Epoca, octombrie 1896 (Seria II - Anul 2, nr. 280-289)

1896-10-16 / nr. 280

SEBIA IL—ANUL IT, No. 280. NUMARUL^IO BANI iBONAHEHTELE Incep la 1 ți 15 ale fie­cărei luni și se plătesc tot-d’a-HDR înainte In Bu­rești la Casa Administrației In județe și inrevistate prin mandate poștale Un an In țară 30 lei. In străinătate 50 lei Șase luni ... 15 > > > 25 » Trei luni . . . 8 » » » 13 » Un număr In străinătate 30 bani MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ REDACȚIA W«. S-STRADA CLEMENȚII—No. 8 APARE ZILNIC LA 8 ORE SEARA CU CELE DIN URMĂ ȘTIRI ȘI TELEGRAME ALE SEREI Ediția a © seara vn ?M 22. MCERCURI, 16 OCTOMBRE 1896. NUMARUL 1Q BANI ARIT SCIUBN­­ E in București și județe se primesc numai la Administrație In străinătate, direct te a AttInfiĂHație și 1* toate oficiile de publicitate _ Anunc­uri la pap. IV....................0.30 b. luni* . .»m....................2.- lei * > » * N­.....................3.— » * Inserțiile și reclamele S lai rîndul Uni mau­ vechiät 80 feami administrația No. 8.- STRADA CLEMENȚEI-No. 8. IMPRESII DIN SIBIÎ Conferința națională convocată la Sibiu pe ziua de 12 Octombrie nu s’a­ putut ține, și n’am avut bucu­ria să văd pe Romînii de peste punți manifestîndu-se, după un an ,de primejdioasă amorțire. In schim­b, vorbind cu unii și cu alții, am cu­les o sumă de impresiuni, pe cari, întorcîndu-mă chiar azi din Sibiu, le dau aci așa cum le-am primit. Sus, amărăciune, adîncă amără­ciune , jos, zăpăceală desăvirșită. Iată ce găsește cine­va la Romînii de peste munți, în timpul de față. A fost o grea încercare, o expe­riență dureroasă pentru frații noș­tri. După speranțe­ mari, după jert­­­e grele, au venit decepțiuni și mai­­ rele, și mai mari , cu atît mai dureroase, cu cît mîna care i-a lo­vit de astă dată nu e a unul străin, ci a unul frate bun­­ de la care s’ar fi așteptat cel puțin cruțare. Cu loviturile dușmanilor erau­ de­prinși Romînii, și, ori­cât de puter­nice ar fi fost aceste lovituri, ele nici odată nu ’i puteau demoraliza. Pentru prima oară însă, acum, Romînii de peste munți au fost lo­­viți din Romînia și nimeni nu se poate mira de dureroasa surprin­dere ce le-a pricinuit aceste lovi­turi. Astă­zi, nu e om peste Carpați care să nu-și dea seamă de unde au pornit toate încurcăturile, ce ca un vînt râu au trecut peste capul partidului național ; și nimic nu e mai firesc de­cît ca constatarea noas­tră să apese greu sufletul fraților noștri. Ceea ce, mai presus de toate, le strînge inima, e că Maghiarii au văzut că din Romînia se poate lu­cra la dezbinarea Romînilor. In cele mai grele împrejurări și cu toate deosebirile de vederi ce au putut fi între conducători, ungu­rii n’au izbutit să-I dezbine, să sfărîme solidaritatea lor. Au fost momente cînd fruntașii erau de pă­reri diametral opuse, în ce privește metoda de urmat in luptă ; nu s’a spart însă nici cînd înțelegerea din­tre ei, minoritatea s’a supus majo­­rităței în chipul cel mai absolut și față cu vrăjmașul s’au prezintat ca un singur trup. Solidaritatea aceasta exemplară a și fost zidul de care s’au spart toate uneltirile adversa­rilor. Acum, timp de un an de zile, Romînii au fost zbuciumați de cea mai adîncă dezbinare și aceasta prin faptul amestecului unui partid politic din Romînia, a partidului național-liberal. Aceasta e ce apasă mai greu a­­supra fraților noștri; aceasta i-a ținut pe loc, vreme de un an