor acestuia, îl ajută să-şi realizeze idealurile. In toate timpurile arta adevărată a izvorît din comandamentele sociale şi ea a fost acceptată de către contemporani numai în măsura în care a reflectat situaţia reală a societăţii respective şi a slujit, în acelaşi timp, scopurilor pe care forţele cele mai progresiste ale timpului şi le fixaseră. „Istoria ne arată că marii oameni de cultură — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu — adevăraţii artişti, au exprimat în operele lor realitatea vremii, au fost alături de popor, pe care l-au ajutat şi însufleţit în lupta pentru o viaţă mai bună, pentru progres social". Acest adevăr al reflectării realităţilor contemporane în artă ca şi punerea artei în slujba idealurilor naţionale, îl întîlnim şi în creaţia artiştilor români, în speţă a compozitorilor români, care în marea lor majoritate dovedesc prin lucrările lor că sunt demni de aprecierea secretarului general al partidului, care spunea că : „Alături de toţi cei ce muncesc, creatorii de muzică şi-au înscris numele în marea cronică revoluţionară a României moderne, în grandioasa operă de construcţie socială desfăşurată de poporul român". Pentru ca o operă muzicală să trăiască este necesar însă ca, în afara valorii ei intrinsece, să fie prezentată în faţa publicului auditor. Lucrările muzicale, spre deosebire de lucrările din celelalte domenii ale artei, nu pot fi cunoscute decât în momentul execuţiei şi difuzării, ele fiind, oarecum, recreate de executanţi. De aici necesitatea existenţei unor orchestre, a unor formaţii mai mult sau mai puţin complexe, care să transmită mesajul creatorului la auditor, să dea viaţă sonoră acestui mesaj. Existenţa orchestrei, ca şi eficienţa ei socială, este însă strîns legată de modul cum îşi orientează programul de activitate, cum îşi întocmeşte şi execută repertoriul. In această direcţie consider că greutatea principală trebuie să cadă pe lucrări din creaţia românească, aceasta fiind cea mai în măsură să ne spună ceea ce ne interesează pe noi, fiind cea mai aproape de sufletul şi aspiraţiile noastre. Dacă cercetăm afişele filarmonicii braşovene, constatăm că au existat unele preocupări în această direcţie. Astfel, observăm că în aproape toate concertele de luni seara apar lucrări româneşti. Dar de aici şi pînă la a ne declara satisfăcuţi cu prezenţa creaţiei româneşti pe afişele Filarmonicii „G. Dima" este, totuşi, o distanţă apreciabilă: în primul rînd creaţia românească este reprezentată, de cele mai multe ori, de lucrări scurte, unele destul de nesemnificative sau executate trunchiat (Concertul pentru orchestră de coarde de Remus Georgescu, Divertismentul rustic de Sabin Drăgoi ş.a.). Pe bună dreptate cei care nu se preocupă în mod special de muzica simfonică şi nu au alte surse de informare au impresia că muzica noastră în acest domeniu este puţin numeroasă, de o calitate îndoielnică şi deci nu îndeajuns de dorită. Este, fără îndoială, o imagine greşită, creaţia românească dispunînd de lucrări de mare întindere care stau cu cinste alături de lucrări similare din alte ţări, cum sunt lucrările lui G. Enescu, Sigismund Toduţă, Mihail Jora, Mihai Andricu, Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, Tiberiu Olah, Cornel Ţăranu şi mulţi alţii, sau lucrări premiate la concursuri internaţionale cum sunt Concertul pentru violoncel şi orchestră de Anatol Vieru, Concertul pentru vioară şi orchestră de Wilhelm Berger şi altele. Mi se pare apoi, cel puţin curios, faptul că pe stagiuni întregi nu ne întîlnim cu nici o primă audiţie românească, deşi tocmai asemenea acte de cultură pot face cinste oricărui dirijor şi interpret. Mă întreb, cine să execute lucrările româneşti dacă nu formaţiile noastre, în felul acesta stimulîndu-se creaţia contemporană românească atît cantitativ cît şi calitativ. In ce priveşte doar concertele instrumentale româneşti, ele lipsesc cu desăvîrşire de pe afiş. Publicul nostru cred că ar fi bucuros să poată asculta concerte de Paul Constantinescu, Valentin Gheorghiu — ca să pomenim numai cele mai populare titluri. In al doilea