Epoca, martie 1923 (Anul 42, nr. 48-74)

1923-03-01 / nr. 48

A NUT XI.n~No.48 In toată fara; E.G. 1 Leu Exemplarul ABO NAMEN TE: un an. -J » ». |-.í_ Í . .J, | . Lei 300.— e tum t : . wo-3 ; ü l ? » e ț « » I _ 75«, Pentru străinătate Iei Șase sute Preoți, învățători și țărani, vor plăti pe an 200 lei, pe 6 luni 100 lei. AGIN1 Fondator: NICOLAE FILIPESCU Joi 1 Martie 1923 in străinătate: 2 Lei Exemplarul ANOCIIU1: Se primesc la administrația ziarului și li­ — toate Agențiile de Publicitate — * REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI Nr 70, Etajul I Telefon 7/03 Pentru capul Suprem al armatei De la venirea la cârmă a Partidului dințat in armata româneasca o a patra armă, liberal s’a­fn­ Alături de diviziile de infanterie, artilerie și cavalerie avem deta­șamentele volante pentru violarea urnelor. Școala pregătitoare la ac­eastă specialitate se află la zej»in cer» și este pusă sub Patronajul d-lui general Ștefă­­nescu. Ofițerii eșiti din această instituție pot rivaliza cu cei mai destoinici agenți electorali de pe timpul lui Radu Mihai. De a­ceia brigada electorală a d-lui maior Mihai este nelipsită la alegerile din Ardeal. In mai puțin de patru luni acest ofițer a fost însărci­­nat să fure urnele in cele trei cercuri in care au avut loc operații electorale. „SAN MICLAUS MARE“. ..ALBA IU­­LIA“ „IGHIU" sunt campaniile în numele cărora acest ofi­țer își parcurge strălucita carieră ostășească. De data aceasta mă adresez Regelui, ca comandant su­prem al oștire. N’am tulburat In viața mea liniștea Suve­ranului cu telegrame electorale de protestare, neplăcăndu­­m­i unele glume de gust dubios. Cât timp Constituția noas­tră are ipocrizia de a vorbi de o monarhie constituțională, asemenea manifestații nu-si au rostul lor. In ziua in care se va proclama pe fată monarhia absolută vom protesta la Suveran. Astăzi avem însă dreptul să întrebăm pe cel mai înalt general al armatei române dacă nu crede nimerit să auto­­rize cel puțin pe ofițerii însărcinați cu furarea urnelor să se Îmbrace civil. Ar fi o ușurare pentru mulți din ei care nu fac de­cât să execute ordinele superiorilor, și în ori ce caz o solicitudine pentru uniformă. Din momentul ce In țara românească d. Brătianu are privilegiul să guverneze contra voinței poporului și este bine știut că nu poate cârmui decât cu asemenea mijloace, ofițerii însărcinați cu misiuni înjositoare de felul acesta, aur putea fi autorizat­ să-și facă serviciul In civil. Dacă nu putem atenua, sentimentul de dispreț ce naște In sufletul fie­cărui țăran care vede că unii magis­trați sunt In stare să violeze urnele avem cel puțin posibili­tatea de a-i împiedica să arunce asupra intregei oștiri opro Mul unor ticăloșii. Așteptăm clar hotărârea comandantului matei­ suprem »1 ar» C­RIGORE N. PILIPESCUr IGHIUL Cele ce s’au petrecut la Ighiu, opinia publică a avut toate datele necesare ca să le poată cunoaște. In paginile actiunei crimi­nale a guvernului Brătianu pentru compromiterea și dis­trugerea unitătei nationale, Ighiul este menit să ia­ loc a­­lături de Oravita. Sunt două nume care vor rămâne isto­rice pentru rușinea și degra­darea la care nici un suflet românesc n’a îndrăznit să se coboare măcar cu cugetul, dar la, care s’a coborît totuși cu fapta, secta de nemernici, del­a­ cârmă, căreia tara i-a fost lă­sată în adevărată pradă. Ce-a