Epoca, septembrie 1929 (nr. 175-199)

1929-09-01 / nr. 175

NO. 175 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame si inserții Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE nIPESCU - Director: or. N. miPESCU Adriea prerfi DljiUpoifiE organizației „Vladie Des Lilit 0 liylli SEIÍ Școala, că de altfel toate instituțiunile publice, a avut de suferit de haosul și confuziune, care a caracterizat politica guvernelor postbelice. In loc ca aceasta politică școlară să fie inspirată de un Iorga, de un Simeon Mehedinți, de un P. P. Negulescu sau de I. Petrovici, ea a fost lăsată la inspirația celui mai nepregătit ministru care a condus destinele învățământulu nostim — d-rul Angelescu. Cine a cunoscut mai de aproape ministerul de instrucție își poate da perfect de bine seama, de lipsa oricărei idei directive a politicei școlare inaugurată de D-rul Angelescu, în cursul anilor cât a condus acest departament. Putem spune, fără a fi bănuiți de exagerațiune, că această politică se poate rezuma în risipa fără rost a banulu public și particular și apoi în concepția simplistă că învățământul trebue reorganizat începând cu cel primar, apoi trecând la cel secundar și în urmă la cel superior. Lipsit de o concepție clară, neavând pregătirea necesară pentru a prezida la îndrumarea școalei în această epocă de închegare și consolidare a noului stat românesc, d-rul Angelescu s’a lăsat călăuzit de ideile învechite ale celor câteva personalități pedagogice, cari de fapt fac și desfac toate la ministerul instrucțiunei-Această politică școlară a fost și este una cu totul străină de adevăratele nevoi ale României. Țara noastră pentru ca să poată avea rolul politic și cultural pe care trebue să-l joace trebue să fie mai înainte de toate bogată. Trebue să fie bogat statul și trebue să fie bogați și cetățenii. Prin urmare în împrejurarile actuale primează rezolvirea tuturor problemelor, cari se referă la politica economică privată sub toate aspectele ei. Toate celelalte chestiuni nu se pot rezolvi decât ținând seama de soluțiunile cari se vor da problemelor economice. Suntem o țară bogată, avem toate posibilitățile pentru a ajunge la o agricultură și la o industrie înfloritoare și ca urmare pentem întrevede și posibilitatea unui comerț activ și intens-Agricultura, industria și comerțul iată cele trei ramuri de activitate cari trebuesc încurajate și desvoltate. Către aceste ocupațiuni producătoare de bogății trebue să chemăm tineretul, prin urmare școala trebue să fie însuflețită de acest spirit. In centrul politicei școlare trebue să fie preocuparea pentru învățământul aplicat, de aceea greșită și artificială a fost întreagă această politică, dar în război încoace. In împrejurările actuale nu interesează chestiunea analfabețismului. Aceasta este evident o rușine națională, dar nu este o nenorocire și, cum am mai spus-o cu alt prilej, ea nu se poate rezolvi în câțiva ani și nici prin mijloacele adoptate» de d-rul Angelescu. Tot astfel învățământul secundar teoretic, care duce la învățământul superior, nu interesează în momentul de față. Aceasta, cu atât mai mult cu cât legea de organizare a acestui învățământ, datorită lui Haret, s-a arătat bună și nu se simțea nevoia reorganizării lui. învățământul secundar nu avea nevoe de o lege nouă și de măsuri pur administrative și bugetare. Clasicismul și modernismul că baza a acestui învățământ sunt evident chestiuni interesante, dar nu pentru împrejurările de azi. De asemenea organizarea invățământului primar, pentru ca încetul cu încetul să scăpăm de analfabetism este de cea mai mare importanță, dar nu pe ritm timpurile noastre. In toate țările acest învățământ este în sarcina comunelor, la noi el grevează bugetul