Ecoul Moldovei, 1893-1894 (Anul 3, nr. 1-51)

1893-07-15 / nr. 1

o ECOUL MOLDOVEI mare animaţiune, cântându se Deşteaptă-te Române. Fără îndoială că adunarea de acuma a Românilor la Sibiu a produs mult singerea Ungurilor, mai cu seamă când văd că întreaga presă europeană, a declarat în contra lor şi-i acuză pentru barbara ,purtare ce o au faţă cu popoarele de sub dominaţiunea lor. Ungar şi deci, delegaţiunile studenţilor universitari din Bucurescî şi Iaşi, cum şi toţi cei sosiţi pentru aceasta Adunare, din mai multe oraşe ale ţerei, s’au impus datoria de a respecta disposiţiunea luata şi nu intrară în sala. Şedinţa s’a deschis dupa cum arată telegramele catra ziare, sub preşidenţia Iaruluî Raţiu, care a expus plângerile Românilor în un discurs bine simţit. El arain motivele politicei de pasivitate şi exprimă regrete că guvernul maghiar a impedecat remiterea memorandului. Vestejeşte presa evreo-maghiară, sfătuind unire hitre Români. El termină zicând: «Românii nu voiesc de cât să remâie Români.» Aplause frenetice acoperite ultimele cuvintede energicului şi valorosului barbar. Dându-se cetire raportului comitetului executiv, a celor 25, s’a propus dupa o scurtă discuţiune sa se aleagă un comitet de 40 membri. Această propunere însă a dat loc la o discuţiune foarte aprinsă între membrii extremei şi cei moderaţi din cauză că aceştia din urmă nu vroiau ca din cei 25 se fie aleşi în comitetul de 40 sub curent ca să nu sufere critica actelor lor. In cele din urmă cererea lor fu primită în principiu, dar tot au fost aleşi câţiva din el în noul comitet. Şedinţa de Duminică se termină aici rămânând ca a doua zi se continue discuţiunea. Seara avu loc un banchet şi Dr. Raţiu toastează pentru naţiunea română, pentru comitetul esecutiv, pentru preotul român din Băseşti şi pentru emanciparea naţiune! române. Dl. Stefanovici, şeful deputaţiuneî slovace, bea pentru unirea româno-slovacă. A doua zi luni 12 iulie urmă desbaterile conferenţei sub preşidenţia tot a d-rului Raţiu, proclamat în unanimitate, care cetinem mruntele telegrame din toate ţerile locuite de români, exprimând urări pentru realizarea mare idei naţionale. Se citeşte apoi raportul comitetului de 40, prin care se declară că Românii pot începe lupta contra ungurilor, având mai ales concursii celorlalte naţionalităţi din Regat. Raportul rezumă dorinţele Românilor, aprobă prezentarea memorandului, vestejeşte urmăririle autorilor se şi protestă energic contra oprirei conferinţei. Respinge reformele ecleziastice şi exprimă dorinţa pentru cooperarea la marea luptă contra asupritorilor, a tuturor popoarelor neungureşti din monarchie, autorizând comitetul a continua negocierile începute în acest scop. Conferinţa se închide, într-o Iufiile Oglinzi Băile de la Oglinzi, sunt frecventate de multă lume, cu deosebire din Iaşi şi Botoşani. Serviciul de transport este însă foarte prost. Sunt pe hârtie 5 tramcare, în realitate însă numai 3, din care unul nu funcţionează din cauză, se vede, că antreprenorul Wassermann, nu are cat mai mulţi. Unul din tramcare poartă No. 1., pre semne că l-a cumparat la vreo desfacere, căci toate sunt hodorogite. Acum vadă cetitorul cum pot merge bolnăvit cu aşa hadarabce. Regularitate în mers nu este de loc, de cât doară pe program. Un bolnav care pleacă de la fi oare dimineaţă de acasă, trebue să stea la primărie până pe la 9, la baie un ceas, cel puţin, până se goleşte o cabină, şi încă vro două ceasuri până să vie un tramcar, aşa