Epoca, martie 1923 (Anul 42, nr. 48-74)
1923-03-01 / nr. 48
A NUT XI.n~No.48 In toată fara; E.G. 1 Leu Exemplarul ABO NAMEN TE: un an. -J » ». |-.í_ Í . .J, | . Lei 300.— e tum t : . wo-3 ; ü l ? » e ț « » I _ 75«, Pentru străinătate Iei Șase sute Preoți, învățători și țărani, vor plăti pe an 200 lei, pe 6 luni 100 lei. AGIN1 Fondator: NICOLAE FILIPESCU Joi 1 Martie 1923 in străinătate: 2 Lei Exemplarul ANOCIIU1: Se primesc la administrația ziarului și li — toate Agențiile de Publicitate — * REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI Nr 70, Etajul I Telefon 7/03 Pentru capul Suprem al armatei De la venirea la cârmă a Partidului dințat in armata româneasca o a patra armă, liberal s’afn Alături de diviziile de infanterie, artilerie și cavalerie avem detașamentele volante pentru violarea urnelor. Școala pregătitoare la această specialitate se află la zej»in cer» și este pusă sub Patronajul d-lui general Ștefănescu. Ofițerii eșiti din această instituție pot rivaliza cu cei mai destoinici agenți electorali de pe timpul lui Radu Mihai. De aceia brigada electorală a d-lui maior Mihai este nelipsită la alegerile din Ardeal. In mai puțin de patru luni acest ofițer a fost însărcinat să fure urnele in cele trei cercuri in care au avut loc operații electorale. „SAN MICLAUS MARE“. ..ALBA IULIA“ „IGHIU" sunt campaniile în numele cărora acest ofițer își parcurge strălucita carieră ostășească. De data aceasta mă adresez Regelui, ca comandant suprem al oștire. N’am tulburat In viața mea liniștea Suveranului cu telegrame electorale de protestare, neplăcăndumi unele glume de gust dubios. Cât timp Constituția noastră are ipocrizia de a vorbi de o monarhie constituțională, asemenea manifestații nu-si au rostul lor. In ziua in care se va proclama pe fată monarhia absolută vom protesta la Suveran. Astăzi avem însă dreptul să întrebăm pe cel mai înalt general al armatei române dacă nu crede nimerit să autorize cel puțin pe ofițerii însărcinați cu furarea urnelor să se Îmbrace civil. Ar fi o ușurare pentru mulți din ei care nu fac decât să execute ordinele superiorilor, și în ori ce caz o solicitudine pentru uniformă. Din momentul ce In țara românească d. Brătianu are privilegiul să guverneze contra voinței poporului și este bine știut că nu poate cârmui decât cu asemenea mijloace, ofițerii însărcinați cu misiuni înjositoare de felul acesta, aur putea fi autorizat să-și facă serviciul In civil. Dacă nu putem atenua, sentimentul de dispreț ce naște In sufletul fiecărui țăran care vede că unii magistrați sunt In stare să violeze urnele avem cel puțin posibilitatea de a-i împiedica să arunce asupra intregei oștiri opro Mul unor ticăloșii. Așteptăm clar hotărârea comandantului matei suprem »1 ar» CRIGORE N. PILIPESCUr IGHIUL Cele ce s’au petrecut la Ighiu, opinia publică a avut toate datele necesare ca să le poată cunoaște. In paginile actiunei criminale a guvernului Brătianu pentru compromiterea și distrugerea unitătei nationale, Ighiul este menit să ia loc alături de Oravita. Sunt două nume care vor rămâne istorice pentru rușinea și degradarea la care nici un suflet românesc n’a îndrăznit să se coboare măcar cu cugetul, dar la, care s’a coborît totuși cu fapta, secta de nemernici, dela cârmă, căreia tara i-a fost lăsată în adevărată pradă. Ce-a fost la Ighiu. — dacă astăzi ai lua de umeri bruta decrepită din fruntea guvernului, ai scutura-o bine de umeri și ai întreba-o care a fost rostul acestei noi isprăvi și acestei ticăloșii, ar rămâne desigur în aceiași postură imbecilă, incapabilă să articuleze o vorbă. Căci ce-a voit să arate I. I. C. Brătianu la Ighiu ? A voit să arate că Ighiul, unde Alex. M Vaida Voevod s’a ales douăzeci de ani împotriva teroarei maghiare și unde s’a ales iarăși necontenit dela înfăptuirea unităței naționale și până astăzi cu unanimitatea