statului. Din cele 4 miliarde cât este bugetul ministerului de instrucție, jumătate aproape este absorbit de învățământul primar și anexa acestuia: învățământul normal-Ce mai rămâne pentru celelalte ramuri de învățământ și în deosebi pentru învățământul aplicat? Prin urmare greșit s’a procedat acordându-se învățământului primar o importanță covârșitoare, pentru ca această politică nu și-a atins scopul și pentru că bugetul statului s’a grevat cu o sumă considerabilă, luată din nevoile celorlalte ramuri de învățământ și în deosebi din acelea ale celui aplicat. O politică școlară sănătoasă va trebui să tindă la degrevarea bugetului statului de această sarcină, care va trebui să treacă în întregime în sarcina comunelor. Acestea sunt azi, în marea majoritate, prea sărace pentru a putea suporta cheltuelile cerute de învățământul primar. Din această situație se vede clar că problema acestui Învățământ nu se poate rezolvi în împrejurările de azi și deci trebue să lăsăm ca condițiunile economice să se amelioreze pentru ca să putem păși, cu sorți de reușită, la stârpirea analfabetismului. Până atunci a greva bugetul ministerului instrucțiunei cu cheltuelile excesive cerute de școlile primare și normale, este o greșală ale căror urmări le resimțim, pentru că în primul rând învățământul aplicat este cu totul sacrificat. Sacrificarea acestui învățământ mai este și rezultatul unei prejudecăți culturale, rezultat al concepției că agricultura, industria și comerțul sunt ocupațiuni inferioare față de carierele liberale, care singure sunt destinate intelectualilor O prejudecată cum nu se poate mai primejdioasă dar care stăpânește intelectualitatea noastră. In asemenea condițiuni fiecare ministru de instrucție, ca să se respecte, a crezut că trebue să se ocupe de învățământul secundar teoretic. Greșit, cum nu se poate de greșit- Acest învățământ a grevat și el într’o măsură excesivă bugetul instrucțiunei. Evident că această ramură de învățământ intra în primul rând în sarcina statului. Acesta însă fiind sărac nu putem să-i dăm sarcini mai mari decât se poate suporta Prin urmare în loc de a se crea școli secundare de stat, trebuia încurajată inițiativa particulară cea ce ar fi adus la crearea de școli secundare particulare. Procedându-se astfel pe de parte s’ar fi ușurat bugetul statului de unele cheltueli pe de altă parte s’ar fi pus o stavilă copiilor cari ar fi avut dorința să urmeze acest învățământ, pentru ca cel particular este totdauna mai scump decât cel de stat. Ușurat de aceste sarcini inutile, ministerul instrucțiunei și-ar fi putut îndruma preocupările către învățământul aplicat, pe care ar fi putut dota cu tot utilajul necesar pentru ca absolvenții acestor școli să fie niște tehnicieni bine pregătiți. Ce urmări incalculabile ar fi avut o asemenea politică sănătoasă dacă ar fi fost adoptată, își poate închipui oricine. Am fi dat agriculturei, industriei și comerțului elementele de care are țara nevoe și prin aceasta am fi dat posibilitatea punerei în valoare a bogățiilor ei. Am fi îndepărtat atâția tineri de la învățământul teoretic pentru care nu au nici o aplicație și i-am fi atras spre învățământul aplicat care le era mai util și lor și țarei-Am fi descongestionat universitățile și școlile technice superioare de surplusul de studenți, cari n’au nici o chemare pentru acest învățământ. Aceste rezultate ar fi însemnat o nouă politică școlară. Nimic din toate acestea nu s’a făcut. Totul trebue reluat dela început. Dar pentru aceasta se cere un om care să înțeleagă cerințele timpului și să aibe energia de a-și realiza ideile, trecând peste prejudecăți ridicole și primejdioase. BOTETELEȘANU Furiile guvernului continuă a se îndrepta împotriva timbrelor „Vlad