Drum Nou, septembrie 1971 (Anul 28, nr. 8288-8313)

1971-09-19 / nr. 8304

. Nr. 8304 DRUM NOU Omul şi faptele sale din conştiinţa şi creaţia artiştilor noştri Preliminări la Salonul de toamnă In dorinţa de a cunoaşte cît mai de aproape şi temeinic activitatea plasticienilor şi continu­­înd vizitele la atelier întreprinse cu cîteva săp­tămâni în urmă, ne oprim de data aceasta la locurile de creaţie a trei artişti. Este vorba de graficianul Constantin Cazacu, de sculptorul Florin Codre şi de pictoriţa Mărgineanu-Stoe Aurelia. Atelierul graficianului Cazacu ne întîmpină cu cîteva caricaturi şi afişe vechi, cunoscute şi ca tematică şi ca manieră. Cele două domenii de grafică practicate de multă vreme îl pasionea­ză încă pe artist fără a-l plictisi. — Consider caricatura şi afişul, ne spune el, ca nişte forme superioare de pictură — ca pe nişte adevărate compoziţii — ca pe un examen dificil pe care trebuie să-l treacă artistul. Ca­ricatura constituie o legătură mai directă cu masele, cu omul şi în acest sens spiritul de ob­servaţie şi spontaneitate sunt mai mult solicita­te decit în pictură. Noi, cînd ne aşezăm în faţa unei foi de hîrtie ştim întotdeauna ceea ce vrem să facem. Nu l-am mai întrebat pe grafician, dar cred că ultima frază nu a fost un apropo adresat cole­gilor săi... Intr-adevăr caricatura cere sponta­neitate, agilitate, o idee existentă pe plan men­tal și transpusă prin cîteva trăsături de penel. Eă trebuie să reprezinte o sinteză și chiar o șarjă. Registrul, tematic al caricaturilor lui C. Cazacu își atinge scopul, căci graficianul, ple­­cînd de la ideea caracterului educativ al lu­crărilor sale, satirizează domenii diverse, pe care le vom revedea și la Salonul de toamnă. Deocamdată în stadiu de proiect, probabil pen­tru Salon finalizate, graficianul Cazacu ne va prezenta caricaturi şi afişe fără text — fiind un adept al caricaturii fără cuvinte care pune tot­deauna şi mari probleme legate de capacitatea ei de a transmite mesajul propus. Ele vor fi lu­crate în alb-negru, spre a reda mai sugestiv ideea. Pentru viitor, artistul ne mărturiseşte in­tenţia unui album de caricaturi dedicat tinere­tului, mai ales studenţimii, realizat în întregime de mînă, amintindu-ne de Jean Effel, intitulat „O reclamaţie". Apreciem această latură educativă, cetăţe­nească, a lucrărilor sale, care se adresează di­rect privitorului, dar atunci cînd există posibili­tăţi, cînd există un ochi abil şi o mînă sponta­nă, sîntem îndreptăţiţi să-i pretindem mai multă noutate, mai multă fantezie spre a nu deveni propriul său manierist. De curînd întors de la tabăra de sculptură Măgura — Buzău, unde, alături de alţi tineri entuziaşti, s-a remarcat prin talentul şi conciziu­­nea stilului, îl găsesc pe sculptorul Florin Co­dre în atelierul său înconjurat de ceea ce în curînd vor fi mărturii ale muncii sale, în expo­ziţia personală care se apropie şi în Salonul de toamnă. — Doresc să realizez o artă pentru public, nu pe măsura înțelegerii lui imediate, ci o artă care să-l solicite, care să-l ridice spiritual, pen­tru că poporul nostru este foarte permeabil la gestul artistic. Intr-adevăr, Florin Codre merge pe redarea unor teme exprimate la maximum de concizie, o viziune din care motivul transpare tocmai prin simplitatea formelor, prin „cochetarea volumu­lui cu spaţiul", după cum susţine şi artistul. Pe această linie se situează proiectul pe ca­­re-l va