Ecoul Moldovei, 1893 (Anul 2, nr. 65-86)

1893-02-11 / nr. 65

rios, nici un motiv pipait de care să se acuţe, s’a acaparat de arti­colul publicat în No. 266, sub titlul Repriviri politice şi din el , procurorul suprem din Cuj face un cap de acuzaţie contra acestui ziar. Cu această faptă Maghiarii dau o dovadă maî mult despre ce vra se zică libertatea presei în statul lor, cănd este vorba de naţionali­­­tăţile nemaghiare, libertate pe ca-­­­re,deputatul Pazmandy o laudă a­­tăt de mult spunând prin Le Mar­­­tin, organ parisian, că » la el în Ungaria nu există cenzură nici confiscaţiune, nici protestaţiune şi nici chiar sistemul comunicatelor «. Lumea dar să poate convinge că pe când în străinătate caută Ungurii ca minţind să afirme li­beralismul cel mai întins, în ace­­laş timp cu o neruşinare ne­mai­pomenită, censurează ziarele naţi­onalităţilor, le caută pricină şi în fine le face pasibile de codul lor penal. Articolul în chetiune, pe care procurorul din Cluj l a găsit ten­denţios, că îl autorizază de a uza de lege şi a face judecată, de fapt nu cuprinde nimic de alar­mant, nimic nedrept şi ofensator guvernului unguresc. Dar după cum Ungurilor nu le este înde­­mănă a sta o zi liniştiţi şi mai cu seamă de a nu lovi în Rom­ănî, ş’au găsit un mijloc nou de ocu­­paţiune şi vor avea-o câte­va zile, sărita de astă-dată cu totul; îl credeam înstreinat de această ţară vezând purtarea ce-a avut-o în chestiunea Bedmar, chestiune pe care el o curmă păgubind Statul de mai mult de patru milioane lei, pentru a înbogăţi străinii, dar nu-l credeam încă atât de învăluit de ideile cosmopolite, ca să pue pe Români mai jos chiar de­cât Ji­dovii şi se pledeze cauza acestora cu atâta neruşinare şi încă ca ministru, de la tribuna parlamen­tului ! Te ai alarmat jidovule Carp că membrii parlamentului în un mo­ment de gîndire au găsit de cu­viinţă ca cel puţin învăţămîntul profesional să fie curăţit de jido­­vismul înăduşitor, şi ai făcut ches­tiune ministerială? Te-aî alarmat că din sinul majorităţeî s’au găsit însfărşit oameni care se’şi deie seamă de starea de copleşire în care au ajuns Românii, mai ales ceştia de din­coace de Milcov şi că au cugetat că cel puţin în învăţămîntul profesional să se mai pue stavilă pohoiului jidovismului care a acoperit întreaga situaţie economică a Moldovei? Dar atunci ce represintî?-interesele alegătorilor români care te-au trimis ca man­datar şi ale terei al cărui ministru eşti, sau interesele jidovilor, inte­rese de ametralminte opuse cu a­le noastre care vroim limitarea marei afluenţe jidoveşti, prin măsuri serioase şi cât se poate de uirgente. D-le Carp, te ştiam înstrăinat de ţară dar nu te ştiam jidovit şi ai probat cu prisosinţă că eşti cel mai devotat apărător al lor. Pe când noi ceştia din Moldo­va, nu ne putem mişca de jido­­vime şi că nici o întreprindere, nici un comerţ, nici o industrie, nu poate face Românul fără ca să nu fie greu lovit de concuren­ţa jidovească, concurenţă neonestă şi dăunătoare sub toate raporturile, se găseşte dl. P. P. Carp, Român moldovan care în fapt cunoaşte în destul de bine ce sunt Jidovii din Moldova, şi de câte sunt ca­pabili să facă pentru a stinge cu totul romănimea de acolea, se găseşte zicem dl. P. P. Carp care cu o îndrăsneală ne mai­pomenită pentru un consilier al Tronului şi un reprezentant al celor ce sufer flagelul jidovesc, se redice glasul în Parla­ment şi să facă apologia jidovismului, se laude marele ca­lităţi a­le acestui neam. Mai mult încă, se afirme el, ministru al ţe­­rei, calomniile infame ce zilnic se văd înserate de presa jidovească din străinătate că sunt persecutaţi, ucişi, înecaţi în nori, că sunt torturaţi, spînzuraţi şi arşi, dând chiar stampe prin ziare ilustrate de scene singeroase săvârşite de soldaţii români asupra nevinovaţi­lor Jidovi; însuşi dl. Carp, se-l scoa­­tă de exemplu pentru hărnicia lor, se’l arăte în sfârşit că