Țepeș“. Pricepem că această acțiune, care strica multe din socotelile d-lui Maniu să nu placă guvernului , pricepem ca agenți „acoperiți“ ai ministerului de interne să rupă în mod „acoperit“ afișele noastre; dar protestăm cu ultima energie împotriva intervenției oficiale a autorității. Socialiștii au dreptul să-și placardeze programul, care implică fără doar și poate schimbări de ordin constituțional ; regaliștii în Franța se prezintă la alegeri cu manifeste lansate în numele Regelui, și nu sunt tulburați în propaganda lor decât atunci când împiedică majoritatea cetățenilor republicii să trăiască în liniște. Și la noi, sub o cârmuire de democrație integrală, guvernul caută prin forță să împiedice o acțiune politică care îi displace. Să nu slăbească d. Maniu, cu teoriile sale făurite la Blaj și inspirate de părintele Coltor. Cunoaștem teza subversivității enunțată de d-sa care susține că Regele fiind minor. nici o schimbare de ordin constituțional nu poate interveni până la majoratul Suveranului. Și Constituția franceză zice că orice articol al pactului fundamental votat în 1875, dacă nu mă înșel, poate fi revizuit la Versailles, afară de unul singur acel care proclamă forma republicană a structurei de stat. Cu toate aceste, nici un guvern nu s-a gândit vreodată să ia măsuri împotriva marchizului de Dion sau a d-lui Bandry d’Assen care au reprezentat în atâtea legislaturi partidul monarhist în camera franceză. Constituția este opera vremelnică a oamenilor. Ion Brătianu ar fi putut introduce în pactul nostru fundamental un articol zicând, că pentru însemnatele servicii aduse de el țării, pentru făurirea României Mari de către partidul liberal va deține puterea pe viață. Vă asigur că dacă ar fi cerut un asemenea privilegiu, nimeni nu i l-ar fi refuzat începând cu Regele Ferdinand. Ar fi însemnat acest lucru, că majoritatea țării era legată de o asemenea aberație? își inchipue d. Maniu, că în ziua în care monarhiștii ar reprezenta jumătate plus unul din Camera franceză, ei s’ar simți legați de articolul constituțional care proclamă eternitatea formei republicane a statului francez ? D. Maniu are dreptul și datoria să vegheze ca ordinea în stat să nu fie tulburată, să nu se comploteze, să nu se amestece armata în politica țării. Atât și nimic mai mult. Toate celelalte măsuri, luate de d-sa împotriva unei acțiuni politice, sunt samavolnice în același grad ca ordinele date de liberali prefecților de a fura urnele. „Vlad Țepeș“ nu are absolut nimic de ascuns. Totul se face la lumina zilei. De aceea orice om de bună credință n’a putut crede un moment în întrevederea sau complotul de la Geneva, când atitudinea „Epocei“ față de Regență este atât de categorică. Asemenea metode politice le lăsăm d-lui Maniu și prietenilor săi. Dar cu tot des gustul pe care ni-l inspiră măsurile d-lui Vaida, ele servesc acțiunea noastră. Cu cât vom fi persecutați mai mult cu atât vom reuși mai iute. Să nu uite d. Vaida, că nici confiscarea „Epocei“ nici intervenția judecătorului de instrucție n'au mărit prestigiul guvernului Dar dedându-se la acte samavolnice ne va obliga să ne apărăm drepturile noastre. Și ni le vom apăra cu tot curajul pe care ni-l dă conștiința curată a fiecăruia dintre noi. GR. N. FILIPESCU CARNETUL UNUI SPECTATOR mii le a ide Acum câțiva ani sa desbătut la Paris un proces în dika'jiul excepțional ,■ ,sv.h. ^ nicul cu'n foc deiwo>r pentru a-i scurta agonia. Tânărul, tuberculos, fusese condamnat de soartă și de medici, se zbatea in dureri groaznice sub privirile înfiorate ale fetei care luni de zile îi veghiase la căpătâi. 