Epoca, aprilie 1929 (nr. 49-71)
1929-04-03 / nr. 49
Organizarea serviciilor publice Conferința d-lui Cezar Partheniu In sala bibliotecii facultății de drept, d. profesor Cezar Partheniu a făcut o comunicare asupra diverselor tipuri de organizare a serviciilor publice, deosebit de interesantă, atât prin aceea că aborda problema centrală a dreptului public modern (Serviciul public), cât și prin unghiul larg sub care a fost privită problema. Plecând de la observația faptului că doctrinarii sunt chemați să confecționeze legi, iar legiuitorii se silesc să formuleze definiții, adică să facă doctrină, conferențiarul își propune să tragă precis linia de demarcațiune între rolul legiuitorului și al doctrinarilor în elaborarea legii. Doctrina are mai mari lacune; în dreptul public și mai ales în materia serviciilor publice, doctrina oferă prea puțin legiuitorului. De pildă, recenta lege a comercializărilor înșiră de repetate ori patru expresiuni: întreprinderi, instituțiuni, exploatări și așezăminte publice. Doctrina, nici nu definește sensul, precis al fiecăreia, nici nu dă un termen generic, care să le incadreze pe toate. Trebue să distingem între două elaborări: tehnică și genetică. Elaborarea tehnică face judecăți de existență, întocmește harta posibilităților, dă definițiuni, diviziuni, clasificări. Elaborarea tehnică se Integrează în știință. genetică face judecăți de Elaborarea valoare: compară posibilitățile și manifestă o preferință pentru unele; se interneiază pe credințe. In elaborarea dreptului, contribuia doctrinei este dublă: tehnică Si genetică. Este tehnică în partea c care definește, divide, clasifică, descriind ce se poate face într’un anumit domeniu. Este genetică în partea care relevă nevoile, studiază poziția și puterea fiecărui ideal de dreptate și confruntă textele de lege cu idealul dominant, arătând dogmatic ce trebue să se facă în domeniul considerat. Fiindcă juristul și doctrina nu au, cum cred unii, un rol, pur formal. Dreptul nu e numai canalul care limitează și dirige un fluid. Dreptul cuprinde și fluidul de esență pur juridică care străbate canalul (legea pozitivă); acest fluid este aspirația către dreptate. Trecând apoi la analiza noțiunei de serviciu public, d. Partheniu îi descoperă cinci elemente: a) o activitate (serviciu); b) un (servitor); c) un beneficiar agent (sefvit); d) un scop și e) un motiv (nevoe). Arată că fiecare din aceste elemente se întâlnesc și în instituțiunile de drept privat, dar cu o coloratură diferită. Dreptul public și dreptul privat se diferențiază și se apropie în timp, în baza unei legi de evoluție pe care d. Partheniu o numește legea convergenței și divergenței alternative a dreptului public cu dreptul privat. Și d-sa ilustrează cu exemple istorice această lege, astăzi suntem într’o fază de convergență, întâlnim multe pătrunderi ale dreptului privat în dreptul public (ex. domeniul privat al statului, funcțiunea proprietate etc.) și importante pătrunderi ale dreptului public in dreptul privat (ex. proprietatea concepută ca o funcțiune). Se creiază o zonă intermediară între dreptul public , dreptul privat în care se cuprind unele tipuri de organizare a serviciilor publice. Cercetând aceste tipuri, d. Partheniu întocmește o listă complectă: regia, regia autonomă, regia comercială, regia mixtă, regia cooperatistă, societatea de economie mixtă, societatea de economie cooperatistă, concesiunea antrepriza și arendarea In ordinea înșiruirii, conferențiarul arată că elementul de drept public scade dela regie până la arendare și invers, elementul de drept privat crește dela regie către celelalte tipuri. D. Partheniu caracterizează regia prin