Epoca, septembrie 1929 (nr. 175-199)

1929-09-15 / nr. 187

No. 1873 LEI KIMÎ1I $1 ADMNISTRAÎIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad-trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 TXamtrkeK «fTJemir«* FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE KUPISCI) - Director: or. N. filipescu NaKsMca Sa Poiiadand Uluui grup de oameni am început lupta grea împotriva politicianilor, pe cari îi facem răspunzători de toate nenorocirile acestei țări. Neprețvederii și nepriceperei lor se datorește nepregătirea noastră la intrarea în războiu. Ei sunt vinovați de jertfele inutile cu cari a trebuit să plătim greșelile și păcătoșeniile lor, înainte de a vedea realizat visul atâtor generațiuni. Tot ei sunt aceia cari, din interese meschine de gașcă, au creat raporturile înăsprite dintre vechiul regat și noule provincii. * * 1 In fine, tot nepriceperei și neprevederei lor se datorește halul de mizerie în care se sbate această țară care, altfel condusă și gospodărită, ar fi una din cele mai bogate din lume. Decădere morală, învrăjbire între frați, mizeria generală, iată bilanțul activităței politicianilor și când vorbim de politician! înțelegem partidele politice, împotriva lor am lupta. Știm prea bine început că nu este ușor să lupți împotriva unei bande organizate, dar aceasta nu ne înspăimântă. Știm de asemenea că în România îți este îngăduit să spui orice despre Coroană sau despre orice altă instituțiune fundamentală a țării, fără ca să te expui la vre-o primejdie. Un singur lucru nu-ți este îngăduit: să te atingi de „Maiestatea Sa Politicianul“. Dacă ai această îndrăzneală te poți considera ca om pierdut. Dacă ești agricultor, comerciant sau industriaș ți se taie creditele; dacă ești un intelectual și ai o profesie liberă te vezi compromis prin cine știe ce calomnii; dacă ești slujbaș, ești dat afară. Primejdia care amenință pe oricine de îndată ce are îndrăzneala să se declare dușmanul politicianilor, este atât de mare, încât, cu mici excepțiunii, marea majoritate a cetățenilor acestei țări suferă această opresiune fără a îndrăzni să reacționeze. De aci lașitatea și apatia generală. De aci indiferența aparentă a tuturor. Cu toate acestea, este suficient ca cineva să formuleze o critică împotriva partidelor politice pentru că de îndată să ți se strângă mâna și discret să ți se șoptească la ureche un cuvânt de încurajare. Fiecare din noi, cei cari facem parte din Organizația Vlad Țepeș, am avut mulțumirea sufletească de a constata că suntem în asentimentul marei majorități a cetățenilor acestei țări. Acțiunea noastră prinde, dar cei mai mulți n’au încă curajul să se declare fățiș,de teama primejdiei la care se pot expune. Politicianismul este încă prea puternic pentru ca cei mai mulți să aibă curajul să-l înfrunte. Dar sub această aparentă rezervă mocnește indignarea și nemulțumirea generală. Lucrul acesta îl simt, îl prevăd, îl știu și politicianii. De aceea observăm în rândurile lor primele mișcări ale unei ofensive, care se pregătește. Echipele volante au început să circule cu felurite svonuri, răspândite cu gândul de a compromite acțiunea noastră. Antisemiții ca și filosemiții ne atacă și răspândesc tot felul de informațiuni, folosinduse de toate mijloacele cari le stau la îndemână: presa, broșuri semnate de oameni dubioși, calomnia și întregul arsenal de mijloace perfide, cu care încearcă să impresioneze opinia publică. Știm prea bine că toți aceștia nu sunt decât uneltele oarbe în mâna politicianilor. I-am văzut la lucru și îi demascăm. Aceasta nu este de ajuns, însuși principiul care însuflețește întreaga noastră acțiune trebue compromis. Noi am fost promotorii unui guvern puternic, înzestrat cu puteri