11 iubea fata, și nădăjduise în tămăduirea lui chiar după ce oamenii de știință se declaraseră învinși, iubea fata, și suferea asutând neputtincioasă la spectacolul suferințelor lui. 11 iubea fata și l'a ucis atunci când s'a încredințat și ea că într'adevăr scăpare nu mai e. Dezbaterile au fost pasionante. S'au pronunțat asupra dreptului pe care îl putem avea de-a ridica viața celor cari se zbat fără speranța unei tămăduiri, somități științifice, — și a întrunit majorități părerea că acest drept nu-l avem. Nu ți este nimănui îngăduit să suprime, din chiar considerații umanitare, viața cuiva, căci nu se știe dacă organismul celui condamnat de știință nu poate oferi surprize dintr'un moment într'altul. Și nu se știe dacă surprize nu poate oferi chiar știința, dintr’un moment într’altul. _ _ Oricum, tânăra poloneză a fost achitată de jurații parizieni. Problema suprimării bolnavilor fără speranțe de vindecare a continuat să preocupe între timp cercurile medicale. Părerea generală a fost însă potrivnică recunoașterei acestui drept. Iată, însă, că zilele trecute forurile medicale din Fraga au votat o rezoluție cu adevărat senzațională. Ele consideră ca o datorie omenească și profesională, pentru medic, să cruțe de chinuri pacientul căruia nu-i mai pot acorda mântuirea. Când vezi că un bolnav e definitiv condamnat să moară și când vezi că el se chinuește, că agonia se prelungește și că ea e atroce, și administrezi calmantul care îl va liniști pentru deapururi. Oamenii de știință cehoslovaci au votat o rezoluție în acest sens și au hotărît să ceară legiferarea punctului acesta de vedere care, deși admis de ei, rămâne de văzut dacă va fi admis de legiuitori. Deocamdată hotărîrea lor a stârnit senzație în rândurile oamenilor de știință de aiurea. OMUL CARE SPUNE 0 interesantă experiență a unui aviator român Paris, 30 (Radoi). Căpitanul aviator Dragomir, din rezervă, a încercat ori o celulă care încorporată la scaunul din carlinga avionului, poate să se detașeze în mod automat, oricare ar fi poziția aparatului și să scoboare fără pericol, cu ajutorul linei parașute până la pământ. Experiența aviatorului român s-a făcut ori pe aerodromul Buc, al Casei Farman, situat la Tissye Noble din apropierea Parisului, reușind perfect. Această celulă poate să fie tot așa de bine aplicată pe toți pasagerii avioanelor de transport, ca și piloților din aviația militară. Cum se pot schimba convingerile politice Intrana din zile întâmplarea a . .făciăm să intru îmi’un local modest I 'W - T .. ~ 1 La un pahair de rachie, așa cum s e numită furculița noastră, dim vechiul regat, adică la un aperitiv obișnuit, la ora mesei, erau adunați mai multi inși cari făceau politică. In paranteză fie zis, este oare posibil, ca un român care se respectă, atunci când stă cu aperitivul înaintea nasului, să nu facă și el și nițică politică ? Este imposibil! Curiozitatea m’a făcut să rămân în local, cu aerul de a consuma un pahar de țuică, deși în realitate, fusesem mai mult atras de interesanta discuție politică ce se angajase între comeseni. Or cât ași fi dori să rămân simplu spectator, ca să-mi fac în treacăt o părere obiectivă, despre temeinicia argumentelor și principiilor politice, care se ciocneau în focul discuției, la un moment dat, discuțiunea devenise atât de aprinsă și duelul oratoric atât de îndârjit între „beligeranți“, încât cu toată dorința de a rămâne simplu observator și ascultător al celor ce se discutau, am fost atras în discuție și fără să vreau m’am trezit că fac parte și eu dintre ireductibilii combatanți ai marelui duel politic! întâmplarea făcuse, ca cei cari încrucișaseră spada convingerilor politice, să reprezinte fiecare câte un partid politic. Astfel, un preot de țară, tânăr, om foarte isteț, care părea foarte exersat și familiarizat în astfel de discuțiuni ocazionale, era un supier fanatic. Un