Ecoul Moldovei, 1893 (Anul 2, nr. 65-86)

1893-06-10 / nr. 82

ECOUL MOLDOVEI «Contrariu celor arătate de «E­­venimentul» ne am informat că ajutoarele pentru inundaţi se dis­tribue de o potrivă şi pretutindeni, românilor ca şi evreilor. La Scu­­leni s’a numit un comitet compus din doi români şi doi evrei care să se ocupe cu aceasta, ceia ce dovedeşte că la nenorociri nu se ace deosebire între om şi om. Citim în Solidaritatea că ală­turea cu şoseaua căei ferate la o mică distanţă de cantonul No­­i, s’au găsit, zâcend într’un lac de sînge, doi indivizi, Ludvic Carol Clapca, şi Nicolas August, ambii polonezi de loc din Lemberg, Ga­­liţia. Ei s’au curmat singuri viaţa. Cel dintiiu nu ere mai mare de 18 ani, iar cel de al deilea de a­­proape 24 ani, judecăndui după hîrtiile ce s’au găsit la dînşii. Se­­,lice că dacă aceşti nenoro­­ciţi tineri ar fi fost ajutaţi la timp de compatrioţii lor, la care s’au a­­dresat, espunendu-le starea dispe­rată, ar fi putut fi scapaţi, căci a­­supra lor nu s’a găsit de căt 15 bani şi o bucată de păne, ceea ce dovedeşte că causa sinuciderei, n’a putut să fie de cât cea mai ex­tremă mizerie. G&P . Persecuţiile Ungurilor contra na­ţionalităţilor nemaghiare şi cu de­­osebire a Românilor devin din cei în ci mai mari, mai revoltătoare. Nu ştim pănă unde vor împinge încă isprăvile lor neomenoase, dar e cred,lut că sunt departe de a în­ceta, ceea ce aduce la disperare populaţiunea română din Transil­vania. Darea în judecată a tutu­ror celor din comitetul de redac­ţii­­ne a Memorandului este deja un fapt îndeplinit şi după cât se asigură, se vor intenta procese tu­turor acelor care l’au subsemnat. Ungurii împing lucrurile la ex­­treme. * Alegerile din Germania pănă a­­cum au dat resultate foarte des­­curăjătoare pentru guvern şi îm­părat. Proectul militar aşa­dar e perdut ceea ce dă loc la o mul­ţime de conjecturi asupra situaţiei cabinetului şi în special a d-lui de Caprivi. Reuşita socialiştilor în număr cum nici sperau, este viu comen­tată de presa europeană. Arieni şi Semiţi Din cele zise până acum, sub acest titl­u, reese că , cea ce ucide o rasă este tocmai incăpăţinarea de a ţinea literalminte la cele mai vechi forme şi de a nu voi să o sperimenteze schimbându-le. Find­că voim a vorbi despre ro­lul modern al popoarelor de ra­sa semitică, cată să amintim ce­titorilor că unul din aceste po­poare—Arabil, au dispărut de pe orizontul civilizaţi­unii, după ce au aruncat câte­va seminţe, de cari profită astăzi popoarele de viţă arb­ă; al doilea popor—Tur­cii, sunt aproape de a călca pe urmele Arabilor şi a se cufunda în barbaria din care au eşit ; al treilea—Evreii, cari s’au împrăş­tiat printre popoarele civilizate, de a căror instituţii binefăcă­toare profită foarte mult, vor a­junge credem să fie striviţi, pentru cuvîntul că prin ames­tecul lor tulbură foarte mult ten­dinţele altor rase. Căci o deose­bire trebue făcută şi anume : E­­vreii de­şi trăiesc printre popoa­rele arice, ei nu se adaptează a­­proape de loc cu spiritul celor­lalte naţii ; felul de societate ce le place Evreilor este curat co­mercial, pornit din calcul şi pe baze economice, lucru ce nu se potriveşte de loc cu modul de a vedea al celor­lalte popoare, cari purced de la rasa arică. Afară de aceasta, Evreii