Epoca, octombrie 1896 (Seria II - Anul 2, nr. 280-289)
1896-10-16 / nr. 280
SEBIA IL—ANUL IT, No. 280. NUMARUL^IO BANI iBONAHEHTELE Incep la 1 ți 15 ale fiecărei luni și se plătesc tot-d’a-HDR înainte In Burești la Casa Administrației In județe și inrevistate prin mandate poștale Un an In țară 30 lei. In străinătate 50 lei Șase luni ... 15 > > > 25 » Trei luni . . . 8 » » » 13 » Un număr In străinătate 30 bani MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ REDACȚIA W«. S-STRADA CLEMENȚII—No. 8 APARE ZILNIC LA 8 ORE SEARA CU CELE DIN URMĂ ȘTIRI ȘI TELEGRAME ALE SEREI Ediția a © seara vn ?M 22. MCERCURI, 16 OCTOMBRE 1896. NUMARUL 1Q BANI ARIT SCIUBN E in București și județe se primesc numai la Administrație In străinătate, direct te a AttInfiĂHație și 1* toate oficiile de publicitate _ Anuncuri la pap. IV....................0.30 b. luni* . .»m....................2.- lei * > » * N.....................3.— » * Inserțiile și reclamele S lai rîndul Uni mau vechiät 80 feami administrația No. 8.- STRADA CLEMENȚEI-No. 8. IMPRESII DIN SIBIÎ Conferința națională convocată la Sibiu pe ziua de 12 Octombrie nu s’a putut ține, și n’am avut bucuria să văd pe Romînii de peste punți manifestîndu-se, după un an ,de primejdioasă amorțire. In schimb, vorbind cu unii și cu alții, am cules o sumă de impresiuni, pe cari, întorcîndu-mă chiar azi din Sibiu, le dau aci așa cum le-am primit. Sus, amărăciune, adîncă amărăciune , jos, zăpăceală desăvirșită. Iată ce găsește cineva la Romînii de peste munți, în timpul de față. A fost o grea încercare, o experiență dureroasă pentru frații noștri. După speranțe mari, după jerte grele, au venit decepțiuni și mai rele, și mai mari , cu atît mai dureroase, cu cît mîna care i-a lovit de astă dată nu e a unul străin, ci a unul frate bun de la care s’ar fi așteptat cel puțin cruțare. Cu loviturile dușmanilor erau deprinși Romînii, și, oricât de puternice ar fi fost aceste lovituri, ele nici odată nu ’i puteau demoraliza. Pentru prima oară însă, acum, Romînii de peste munți au fost loviți din Romînia și nimeni nu se poate mira de dureroasa surprindere ce le-a pricinuit aceste lovituri. Astăzi, nu e om peste Carpați care să nu-și dea seamă de unde au pornit toate încurcăturile, ce ca un vînt râu au trecut peste capul partidului național ; și nimic nu e mai firesc decît ca constatarea noastră să apese greu sufletul fraților noștri. Ceea ce, mai presus de toate, le strînge inima, e că Maghiarii au văzut că din Romînia se poate lucra la dezbinarea Romînilor. In cele mai grele împrejurări și cu toate deosebirile de vederi ce au putut fi între conducători, ungurii n’au izbutit să-I dezbine, să sfărîme solidaritatea lor. Au fost momente cînd fruntașii erau de păreri diametral opuse, în ce privește metoda de urmat in luptă ; nu s’a spart însă nici cînd înțelegerea dintre ei, minoritatea s’a supus majorităței în chipul cel mai absolut și față cu vrăjmașul s’au prezintat ca un singur trup. Solidaritatea aceasta exemplară a și fost zidul de care s’au spart toate uneltirile adversarilor. Acum, timp de un an de zile, Romînii au fost zbuciumați de cea mai adîncă dezbinare și aceasta prin faptul amestecului unui partid politic din Romînia, a partidului național-liberal. Aceasta e ce apasă mai greu asupra fraților noștri; aceasta i-a ținut pe loc, vreme de un an întreg. Oricît de dureroasă a fost însă lovitura, ea nu i-a doborît; oamenii se reculeg și în curînd vor fi iarăși în stare să-și ocupe locul pe cîmpul de luptă, mai puternici chiar decît înainte — căci sunt mai bogați cu o experiență. De aci înainte — aceasta e impresia pe care am căpătat-o de la toți cei cu cari am avut prilejul să vorbesc — nu va mai fi cu putința să se facă jocul criminal ce s’a făcut cu partidul național român de peste munți. Partidul liberal va putea, cînd va fi din nou în opozițiune, să agite iar chestiunea națională și să întrebuințeze toate ademenirile din lume, el nu va mai izbuti să tîrască în ispită pe Romînii din Transilvania și