funcționar deja magistrat, așa cum se numește încă primăria orașului, se arăta un liberal îndârjit, vorbind cu căldură și după toate aparențele, cu adâncă convingere, despre trecutul politic și despre marile merite ale partidului național-liberal și ale familiei Brătianu. Patronul localului, mai moderat, probabil, prin faptul, că era amfitrion și trebuia să-și menajeze clientela, susținea partidul de la putere, căutând să demonstreze, — reale de altfel, — luptele și sacrificiile partidului național, pe timpul când poporul românesc, din Ardeal și Banat, se afla sub stăpânire ungurească.Un plutonier major, dintre cei învechiți în oștire, regățean, cu limbagiul foarte fluid și degajat, susținea cu căldură, personalitatea generalului Averescu, arătându-se convins, că partidul averescan este cel mai puternic, prin faptul că e compus din oamenii „cei mai cinstiți și capabili din țară“. Deși, mediul, părea la prima vedere obscur și deși localul, nu se invita prea mult la plăcerea de a te angaja întro astfel de discuție, totuși, prin felul inteligent și foarte spiritual, cum se apărau și pararele, pierdusem rezerva ce mi-o impusesem la început și fatal, în cele din urmă, am fost atras în discuție. Am căutat să le combați părerile și cu o argumentație strânsă, să le arăt enormele greșeli comise de către toate partidele noastre politice. Le-am arătat că singura salvare pentru țară, nu poate fi decât un regim de mână forte, cu îndepărtarea, provizorie a partidelor politice de la conducerea statului. Au încercat să mă combată și când le-am vorbit de liga „Vlad Țepeș“ și de ideile ei sănătoase, recalcitranții fanatici, susținători, ai celor trei patide politice, s’au declarat învinși și într’o singură părere s’au întâlnit pe acelaș drum politic, pe care pornesc astăzi toate conștiințele cinstite și independente din această țară! Și, iată, cum printr’un exemplu atât de mic în aparență poate pentru d-uii politiciani, se poate vedea, că și în conștiințele cele mai fanatice și înfeudate partidelor politice, se poate trezi acel simții mărit adânc și acea judecată matură și rece, atunci când este vorba de interesele superioare ale statului, de cari sunt strâns legate interesele fiecărui bun cetățean din această țară. Și iată cum, convingerile politice, ale unor modești, dar îndârjiți militanți politici, în cadrele a trei partide diferite, port converge spre aceeași țintă, spre o politică sănătoasă, care este îndreptată fățiș, împotriva tuturor partidelor politice. Din discuțiunea, incidentală, care a avut loc în modestul local, de pe liniștita uliță din Lugoj, am vras concluziunea firească, că partidele politice, ori cât de mari drepturi ar avea la recunoștința publică, prin felul cum au neglijat în ultimii ani interesele țărei, prin felul cum au căutat să-și satisfacă interesele lor egoiste și să neglijeze și să-și bată joc de interesele celor mulți și nevoiași, sunt la un moment dat gata de a fi părăsite și de a avea de dușmani, chiar și pe cei mai fanatici partizani de până ari. Exemplul din localul liniștitului oraș de pe malul Timișului, este concludent și cei trei „debutori“ politici ,cari susțineau cu atâta elocință și convingere, crezul lor politic, au ajuns în cele din urmă să-și dea adeziunea formală pentru liga „Vlad Țepeș“ " și să-și unească părerile într’o singură direcțiune politică, care va fi salvarea țarei, prin suprimarea politicianismului. Și astfel de cazuri, sub diferite aspecte și variante, mi-e dat sa întâlnesc, la fiecare pas în Banat. €. NICOLAU STROEȘTI Lugoj, 50 Aug. 1929. 