fost la Ighiu. — dacă astăzi ai lua de umeri bruta decrepită din fruntea guver­nului, ai scutura-o bine de u­­meri și ai întreba-o care a fost rostul acestei noi isprăvi și acestei ticăloșii, ar rămâne de­sigur în aceiași postur­ă imbe­cilă, incapabilă să articuleze o vorbă. Căci ce-a voit să arate I. I. C. Brătianu la Ighiu ? A voit să arate că Ighiul, unde Alex. M Vaida Voevod s’a ales două­zeci de ani împotriva teroarei maghiare și unde s’a ales ia­răși necontenit dela înfăptui­rea unităței naționale și până astăzi cu unanimitatea glasu­rilor unuia din cele mai fru­moase, mai bărbătești și mai pline de conștiință națională cercuri românești. », devenit peste noapte citadelă liberală și feuda familiei Brătianu ? Și cui să demonstreze a­­ceasta ? Țăranilor ardeleni din această circumscripție, bătu­ți, înjurați și luați cu pa­tul poștei pentru că mergeau la vot pe fată, strigând „tră­iască partidul național“ ? Maselor populare din restul Ardealului care au pățit la fel la alegerile generale ? Opiniei publice dela noi ca­re cunoaște și știe cât plătește pielea lui Ion I. C. Brătianu în Ardeal ? Sau Regelui pentru a-i ară­ta că țara consfințește lovitu­ra de Stat a unei Constituante fabricată printr’un decret la „Monitor“ și prin hoțiile șî falsul unui simulacru de a­­legeri. Dacă aceasta, e realitatea din care trăește și cu care se mulțumește Regele, atunci șî soarta acestui stat balcanic, — ca și atâtor alte state bal­canice. — este de pe acum pe­cetluită. Situația în Orient In așteptarea hotărârea Adunărei Naționale din Angora speranțele de pace se desenhează După sosirea lui Isemi-Pașa ■la Angora și după expozeul ce-a făcut asupra lucrărilor conferin­ței de la Lausanne, arătând și cau­zele „suspendărei­­ acestei con­ferințe, Adunarea Națională kemalistă discută cu­­ ușile închise ce are de făcut­ pace sau răz­boi. Fiindcă situația e de așa­ fel în­cât în mâinile Adunării Națio­nale de la Angora stă firul de care e suspendată nu numai pacea O­­rientului ci, se prea poate, și a Europei întregi. Adunarea discută de câteva zile în șir hotărârea ce trebue să ia Turcia și, lucru neobișnuit mai cu seamă pentru un popor a­­tât de oriental, secretul discuțiu­­nilor a­ fost și este păstrat cu sfin­țenie. Nimic n’a putut transpira până acum măcar asupra dife­ritelor opinii pe desigur se vor fi manifestat în timpul discuțiuni­­lor în sânul Adunărei. Așa în­cât dacă am fi reduși numai la stricta interpretare a știrilor, cum acestea nu există n’am pu­tea ș fi la ce ne putem aștepta. Din fericire însă, da­că Adunarea a știut să păstreze secretul vor­belor, n’a putut ascunde și faptele ce volens-nolens, trebuia producă șî nici comentarea să se a­­cestora de către populațiunile i­­mediat interesate. Astfel a încercat să prevezi de pe acum cele ce vor urma, nu mai poate fi tocmai hazardat. " * Să examinăm pe scurt fap­tele. La început populația a mani­festat ostil împotriva lui Ismet- Pașa acuzăndu-l că a fost prea conciliant și prea concesionant. Mai apoi Ismet a fost chemat să expuie din nou Adunărei mersul tratativelor de la Lausanne.