prezenta la Salonul de toamnă, al unei sculpturi ce va putea deveni un simbol al ora­şului, al dezvoltării lui materiale şi culturale, întruchipat într-un personaj feminin ce susţine o cupolă cu porumbei în­tr-o continuă mişcare. Realizat din oţel inoxidabil şi situat eventual pe Tîmpa, va putea oferi imaginea unui com­plex nou de gîndiri şi sentimente. Tot pentru Salonul de toamnă, Florin Codre pregăteşte un omagiu al ostaşului român, realizat în gips patinat sau lemn. „Vreau să sculptez spaţiul din jurul sculpturii", ne spune sculptorul şi asta ne aminteşte de ceea ce spunea Constantin Brân­­cuşi. „Simplitatea nu este un scop în artă, dar se ajunge la simplitate chiar fără voie, pe mă­sură ce ne apropiem de sensul real al lucruri­lor". Căci stilizarea, aşa cum ne apare la Flo­rin Codre, nu escamotează realul, ci dimpotri­vă, este un mijloc de a scoate în relief anumite trăsături ale imaginii, atrăgînd atenţia privito­rului şi de a estompa altele neesenţiale pentru transmiterea mesajului. De asemenea, portre­tele sale reuşesc să cuprindă şi să caracterize­ze o viaţă de om. Mărgineanu-Stoe Aurelia este o pictoriţă cu profunde frămîntări interioare, un om care-şi pune probleme artistice, întrebări şi soluţionări, din dorinţa de a fi mai aproape de real, de adevăr. — întotdeauna plec de la ceea ce văd, de la ceea ce există, încercînd să verific realitatea, să o obiectivez. Un pictor nu poate sta nicioda­tă în afara realităţii. Mă fascinează mecanica zilnică, avantajele civilizaţiei socialiste, geome­tria corpurilor în spaţiu, această organizare a materiei, de care un pictor nu poate face nici­odată abstracţie. Acesta este crezul artistei şi acesta este şi punctul de plecare — realitatea, dorinţa de a dezvălui întreaga ei bogăţie. De aceea, lucră­rile la care s-a gîndit pentru Salonul de toam­nă vor cuprinde preocupări actuale ale omului contemporan: construirea de blocuri, de edifi­cii publice, viaţa ce frămintă şi palpită pe şan­tiere. „Dacă nu ai o anumită generozitate, pic­tura devine rece, uscată" — ne spune pictoriţa. Şi lucrările si« trăiesc,, palpită, tocmai prin a­­ceastă nobleţe şi generozitate. „Şantierele" şi „Blocurile" sunt pline de vitalitate, de forţă ex­presivă, cu o rezolvare modernă, intervenind imaginaţia prodigioasă a pictoriţei. Totul se petrece într-o armonie de mare sau verzui, care subliniază mai mult atmosfera unui oraş industrial sau a unui şantier. Această tematică nu este exclusiv pentru Salon, ci sunt probleme de zi cu zi, permanent actuale în mintea şi mi­na pictoriţei. Totul se bazează pe o meditaţie profundă, pe o filtrare adîncă a ceea ce ochiul ei înregistrează zi de zi, caută, scotoceşte pentru a fi mai aproape de viaţă. Nu ne vom rezuma doar la cei trei artişti, cu privire la intenţiile lor pentru Salonul de toam­nă, ci vom continua să aflăm şi participarea celorlalţi cu speranţa că aceste vizite la ate­liere vor constitui prilej de meditaţie şi îndemn. Anca POPP Două din noile lucrări ale sculptorului Florin Codre : „Proiect de monument închinat ostaşului român" (sus) şi „Icari" (jos). CREAŢIA SIMFONICĂ ROMÂNEASCĂ O PREZENŢĂ MAI ACTIVĂ PE AFIŞUL NOII STAGIUNI Ne mai desparte puţin timp de momentul solemn al deschiderii noii stagiuni de concerte, mo­ment aşteptat cu mult interes de public, de toţi aceia care iu­besc muzica, indiferent de forma pe care o îmbracă. Actuala stagiune de concerte se profilează