discreționare. Opinia publică s’a gândit la „Vlad Țepeș“, iar noi am adoptat această denumire. Imediat se răspândește tot felul de zvonuri cu privire la persoana care ar putea, în împrejurările de azi, să joace rolul lui j,Vlad Țepeș“ de altă dată. De câteva zile chiar, echipele volante pronunță numele unui personagiu din înalta finanță românească, cu vădita intențiune de a produce confuziune și a trezi bănueli în mintea celor prea ușor creduli. In fine, ni se aduce la cunoștință că va apare un ziar săptămânal sub denumirea de „Vlad Țepeș“. Cine îl finanțează ? Cine îl va scrie ? Dacă ar fi o inițiativă a prietenilor noștri am fi avut cunoștință de ea. Desigur că este o altă manevră a politicianilor, pentru a produce confuzie și zăpăceală. Iată atâtea semne care dovedesc că acțiunea de organizația „Vlad începută Țepeș“ începe să ne liniștească pe politician. In curând vor deveni mai agresivi. Ne așteptăm la orice și nu ne înspăimântăm. Lupta începută o vom duce-o până la sfârșit, oricâte sacrificii ar cere. Jos „Majestatea. La Politicianul“. Trăiască România renăscută, B. OTETELIȘANU CARNETUL UNUI SPECTATOR Dialr’uiiancielli... „Minuni în vremea noastră nu cred, a se mai face“... Nu credea, bine ’nțeles, poetul, dar uite că sunt numeroși semeni ai noștri cari încă acordă egală ascultare și profeților și escrocilor. Mai sunt semeni ai noștri cari își pun speranțele în hazard, cari își închipuesc, de pildă, că vor realiza ideaulul urmărit cu îndărătnicie de berbec, sau cari se lasă duși de glasul de sirenă al unui om politic ori al unei amante. Există încă semeni ai noștri cari așteaptă să le moară în America un unchiu milionar — n’au nici un unchiu acolo dar poate că pentru ei întâmplarea va fi zămislit unul, — cari așteaptă să câștige la loteria un milion, cari se uită pe drum, — doar doar ar găsi un portofel cu bani. Uite, zilele trecute a fost arestata, nu știu unde, o bandă de țigani cari păcăliseră numeroși țărani cu învechitul truc al transformării unui franc în dour. Nu ne interesează banda. Ne interesează, ne înduioșează însă țăranii păcăliți. Și ne înduioșează nu atât pentru că, în loc să-și vadă francul dublat, s-au pomenit cu el sfeteristi, cât pentru naivitatea lor. Vra săzică, mai sunt oameni naivi, într’atât de naivi încât să creadă în posibilitatea minunilor ? Noi ne închipuiam că naivitățile au o limită. Că sunt caraghioși cari să acorde un anumit credit șarlatanilor și profeților, însă nu un credit nelimitat. Uite că există și dintre aceștia. Luav’ar dracu, țiganilor, ne e necaz pe voi nu atât pentru vina de-a fi șterpelit gologanii țăranilor, cât pentru aceea că ați frânt în sufletul lor creanga albă de merișor a credinței absurde, adică a credinței care era nemărginită și deci frumoasă. OMUL CARE SPUNE LA PUȘCĂRIE! După fraudele de la administrația financiară a județului Ilfov, alte fraude și mai mari la administrația financiară a Capitalei. Anchetatorii s'au încurcat în dosare, au dispărut în mijlocul vrafului imens de hârtii cari trebue verificate, iar comisia de disciplină a ministerului de finanțe, deși se întrunește în fiecare zi, nu poate soluționa toate cazurile cari i se prezintă. Spectacolul acesta durează, de mult. De mult se știe că e despăți la finanțe. De mult se știe că îneepând deja cel mai umil taxator vamal și sfârșind cu marii cioncani financiari din administrația centrală. TOȚI FURA, sau în cel mai bun caz, TOLEREAZĂ furtul. Sunt și excepții? Se poate. Dar puține, așa de puțin încât glasul cinstit este înăbușit de corul pungașilor. i nu s’a luat nici o măsură. Ne perdem în anchete interminabile, jumătăți de măsuri, în în circulare zgomotoase cari rămân fără rezultate. Și jaful continuă. In lumina zilei, fără