Ecoul Moldovei, 1901-1902 (Anul 11, nr. 1-49)

1901-07-12 / nr. 1

I ANUL XI No. 1 UN NUMER 10 B­NI JOUI2 IULIE 1901 ROMÂNI*A ROMÂNILOR ORGAN AL PARTIDULUI NATIONALIST APARE IN FIE­CARE JOI ABONAMENTUL: Pe un an . . . Lei noi 10. 6 luni . •• . „ „ 5 Pentru străinătate se adaugă portul Director-Proprietar: RM. AL. MANOLIU SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA DRiGHICI, No. 1 Cine-a îndrugit streinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia. Si neamul nemernicia. * M. EMINESCU. ANUNCIURI Rândul în pagina a III-a . . Bani 50. » « * I IV-a . . 25 Inserţii şi Reclame 1 leu linia Un număr vechiu 50 bani UN DECENIU De la 9 a. c. luni ziarul nostru a intrat in al XI-lea an al existenţei sale pe arena publicităţei. Cei cari ne-au urmărit in cursul I deceniului inchiat, dacă sunt nepărti­nitori, nu pot spune de­cît că am susţinut cu fermitate lupta pentru cauza naţională, a cărei soldaţi devo­taţi ne-am hotărît să fim, din mo­mentul ce ne-am grupat in jurul stea­gului ei ; şi iarăşi, nu pot tăgădui că nu am determinat un curent puternic in opinia publică din ţară, şi că do­vada acestui curent de idei, adus de noi in discuţie, este faptul că au apărut treptat şi alte organe de publicitate­ mai mult, sau mai cu progr­a­m merg alături cu noi, propovăduind in popo­­­­”". N’avem pretenţia să credem că sun­tem cei dintâi dintre romîni cari au văzut pericolul prin creşterea în mod îngrijitor a numărului jidovilor pe pămîntul ţărei noastre ; recunoaştem, şi incă cu multă satisfacere, că au fost romîni de inimă, cari înainte de noi şi în diverse ocazii au ridicat glasul lor autorizat pentru stăvilirea neamului năvălitor al lui Israel şi scă­parea stărei noastre economice de ten­dinţa lui de acaparare ; mai mult încă, am văzut fruntaşii de ai ţărei rădi­­cîndu-se la tribuna parlamentului şi combătînd cu aprinderea patriotismu­lui celui mai luminat pretenţiile de înpămintenire, şi încă in masă, pre­tenţii sprijinite de Alianţa Israelită Universală odată cu închierea tratatu-HP. , * , , lui de la Berlin şi pusă in discuţia Camerei constituante din 1879. Nu mai puţin adevarat însă e, că »Ecoul Moldovei d­e cel întăi ziar din ţară apărut cu caracter antijidovesc, care cu o statornicie mare s’a urmat drumul, înlăturînd toate stavelile ce i s’au intrepus şi trecînd peste toate mizeriile ce i s’au făcut, să poate azi felicita intru cît­va că isbînda morală eate a lui. Această izbîndă, pentru noi ceştia din jurul ,Ecoului Moldovei* e cu atâta mai mare, cu cît am avut de luptat nu numai direct cu jidanii şi presa lor, ci şi cu jidoviţiî, uneltele cele mai perfide cu care jidovimea a spintecat sinul societăţilor, de­ş’a făcut loc aşi, larg şi aşa de sigur pentru intiderea mrejelor ei în care azi se sbat po­poarele apusului. Cu toată poziţia favorabilă ce aven­ noi români, faţă de alte naţiuni ale Europei in mijlocul cărora jidinii să bucură de deplinătatea drepturilor politice, totuşi lupta in contra acestui element pervers trebue dusă fără răgaz, căci numeroase sunt mijloacele lui de resistenţă, cind este lovit, şi neînchi­puit de zdrobitoare cînd i să dă o­­cazia să înainteze spre idealul ce­ urmăreşte. Şi cum jidanii de la noi au cucerit aproape întreaga stare e­­conomică a ţărei, nu ne putem legănă în visuri că suntem departe de situaţia popoarelor apr.se 5­, de un timp jidanii, pete hiantii­aifii-­ au început a ne sdruncina formele sub care să manifestă naţionalitatea noastră­ ca gîndire, sentiment şi trăi şi aceasta nu fără un scop bine determinat, din punctul de vedere jidovesc, scop ce va avea urmări fatale pentru genera­ţiile noastre viitoare, de cum­va i 'ar realiza. Prea puţini romîni sunt cari îşi dau samă şi de această nouă formă a pericolului ce’l constitue la noi ji­dovimea, dar şi mai puţini încă care s’au rădicat spre al combate. Curentul antijidovism­ului deschis şi lărgit de noi prin „Ecoul Moldovei* fără îndoială că’şi face drum tot mai larg şi mai adine în inimă poporul romînesc şi avem credinţă că hidra va sfîrşi prin a deveni cu totul ne­putincioasă faţă cu întreaga suflare românească încă deplina stăpină pe ţară şi destinele ei ; dar până atunci trebue ca fie­care român să devie un apărător a cauzei naţionalităţei lui şi ca să ajungem la aceasta e de nevoe să fie ţinut în curent de toate faptele jidanilor, de toate mişcările lor pro­­tivnice intereselor neamului romînesc. Şi aceasta vom face-o noi şi în viitor tot cu aceleaşi sacrificii, cu aceeaş statornicie şi abnegaţiune ca şi pana acuma, fără să dăm o clipă îndărăt de la urmărirea acestui sfint ideal. Desgroape alţiî cronicile bătrîne , arete-ne fala strămoşască , toarne în şiroaie laude pentru cei ce nu maî sunt vii, însă care ni-au dat ca moş­tenire, odată cu