Epoca, ianuarie 1897 (Seria II - Anul 3, nr. 343)

1897-01-03 / nr. 343

t I SERIA II,—ARTTL IQ, No. 348 Ediția de seara NUIARUL^IO BANI A BOM­ABOBHnaLE: încep la 1 si 15 de fla­cărellun­­gi se plăteac tot­ d’a­una înainte în București la Casa Administrația! In județ« și st­reinărie» prin mandate poștale Usî­an in țară ?!­ lei; t­a se­cinătate 50 lai Șase lunî . . . 15 » » » 15 » Trei inel . . . 8 » » » 13 » Un număr în străinătate 30 bani MANUSCRISELE RU­SE ÎNAPOIAZĂ REDACIU­L«. 8—STRADA CLEMENȚEI—No. 8 VINERI, 3 IANUARIE 1897 NUMĂRUL 10 BANII ANTUM CI­UROIS la București și județe sa numai la Administrația In străinătate, ăitvol la fi­e ® toate oficiile de publicitate Anunduri La pag. IV .... . 0-30 &• » »» m . s.— i.i * » !• * N­ .... i . 8.— s 51 Inserțiile p resi&msle 3 M riadait U» ss. k b» ä r v a e fe I ft SB ß lîsss 1 Mo. ».­AIÍMIKISTKATTIA STRADA CLEMENȚEI -No. 3. APARE ZILNIC LA 8 ORE SEARA CU CELE DIN URMĂ ȘTIRI ȘI TELEGRAME ALE SEREI UN AN PIERDUT Un an de rușine și de pagubă pentru partidul liberal, de necaz și de tulburare pentru țară -iată ce a fost anul 1896.­­ Ca și cum ar fi fost stăpîniți de duhul cel rău, liberalii n’au săvîr­­șit o singură faptă bună, ci necon­tenit au­ lovit în cele mai înalte sentimente și în interesele cele mai mari ale țărei. De la primul pas au dat o pu­ternică lovitură sentimentului na­țional, ruinînd tot ce cu mari si­li­nți se putuse clădi în curs de ani de zile. Frumoasa mișcare de deș­teptare a conștiinței naționale ce cuprinsese orașele și se pregătea să cuprindă și satele, a fost oprită cu brusc pentru ca partidul liberal să-și ispășască păcatele unei opo­­zițiuni nechibzuite. Liberalii au fost pedepsiți, dar pedepsită a fost și țara care cu ni­mic nu greșise, pedepsită a fost și cauza națională. Desgustul ce-a cuprins opinia pu­blică chiar din primul moment a îndîrjit pe liberali și i-a făcut să dea friü liber patimelor rele din cari e plămădit sufletul lor, încrederea în justiție și în pu­terea țării, respectul către Biserică, m. tot ce trebuia să fie întărit, a fost tulburat și ruinat de regimul aces­tor oameni. Legile personale ale d-lui Stă­­tescu și atitudinea scandaloasă a parchetului în afacerea fostului Mi­tropolit Ghenadie; amintita calom­nie aruncată de ministrul de răz­boi în plin Parlament asupra puș­­tei românești, tocmai cînd un mare împărat avea să vie la noi ca să ne vadă oștirea; detronarea vio­lentă a fostului Mitropolit și toate ticăloșiile ne­mai pomenite ce s’au săvîrșit în această afacere, au tur­burat adine toate straturile popo­rului și au­ silit pe liberali să capi­tuleze cu rușine. Paralel cu această activitate stri­cătoare a guvernului, partidul li­beral și-a susținut reputațiunea atît de bine cîștigată în guvernămîntul de pînă la 1888, de asociațiune al căreia singur scop e îmbogățirea pe socoteala țărei. N’a rămas primărie urbană mai însemnată, în care să nu fi dat cel mai nerușinat jaf în averea publică. Toată lumea își aduce aminte de gheșefturile îndrăznite, de la Se­verin, Ploești, Focșani, Galați și așa mai departe, unele neizbutite, „altele savîrșite pe deplin, gh­eșefturi cari au speriat pînă și pe guvernul liberal. Putreziciunea a ajuns atît de de­parte, in­cît chiar un ministru e acuzat de gh­eșefturi în marea în­treprindere a portului Constanța. Rușinea aceasta, la care liberalii ajunseseră în rîndul trecut abia după doui­spre­zece ani de putere, acum au atins-o după cîte­va luni de gu­vern. In fața acestui desfrin general, un Parlament absolut nul și dezbrăcat de demnitate, arată zilnic că par­idul liberal a pierdut ori­ce pu­tere de viață și a ajuns o piedică în mersul țarei. Un singur moment senin am avut în cursul anului 1896, și pe acela nu-l datoram regimului