glasurilor unuia din cele mai frumoase, mai bărbătești și mai pline de conștiință națională cercuri românești. », devenit peste noapte citadelă liberală și feuda familiei Brătianu ? Și cui să demonstreze aceasta ? Țăranilor ardeleni din această circumscripție, bătuți, înjurați și luați cu patul poștei pentru că mergeau la vot pe fată, strigând „trăiască partidul național“ ? Maselor populare din restul Ardealului care au pățit la fel la alegerile generale ? Opiniei publice dela noi care cunoaște și știe cât plătește pielea lui Ion I. C. Brătianu în Ardeal ? Sau Regelui pentru a-i arăta că țara consfințește lovitura de Stat a unei Constituante fabricată printr’un decret la „Monitor“ și prin hoțiile șî falsul unui simulacru de alegeri. Dacă aceasta, e realitatea din care trăește și cu care se mulțumește Regele, atunci șî soarta acestui stat balcanic, — ca și atâtor alte state balcanice. — este de pe acum pecetluită. Situația în Orient In așteptarea hotărârea Adunărei Naționale din Angora speranțele de pace se desenhează După sosirea lui Isemi-Pașa ■la Angora și după expozeul ce-a făcut asupra lucrărilor conferinței de la Lausanne, arătând și cauzele „suspendărei acestei conferințe, Adunarea Națională kemalistă discută cu ușile închise ce are de făcut pace sau război. Fiindcă situația e de așa fel încât în mâinile Adunării Naționale de la Angora stă firul de care e suspendată nu numai pacea Orientului ci, se prea poate, și a Europei întregi. Adunarea discută de câteva zile în șir hotărârea ce trebue să ia Turcia și, lucru neobișnuit mai cu seamă pentru un popor atât de oriental, secretul discuțiunilor a fost și este păstrat cu sfințenie. Nimic n’a putut transpira până acum măcar asupra diferitelor opinii pe desigur se vor fi manifestat în timpul discuțiunilor în sânul Adunărei. Așa încât dacă am fi reduși numai la stricta interpretare a știrilor, cum acestea nu există n’am putea ș fi la ce ne putem aștepta. Din fericire însă, dacă Adunarea a știut să păstreze secretul vorbelor, n’a putut ascunde și faptele ce volens-nolens, trebuia producă șî nici comentarea să se acestora de către populațiunile imediat interesate. Astfel a încercat să prevezi de pe acum cele ce vor urma, nu mai poate fi tocmai hazardat. " * Să examinăm pe scurt faptele. La început populația a manifestat ostil împotriva lui Ismet- Pașa acuzăndu-l că a fost prea conciliant și prea concesionant. Mai apoi Ismet a fost chemat să expuie din nou Adunărei mersul tratativelor de la Lausanne. iar acum cercurile „bine informate“ dau ca sigură o nouă conferință, la Constantinopol sau pe insula Prnkipo de data asta, tot cu Ismet-Pașa ca delegat al Turciei. Al doilea , ce poate spera Turcia, de pe urma unui nou război, chiar victorios. ’ Azi pacea nu se mai încheie între cele două state care au fost în luptă. — și mai ales când interesele puse în luptă trec cu mult, direct sau indirect, peste hotarele celor două state. Ce numai cu Grecia singură ar avea turcii de luptat ? Și, în sfârșit, în așteptarea hotărărei Adunărei Naționale, guvernul din Angora a și fixat contra provințiile sale. Un guvern, oricât în România lucrurile ar sta altfel, nu hotărăște mai ales în materie de contrapropuneri, fără să aibă măcar speranța unui aviz favorabil din partea țării, reprezentată în speță prin Adunarea Națională. Și contrapropuneri, nu însemnează „război“ sau cel puțin „război imediat“; că hotărârea Adunărei Naționale din Angora, care trebue să fie făcută cunoscută din moment in moment, — cu toate presiunile făcute de germani și de sovietele rusești care, de altfel încearcă să turbure apele și la frontiera polono-lituanieană, nu poate decât favorabila speranțelor de fi pace. In orice caz dacă nu va exista pentru acest litigiu decât soluțiunea războiului, acesta nu este atât de apropiat. RA țmd&IM. Alegerile, de la