viaţa, şi pămîntul a­­părat cu pepturile lor de fier şi cu diplomaţia lor; noi însă, recunoscă­tori acestor destoinici desgropătorî de moaşte sfinte şi scumpe nouă, vom reveni la vorba lui Juvenal, care zi­cea : Quarc satir as scribe ? Adică : Pentru ce aş scrie satire ? Pentru ce ? Pentru că sosise timpul! A fost timp la Romani, strămoşii noştri, cînd un Lucan in poema sa Pharsala lăuda gloria romană ; a fost un timp cînd un Hor­aţiu, poiet ga­lant, lăuda pe un Mecena, ministrul lui August, pentru protecţiunea ce acel ministru acorda artelor şi ştiin­ţelor , a fost un timp cînd un Virgil, cel mai mare dintre poieţii romani, a­­ducea osanale aceluiaşi Octavian Au­­f07m­ul Romei­­ . ‘-U • • .. H a se arăta. Unul din ei şi cel mai mare a fost Juvenal, care a îmbrăcat criti­cele sale sub numele de satire. Noi însă cei cari am studiat caracterele genurilor literare, putem asigura pe orb­şi cine că satirele lui Juvenal sunt critice serioase. Am avut şi noi timpuri de glorie, şi încă, de mare glorie ; am cîntat, şi încă poate cu prisos acele timpuri şi pe oameni, cari au dus pe Româ­nia la mărire , ne-am istovit în ser­bări naţionale şi inaplause exagerate, dar, la urma urmei, am ajuns să fa­cem cea ce a făcut Juvenal ! Dar, precum Juvenal, şi cu mult înnainte de el, un Marcus P. Catone, n’au reuşit să întoarcă o societate aşa de vastă ca societatea pusă sub scep­trul Romei, tot aşa şi noi, ca şi pre­decesorii imediaţi, nu credem să reu­şim a întoarce din calea periei sale pe un popor mic, pe poporul român, însă care are mari pacate, neertate, putem spune, căci nu vrea cu nici un chip să asculte de voacea raţiunei, re­­prezintată prin puţini oamenî, însă cari sunt călăuzele acestui popor spre progres şi viitor. S’a trecut timpul cîntecelor, şi a venit timpul criticelor. Deci să criti­căm , să cernem trecutul, spre a ve­dea ce-i remîne viitorului : tărîţe sau făină ? Aceasta se va vedea din cer­nerea ce o vom face. România modernă este, din punct de vedere extern, bine pusă aşa în­tocmai cum cineva ar fi bine îmbră­cat şi s’ar prezenta într o societate aleasă, însă care societate necutezînd să întrebe cum a ajuns să se îmbrace aşa de bine, află mai pe urmă că acea îmbrăcăminte este făcută pe scumpt şi pe credit. Aşa ne prezintăm noi in faţa străinătăţei. Fondul, însă, adică situaţia internă , raporturile noastre cu vecinii sunt din cele mai dezastroase pentru noi. Orî­ce haină de pe noi este făcută de alţii, de străini, cari nu doresc de­cît binele lor şi ruina noastră ; orî-ce armă din arsenalele noastre este făcută în fabricele străine ; orî-ce maşinării din fabricele noastre sunt făcute in ate­lierele marilor fabrici din centrul şi Apusul Europei. Aşa că, noi, stat mic, suntem tri­butari atîtor şi atitor state mari, cari ne înghit într’o lingură de apă. Şi, mai presus de toate, mai avem în ţară un duşman, care cu cît pre­tinde că este mai vechiu, cu atît se acuză, prin însă­şi această pretenţie, că este mai dăunător, nouă, Romînilor. Acest duşman, înţelege fie­care, este jidanul. Jidanul este mijlocitorul dintre noi , tot.­­şa­i io bine, ■ , •,* vite ■ pr­o * ducător şi consumator, fi • slab’ , h.v -, • orturi din care scoate, proporţia. El caută întăi cine şi ce are de vîn­­dut, cine şi ce are de cumpărat, cu cît poate da unul, şi cu cît poate lua altul După aceste premise el ştie ce are de făcut, şi aceasta fără capital, fără nici un risc. Jidanii sunt autorii activi ai decă­­derei noastre comerciale şi industriale, iar Romînii sunt autorii pasivi sau, dacă vrea cetitorul, complicii lor, la opera de ruinare economică a Româ­niei. Nu avem în de­ajuns cuvinte ca să veştejim pe de o parte manoporile infame ale jidovimei, iar pe de alta, nepăsarea romănimei, care s’a lăsat şi se lasă mereu a fi ademenită de so­­fizmele judaice şi judaizătoare. Şi cum să­ nu fie? Jidanul are ocazie să îndoctrineze pe Român în multe chipuri, şi iată cum : Românul întră în prăvălia jido­­nască pentru haine, pentru băcănie, pentru articole farmaceutice (căci cele mai multe farmacii le au jidanii), pen­tru băutură ; apoi românul este atras în cursă, de jidan, la ori­ce întreprin­dere comercială ar vrea să facă. Și se ştie că în 90 la sută dacă nu 99 la sută materiile prime sunt în minele jidanilor. Dar Nemţii, Italienii, Grecii cum stau la noi ? Respunsul urmează. In o ţară ca a noastră unde majo­ritatea sunt romîni, şi administraţia şi totul este romînesc, şi totuşi toate se fac pe placul jidanilor, cum vrea cine­va ca o mină de străini creştini să fie la adăpostul acestui potop co­tropitor de jidani, cînd românul în­suşi de baştină nu poate rezista cu­rentului ? Comori pe mînî străine Nu maî este timpul de a cînta glo­ria străbună, ci de a zugrăvi mişelia contimporană.

Next