întreg. Ori­cît de dureroasă a fost însă lovitura, ea nu i-a doborît; oame­nii se reculeg și în curînd vor fi iarăși în stare să-și ocupe locul pe cîmpul de luptă, mai puternici chiar de­cît înainte — căci sunt mai bo­gați cu o experiență. De aci înainte — aceasta e im­presia pe care am căpătat-o de la toți cei cu cari am avut prilejul să vorbesc — nu va mai fi cu putin­ța să se facă jocul criminal ce s’a făcut cu partidul național român de peste munți. Partidul liberal va pu­tea, cînd va fi din nou în opozițiu­­ne, să agite iar chestiunea națio­nală și să întrebuințeze toate ade­menirile din lume, el nu va mai izbuti să tîrască în ispită pe Ro­mînii din Transilvania și Ungaria, și nu mintal partidul liberal, dar ori­cine altul, încetul cu încetul, desbinările ce s’au produs se vor șterge ; condu­cătorii vor cîștiga din nou încre­dere unii în alții, cel puțin acei cari sunt cu inimă curată; buimă­ceala care a cuprins poporul se va risipi. Fruntași și popor, cunoscînd mai bine situația, vor lupta din nou, cu aceeași bărbăție pe care nimic n’a putut-o infringe pînă asta­zi; și chestiunea națională va merge în­ainte, pînă cînd împrejurările și fi­reasca desvoltare a lucrurilor vor îngădui deslegarea ei. Nimic, absolut nimic nu-i va mai putea abate pe Romîni din calea lor. Ceea­ ce, pentru noi, alină puțin amărăciunea momentului, e că, cu tot odiosul loviturei ce au primit, sentimentele fraților de peste munți față de Romînia n’au suferit nici o scădere. Dragostea lor pentru noi n’a putut fi sdruncinată și nu asu­pra poporului din Regatul Român aruncă ei vina celor petrecute. Experiența pe care ați făcut-o le-a arătat limpede ce se poate și ce nu se poate aștepta de la Romînia o­­ficială, și în această privință frații noștri nu-și vor mai face iluziuni deșarte. Dar ei sunt siguri că, în ori­ce împrejurări, poporul Romîniei libere are pentru dînșii nesecată dragoste și e gata ori­cînd să-I spri­­jinească frățește în lupta lor. «Și atîta ne ajunge», îmi spunea un bătrin luptător. In scurt, dacă încercarea a fost grea, dacă urmele ei nu s’au șters de tot, dacă anul acesta de rătăcire ne-a dat cu două­zeci de ani înapoi, sunt destule semne că Romînii de peste Carpați—de astă dată oțeliți contra ori­cărei ispite - vor reîncepe curînd o luptă sănătoasă și legală pentru revendicarea drepturilor lor în Re­gatul S-tulul Ștefan. I. Popesc« 1 Epoci» va publica mîine un articol al d-lui Take Ionescu. CaR VNIBERI PLĂTITE Cititorii își aduc aminte zgomo­­tul ce au încercat ziarele liberale să facă fiind-că Mitropolitul de­duse 300 lei administratorului u­­nui ziar de opoziție, fără știrea direcțiunei ziarului, care de alt­minteri, nici o dată și în nici un mod nu încetase a susține pe Mi­tropolit. Confratele nostru nemo­­dificându-și întru nimic atitudi­nea, o subvențiune de la Mitro­polit nu avea nimic jicuitor pen­tru confratele nostru. Iată însă un lucru foarte grav pe care Îl aflăm: Două ziare cari au­ lăudat mai întîî pe Mitropolit și l'au atacat în urmă, au primit bani de la Mitropolit. Aceste ziare, sunt două din cele trei ziare ce susțin guvernul ac­tual. Acest fapt se va desveli In cur­sul unui proces nout ce Mitropo­litul va intenta presei guverna­mentale. "­­mbts. i­t.:" 3 u IMPACAREA ROMAND-MAGHIARA (Convorbire cu d. Coroianu) Tratările guvernului ungar cu d-nu­ Rațiu șl Coroianu.