Ecoul Moldovei, 1901-1902 (Anul 11, nr. 1-49)
1901-07-12 / nr. 1
I ANUL XI No. 1 UN NUMER 10 BNI JOUI2 IULIE 1901 ROMÂNI*A ROMÂNILOR ORGAN AL PARTIDULUI NATIONALIST APARE IN FIECARE JOI ABONAMENTUL: Pe un an . . . Lei noi 10. 6 luni . •• . „ „ 5 Pentru străinătate se adaugă portul Director-Proprietar: RM. AL. MANOLIU SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA DRiGHICI, No. 1 Cine-a îndrugit streinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia. Si neamul nemernicia. * M. EMINESCU. ANUNCIURI Rândul în pagina a III-a . . Bani 50. » « * I IV-a . . 25 Inserţii şi Reclame 1 leu linia Un număr vechiu 50 bani UN DECENIU De la 9 a. c. luni ziarul nostru a intrat in al XI-lea an al existenţei sale pe arena publicităţei. Cei cari ne-au urmărit in cursul I deceniului inchiat, dacă sunt nepărtinitori, nu pot spune decît că am susţinut cu fermitate lupta pentru cauza naţională, a cărei soldaţi devotaţi ne-am hotărît să fim, din momentul ce ne-am grupat in jurul steagului ei ; şi iarăşi, nu pot tăgădui că nu am determinat un curent puternic in opinia publică din ţară, şi că dovada acestui curent de idei, adus de noi in discuţie, este faptul că au apărut treptat şi alte organe de publicitate mai mult, sau mai cu program merg alături cu noi, propovăduind in popo”". N’avem pretenţia să credem că suntem cei dintâi dintre romîni cari au văzut pericolul prin creşterea în mod îngrijitor a numărului jidovilor pe pămîntul ţărei noastre ; recunoaştem, şi incă cu multă satisfacere, că au fost romîni de inimă, cari înainte de noi şi în diverse ocazii au ridicat glasul lor autorizat pentru stăvilirea neamului năvălitor al lui Israel şi scăparea stărei noastre economice de tendinţa lui de acaparare ; mai mult încă, am văzut fruntaşii de ai ţărei rădicîndu-se la tribuna parlamentului şi combătînd cu aprinderea patriotismului celui mai luminat pretenţiile de înpămintenire, şi încă in masă, pretenţii sprijinite de Alianţa Israelită Universală odată cu închierea tratatu-HP. , * , , lui de la Berlin şi pusă in discuţia Camerei constituante din 1879. Nu mai puţin adevarat însă e, că »Ecoul Moldovei de cel întăi ziar din ţară apărut cu caracter antijidovesc, care cu o statornicie mare s’a urmat drumul, înlăturînd toate stavelile ce i s’au intrepus şi trecînd peste toate mizeriile ce i s’au făcut, să poate azi felicita intru cîtva că isbînda morală eate a lui. Această izbîndă, pentru noi ceştia din jurul ,Ecoului Moldovei* e cu atâta mai mare, cu cît am avut de luptat nu numai direct cu jidanii şi presa lor, ci şi cu jidoviţiî, uneltele cele mai perfide cu care jidovimea a spintecat sinul societăţilor, deş’a făcut loc aşi, larg şi aşa de sigur pentru intiderea mrejelor ei în care azi se sbat popoarele apusului. Cu toată poziţia favorabilă ce aven noi români, faţă de alte naţiuni ale Europei in mijlocul cărora jidinii să bucură de deplinătatea drepturilor politice, totuşi lupta in contra acestui element pervers trebue dusă fără răgaz, căci numeroase sunt mijloacele lui de resistenţă, cind este lovit, şi neînchipuit de zdrobitoare cînd i să dă ocazia să înainteze spre idealul ce urmăreşte. Şi cum jidanii de la noi au cucerit aproape întreaga stare economică a ţărei, nu ne putem legănă în visuri că suntem departe de situaţia popoarelor apr.se 5, de un timp jidanii, pete hiantiiaifii- au început a ne sdruncina formele sub care să manifestă naţionalitatea noastră ca gîndire, sentiment şi trăi şi aceasta nu fără un scop bine determinat, din punctul de vedere jidovesc, scop ce va avea urmări fatale pentru generaţiile noastre viitoare, de cumva i 'ar realiza. Prea puţini romîni sunt cari îşi dau samă şi de această nouă formă a pericolului ce’l constitue la noi jidovimea, dar şi mai puţini încă care s’au rădicat spre al combate. Curentul antijidovismului deschis şi lărgit de noi prin „Ecoul Moldovei* fără îndoială că’şi face drum tot mai larg şi mai adine în inimă poporul romînesc şi avem credinţă că hidra va sfîrşi prin a deveni cu totul neputincioasă faţă cu întreaga suflare românească încă deplina stăpină pe ţară şi destinele ei ; dar până atunci trebue ca fiecare român să devie un apărător a cauzei naţionalităţei lui şi ca să ajungem la aceasta e de nevoe să fie ţinut în curent de toate faptele jidanilor, de toate mişcările lor protivnice intereselor neamului romînesc. Şi aceasta vom face-o noi şi în viitor tot cu aceleaşi sacrificii, cu aceeaş statornicie şi abnegaţiune ca şi pana acuma, fără să dăm o clipă îndărăt de la urmărirea acestui sfint ideal. Desgroape alţiî cronicile bătrîne , arete-ne fala strămoşască , toarne în şiroaie laude pentru cei ce nu maî sunt vii, însă care ni-au dat ca moştenire, odată