Ecoul Moldovei, 1908-1909 (Anul 18, nr. 26-36)

1908-11-02 / nr. 26

nevoe sa ne fie menajate şi suscep­tibilităţile noastre, tocmai cînd Au­­stro-Ungaria are mai mult interes de­cit ori­cînd de buna noastră prietenie, găseşte cu cale a ne lovi şi umili în acelaş timp. Găseşte, pentru aşi îndulci raporturile cu Ser­bia şi Bulgaria, de a declara că va interveni să fie reprezentate în co­­misiunea dunăreană prin cîte un delegat; mai găseşte Ungaria să se grăbească ca parlamentul ei să voteze acea lege electorală prin care zu­­grumă, politiceşte şi cultural prin urmare, pe fraţii noştri de peste munţi, iar bătrînul monarh Frantz Iosef prietinul sincer al Regelui nostru, să se grăbească încă de a sancţiona acel vot fără pic de re­zervă şi fără să ţie socoteală macar de înprejurările în care îl pune gu­vernul din Budapesta, să făptuiască această lovitură. Aceste nu le-a găsit guvernul monarhiei Austro-Ungariei îndestulătoare pentru a ne lovi în demnitatea şi sentimentele noastre şi mai persistă încă—spre a bine merita nota zece la conduită din parte-i—cu ocazia închierei convenţiei comerciale să ne dăm iarăşi legaţi de­ mîni şi de picioare escluziv in­tereselor ei, fără nici un beneficiu altul, de­cît de a ne mulţumi cu toate scivenţele ce ni va trimite ea. Ei bine, această stare a început să ne desmeticească şi să pornească deja protestări din partea cîtor­va centre. Capitala a­­dat semnalul şi pînă acuma a ţinut două întruniri la Dacia, unde barbaţi din toate par­tidele au ţinut să participe şi să aprobe pe oratorii care au inferat politica vecinilor noştri şi neleali­­tatea prieteniei cu care să laudă faţă de poporul nostru şi Coroana ce ne reprezintă. întruniri au mai ţinut ce­tăţenii din Brăila, Craiova, Buzeu­ şi Turnu-Severin unde au luat parte şi cetăţeni sîrbi, răniţi şi dînşii de cele ce li s’a întîmplat cu răpirea celor două provincii şi indignaţi de feliul cum s’a purtat şi faţă de noi. In una din întrunirile acestea s’a accentuat foarte bine că Austria ni-a duşmănit în­totdeauna şi n’a scăpat nici o ocazie ca să ni-o dovedească aceasta. Duşmăniei ce ne poartă tre­­bue dar să opunem duşmănie, şi dacă ea nu cruţă nici un mijloc pentru a ne lovi, să ne folosim şi noi de ori­ce înprejurare ca să-i răspundem prin lovire. Ea trebue să ştie că pe roze nu doarme şi dacă ea este un stat în­­pestriţat din atîtea naţionalităţi în­cătuşate, noi sîntem un stat alcătuit din un singur element compact, gata să răspundem ca un singur om la chemarea desnădăjduită a fraţilor noştri dintre munţi şi Tisa şi vom răspunde, de este nevoe, cu cugetul curat, că n ’am rupt noi pretinsele le­gături de prietenie, teresază de clădirile mai de vază ce sînt acolea. Să vede că sub­alternii mai cedau stăruinţilor unora şi altora şi dl. arhi­tect restaurator aflînd despre aceasta, a hotărît să fie cheile bisericei cu dînsul la Bucureşti şi astfel cu să facă cu de­­sevărşire inposibilă vizitarea acestui monument. Ei bine, aceasta cade de coaptă! Cheile unei biserici să fie sechestrate din simplu capriciu al fostului ei res­taurator, care nu voeşte s’o vadă vizi­tată. Pentru­ ce ? pentru că aşa voeşte d-sa, pentru că socoate ţara ca un sat fără cilii şi face ce pofteşte, găsindu-se la adăpost de ori­ce răspundere sub aripa Palatului. Clădirea salei gotice e păzită de o­­chiul scrutator al celui ce vrea să se încredinţeze, pentru ce plăteşte statul atîta bănărit, ca nu cumva poate să-i să ceară socoteală de ce aşa de multă trăgăneala cu o