pe fundalul progra­mului de educaţie comunistă a poporului, pe efervescenta acti­vitate a celor care lucrează în domeniul cultural-ideologic de a face din fiecare manifestare ar­tistică un moment de intense tră­iri spirituale în care elementul estetic să fie indisolubil împle­tit cu elementul educaţional. Ar­ta, de altfel, îşi are raţiunea de a fi numai în măsura în care fru­mosul estetic slujeşte omului, es­te pus în slujba intereselor a­­cestuia, îl ajută să-şi realizeze idealurile. In toate timpurile ar­ta adevărată a izvorît din coman­damentele sociale şi ea a fost acceptată de către contemporani numai în măsura în care a re­flectat situaţia reală a societăţii respective şi a slujit, în acelaşi timp, scopurilor pe care forţele cele mai progresiste ale timpu­lui şi le fixaseră. „Istoria ne a­­rată că marii oameni de cultură — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu — adevăraţii artişti, au exprimat în operele lor rea­litatea vremii, au fost alături de popor, pe care l-au ajutat şi în­sufleţit în lupta pentru o viaţă mai bună, pentru progres social". Acest adevăr al reflectării re­alităţilor contemporane în artă ca şi punerea artei în slujba i­­dealurilor naţionale, îl întîlnim şi în creaţia artiştilor români, în speţă a compozitorilor români, care în marea lor majoritate do­vedesc prin lucrările lor că sunt demni de aprecierea secretaru­lui general al partidului, care spunea că : „Alături de toţi cei ce muncesc, creatorii de muzică şi-au înscris numele în marea cronică revoluţionară a Româ­niei moderne, în grandioasa ope­ră de construcţie socială desfă­şurată de poporul român". Pentru ca o operă muzicală să trăiască este necesar însă ca, în afara valorii ei intrinsece, să fie prezentată în faţa publicului auditor. Lucrările muzicale, spre deosebire de lucrările din cele­lalte domenii ale artei, nu pot fi cunoscute decât în momentul execuţiei şi difuzării, ele fiind, oarecum, recreate de executanţi. De aici necesitatea existenţei u­­nor orchestre, a unor formaţii mai mult sau mai puţin comple­xe, care să transmită mesajul creatorului la auditor, să dea viaţă sonoră acestui mesaj. Existenţa orchestrei, ca şi efi­cienţa ei socială, este însă strîns legată de modul cum îşi orien­tează programul de activitate, cum îşi întocmeşte şi execută re­pertoriul. In această direcţie con­sider că greutatea principală trebuie să cadă pe lucrări din creaţia românească, aceasta fi­ind cea mai în măsură să ne spună ceea ce ne interesează pe noi, fiind cea mai aproape de sufletul şi aspiraţiile noastre. Dacă cercetăm afişele filarmo­nicii braşovene, constatăm că au existat unele preocupări în a­­ceastă direcţie. Astfel, observăm că în aproape toate concertele de luni seara apar lucrări româ­neşti. Dar de aici şi pînă la a ne declara satisfăcuţi cu pre­zenţa creaţiei româneşti pe afi­şele Filarmonicii „G. Dima" este, totuşi, o distanţă apreciabilă: în primul rînd creaţia românească este reprezentată, de cele mai multe ori, de lucrări scurte, une­le destul de nesemnificative sau executate trunchiat (Concertul pentru orchestră de coarde de Remus Georgescu, Divertismentul rustic de Sabin Drăgoi ş.a.). Pe bună dreptate cei care nu se pre­ocupă în mod special de muzi­ca simfonică şi nu au alte surse de informare au impresia că mu­zica noastră în acest domeniu este puţin numeroasă, de o ca­litate îndoielnică şi deci nu înde­ajuns de