­­ iar acum cercurile „bine informate“ dau ca sigură o nouă conferință, la Constantinopol sau pe insula Prnkipo de data asta, tot cu Ismet-Pașa ca delegat al Tur­ciei. Al doilea , ce poate spera Tur­cia, de pe urma unui nou război, chiar victorios. ’ Azi pacea nu se mai încheie între cele două state care au fost în luptă. — și mai ales când interesele puse în luptă trec cu mult, direct sau indirect, peste hotarele celor două state. Ce numai cu Grecia singură ar avea turcii de luptat ? Și, în sfârșit, în așteptarea ho­tărărei Adunărei Naționale, gu­vernul din Angora a și fixat con­tra provinți­ile sale. Un guvern, ori­cât în Româ­nia lucrurile ar sta altfel, nu ho­tărăște mai ales în materie de con­tra­propuneri, fără să aibă mă­car speranța unui aviz favorabil din partea țării, reprezentată în speță prin Adunarea Națională. Și­ contrapropuneri, nu însem­nează „război“ sau cel puțin „război imediat“; că hotărârea Adunărei Naționale din Angora, care trebue să fie făcută cunoscută din moment in moment, — cu toate presiunile făcute de germani și de sovietele rusești care, de altfel încearcă să turbure apele și la­ frontiera po­­lono-lituanieană,­­ nu poate de­cât favorabila speranțelor de fi pace. In orice caz dacă nu va exista pentru acest litigiu de­cât soluțiunea războiului, acesta nu este atât de apropiat. R­A țmd&IM. Alegerile, de la Ighiu au dovedit odată mai mult constatarea că Partidul indicial are o foarte mare popularitate­ în massele elec­torale, dar că Partidul liberal e mai profitat prin faptul că are simpatia desăvârșită a... urne­lor. Se zice că în noua Constituție se va înscrie următorul articol: ,dn cazul când, o alegere se va efectua subst subt, un guvern li­beral, alegătorii nu se vor mai prezenta la vot. Sentimentele lor liberale fiind mai dinainte cunos­cute se vor acorda din oficiu can­­didauilui liberal, atâtea voturi câți alegători surd înscriși în circom­itt"*P­ gp 4ons$ata că M naționalizând subsolul d. Vîntilă Brătianu, în loc să dea de petrol, a dat de apă în care a intrat până'n gât. * Adunarea națională de la Ango­fa discută mereu dar discută în secret și nimeni nu poate afla ce are de gând: semnează pacea sau continuă războiul. In ce-l privește pe Kemal, — acesta tace ca un mut. Face pe mo­tanul­ — pe motanul de Angora. * Un aviator a zburat de curând câțiva kilometri, fără motor la aeroplan și a bătut astfel recor­dul lamei. Asta nu-i nimic! Noi cunoaș­tem un guvern care nu numai fă­ră motor, dar chiar și fără aero­plan, va zbura în curând. Gura păcătosului. „Viitorul” de Mărfi mărturi­sește în primul său articol că, Partidul național-liberal va în­zestra țara cu așezământul ei con­stituțional alcătuit pe baze demo­cratice și liberale”. Păi tot asta spunem și noi: Constituția e alcătuită pe bază­ de interese liberale.* Se zice că d. Corbescu băgând de seamă că bucureștiul devine din zi nici curat, a hotărât să cea­ră să fie făcut „cetățean de onoa­re al lui. Căile ferate particulare din Ardeal vor fi trecute la stat. Numără accidentelor deci va crește. SWING. * y?.h. ■•■ [UNK]li­t? • .V Din „Hachetté": De mai bine de un secol, suveranii E­uropei n’au cunoscut cu toții mân­gâierea unei morți naturale, care să-l suprindă pe tronul lor. Fără a mai socoti asasinatuls pe care nefericitul țar Nicolae îl punea în rangul „ris­curilor meseriei“, au fost suverani cari și-au petrecut zilele, cari și le petrec încă, pe pământul exilului, go­niți de nemulțumirea populară, sau »X­pi­ind greșeli, uneori crime. Dacă ne suim numai până la Napo­leon I, e impresionanta lista acestor „puternici ai zilei“, cărora nu