lucrare simplă ? Acuma a mai luat şi cheile bisericei care de bine de rău e gata, după ce dl. arhitect a încasat pe socoteala ei timp aproape întrnit de cît a trebuit să fie făcută din nou sub domnia lui Vasile Lupu. Noi cerem d-lui ministru al cultelor să intervie în chestia aceasta şi să or­done restituirea cheilor în minele pa­rohului bisericei, ca lumea străină şi localnică s’o poată vedea ori­cînd. -----------------------------------------­ Cade de coaptă Se ştie că după atîta amar de ani biserica Trei-Erarhi scâpînd în sfîrşit din minele exploatărei, restaurată cum o vedem, a fost şi sfinţită, deci redată cultului. Pănă se va termina însă clă­direa dlopot­niţei şi a salei gotice, pe cari nu ştim anume pentru ce dl. ar­hitect restaurator a găsit cu cale să le înpreuneze, căci sala trebuie să rămie detaşată de ori­ce clădire alta, aşa pre­cum ni-a lăsat­ o vodă Vasile Lupu­, până se va termina zicem, restauratorul a găsit cu cale să închidă şi biserica, aşa că nu numai credincioşii să nu intre în ea, dar nici vizitatorii de prin alte oraşe şi ţări chiar, cari venind in Iaşi să in- ECOUL MOLDOVEI Starea n­oastra eco­nomica şi străini. Multiplele necesităţi resultate din si­tuaţia creată nouă după Unirea Prin­cipatelor, şi mai ales în urma resbelului de independenţă, obligaţiunile interna­ţionale şi dorinţa noastră de a ne ridica cît mai curând la nivelul statelor ci­­vilizate, prin organizarea şi întreţinerea diferitelor instituţii ; forţa armată cu cetăţi, etc.; căile de comunicaţie pe uscat şi pe apă; sistemul administrativ şi al justiţiei cu stabilimente şi clădiri de tot felul, pe o scară disproporţionat de mare atât în personal cît şi în material, în raport cu resursele noastre, au avut de resultat, ca s­e îngenunche ţara şi poporul, înaintea capitalurilor, a industriei şi co­­merciului strein, de care noi eram ne­pregătiţi. Străinătatea favorisată de mijloacele de comunicaţie de astă­zi, destul de per­fecţionate, pe uscat şi pe apă, au tran­sformat ţara noastră, într'o pia­ță mare, unde se manipulează capitalurile, se face comerciu, și se desfac toate produsele in­dustriei streine. Ori în ce parte am întoarce privirea la noi, în casele noastre, la stabili­mentele publice, la căile ferate, nu vedem de­cît obiecte, mașini, unelte şi tot felul de materiale, produsul fabricaţiunilor streine, iar aurul—milioane—din pun­­gele locuitorilor, din casele Statului, ale comunelor şi ale tuturor stabilimentelor publice şi particulare trec frontiera. Şi pentru­ ca balanţa să fie complect în defavoarea noastră, o parte însemnată dintre Romîni, se întrec în gustul de a călători în ţări străine, unde în fie­care an, iarna şi vara, duc sume în­semnate, căci de cît­va timp moda cere, să nu mai stai în fară, pe vremea săr­bătorilor Crăciunului şi ale Paştilor. Avem o iarnă şi vară de nesuferit, nu mai putem trăi în clima unde ne-am născut, şi unde au trăit părinţii noştri! Nu se găseşte oare, nici un loc în timpul verei, sub coamele frumoase ale Car­­paţilor, ca să ne adăpostim de arşiţa soarelui? nici ape curative pentru care ne ducem in străinătate? Vor fi poate excepţiuni, cînd starea sănătăţei impune, şi mijloacele băneşti permit, ca cine­va să meargă şi în stră­inătate, dar ceea­ ce se vede la noi, nu poate fi în altă ţară.