Ecoul Moldovei, 1893 (Anul 2, nr. 65-86)
1893-02-11 / nr. 65
rios, nici un motiv pipait de care să se acuţe, s’a acaparat de articolul publicat în No. 266, sub titlul Repriviri politice şi din el , procurorul suprem din Cuj face un cap de acuzaţie contra acestui ziar. Cu această faptă Maghiarii dau o dovadă maî mult despre ce vra se zică libertatea presei în statul lor, cănd este vorba de naţionalităţile nemaghiare, libertate pe ca-re,deputatul Pazmandy o laudă atăt de mult spunând prin Le Martin, organ parisian, că » la el în Ungaria nu există cenzură nici confiscaţiune, nici protestaţiune şi nici chiar sistemul comunicatelor «. Lumea dar să poate convinge că pe când în străinătate caută Ungurii ca minţind să afirme liberalismul cel mai întins, în acelaş timp cu o neruşinare nemaipomenită, censurează ziarele naţionalităţilor, le caută pricină şi în fine le face pasibile de codul lor penal. Articolul în chetiune, pe care procurorul din Cluj l a găsit tendenţios, că îl autorizază de a uza de lege şi a face judecată, de fapt nu cuprinde nimic de alarmant, nimic nedrept şi ofensator guvernului unguresc. Dar după cum Ungurilor nu le este îndemănă a sta o zi liniştiţi şi mai cu seamă de a nu lovi în Romănî, ş’au găsit un mijloc nou de ocupaţiune şi vor avea-o câteva zile, sărita de astă-dată cu totul; îl credeam înstreinat de această ţară vezând purtarea ce-a avut-o în chestiunea Bedmar, chestiune pe care el o curmă păgubind Statul de mai mult de patru milioane lei, pentru a înbogăţi străinii, dar nu-l credeam încă atât de învăluit de ideile cosmopolite, ca să pue pe Români mai jos chiar decât Jidovii şi se pledeze cauza acestora cu atâta neruşinare şi încă ca ministru, de la tribuna parlamentului ! Te ai alarmat jidovule Carp că membrii parlamentului în un moment de gîndire au găsit de cuviinţă ca cel puţin învăţămîntul profesional să fie curăţit de jidovismul înăduşitor, şi ai făcut chestiune ministerială? Te-aî alarmat că din sinul majorităţeî s’au găsit însfărşit oameni care se’şi deie seamă de starea de copleşire în care au ajuns Românii, mai ales ceştia de dincoace de Milcov şi că au cugetat că cel puţin în învăţămîntul profesional să se mai pue stavilă pohoiului jidovismului care a acoperit întreaga situaţie economică a Moldovei? Dar atunci ce represintî?-interesele alegătorilor români care te-au trimis ca mandatar şi ale terei al cărui ministru eşti, sau interesele jidovilor, interese de ametralminte opuse cu ale noastre care vroim limitarea marei afluenţe jidoveşti, prin măsuri serioase şi cât se poate de uirgente. D-le Carp, te ştiam înstrăinat de ţară dar nu te ştiam jidovit şi ai probat cu prisosinţă că eşti cel mai devotat apărător al lor. Pe când noi ceştia din Moldova, nu ne putem mişca de jidovime şi că nici o întreprindere, nici un comerţ, nici o industrie, nu poate face Românul fără ca să nu fie greu lovit de concurenţa jidovească, concurenţă neonestă şi dăunătoare sub toate raporturile, se găseşte dl. P. P. Carp, Român moldovan care în fapt cunoaşte în destul de bine ce sunt Jidovii din Moldova, şi de câte sunt capabili să facă pentru a stinge cu totul romănimea de acolea, se găseşte zicem dl. P. P. Carp care cu o îndrăsneală ne maipomenită pentru un consilier al Tronului şi un reprezentant al celor ce sufer flagelul jidovesc, se redice glasul în Parlament şi să facă apologia jidovismului, se laude marele calităţi ale acestui neam. Mai mult încă, se afirme el, ministru al ţerei, calomniile infame ce zilnic se văd înserate de presa jidovească din străinătate că sunt persecutaţi, ucişi, înecaţi în nori, că sunt torturaţi, spînzuraţi şi arşi, dând chiar stampe prin ziare ilustrate de scene singeroase săvârşite de soldaţii români asupra nevinovaţilor Jidovi; însuşi dl. Carp, se-l scoată de exemplu pentru hărnicia lor, se’l arăte în