preponderența autorității publice în conducere. De acea societatea de economie mixtă în care statul participă, dar particulari preponderează la conducere nu trebue confundată cu regia. D. Partheniu clasifică viciile publice după natura apoi sernevoilor servite: morale, intelectuale, și materiale (economice). D-sa arată că serviciile morale (cele care satisfac nevoia de ordine) începând cu războiul uzează de constrângere. Serviciile economice in calea de mijloc, de uzează și de convingere (procedeul de drept privat) și de constrângere (procedeul de drept public). D. Partheniu arată că regia este potrivită că servicile care asigură ordinea în care statul trebue să conducă. De acea regia comportă centralizare. Serviciile intelectuale, care reclamă libertate, pot fi atașate la regiune, la județ, la comună, sub formă de descentralizării. In sfârșit serviciile cu caracter economic, sunt accesibile amândouă formulele și în deosebi formulele mixte. Conferențiarul a fost ascultat cu mult interes și felicitat de d. prof. Paul Negulescu, care prezida ședința și viu aplaudat. Concerte Duminici ?Aprilie, Ateneu: „Filarmonica“ cu Robert Mantzer. Duminică 14 Aprilie, Ateneu: „Filarmonica“ cu Gil Pleșoianu. Duminică 5 Mai: „Filarmonica“ Festival Debussy, dirijat de d. I. Nona Ottescu. Mărfi 3 Aprilie, Eforie: Concert simfonic polonez. Miercuri 4 Aprilie, Eforie: Al doilea concert simfonic polonez. Joi 5 Aprilie, Eforie: Al treilea concert simfonic polonez. Joi în Aprilie: Ateneu: Quartetul Rosé. Premiere Miercuri 3 Aprilie: Teatrul Național „Nora“ piesă în 4 acte de Ibsen. Vineri, 5 Aprilie: Teatrul Național „Meșterul“ de Lucian Blaga. Congresul depozitarilor de petrol din Bomania Congresul General al Asociației Depozitarilor de petrol și benzină din România Mare (Persoană juridică) va avea loc irevocabil în ziua de Duminică 21 Aprilie 1929, ora 10 a. m. la sediul Asociației, București, str. Lipscani No. 110 etaj 4. Depozitarii care nu au primt invitații sunt rugați a considera prezenta publicație drept invitație sau a scrie imediat la sediul Asociației ca să primească invitație specială. Conform art. 23 din statute, un membru poate da delegație scrisă unui alt membru. Nimeni nu poate însă reprezenta mai mult decât 5 mandate. EPOCA PAGINA DOUA Literatură - Știință - Teatru - Sport Ceramică și pictură Camera sindicală a Ceramicei și Sticlei a pus bazele unei societăți al cărei scop va fi de a mări colecțiunile muzeelor și a face cât mai atrăgătoare școala națională superioară de Ceramică de la Sevres. Când aceste măsuri se iau în jurul ceramicei de Sévres care are totuși un nume mondial, la noi, unde dacă se poate vorbi de o artă națională apoi este numai picesa a olăriei, nimeni și mai ales Statul nu se gândește a lua o inițiativă. Loc. Troița care a dat câteva exemplare de adevărată artă (lucrări culese și interpretate de Sion, Tonitza,Steriade, etc.), nu a putut dăinui. Meritorii încercări într-un cadru mai restrâns din cauza lipsei de capitul au făcut pictorița Nora Steriadi, pictor Pașcanu, pictorița Uica, etc., dar nefiind sprijiniți de nici un ministru al popilor (singurul care se crede că trebue să conducă departamentul artelor) toate încercările au rămas în vid. Vorbim și când credem că este ocazia, urlăm chiar, de elementul etnic al artei plastice când de o pictură românească nu poate fi vorba decât de la Luchian încoace iar de sculptură, doar Adormirea fecioarei a lui Paciurea poate reprezenta un început românesc. In schimb, olăria noastră începând cu fragmentele găsite în diferitele săpături și sfârșind cu blidele și ulcelele de la cel neînsemnat târg, prezintă o marnamentație care cu