Ecoul Moldovei, 1893-1894 (Anul 3, nr. 1-51)
1893-08-05 / nr. 4
ANUL III No. 1 UN NUMAR 25 BANI JOI 5 AUGUST 1803 ECOUL MOLDOVEI ZIAR SEFTAMAHAL ABONAMENTULI )( )( Redactor-proprietar: Em. Al. MANOLIU , Pe un an.................................................Lei noi 12 » 6 luni..................................................» » 6 )( Pentru străinatate se adaogă portul. ^ REDACTIA SI ADMINISTRATIA IN STABILIMENTUL GRAFIC „MIRON COSTIN’* STR. GOLIA No. 54, ANUNCIURI )( Rândul in pagina III ... . Bani &0 )( » » » IV................................. » 25 ^ Insertiuul iji reclame 1 IeU linia DIN NEVOELE MOLDOVEI . iii In numerele precedente vorbind despre căile de comunicaţiune, am arătat că această parte a ţereî sufere mult de lipsa lor, şi insistând mai întâiul asupra liniilor de drum de fer, am dovedit că tot ce s’a făcut acolea, e departe de ori-ce comparaţiune faţă cu cele ce s’au făcut în Valahia. Nu avem pretenţiuni absurde, în ce priveşte mijloacele pe care le credem trebuitoare a se da Moldovei, pentru ridicarea ei pe calea economică şi culturală, dar cerem să i se dea în mod proporţional cu partea ţereî de dincolo de Milcov, toate înlesnirile posibile ca să se poată desvolta. Drumurile de fer sunt o necesitate imperioase pentru o mulţime de localităţi isolate pănă astăzi şi a căror producţiuni se perd atât în paguba locuitorilor lor cât şi a statului chiar. La câtă valoare s ar ridica întinsele terenuri ale judeţului Fălcii dacă ar fi o linie Nuşi-Fălciu prin valea Alanului cum şi din valea Prutului spre Răducăneni? Cât nu ar câştiga bogatele terenuri din judeţul Dorohoi şi Botoşăni dacă s’ar fi căutat ca prin linia Dorohoi-Iaşi, ce se construeşte, se atingă adevăratele centre ale lor, către care să se scurgă mai cu uşurinţă şi în un timp scurt toate producţiunele îmbelşugate ce le dau ele. Punem în evidenţă nevoile acestor trei judeţe cum şi ale Vasluiului de ex., cari sunt lipsite până şi de şosele, prin care să se poată străbate cu oarecare înlesnire în diversele lor localităţi şi a se lega prin ele cu principalele artere de comunicaţiune. Şi fiindcă vorbim de şosele nu putem să trecem ca uitată nedreptatea mare ce se făcu acestei părţi a ţereî când s’au votat 27 milioane de lei, din care după multă tocmalâ şi sfadă majoritatea frăţască din Cameră de abea i-a acordat şi ei vreo şease milioane. Dar să nu se creadă că aceasta a făcut-o fraţii pentru cuvântul că ţinură socoteală de ruşine, ori că hrăpăcitatea era prea isbitoare şi că prin urmare au trebuit s’o mai acopere prin această jertfă, nu linguşitori cum sunt faţă cu Regele au căutat să nu-i atingă susceptibilităţile lui, în ce priveşte întinsele domenii ce le are corona în Moldova, şi chibzuiră că, şease milioane ar ajunge pe de o parte spre a se acoperi cheltuelele trebuitoare domeniilor lipsite de şosele, iar pe de alta să se deie câte ceva şi judeţelor acelora, pe a căror reprezentaţi aveau nevoie de ai mai menaja puţin. Datorit aşadar slugărniciei cătră Tron şi grijei de a împacă interesele unora dintre representanţii mai influenţi, şi nici decum simţimentului de dreptate în tovărăşie, Moldova câştigă în sfârşit un număr de chilometri de şosea. Dar prin aceasta se poate oare zice că s’a satisfăcut interesele acestei părţi a ţereî? Se poate crede că s’au complectat în mod raţional făţaua de şosele care se lege diferitele centre de producţiune şi comerţ? Evident că nu numai că nu încape vorbă de aşa ceva, dar încă nu se dovedeşte o adevărata batae de joc din partea fraţilor Munteni, mai ales când ştim că sunt judeţe în Moldova, cum bunăoară al Dorohoiului şi al Fălciului în care statul n’a făcut nici un palmac de şosea, pe când pentru Valahia prin un singur vot se dă peste 20 milioane ca să i se procure şi acest mijloc uşurător comerţului şi transportului său. Moldova are nevoi urgente de drumuri de fel, de şosele, şi atâtea