sunt mar­tir! în mijlocul nostru? Ei bine, dl. Carp s’a perdut ECOUL MOLDOVEI Partea Moldovei in cultura rom­ineasca Conferenţă ţinută în ziua de 14 April 1891 de dl. P. Rîşcanu. (urmare) III Ce era laşul cu treizeci de ani în urmă ? D-l Iacob Negruzzi în «Copil de pe natură» se ridică cu mare putere în­­contra celor care, cu vreme şi fără de vreme întrebuinţează numele lui Şte­fan cel Mare şi Mihail Bravul. Are mare dreptate. După cum Biblia zice : «Să nu el numele Domnului D-zeului tot în deşert», aşa ar trebui să facem şi noi cu aceste sfinte nume. Altfel nu le profanăm. înţeleg să se întrebuinţeze numele lui Ştefan cel Mare în feliul cum l-a întrebuinţat marele Eminescu. înţeleg ca, îngrozit de năvălirea streinilor, când De la Turn în Dorohoiu Curg duşmanii în puhoiil Şi s-aşază pe la noi, Şi cum vin cu drum de fier t­oate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra streinătate, cu inima zdrobită de durere pentru că Românului Nici îi merge, nici se’ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Şi-l strein în ţara lui ; Ar­hi­t­a. or­g. loc. şfiinţii. şi litera­re din Iaşi. Vol. III. înţeleg ca poetul­­ să aibă o ultimă speranţa la Ştefan cel Mare : Ştefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta. Las’ Arhimandritului Toată grija schitului . Lasă grija sfinţilor In seama părinţilor. Dar farmacia la »Ştefan cel Mare«? dar grădina la »Ştefan cel Mare«?. Aceasta e absurd. Ştefan, pe cît ştim, era mînios, gata a vărsa sînge nevi­novat, omora la ospeţe fără judeţ. Nimic care să samene a leacuri , din contra. Numai doară dacă a lua doc­torii înseamnă »a fi omorît fără ju­deţ«. A da numele lui Ştefan cel Mare unei grădini de petrecere, este l­a necuviinţă, după cum o necuviinţă neertată este ca, chiar în faţa Primă­riei, o crîşmă să poarte numele de­­ Miron Costin. Gloriile ţării noastre nu ar trebui întinate astfelia. Tot aşa trebue să facem şi cu nu­mele laşului şi cu numele sfînt al Moldovei, să nu le »luăm în deşert«! ★ * * laşul, onorat auditoriu, ştiţi că are trei nume. In limbajul oficial e »a doua capi­tală a Romînieî«. Pentru noi Mol­dovenii el este »leagănul Unirii şi al ideilor mari«. Pentru unii din fraţii de peste Milcov e »un tîrg ovreu­«. In 1861 Iaşul era capitala Moldovei;­­ avea drep să se pretindă leagănul U­­nirii şi nu era de loc un tîrg ovreu­. Pentru ca să vedeţi ce era, să facem o preumblare în vechia capitală a Moldovei, în »bătrînul Municipiu al Iaşilor«, cum zicea Dim. Gusti. Plecăm de la Palat. Chiar lîngă Palat erafi casele lui Răducanu Ro­­­­seti ginere al lui Grigorie Ghica, pro­prietar al Căiuţului şi al mai multor moşii, de mai multe ori ministru, op­­­rator de frunte în Adunarea Moldo- I­vel. Casele sînt astăzi proprietatea , lui M. Daniel. In faţa Mitropoliei, măreaţa casă a­­ Visternicului Nicolae Roseti Rozno-I vanu, unul din fruntaşii boerimii mol- i , i­­­dovene. Darnic, blind cătră cei mici.­­ Roznovanu bătrînul ţinea mult »ca să iasă oameni din casa lui«. Astăzi­­ e proprietate a Comunei. Lîngă Primărie erau­ casele Logo-­ fătului Alecsandru Balş, »proprietar a 80.000 de fălci«, cum zicea el în­suși cu mîndrie în divanul ad-hoc, a-­­­lături casa lui X. Millo! Astăzi aceste două palate ale acestor două familii­­ ! boereștî sînt proprietatea Institutului­­ Notre-Dame de Sion. Inaintînd spre Golia, dădeai de casa­­ generalului Iorgu Ghica, şi pe vîrful­­dealului se afla locuinţa Hatmanului, Anastasie Başotă, aşa de bogat că îm-­­ prumuta visteria Moldovei la caz de­­ nevoe , mare patriot, care a lăsat, cum ştiţi, cea mai mare parte din averea­­ sa pentru Institutul de pe moşia sa ; Pomârla pentru creşterea fiilor de săteni. Intorcându-ne la uliţa Mare să ne­­ oprim la hanul lui Petrea Bacalu, unde­­ atâta vreme s-a jucat «Hora Unirii».