22 *)U Tie, Scumpâ iară, plierea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filpescu I. Durai,lupii" gulii Deși micile partide au fost și ele bune uneori la ceva, d. Duca nu mai agrează aceste „ciuperci“, cum se numea dămăzi, ci s’a pronunțat hotărît pentru guvernarea prin rotație numai a celor două mari partide, liberal și națiomalț aronesc Și Ion Brătianu credea astfel, numai că rotația voia s’o facă cu partidul averescan. Dacă astăzi d. Duca înlocuește partidul averescan cu cel național țărânesc, nu o face din convingerea că acest din urmă partid a căpătat o mai mare valoare decât o avea pe timpul lui Ion Brătianu, ci pentru simplul motiv că acest partid se află azi la guvern. Or, la guvern, știe și d. Duca, orice partid devine mare partid. Partidele sunt doar ca acea ciupercă japoneză care se sbârcește când o ți la uscat și se umflă când o ți în ceai. Partidele au deci o mărime relativă și instabilă. Opoziția se micșorează și guvernul se mărește, D. Duca nu preferă ciuperca japoneză, umflată de badget, a partidului național-țărănist, pentru că ar fi mai gustoasă decât celelalte „ciuperci“ din opoziție, ci numai pentru că partidul național-țărănist se află la putere și deci rândul la rotație trebue să vină partidului liberal, exclusiv, fără amestecul micilor partide. Nici partidul național-țărist nu vrea altceva. De aceea ambele partide își vor da mâna pe această chestiune, formând acel sindicat al partidelor de care vorbea dăună zi d. Gr. Filipescu- . Sistemul nu numai că e rodnic pentu aceste partide, dar e și foarte comod. „Iartă-mi tu, că-ți voi ierta și eu“. „Fac și eu ceea ce ai făcut tu“. Aceasta ar fi lozinca sindicatului, iar împărțirea beneficiilor va fi în raport cu „aportul“ fiecărui partid. Ințjglelre întsă prieine ,cât de primejdios poate fi acest sistem, care nici măcar democratic nu se poate numi. Pentu ea democrația nu se poate mărgini în cadrele rigide a două partide. Democrația are nevoie de câmp deschis, în care să se poată ventila toate curentele de idei, și în care să se poată manifesta liber individualitățile de valoare. ne Dar sistemul celor două partide amintește acea hibridă construcție a automobilelor cu două volane, care apăruse acum câțiva ani. Al doilea volan ar fi servit aceluia ca are voia să învețe a conduce Dar cum conducerea nu putea s-o aibă decât profesorul, elevul nu învăța nimic. Tot așa și cu cele două partide. Al doilea va guverna de formă și nu vom avea de fapt decât aceeași dominație a partidului liberal, cu aceleași metode, cu aceeași oameni, mai puțin omul superior pe care l-a avut în frunte. Sistemul acesta însă nu e nou. L-am mai avut și sub domnia Regelui Carol, și a funcționat de minune, câtă vreme a fost condus de o voință și o minte superioară. Și totuși sistemul s’a defectat când în viața politica s’au ivit probleme noui pe care partidele s’au arătat incapabile să le rezolve. Atunci a început să se desvolte politicianismul, care a culminat, în fața marei probleme agrară. Atunci s-a dovedit cât de defectuos era, sistemul celor două partide, din care unul devenea cu atât mai demagogic, cu cât celălalt era mai refractar, unul oferea totul și celălalt nu ceda nimic. Tot atunci au început să apară alte nouă partide, din nevoia unor soluții mijlocii pe care vechile partide nu le puteau găsi. __Continuare în pag. III „ Aderând” așteaptă ceva Aștept ceva de departe Și ce-aștept nu știu nici eu. Dintre toate ziarele cel care s’a interesat mai mult de pretinsa întrevedere dintre d. Grigore Filipescu fostul Principe Carol a fost desigur tot „Adevărul". Cu o stăruință puțin obișnuită cotidianul politic bucureștean ne întreabă și mai ales ne sondează în tauto chipurile doar, doar, ar putea să prinză ceva. Desmințirile noastre categorice la timp , au avut darul să-l convinși că și „Adevărul“ simte că i-a rămas ceva în gât. După ce-a surchidit „problema" lvr