cu viaţa, şi pămîntul apărat cu pepturile lor de fier şi cu diplomaţia lor; noi însă, recunoscători acestor destoinici desgropătorî de moaşte sfinte şi scumpe nouă, vom reveni la vorba lui Juvenal, care zicea : Quarc satir as scribe ? Adică : Pentru ce aş scrie satire ? Pentru ce ? Pentru că sosise timpul! A fost timp la Romani, strămoşii noştri, cînd un Lucan in poema sa Pharsala lăuda gloria romană ; a fost un timp cînd un Horaţiu, poiet galant, lăuda pe un Mecena, ministrul lui August, pentru protecţiunea ce acel ministru acorda artelor şi ştiinţelor , a fost un timp cînd un Virgil, cel mai mare dintre poieţii romani, aducea osanale aceluiaşi Octavian Auf07mul Romei . ‘-U • • .. H a se arăta. Unul din ei şi cel mai mare a fost Juvenal, care a îmbrăcat criticele sale sub numele de satire. Noi însă cei cari am studiat caracterele genurilor literare, putem asigura pe orbşi cine că satirele lui Juvenal sunt critice serioase. Am avut şi noi timpuri de glorie, şi încă, de mare glorie ; am cîntat, şi încă poate cu prisos acele timpuri şi pe oameni, cari au dus pe România la mărire , ne-am istovit în serbări naţionale şi inaplause exagerate, dar, la urma urmei, am ajuns să facem cea ce a făcut Juvenal ! Dar, precum Juvenal, şi cu mult înnainte de el, un Marcus P. Catone, n’au reuşit să întoarcă o societate aşa de vastă ca societatea pusă sub sceptrul Romei, tot aşa şi noi, ca şi predecesorii imediaţi, nu credem să reuşim a întoarce din calea periei sale pe un popor mic, pe poporul român, însă care are mari pacate, neertate, putem spune, căci nu vrea cu nici un chip să asculte de voacea raţiunei, reprezintată prin puţini oamenî, însă cari sunt călăuzele acestui popor spre progres şi viitor. S’a trecut timpul cîntecelor, şi a venit timpul criticelor. Deci să criticăm , să cernem trecutul, spre a vedea ce-i remîne viitorului : tărîţe sau făină ? Aceasta se va vedea din cernerea ce o vom face. România modernă este, din punct de vedere extern, bine pusă aşa întocmai cum cineva ar fi bine îmbrăcat şi s’ar prezenta într o societate aleasă, însă care societate necutezînd să întrebe cum a ajuns să se îmbrace aşa de bine, află mai pe urmă că acea îmbrăcăminte este făcută pe scumpt şi pe credit. Aşa ne prezintăm noi in faţa străinătăţei. Fondul, însă, adică situaţia internă , raporturile noastre cu vecinii sunt din cele mai dezastroase pentru noi. Orîce haină de pe noi este făcută de alţii, de străini, cari nu doresc decît binele lor şi ruina noastră ; orî-ce armă din arsenalele noastre este făcută în fabricele străine ; orî-ce maşinării din fabricele noastre sunt făcute in atelierele marilor fabrici din centrul şi Apusul Europei. Aşa că, noi, stat mic, suntem tributari atîtor şi atitor state mari, cari ne înghit într’o lingură de apă. Şi, mai presus de toate, mai avem în ţară un duşman, care cu cît pretinde că este mai vechiu, cu atît se acuză, prin însăşi această pretenţie, că este mai dăunător, nouă, Romînilor. Acest duşman, înţelege fiecare, este jidanul. Jidanul este mijlocitorul dintre noi , tot.şai io bine, ■ , •,* vite ■ pro * ducător şi consumator, fi • slab’ , h.v -, • orturi din care scoate, proporţia. El caută întăi cine şi ce are de vîndut, cine şi ce are de cumpărat, cu cît poate da unul, şi cu cît poate lua altul După aceste premise el ştie ce are de făcut, şi aceasta fără capital, fără nici un risc. Jidanii sunt autorii activi ai decăderei noastre comerciale şi industriale, iar Romînii sunt autorii pasivi sau, dacă vrea cetitorul, complicii lor, la opera de ruinare economică a României. Nu avem în deajuns cuvinte ca să veştejim pe de o parte manoporile infame ale jidovimei, iar pe de alta, nepăsarea romănimei, care s’a lăsat şi se lasă mereu a fi ademenită de sofizmele judaice şi judaizătoare. Şi cum să nu fie? Jidanul are ocazie să îndoctrineze pe Român în multe chipuri, şi iată cum : Românul întră în prăvălia jidonască pentru haine, pentru băcănie, pentru articole farmaceutice (căci cele mai multe farmacii le au jidanii), pentru băutură ; apoi românul este atras în cursă, de jidan, la orice întreprindere comercială ar vrea să facă. Și se ştie că în 90 la sută dacă nu 99 la sută materiile prime sunt în minele jidanilor. Dar Nemţii, Italienii, Grecii cum stau la noi ? Respunsul urmează. In o ţară ca a noastră unde majoritatea sunt romîni, şi administraţia şi totul este romînesc, şi totuşi toate se fac pe placul jidanilor, cum vrea cineva ca o mină de străini creştini să fie la adăpostul acestui potop cotropitor de jidani, cînd românul însuşi de baştină nu poate rezista curentului ? Comori pe mînî străine Nu maî este timpul de a cînta gloria străbună, ci de a zugrăvi mişelia contimporană.