le-a mai rămas nici măcar dreptul de a trăi în căminurile lor, ca simpli par­ticulari , o dăm­aci redusă la zece exilați principali cu cauzele determi­nate și locul exilului lor. NAPOLEON I, a cunoscut în două rânduri necazurile exilului: în 1814, în insula Elba, în 1815, la Sfânta Elena. Cu tot succesul câștigat în cursul 'astfel fără a putea fi socotiți prea îndrăzneți, putem afirma campaniilor sale, împăratul, trădat, n’a­ putut să împiedice intrarea alia­ților la Paris. Abdică la Fontaine­bleau și plecă în insula Elba, unde, timp de câteva săptămâni, își în­griji sănătatea. Dar temându-se de vreun atentat și răspunzând apelului bonapartiș­tilor (pe atunci suveranii avea priteni sinceri, N. B.), el re­intră in Paris, ca triumfător. Urma­ră cele 100 de zile, învins din nou la Waterloo. In imposibilitatea de a-și undlica o nouă armată, părăsit de altfel de generalii lui, simțind în sfârșit că Franța era epuizată, Na­poleon se duse la Rochefort să se predea comandantului vasului englez ,,Bellerophon“. Contând pe generozita­tea Angliei, i-a cerut să trăiască aco­lo. Dar Anglia se opuse. Pentru orice imperiu, li fu sem­nalată insula Sf. Elena, pierdută în mijlocul Atlanticului sub un climat tropical (toți exilații se calmează sub climate tropicale ; N. B.). A trăit a­­colo ș­ase ani lungi sub supraveghe­rea unui funcționar aspru, Hudson Lowe. A murit la 5 Mai 1821. LUDOVIC XVIII. Înainte de a fi rege al Fran­ței, își petrecu în exil cea mai mare parte a existenței. Pă­răsise Franța din 1789, pentru a se refugia în țările vecine, de unde su­praveghea, și aproape evenimentele revoluționare pregătind mișcări re­galiste. Cât timp dură imperiul, el stătu­ia pauză, așteptând o ocazie propice pentu­ a intra în scenă. Ea se prezintă în 1814 când, Na­poleon învins aliații intrară in Pa­­ris. Ludovic XVII îi urmă și se făcu proclamat re. Dar domnia lui tre­buia să fie de scurtă durată. Politica reacționară a lui Blacas, pe care el o Merit, suscită contra gu­vernului său ;ea mai vre nemulțu­mire, care crecu și mai mult, când regele trebui să-și pună semnătura în josul trataului care lua Franței toate cuceririi pe cari i el dăduse răsboaiele reviuției și ale imperiului Scos de Napolen din Paris, Ludovic XVIII, dintr’o săritură fu la Sand. Trăi mai binele trei luni sub numit­ Contele de Ules‘. Fragmente de istorie . — Napoleon — Ludovic XVIII — Carol V — Lu­­dovic-Filip — Napoleon Sir — Isabella II — Ma­nuel — Carol IV Nicolae 11 — Wilhelm II — Constantin — Curiozitate — Motivul e furnizat de Monitorul Oficial — In ,,Monitorul Oficial“ apărat ieri și care poartă pe frontispi­ciu data de Marți 27 Februarie 1923, am găsit la ..partea ofi­cială, două jurnale ale consiliu­lui de miniștri, — referitoare la departamentul industriei și co­merțului și am văzut nu fără surprindere că ambele jurnale sunt semnate de d-nii: general A­verescu Octa­vian Goga, T. Cu­dalbu, Const. Garoffid, P. P- Ne­gulescu, M Antonescu, dr- Pe­tru Groza și Sergiu Niță. După ce ne am trecat­ bine la ochi, am recitit din nou iscăli­turile de pe cele două jurnale ale consiliului de miniștri, erau perfect cele reproduse mai sus. Am cercetat din nou data­­ Mo­nitorului Oficial*“: era absolut acela pe care am menționat-o: 27 Februarie 1923. Atunci? Nu ne-am dumerit de­cât când am descoperit furișată In textul celor două jurnale