li­beral. A fost vizita M. S. împăratului Frantz Josef, vizită care a înălțat țara în ochii ei proprii și în ochii străinătății. Evenimentul acesta însă îl datorăm mersului necontenit îna­inte al Romîniei, creșterii neîntre­rupte a puterii și însemnătății Sta­tului nostru. De la liberali n’am avut tot a­­nul decît necaz, rușine și tulbu­rare. Ce ne mai pot el da de aci îna­inte ? N’are decît să se uite cine­va la zăpăceala în care ne găsim, la nu­litatea guvernului actual, la ener­varea opiniunii publice, pentru a în­țelege că nu ne putem aștepta la nimic. Regimul liberal e ca și sfirșit. Mai mult răui decît a făcut nu mai poate face, și bine nu e în stare să săvîrșească. Atîta, că poate face țara să mai piardă vreme. Și nu numai regimul e sfirșit, ci partidul însuși. ÎNTORS la stup­ oarele cumulard d. Dumitru Sturdza, care știe să împace demnitatea de șef al parti­dului liberal cu fel de fel de funcțiuni pu­blice și private gras plătite, a fost silit să demisioneze din directoratul Creditului fun­ciar rural după ce devenise prim-ministru. Noi am spus că demisionarea aceasta s’a făcut numai de ochii lumii și că d. Sturdza nu lasă Creditul nici în ruptul capului. Și am avut dreptate. Imediat după rușinoasa retragere de la guvern, d. Sturdza s’a și înființat la Credi­tul funciar. Și primul act ce l-a făcut, a fost să-și ia leafa înainte. „ Dacă Voința Națională ar voi să fie gentilă, ne-ar spune de a reluat șeful par­tidului liberal și îngrijirea afacerilor princi­pesei Gorceakoff. INSPECTORII ADMINISTRATIVI­ ­ In regimul liberal se înțeleg toate pe dos. Au fost creați inspectorii administrativi ca să ajute pe ministrul de interne In pri­vegherea administrațiunii; cum lucrul acesta e foarte greu în țara noastră, se cere ne­apărat ca în posturile de inspectori admi­nistrativi să se numească oameni foarte capabili. Liberalii, din potrivă, hărăzesc funcțiu­nile de inspectori tuturor neputincioșilor. De îndată ce un colectivist s’a dovedit din cale afară incapabil, numai de­cît guver­nul îl numește inspector. Așa, am avut prefect de poliție în Bu­curești pe vestitul Paul Stătescu. O lume întreagă a rîs de caraghioasa figură pe care o făcea în această calitate fratele fos­tului ministru de justiție. Veni momentul cînd Paul Stătescu nu mai putu fi cu nici un preț ținut în capul prefecturei de poliție. L-a trimis guvernul în vr’o provincie uitată, unde incapacitatea lui să nu fie așa de bătătoare la ochi ? Nu. L-a bombardat inspector adminis­trativ ! Zilele astea, un prefect de județ, despre a căruia nulitate se povestesc lucruri mari, d-rul Munteanu, a fost și el numit inspec­tor administrativ. Se vede că guvernul liberal are de gînd să facă din inspectorat un soiü de asii pentru toți Invalizii partidului, și sunt foarte mulți. c-s £ /C­VS~^ 0 DRUM NAȚIONALA Cesti­unea Dobrogei.-Em­igrarea tătarilor. — In­vasi­uiu­nea bandelor bulagre. — Prundența bulgară. — © cestiune națională.­­ Gestiunea Dobrogei Ticăloșia administrației colectiviste din Dobrogea a produs o nouă cestiune gravă, extrem de gravă, căci vorba e de siguranța, de existența chiar, cel pu­țin a Dobrogei. In numărul nostru din urmă am dat mai multe amănunte privitoare la des­­poiarea celor 45.000 de romîni tran­silvăneni de toate drepturile de cari s’au bucurat timp de 15—20 de ani in Dobrogea, unde s’au stabilit din în­demnul lui I. C. Brătianu, M. Kogăl­­niceanu și Remus Opranu. Acele elemente cari împrumută Do­brogei un oare­care caracter romînesc, sunt astă­zi atacate nu numai în drep­turile dar chiar și în avutul lor. Ar mai rămîne pentru administrațiea­ colecti­vistă să hotărească cine vor fi aleși primari, ajutori de primari și consi­lieri comunali prin nouile comune în­temeiate și locuite exclusiv