rînd, execuţia lucrărilor româneşti lasă de multe ori de dorit, aceasta tocmai din pricina faptului că sînt cuprinse în repertoriu lucrări scurte şi sînt aşezate la începutul manifestării cînd concentrarea asupra calităţii este mai scăzută, întocmirea unui repertoriu de concerte este, fără îndoială, o problemă dificilă, trebuind să se ţină seama de multe lucruri care toate au importanţa lor. Este totuşi necesar să se depăşească tendinţa de a merge pe linia minimei rezistenţe şi de a considera că numai un repertoriu cu lucrări clasice sau romantice poate să constituie un element atractiv pentru public. Pentru o mai bună reuşită în politica de repertoriu cred că un cît de sumar studiu asupra cerinţelor publicului ar fi de un real folos conducerii filarmonicii, el ajutînd la satisfacerea preferinţelor acestuia. In acelaşi timp, prezenţa programelor de sală cu prezentarea conţinutului lucrărilor — o carenţă a ultimelor stagiuni — va contribui substanţial la îmbunătăţirea înţelegerii lucrărilor executate şi chiar la atragerea unui public mai larg de auditori. Prezenţa mai abundentă cantitativ şi calitativ a creaţiei româneşti în programele orchestrei simfonice braşovene ne va ajuta să cunoaştem mai bine realităţile noastre, ne va da un avînt sporit în muncă, apropiind muzica noastră de masele largi de auditori. Aceasta nu înseamnă însă excluderea muzicii simfonice universale, a marilor capodopere muzicale din trecut sau de azi, ele trebuind să facă corp comun cu cele mai valoroasecreaţii autohtone. In felul acesta, împletind creaţia universală cu cea românească în mod echilibrat şi judicios, vom reuşi să avem programe atractive care să aducă un public numeros la concerte, realizîndu-se deplina eficienţă educaţională a acestora. Ion CHIRILA O funcţie dintotdeauna a teatrului a fost aceea de a demasca viciul, ipocrizia, de a stirni dezaprobarea in faţa gestului perfid. Dar, în acelaşi timp, teatrul a purificat sufletele, a ştiut să preamărească faptele de cutezanţă ale omului. Dintotdeauna teatrul a însemnat o şcoală de educaţie, iluminată de mirajul artei, pusă in slujba cinstei şi onoarei. Mai mult ca oricind, în zilele noastre, funcţia educaţională a teatrului, datorită dezvoltării treptate a genului dramatic, a ciştigat noi şi importante valenţe. El este chemat să promoveze o artă angajată, adine ancorată in realităţile socialiste, care să contribuie temeinic la perfecţionarea conştiinţelor. Privit prin prisma acestui deziderat, repertoriul Teatrului dramatic din Braşov, trebuie să recunoaştem, a rămas dator publicului spectator. Şi, ne mulţumim să cităm, pentru a susţine afirmaţia făcută, ultima premieră a teatrului braşovean, comedia „Tainele tîrgului". Suntem, pentru aducerea în scenă a unor piese din dramaturgia ţărilor vecine, este un schimb de opinii necesar şi oportun, dar acestea să fie cele mai reprezentative pentru dramaturgia ţărilor respective. Ele să faciliteze o cunoaştere reciprocă profundă, să comunice marile gînduri şi împliniri ale popoarelor prietene. Dar, aşa cum se prezintă divertismentul propus de cei doi autori bulgari - Boian Danovschi şi Pitar, Slavinschi — „Tainele tîrgului" nu diversifică ci continuă monoton un şir de alte asemenea... divertismente care au văzut lumina rampei la teatrul braşovean, şi aceasta intr-un moment cind publi c R A ui aşteaptă cu îndreptă- fire piese de mare rezisenţă din repertoriul uniersa. Acea sporită exigenţă, care trebuie să se manifeste faţă de orice act artistic se lasă incă aşteptată. Ziarul nostru a semnalat in repetate rinduri fragilitatea unei prea vădite comprehensiuni a teatrului braşovean pentru spectacolul de divertisment. Se pare insă, că direcţia teatrului încă nu a procedat la o schimbare de optică in politica de repertoriu şi încă nu a tras toate concluziile necesare din dez vr baterile care se poartă in presă şi întreaga noastră viaţă socială cu privire la exigenţa actului de cultură, încurcăturile pe care le declanşează Delio, personajul central al spectacolului „Tainele tîrgului", amuză o vreme. Bietul factor poştal, om cu