că la 12 iania 1 d. a. de abia se vede acasă ! Părinteasca primărie a angajat şi două trăsuri, dar nu se vede decît una, în care 111 loc să meargă dame, se urcă bărbaţi simandicoşi cu soţiile lor. încă un lucru : comuna nu caută ca să pue tramcarele la disposiţia administraţiei băilor, ci ele vin şi se duc când vroiesce dl. Wasserman şi cu vizitele lui. Bune băi pentru a face bolnavi din oameni teferi şi pentru a ucide mai curând pe cei bolnavi. Bineînţeles că toate aceste nimicuri nu strică natura apelor, ci numai nimicesc efectul. Corespondent Chestia E'reaasci în Germania Articolul publicat în ziarul Is. Temp* din 10 Iunie. (Uimare). Nu este unul, nici chiar partidul liberal, te de o jumătate de veac a avut atâtea puncte de atingere și de idei comune cu Jidanii din Germania care să nu facă înaintea acestei mişcari crescătoare, o mină uimitoare. El îşi păstrează cu mândrie principiile ; tăgădueşte că ar fi existând o chestie evreiască; nu vrea să vadă agitiţiunea care câştigă din ce în ce ; ea este pentru dânsul cea ce zicea Frederic III, ruşinea acestui secol;—şi cu toate acestea el însuşi se îngrozeşte de acest lucru.—Un mic esemplu va fi de ajuns pentru a dovedi aceasta : în momentul, în care comitetul progresist a hotărât pentru candidaţi colegiile electorale ale partidului, unul din membrii fruntaşi a cetit o scrisoare prin care comitetul local al unui oraş mare vestia cu părere de rău că el nu putea să pună din nou candidatura unui fost deputat de ai lor, «din cauză că alegătorii nu ar la voturile lor nici unui candidat oricare ar fi el—dacă ar mai întreţinea legături fie chiar indirecte cu Jidanii». Singur acest fapt spun« destul de mult asupra stărei în care se află opiniunea în Germania. Eu am avut ocaziunea de a o vedea, această opiniune, manifestându-se direct în public. O întrunire conservatoare, care adunase zilele trecute pe cea mai bună burghezime avută a unuia din cartierele Berlinului, a trebuit să ţistuiască pe profesorul Wagner, un luptător din cel vechi al socialismului creştin, pentru cuvântul că el declara că nu poate să se uniască cu partidul antisemit de astăzi şi pentru că el îşi făcea rezervele sale cu privire la numeroasele măsuri luate contra Jidanilor. «Eu mă învoesc, zicea el, ca să se opriască Evreilor învăţămîntul istorienoastre naţionale în şcoli şi la Universitate, însă nu văd paguba dacă li s’ar lăsa alte catedre. Căci o istorie naturală evreiască nu esistă, cum nu esistă nici matematici jidoveşti !» După un rând de întreruperi, Wagner mai adaose : «dar în fine, ce să facem cu dânşii ?» O voace : «Să-I isgonim». Şi acest auditoriu compus din burghesimea aleasă, găsi această soluţie tot aşa de naturală pre cât e şi de simplă şi aplăuda pe întrecute: «Să-I isgonim». In cele din urmă, la această formulă se mărginesc programele deosebitelor grupuri antisemite, fie ele conservatoare cum sunt, socialiştii creştini din Germania de nord, sau democratice, cum este partidul popular antisemit *din Germania de sud. Noi suntem deja departe de timpul când profesorul Treitschkr, semnalând «pericolul jidovesc*, se grăbia de a declara că încă n’ar putea fi vorba de a le opri dreptul de cetățenie. Zece ani cel mult au trecut de la cea dintăiu campanie şi astăzi se cere cea ce ar putea numi cineva : «revocarea edictului din Berlin*. HIGIENA IASULUI 9 Am aratat de atâtea ori deja nemulţămirile ce le avem de modul cum cei de la comună îngrijesc de higiena oraşului acestuia, şi