Ecoul Moldovei, 1898-1899 (Anul 8, nr. 1-102)
1898-07-09 / nr. 1
ANUL VIII No. 1. I^W/7, ROMINLV A ROMANILOR ABONAMENTUL Pe un an..........................................Lei noi 20 „ șase luni.......................................... „ „11 Pentru străinătate se adaugă portul. In limner IO bau. MOLDOVEI are pentru vacantie numai de două ori pe ZILE ANTISEMIT Director-proprietar: EI, AL. IABOLIU. SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA La Tipografia Naţională Strada, Alexandri No. 11 JOI 9 IULIE 1898. CINE A ÎNDRĂGIT STRĂiurt, MÍNCA-I-AR INIMA CÎNII, MÎNCAI-AR CASA PL’SÎIA. . . ŞI NEAMUL NEMERNICIA. . . M Emint.ru. ANUNȚURI Rindul in pagina III............................bani 30 » „ IV............................ „25 Inserţiuni şi reclame.......................1 leu linia Un immer vechiu.................................bani 50. 9 IULIE 1898 Cu numărul de astâzi, intrăm în al 8-lea an al existenţei noastre. Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra activităţei, ce am desfăşurat-o in cursul celor şepte ani, împliniţi deja, putem constata că munca noastră nu a fost infructuoasă , căci am scormolit mai intăi de toate pătura groasă de cenuşă sub care mocneau pretenţiile îndrăzneţe ale poporului jidovăsc asupra ţarei acesteia, in care fiind primit şi îngăduit să trăească, a răsplătit această binefacere, pe de-o parte prin discredit şi clevetire in ochii străinătăţiei, iar pe de alta prin fraudă, conrupţie, vicleşug şi uşură in lăuntrul ţerei. Am zis că am scormolit cenuşa fiindcă noi am fost cei dintâi cari am pus in vază cu mai mult succes tendinţele jidanilor, de a face din această ţară o a doua Palestină, tendinţi ce au trecut cu religiositate in masele lor şi au devenit, ca să zicem aşa, un ideal pentru toată jidovimea din Europa, doritoare de a găsi un punct de razem in mijlocul popoarelor de rasă ariană. Negreşit că ,,Ecoul Moldovei“ n’a putut fi bine primit de jidoviţi şi cu atîta mai puţin de jidani, cari au văzut în el o protestare in contra năzuinţilor lor, un strigăt de alarmă care a deşteptat opinia publică, adevărat românească, care a dat in sfîrşit curentului antisemit, atît de imperceptibil până atunci, o cale largă, şi astfel nu a oprit in loc întreaga mişcare jidovească ce se pregătea să dea asalt, prin surprindere, la cetăţenia romînă. Cine nu-şi aduce aminte de congresele jidoveşti, pronumite ale evreilor pământeni, prin care ei îşi spuneau sus şi tare că a venit vremea să-şi impună drepturile ce au la recunoaşterea cetăţeniei acestei ţeri, invocând drepturile de naştere pe solul ei şi tributul île singe, ca şi cum n’are de notorietate publică că resrînsul mimer de jidani cari au pst trimişi în campania de peste Dunărea, având cu totul alt rol le cit acel de luptător, s’a întors napoi in ţară teferi şi cu diferite firişefturi realisate. „ Ecoul “Moldovei a aratat la timp, scopul ocult al acelor congrese şi cu părere de rău, a putut constata un fel de nepăsare din partea guvernanţilor, căci dacă se lua măsuri de pe atunci, nu ajungeau de îndată a se impune ca un element de care statul trebue să ţie samă şi să declare chiar cu atîta îndrăzneală că suntem destul de mulţi ca să ne luăm drepturile noi singuri. Ne putem mîngîia că cu mari şi multe sacrificii am ajuns în fine astăzi să constatăm că cea mai mare parte din populaţia română îşi dă bine samă de situaţiunea îngrijitoare pentru ţară, din cauza acestui element care, după ce a smuls prin camătă, fraudă şi depravare, averile colosale ale boierilor pământeni, după ce a subminat sentimentul de naţionalitate prin infiltrarea in mintea necoaptă a tinerilor vlăstare a diferitelor idei utopice, se incumetează acuma de a spune că au drepturi cîştigate în această ţară! Fără îndoială că ne remâne incă mult timp de luptat pe cîmpul arid al antisemitismului, mai ales cînd avem de protivnici chiar români, din cari unii inteodaţi principiilor cosmopolite, iar alţii din simpla speculă, apară interesele jidoveşti şi le întăresc forţele. Apoi succesul nostru ar fi fost sporit dacă am fi avut de sprijin pe acei cari au de misiune cultivarea simţimîntului de naţionalitate in masa poporului, dar din nefericire preoţii şi învăţătorii, cei dintăi chemaţi pentru îndeplinirea unei asemenea misiuni delicate, au fost şi sunt încă departe de a da semne că-şi înţeleg rolul ce-1 au, şi astfel cn a ne seconda cel puţin, dacă nu sunt premergătorii unor asemenea idei, cari păstrează şi consolidează patriotismul, şi prin aceasta existenţa în viitor a unui popor. In sfîrşit cu toate că până în prezent, de la mitropolit şi pănă la cel din urmă preot de ex. afară de prea puţine excepţiuni, privesc cu indiferenţă uriaşul pas făcut de jidani în ţară, totuşi să sperăm că in viitorul cel mai apropiat, se vor convinge de greşala ce o fac, prin această nepăsare şi prin urmare de marea însemnătate ce are pentru romănime mişcarea antisemită. Aceste deocamdată le punem in vaza cetitorilor noştri cu începerea anului al 8-lea şi ne place a crede că acel număr dintre români, cari «ni-au