suflet curat, devine victima samavolniciilor birocratice ale unor aşa-zişi „superiori ierarhici". Dar, comicul de situaţii, care ar trebui să fie, se complică in prea multe scheme gratuite. Tonul critic cedează teren, şi in locul lui se instalează umorul discutabil, de minimă rezistenţă. Replierea din final, acel joc cu măşti, inspirat ca execuţie regizorală, nu poate anula insă numeroasele exhibiţii sterile. Este evident efortul de a sugera incoruptibilitatea omului cinstit. Numai că, instrumentele cu care se face această demonstraţie acţionează inconsecvent şi puţin convingător. Spectacolul este zgomotos, fapt determinat intr-o oarecare măsură şi de ilustraţia muzicală complet neavenită. In ciuda eforturilor depuse de direcţia de scenă (Mihai Radoslavescu în colaborare cu artistul poporului Sică Alexandrescu) pentru a atenua conţinutul facil al piesei, ultima premieră braşoveană, dată fiind partitura, nu depăşeşte cadrul limitat al divertismentului. Din bogata distribuţie am remarcat subtilităţile comice ale lui Mircea Andreescu (Delcio Malcev), jocul savuros al lui Nicolae C. Nicolae (Cicero Ghercev), pe actorul de fineţe care este George Ferra (dr. Spas Ivanov), umorul de bună calitate al lui Ştefan Alexandrescu (Lucan Doinov), precum şi apariţiile pitoreşti ale Ruxandrei Jînţu şi Elena Stescu. Scenografia, cu abilitate gindita, o datorăm Cristinei Urdea. Ermil RĂDULESCU „TAINELE TÎRGULUI" SAU DIN NOU DESPRE REPERTORIUL TEATRULUI DRAMATIC DIN 4 Pag. 3 LITERARĂ VASILE DETEŞAN — Braşov: Cred că trebuie sa extindeţi aria lecturilor dv., de la cărţi de poezie spre cărţi despre poezie. In afara de aceasta, v-aş îndemna sa aflaţi din ziare şi reviste comandamentele actuale ale poeziei care nu se poate lipsi de o limpezime a mesajului uman, de o concordanţa cu aspiraţia socială a epocii şi care tinde sa păstreze aderenţa structurala la filonul tradiţiei şi simţirii naţionale. Cred, de asemenea, că, mai ales în faza incipientă în care va aflaţi, n-ar trebui sa va ocupaţi exclusiv de propriul portret, pus între oglinzi paralele, ci sä vä raportaţi la mediu, la ambianţa epocii, la social. Narcisismul literar a devorat multe talente, prea multe ca sa-i mai privim în continuare cu bunăvoinţa de pina acum. IOAN TOCA — Braşov: Ne-aţî trimis o schiţă întitulată ,,Chibiţii de fotbal". Nu ne gîndim sä punem la îndoială competenţa dv. în materie (de fotbal) dar daca, pentru a pătrunde pe teren, un jucător este dator sä cunoască regulamentul, în literatură, fiecare pretendent este şi el dator sä ştie măcar ceva gramatică. Pentru a fi mai expliciţi, cităm din proza dv. asigurîndu-î pe cititori că nu este la mijloc nicî o greşeala de tipar. Cu alte cuvinte, ortografia aparţine autorului: ,,Ce doi amici scot batistele fiecare se şterg de transpiraţie, apoi o pun pe masa. Scărlătescu, adică cel ce a chemat chelnerul zice celuilalt: — Ce căldură măi lonescule - Bine zici Scărlătescule - zice al doilea amic şi continuă - dar noi ca noi dar fotbaliştii săraci care aleargă 90 de minute pe căldură poate şi mai mare decit asta. . Caragiale îşi recruta şi el personajele din berărie, dar, de cîte ori îi înţepa cu peniţa, avea grija sa-i cureţe vîrful de scame. Proza dv. n-o putem publica. Din mai multe motive. Al optulea motiv ar fi că prea au trecut căldurile de care vorbiţi, buletinul meteorologic arată vreme în curs de răcire, iar pînă la vara viitoare mai e mult. VICTOR ANDRONE - Făgăraş : Cele două poezii pe care le-am primit de la dv. au în ele o zvîcnire, un tonus interior care ne face optimişti. Mai trimiteţi. MIOARA TĂNASE - Cîmpîna: Salutăm ideea frumoasă de a glorifica un eveniment important în viaţa localităţii dv. Păcat că ea nu este slujită de o mai mare forţa de expresie, păcat ca versurile râmîn la limitele unor declaraţii prozaice, fără fior artistic. Mai cu scrisul, mai cu cititul, perseveraţi, Daniel DRĂGAN Turneul Teatrului nai«unu eram „Zodia taurului Teatrul Naţional din Craiova întreprinde un turneu la Braşov cu care ocazie publicul braşovean va putea viziona spectacolul cu piesa „Zodia taurului" de