Ungaria, și nu mintal partidul liberal, dar oricine altul, încetul cu încetul, desbinările ce s’au produs se vor șterge ; conducătorii vor cîștiga din nou încredere unii în alții, cel puțin acei cari sunt cu inimă curată; buimăceala care a cuprins poporul se va risipi. Fruntași și popor, cunoscînd mai bine situația, vor lupta din nou, cu aceeași bărbăție pe care nimic n’a putut-o infringe pînă astazi; și chestiunea națională va merge înainte, pînă cînd împrejurările și fireasca desvoltare a lucrurilor vor îngădui deslegarea ei. Nimic, absolut nimic nu-i va mai putea abate pe Romîni din calea lor. Ceea ce, pentru noi, alină puțin amărăciunea momentului, e că, cu tot odiosul loviturei ce au primit, sentimentele fraților de peste munți față de Romînia n’au suferit nici o scădere. Dragostea lor pentru noi n’a putut fi sdruncinată și nu asupra poporului din Regatul Român aruncă ei vina celor petrecute. Experiența pe care ați făcut-o le-a arătat limpede ce se poate și ce nu se poate aștepta de la Romînia oficială, și în această privință frații noștri nu-și vor mai face iluziuni deșarte. Dar ei sunt siguri că, în orice împrejurări, poporul Romîniei libere are pentru dînșii nesecată dragoste și e gata oricînd să-I sprijinească frățește în lupta lor. «Și atîta ne ajunge», îmi spunea un bătrin luptător. In scurt, dacă încercarea a fost grea, dacă urmele ei nu s’au șters de tot, dacă anul acesta de rătăcire ne-a dat cu douăzeci de ani înapoi, sunt destule semne că Romînii de peste Carpați—de astă dată oțeliți contra oricărei ispite - vor reîncepe curînd o luptă sănătoasă și legală pentru revendicarea drepturilor lor în Regatul S-tulul Ștefan. I. Popesc« 1 Epoci» va publica mîine un articol al d-lui Take Ionescu. CaR VNIBERI PLĂTITE Cititorii își aduc aminte zgomotul ce au încercat ziarele liberale să facă fiind-că Mitropolitul deduse 300 lei administratorului unui ziar de opoziție, fără știrea direcțiunei ziarului, care de altminteri, nici o dată și în nici un mod nu încetase a susține pe Mitropolit. Confratele nostru nemodificându-și întru nimic atitudinea, o subvențiune de la Mitropolit nu avea nimic jicuitor pentru confratele nostru. Iată însă un lucru foarte grav pe care Îl aflăm: Două ziare cari au lăudat mai întîî pe Mitropolit și l'au atacat în urmă, au primit bani de la Mitropolit. Aceste ziare, sunt două din cele trei ziare ce susțin guvernul actual. Acest fapt se va desveli In cursul unui proces nout ce Mitropolitul va intenta presei guvernamentale. "mbts. it.:" 3 u IMPACAREA ROMAND-MAGHIARA (Convorbire cu d. Coroianu) Tratările guvernului ungar cu d-nu Rațiu șl Coroianu.Ministrul de interne în Transilvania. — Acțiunea partidului național. Unul din redactorii noștri a avd o interesantă convorbire cu d. I. Coroianu, membru în comitetul național, asupra situației din Transilvania, convorbire în cursul căreia s’a destăinuit o pagină importantă și până acum necunoscută a uriașelor lupte naționale ce s’au purtat în cei din urmă cinci ani. Tratările guvernului ungar cu d-nii Rațiu și Coroianu. Situațiunea internațională în 1893 era atît de complicată, în că guvernul unguresc, prezidat atunci de d. Wekerle, a fost pus în poziție de a căuta o împăcare a Romînilor. Guvernul a însărcinat pe ministrul de interne Hieronymi să trateze o împăcare romîno-maghiară. D. Hieronymi a intrat în vorbă întîî cu d. Coroianu, și timp de patru zile, în fiecare zi de la orele 2—7 a tratat cu d-sa. Ministrul a promis d-lui Coroianu că guvernul este dispus a aplica legea naționalităților, să revizuiască legea electorală și să numească cîțîva, vr’o 3—4, fișpani (prefecți) romîni. D. Coroianu a răspuns însă că partidul național nu va lăsa o iotă din programul săi, și cere întîî autonomia Transilvaniei. — Aceasta niciodată !