­­­Ministrul de interne în Transilvania. — Ac­țiunea partidului național. Unul din redactorii noștri a a­vd o in­teresantă convorbire cu d. I. Coroianu, membru în comitetul național, asupra si­tuației din Transilvania, convorbire în cursul căreia s’a destăinuit o pagină im­portantă și până acum necunoscută a uri­așelor lupte naționale ce s’au purtat în cei din urmă cinci ani. Tratările guvernul­ui ungar cu d-nii Rațiu și Coroianu. Situațiunea internațională în 1893 era atît de complicată, în că guvernul ungur­­esc, prezidat atunci de d. Wekerle, a fost pu­s în poziție de a căuta o împăcare a Romînilor. Guvernul a însărcinat pe mi­nistrul de interne Hieronymi să trateze o împăcare romîno-maghiară. D. Hieronymi a intrat în vorbă întîî cu d. Coroianu, și timp de patru zile, în fie­care zi de la orele 2—7 a tratat cu d-sa. Ministrul a promis d-lui Coroianu că gu­vernul este dispus a aplica legea naționa­lităților, să revizuiască legea electorală și să numească cîțî­va, vr’o 3—4, fișpani (prefecți) romîni. D. Coroianu a răspuns însă că partidul național nu va lăsa o iotă din programul săi, și cere întîî auto­nomia Transilvaniei. — Aceasta nici­odată !—a răspuns mi­nistrul. Ministrul a intrat apoi în tratări cu d. Rațiu timp de trei ore, dar cu același re­zultat. Ca să convingă însă pe romînii de bu­nele intenții ale guvernului, d. Hieronymi a declarat: — Vă făgăduesc pe onoarea mea; că la primăvara anului 1896, parlamentul va f i sezisal­tiv reforma Íogiei electorale. Azi suntem pe la sfârșitul anului 1896 și totuși nici vorbă de revizuirea legei e­­lectorate. Ministrul de interne în Transil­vania In urma întreruperei tratărilor de îm­păcare, guvernul a început să inaugureze o eră de persecuții revoltătoare în contra comitetului național, sperînd că ast­fel îl va intimida și ’l va face să cadă la o în­țelegere. Și ast­fel s’a pus la cale procesul memorandului. Curînd după proces, înainte ca cei con­damnați să intre în pușcărie, ministrul Hieronymi întreprinde un voiaj prin Tran­silvania pentru a cîștiga pe Romîni la ideia împăcării pe bazele propuse d-lui Coroianu. înainte însă de a pleca în Transilvania, guvernul a pus în mișcare întreg aparatul administrativ ca să in­vite pe Romînii fruntași să nu facă gol în jurul ministrului. In același timp au fost fondați și membrii comitetului na­țional asupra intențiunilor lor. Apoi ministrul a dat instrucțiuni pro­curorului general din Cluj, d. Jesszenszky, și între altele îl întreabă: — Dar prietenul meu Coroianu ce face? D. Jesszenszky arată această scrisoare d-lui Coroianu, care răspunde : — îmi fac geamantanele ca să intru în pușcărie ! Voiagiul ministrului a fost un fiasco complect, în urma căruia condamnații în procesul memorandului au fost internați la Seghedin și Vaț și s-a deschis o serie nesfîrșită de procese politice în contra Romînilor. De atunci sa hotârtt distrugerea cu ori­ce preț a partidului național. Acțiunea partidului național — Iată motivele oprirea conferinței na­ționale,—spune d. Coroianu. Și in fața a­­cesteia, comitetului național i­ se impune datoria de a continua lupta. Conform hotărîrilor luate în conferința de la 1892, comitetul are dreptul să se în­tregească chemând elemente noul în locu­rile rămase vacante prin demisiunea d-lor N. Christen, Dr. Barcianu și Comșa, pre­cum și prin exilarea d-lor Brote și Albini. Comitetul în curînd va trebui să decidă asupra deschiderei unei nouî acțiuni pen­tru a sili pe guvern să respecte măcar dreptul de întrunire Romînilor. ..............