Ighiu au dovedit odată mai mult constatarea că Partidul indicial are o foarte mare popularitate în massele electorale, dar că Partidul liberal e mai profitat prin faptul că are simpatia desăvârșită a... urnelor. Se zice că în noua Constituție se va înscrie următorul articol: ,dn cazul când, o alegere se va efectua subst subt, un guvern liberal, alegătorii nu se vor mai prezenta la vot. Sentimentele lor liberale fiind mai dinainte cunoscute se vor acorda din oficiu candidauilui liberal, atâtea voturi câți alegători surd înscriși în circomitt"*P gp 4ons$ata că M naționalizând subsolul d. Vîntilă Brătianu, în loc să dea de petrol, a dat de apă în care a intrat până'n gât. * Adunarea națională de la Angofa discută mereu dar discută în secret și nimeni nu poate afla ce are de gând: semnează pacea sau continuă războiul. In ce-l privește pe Kemal, — acesta tace ca un mut. Face pe motanul — pe motanul de Angora. * Un aviator a zburat de curând câțiva kilometri, fără motor la aeroplan și a bătut astfel recordul lamei. Asta nu-i nimic! Noi cunoaștem un guvern care nu numai fără motor, dar chiar și fără aeroplan, va zbura în curând. Gura păcătosului. „Viitorul” de Mărfi mărturisește în primul său articol că, Partidul național-liberal va înzestra țara cu așezământul ei constituțional alcătuit pe baze democratice și liberale”. Păi tot asta spunem și noi: Constituția e alcătuită pe bază de interese liberale.* Se zice că d. Corbescu băgând de seamă că bucureștiul devine din zi nici curat, a hotărât să ceară să fie făcut „cetățean de onoare al lui. Căile ferate particulare din Ardeal vor fi trecute la stat. Numără accidentelor deci va crește. SWING. * y?.h. ■•■ [UNK]lit? • .V Din „Hachetté": De mai bine de un secol, suveranii Europei n’au cunoscut cu toții mângâierea unei morți naturale, care să-l suprindă pe tronul lor. Fără a mai socoti asasinatuls pe care nefericitul țar Nicolae îl punea în rangul „riscurilor meseriei“, au fost suverani cari și-au petrecut zilele, cari și le petrec încă, pe pământul exilului, goniți de nemulțumirea populară, sau »Xpiind greșeli, uneori crime. Dacă ne suim numai până la Napoleon I, e impresionanta lista acestor „puternici ai zilei“, cărora nu le-a mai rămas nici măcar dreptul de a trăi în căminurile lor, ca simpli particulari , o dămaci redusă la zece exilați principali cu cauzele determinate și locul exilului lor. NAPOLEON I, a cunoscut în două rânduri necazurile exilului: în 1814, în insula Elba, în 1815, la Sfânta Elena. Cu tot succesul câștigat în cursul 'astfel fără a putea fi socotiți prea îndrăzneți, putem afirma campaniilor sale, împăratul, trădat, n’a putut să împiedice intrarea aliaților la Paris. Abdică la Fontainebleau și plecă în insula Elba, unde, timp de câteva săptămâni, își îngriji sănătatea. Dar temându-se de vreun atentat și răspunzând apelului bonapartiștilor (pe atunci suveranii avea priteni sinceri, N. B.), el reintră in Paris, ca triumfător. Urmară cele 100 de zile, învins din nou la Waterloo. In imposibilitatea de a-și undlica o nouă armată, părăsit de altfel de generalii lui, simțind în sfârșit că Franța era epuizată, Napoleon se duse la Rochefort să se predea comandantului vasului englez ,,Bellerophon“. Contând pe generozitatea Angliei, i-a cerut să trăiască acolo. Dar Anglia se opuse. Pentru orice imperiu, li fu semnalată insula Sf. Elena, pierdută în mijlocul Atlanticului sub un climat tropical (toți exilații se calmează sub climate tropicale ; N. B.). A trăit acolo șase ani lungi sub supravegherea unui funcționar aspru, Hudson Lowe. A murit la 5 Mai 1821. LUDOVIC XVIII. Înainte de a fi rege al Franței, își petrecu în exil cea mai mare parte a existenței. Părăsise Franța din 1789, pentru a se refugia în țările vecine, de unde supraveghea, și aproape evenimentele revoluționare pregătind mișcări regaliste. Cât