—Mulţi, foarte mulţi, cu mijloace restrinse, pe datorie chiar, se duc peste frontieră, numai şi numai, să poată vorbi şi ei, ca cei cu avere, de Berlin, de Paris, de Veneţia, etc., sau despre băile din Europa. Staţiunile noastre balneare, sunt pă­răsite şi în proastă stare, din cauză că nu le visităm, ci ne ducem peste frontieră, sub cuvint că la noi sunt nemulţumiri. Dar unde păşim mulţumire complectă? Voim nici mai mult, nici mai puţin, să fim în Romănia ca în Elveţ­ia sau în Germania ,—lucru imposibil. Dacă ar merge la noi în ţară, o mare parte din societatea noastră, care pe lîngă mijloace materiale, ocupă un loc mai însemnat prin poziţia sa, s’ar face îmbunătăţiri care astă­zi lipsesc. Nu este locul aici, ca se vorbesc, mai mult, despre aceasta, dar voi da un exemplu. Ne amintim că pînă la anul 1886, de la Tîrgul- Ocna, judeţul Bacău, pînă la băile Slanic, distanţă 19—20 kilometri, era imposibil ca să te duci pe timp de ploaie cu trăsura, fiind­că nu era nici şosea nici poduri peste apa Slănicul, care curge, în zig-zag, toată distanţa până la băi, în­cât călătorul, în timp de ploaie, trebuia să stea în Târgul-Ocnei, până înceta furia apei, sau să se întoarcă înapoi de unde venise. A trebuit să vie la băi, doamna Brătianu, sofia marelui ce­tăţean I. C. Brătianu, ca să se facă poduri şi şosele, pentru înlesnirea comu­nicaţiei, aşa cum este astă­zi. Cum sunt călătoriile peste frontieră aşa este şi luxul în toate. In viaţa zil­nică, în mobile, în îmbrăcăminte, etc., o întrecere cu şi fără mijloace, care folosesce numai streinilor. La sate ca şi la oraşe în căsuţa sau bordeiul mun­citorului, găseşti soirenţele putrede, aduse de Evrei, din fabricile streine. Căuşele acestea, determină starea eco­nomică a locuitorilor ţârei, fără deosebire de clasă, aşa că, cea mai mică criză îi găseşte fără resurse, fiind­că din munca anilor trecuţi n’are nici un prisos, şi Statul ca să poată duce sarcinele sale, negăsind bani în ţară, trebue să re­curgă la împrumuturi, peste frontieră, unde sunt duşi banii noştri, pe care ’i plăteşte scump spre a’i aduce înapoi, cu procente şi sacrificii, care ni se impun de către bancherii streini, cum a fost cunoscuta afacere Rallier. Dacă ar* fi numai banii și mărfurile streine, luxul nostru, n’ar fi, tocmai un mare pericol, căci toate acestea prin natura lor, se strecoară, se consumă, se schimbă, și cu timpul pot să dispară. Nenorocirea, care trebue să ne deş­tepte şi să ne îngrijească, sunt străinii, conducătorii, patronii sau mijlocitorii cari împreună cu banii, cu mărfurile şi meseriile, au venit în ţară şi s’au sta­bilit aici. Puhoiul cel mare al Evreilor, care curge de la Nordul Moldovei, din Galiţia şi Rusia, se îngroaşă cu scursorile despre Apus, din Austria, Germania, Francia, etc., cari streini, în majoritate sunt tot Evrei. Având în fruntea lor, pe acei cari se ocupă cu afacerile de bancă, de industrie şi de comerciu, ne ţin în loc pe noi Românii la ori­ce mişcare am face în direcţia comerciului sau a industriei, prin concurenţa lor, şi nu ne lasă ca să fim stăpâni, să ne folosim prin noi înşine. Bancherii şi comercianţii, se pot con­sidera ca formând intuia categorie, cea mai însemnată prin mijloacele de care dispune, atât în ţară cât şi prin relaţiile cu casele de bancă şi fabricile din alte ţări, unde găsesc un isvor de resurse contra slabelor noastre mijloace. A doua categorie a Evreilor o putem considera, că e formată din toţi medicii, profesorii, funcţionarii şi acei ocupaţi cu ziaristica , împământeniţi sau nu, aceştia, prin diferite mijloace, sunt viraţi, în corpul societăţii româneşti, şi în fun­cţiuni, unde ocupă câte un loc, adese­ori bine plătit, din munca