—urci——— -------­«Nu am crezut oportun să solicit de la Majestatea Voastră dizolvarea consiliului pi din alt pună de vedere. Deschizindu-se atunci perioada electorală, cei prezenți s'ar fi pus pe lucru, pe cînd cea mai mare parte din cei buni pi cu dor de interesele comunei lipseau­ din or­aș; de aceia am amînat resolvarea cestiu­ei pînă la în­toarcerea mea din congediil». Observați cu ce francheță d­in Stolojan împarte pe alegătorii gălățeni în două ca­tegorii : Cei buni și Cei răi! Cei buni sunt acei cari votează și lucrează cu guvernul, care înghit potlogăriile Malaxa, au parte la gheșefturi, nu sunt intransigenți. Dar aceștia sunt la băi în străinătate. Cei răi sunt acei cari au să voteze lista opoziției, cari au dat pe față pungă­șiile de la comună, cari stau în țară, în oraș, gata de luptă. Atunci Stolojan ministrul are geniala idee de a aștepta reîntoarcerea în țară a elemen­tului pe care-l găsește el bun. Bandele elec­torale odată pregătite, instruite, atunci Sto­lojan cere disolvarea consiliului și nu se sfiește să scrie Regelui să iscălească planul de bătie, mărturisind că acum treaba are să meargă strună și destăinuînd cu cel mai mare cinism că a întîrziat cu soluțiunea crizei comunale din Galați până la sosirea băeților de la băi! Ne așteptăm ca peste vre’o lună Stolo­jan să se ocupe și de Primăria Ploești, fă­­cînd un raport către Rege în care va zice între altele: «N’am crezut oportun să cer revocarea ghepeftarilor de la Ploești, pentru că ei se găseau­ încă în țară și puteau să fie arestați de parchet. Acum, de­oare­ce ei au trecut granița, ei sunt la adăpostul manda­telor de arestare, arestarea lor se impune­­» CEI BUNI ȘI CEI RĂI Domnul Stolojan este un ministru care ceea ce are pe suflet, are și în gură. D-sa vorbește romînește verde, pe șleau, ca un oltean care a avut odinioară 24 de măsele și dacă pune șervetul la gît cînd mănîncă la masa Regelui, în schimb nu pune mă­nuși spre a da în scris Suveranului maxi­mele a­ sale politice. In raportul ministrului Stolojan către Ma­­jestatea Sa Regele spre a cere disolvarea consiliului comunal din Galați și revoca­rea primarului Malaxa. Excelența Sa scrie lămurit: «Eram dar nevoit să solicit, odată cu re­vocarea primarului­ și dizolvarea consiliului și să numesc o comisiune interimară. TRIBUNA POLITICA Tot cestiunea­ Mitropolitului e la or­dinea zilei și mai mult de cît cxl cînd Dar nu mai e afacerea Mitropolitului de la început. Peste procesul primitiv s’au superpus zece alte cestiuni și s’au adaos o sumă de nelegiuiri. Toate a­­cestea la un loc întocmesc azi Gestiunea Mitropolitului. Prima fază s’a încheiat cu surghiuni­rea la Căldărușani a Mitropolitului, acu­zat, judecat și condamnat, în 24 de ore, în mod nelegal, necanonic și fără drept de apărare. Dar după aceasta, cestiunea a reîn­viat sub zece alte forme. In contra Mitropolitului arestat la mâ­­năstire guvernul Sturdza-Stătescu a pus la cale infamiile cele mai revoltă­toare și șeful Bisericii voind să se apere, s’au suspendat față cu dînsul toate le­gile țării. Calomniile puse la cale în contra­ i de însuși ministrul Stătescu s’au dat pe față cu ajutorul plastografiilor; ave­rea lui a fost supusă perchizițiunilor și inventariilor nelegale; mănăstirea s’a prefăcut pentru dînsul în pușcărie ; de­lațiunea și mărturia falsă sunt încura­jate de ilegala locotenență mitropoli­tană și de organele justiției, în cursul unei instrucțiuni pornită după condam­narea și după executarea sentinței Si­nodului. In contra acestor nelegiuiri, Mitropo­litul face apel la lege și la justiție. Pre­tinsul vinovat aleargă după justiție și justiția fuge de dînsul. El cere judecarea Casației, fără a o pu­tea dobîndi. El să face atunci acuzator în contra plastografilor și nu poate ob­ține să dea ochi cu jurații. Acum o nouă infamie să lieiuește. Judecătorul de instrucție care a abă­tut în contra Mitropolitului procesul ce acesta cerea să se pornească în contra acuzatorilor săi, își va încheia instruc­ția prin o ordonanță de neurmărire în contra Voinței Naționale. Mitropolitul va fi insultat încă o dată prin ordonanță de sluga și tovarășul de pungășii al lui Sărățeanu, dar nu va putea da ochi nici cu Casația, nici cu jurații. Iar guvernul crede că rezolvă ast­fel cessiunea și nu vede că adaogă un nou incident iritant. E curios cum acești oameni nu pri­cep atîta : că această afacere nu se poate tranșa fără o satisfacere dată Mitropo­litului, sau fără o judecată care să sa­tisfacă conștiința publică. Poate guvernul să aleagă ilegal chiar un nou Mitropolit, și totuși, chiar peste 10 ani, cestiunea Mitropolitului Ghenadie­lui va fi închisă. Opiniunea publică cere ca Mitropolitul să fie ori achitat ori oslndit. Și pentru cită vreme, guvernul ocolind judecata nu-i dă nici una nici alta, Mi­tropolitul stă ca o permanentă amenin­țare la Căldărușani — la două pași de București. TRIBUNA LITERARA «Epoca» politică și literară Prefăcînd Epoca politică în Epoca poli­tică și literară, scopul nostru nu e numai de a lărgi orizontul prea strict al gazetă­riei noastre prin juxtapunerea politicii și a literaturei. Voim ca în aceste coloane, acelaș cuget să însuflețească și politica și literatura și ca și una și alta să vie la rîndul lor să sprijinească un nou spirit de adevăr menit a întemeia un curent de re­generare a conștiinței naționale. Această stare de conștiință e azi rodul a două moduri de a gîndi și de a simți. Unul ne vine din afară, altul e răsărit din fondul nostru propriu național. Din afară ne-au venit unele credințe fi­losofice cari au turnat în inimile noastre ori descurajarea pesimismului, ori enervarea de­bilitantă a diletantismului, ori supunerea re­semnată la un determinism ce ne doboară. In lăuntru, preocupările politice păstrează și azi același rol de căpetenie ca în vre­mea cînd toate strădaniile ținteafl a înzes­tra țara cu nouile noastre așezăminte politice. Dar după patru­zeci de ani de li­beralism, ne trezim în mijlocul celor mai cumplite decepțiuni. Făgăduelile încîntă­­toare de altă dată au născut numai forme goale cari au amețit lumea și ne-au făcut să sacrificăm aparențelor progresului reali­tatea sentimentelor ce fac puterea ori­cărui neam. Minciuna liberală cu care am fost încîn­­tați atîta vreme, apare tuturor azi ca o imensă mistificare. Secarea sevei curentu­lui liberal de la început ne-a adus într’o stare de anemie și de criză care nu va conteni pînă ce nu se va ridica un nou cu­rent dătător de viață. Ast­fel dar, desnădăjduirea ce ne-a adus filosofii contimporană, imbinîndu-se cu de­­cepțiunile politicii, a produs o stare sufle­tească din care răsar toate miseriile vie­­ței noastre actuale, a căror bilanț