adevărat araparține acestei țări. Dar, se preferă o orientare artistică a cărei baze se găsesc în diferitele publicații plastice franceze și germane decât în ceramică unde existența unui aport personal, etnic, este indiscutabilă. Doi, trei din adevărații meșteri ai pensulei și-au plecat ochii peste această ramură de artă și au luat de acolo elemente pe cari sensibilitatea lor le-a amplificat apoi pe pânză. Dar nu despre legătura dintre ceramică și pictură voim să vorbim ci de pericolul care amenință această artă. Când în apus se simte nevoia unei împingeri a ceramicei de reputație mondială, la noi nu se pot pune nici bazele unui fructuos început din cauza indolenței și, mai ales, a necunoștinței în materie a celui ce deține ingratul portofoliu al artelor. Medalioane Îndoliate lin talent care se duce Armand Pascal In preajma sărbătorilor, o știre tristă vine să ne tulbure liniștea. Armand Pascal a murit! Pentru prietenii de aici, pentru camarazii lui de odinioară cari au trăit clipa de entuziasm spontan alături de colegul lor, pentru lumea care-l înconjura aici sau la Paris vestea această neașteptată, e zdrobitoare. Prin talentul său generos, atât de frumos încadrat de inteligență spontană, vioaie, colorată, din însușirile sale excepționale, Armand Pascal ar fi putut face o carieră strălucim, rămânând în țară. Dornic însă de laurii străinătății, bohem îndrăgostit de riscurile pribegiei, Armand Pascal și-a luat într’o zi, toiagul din cui și încrezător, a plecat în lume. La Paris însă, nu reușesc totdeauna acei ce au talent Pe lângă însușiri rare și bogate, trebue să mai ai un dram de noroc și o pungă cu bani. Altfel, riști să dormi sub podurile Senei și să mănânci prin cantinele comunale... Armand Pascal a cunoscut timpul celor 8—9 ani cât a stat aincolo, tot felul de lipsuri și necazuri. Mândra cum era, nu s’a gândit niciodată să facă Nu înțelegea — cum compromisuri, fac așa de mulți — să se ploconească pe la legații, consulate, sau case particulare (Vacărescu, Diamandi, Ventura Elvira, etc.), unde să ceară pomeni pentru a-și asigura un codru de pâine, ca să-și poată continua studiile. Și anii grei treceau încet, Armand Pascal îndura tot felul de privațiuni morale și materiale, dar răsplata nu întârzia să se arate. In Parisul mare și pretențios, Armand Pascal, a reușit să se impună în lumea artistică, să joace alături de mari vedete franceze și să se facă stimat și iubit de toată lumea La vârsta de 27 ani, Armand Pascal, a reușit să realizeze un lucru pe care puțini dintre străini l-au putut realiza la Paris. A reușit să fie actor cu resurse extraordinare, regizor valoros și îndrumător admirabil în teatrul francez. Numele lui Armand Pascal nu trecea neobservat în Paris. Ziarele vorbeau întotdeauna cu mult entuziasm despre el și despre creațile lui valoroase, își făcuse un nume, o carieră. Ar fi putut ajunge să stea cu cinste alături de Ventura, Ionel, Elvira, etc. Dar ftizia, dușmanul aprig al tinerilor muncitori, și-a arătat colții. Lipsurile atâta vreme îndurate s’au răzbunat in cele din urmă. •. . .«• * Armand Pascal, moare în preajma înjghebării unei cariere durabile și serioase. AIDA VERMONT *- » OpOZÎfu Ateneul Român : Expoziția de pictură a d-nei Lucie Rachenberg, pictorul Vartaman, a d-nei Ananescu și a sculptorului Călinescu, Căminul Artelor Regina Maria (Calea Victoriei 83) expoziția pictorului Tonitza, expoziția de petură a d-rei Ttina Căpitănescu, expoziția d-rei Adina Paula Moscu. English (Calea Victoriei) . Expoziția d-rei Dibiu și a pictorului B’Arg. Sala Basefer, str. Karagheorghevici 7. Expoziția d-nei Luki Galaction Zambra. Galeria Franklin, Expoziția Visconte (Nocturne). Cartea