dorită. Este, fără îndo­ială, o imagine greşită, creaţia românească dispunînd de lu­crări de mare întindere care stau cu cinste alături de lucrări simi­lare din alte ţări, cum sunt lu­crările lui G. Enescu, Sigismund Toduţă, Mihail Jora, Mihai An­­dricu, Ion Dumitrescu, Paul Con­­stantinescu, Tiberiu Olah, Cor­nel Ţăranu şi mulţi alţii, sau lu­crări premiate la concursuri in­ternaţionale cum sunt Concertul pentru violoncel şi orchestră de Anatol Vieru, Concertul pentru vioară şi orchestră de Wilhelm Berger şi altele. Mi se pare apoi, cel puţin cu­rios, faptul că pe stagiuni întregi nu ne întîlnim cu nici o primă audiţie românească, deşi toc­mai asemenea acte de cultură pot face cinste oricărui dirijor şi interpret. Mă întreb, cine să execute lu­crările româneşti dacă nu for­maţiile noastre, în felul acesta stimulîndu-se creaţia contempo­rană românească atît cantitativ cît şi calitativ. In ce priveşte d­­oar concertele instrumentale ro­mâneşti, ele lipsesc cu desăvîr­­şire de pe afiş. Publicul nostru cred că ar fi bucuros să poată asculta concerte de Paul Con­­stantinescu, Valentin Gheorghiu — ca să pomenim numai cele mai populare titluri. In al doilea rînd, execuţia lu­crărilor româneşti lasă de multe ori de dorit, aceasta tocmai din pricina faptului că sînt cuprinse în repertoriu lucrări scurte şi sînt aşezate la începutul manifestă­rii cînd concentrarea asupra ca­lităţii este mai scăzută, întocmirea unui repertoriu de concerte este, fără îndoială, o problemă dificilă, trebuind să se ţină seama de multe lucruri ca­re toate au importanţa lor. Este totuşi necesar să se depăşească tendinţa de a merge pe linia minimei rezistenţe şi de a con­sidera că numai un repertoriu cu lucrări clasice sau romantice poate să constituie un element atractiv pentru public. Pentru o mai bună reuşită în politica de repertoriu cred că un cît de su­mar studiu asupra cerinţelor pu­blicului ar fi de un real folos conducerii filarmonicii, el ajutînd la satisfacerea preferinţelor a­­cestuia. In acelaşi timp, prezenţa pro­gramelor de sală cu prezenta­rea conţinutului lucrărilor — o carenţă a ultimelor stagiuni — va contribui substanţial la îmbu­nătăţirea înţelegerii lucrărilor executate şi chiar la atragerea unui public mai larg de audi­tori. Prezenţa mai abundentă can­titativ şi calitativ a creaţiei ro­mâneşti în programele orches­trei simfonice braşovene ne va ajuta să cunoaştem mai bine re­alităţile noastre, ne va da un a­­vînt sporit în muncă, apropiind muzica noastră de masele largi de auditori. Aceasta nu înseam­nă însă excluderea muzicii simfonice universale, a marilor capodopere muzicale din trecut sau de azi, ele trebuind să fa­că corp comun cu cele mai va­loroase­­creaţii autohtone. In fe­lul acesta, împletind creaţia u­­niversală cu cea românească în mod echilibrat şi judicios, vom reuşi să avem programe atrac­tive care să aducă un public nu­meros la concerte, realizîndu-se deplina eficienţă educaţională a acestora. Ion CHIRILA O funcţie dintotdeau­­na a teatrului a fost a­­ceea de a demasca vi­ciul, ipocrizia, de a stirni dezaprobarea in faţa ges­tului perfid. Dar, în ace­laşi timp, teatrul a purifi­cat sufletele, a ştiut să preamărească faptele de cutezanţă ale omului. Din­­totdeauna teatrul a însem­nat o şcoală de educaţie, iluminată de mirajul ar­tei, pusă in slujba cinstei şi onoarei. Mai mult ca oricind, în zilele noastre, funcţia e­­ducaţională a