—a răspuns ministrul. Ministrul a intrat apoi în tratări cu d. Rațiu timp de trei ore, dar cu același rezultat. Ca să convingă însă pe romînii de bunele intenții ale guvernului, d. Hieronymi a declarat: — Vă făgăduesc pe onoarea mea; că la primăvara anului 1896, parlamentul va f i sezisaltiv reforma Íogiei electorale. Azi suntem pe la sfârșitul anului 1896 și totuși nici vorbă de revizuirea legei electorate. Ministrul de interne în Transilvania In urma întreruperei tratărilor de împăcare, guvernul a început să inaugureze o eră de persecuții revoltătoare în contra comitetului național, sperînd că astfel îl va intimida și ’l va face să cadă la o înțelegere. Și astfel s’a pus la cale procesul memorandului. Curînd după proces, înainte ca cei condamnați să intre în pușcărie, ministrul Hieronymi întreprinde un voiaj prin Transilvania pentru a cîștiga pe Romîni la ideia împăcării pe bazele propuse d-lui Coroianu. înainte însă de a pleca în Transilvania, guvernul a pus în mișcare întreg aparatul administrativ ca să invite pe Romînii fruntași să nu facă gol în jurul ministrului. In același timp au fost fondați și membrii comitetului național asupra intențiunilor lor. Apoi ministrul a dat instrucțiuni procurorului general din Cluj, d. Jesszenszky, și între altele îl întreabă: — Dar prietenul meu Coroianu ce face? D. Jesszenszky arată această scrisoare d-lui Coroianu, care răspunde : — îmi fac geamantanele ca să intru în pușcărie ! Voiagiul ministrului a fost un fiasco complect, în urma căruia condamnații în procesul memorandului au fost internați la Seghedin și Vaț și s-a deschis o serie nesfîrșită de procese politice în contra Romînilor. De atunci sa hotârtt distrugerea cu orice preț a partidului național. Acțiunea partidului național — Iată motivele oprirea conferinței naționale,—spune d. Coroianu. Și in fața acesteia, comitetului național i se impune datoria de a continua lupta. Conform hotărîrilor luate în conferința de la 1892, comitetul are dreptul să se întregească chemând elemente noul în locurile rămase vacante prin demisiunea d-lor N. Christen, Dr. Barcianu și Comșa, precum și prin exilarea d-lor Brote și Albini. Comitetul în curînd va trebui să decidă asupra deschiderei unei nouî acțiuni pentru a sili pe guvern să respecte măcar dreptul de întrunire Romînilor. ..............—urci——— -------«Nu am crezut oportun să solicit de la Majestatea Voastră dizolvarea consiliului pi din alt pună de vedere. Deschizindu-se atunci perioada electorală, cei prezenți s'ar fi pus pe lucru, pe cînd cea mai mare parte din cei buni pi cu dor de interesele comunei lipseau din oraș; de aceia am amînat resolvarea cestiuei pînă la întoarcerea mea din congediil». Observați cu ce francheță din Stolojan împarte pe alegătorii gălățeni în două categorii : Cei buni și Cei răi! Cei buni sunt acei cari votează și lucrează cu guvernul, care înghit potlogăriile Malaxa, au parte la gheșefturi, nu sunt intransigenți. Dar aceștia sunt la băi în străinătate. Cei răi sunt acei cari au să voteze lista opoziției, cari au dat pe față pungășiile de la comună, cari stau în țară, în oraș, gata de luptă. Atunci Stolojan ministrul are geniala idee de a aștepta reîntoarcerea în țară a elementului pe care-l găsește el bun. Bandele electorale odată pregătite, instruite, atunci Stolojan cere disolvarea consiliului și nu se sfiește să scrie Regelui să iscălească planul de bătie, mărturisind că acum treaba are să meargă strună și destăinuînd cu cel mai mare cinism că a întîrziat cu soluțiunea crizei comunale din Galați până la sosirea băeților de la băi! Ne așteptăm ca peste vre’o lună Stolojan să se ocupe și de Primăria Ploești, făcînd un raport către Rege în care va zice între altele: «N’am crezut oportun să cer revocarea ghepeftarilor de la Ploești, pentru că ei se găseau încă în țară și puteau să fie arestați de parchet. Acum, deoarece ei au trecut granița, ei sunt la adăpostul mandatelor de arestare, arestarea lor se impune» CEI BUNI ȘI CEI RĂI Domnul Stolojan este un ministru care ceea ce are pe suflet, are și în gură. D-sa vorbește romînește verde, pe șleau, ca un oltean care a avut odinioară 24 de măsele și dacă pune șervetul la gît cînd mănîncă la masa Regelui, în schimb nu pune