sfârşit că sunt martir! în mijlocul nostru? Ei bine, dl. Carp s’a perdut ECOUL MOLDOVEI Partea Moldovei in cultura romineasca Conferenţă ţinută în ziua de 14 April 1891 de dl. P. Rîşcanu. (urmare) III Ce era laşul cu treizeci de ani în urmă ? D-l Iacob Negruzzi în «Copil de pe natură» se ridică cu mare putere încontra celor care, cu vreme şi fără de vreme întrebuinţează numele lui Ştefan cel Mare şi Mihail Bravul. Are mare dreptate. După cum Biblia zice : «Să nu el numele Domnului D-zeului tot în deşert», aşa ar trebui să facem şi noi cu aceste sfinte nume. Altfel nu le profanăm. înţeleg să se întrebuinţeze numele lui Ştefan cel Mare în feliul cum l-a întrebuinţat marele Eminescu. înţeleg ca, îngrozit de năvălirea streinilor, când De la Turn în Dorohoiu Curg duşmanii în puhoiil Şi s-aşază pe la noi, Şi cum vin cu drum de fier toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra streinătate, cu inima zdrobită de durere pentru că Românului Nici îi merge, nici se’ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Şi-l strein în ţara lui ; Arhita. org. loc. şfiinţii. şi literare din Iaşi. Vol. III. înţeleg ca poetul să aibă o ultimă speranţa la Ştefan cel Mare : Ştefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta. Las’ Arhimandritului Toată grija schitului . Lasă grija sfinţilor In seama părinţilor. Dar farmacia la »Ştefan cel Mare«? dar grădina la »Ştefan cel Mare«?. Aceasta e absurd. Ştefan, pe cît ştim, era mînios, gata a vărsa sînge nevinovat, omora la ospeţe fără judeţ. Nimic care să samene a leacuri , din contra. Numai doară dacă a lua doctorii înseamnă »a fi omorît fără judeţ«. A da numele lui Ştefan cel Mare unei grădini de petrecere, este la necuviinţă, după cum o necuviinţă neertată este ca, chiar în faţa Primăriei, o crîşmă să poarte numele de Miron Costin. Gloriile ţării noastre nu ar trebui întinate astfelia. Tot aşa trebue să facem şi cu numele laşului şi cu numele sfînt al Moldovei, să nu le »luăm în deşert«! ★ * * laşul, onorat auditoriu, ştiţi că are trei nume. In limbajul oficial e »a doua capitală a Romînieî«. Pentru noi Moldovenii el este »leagănul Unirii şi al ideilor mari«. Pentru unii din fraţii de peste Milcov e »un tîrg ovreu«. In 1861 Iaşul era capitala Moldovei; avea drep să se pretindă leagănul Unirii şi nu era de loc un tîrg ovreu. Pentru ca să vedeţi ce era, să facem o preumblare în vechia capitală a Moldovei, în »bătrînul Municipiu al Iaşilor«, cum zicea Dim. Gusti. Plecăm de la Palat. Chiar lîngă Palat erafi casele lui Răducanu Roseti ginere al lui Grigorie Ghica, proprietar al Căiuţului şi al mai multor moşii, de mai multe ori ministru, oprator de frunte în Adunarea Moldo- Ivel. Casele sînt astăzi proprietatea , lui M. Daniel. In faţa Mitropoliei, măreaţa casă a Visternicului Nicolae Roseti Rozno-I vanu, unul din fruntaşii boerimii mol- i , idovene. Darnic, blind cătră cei mici. Roznovanu bătrînul ţinea mult »ca să iasă oameni din casa lui«. Astăzi e proprietate a Comunei. Lîngă Primărie erau casele Logo- fătului Alecsandru Balş, »proprietar a 80.000 de fălci«, cum zicea el însuși cu mîndrie în divanul ad-hoc, a-lături casa lui X. Millo! Astăzi aceste două palate ale acestor două familii ! boereștî sînt proprietatea Institutului Notre-Dame de Sion. Inaintînd spre Golia, dădeai de casa generalului Iorgu Ghica, şi pe vîrfuldealului se afla locuinţa Hatmanului, Anastasie Başotă, aşa de bogat că îm- prumuta visteria Moldovei la caz de nevoe , mare patriot, care a lăsat, cum ştiţi, cea mai mare parte din averea sa pentru Institutul de pe moşia sa ; Pomârla pentru creşterea fiilor de săteni. Intorcându-ne la uliţa Mare să ne oprim la hanul lui Petrea Bacalu, unde atâta vreme s-a jucat «Hora Unirii». In jurul Talpalarilor era un adevă- rat centru aristrocratic. Aici eraţi casele Hatmanului N. Mavrocordat (astăzi Seminariul), ale Miclescului etc. Pe uliţa Mare erau casele lui M. Pascanu, cel care a zidit spitalul din Tataraşi, înzestrăndu-1 cu moşii, casa în care s-a făcut cea mai întîiu întrunire pentru Unire, astăzi Creditul Urban. In raspintia Păcurarilor vedeai casele lui Iordache Beldiman, astăzi Vecsler, si ale lui Petrache Carp, astăzi Dr. Rigler. In stada Carol I de astăzi, Podul Verde pe atunci, vedeai la dreapta casele Paşcanului, astăzi Weizengrün, în faţa caselor lui Petrachi Mavroghe- Ini, de mai multe ori ministru, şi uinul dintre cei mai calomniaţi oameni de pe vremea lui. Se zicea că are 10 milioane, că s-a făcut palate pe Bosfor şi el a murit sărac, iar soţia lui nici până astăzi n-a putut isbuti să i se facă o pensiune. Mai la deal erau casele lui Costăchel Sturza, astăzi Şcoala Militară, şi, în faţă, locuinţa generalului Teodor Balş, singurele case boereşti care, cu ale Paşcanului de la Sf. Ilie, au rămas propietatea familiei ! In dosul caselor Balş erau casele lui Conachi, astăzi Şcoala Centrală de fete. In fine, la deal, casa lui Toderiţă Ghica Deleanul, unul din cei mai energici şi mai gospodari dintre boeri moldovenî, ceia ce nu-l împiedica a fi darnic. Un exemplu. Cînd a fost vorba să se strămute Adunarea la Bucureşti guvernul propusese ca să se dea deputaţilor cîte patru galbeni diurnă. Toderiţă Ghica combate propunerea ,fiind că guvernulse află în neînchipuire, şi criza bănească este îndeobşire simţită în ţară» , şi mai pe urmă, «eu ofer două mii de galbini pentru îndestularea acelor din doi deputaţi care ar dovedi că n-au mijloace». Casele T. Ghica, proprietate a statului, au sa fie dărîmate, pentru a se clădi Universitatea. Nu vreţi să vă obosesc mai mult. Trec peste multe case mari. In aceste palate trăia o nobilime, care se lepădase de mult de obiceiurile trecutului, care căutase a-şi asimila ideile şi moravurile occidentale şi le îmbrăţişase cu căldură. Această nobilime încuraja începuturile noastre de cultură. Ia patrona teatrul naţional, literatura naţională. In saloanele din Iaşi, V. Alexandri, boer şi el, a citit cele întâiu poezii ale sale şi cele întâi cîntece populare adunate de cătră el. Al. Sturza Miclăuşanul susţinuse cu mare energie Academia Mihaileană in 1846. Pe lîngă aceşti boeri se rîdicau o mulţime de oameni din popor. Din casa Roznovanului, a lui Al. Bal Bogdan, au eşit o mulţime care astăzi sunt proprietari mari. Un comerţ întins era în Iaşi, pentru a satisface dorinţa de trai bun şi de lux ce erau în boerimea moldoveană. Neguţătorii Iaşului erau mulţi şi bogaţi. Magaziile de juvaeruri, obiecte de artă, stofe preţioase, mobile, a lui Ivaşcu, a lui Codrescu, Gusti şi Petrini, din faţa Mitropoliei, a lui Miculi (astăzi comptuarul Neuschotz). Magazinul Anglais, şi alte multe, puteau rivaliza în bogăţie cu multe case de comerţ din streinătate. Stanciu Bacalu, Iancu şi Costache Bacalu, Iby, Bolzenthal şi Bogusch, erau neguţciori temeinici, cu relaţiuni întinse, cu daraveri foarte mari. Iaşul alimenta toată Moldova de sus. Librăria era în floare. Şi numai cine a putut vedea vreuna din bibliotecile de pe acele vremi ştie cu câtă îngrijire se alegeau cărţile cu care se îndeletniceau Moldovenii. Poarte puţine romane. Alăturea cu neguţătorii bogaţi, cu daraveri întinse, cu multe scumpeturî în magazinele lor, veneau meseriaşii. Mulţi dintre Dv. n’au apucat acele timpuri ; nu ştiţi că, cu treizeci de ani în urmă, erau o mulţime de bresle în Iaşi, oameni harnici, muncitori, ghibaci în meşteşugul lor, care erau în stare să satisfacă nevoile cele mai de căpetenie ale populaţiunii din capitală, de prin oraşele din districte şi de pe la ţară. Cu treizeci de ani în urmă, curățarii, talpălării, cizmarii, croitorii, blănării românealcatuiau o parte însemnată din populaţiunea ioană, şi dacă Bucureştiul se mîndrea