Romanească. Expoziția de aquarele a d-nei Rodica Maniu- Mützner. Salonul „Regele Mihai I", Banca Urbană : Expoziția pictorului M. Al. Georgescu. Str. Atena 29: Expoziția T. Theodorescu-Siori. Artele Decorative: Expoziția de arta nouă : Marcel Iancu, Maxy, Corneliu Mihăilescu, Mattis Teutch. l-na Milița Petrașcu. O delegație comunista la Praga Praga, 2 (Rador) — Er a sosit la Praga o delegație a Internaționalei Sindicatelor Roșii, cuprinzând delegați ai partidelor comuniste din Franța, Belgia, Germania, Polonia și Bulgaria. Delegația va încerca să obțină împăcarea tendințelor divergente din partidul comunist cehoslovac. «»- • Stagiunea viitoare a Naționalului Asupra modului cum va fi alcătuit repertoriul stagiunii viitoare a Naționalului, d. Liviu Rebreanu a făcut ziarului „Rampa“ următoarele declarații: „Concomitent cu piesele românești și ca o complectam a repertoriului, se cot că Teatrul Națonal nu poate reprezenta decât piese străine clasice. Prin reprezentarea clasicilor, pe de o parte cred că se face educația publicului, a actorilor și autorilor, iar pe de altă parte Teatrul Național este astăzi singurul teatru care are mijloacele necesare pentru a înfățișa publicului marile lucrări ale repertoriului universal. Tocmai de aceia nu-i îndreptățește nimic ca jucând opere curente străine să facă o concurență neloială teatrelor particulare, care trebue să aibă posibilitatea de a trăi și a-și forma repertoriul pe gustul maderelui public. Astfel procedând, Teatrul Național își desfășoară activitatea paralel cu teatrele particulare, complectându-se reciproc și dând o imagine a mișcării teatrale universale. „Voi continua aplicarea acestui program și chiar în cursul lunei Aprilie voi avea răgaz să alcătuesc repertoriul stagiunii viitoare, conducândumă de aceleași norme“. Teatrul Miramitra D-RA VICTORIE SOIU in rolul Margot din „Viața e frumoasă“ culege aplauze entusiaste. Miercuri 3 Aprilie 1929 Calde, proaspete „MISS EUROPA“ Din ziarele franceze aflăm că Miss Europa a manifestat foarte puțin interes pentru parlamentarii patriei sale. Foarte semnificativ e faptul care s’a petrecut imediat după reîntoarcerea Missei „Europa“ la Budapesta. Deputații Miss Europa, unguri, au invitat pe să apară la tribuna parlamentului din Budapesta. Cu emoție, cu nerăbdare, cu izbucniri de orgoliu nestăpânit parlamentarii dornici de a sărbători frumusețea triumfătoare a Ungariei, o așteptau înfrigurați! Vai! „Frumusețea“ Ungariei, nu se arătă tot atât de dornică și n’a venit la întâlnire. A părăsit Budapesta cu primul tren pentru a-și relua drumul spre căsuța părintească, explicând celor ce-o interogau, că e prea obosită ca să poată suporta o ședință parlamentară fără interes pentru dânsa. Iată ce se numește demnitate și ce exemplu de modestie — adaogă confratele francez — dă celorlalți, „frumoasa Miss Europa“. MARIUS BUNESCU expune ultimele sale lucrări în atelierul său din badul Brătianu 37. Muzeul Simu. * MILIȚA PETRAȘCU va expune la 1 Aprilie în sala Artelor Decorative. * TEATRUL CARMENI SYLVA Premiera celebrei drame: „Intrigă și amor“, cinci acte de Friedrich von Schiller, a fost fixată, irevocabil, pentru ziua de Miercuri 3 Aprilie a. c. ota 9 precis. Repetițiile continuă cu asiduitate, sub direcția de scenă a maestrului Mime Mizu. Primele roluri vor fi interpretate de d-nele Lucia Crisenghy, Josefina Tecanția, Florentina Constantinescu etc., și d nii George Florescu, Dimitrie Sínescn, Jean Del Vecchio, Nicolae Chiril, Titu Gaspard, Ionescu Prahov etc., etc. Decorurile în stil, au fost executate, de d. Anghel Florescu de la Operă, iar costumele, din epocă, după schițe originale, de cassa „Cecilia“. O