toate fețele a reușit, în sfârșit, să se încurce în propriile sale întrebări. Așa de exemplu „Adevărul" se întreabă cum se poate să fie dictatura fără dictator, când putea să inverseze lucrurile și să se întrebe, cum să fie dictator fără dictatură .Dip L» azi, după ce ne certifică cu o desăvârșită aplombă că d. Maniu ar putea să fie dar nu este, iar Brătianu a fost deși n’a spus că este — „Adevăru]“ ne întreabă einei, — și unde este dictatorul. A fost suficient ca telegraful să bată fantasmagoria cu întâlnirea de la Geneva ca marele ziar politic să strige „Erica“, pusese mâna [de dictator tot așa cum poliția noastră prinsese până acum în nenumărate rânduri pe Vereș Micloș. De rândul acesta dicatorul descoperit de „Adevărul“ era în persoana fostului Principe Carol și ar fi dorit să prinză dela noi un gest sau un cuvânt de întărire sau de trădare. Nu sa prins și „Adevărul a rămas tot în ipostaza întrebărilor : a fi sau a nu fi, — este sau nu este, avem sau lipsește și așa mai departe. Tot ce putem să spunem „Adevărului" în această direcție — este că, după cum spune românul, de ce este frică nu va scăpa. Dictator avem și vom avea și dictatură oricât s’ar zbate democrația integrala și oricât ar lăcrăma „Adevărul" după drepturile câștigate ale pictorului în „arta" democrației internaționale. 1 ceva putred * ® * Judecând după faptele cari ne cad zilnic sub ochi, am fi îndreptățiți să disperăm de ziua de mâine. O fi fost sau nu ceva putred In Danemarca și era sau nu în dreptu-i eroul shakespearian să-și plimbe dezolarea dealungul câtorva tablouri cu fundal sumbru, dar noi, cetățeni cari nu dramatizăm și cari ne considerăm curarisați de romantism, avem multe motive să credem că In țara aceasta putregaiul este mai mare. Stârnesc păcate din trecut și, lanțului lor, li s’au adăogat păcate noui. Cazul relatat in numărul de ori al acestei gazete e concludent. Luase ministerul de finanțe o măsură, din întâmplare bună. Hotărise ca nici o ordonanță de plată a furnizorilor să nu fie achitată până când aceștia nu vor produce dovada că sunt in curent cu Îndatoririle către Stat, că adică au plătit impozitele pe anul trecut și pe primul semestru al anului acesta. Când sunt urmărite fără cruțare categorii absolut nevoiașe, e logic și moral ca Statul să pretindă celor cari trag foloase de pe urma lui, să-și plătească dările înainte de-a incasa de la Stat. Este excesiv să bați toba dinaintea cocioabei omului sărac și să-i iei șapte piei din spinare in locul cămășii care-i inexistentă, după cum excesiv ar fi să nu condiționezi ochirea obligațiunilor furnizorului către Stat. Sa crezut in primul moment es măsura ministerului de finanțe a dat rezultatele urmărite. Furnizorii cari, în prima zi, n’au putut face dovade achitării impozitelor, s’au prezintat cu patalama în regulă și, firește, au.. Încasat, Ada, își va fi spus ministrul, uite că în sffârșit am nimerit-o altfel decât cu oiștea în gard. A treia zi s’a făcut, însă, constatarea uluitoare că departamentul finanțelor fusese păcălit. Furnizorii prezintaseră certificate, dar certificate de complezență. Decât să plătească dările către Stat, au oferit un spert agenților fiscali cari, la rându-le, au socotit că decât să obțină pentru stat cincizeci de mii de foi, de exemplu, e mai bine să obțină pentru ei cinci mii de lei. Se spune că a fost deschisă o anchetă și că agenții incorecți vor fi pedepsiți. Nu ne îndoim. Ar trebui, însă, ca sancțiunile să se extindă, — o modalitate ar trebui găsită, — și asupra mituitorilor. In orice caz, faptul acesta și fapte din trecut și din alte domenii ne dau dreptul să credem că la noi putregaiul e ceva mai mare și mai adânc decât pe vremea și prin locurile tristului erou de tragedie.