teatrului, datorită dezvoltării trepta­te a genului dramatic, a ciştigat noi şi importante valenţe. El este chemat să promoveze o artă anga­jată, adine ancorată in realităţile socialiste, care să contribuie temeinic la perfecţionarea conştiinţe­lor. Privit prin prisma aces­tui deziderat, repertoriul Teatrului dramatic din Braşov, trebuie să recu­noaştem, a rămas dator publicului spectator. Şi, ne mulţumim să cităm, pentru a susţine afirmaţia făcută, ultima premieră a teatrului braşovean, co­media „Tainele tîrgului". Suntem­, pentru aducerea în scenă a unor piese din dramaturgia ţărilor veci­ne, este un schimb de o­­pinii necesar şi oportun, dar acestea să fie cele mai reprezentative pentru dramaturgia ţărilor res­pective. Ele să faciliteze o cunoaştere reciprocă profundă, să comunice marile gînduri şi împliniri ale popoarelor prietene. Dar, aşa cum se prezin­tă divertismentul propus de cei doi autori bulgari - Boian Danovschi şi Pi­tar, Slavi­n­schi — „Tainele tîrgului" nu diversifică ci continuă monoton un şir de alte asemenea... diver­tismente care au văzut lu­mina rampei la teatrul braşovean, şi aceasta in­tr-un moment cind publi­­ c R A ui aşteaptă cu îndreptă- fire piese de mare rezis­­enţă din repertoriul uni­­ersa. Acea sporită exi­genţă, care trebuie să se manifeste faţă de orice act artistic se lasă incă aşteptată. Ziarul nostru a semnalat in repetate rin­­duri fragilitatea unei prea vădite comprehensiuni a teatrului braşovean pen­tru spectacolul de diver­tisment. Se pare insă, că direcţia teatrului încă nu a procedat la o schimbare de optică in politica de repertoriu şi încă nu a tras toate con­cluziile necesare din dez­­ v­r­­­ baterile care se poartă in presă şi întreaga noastră viaţă socială cu privire la exigenţa actului de cul­tură, încurcăturile pe care le declanşează Del­io, per­sonajul central al specta­colului „Tainele tîrgului", amuză o vreme. Bietul factor poştal, om cu su­flet curat, devine victima samavolniciilor birocratice ale unor aşa-zişi „superi­ori ierarhici". Dar, comi­cul de situaţii, care ar trebui să fie, se complică in prea multe scheme gra­tuite. Tonul critic cedează teren, şi in locul lui se instalează umorul discu­tabil, de minimă rezisten­ţă. Replierea din final, a­­cel joc cu măşti, inspirat ca execuţie regizorală, nu poate anula insă nume­roasele exhibiţii sterile. Es­te evident efortul de a su­gera incoruptibilitatea o­­mului cinstit. Numai că, instrumentele cu care se face această demonstra­ţie acţionează inconsec­vent şi puţin convingător. Spectacolul este zgomo­tos, fapt determinat intr-o oarecare măsură şi de i­­lustraţia muzicală com­plet neavenită. In ciuda eforturilor de­puse de direcţia de scenă (Mihai Radoslavescu în colaborare cu artistul po­porului Sică Alexandrescu) pentru a atenua conţinu­tul facil al piesei, ultima premieră braşoveană, dată fiind partitura, nu depă­şeşte cadrul limitat al di­vertismentului. Din bogata distribuţie am remarcat subtilităţile comice ale lui Mircea An­­dreescu (Delcio Malcev), jocul savuros al lui Nico­lae C. Nicolae (Cicero Ghercev), pe actorul de fineţe care este George Ferra (dr. Spas Ivanov), umorul de bună calitate al lui Ştefan Alexandres­cu (Lucan Doinov), pre­cum şi apariţiile pitoreşti ale Ruxandrei Jînţu şi E­­lena Stescu. Scenografia, cu abilitate gindita, o da­torăm Cristinei Urdea. Ermil RĂDULESCU „TAINELE TÎRGULUI" SAU DIN NOU DESPRE