inovația demnă de toată lauda, o pune în aplicare, compania dramatică Mima Mizu prin aceia, că toate spectacolele — începând de la premieri — se vor juca fără sufleur. OMAGIUL MĂRULUI Pictorii normanzi au dat salonului lor forma unui omagiu al mărului. Fiecare, în felul său, glorifică fructul național. Dacă Othon Frierz Dufresne, Hódé sau Jean Dufy, face din măr centrul naturilor moarte, Jacques Wolf arată o femeiașcă romțăindu-l, Suzanne Duchamp, Eva oferind lui Adam fructul oprit iar Capon a pictat pur și simplu față bucălată și roșie ca un măr. La acest omagiu s’a asociat și André Maurois scriind o prefață plină de fantezie. Cum în Franța pictorii normanzi s’au inspirat din măr, forma solidă a cidrului, la noi s’ar putea face un omagiu al prunei. REBEGA DE LA VALEA SOARELUI In literatura noastră, lucrările cari să înfățișeze viața copiilor sunt rare. D-na Elena Rădulescu-Pogoneanu în dorința de a împlini acest gol a ales romanul Rebeca de la Valea Soarelui al scriitoarei americane Kate Douglas Wiggin (Mrs. Riggs), lucrare în care tot interesul se concentrează asupra desfășurărei unui încântător suflet de copil. Lucrarea aceasta a avut în țările de limbă engleză un deosebit răsunet. A apărut în Noembrie 1903; până la sfârșitul aceluiași an, s’au tipărit încă trei ediții; până in 1907 s’au desfăcut peste 200.000 de volume. Traducerea aceasta făcută într-o desăvârșită formă literară, direct din englezește cu învoirea autoarei și editorilor a fost publicată în revista Convorbiri Literare (Februarie 1913 — Noembrie 1914). —■9m» Seriilor noștri in strumutalc Ultimul număr din „Revue mondial“ publică un act — cu continuare din piesa „Les masques du destin“ a d-nei Sarina Cassvan-Pas. Piesa în românește poartă titlul „Calvar“ și a fost premiată de „Asociația Criticilor Dramatici din București“. Traducerea piesei în limba franceză a fost făcută de însăși autoarea și revăzută de scriitorul Guillot de Saix. Tot despre aceiași piesă și despre celelalte lucrări ale distinsei scriitoare, se ocupă și L'ami du Lettrée pe anul 1929, într'o dare de seamă asupra literaturii române. Azi NAȚIONAL : matineu, „Papagalii“ ; seara : Hamlet. OPERA : matineu, Traviata ; seara : Mignon. REGINA MARIA : matineu și seara : Aventura d-Iui Dórján, ALHAMBRA: matinén șl seara: Moritz al II-lea. CINEMATOGRAFE TRIANON : Paeadilly eu Ana May Wong. ODEON : Pasiunea Jeane d’Arc cu Falconet LIPSCANI: Protejata jafului cu Lya de Putti. LUX : Dr. Balsams-Caliastro. SELECT : Crinul galben cu Elaie Dove. SCALA: Parada cea mare cu John Gilbert și revista Teoria chibritului. ELITE: Prințul Carnavalului cu Liedtke. M. VOICULESCU: Hoot Gibson in Campionul Cow-boylor și revista Băiat ori fată. Radio 396,3 m. BUCUREȘTI 0,12 kw. 223,9 m. P.T.T. (Herăstrău). 17— 18: Orchestra Leon: muncă ușoară . 18— 18.15. D. Paul Prodan: „Încotro merge teatrul“. 18.15— 19: Orchestra Leon. 21—21.55: Quartetul Capeleanu (d-na Marg. Capeleanu vioara I, d-rele Bela Sasover, vioara II, Hilda Vechsler violă și Ana Vilic (cello); Haydn: Quartet No. 6 F. Mendelsohn: Quartet No. 3. 21.55—22.15. D. I. Sârbul de la Teatrul Național: Cântece oltenești cu lăutari. 22.15— 22.45. Quartetul Capeleanu ; Debussy: Quartet. 22.45—23. Știri de presă. 