data lor: 28 Septembrie 1921,— amândouă purtând aceiași dată Dar atunci a început o nouă nedumerire pentru noi. Cum a­­dică, hotărârile consiliului de miniștri din 28 Septembrie 1921 nu sunt aduse la cunoștința­ pu­blicului, prin organul OFICIAL al Statului de­cât la 27 Febra­­­rie 1923? Pe dată ce se publică în ,,Monitor“ asemenea hotărâri. Înseamnă că legiutorul a crezut de cuviință că ele trebuesc adu­se la cunoștința publicului, care poate avea vreun interes în cele hotărâte. Ori, cum se împacă in­tenția legiutorului dacă aceste hotărâri nu sunt date publici­tății de­cât peste un an și ju­mătate, când ele au produs de mult efecte ori­când poate au și fost abrogate? Ce-o fi îr6 ° în m­­­âna asta? Faptul lasă <­u l­iber celor mai grele bănueli-Dar mai e ceva Cea mai mare parte din hotă­rârile ce trebuesc publicate, în Monitorul Oficial nu intră în vigoare «le cât după ce apar în acest Monitor, — și, fără ironie, hotărârile se iau în momentul când sunt necesare. Ori dacă se iau când sunt necesare și nu­­ pot apare în Monitor­ de­cât Peste doi ani, insemnează că nu pot intra în vigore atunci când sunt necesare, etc„, etc Oricum însă, cele «două jurna­le ale consiliului de miniștri publicate* după ce *au perindat la cârma țării alte două guver­ne, ne-au stârnit curiozitatea. Si cum știm că d. Sassu e foarte gelos de bunul renume al minis­terei m’ său de la care provin cele două jurnale, îndrăznim sa spe­răm că ne va satisface într’un fel sau altul curiozitatea. Sau Poate că ne va satisface însuși Moni­torul Oficial, care sperăm, nu va­­ polemiza cu noi pe a­­ceastă chestiune. Represalii împotriva turcilor Atena, 27. (Rador). — Turcii continuând, să expulzeze pe gre­cii di­n Pont ministrul Spaniei, care are sub protecția sa pe g ve­cii din Turcia, a trimis o notă reprezentantului­ Angorei la Cons­tantinopole’, în care-l anunță că dacă expulsările nu vor înceta imediat, guvernul din Atena va expulsa la rândul său­ un număr egal de turci din Grecia. Repre­zentantul kemalist a răspuns că va trimite nota la Angora. \ Naționalizările guvernului Scandalul cu naționalizările și proporții. In fierberea provocată de nesiguranța menținerei la câr­me, nevăzând altceva decât opo­ziție desorientată, care grăbește totuși cu siguranță prăbușirea, guvernului, dăndu-șî seama că or dată plecat nu-i vor mai apărea sorți de revenire, conștient că pu­ținele încercări programatice au fost baloane de săpun, țara nă­­ruindu-se tot mai mult, liberalii nu văd de­cât­ o cale de asigurare pentru timpii de criză: afacerile. Poate că nici când nu a fost atâta desordine, atâta desorienta­­re în activitatea generalăi a terei ca în clipele acestea de oblăduire liberală. Și peste toată această nesiguranță care împiedică orice avânt, orice muncă productivă mai vin și dispozițiile guverna­mentale care mnt atât de vădit contrarii intereselor țării încât se vede cale de-o poștă intentici de afacere. Naționalizările sunt ti­pice. Nu a rămas industrie, nu a rămas producție, nu a rămas bun neavut și dorit de liberali care să nu fi terorizat cu tot felul de pro­­priri. Naționalizarea subsolului con­­stitue un scandal inferat chim de juriștii mai de marcă ai partidu­lui și de oamenii lor ce nu și-au pierdut,­­ încă cu desăvârșire bu­nul simț. Monopolurile aplicate și proectate, la fel. Dar unde se în­trece orice glumă