mănuși spre a da în scris Suveranului maximele a sale politice. In raportul ministrului Stolojan către Majestatea Sa Regele spre a cere disolvarea consiliului comunal din Galați și revocarea primarului Malaxa. Excelența Sa scrie lămurit: «Eram dar nevoit să solicit, odată cu revocarea primarului și dizolvarea consiliului și să numesc o comisiune interimară. TRIBUNA POLITICA Tot cestiunea Mitropolitului e la ordinea zilei și mai mult de cît cxl cînd Dar nu mai e afacerea Mitropolitului de la început. Peste procesul primitiv s’au superpus zece alte cestiuni și s’au adaos o sumă de nelegiuiri. Toate acestea la un loc întocmesc azi Gestiunea Mitropolitului. Prima fază s’a încheiat cu surghiunirea la Căldărușani a Mitropolitului, acuzat, judecat și condamnat, în 24 de ore, în mod nelegal, necanonic și fără drept de apărare. Dar după aceasta, cestiunea a reînviat sub zece alte forme. In contra Mitropolitului arestat la mânăstire guvernul Sturdza-Stătescu a pus la cale infamiile cele mai revoltătoare și șeful Bisericii voind să se apere, s’au suspendat față cu dînsul toate legile țării. Calomniile puse la cale în contra i de însuși ministrul Stătescu s’au dat pe față cu ajutorul plastografiilor; averea lui a fost supusă perchizițiunilor și inventariilor nelegale; mănăstirea s’a prefăcut pentru dînsul în pușcărie ; delațiunea și mărturia falsă sunt încurajate de ilegala locotenență mitropolitană și de organele justiției, în cursul unei instrucțiuni pornită după condamnarea și după executarea sentinței Sinodului. In contra acestor nelegiuiri, Mitropolitul face apel la lege și la justiție. Pretinsul vinovat aleargă după justiție și justiția fuge de dînsul. El cere judecarea Casației, fără a o putea dobîndi. El să face atunci acuzator în contra plastografilor și nu poate obține să dea ochi cu jurații. Acum o nouă infamie să lieiuește. Judecătorul de instrucție care a abătut în contra Mitropolitului procesul ce acesta cerea să se pornească în contra acuzatorilor săi, își va încheia instrucția prin o ordonanță de neurmărire în contra Voinței Naționale. Mitropolitul va fi insultat încă o dată prin ordonanță de sluga și tovarășul de pungășii al lui Sărățeanu, dar nu va putea da ochi nici cu Casația, nici cu jurații. Iar guvernul crede că rezolvă astfel cessiunea și nu vede că adaogă un nou incident iritant. E curios cum acești oameni nu pricep atîta : că această afacere nu se poate tranșa fără o satisfacere dată Mitropolitului, sau fără o judecată care să satisfacă conștiința publică. Poate guvernul să aleagă ilegal chiar un nou Mitropolit, și totuși, chiar peste 10 ani, cestiunea Mitropolitului Ghenadielui va fi închisă. Opiniunea publică cere ca Mitropolitul să fie ori achitat ori oslndit. Și pentru cită vreme, guvernul ocolind judecata nu-i dă nici una nici alta, Mitropolitul stă ca o permanentă amenințare la Căldărușani — la două pași de București. TRIBUNA LITERARA «Epoca» politică și literară Prefăcînd Epoca politică în Epoca politică și literară, scopul nostru nu e numai de a lărgi orizontul prea strict al gazetăriei noastre prin juxtapunerea politicii și a literaturei. Voim ca în aceste coloane, acelaș cuget să însuflețească și politica și literatura și ca și una și alta să vie la rîndul lor să sprijinească un nou spirit de adevăr menit a întemeia un curent de regenerare a conștiinței naționale. Această stare de conștiință e azi rodul a două moduri de a gîndi și de a simți. Unul ne vine din afară, altul e răsărit din fondul nostru propriu național. Din afară ne-au venit unele credințe filosofice cari au turnat în inimile noastre ori descurajarea pesimismului, ori enervarea debilitantă a diletantismului, ori supunerea resemnată la un determinism ce ne doboară. In lăuntru, preocupările politice păstrează și azi același rol de căpetenie ca în vremea cînd toate strădaniile ținteafl a înzestra țara cu nouile noastre așezăminte politice. Dar după patruzeci de ani de liberalism, ne trezim în mijlocul celor mai cumplite decepțiuni. Făgăduelile