23—24: Orchestra națională. BULEVARD FALACE cu Lon Chaney. Râzi palați Cunoscut prin numeroasele sale lucrări, ca un convins luptător pentru ideea de pace, de justiție și de conciliațiune internațională, nimeni nu era indicat să prezinte o mai judicioasă interpretare panamericanismului și o mai obiectivă analiză a lucrărilor celei de a șasea conferințe panamericane (ținută la Havana între 15 Ianuarie—20 Februarie 1928), ca delegatul Statului Chio, profesorul Al. Alvarez. Recenta sa lucrare prezintă o importanță deosebită, dacă ne gândim la modul greșit cum este adeseori înțeles în Europa panamericanismul, și dacă ne amintim felul contradictoriu, puțin obiectiv și uneori pesimist, în care presa și unii filtrieni de știință (ex. Kuyssen, Paix par le Droit, al 38-lea an, pag. 120), au prezentat lucrările și eficacitatea recentei conferințe. Autorul începe pap a fixă sensul juridic al panamericanismului.. Contrar punctului de vedere admii chiar în tratatele reputate de drept internațional public, el este o uniune morală care nu comportă un caracter politic propriu zis: rolul său este mai ales moral; trebuie depărtată deasemeni orice atribuție cu caracter economic. Este o interpretare de asemeni deosebită de a unor delegați la conferință, de exemplu Paynedon, care voia să îndrumeze lucrările spre domeniul strict economic, sau de a unor recente studii (exemplu Guilaine, L‘Amerique Latine, 1928), după care Uniunea panamericană ar fi ,,1‘amplification continentale des Etats-Unis et constitue comme une federation des nations d’Amerique“. Cât privește obișnuita confuzie ce se face între panamericanism și doctrina lui Monroe, autorul caută s-o evidențieze, cum a făcut-o pe larg și în cunoscuta sa lucrare , Le Droit International Americaii. Fait», 1909, în care a reliefat regalele de drept international specifice continentului american - decisexistența unui drept international regional, continental, — care ar merge până la un antagonism cu unele norme ale dreptului public european. In acest scop, Alvarez prezintă și o formulă a doctrinei lui Monroe: Iu accepțiunea sa originară, ea este o consecință logică „dbin sentiment de solidarity pour la defense commune desindépendance et de la liberté de ces Etats“. Nu este deci — cum s-a susținut — o politică de hegemonie și imperialism a Statelor Unite în lumea nouă, după Alvarez „cet impérialisme est en decroissance“. Iar Când el a existat „la triple politique d'influence, d'impérialisme et d'hegemonie de la grande Ilé publique du Nord... a retarde et entravé le grand élande solidarité continentale américaine". Și cauza esențială a descreșterii acestui imperialism, este — după Alvarez — tocmai desvoltarea panamericanismului, care — în ultima analiză — reprezintă „la forme la plus avancée et la plus pratique de l‘idée de l'internationalisme“, și a forței opiniei publice. Odată stabilite aceste elemente, autorul redă într-un obiectiv și substanțial rezumat, esența lucrărilor celei de a VI-a Conferințe Panamericane, bine organizați de către experimentalul membru al Curții Permanente de Justiție Internațională Bustamante Y Siven și preparată prin lucrările Adunării juriștilor de la Rio-de-Janeiro. Contrar informațiilor date de presă pe care autorul le crede incomplete și puțin exacte, în America a VI Conferință a fost considerată ca un succes. Alvarez o apreciază ca un „veritable succes“. Observă că toate Statele lumii noui au fost reprezentate (21 de State) prin personalități de „premier plan“ uu „efacés“ cum s‘a redat de către presă; că această Adunare a statuat „sur de graves problèmes juridicpres concernant des rapports internationaux“. S‘a tratat astfel problema codificării dreptului internațional — atât de mult cerută de unii autori, combătută de alții, și de care se ocupă și Societatea Națiunilor. Poate este o lacună că problemele dominante în viața internațională referitoare la războiu, nu au format subiect de discuție. Nu s-au preocupat nici de Societatea Națiunilor, care numără mulți membri printre participanți. Și Alvarez regretă această situație „anormale et