teamă, provocator și cinic. Se zice că d. Maniu, azi interimar la finanțe, înspăimântat de svonul ultimelor fraude, ar fi cerut explicații. I s’a răspuns că răul fusese din vreme semnalat, că există rapoarte în acest sens, dar că totuși, cei în drept nu au luat nici o masură. Da, aceasta este situația, încetineala sancțiunilor încurajează frauda. Și chiar când, în sfârșit, hoții sunt luați de guler, e prea târziu: ei au avut destul timp să înstrăineze rodul furtișagurilor. E vremea să se accelereze instrumentarea. E vremea să se puc capăt jafului. Moții, la pușcărie. Și cei de jos, și cei de sus. Mai ales cei de sus. -------------------------------------— Mi 99 ■Țara e cu noi“Urbanitate rurală și Mânie urbană! A declarat d. N. Iorga că, in definitiv, țara nu se prăpădește de dragoste după liberali, — și oficiosul liberal s-a necăjit. Intr’o notiță de câteva rânduri, foarte acră și foarte înțepată, „Viitorul“ protestează declarând că partidul liberal are de partea sa „părerea țării, a opiniei publice, care s-a exprimat clar că nu a avut nevoie nici în trecut, nu are nevoie nici în prezent și desigur nici în viitor de d. Iorga și inexistentul său partid“. Supărarea, se știe, vine de la diavol, și așa se face că, sub imperiul ei, indivizii spun prostii și chiar impertinențe. Tonul notiței pe care am citat-o e o dovadă, în ipoteza, însă, când inspiratorul ei și-ar fi păstrat calmul și-ar fi căutat să polemizeze civilizat cu d. Iorga, altă afirmație decât aceea că țara cu partidul liberal nu ar fi fost făcută. Suntem deprinși cu placa aceasta pe care este imprimat un cântec arhi-banalizat. Țara este cu liberalii și este în acelaș timp cu toate celelalte partide. Uite, chiar ori când oficiosul, liberal susținea că partidul al cărui organ este, are țara în buzunar ca pe o batistă, — oficiosul guvernamental declara cu aceeaș certitudine că: „popularitatea actualului guvern n’a diminuat cu nimic și opinia publică îi este tot așa de credincioasă astăzi ca și în Decembrie 1928". Bacă ați fi citit și celelalte ziare de partid sau dacă ați fi stat de vorbă cu reprezentanții partidelor au fi aflat că țara e cu fiecare din ele, iar nu cu celelalte. In realitate, țara nu este de partea niciunui partid căci le repudiază pe toate. O îndelungă și tristă experiență a încredințat-o în sfârșit că toate partidele politice de la noi sunt o apă, că nimic nu le deosebește. Punând interesul personal sau de partid înaintea celui obștesc, partidele au izbutit să se compromită complect. Falsificarea vieții noastre politice a creiat acea stare de apatie care se traduce prin abținerea masselor de la orice manifestare politică. Altă dată ele puteau fi manevrate ușor de partidele cari nu epuizaseră încă bagajul cu minciuni și cari nu fuseseră încă puse în situația de a arăta că între vorbele și faptele lor distanța este mare ca de la cer la pământ. Astăzi massele nu mai pot fi întoarse pe-o parte și pe alta. Numai pot fi amăgite. Ele și-au format convingerea că toate partidele politice au aceleași păcate, și stau apatice. Dar după faza aceasta, care e trecătoare, va urma reacțiunea. Și atunci ele vor demonstra categoric că nu sunt nici cu partidul cutare, nici cu celălalt, și nici cu al treilea sau al patrulea, — ci sunt împotriva tuturor. Atunci politicianismul își va fi trăit ultimul ceas. TH. CONST. Se încearcă, în legătură cu rezultatele alegerilor parțiale din Hunedoara și Dâmbovița, falsificarea realitaților. Listele guvernamentale au înregistrat un numptMÖf voturi mai redus decât numărul întrunit cu prilejul alegerilor generale. Cercurile oficiale, caută să explice acest fapt. Caută să tăgăduiască semnificația, singura semnificație a numărului foarte redus