numai de romîni transilvăneni, cînd aceștia sunt șterși de pe listele electorale . Ca cititorii să înțeleagă pericolele ce rezultă din această cestiune gravă, vom da aici următoarele amănunte: Emigrarea tătarilor De cît­va timp elementul cel mai har­nic, cel mai cimtit și cel mai credin­cios sub raportul intereselor Statului ro­man, anume tatarii mahomedani, emi­grează în mase mari spre Asia mică, unde li­ se dau pămîntu­ri și alte avan­­tagii. Aceste emigrări, imn­d proporții foarte mari, ar trebui să îngrijească pe ori­ce roman luminat și patriot. Cauza directă a acestor emigrări re­zidă în apucăturile mizerabile ale a­­genților administrativi, cari nerespectînd cultul, viața patriarh­­ală și tradițiile lor, îi silesc să-și ia lumea în cap, să-și părăsească vetrele și să plece în țările Semilunei. Spre ilustrație să cităm un caz recent: Casierul general al județului Constanța execută de cît­va timp fără milă pe bieții tatarî, și-î silește ca să-și vînză pămînturile pe prețuri de nimic spre a-și plăti dările. Rămași fără pămînt, ei pleacă la Constantinopol. I­ai vasi­unea bandelor bul­gare Mult mai primejdioasă e însă inva­­siunea în Dobrogea a bandelor bulgare. Spre granița din­spre Bulgaria, de la Dunăre și pînă la Marea Neagră, Dobrogea era locuită pînă mai ieri ex­clusiv de tătari, cari formau un fel de zid de apărare în contra agitațiilor bulgărești pornite din Bulgaria. Intr’o bună dimineață însă, tătarii din cîte o comună și-au­ părăsit vetrele și fără de veste au plecat în Asia mică. Îna­inte de a prinde veste de aceste emi­grări, administrația a fost surprinsă, văzînd că prin comunele părăsite s’au stabilit toți pușcăriașii și bandiții din Bulgaria cu familiile lor, îmbrăcați toți turcește. Și nici o măsură nu s’a luat împo­triva lor.Din contra cele trei sub-prefecturi și posturi de jandarmi înființate sub con­servatori de-a lungul graniței bulgă­rești, pentru zădărnicirea invaziei ban­delor bulgărești, au fost reduse de co­lectiviști la o singură sub-prefectură și la un singur post de jandarmi rurali. Aceste lepădături bulgărești, prin cine știe ce mijloace, sub ocrotirea prefectului Chintescu, au fost înscrise în listele electorale, au ocupat, fără nici un scru­pul, casele și pămînturile părăsite de tătari și se pretind a fi autoh­toni în această provincie. Ast­fel coloniile române transilvănene despoiate acum de avutul și drepturile lor, se află strînse între numeroasele bande bulgărești stabilite la granița Dobrogei și între bogații bulgari, cari stăpînesc județul Tulcea. Stuidența bulgară Prin persecuțiile mizerabile ale lui Chintescu, amenințată fiind opera de românizare a Dobrogei începută de Ion Brătianu și Remus Opranu, stridența bulgară,—care părea a se fi astîmpă­­rat încă de pe cînd Take Ionescu, ca ministru al instrucției, făcu cunoscuta inspecție la seminarul bulgăresc din Tulcea,­va putea din nou să reia a­­gitațiile sale. In Bulgaria toate partidele și mai ales partidele populare de azi în cap cu Zancom și Karaveloff, aspiră mereu la Dobrogea și aspirațiile lor găsesc un ecou puternic în Dobrogea, mai ales la Tulcea, unde bulgarii au o cetate pu­ternică și bogată, seminarul bulgăresc (liceu, școală normală, școală secundară de fete), care e cea mai periculoasă pe­pinieră a stuidenței bulgare. Acum bulgarii, archimisionarii din Tulcea și de-a lungul graniței Dobro­gei, cu concursul unei administrații ti­căloase, vor putea ușor să strivească pe romini, să-i trateze drept niște ve­netici vagabonzi și să cucerească de fapt această provincie, pentru care Ro­­mînia a vărsat atîta sînge și atîtea milioane. O cestiune națională Interesul Statului român, siguranța țării și ideia romînismului impun ca să se pună capăt cît mai curînd