după ce că din alt punct de vedere consi­deră traiul, de cum îl consideră popoarele arice, se amestecă în trebile politice şi religioase ale acestor popoare, şi năzuind după drepturi politice, vor şi aci să introducă spiritul de comerţ, prin care să pângărească şi să para­lizeze scopurile şi mijloacele al­tor popoare, cari se conduc de vederi mai pre­sus de ştiinţa ci­frelor. Sistemul de guvernare de care se ţin Evreii este acelaş ca în­tot­deauna la dânşii­ teocra­tici, şi plecând de la D-zeu ei nu vor să considere nimica superior în oameni; de aceea Evreii, con­sequent principiului teocratic, caută neîncetat să pogoare pe om, să-l înjosască, să-l corumpă, să-l demoralizeze prin toate mij­loacele, pentru a săpa o mai mare prăpastie între om şi D-zeu; cu un cuvent, a stabili nimici­rea omului şi mărirea lui D-zeu. Popoarele arb­e, înţeleg în alt mod a mări pe D-zeu; acestea caută a face pe om vrednic să se înalţe către Creatorul sau; ele stabilesc ierarchii pe pământ, în­temeiază State, guverne, cari­ sunt subordonate paterei divine Evreii, din contra, lucrează la dărâmarea Statelor, colaborează stăruitor, la compromiterea func­ţionarilor puterei publice, cea ce a contribuit ca şi Statul lor să fie, cu dreptul, ruinat şi dânşii împrăştieţi. Dacă în cursul vremurilor şi-au­ adunat capitaluri, şi-au­ stabilit averi nemişcătoare, ei au reuşit la aceasta numai prin o supu­nere şi o umilire ce nu lasă nici urmă de bănuială; însă când el s’au întărit într’un stat, şi au început a lucra pe faţă la dis­trugerea lui, îndată s’au văzut spulberaţi. Aceasta a fost soarta­­­a lor în trecut şi tot aceasta va fi şi în viitor, fiind­că el continuă cu îndărătnicie a face tot­deauna acelaş lucru. Poporul evreu are toate simptomele societăţilor pri­mitive; la dânşii pâture dirigu­itoare aproape se confundă cu pătura diriguită, de aceea dân­şii nu se pot împăca cu ideia de Stat, ce o văd realizată de po­poarele civilizate. Apariţia unei puteri autoritare însă, este sem­nul unei societăţi înaintate, căci acea putere autoritară garantea­ză trăinicia organismului social, şi subordinează pe indivizi la un scop comun. Evreii nu vor să audă de au­toritate, ei vor să facă libertate, pretutindenea pe unde trăiesc, pentru ca dânşii să poată pro­fita de lipsa unei forţe, care ar trebui să le zică la fie­care mo­ment halt ! Poate vor fi unii, cari să crea­dă că libertăţile moderne se da­­toresc cooperărei Evreilor. Acea­sta nu m’ar mira de loc dacă aşi auzi-o; eî sunt în stare să o zică, tot aşa de bine cum zic dânşii că elementul lor este iubit de păturile populare şi că numai câte un desch­erat nu-l lasă din când în când în ticnă! In acea­stă iluzie nici ei singuri nu cred, dar se prefac a crede pentru a face pe alţii să o creadă. Aşa cei din România ne spun că ei sunt iubiţi în Franţa, Austria, Germania, etc, pe când în rea­litate, judecând după spiritul a­­celor popoare şi dovadă ne dau scrierile ce avem despre dânşii, ei sunt acolo mai urâţi de­cât la noi! Iar cât priveşte partea de libertăţi publice ce ei ar pre­tinde că un popor nesemit le o d­itoreşte, am putea spune, fără spală, că păguba ce au făcut el acelui popor şi câştigul cules de dânşii din realizarea acelor liber­tăţi sunt nemăsurat de mici faţă cu binele