de voturi obținute cu punerea în mișcare a aparatului administrativ, potrivit vechei tradiții a politicianismului de la noi, anume că popularitatea regimului s’a uzat, că prestigiul său, după nouă luni de guvernare, este mototolit. Explicațiile, tălmăcirile și răstălmăcirile sunt cusute cu ață albă și lipite cu pap. Nimeni și nimic nu poate mistifica realitatea: ei dar popularitatea partidului național-țărănesc este diminuată. Greșelile prea multe și prea mari, săvârșite în câteva luni de guvernare, au ochii celor ce multă vreme se deschis lăsaseră amăgiți de palavra geală aprigilor pretendenți la putere. Iar constatarea aceasta poate fi oferită și de „succesele“ repurtate în două județe, acum câteva zile. Constatarea aceasta e impusă însă și de o sumă de alte împrejurări.. Amuzante^dotuș,—că—făgăduind realitatea deficitului de popularitate, cercurile oficiale adoptă, o ținută mândră și declară că, în definitiv, guvernul nu e preocupat atât de păstrarea popularității cât de dorința de a face țării tot binele de care e capabil. Popularitate? Cine umblă după ea? Noi nu. E în ținuta aceasta ceva din disprețul vulpei care nu mai poate să ajungă la struguri. Mai zilele trecute, mă aflam într’o localitate rurală din împrejurimile orașului Timișoara, în casa unui vrednic dascăl bănățean, pensionar, unul dintre acei bănățeni de suflet, care a știut în vremurile de urgie maghiară, să-și facă cu prisosință datoria de bun și neînfricat român. Vorbind de una ,și de alta, cinstitul și veneratul învățător bănățean, îmi spunea, cu amărăciune, că a citit și citește multe foi românești și că puține sunt cele cari știu să păstreze măsura unui limbagiu demn și civilizat. Am căutat să atenuez vina presei încriminate, și să-i arăt veneratului meu interlocutor, că de multe ori, exagerațiunea faptelor și cuvintele prea tari, din cuprinsul cotidian al ziarelor noastre, au avut un efect salutar în viața publică a acestei țări. Și vorbind de pătura țărănească care are nevoe ,și este atât de doritoare, de a fi educată,, amfitrionul meu, mi-a adus exemplul mustrător al unei gazete scrisă de țărani cu mâinile bătătorite de coarnele plugului. — D-ta nu citești „Cuvântul Satelor“ ? La răspunsul meu negativ, că nu mi-a căzut în mână, decât foarte rare ori, câte un număr, din această excelentă gazetă, care este un adevărat monitor și catechism politic, al plugarilor bănățeni, amfitrionul meu m’a rugat să primesc și să răsfoesc colecția acestei gazete, ca să constat, cum știu să scrie și să-și manifeste ideile și credințele, modeștii cărturari bănățeni de la coarnele plugului. Și într’adevăr, am răsfoit cele peste 100 de numere, apărute până azi și mărturisesc, că nu’am putut descoperi nici un rând, dar absolut nici un cu^nt,prrin cari vrednicii redactori, cu mâinile bătătorite și cu fața arsă de soare, să fi depășit măsura urbanităței, ce lipsește atât de mult, în coloanele presei noastre românești. Avea, prin urmare, dreptate, distinsul meu amfitrion bănățean, când spunea, că țîgănia urbană a presei noastre din Capitală și provincie, poate lua un frumos exemplu de la urbanitatea rurală, a celor cari militează în coloanele modestei gazete „Cuvântul Satelor“. TEU C. NICOLAU STROEȘTI Tic, Scumpă tară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae Filipescu LENIN II Studenta] revoluționar discipolul lui Marx deveni apostolul lui. Poporul rus suflet mistic în care se amestecă superficialitatea culturii cu superstiția, îmbâcsit de lectura diversă și fără metodă, îndrăgostit de absolut, voia să găsească salvarea într-o formulă, să simplifice complexul vieții sociale și să se călugărească dintr’o carte — „Capitalul“ lui Marx — așa că precum evanghelia se credea