Ecoul Moldovei, 1893-1894 (Anul 3, nr. 1-51)

1893-10-14 / nr. 14

inai din diferite motive politice provocate de la centru, nu primesc această însărcinare. In consiliu judeţan Iîncu s’au iscat diverging de opiniunî şi care nu vor întârzia de a isbucni în paguba guvernului. Aşa dar după cât se vede nemulţumirele au început a se arata pe faţă şi la Dorohoi. Timpul întârziidu-se pentru agricultori iar de altă parte stagnaţiunea în afaceri au făcut, că arăturile să nu fie încă terminate. Aşa aflăm că prin mal toate judeţele din Moldova sunt agricultorii cari nici nu au început încă arătura de toamnă ceia ce fără îndoială este o mare derulare a intereselor agricole. Semănăturile câte s’au făcut, deja sunt mai toate afară înverzind frumos lanurile. Botezul micului Principe Carol va avea loc Duminică 17 Octomvrie, în castelul Peleş, la orele 2 p. m. Pe lângă oficiali sunt invitaţi toţi foştii miniştri, nu mai multe notabilităţi din ţară. ECOUL MOLDOVEI De peste Munţi Ungurii nu numai că nu dau îndărăpt de la executarea planului de maghiarizarea a elementului românesc de sub corona lor, dar încă sunt cuprinşi de un felin de dorinţă nouă de a ajunge cât mai iute la acel resultat, ca cel mai bun şi mai expeditiv pentru asigurarea statului pe viitor în potriva tulburărilor lăuntrice. Astfel cu ministrul instrucţiune! publice, contele Albin Csaky, în urma plăngerei deputatului cossuthist Madarasz că în multe comuii româneşti preoţii şi învăţătorii nu ştiu ungureşte, a dispus că inspectori şcolari şi comisiile administrative să cerceteze cu deamăruntul spre a află adevăratul număr al acelora cari nu predau cu destul succes limba ungurească, cum şi a acelora cari nu o cunosc de felin. Asemenea cercetări deja au pornit să se facă în toate comitatile locuite de Români, ceia ce vra se zică că şovinismul unguresc neputând se facă lucru mare pe calea administrativă, a alergat la aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiului de maghiarizare prin învăţămint. Pericolul ce decurge de aici pentru fraţii noştri de peste munţi se înţelege că e foarte mari şi vestea unei asemineA hotârîri a făcut să se alarmeze toţi luptătorii cauzei naţionale. Căci dacă d-lu Hieronimuî, ministrul de interne a căutat a lua lucrurile cu încetul spre a cuceri pe nemaghiarî, cel de la instrucţie, contile Csaky a luat prin sublarternul sei toate măsurile închipuite ca se apuce repede pe calea magherizărei instituţilor de cultură, cu alte cuvinte se le ridice caracterul românesc. A Ziarul "Tribuna,, vorbind cu competenţa-i cunoscută despre maghiarizarea instrucţiunei, arată că e de datoria tuturora şi mai cu seamă a autorităţilor confesionale ca se şi deie socoteală de acest pericol ce amenenţă naţiunea, se apere cu demnitate şi hotărîre drepturile de autonomie a bisericei şi a şcoatei, şi se respingă cu bărbăţie volnicia şi ilegalitatea, ori de unde ar veni ea, fiind sigure că vor avea la spete tot poporul gata se’l sprijine în protestările ce le vor face. Aşa dar, pe când persecuţiunile pe calea judeciară urmează înainte şi vizază se lovească pe toţi cei cari s’au devotat apărărel naţionalităţel lor, pe când din toate părţile continentului acestuia unde poate cineva respira liber şi să-şi exprime gîndirea fără teamă, s’au ridicat protestări pentru purtarea nedemnă ce o au faţă cu naţionalităţile. Ungurii în loc să’şi mai impună moderaţiune şi se recunoască nedreptăţile ce le au reverşit, din contra, nici nu le bagă în seamă şi merg înainte cătră atingerea scopului de desnaţionalizare. Prin această hotărîre a lor nu numai că nu vor stînge nemulţemirile ce domnesc în sinul naţionalităţei lor şi mai cu deosebire între Românî, dar încă le înmulţesc şi aprind animozităţile, cari fără îndoiala că în cele din urmă vor duce la reu spirit pentru maghiarism. Plaga Moldovei Buna stare economică de astăzi a jidanilor din Romănia, nimene nu o poate “tăgădui; întâiu voiu să arăt în ce condiţii au venit eî la noi şi de ce mijloace s’au folosit până să pună mâna pe situaţiune, cum şi greşelile pe cari leau făcut Românii, de unde a rezultat foloase imense pentru jidani. Pentru toată această primă parte a chestiune!, mă voiu folosi descrierea unui turist frances, Edouard Marbeau, om foarte învăţat, care făcînd în 1881 o călătorie în Romănia, scrutând lucrurile, interesându-se de toate, publică mai întâiu în ziarul «Le Correspondant* toate impresiile acestei călătorii, și pe urmă într’un volum (8 Paris 1881 ) sub titlul «Un nouveau royaume » Roumanie. Un mai* cunoscător om, mai perspicace n’am crezut că poate fi, și de aceea reproduc în traducere toată partea alceia care se rapoartă la jidanii din România. Iată o parte din samariul cap. III: «Iaşii într’o Sâmbătă.—Două societăţi rivale. Cartierul jidovesc : interiorurile, tipurile.