prescur­tat e cam acesta : o Biserică lipsită de sen­timent religios, un patriotism care îndură batjocorirea idealului național, o armată din care ofițerimea demisionează cu gră­mada, un episcopat care dă pilda scanda­lului și a imoralității, o direcțiune a edu­­cațiunei care mărginită la instrucția pro­priu zisă lasă să se­­ desvolte criminalita­tea, o epocă constituțională care se închee prin regimul unanimităților, o venalitate administrativă din zi în zi mai întinsă, o politică de partid care-și caută prea adese ori succesele în abilitatea și lingușirea fac­torilor nu numai din năuntru dar chiar din afară, de la cari se bănuiește că se poate căpăta puterea. Dar mai presus de toate, stingerea mari­lor sentimente cari singure întemeiază des­tinele transcendente ale popoarelor privile­giate singure înzestrate cu atari însușiri, a creat o stare de spirit din cele mai posomo­­rîte.Pe câți­va, ce’i drept, o credință ner­oadă 1e face a privi ca o stare de progres miseriile noastre, pentru că vre-o nouă minciună a venit să se încuibe în vre-un nou text de lege, ori pentru că ne fălim că am desăvir­­șit de altminteri cu bani străini, vre-o lu­crare publică mai de seamă. Dar la cei cari nu se lasă a fi înșelați de acest soiü de progrese legislative ori de atari progrese materiale, optimismul naiv e înlocuit cu o descurajare profundă. Mai gravă e convingerea generală că o îndrep­tare a acestor rele esențiale e cu neputință pentru că stă în afară de acțiunea mărgi­nită a partidelor. Și e și drept ca un räl atât de adînc în­rădăcinat să nu poată fi lecuit cu rețete de ocazie, ci nu cu petice de legi. Dar atunci să nu ne mirăm că opiniunea publică nu se mișcă pentru problematicele foloase de suprafață ce le aduc după ele schimbările de guvern. Reacțiunea nu poate repede de­cît într’o prefacere desăvîrșită a felului nostru de a gîndi și într’o regenerare a inimii naționale. Și aceasta e posibil. Recunoașterea boalei­e dela începutul vindecării. Din excesul răului poate eși bi­nele. In situațiunile desperate se fierb uria­șele curente de regenerare. Din pesimismul cumplit, idealismul. Deja după unele semne se vede că spi­ritul public începe a se abate în altă di­recțiune. Timp de mai bine de trei­zeci de ani țara aceasta a trăit, înșelată, sub domnia frazei. Apoi, cam prin anul 1888 să simte deja o reacțiune în favoarea unei politice de fapte. Față cu deșertăciunea politicei vorbelor goale, o politică de afaceri, urmărind reforme practice, având un cuprins real, era o bine­facere. Dar juxtapunerea cîtor­va legi de uti­litate practică nu poate fi o îndestulătoare hrană nici intelectuală nici sufletească, și nu poate da nici avînt sentimentelor nici chiar partidelor politice. Trebue să facem un ultim pas înainte și după politica tra­selor, după politica faptelor să ajungem la politica adevărată a ideilor. In acest înțeles concepțiunea unui partid devine ceva mai larg. Un partid trebue să aibă o filosofie, o metodă, o doctrină pe lîngă un program de actualitate. Pentru fericirea noastră, o dată cu des­­velirea acestui liman un curent idealist se ridică în toată Europa împingîndu-ne și pe noi spre țărmul mîntuirei. In domeniul științelor morale, lumea ex­perimentală se arată prea stricită. Omul fără inimă și fără ideal al științei natura­liste pare schilod. Se simte nevoia ca «car­nasierul superior», cura desemnează Taine

Next