timp dură imperiul, el stătuia pauză, așteptând o ocazie propice pentu a intra în scenă. Ea se prezintă în 1814 când, Napoleon învins aliații intrară in Paris. Ludovic XVII îi urmă și se făcu proclamat re. Dar domnia lui trebuia să fie de scurtă durată. Politica reacționară a lui Blacas, pe care el o Merit, suscită contra guvernului său ;ea mai vre nemulțumire, care crecu și mai mult, când regele trebui să-și pună semnătura în josul trataului care lua Franței toate cuceririi pe cari i el dăduse răsboaiele reviuției și ale imperiului Scos de Napolen din Paris, Ludovic XVIII, dintr’o săritură fu la Sand. Trăi mai binele trei luni sub numit Contele de Ules‘. Fragmente de istorie . — Napoleon — Ludovic XVIII — Carol V — Ludovic-Filip — Napoleon Sir — Isabella II — Manuel — Carol IV Nicolae 11 — Wilhelm II — Constantin — Curiozitate — Motivul e furnizat de Monitorul Oficial — In ,,Monitorul Oficial“ apărat ieri și care poartă pe frontispiciu data de Marți 27 Februarie 1923, am găsit la ..partea oficială, două jurnale ale consiliului de miniștri, — referitoare la departamentul industriei și comerțului și am văzut nu fără surprindere că ambele jurnale sunt semnate de d-nii: general Averescu Octavian Goga, T. Cudalbu, Const. Garoffid, P. P- Negulescu, M Antonescu, dr- Petru Groza și Sergiu Niță. După ce ne am trecat bine la ochi, am recitit din nou iscăliturile de pe cele două jurnale ale consiliului de miniștri, erau perfect cele reproduse mai sus. Am cercetat din nou data Monitorului Oficial*“: era absolut acela pe care am menționat-o: 27 Februarie 1923. Atunci? Nu ne-am dumerit decât când am descoperit furișată In textul celor două jurnale data lor: 28 Septembrie 1921,— amândouă purtând aceiași dată Dar atunci a început o nouă nedumerire pentru noi. Cum adică, hotărârile consiliului de miniștri din 28 Septembrie 1921 nu sunt aduse la cunoștința publicului, prin organul OFICIAL al Statului decât la 27 Febrarie 1923? Pe dată ce se publică în ,,Monitor“ asemenea hotărâri. Înseamnă că legiutorul a crezut de cuviință că ele trebuesc aduse la cunoștința publicului, care poate avea vreun interes în cele hotărâte. Ori, cum se împacă intenția legiutorului dacă aceste hotărâri nu sunt date publicității decât peste un an și jumătate, când ele au produs de mult efecte oricând poate au și fost abrogate? Ce-o fi îr6 ° în mâna asta? Faptul lasă <u liber celor mai grele bănueli-Dar mai e ceva Cea mai mare parte din hotărârile ce trebuesc publicate, în Monitorul Oficial nu intră în vigoare «le cât după ce apar în acest Monitor, — și, fără ironie, hotărârile se iau în momentul când sunt necesare. Ori dacă se iau când sunt necesare și nu pot apare în Monitor decât Peste doi ani, insemnează că nu pot intra în vigore atunci când sunt necesare, etc„, etc Oricum însă, cele «două jurnale ale consiliului de miniștri publicate* după ce *au perindat la cârma țării alte două guverne, ne-au stârnit curiozitatea. Si cum știm că d. Sassu e foarte gelos de bunul renume al ministerei m’ său de la care provin cele două jurnale, îndrăznim sa sperăm că ne va satisface într’un fel sau altul curiozitatea. Sau Poate că ne va satisface însuși Monitorul Oficial, care sperăm, nu va polemiza cu noi pe această chestiune. Represalii împotriva turcilor Atena, 27. (Rador). — Turcii continuând, să expulzeze pe grecii din Pont ministrul Spaniei, care are sub protecția sa pe g vecii din Turcia, a trimis o notă reprezentantului Angorei la Constantinopole’, în care-l anunță că dacă expulsările nu vor înceta imediat, guvernul din Atena va expulsa la rândul său un număr egal de turci din Grecia. Reprezentantul kemalist a răspuns că va trimite nota la Angora. \ Naționalizările guvernului Scandalul cu naționalizările și proporții. In fierberea provocată de nesiguranța menținerei la cârme, nevăzând altceva