paradoxale“. Toate proiectele studiate la Havana fură „elaborés avec esprit de suit« et endishsement“, fiecare comisiune adoptând metoda de lucru cea mai potrivită. Actul final ne arată importanța operei realizate: nouă convențiuni de drept internațional public, plus opt rezoluții. O convenție, în 437 de articole de drept internațional privat, la care Statele Unite s-au abținut. O foarte importantă rezoluție asupra emigrației, contrarie principiilor generale admise, care de asemeni nu a avut sufragiul Statelor Unite, aceeaș atitudine deci ca și cu ocazia discuției celebrului articol 21 din Pactul Societății Națiunilor, ca și cu respingerea amendamentului japonez referitor la egalitatea raselor. Statele Unite au văzut și văd în controlul imigrației o chestiune pur internă. Trebuie deasemeni de semnalat rezoluția pentru adoptarea unei monezi comune. Autorul semnalează faptul că „nulle part, F influence des philosophes n a été plus grande qu‘en Amérique“, de aci deduce că, în consecință, nu poate fi vorba de o Confederație a Statelor latine (încercarea făcută prin Congresul de la Panama nu a reușit), dar s-ar putea realiza, între aceste popoare care nu cunosc ori ereditare, o adevărată „coopération volontairement consentie et ă Fevantage de tous“, fără supra-Statul, care cere în primul rând desăvârșită încredere mutuală. Autorul insistă mai departe asupra punctelor de divergență dintre acțiunea Societății de la Geneva și aceea a Uniunii Panamericane: crede—contrar opiniei unor delegați— că este admisibilă intervențiunea Societății Națiunilor în virtutea art. 16 și 17 din Pact, cu condiția ca ea să fie colectivă. Pentru aceasta ar trebui —și autorul propune — stabilirea în America a unui organism continental care să poată autoriza jocul intervențiunii. Cât privește condamnarea războiului ofensiv — propusă și susținută de delegația mexicană — s-a adoptat formula: „toute agression est considérée illégale et par consequent prohibée. Dar Alvarez ar admite un războiu „qu'entreprendrait une colonie pour obtenirion indépendance“. Este discutabilă însă menținerea, sau chiar desvoltarea noțiunii de neutralitate, cum susține autorul, când știm că noul regim al organizației internaționale — a impus revizuirea acestui concept; un curent — în acest sens — a‘a manifestat cu putere, în ultimii ani, și în Statele Unite. De asemeni este discutabilă admiterea suveranității aproape nelimitată, cum susține Alvarez; chiar dacă se poate vorbi des,la susceptibilité des pays dAmgusque à l‘egard de leurs droits souverains, nu este mai puțin adevărat, că revizuirea acestui concept este o tendință tot mai accentuată a noului drept internațional (N. Politis) și că — în realitate — el a și suferit numeroase restricțiuni prin însăș desvoltarea relațiunilor internaționale. Autorul dorește să vadă stabilindu-se o colaborare, relațiuni, între Uniune și Societatea Națiunilor care ar fi perfect compatibile cu statutele lor — și nu omite de a semnala transformarea operată la Havana, în conducerea Uniunii, la propunerea șefului delegației mexicane, Savantul Garcia, prezidenția și vice-preșidenția, în loc de a aparține de drept Statelor Unite, vor fi în viitor^ efective. In general, recenta lucrare a d-lui Alvarez, plină de fapte, de sugestii și învățăminte, este un admirabil instrument pentru cunoașterea obiectivă a celei de a VI Conferințe Panamericaine, și pentru înțelegerea curentelor de idei, ce domină în acest moment continentul Americii. Ea este o remarcabilă contribuție la cunoașterea, în acelaș timp, a ceea ce Alvarez numește dreptul international american.. GEORGE SOPRONIE cam și reviste AI. Alvarez: Pamemamsaiil I