Ecoul Moldovei, 1903-1904 (Anul 13, nr. 1-51)
1904-01-15 / nr. 27
ANUL XIII No. 27. IASI JOI 15 IANUARIE 1904 ECOUL MOLDOVEI MORGAN NATIONALISTSAPARE IN FIECARE JOI ABONAMENTUL Pe un an . . . Lei noi 10 „ 6 luni ... „ „ 5 Pentru străinatate se adaogă portul DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU ■oo/10“REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA Strada DRAGHICI No. 1. ANUNCIURILE Rîndul în pagina a IlI-a bani 50 » , IV-a , 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Uu nuor vechi 50 Bani. Cum nu există Stat, printre cele ctilizate, bine înţeles, în care să fie poibil a locui în popor omogen şi unul ungur, şi precum videra că sunt state a popoare foarte numeroase şi diferite din origina lor, şi totuşi buna stare moralâ şi materială a mai tuturora este progresivâ în mod satisfăcător, pe cînd n alte state eterogene se vede numai progres pentru unele din popoare, iar pentru altele îndârăptate sub toate raporturile şi lupte crîngene, şi revoluţii ocale şi invidiarea reciprocă, am socoti întotdeauna, şi am scris adeseori, că toate aceste rele sociale provin din cauza diferinţelor organice, constiutive, ce prezintă popoarele ce cohabiteazâ pe acelaş teritoriu. Astăzi voi da în prelucrare, şi parte , traducere ad-litteram, două pagini lintr’un sociolog contemporan, din cei nai acreditaţi la cei, cari se formează n studiul acestei ştiinţe nouă *): „Cu cit solidaritatea, zice el, este mai dabâ, adică vatra socială este mai dă- Dălâtată, cu atît este mai uşor elemenelor străine să se înfigă în corpul acelor societăţi. La popoarele inferioare naturalizarea este lucrul cel mai simplu din lume. Astfel, la Indienii nord-amercani, oricare membru al clanului (alribului) are dreptul să introducă în rib, alţi membri, pe cale de adopţiune. „Captivii luaţi la resboia, sau sunt omorîţi, sau adoptaţi. Femeile şi copiii vise, căzuţi prizonieri, sunt de obicei ş trataţi cu îndurare. Şi, prin adopţiune, aptivii se bucură, nu numai de dreptul gentilic în clan ci chiar de dreptul de naţionalitate al tribului“ (Morgan). La Romani, în primele timpuri (pe timpul Regilor şi la începutul Republice!), se dădea cu mare uşurinţă dreptul de cetate atît oamenilor pripăşiţi, fără azil, cît şi celor cuceriţi. Şi numai prin încorporări de acest spil au crescut societăţile primitive. Cea ce dovedeşte că ele nu aveau un sentiment puternic despre unitatea şi despre personalitatea lor, de aceea să lăsau să fie ciuruite de oricari străini. Inse acolo unde funcţiunile sociale sunt specializate, se observă fenomenul contrar. Aicea străinul, negreşit, se poate introduce în mod provizor în societate, dar operaţiunea prin care el devine asimilat, adică naturalizat, este lungă şi complicată. Asimilarea nu mai este posibilă fără consimţimîntul grupului întreg, şi care consimţimînt trebuie solemn manifestat şi supus unor anumite condiţiuni..... Societatea, la rîndul ei, cere de la *fiecare din membrii ce o compun, atita cît ei fac parte din ea, zic, cere : uniformitate în credinţe şi în obicei (adică purtare, deprinderi, etc.) ; însă, o societate poate perde un număr oarecare din membrii ei, fără ca economia vieţei sale interioare să fie tulburată, aşa că dacă munca socială nu este destul de divizată, societatea nu se prea împotriveşte la aceste descreşteri. De asemenea, acolo unde solidaritatea nu-şi are originea decît în oarecari asemănări, tot cel care nu se îndepărtează prea mult de la tipul colectiv este încorporat în agregatul social fără împotrivire, nu