şi­ contribuţiile noastre. Şi cu toate acestea, ei sunt ne­despărţiţi în credinţe şi aspiraţiuni de coreligionarii lor. Ei dau concursul lor moral şi material, lucrează neîncetat, prin scrieri şi publicaţiuni, şi chiar prin întruniri publice, sub ochii şi în mijlocul nostru, şi ajutaţi de fondurile celor din categoria întâia, bancherii şi comercianţii, apără şi susţin interele generale ale rasei evreeşti, şi în special ale mulţimei care formează a treia categorie. Categoria aceasta se compune din micii comercianţi şi meseriaşi, precum: câr­­ciumari, cismari, croitori, tinichigii, do­gari, etc., precum şi din mulţimea de fun­cţionari, şi servitori prin fabrici, ateliere, la casele de bancă, şi diferite între­prinderi ale streinilor, şi chiar în ser­viciul Românilor. (Va urma). Generat Ba laba n. ------------------------------------------­ Teatrul jfaţiottal Seria reprezentaţiilor Societăţei Dra­matice a început încă de la Id Oct. Du­pă cum am spus şi cu altă ocazie, re­­pertorul combinat din lucrările celor mai de samă scriitori dramatici, este nu numai potrivit cu gradul de desvol­­tare artistică a publicului, care frec­ventează reprezentaţiile teatrului na­ţional, ci şi cu mijloacele artiştilor noştri. — Şi în adevăr, piesele ce pănă azi au văzut rampa, fură jucate de artiştii noş­tri în un mod ireproşabil ca studiu, ca­racterizare şi montare. Aceste au pu­­tut-o constata toţi acei cari au deschis uşile teatrului pentru reprezentaţiile so­­cietăţei noastre dramatice. Din neferi­cire însă nu sunt mulţi care să fi avut tragere de inimă şi să facă aceasta şi pentru teatru românesc ; din contra, cea mai mare parte să ţin faţă de această instituţie în o rezervă ce s’ar interpre­ta cu o boicotare. Pentru ce ?—nu să ştie, dar să constată din faptă că exis­tă, de­şi fără nici un motiv bine­cuvîn­­tat, căci artiştii noştri muncesc mult, pentru a nu lasa loc de nemulţumire ca joc, şi cheltuesc ca să fie la înălţi­mea notei personaju­lor ce reprezint. E trist dacă circulă idei preconcepu­te în contra instituţiei noastre teatra­le, ori să caută a se lovi prin tangen­ţă, căci în definitiv artiştii nu pot fi făcuţi răspunzători de toate tribulaţiile pornite din consideraţii streine de sce­nă, singura care trebue să-i pasioneze şi-i pasionează cu drept cuvînt, de­oarece stau neclintiţi la postul lor şi întimpină cu resemnare reaua voinţă a publicului de a li aprecia şi încuraja munca, în spe­ranţa unor vremuri mai bune ! Cu începere de Marţi 4 Noembre vi­ne rîndul pieselor : Colonelul Bridan, Omoare! şi Alibi, cu d-na Aristizza Ro­­menescu. — Titlurile acestor piese nu sunt sforăitoare, în schimb însă sunt lucrări de multă valoare şi de un spi­rit neîntrecut.­Suntem curioşi de a ve­­dea ce primire vor avea şi acestea. ----------------------------------­ îndemnuri bune Avântul luat de cooperativa din Po­­dul­ Iloaei cu fabricarea panei şi distri­buirea ei pănă şi în corn, megieşite, a îndemnat şi pe unii români din T. Frumos, să se constitue în societate şi să înfiinţeze o cooperativă pentru fa­bricarea panei trebuitoare oraşului lor. Prima întrunire provocată de iniţiatori a avut loc Duminică 26 octombrie, în localul şcolii primare de băeţi, sub pre­­şidenţia d-lui­­Ui. Vlaicu, când s’a admis în unanimitate crearea unei atare coo­perative, desemnându-se şi un comitet care să aibe sarcina schiţărei statutelor şi a încasărei cotizaţiilor acelora cari se hotărăsc a intra în societate. O viitoare întrunire, care va fi cât

Next