aces­tei stări de lucruri. E o crimă națio­nală ce se săvîrșește acum în Dobrogea și criminalii trebue să fie pedepsiți. M­e aducem aminte, că prin 1892 s’au mai încercat bulgarii a da o lovitură identică colonii­lor române, dar n’au izbutit, căci d. I.ascar Catargiu a rechemat imediat pe d. general Dunca, pe atunci prefect al Constanței. TRIBUNA POLITICA Alegerea de la colegiul al douilea de Bacau, prin rezultatul pe care l’a dat, e foarte interesantă. E cunoscut în­deobște că liberalii privesc Bacăul ca un domeniu al lor, în care familia Lecca e a­tot­puternică. Firește că, atunci cînd se găsesc la pu­tere, liberalii sunt și mai stăpini pe a­­cest județ. La alegerea făcută Duminică, atît li­beralii cît și familia Lecca, au suferit o strașnică înfrîngere. Mai întîi, e de observat cel între li­­beralii-băcăoani e destinare, căci au fost trei candidați liberali: unul, un membru al familiei Lecca; al douilea, candidatul comitetului electoral local; al treilea, candidatul de la centru, fos­tul secretar general Morțun. Dintre candidații liberali, d. Lecca a avut mai multe voturi și s’a apropiat mai mult de candidatul conservator (d. Crupensky, conservator, 201, d. Lecca 172). Candidatul comitetului electoral libe­ral n’a obținut de­cît 99 de voturi. Aceasta e foarte semnificativ. Dacă n’ar fi familia Lecca, cu influența pe care i-o dă pozițiunea și legăturile ei, par­tidul liberal n’ar avea deci în județul Bacău, unde era și se considera așa de tare, de­cît un contingent cu totul neînsemnat. E caracteristică această schimbare a opiniunei publice dintr’o cetate liberală, după un singur an de guvernare. NESIMȚIRE Dacă guvernul trecut a fost expre­­siunea răutății colectiviste, guvernul ac­tual reprezintă nesimțirea partidului liberal. S’a văzut cum d. C. Stoicescu nu s’a rușinat să se ascundă după regulamen­tul Camerei pentru ca să scape în va­canțe fără a răspunde la interpelarea d-lui Scorțescu în chestiunea potlogă­riilor de la portul Constanța. Ori­ce om s’ar feri să stea multă vreme sub acu­zări infamante, d. Stoicescu se bucură să stea cît mai multă vreme, iar par­tidul nu zice nimic. Iată acum o nouă dovadă de nesim­țire în altă direcțiune. La ministerul instrucției există o co­­misiune pentru studiarea proiectului de reformă a învățămîntului secundar. In această comisiune, ministrul instrucțiu­nii nu s’a sfiit să spue că d-sa nu are nici o părere asupra chestiunii. E adevărat guvernul nesimțirii. TRIBUNA LITERARA CREDINȚĂ ȘI ȘTIINȚĂ Cestiunea socială După cum Știința s’a arătat incapabilă de a da o soluție cestiunei morale, tot ast­fel s’a învederat ca nedestoinică în rezol­­virea cestiunei sociale. Lucrul se explică, de­oare­ce Știința are un rol disolvant în mișcarea socială, ca și Rațiunea, din care purcede. N’avem, pentru a dovedi aceasta, de­cit să ne aruncăm ochii în trecutul omenirei, și să observăm raporturile cari au existat pînă acum între individ și societate. In adevăr, de cînd s’a întemeiat prima asociație de oameni, și pînă acum, o luptă violentă s’a încins între sufletul individului, luptă «care este episodul cel mai impor­tant din istorie», după cum se exprimă un scriitor englez modern. A fost lupta omului cu propriea sa ra­țiune. Căci, spre a întemeia o societate, e abso­lută nevoie ca individul să renunțe la o parte însemnată din drepturile sale, în fa­voarea societății. Trebuia să stabilească o armonie între interesele sale și cele generale. Dar cu toate că de multe ori interesele individuale intrau în conflict cu interesele societății, totuși individul trebuia să-și plece fruntea și să se declare supus. Aceasta însă nu o putea el face, de­cît după o înfrîngere a rațiunei sale, care se împotrivea. Rațiunea îi arăta drepturile sale, îi arăta