există motive pentru a-1 respinge, şi mai ales dacă în agregat sunt locuri goale, atunci sunt chiar motive pentru a-1 atrage. Inse acolo unde societatea formează un sistem ale cărui părţi sunt diferenţiate şi cari părţi se complectează mutual, elemente noave nu se pot altoi peste cele vechi ţară a tulbura acest concert, fără a altera aceste raporturi, şi prin urmare, organismul se pune în contra întrărei în sinul seu a unor pribegi pripăşiţi, cari nu vor putea face nimica mai bun decît să producă perturbaţiuni în mersul societăţei, care li-a dat adăpostire“. Acum cred că cel care va citi rîndurile de mai sus, se va convinge pentru ce Evreii de la noi şi din atîtea şi atîtea alte state stau într-o duşmănie perpetuă cu popoarele conlocuitoare, şi pentru ce ei contribuiesc prin prezenţa, credinţele şi practicele lor la slăbirea acelor popoare, la sărăcirea lor şi chiar la ruinarea lor complectă. Dovezi despre aceste premise găsim pînă şi în regnul vegetal. In grădini şi în păduri se poate vedea de ori şi cine, cum o plantă mică, o tîrîtoare, edera, este în stare să facă a se usca copaci mari, urcîndu-se pe ei. Prin ogoare o buruiană neînsemnată, palamida, împedică creşterea şi desvoltarea griului. Aceste exemple ne explică pentru ce şi popoare harnice, inteligente, folositoare întregului gen uan, sunt înghiţite, înnăduşite, ucise, chiar, de altele, cari nu reprezintă între oameni decît principiul egoismului. Prin urmare, măsurile drastice pe cari le iau celelalte popoare în contră-li, nu se pot mai bine asemăna cu altceva, decît cu măsurile luate de agricultori de a-şi curaţi copacii de ederâ şi grîele de neghină şi de pălaraidă ! Dacă în natură are orice şi oricine dreptul la viaţă, şi dacă nu se recunoaşte acest principiu, atunci trebuie recunoscute şi următoarele două consecinţe şi anume : 1) Că viaţa folositoare şi altora, adicâ viaţa cu caracter altruist trebuie să primeze şi să abă mult mai multă durabilitate decît viaţa egoistă care de natură este sorocită să rămînă efemeră. 2) Că vieţele nefolositoare nu au nici un drept la respectul şi la toleranţa vieţelor folositoare, cum nu au nici un drept la un mandat din partea cuiva să zugrume pe vieţele utile şi altruiste. Marele Bossuet în limbagiul teologicopoetic, cînd a scris „ Discours sur VHistoire Universelle“ , a zis că : „Decăderea și goanele făcute în potriva poporului evreu nu sunt decît pedeapsa ce acest popor a primit de la D-zeu, care vedea foarte bine cum acest popor mai cuteza să se dea de popor ales intre popoare, şi el totuşi după ce comitea toate pacatele, sfîrşia cu uciderea profeţilor prin gura cărora vorbia însuşi. D-zeu. Tot aşa cuvinteaza Bossuet şi despre alte popoare. Acum se impune întrebarea : Cînd Evreii sunt în toate ţările şi la toate popoarele zugrumâtorii fiinţelor umane de neam străin lor, de cînd şi pînă cînd, şi cum şi ce au făcut de au reintrat în graţia lui D-zeu ? După viaţa bună ce o duc ei, aşa s’ar părea ; înse cînd este evident că această viaţă a lor , luxoasă, bănoasă, strigător la ceriu de zugrumătoare, o au ei numai cu preţul neomeniei, a împilarei şi a înşelăciuni,... nu putem crede că aceasta se face cu voia lui Dzeă, căci LUI nu-i pot plăcea astfel de lucruri ! Aceasta nu poata fi dat respunsul la întrebarea precedentă ; altul trebuie căutat. Ei bine, pe acest altul nimene nu ni-l poate da mai bine decît tot nemuritorul Bossuet, care ar spune prin gura sa cam următoarele vorbe ale lui D-zeu Tatăl : „Reaua stare a popoarelor creştine vine de acolo că au luat