e în industrie unde lăcomia liberală nu mai are frâu. Reșița” apare în ochii lor ca cel mai uriaș cașcaval ce-au trișat vreodată și trecând peste ori­ce elementar simt de­­ pudoare — măcar de prevedere — operează bandite­te­ în plină lumină, fără să le pese de oprobiul public. ii­­nalele noastre politice, atât de pli­ne de loviturile aventurierilor în­registrează de data aceasta cel mai murdar dintre acte. Miniș­trii' cei mai înalți demnitari ai țării, oamenii în cari își pun. toa­tă nădejdea masele destul de obi­dite de către cățeii administra­­tivi puși pe pricopseală, miniș­trii, consilierii imediați ai Rege­lui' oameni, cărora nu li se poate acorda măcar scuza, că se lasă mânjiți fiindcă sunt săraci, târ­­guesc cu neobrăzare interesele ța­rei pentru profitul lor personal și al partidului lor. Acestea toate trec­ dincolo de mintea omului. Toate provocările acestea, tot arbitrariul care dictează actele de guvernământ se înlănțuesc obliga­toriu de o serie întreagă de ur­mări a căror gravitate nu trebue să scape nimănui. Liberalilor pu­țin le pasă. După cum fac astăzi pe satrapii vor putea mâine să se arunce în stradă ca să oitate mulțimea, nu ridice baricade, să distrugă temple. Sunt o măn­ă de oameni fără scrupule, de la cari _ te poți aștepta la orice. Dar nu­­cu partidul liberal se începe țara și nu cu el isprăvește. Sunt fac­tori a căror răspundere nu înce­tează nici­odată și au obligația să-și conserve încrederea mulți­­mea și pentru atunci când tremuru­rile vor fi mai grele de­cât ast­a fiindcă fatal guvernarea liberală, ne pregătește ceasuri grele de cri­­mă în viitor. Acestor factori li se impine să privească, să înțeleagă altfel lu­crurile, atât cât mai e timp, nu nici­ e mult. O nedreptate Studenții care au luptat pentru țără sunt spoliați de Ministerul­ de război — Tinerii care se aflau în Paris la 1916­­— pentru complectarea studiilor, au fost „repatriați­” la declararea războiului, de­legația noastră. La data aceea atașatul militar le-a dat, pentru cheltuelile necesare, suma de 250 de franci- Azi, după ș­apte ani­, se cere achitarea acestor bani sau prezentarea unor acte justificative, că suma a fost vărsată la una din Casieriile publice. Mai întâi, la 1916 s'a făcut, după cum o dovedesc documen­tele, „repatriarea“ studenților, care veneau în România să se sacrifice pe front-­­i­. „repatri­­area“, până azi a presupus în­totdeauna obligațiuni materiale din partea autorităților, dar nici­odată din ioartea celor re­patriați. Dacă ministerul de răz­boiu, vrea să schimbe conținutul unei noțiuni precise — să ne-o spună și, în ace­laș timp, să dis­pună modificarea­ termenului în toate dicționarele mondiale. Sunt însă unii care s’au gră­bit să plătească. Și acestora, li cere două­ „acte justificative“- I­in una, ori ministerul ,știe cine a plătit și atunci nu mai are nevoe de control, ori minis­terul, în vârtejul războiului și-a pierdut contabilitatea și atunci de ce pretinde militarului care a îndurat și el chinurile retra­gerii să i-o refacă? In retragere ofițerul și-a pierdut bagajul, dacă nu și-a­ pierdut chiar vioa­ra. In aceiași retragere, armata a­ pierdut Bucureștiul, unii co­mandanți capul, mulți oameni politici onoarea, iar ministerul de războiu cere studentului­ care a luptat, o chstanță de 250 franci, ca singurul lucru a cărui Pierdere nu e admisă­ Afară