ce acele libertăţi re­varsă asupra poporului de viţă arb­ă. Pentru a conchide trebue să declarăm că ţinem că am consta­tat o colosală divergenţă de prin­­cipii conducătoare la aceste două rase—arică şi semitică—şi o con­topire a lor, în corp de naţiune, va fi în­tot­deauna cu neputinţă de realizat. Evreii pot fi cel mult toleraţi, şi numai de tole­rare se bucură; de aceea dânşii sunt mai numeroşi acolo unde tolerarea este mai mare. Hecateu. Chestia „adevăru­lui“ Unile ziare streine se ocupă de maltratările ce le au suferit redac­torii Adevărului* din partea ma­iorului Cocea și a celor unspre­zece camarazi ai sei. Intre acestea este și ziarul englez Times care rela­­tănd faptul după cum î-i raportea­ză corespondentul seu din Viena, iar acesta după informaţiunele ce le a cetit din gazeta ungurească, Paster Lloyd, încheie spunând că aceasta a întar­cat mult opoziţia. Se vede însă că ziarele noastre, redactate în limba franceză, nu au inspirat destulă încredere prin mo­dul cum au prezentat faptul şi în asemenea caz nu ar trebui să ui­tăm că adevărul curat este cea mai bună aparare ce se poate face a­­celor ce o merită. De­şi la rîndul nostru am de­scris cele petrecute şi am înfierat purtarea militarilor agresori, totuşi credem că e bine se revenim, a­­­supra acestei chestiuni, cu atâta ■ ' mai mult că e de nevoe să se do­vedească că foia engleză greşeşte luându-se după relatările celor un­gureşti. Adeverul curat e, că nu-î numai opoziţia singură care s’a miş­cat şi întartat în contra purtăreî barbare a maiorului Cocea cu al sei, l’a redacţiunea «Adevărului», că toţi oamenii de bine care judecă drept şi’şî dau seamă de situaţiu­­ne, fără să facă politică guverna­mentală ori opozionistă, au fost unanimi în a vesteji cum se cu­vine maltratarea făptuită de ofiţerii armaţi asupra redactorilor dezar­­maţî şi surprinşi în biurourile lor. Mai mult încă, nu am auzit ca un singur ofiţer, afară de cei compro­mişi în atentatul urmat, care se fi aprobat purtarea rea a maioru­lui Cocea. Datoria principelui Ferdinand, ca comandant superior al batalio­nului, era credem şi aşa o­­fice toată lumea ca să pedepsască pe ofiţerii agresori, căci pentru poli­tica antidinastică şi atacurile pe­depsite de legi, Principele Coroa­nei era cel dintîiu dator a nu su­feri răsbunărî personale şi cu a­­tâta mai puţin încă din partea o­­fiţerilor din batalionul­ comandat de el însu­şî. Faptele date la lumină în greu­tatea d-luî maior Cocea încă de pe timpul când el se afla în Iaşi, sigur că a luminat pe comandan­tul sau superior ca şi pe toată lu­mea asupra adevăratelor motive ce l-au îndemnat a calea peste toate cuviinţele, cu scop de a fi prote­jat în purtările sale necorecte chiar ca cetăţean, nu numai ca mili­tar. In această privinţă opiniunea este unanimă, atât a militarilor neinplicaţî în această afacere cât şi a civililor, că maiorul Cocea, trebue să răspundă înaintea justi­ţiei militare ca şi a celei civile des­pre faptele de care s’a făcut po­sibil. In faţa opiniunei publice ne­desbinată şi necombătută în justa sa apreciare asupra faptului şi a­­supra mobilului personalit al făp­taşului nu vedem de loc cum s’ar putea pune mal presus de respec­tul legel, inculparea unui ziar şi a unei singuratice nuanţă de opi­­niune.

Next