Mihnea Gheorghiu, premiat la ultima decada a dramaturgiei originale cu premiul pentru autor, regizor "şi ansamblu. Spectacolul, care va avea loc marţi, 21 septembrie, ora 19:30, la Teatrul dramatic, este regizat de Vlad Mugur şi a fost dedicat aniversarii a 150 de ani de la răscoala lui Tudor Vladimirescu. (( O recentă creaţie cinematografică românească menită să îmbogăţească aria tematică a filmului politic, cu titlul „ASEDIUL", deţine capul de afiş al săptămînii de la 20 la 26 septembrie, la cinematograful ,, PATRIA". O adaptare după romanul „Puterea" de Corneliu Leu, realizata în regia lui Mircea Mureşan, după un scenariu aparţinînd cuplului Corneliu Leu - Mircea Mureşan. eratizarea ţârii, nu convine forţelor reacţiunii, ai căror exponenţi încearcă cu desperare sa menţină haosul economic. Din cele trei părţi ale filmului - „asaltul", „puterea" şi „blocada", scenariștii au adus în plan mai apropiat episodul „blocadei", în cadrul căruia noul prefect împreună cu tovarăşii lui de lupta, aflaţi în incinta prefecturii, sînt somaţi de banda criminalilor de război condusă de Voinea. Alternativa e moartea sau renunţarea la putere. O oră este timpul acordat de Voinea celor dinăuntru spre a se preda şi recunoaşte pe prefectul numit „oficial". Un detonator e montat spre a arunca clădirea în aer... înfruntînd riscul, Drăgan se îndreaptă spre detonator şi, în cele din urma, reuşeşte sa evite explozia. Este pentru a doua oară cînd Drăgan înfruntă moartea ; cu cîteva luni înainte de 23 August justiţia burgheză îl condamnase la moarte pentru agitaţie politică în rîndul ostaşilor... în rolul comunistului Drăgan, actorul Ilarion Ciobanu se integrează convingător în psihologia personajului sau, face o impresionantă demonstraţie de virtuozitate actoricească, în alte roluri : Sandu Sficlaru (Tebe), Sebastian Papaiani (Chîru), Mihaela Mihai (Secretara), Ion Besoiu (Voinea), George Aurelian (Tanasoca), Dan Nuţu (Vaier), Valeria Seciu (Necunoscuta), Octavian Cottescu (Trift), Ioana Casetti (Centralista), Geo Saizescu (ziaristul de la „Semnalul"). A doua premieră a săptămînii viitoare este producţia studiourilor De la-Berlin, intitulata „ÎL CUNOAŞTEŢI PE URBAN ?" - programată la cinematograful „COSMOS". Regia : Ingrid Reschke. Este o pledoarie la adresa tinerilor aflaţi la răscrucea dintre sfîrşitul adolescenţei şi începutul procesului de maturizare. Concomitent însă filmul se adresează şi maturilor, adică celor care le sînt într-un fel modele. Cine este Urban, cel atît de mult căutat de Hoffi, împreună cu fratele sau Keule ? Se pare ca un om adevărat, un ideal etic. Tn căutarea şî cu ghidul la acest Urban, tînărul e recuperat moral şî redat societăţii. Tn distribuţie : Bernolt Renne, Jenny Gröllmernn. în completare, scurt-metrajul ,,Să visăm aripi". Proiectat pentru prima data pe ecrane în 1968, filmul de debut al regizoarei Malvîna Urşianu, „GIOCONDA FARA SURÎS", va fi reprogramat la cinematograful „ARTA". Trei prieteni din copilărie, foşti colegi de şcoală, se reîntîlnesc maturizaţi, după 10 ani de despărţire, şi îşi amintesc trecutul comun, prezentul fiecăruia, în rolurile principale : Silvia Popovici, Ion Marinescu, Gheorghe Cozorici, în completare, scurt-metrajul „Frunza şi puiul". Celelalte filme în reluare vor fi programate, la cinematograful „TINERETULUI", producţia sovietică „DEPARTE IN APUS" (în culori, cinemascop) şi filmul italian „ADIO GRANADA !", la cinematograful „POPULAR" (în completare, scurt-metrajul „Marinari de cursă lungă"). L. EMILIAN AGENDĂ CINEMATOGRAFICĂ Secvenţele naraţiunii au fost tensionate de durata unei singure zile şi nopţi şi gravitează în jurul actului revoluţionar al instalării în funcţia de prefect al oraşului Constanţa, a comunistului Gavrila Drăgan. Conjunctura politică e tulbure, caracteristică evenimentelor de dinaintea venirii la putere a primului guvern democrat popular de la 6 martie 1945. Cunoscuta platformă-program a Partidului Comunist Român cu privire la demo-Cadru din „Asediul* „II cunoaşteţi pe Urban” - un film care se adresează deopotrivă tinerilor şi a maturilor. 1