alte înlesniri pentru a se putea ridica din starea decăzută în care se găseşte economiceşte, şi fraţii noştri de peste Milcov, rezămaţi pe majoritatea de care dispun în Camere şi la guvern, le refuză cu îndărătnicie şi nu se gândesc decât cum se stoarcă mai bine budgetul statului în folosul exclusiv al Valahiei, cum se ajungă de a acapara totul în favoarea lor spre a-şi asigura o situaţie pe cât se poate de mulţumitoare. Aceasta însămnează tovărăşie? De peste Munţi Ziarul «Tribuna» din Sibiu, ne comunică o nouă ispravă ungurească, săvârşită în seara de 28 iulie, în oraşul Oradia-mare. Un martor ocular comunică citatului ziar că, selbătăciile la care s’a fidedat vitejii Unguri, însufleţiţi de câţiva renegaţi ai neamului românesc, cum şi de câţiva gazetari jidano-maghiari, şi toţi sub conducerea inspectorului Sipos, au întrecut orice margină, au umplut măsura ruşinei secolului în care trăim. Ocaziunea li se dădură nimernicilor ceteşi, în număr de peste 1000, o păcătoasă de broşură scrisă de un oarecare Pituk Béla în contra episcopului Mihail Pavel şi a clerului diecesei sale, prin care li se găseşte vină că gravitează spre Ligă. Hoarda selbatică, în chihote, fluere, strigăte necuviincioase, porniră pe la oarele 9 de seară din piaţa unde se adunase şi înarmaţi cu pietre, şi pari, năvăliră asupra reşedinţei episcopiceşti şi se purtară aşa fel că nu rentase macar nici o cercevică pe la ferestre. Vitejii după acest bombardament se duseră rînd pe rînd la Kavary, Sarkady, canonici ; de acolo se îndrumară la avocatul Zigve, apoi la şcoala română gr. cat, la preotul Mărcuş şi în sfârşit ca încununare a expediţiei lor, au năvălit şi asupra bisericei unde sparseră ferestrele şi profanară locaşul simt prin înjurături de tot felul. Succesul îi îmbatară însă şi mai mult şi ca se dovedească pănă unde îi pot duce curajul, se repeziră asupra bisericei ortodoxe şi după ce-i sfărămară ferestrele, au năvălit la seminar, sdrobiră tot ce aflară, la avocaţii Duma, Papp Coriolan, Kiss, la ziaristul Ardelean, la consistorul ortodox, la vicarul Goldu, la preotul rutean Ditz, la jud. Trib. Nestor, etc. etc. Oradia mare cu un cuvînt a fost vandalizată de hoarda hunică în timp de 3 oare de la 9 pănă la 12 de noapte, pănă ce în sfîrşit poliţia, sub scutul căria se sevârşise toate aceste mişelii, crezu că e destul deocamdată, şi interveni pentru a potoli aprinderea manifestanţilor. Ei, bine, cele petrecute acuma la Oradia-mare sunt o dovadă mai mult, pe lângă atâtea altele, că şovinismul unguresc nu se poate înfrîna, că el merge din un exces în altul, bătându-şî joc de opiniunea publică din Europa şi de simţimîntul Românilor, revoltaţi până în adâncul sufletului de tratarea neomenoasă şi barbară ce o sufere de atâta timp. In faţa acestor acte sălbatice, românimea are marea datorie de a se ţinea neclintită în aceiaşi atitudine demnă şi hotărîtă, de a lupta fără preget pe calea ce a deschis-o, căci avem credinţa că nu e departe oara când toate sforţerile Ungurilor de a o înăduşi să se spulbere, iar neamul nostru să se ridice triumfător. O îndoită calamnitate Ziarele guvernamentale încearcă să apere guvernul de învinuţirea ce-i aruncă opoziţia pentru străbaterea holerei în ţară, care acuma face victime numeroase, cu deosebire la Tulcea, brăila, Kulina, Galaţi, Cernavodă şi Feteşti. Din parte-ne, încă de când primejdia se arătase la graniţă, ne-am făcut datoria de a atrage luare aminte a guvernanţilor asupra respunderei mari ce şi-o iau neglijând măsurile serioase de aparare în potriva teribilei epidemii, şi am cerut stabilirea de carantine, cel puţin ca anul trecut, căci numai prin ele aveam convingerea să fim cruţaţi de această nenorocire. Atât guvernul cât şi serviciul sanitar, luând avizul congresului de la Dresda, aviz dictat de interese curat economice pentru Austria mai cu seamă, nu a mai pus carantine serioase, ci s’a mut-