decât opoziție desorientată, care grăbește totuși cu siguranță prăbușirea, guvernului, dăndu-șî seama că or dată plecat nu-i vor mai apărea sorți de revenire, conștient că puținele încercări programatice au fost baloane de săpun, țara năruindu-se tot mai mult, liberalii nu văd decât o cale de asigurare pentru timpii de criză: afacerile. Poate că nici când nu a fost atâta desordine, atâta desorientare în activitatea generalăi a terei ca în clipele acestea de oblăduire liberală. Și peste toată această nesiguranță care împiedică orice avânt, orice muncă productivă mai vin și dispozițiile guvernamentale care mnt atât de vădit contrarii intereselor țării încât se vede cale de-o poștă intentici de afacere. Naționalizările sunt tipice. Nu a rămas industrie, nu a rămas producție, nu a rămas bun neavut și dorit de liberali care să nu fi terorizat cu tot felul de propriri. Naționalizarea subsolului constitue un scandal inferat chim de juriștii mai de marcă ai partidului și de oamenii lor ce nu și-au pierdut, încă cu desăvârșire bunul simț. Monopolurile aplicate și proectate, la fel. Dar unde se întrece orice glumă e în industrie unde lăcomia liberală nu mai are frâu. Reșița” apare în ochii lor ca cel mai uriaș cașcaval ce-au trișat vreodată și trecând peste orice elementar simt de pudoare — măcar de prevedere — operează banditete în plină lumină, fără să le pese de oprobiul public. iinalele noastre politice, atât de pline de loviturile aventurierilor înregistrează de data aceasta cel mai murdar dintre acte. Miniștrii' cei mai înalți demnitari ai țării, oamenii în cari își pun. toată nădejdea masele destul de obidite de către cățeii administrativi puși pe pricopseală, miniștrii, consilierii imediați ai Regelui' oameni, cărora nu li se poate acorda măcar scuza, că se lasă mânjiți fiindcă sunt săraci, târguesc cu neobrăzare interesele țarei pentru profitul lor personal și al partidului lor. Acestea toate trec dincolo de mintea omului. Toate provocările acestea, tot arbitrariul care dictează actele de guvernământ se înlănțuesc obligatoriu de o serie întreagă de urmări a căror gravitate nu trebue să scape nimănui. Liberalilor puțin le pasă. După cum fac astăzi pe satrapii vor putea mâine să se arunce în stradă ca să oitate mulțimea, nu ridice baricade, să distrugă temple. Sunt o mănă de oameni fără scrupule, de la cari _ te poți aștepta la orice. Dar nucu partidul liberal se începe țara și nu cu el isprăvește. Sunt factori a căror răspundere nu încetează niciodată și au obligația să-și conserve încrederea mulțimea și pentru atunci când tremururile vor fi mai grele decât asta fiindcă fatal guvernarea liberală, ne pregătește ceasuri grele de crimă în viitor. Acestor factori li se impine să privească, să înțeleagă altfel lucrurile, atât cât mai e timp, nu nici e mult. O nedreptate Studenții care au luptat pentru țără sunt spoliați de Ministerul de război — Tinerii care se aflau în Paris la 1916— pentru complectarea studiilor, au fost „repatriați” la declararea războiului, delegația noastră. La data aceea atașatul militar le-a dat, pentru cheltuelile necesare, suma de 250 de franci- Azi, după șapte ani, se cere achitarea acestor bani sau prezentarea unor acte justificative, că suma a fost vărsată la una din Casieriile publice. Mai întâi, la 1916 s'a făcut, după cum o dovedesc documentele, „repatriarea“ studenților, care veneau în România să se sacrifice pe front-i. „repatriarea“, până azi a presupus întotdeauna obligațiuni materiale din partea autorităților, dar niciodată din ioartea celor repatriați. Dacă ministerul de războiu, vrea să schimbe conținutul unei noțiuni precise — să ne-o spună și, în acelaș timp, să dispună modificarea termenului în toate dicționarele mondiale. Sunt însă unii care s’au grăbit să plătească. Și acestora, li cere două „acte justificative“- Iin