—Partea frumoasă a Iaşului.—Jidani şi boeri; jidani şi ţărani. — Pânza de pavigăn. — Până când oare vor răbda Românii!—Năvălirea jidovească a fost un efect al stărei sociale. Nemernicia măsurilor luate în potriva jidanilor. — Rasa jidovească este definitiv lipită de pământul românesc». Numai cetind cineva asemenea titluri şi fiind bun Român se îngrozeşte, dar eu unul care cu astă ocazie cetesc întreg acest mic volum pentru a treia oară! Şi am să fac o mărturisire dreaptă: întâia oară, când am cetit asemenea lucrare era în anul 1884 şi aş fi găsit, căutînd bine înţeles, chiar mijloace de a o tipări, dar mi-am zis: nu! Poate că jidanii nu se, gândesc tocmai la cea ce li atribue Marbeau, şi dacă e aşa, atunci de ce să li suggerez eu o ideie pe care el încă pot să nu o aibă? Asta ar fi un mare pacat din parte-mî şi am tăcut spunâd numai unuia şi altuia mărimea pericolului ce ne ameninţă. Astăzî însă, când văd partide tinere, în care lumea pune oarecare încredere, zic, când văd că asemenea partide cum este al radicalilor, abuzază de primirea favorabilă ce li se face de către cetățenii tineri, și pun chiar candidaturi jidovești când văd că pentru a publica niște scrisori calomnioase la numele poporului român, nu am găsit ospitalitate la nici un ziar în ţara întreagă; astăzi când un alt partid—socialiştii, fac conciliabule, de la care nu lipseşte de obiceiu un jidan ; astătăzî când am auzit zicându-mî de cătră un radical că eu aş avea mai puţine titluri la recunoştinţa poporului român, de cât are dr. Lebeli a cărui candidatură i-au sprijinit-o partidul radical , astăzi când văd că Rusia espulsază pe jidani pentru infamiile lor, bineînţeles iar jidanii din Romănia cer prin foile noastre sprijin pentru el de la bogătaşii jidani din ţara noastră, şi când eu român cetind jurnalul nu pricep cum un român ar putea să reclame ajutoare pentru ca un popor infam frate cu cel ce-l ţinem noi în sine să vie să se aşeze la noi; astăzî în fine când învîrtindu-mă în jurul meu, aud şoptindu-se de fiecare că în Iaşi gem pivniţile şi podurile jidoveşti de jidani espulsaţî din Rusia şi când acel dr. Lebell în calitate de preşedinte al unei societăţi secrete de israiliţi, a trimis jidani cu bani pe linia Prutului, ca să uşureze trecerea frauduloasă cum vor putea de peste frontiera Rusiei, a confraţilor săi; când toate acestea le văd astă zî, ml fac o datorie de a nu tăcea; un moment de în- I târziere ar fi o paguba. De aceia dau la iveală impresiile d-lui’Marbeau spre a vedea fie-care român că străinii ne cunosc mai bine situaţia, şi că pentru dânşii de pe acum 10 ani eram îngropaţi. Iată acele impresii. «Iaşii este al doilea oraş al României şi vechea capitală a principatului Moldovei. Linia de drum de fer, ce conduce la el trece, prin această provincie de a lungul, urmând valea Siretului. La puţină distanţă de Bukovina, trebuie a lua ramura Odessei şi ajunge cineva la Iaşi la cîteva leghe departe de graniţa rusească. Acest oraş bogat şi pitoresc este bine aşezat pentru a evoca la Jidani, în chip de patrie, amintirea vechei cetăţi sfinte. Sub raportul topografic, el are oarecare analogie cu Ierusalimul. Aşezat ca şi dînsul pe un lung podiş, uşor prăvalatic, el domină văile ce se întind înspre Prut. Dar în loc de o cîmpie pustie şi de dealuri goale, aicea munţii cari desemnează orizontul, îşi arată coastele lor păduroase, încoronate cu groasele ziduri ale vechilor monastiri, iar şesurile desfăşură o rodire fără samăn. (Va urma) Halta Scânteia Am mai vorbit noi asupra nevoei ce se simte că la halta semtia din jud. Vaslui să se oprească aceleratul pentru un minunt ori două. Findcă cei de la guvern nu prea vor se ţie seamă de cele ce se scriu pe la ziare, revenim din nou atrăgândule atenţiunea asupra acestei chestiuni, care nu are nimic de a face cu politica, ci numai cu interesele locuitorilor de prin acele părţi şi care ating deo potrivă pe prietenii ca şi pe duşmanii regimului actual. Toţi locuitorii din partea de nord a plasei Fundurilor au cea mai mare uşurinţă, din cauza apropierei ca din halta Scânteia să fie trenul spre a merge unde interesele îi reclamă. Dar deoarece trenul accelerat nu se opreşte de loc, ei sunt nevoiţi se treacă pe lingă ea spre a merge distanţa de mai mulţi chilometri, pănă la Rebricea ori Buhăeşti. Aceasta se înţelege că nu e de loc zimbitor pentru acei mai cu seamă cari sunt siliţi se alerge la una din aceste staţii când s’ar putea foarte bine să se urce un tren de la scînteia. Oprirea acceleratului la această haltă ar fi şi spre folosul şi al Direcţiunei generale a căilor ferate, fiindcă din constatările făcute cu inspecţiunile ce au urmat pănă acumft, resultă că bilete pentru trenul de persoane ce se opreşte, se eliberează un numer relativ destul de mare, de ! !