încîntătoare de altă dată au născut numai forme goale cari au amețit lumea și ne-au făcut să sacrificăm aparențelor progresului realitatea sentimentelor ce fac puterea oricărui neam. Minciuna liberală cu care am fost încîntați atîta vreme, apare tuturor azi ca o imensă mistificare. Secarea sevei curentului liberal de la început ne-a adus într’o stare de anemie și de criză care nu va conteni pînă ce nu se va ridica un nou curent dătător de viață. Astfel dar, desnădăjduirea ce ne-a adus filosofii contimporană, imbinîndu-se cu decepțiunile politicii, a produs o stare sufletească din care răsar toate miseriile vieței noastre actuale, a căror bilanț prescurtat e cam acesta : o Biserică lipsită de sentiment religios, un patriotism care îndură batjocorirea idealului național, o armată din care ofițerimea demisionează cu grămada, un episcopat care dă pilda scandalului și a imoralității, o direcțiune a educațiunei care mărginită la instrucția propriu zisă lasă să se desvolte criminalitatea, o epocă constituțională care se închee prin regimul unanimităților, o venalitate administrativă din zi în zi mai întinsă, o politică de partid care-și caută prea adese ori succesele în abilitatea și lingușirea factorilor nu numai din năuntru dar chiar din afară, de la cari se bănuiește că se poate căpăta puterea. Dar mai presus de toate, stingerea marilor sentimente cari singure întemeiază destinele transcendente ale popoarelor privilegiate singure înzestrate cu atari însușiri, a creat o stare de spirit din cele mai posomorîte.Pe câțiva, ce’i drept, o credință neroadă 1e face a privi ca o stare de progres miseriile noastre, pentru că vre-o nouă minciună a venit să se încuibe în vre-un nou text de lege, ori pentru că ne fălim că am desăvirșit de altminteri cu bani străini, vre-o lucrare publică mai de seamă. Dar la cei cari nu se lasă a fi înșelați de acest soiü de progrese legislative ori de atari progrese materiale, optimismul naiv e înlocuit cu o descurajare profundă. Mai gravă e convingerea generală că o îndreptare a acestor rele esențiale e cu neputință pentru că stă în afară de acțiunea mărginită a partidelor. Și e și drept ca un räl atât de adînc înrădăcinat să nu poată fi lecuit cu rețete de ocazie, ci nu cu petice de legi. Dar atunci să nu ne mirăm că opiniunea publică nu se mișcă pentru problematicele foloase de suprafață ce le aduc după ele schimbările de guvern. Reacțiunea nu poate repede decît într’o prefacere desăvîrșită a felului nostru de a gîndi și într’o regenerare a inimii naționale. Și aceasta e posibil. Recunoașterea boaleie dela începutul vindecării. Din excesul răului poate eși binele. In situațiunile desperate se fierb uriașele curente de regenerare. Din pesimismul cumplit, idealismul. Deja după unele semne se vede că spiritul public începe a se abate în altă direcțiune. Timp de mai bine de treizeci de ani țara aceasta a trăit, înșelată, sub domnia frazei. Apoi, cam prin anul 1888 să simte deja o reacțiune în favoarea unei politice de fapte. Față cu deșertăciunea politicei vorbelor goale, o politică de afaceri, urmărind reforme practice, având un cuprins real, era o binefacere. Dar juxtapunerea cîtorva legi de utilitate practică nu poate fi o îndestulătoare hrană nici intelectuală nici sufletească, și nu poate da nici avînt sentimentelor nici chiar partidelor politice. Trebue să facem un ultim pas înainte și după politica traselor, după politica faptelor să ajungem la politica adevărată a ideilor. In acest înțeles concepțiunea unui partid devine ceva mai larg. Un partid trebue să aibă o filosofie, o metodă, o doctrină pe lîngă un program de actualitate. Pentru fericirea noastră, o dată cu desvelirea acestui liman un curent idealist se ridică în toată Europa împingîndu-ne și pe noi spre țărmul mîntuirei. In domeniul științelor morale, lumea experimentală se arată prea stricită. Omul fără inimă și fără ideal al științei naturaliste pare schilod. Se simte nevoia ca «carnasierul superior», cura desemnează Taine