aprobat din inimă atitudinea, va spori văzind faptele ce decurg prin mişcarea produsă de noi pănă azi şi care e rezultatul unei încordări de acţiune, a unei sforţări prea mari poate, atît morale cit şi materiale, nu contra puterei jidoveşti, ce se încearcă a ne doborî, pentru ca începutul ei de tronare asupra ţărei să nu fie dat la lumină pănă ce mai intăi nu va prinde rădăcini şi mai puternice de cum le are asăzi Direcţiunea Dl. Ministru Spiru Haret, a luat lăudabila hotărâre, ce de altmintrelea să şi cuvinea iu interesul punerei unui frâu escrochilor neruşinaţi, ca să deie în judecată pe fraţii Şalaga pentru faptul escrocărei autorizaţiunei cărţei d-lui Puiu din editura lor, în locul cărţei institutorilor Zaharia, Manoilescu şi Munteanu, intitulată „Carteapremiantului şi a şcolarului în vacanţă. Acţiunea s’a intentat de minister ori la Trib. din localitate. Mulţumim d-lui Ministru, Spiru Haret, că a ţinut samă de denunţul nostru şi a dat satisfacţie opiniei publice, indignată de trebuşoara necinstită a zişilor librari fraţi Şaraga. Asupra chestiei jidoveşti Maurice Talmeyr, a publicat de curînd, în Revue Hebdomadaire un remarcabil studiu asupra chestiei jidoveşti, din care extragem următoarele : Pentru a rezolvi această chestiune, Maurice Talmeyr întrebuinţează metoda care se impune oricărui spirit ştiinţific şi care consistă în a compara situaţiunea actuală cu aceea care a urmat după perioada revoluţionară din Franţa. El ia o castă privilegiată de pe atunci, clerul, şi o compară cu această castă privilegiată, formată de jidani, din timpul nostru şi iată ce conclude : Averile clerului erau, nemăsurat de mari, în acea vreme, dar acele ale jidanilor de astăzi sunt cu mult mai considerabile încă. Un feliu de mister plana totdeauna asupra acestor comori ale bisericei, pe care oamenii revoluţiei îl considerau ca o insultă a mizeriei ! Niciodată nu s’a cunoscut cifra exactă a veniturilor clerului, chiar după ancheta orînduită de adunarea constituantă. Să admitem însă că clerul era abuziv, îmbogăţit într’un mod ruşinos, şi că era în drept ca aceste averi să se secularizeze. Să presupunem că un om, care n’ar fi inimicul lui Israil, un om străin de luptele politice, un simplu istoric, un observator şi un filosof, să adresează jidanilor in următorul limbaj : „Voi sunteţi prima aristocrăţime din lume, dar nu trebue să uitaţi că şi clerul era în 1789 cel dintăi dintre cele trei ordine ale statului ; cu toate acestea n’a scapat fără a fi deposedat de toate averile acele prin mijlocul prescripţiunilor in masă şi ale altor mijloace. „Câţi evrei sunteţi voi în Franţa şi care e cifra averilor voastre ?“ Ce credeţi că ar respunde jidanii acestuia? Nu i-ar respunde nimic altă ceva decât că vor scrie în ziarele lor că cel care le vorbeşte astfel e un agent al Jesuiţilor. Acest banal respuns al jidanilor n’a împedecat pe Talmeyr de a spune evreilor : „cea ce s’a reproşat clerului cu un secol în urmă, astăzi vi se reproşează vouă ; voi sunteţi cu mult mai bogaţi de cum era biserica şi averile voastre enorme, nu circulă de cât numai între voi, cu alte cuvinte sunt nişte averi perdute pentru celelate popoare“. Ca şi biserica, voi îngrădiţi averile împreună cu persoana voastră cu un mister nepătruns, ce nu poate încă să aţiţe imaginaţia şi pasiunile populare. Nu se ştie dacă voi sunteţi în Franţa 45 mii, sau 150 mii, sau 400.000, şi nu se poate calcula într’un mod precis numărul miliardelor ce le îngrămădiţi în lăzi, şi în pivniţele băncilor voastre. Se cunoaşte însă enormitatea monstruoasă a bogăţiilor ce le-aţi câştigat prin mijloace oculte şi suspecte şi cari apar astăzi ca un pericol permanent pentru siguranţa patriei şi a ordinei sociale. „În asemenea condiţii cum puteţi voi spera că să scapaţi de logica revoluţionară a legilor istorice? „Prin ce procedeu, prin ce manopere, prin ce intrigi, credeţi voi să înlăturaţi măsurile, ce au lovit Biserica din Franţa, voi cari nu aveţi ca dînsa, în această ţară rădăcini seculare, amintiri neperitoare despre serviciile ei. „Voi cari nu sunteţi de cât nişte francezi de eri, şi cari n’aţi fost nici o dată la noi de cât nişte mânuitori de bani“. ACELAŞ REFREN Unul din ziarele jidoveşti, ce se intitulează Voacea Dreptăţei, caută să demonstreze cititorilor săi că mişcarea antisemită din ţară nu e pornită din cauza deplorabilei stări economice ce au creat soidanii poporulu român—după cum susţinem noi—ci din cauza credinţei religioase. Trecând peste consideraţiunile autorului acelui articol, asupra felului nostru de a judeca chestiunea, cum şi peste complimentele ce face neamului jidovesc că e harnic, talentat, deştept, şi că dândui-se drepturi se va produce o emulaţiune între jidani şi români, care va fi in avantajul fetei, să discutăm întrebarea ce-şi pune şi anume : Dacă Evreii nu ar fi mozaici, ci creştini, ar mai exista oare chestia jidovască ? Cu toate sforţările ce o face acel autor ca să dovedească că noi suntem orbiţi de pasiune, ca ne facem un mijloc de existenţă prin agiţarea spiritelor, contra bietului popor