­­ In jurul Talpalarilor era un adevă-­­ rat centru aristrocratic. Aici eraţi ca­sele Hatmanului N. Mavrocordat (as­tăzi Seminariul), ale Miclescului etc. Pe uliţa Mare erau casele lui M. Pascanu, cel care a zidit spitalul din Tataraşi, înzestrăndu-1 cu moşii, casa în care s-a făcut cea mai întîiu­ întru­nire pentru Unire, astăzi Creditul Urban. In raspintia Păcurarilor vedeai casele lui Iordache Beldiman, astăzi Vecsler, si ale lui Petrache Carp, astăzi Dr. Rigler. In stada Carol I de astăzi, Podul Verde pe atunci, vedeai la dreapta casele Paşcanului, astăzi Weizengrün,­­ în faţa caselor lui Petrachi Mavroghe- I­ni, de mai multe ori ministru, şi ui­nul dintre cei mai calomniaţi oameni de pe vremea lui. Se zicea că are 10 milioane, că s-a făcut palate pe Bos­­­for şi el a murit sărac, iar soţia lui nici până astăzi n-a putut isbuti să i se facă o pensiune. Mai la deal erau casele lui Costă­­chel Sturza, astăzi Şcoala Militară, şi, în faţă, locuinţa generalului Teodor­­ Balş, singurele case boereşti care, cu ale Paşcanului de la Sf. Ilie, au ră­­mas propietatea familiei ! In dosul caselor Balş erau casele lui Conachi, astăzi Şcoala Centrală de fete. In fine, la deal, casa lui Toderiţă Ghica Deleanul, unul din cei mai ener­gici şi mai gospodari dintre boeri mol­dovenî, ceia ce nu-l împiedica a fi dar­nic. Un exemplu. Cînd a fost vorba să se strămute Adunarea la Bucureşti guvernul propusese ca să se dea de­putaţilor cîte patru galbeni diurnă. To­deriţă Ghica combate propunerea ,fi­ind că guvernul­­se află în neînchipu­­ire, şi criza bănească este în­deobşire simţită în ţară» , şi mai pe urmă, «eu ofer două mii de galbini pentru îndestularea acelor din doi­ deputaţi care ar dovedi că n-au mijloace». Ca­sele T. Ghica, proprietate a statului,­­ au sa fie dărîmate, pentru a se clădi Universitatea. Nu vreţi să vă obosesc mai mult. Trec peste multe case mari. In aceste palate trăia o nobilime, care se lepădase de mult de obiceiu­rile trecutului, care căutase a-şi asi­mila ideile şi moravurile occidentale şi le îmbrăţişase cu căldură. Această nobilime încuraja începuturile noas­tre de cultură. Ia patrona teatrul naţional, literatura naţională. In sa­loanele din Iaşi, V. Alexandri, boer şi el, a citit cele întâiu poezii ale sale şi cele întâi­ cîntece populare adu­nate de cătră el. Al. Sturza Miclău­­şanul susţinuse cu mare energie A­­cademia Mihaileană in 1846. Pe lîngă aceşti boeri se rîdicau o mulţime de oameni din popor. Din casa Roznovanului, a lui Al. Bal Bogdan, au eşit o mulţime care as­tăzi sunt proprietari mari. Un comerţ întins era în Iaşi, pen­tru a satisface dorinţa de trai­ bun şi de lux ce erau în boerimea mol­­doveană. Neguţătorii Iaşului erau mulţi şi bogaţi. Magaziile de juvae­­ruri, obiecte de artă, stofe preţioase, mobile, a lui Ivaşcu, a lui Codrescu, Gusti şi Petrini, din faţa Mitropoliei, a lui Miculi (astăzi comptuarul Neu­­schotz). Magazinul Anglais, şi alte multe, puteau rivaliza în bogăţie cu multe case de comerţ din streinătate. Stanciu Bacalu, Iancu şi Costache Ba­calu, Iby, Bolzenthal şi Bogusch, e­­rau neguţciori temeinici, cu relaţi­uni întinse, cu daraveri foarte mari. Ia­şul alimenta toată Moldova de sus. Librăria era în floare. Şi numai cine a putut vedea vre­una din bibliotecile de pe acele vremi ştie cu câtă îngri­jire se alegeau cărţile cu care se în­­deletniceau Moldovenii. Poarte pu­ţine romane. Alăturea cu neguţătorii bogaţi, cu dara­veri întinse, cu multe scumpeturî în magazinele lor, veneau meseriaşii. Mulţi dintre Dv. n’au apucat acele timpuri ; nu ştiţi că, cu treizeci de ani în urmă, erau o mulţime de bresle în Iaşi, oameni harnici, muncitori, ghibaci în meşteşugul lor, care erau în stare să satisfacă nevoile cele mai de căpetenie ale populaţiunii din ca­pitală, de prin oraşele din districte şi de pe la ţară. Cu treizeci de ani în urmă, curățarii, tal­pălării, cizmarii, croitorii, blănării române­alcatuiau o parte însemnată din populaţiunea io­­ană, şi dacă Bucureştiul se mîndrea

Next