am insistat mult asupra cauzelor care fac să nască îngrijiri serioase: că dacă holera se încuibă în el, ajutata mai ales şi de masurile luate de la centru, că cei bănuiţi de infecţiune să fie sub privigherea medicala în Iaşi şi nu la Ungheni, fără îndoială că cu greu vom putea scapa de secerea spăimântatoare a acestei epidemii. Adevărat e că lipsa de apă şi a canalurilor de scurgerea necurăţeniilor constitue un desavantaj foarte mare pentru salubritatea Iaşului , dar nu mai puţin adevărat e că nu se face tot ce se poate şi tot ce este de datorie, mai cu samă în timpuri de epidemii, şi aceasta constitue partea mare a responsabilităţei ce o au cei de la comună faţă cu cetăţenii şi cu consciinţa lor proprie. Partea de sus a oraşului, începând de la casa Neuschotz tot mal are un aspect de curăţenie, şi poate cineva să creadă ce s’a făcut şi se face câte ceva pentru întreţinerea ei. De la acel punct însă, cu cât ar scoborî mal în vale, fie spre Tataraş ori înspre şesul Bahluiului, pe întreaga curbă în- I cunjurătoare, rămâne înspăimântat de miseria mare ce se vede, infecţiunile ce clocesc la arşiţa soarelui otrăvurile cumplite şi care inciumează aerul. Ei bine, aceasta nu se poate atribui decât numai nepăsărel ce domneşte în consiliul comunal pentru sanatatea publică, nepăsare ce-i face cu atâta mai vinovaţi, cu cât ştii că în acele părţi sunt cuiburile epidemiilor şi în loc de a le stărui, din contra le întreţin cu îngrijire căci pe locurile virane ce le au se depun mereu mormane de necurăţenii, fie de particulari fie de înseşi căruţele comunale. Nu e numai atâta. Acum când din toate părţile auzim că se ivesc cazuri de holeră, autoritatea comunală în loc să fie măsuri restrictive pentru tot ce priveşte curăţenia, şi sistemul de alimentare, ea stă indiferentă, aşteptând cu braţele încrucişate ivirea flagelului ca se poată utiliza baratcile construite din anul trecut, şi maşina de desinfectare fără însă să fie măsurî prielnice întreţinere! salubrităţel. Pentru aceasta vedem chiar în stradele cele mai principale depozite de gunoae prin ogrăzi, infecţiunî vătămătoare respiraţiuneî, vidanjele construite în un mod cu totul primitiv, ducănd ziua mare conţinutul lor ; pentru aceasta vedem căruţele jidoveşti cutrierând I mahalalele cu peşte putred, ori fructe crude pe care le vând poporului sarac, cel mai susceptibil I din cauza relei alimentări, să fie prada epidemiei. Domnii de la comună ar face foarte bine să iasă din indiferenţa ce s-a impus-o şi să se ocupe serios de higiena oraşului pe care îl gospodăresc, să ia măsuri urgente pentru ridicarea tuturor substanţelor infecţioiase şi transportarea lor departe de oraş, se opreas- I că cu desăvîrşire toate obiectele de hrană, vătămătoare sănătăţei locuitorilor, şi se intervie cu autoritatea lor pentru scăderea preţurilor cărnei şi panel ca poporul sărac să poată să se hrănească mai bine şi mai substanţial. Această datorie o au şi trebue s’o îndeplinească d-lor căci este vorba de viaţa şi sanatatea cetăţenilor. Partea Literari SuverinOIMUL NOU —E...! Da şi d-ta de asemmda a voi să înfiinţezi o secta nouă ! —De ce nu! Timpul e aşa că te îndeamnă la aceasta. Cu idealurile vechi nu se poate trăi. Parte din ele nt devenit triviale, sail par triviale, parte s’att învechit. Pe lângă acesta totul s'a încurcat. Noi căutăm ceva nod, ceva de al nostru, tiner, ceva care încă n a existat, sai care a existat ca din întâmplare. —O întâmplare voiţi s’o erijaţi în principii! ?