în deşert numele Fiului meu Iesus Christos. Aceste popoare îşi primesc pedeapsa, pentru acest fapt, de la cel mai ticălos dintre popoare : poporul evreu ! Şi, cînd acest popor blestemat odinioară de MINE se va îmbuiba cu averile adunate din sudoarea de sînge a creştinilor, el va fi la rîndul seu pedepsit, cum a mai fost. De astă dată rîndul la pedeapsă este al creştinilor, căci ei se zic creştini, dar nu mai cred în Christos ; au biserici dar nu le mai vizitează ; au un simbol mîntuitor, Crucea, şi nu o mai respectează; au icoanele sfinţilor, cari au murit ca martiri pentru cauza creştină, dar ei nu se mai închină la ele. Hristos a zis : „Cea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face, şi creştinii de azi nu mai vor să ştie de aceasta, ei s’au dat la toate relele şi ticăloşiile neplăcute Mie şi Fiului Meu, şi s’au întovărăşit cu Jidanii la toate negustoriile şi la toate hoţiile ; că aşteaptă şi vinul cu care preotul face liturghia să li-l dea jidanul, şi că uită că acest sînge este singele lui Hristos scos cu lancea de la sinul seu ! De aceea să aştepte popoarele creştine pînă cînd îşi vor face pedeapsa deplin , pînă cînd îşi vor vedea puterile istovite de nu vor putea nici să strige : Şi numai atuncia voia veni Eu sail Fiul Meu de voia mîntui încă o dată Lumea, care văd că numai cînd sufere îşi aduce aminte de Mine. Astfel poate fi dat răspunsul la întrebarea de mai sus. Agathrsus. 1) Emile Durkheim, profesor la Facultatea de litere din Bordeaux. Opera se întitulează : „La Divion din Travail social“. ------- Buletinul Poliţe. Opoziţia cantacuzinistă e dezolată de înfrîngerile ce le-a suferit in primele două alegeri parţiale , acele de la Iaşi şi Ialomiţa, infrîngerea ce a suferit’o e cu atât mai dureroasă cu cît ea era foarte sigură de succes in ambele aceste judeţe. Apoi mai era vorba că debutând printr’un triumf, va arunca indoeală şi descurajare in rîndurile partidului liberal. Dar, din nenorocire pentru ea, şi din fericire pentru ţară s’a intîmplat tocmai contrarul. Şi acum ea face sforţări supraomeneşti pentru a-şi lua revanşa in cele şăse scrutine care vor mai avea loc incă in cursul acestei luni. Gîndiţi-ve dar ! Dacă partidul liberal pune mina pe toate scaunele vacante sau cel puţîn pe majoritate din ele, ce devine legenda cu popularitatea invincibilă in numele căreia demagogii noştri revendică puterea hie et nunc? Pentru a reuşi eî comptează, in primul loc, pe neînţelegerile din partidul liberal. Acesta-i principalul, singurul lor atent, căci acolo unde liberali! sunt uniţi, aşa zişi! conservator! n’au nie! o şansă de reuşită. Cu toate aceste, no! decepţii î! aşteaptă, căci trebue de sperat că neînţelegerile dintre liberal! nu vor merge pănă acolo incît să dea ajutor sforţărilor adversarilor lor natural!, chiar nie!in judeţul Teleorman, unde o candidatură liberală personală e opusă celei a d-luî Petraru, candidatul partidului liberal. Aici, de altfelia, o altă deziluzie a fost rezervat cantacuziniştilor , acea de a vedea o candidatură junimistă in judeţul d-luî General Manu. Vechi junimişti sunt destul de numeroşi in Teleorman pentru a lupta contra fracţiune! bătrînilor conservatori. Fără îndoială ca candidatura d-luî Butculescu va obţine ma! multe voturi conservatoare in paguba candidature! d-luî Disescu. Or! cum ar fi, no! o repetăm, partidul liberal îşî ţine soarta in propriile sale mînî. Trebue ca alegerile parţiale să dee măsura adevarate! sale forţe şi a favoare! de care se bucură pe lîngă opinia publică. ----—------