REPERTORIUL TEATRULUI DRAMATIC DIN 4 Pag. 3 LITERARĂ VASILE DETEŞAN — Braşov: Cred că trebuie sa extindeţi aria lecturi­lor dv., de la cărţi de poezie spre cărţi despre poezie. In afara de a­­ceasta, v-aş îndemna sa aflaţi din ziare şi reviste comandamentele ac­tuale ale poeziei care nu se poate lipsi de­ o limpezime a mesajului u­­man, de o concordanţa cu aspiraţia socială a epocii şi care tinde sa păs­treze aderenţa structurala la filonul tradiţiei şi simţirii naţionale. Cred, de asemenea, că, mai ales în faza in­cipientă în care va aflaţi, n-ar trebui sa va ocupaţi exclusiv de propriul por­tret, pus între oglinzi paralele, ci sä vä raportaţi la mediu, la ambianţa epocii, la social. Narcisismul literar a devorat multe talente, prea multe ca sa-i mai privim în continuare cu bunăvoinţa de pina acum. IO­AN TOCA — Braşov: Ne-aţî tri­mis o schiţă întitulată ,,Chibiţii de fotbal". Nu ne gîndim sä punem la îndoială competenţa dv. în materie (de fotbal) dar daca, pentru a pă­trunde pe teren, un jucător este da­tor sä cunoască regulamentul, în li­teratură, fiecare pretendent este şi el dator sä ştie măcar ceva grama­tică. Pentru a fi mai expliciţi, cităm din proza dv. asigurîndu-î pe cititori că nu este la mijloc nicî o greşeala de tipar. Cu alte cuvinte, ortografia aparţine autorului: ,,Ce doi amici scot batistele fiecare se şterg de transpiraţie, apoi o pun pe masa. Scărlătescu, adică cel ce a chemat chelnerul zice celuilalt: — Ce căldură măi lonescule - Bine zici Scărlătescule - zice al doilea amic şi continuă - dar noi ca noi dar fotbaliştii săraci care alear­gă 90 de minute pe căldură poate şi mai mare decit asta. . Caragiale îşi recruta şi el persona­jele din berărie, dar, de cîte ori îi înţepa cu peniţa, avea grija sa-i cu­reţe vîrful de scame. Proza dv. n-o putem publica. Din mai multe moti­ve. Al optulea motiv ar fi că prea au trecut căldurile de care vorbiţi, bu­letinul meteorologic arată vreme în curs de răcire, iar pînă la vara vii­toare mai e mult. VICTOR ANDRONE - Făgăraş : Cele două poezii pe care le-am pri­mit de la dv. au în ele o zvîcnire, un tonus interior care ne face opti­mişti. Mai trimiteţi. MIOARA TĂNASE - Cîmpîna: Salu­tăm ideea frumoasă de a glorifica un eveniment important în viaţa lo­calităţii dv. Păcat că ea nu este slu­jită de o mai mare forţa de expre­sie, păcat ca versurile râmîn la li­mitele unor declaraţii prozaice, fără fior artistic. Mai cu scrisul, mai cu cititul, perseveraţi, Daniel DRĂGAN Turneul Teatrului nai«­unu eram „Zodia taurului Teatrul Naţional din Craiova întreprinde un turneu la Braşov cu care ocazie publicul braşo­vean va putea viziona spectaco­lul cu piesa „Zodia taurului" de Mihnea Gheorghiu, premiat la ultima decada a dramaturgiei o­­riginale cu premiul pentru autor, regizor "şi ansamblu. Spectacolul, care va avea loc marţi, 21 sep­tembrie, ora 19:30, la Teatrul dra­matic, este regizat de Vlad Mu­gur şi a fost dedicat aniversarii a 150 de ani de la răscoala lui Tudor Vladimirescu. (( O recentă creaţie cinematografică românească menită să îmbogăţească aria tematică a filmului politic, cu titlul „ASEDIUL", deţine capul de afiş al săptămînii de la 20 la 26 septembrie, la cinematograful ,, PA­TRIA". O adaptare după romanul „Puterea" de Corneliu Leu, realizata în regia lui Mircea Mureşan, după un scenariu aparţinînd cuplului Cor­neliu Leu - Mircea Mureşan. eratizarea ţârii, nu convine forţelor