paguba care izvorea pentru el din neglija­rea intereselor sale particulare și’l îndemna la desăvîrșita satisfacere a lor. De­sigur că dacă s’ar fi supus omul la aceste po­­veți ale rațiunei, nu s’ar fi putut nici­odată Închega o societate în lume, n’ar fi dom­nit de­cît anarhiea, ultima expresie a in­dividualismului exagerat. Unde putea găsi omul, în asemenea îm­prejurări, ajutoare în lupta întreprinsă? Toate motivele pe cari le ar fi putut aduce ar fi trebuit să fie în favoarea rațiunei, de­oare­ce tot ea le zămislea. Și cu toate a­­cestea, în cea mai mare parte a cazurilor, rațiunea a fost îngenunchiată, spre folosul progresului social. A trebuit însă ca să intervină aci un factor străin de rațiune : credința. «Sîntem deci aduși la această concluzie că rolul credințelor religioase în evoluțiea omenească, este de a da o sanc­țiune supra-rațională conduitei omului in fața unor condițiuni necesare progresului, condițiuni pentru cari nu poate să fie sanc­țiune rațională» zice Benjamin Kidd. Ceea­ ce, deci, a înlesnit progresul social, a fost tot sentimentul. Câ­ă vreme un sen­timent înnalt, un ideal, a călăuzit pe om, evoluțiea a putut să-și urmeze calea ei li­niștită, societatea a putut să se îndrumeze către propășire, omul să devie mai bun ! Și de­oare­ce în trecutul istoriei omenești, sentiment mai înalt și mai puternic ca sen­timentul religios n’a fost, de aceea putem afirma că religiea singură a jucat rolul de căpetenie în dezvoltarea omenirei, ea a fost «pîrghie a progresului social.» Religia, «din adîncul inimei unde sălăș­­luia» a stăpînit, dintru început, toate insti­tuțiile politice, economice și civile ale so­cietăței. Ea singură păstrează echilibrul în­tre deosebiții factori, ea dă avînt eroului și inspirație legiuitorului. Ea a putut trezi popoarele din letargiea lor, le a ridicat și le a dat un rol de îndeplinit pe lumea asta. Nici o dată un popor a cărui credință a fost slabă, n’a putut săvîrși fapte mari în istorie. Acolo unde rațiunea a domnit peste inimă, disoluția n’a întîrziat. Căci cu slă­birea sentimentului religios, cu dispariția acelui suprarațional, s’au ivit în sînul so­cietăței, decadența, corupția și toate cele 1’alte mizerii ale vieței omenești. Sentimentul religios a fost deci supapa de siguranță a progresului social, după cum a fost și a sufletului omenesc. Un rol tocmai protivnic l-a avut rațiu­nea. Ea a fost vrăjmașul neîmpăcat al ori­cărei formațiuni sociale; ea s’a zbătut în lanțurile pe cari inima­ i le-a pus și cînd s’a întîmplat une­ori să scape și să-și răz­bune pe rivalul sau, atunci istoria a avut de înregistrat încă o teroare, în cuprinsul sau. Să luăm exemplul cel mai recent și cel mai puternic. Revoluțiea franceză. Dacă nu erau Voltaire și Enciclopediștii cari să batjocorească și să distrugă aproape — pentru multă vreme — sentimentul re­ligios, și dacă nu era un Rousseau cu teo­riile lui, de sigur că Revoluția franceză nu avea să fie pomenită ca «Marea Revolu­ție» a Istoriei. Religia slăbită și «declara­ția drepturilor omului», una tot așa de rea ca și cea­l­altă, și amîndouă fapte ale rațiunei, au fost cele două cauze de căpe­tenie care au învîrtit toată mișcarea revo­luționară. Declarația drepturilor omului a dat naștere anarhiei care a domnit în tot timpul Revoluției, cînd Rațiunea — în per­soana unei actrițe — a fost îndumnezeită, cînd bandele teroriștilor sîngerau Franța întreagă, și au dus o pe marginea percărei. In ast­fel de împrejurări a domnit vrăj­mașul inimei. Acum să vedem ce principii dă individu­lui, știința, față de societate. Ea spune : tu ești un animal mai inteli­gent puțin de­cît strămoșul tău­ Pitecan­­tropus. Viața asta e un cîmp de luptă, din care trebue să eși învingător. Învinge sau

Next