una, ori ministerul ,știe cine a plătit și atunci nu mai are nevoe de control, ori ministerul, în vârtejul războiului și-a pierdut contabilitatea și atunci de ce pretinde militarului care a îndurat și el chinurile retragerii să i-o refacă? In retragere ofițerul și-a pierdut bagajul, dacă nu și-a pierdut chiar vioara. In aceiași retragere, armata a pierdut Bucureștiul, unii comandanți capul, mulți oameni politici onoarea, iar ministerul de războiu cere studentului care a luptat, o chstanță de 250 franci, ca singurul lucru a cărui Pierdere nu e admisă Afară de aceasta însă, la 1916,’ 250 franci erau 250 lei. Azi însă’ e mai mult de 3000. E cinstit să plătești această diferență ? Ți s’au dat 250 de lei, ca să mori și fiindcă ai scăpat cu vieață, plătești azi 3000 de lei. De ce? De bucurie? Forate bine — dar de ce să încaseze ministerul de războiu această sumă? Mai bine, lăutarii! E mai logic, mai cinstit T. Sentimentele Americii față de Franța La 1815 a început a doua parte a istoriei lui CAROL X, prinț de sânge, cunoscu timp de mai bine de 25 ani exilul (1789--1814). Ministerul Poligine, (iar guvernele!), cu politica sa absolutistă (iar absolutismul !), neliniștise opiniile In 1828, Camera votă o moțiune de neîncredere, regele, de acord cu miniștrii săi, provocă, apoi pronunța dizolvarea adunării. Avură loc alegeri: marea majoritate a vechilor deputați fu realeasa. Carol I semnă atunci faimoasele ordonanțe din 1830, care dizolvau încă odată Camera, aduceau modificări profunde legei electorala și suprimau libertatea ori să. Era prea mult. Poporul parizian se ridică : trupele regaliste fură puse în imposibilitate de a acționa. Carol X, refugiat la Rambouillet, abdică. Dar, curând, trebui să părăsească Franța și plecă în Anglia ; șezu in Austria, unde locui la Praga duse în Austria, unde locui la Praga, ducând o viață de burghez modest. Muri la Goritz, în 1836. I LUDOVIC-FILIP, ca și Carol X, trebui să părăsească, 18 ani după aceasta, Franța. Și pentru totdeauna. Și de data aceasta, tot chestiuni de ordin ELECTORAL provocară căderea monarhiei din iulie, după cum grăbiseră prăbușirea restaurațiunei. Opoziția cu aniniciți înainte, incercase totul pentru a obliga pe Ludovic-Fllip să suprime Carta constituțională și să facă sufrajul electoral mai democratic. Totuși (in 1848) momentul veni când suveranul, sub năvala mișcărei revoluționare pariziene, trebui să abdice. El fugi la Dreux, de unde plecă în Anglia. Se instala la castelul Claremont, unde muri doi ani mai târziu, NAPOLEON III, în urma războiului din 1870—71, își pierdu deodată și coroana și libertatea. Bătut, la Sedan, fu făcut prizonier. In acelaș timp fu detronat de poporul din Paris (la 4 Septembrie 1870), apoi de Adunarea natională Paris. 27. — Corespondentul din Washington al ziarului „Les Debets“ observă că poporul american nu a întreținut — de la încheerea păcei încoace — niciodată sentimente mai prietenești față de Franța, decât de la ocuparea regiunei Ruhr. Această ocupare aminteUc americanilor din regiunile dăunate, că germanii nu au făcut încă nimic pentru a repara aceste pagube. In timpul lunilor cât mai dură lup,ta, un prizonier de războiu ai germanilor, ia Wilhelmaho dMb Gândiu semnat în 1871, tratații din Frankfurt, ex-împăratul, liberat de germani, se duse sfi ceara Mareii Britanii o ospitalitate, care era destinată să nu se sfârșească decât odată cu moartea. El locui împreuna cu nevasta ,i fiul său, ex-principele imperial, in castelul din Chistehurst, înconjurat de câțiva fideli, se com sacră studiului și în acelaș timp dar toate îngrijirile pentru educarea fiului său, pe care spera să-l vadă intro zic nindu-se pe tron. Dar era deja lovit de o boală de rinichi, care la răpus doi ani mai târziu. A murit în exil, pe pământul englez unde și astăzi îi zac rămășițele pământești. (Va urma). \