reacţiunii, ai căror exponenţi încearcă cu desperare sa menţină haosul eco­nomic. Din cele trei părţi ale filmului - „asaltul", „puterea" şi „blocada", scenariștii au adus în plan mai apro­piat episodul „blocadei", în cadrul căruia noul prefect împreună cu to­varăşii lui de lupta, aflaţi în incinta prefecturii, sînt somaţi de banda cri­minalilor de război condusă de Voi­­nea. Alternativa e moartea sau re­nunţarea la putere. O oră este tim­pul acordat de Voinea celor dinăuntru spre a se preda şi recunoaşte pe prefectul numit „oficial". Un detona­tor e montat spre a arunca clădirea în aer... înfruntînd riscul, Drăgan se îndreaptă spre detonator şi, în cele din urma, reuşeşte sa evite explozia. Este pentru a doua oară cînd Drăgan înfruntă moartea ; cu cîteva luni îna­inte de 23 August justiţia burgheză îl condamnase la moarte pentru agitaţie politică în rîndul ostaşilor... în rolul comunistului Drăgan, acto­rul Ilarion Ciobanu se integrează con­vingător în psihologia personajului sau, face o impresionantă demonstraţie de virtuozitate actoricească, în alte roluri : Sandu Sficlaru (Tebe), Sebas­tian Papaiani (Chîru), Mihaela Mihai (Secretara), Ion Besoiu (Voinea), Geor­ge Aurelian (Tanasoca), Dan Nuţu (Vaier), Valeria Seciu (Necunoscuta), Octavian Cottescu (Trift­), Ioana Casetti (Centralista), Geo Saizescu (ziaristul de la „Semnalul"). A doua premieră a săptămînii vii­toare este producţia studiourilor De la-Berlin, intitulata „ÎL CUNOAŞ­TEŢI PE URBAN ?" - programată la cinematograful „COSMOS". Regia : Ingrid Reschke. Este o pledoarie la adresa tinerilor aflaţi la răscrucea dintre sfîrşitul adolescenţei şi înce­putul procesului de maturizare. Con­comitent însă filmul se adresează şi maturilor, adică celor care le sînt într-un fel modele. Cine este Urban, cel atît de mult căutat de Hoffi, împreună cu fratele sau Keule ? Se pare ca un om adevărat, un ideal etic. Tn căutarea şî cu ghidul la acest Urban, tînărul e recuperat moral şî redat societăţii. Tn distribuţie : Bernolt Renne, Jenny Gröllmernn. în comple­tare,­ scurt-metrajul ,,Să visăm aripi". Proiectat pentru prima data pe e­­crane în 1968, filmul de debut al re­gizoarei Malvîna Urşianu, „GIOCON­­DA FARA SURÎS", va fi reprogramat la cinematograful „ARTA". Trei prie­teni din copilărie, foşti colegi de şcoală, se reîntîlnesc maturizaţi, după 10 ani de despărţire, şi îşi amintesc trecutul comun, prezentul fiecăruia, în rolurile principale : Silvia Popovici, Ion Marinescu, Gheorghe Cozorici, în completare, scurt-metrajul „Frunza şi puiul". Celelalte filme în reluare vor fi programate, la cinematograful „TINE­RETULUI", producţia sovietică „DE­PARTE IN APUS" (în culori, cinema­scop) şi filmul italian „ADIO GRA­NADA !", la cinematograful „POPU­LAR" (în completare, scurt-metrajul „Marinari de cursă lungă"). L. EMILIAN AGENDĂ CINEMATOGRAFICĂ Secvenţele naraţiunii au fost tensio­nate de durata unei singure zile şi nopţi şi gravitează în jurul actului revoluţionar al instalării în funcţia de prefect al oraşului Constanţa, a co­munistului Gavrila Drăgan. Conjunctura politică e tulbure, caracteristică eve­nimentelor de dinaintea venirii la putere a primului guvern democrat popular de la 6 martie 1945. Cunos­cuta platformă-program a Partidului Comunist Român cu privire la demo-Cadru din „Asediul* „II cunoaşteţi pe Urban” - un film care se a­­dresează deopo­trivă tinerilor şi a maturilor. 1

Next