de aceasta însă, la 1916,’ 250 franci erau 250 lei. Azi însă’ e mai mult de 3000. E cinstit să plătești această diferență ? Ți s’au dat 250 de lei, ca să mori și fiindcă ai scăpat cu vieață, plătești azi 3000 de lei. De ce? De bucurie? Forate bine — dar de ce să încaseze minis­terul de războiu această sumă? Mai bine, lăutarii! E mai logic, mai cinstit­ T. Sentimentele Americii față de Franța La 1815 a început a doua parte a istoriei lui­­­ CAROL X, prinț de sânge, cunoscu timp de mai bine de 25 ani exilul (1789--1814). Ministerul Poligine, (iar guver­nele!), cu politica sa absolutistă (iar absolutismul !), neliniștise opiniile In 1828, Camera votă o moțiune de ne­încredere, regele, de acord cu mi­niștrii săi, provocă, apoi pronunța dizolvarea adunării. Avură loc alegeri: marea majorita­­te a vechilor deputați fu realeasa. Carol I semnă atunci faimoasele ordonanțe din 1830, care dizolvau în­că odată Camera, aduceau modificări profunde legei elect­orala și suprimau libertatea ori­ s­ă. Era prea mult. Po­porul parizian se ridică : trupele re­galiste fură puse în imposibilitate de a acționa. Carol X, refugiat la Rambouillet, abdică. Dar, curând, trebui să pără­sească Franța și plecă în Anglia ; șezu in Austria, unde locui la Praga duse în Austria, unde locui la Praga, ducând o viață de burghez modest. Muri la Goritz, în 1836. I LUDOVIC-FILIP, ca și Carol X, trebui să părăsească, 18 ani după a­­ceast­a, Franța. Și pentru totdeauna. Și de data aceasta, tot chestiuni de ordin ELECTORA­L provoca­ră căde­rea monarhiei din iulie, după cum grăbiseră prăbușirea restaurațiunei. Opoziția cu ani­­niciți înainte, in­­cercase totul pentru a obliga pe Lu­­dovic-Fllip să suprime Carta consti­tuțională și să facă sufrajul electo­­ral mai democratic. Totuși (in 1848) momentul veni când suveranul, sub năvala mișcărei revoluționare pari­ziene, trebui să abdice. El fugi la Dreux, de unde plecă în Anglia. Se instala la castelul Clare­mont, unde muri doi ani mai târziu, NAPOLEON III, în urma războiu­lui din 1870—­71, își pierdu deodată și coroana și libertatea. Bătut, la Sedan, fu făcut prizonier. In acelaș timp fu detronat de poporul din Paris (la 4 Septembrie 1870), apoi de Adunarea natională Paris. 27. — Corespondentul din Washington al ziarului „Les Debets“ observă că poporul a­­merican nu a întreținut — de la încheerea păcei încoace — nici­odată sentimente mai prietene­ști față de Franța, de­cât de la ocuparea regiunei Ruhr. Această ocupare aminteUc americanilor din regiunile dăunate, că germa­nii nu au făcut încă nimic pen­tru a repara aceste pagube. In timpul lunilor cât mai dură lup­,­ta, un prizonier de războiu ai germa­­nilor, ia Wilhelmaho d­Mb Gând­iu semnat în 1871, tratații din Frankfurt, ex-împăratu­l, liberat de germani, se duse sfi ceara Marei­i Britanii o ospitalitate, care era des­­­tinată să nu se sfârșească decât oda­­­­tă cu moartea. El locui împreuna cu nevasta ,i fiul său, ex-principele imperial, in castelul din Chistehurst, înconjurat de câțiva fideli, se com­ sacră studiului și în acelaș timp dar toate îngrijirile pentru educarea fiu­lui său, pe care spera să-l vadă in­tro zi­c n­ind­u-se pe tron. Dar era deja lovit de o boală de rinichi, care la răpus doi ani mai târziu. A murit în exil, pe pământul englez unde și astăzi îi zac rămășițele pă­mântești. (Va urma). \

Next