ca este adevărul Social definitiv, împietriți în aceasta ideologie ,fără ca să descearnă realitatea ei primeau toate neadevărurile ca pe relațiuni divine. Credința se unise cu neopriceperea. Angrenajul imens al Rusiei începuse să-și miște roțile spre Marxism că Vladimir Iliici a urmat această ideie nu e nimic de mirat. Mediul l'a înpins. Ca slavofil Lenin voia să puie în practică această ideologie nouă Ceva original și specific rusesc respingând cu dispreț exemplele „Occidentului învechit în rele“. Când după recomandațiile fratd său Alexandru, Lenin ceti Capitalul, el se crete cu toată pasiunea la studiul marxismului. De la această dată Lenin se puse în curent cu toți ceilalți marxiști, cu grupul Fedoșeiev din Kazan și plecă apoi pe marginile Volgei până la Nijni Novgorod căutând să organizeze grupurile marxiste dispersate. La Petersburg însă găsi terenul cel mai prielnic pentru împrăștierea ideilor și acțiunii sale. Pentru a masca spiritul său revoluționar se înscrise la un avocat sub scutul căruia putea să acționeze cu mai multă șansă de a nu fi suspectat. Sora sa Ana ne povestește cum în timpul unui sejur la Moscova în anul 1895, Lenin asista la o reuniune secretă a „populiștilor“. După ce cunoscutul conferențiar Voii ronostef, luă cuvântul și se trecu i la deliberări generale, asistenții văzu un tânăr de 25 de ani care se ridică și ceru cuvântul: era Lenin care nu-și dedea seama cu ce Personalități marcante avea ele atace. După discurs însă asistenții se convinse repede de extraordinara forță de persuasiune, de pasiunea și elanul revoluționar al acestui tănâr. De la această dată ascensiunea tânărului Viaidemir începe să se contureze. Acest om scria Maxim Gorki, vorbește o limbă surprinzată de simplă, un limbaj de fier cu o c logică de bardă. Un bun prieten al lui Lenin un student inginer numit Krassin în casa căruia se țineau dese întruniri, făcu următoarea recomandație camarandului Selgimov: Cunosc o persoană foarte interesantă care ar vrea să intre în relații cu voi. Se numește Vladimir Iliici Ulianof. Selgimof descriind impresiile sale asupra lui Lenin spunea : Văzut intrând în camere a mea un om îmbrăcat foarte modest cu șapcă de student eliminat, o haină veche murdară și cu ciobote de mujik. Părul, mustața și barba zbârlite. Noul venit, cu fruntea încrețită dădea impresia unui quadragenar. Trebuia să-l privești mult ca să descoperi în el un tânăr. Ținuta sa neglijentă, era un lucru foarte cunoscut. Trotzki spunea despre Lenin : „El nu va putea niciodată să fie ca Marx îmbrăcat în redingotă“. Ideile marxiste strivite de cizma țarismului se ascundea adesea sub vocabula mai puțin compromițătoare ca „discipolii ruși“, ,,moștenirea“, etc. Sub acest camuflaj Lenin își dezevolta activitatea sa jurnalistă luspunzânduse câteodată și sub pseudonimul de Tulin. Difuziunea ideilor marxiste făcută pe calea presei și articolele lui Lenin care demonstrau o mare putere de concentrare mintală, emu și o abilitate revoluționară avură o foarte mare repersuciune în aUILO MARTIN^^^i In urma "diverselor evenimente și împrejurări de după războiu, agenții oficiali de schimb de pe lângă Bursa din București, nu se bucură nici pe departe de autoritatea morală de care beneficiază colegii lor de la bursele, mai puțin importante chiar, din străinătate. La noi înainte de războiu, operațiunile de bursă erau în adevăr aproape inexistente. Insă odată cu începerea perioadei agitate de după războiu, când ca urmare a inflației monetare se înființau silnic cele mai diverse societăți anonime, volumul afacerilor la Bursa din București a luat dimensiuni aproape de neînchipuit, și ani de-a rândul până în vara anului 1928, Bursa din București nu se putea plânge de lipsă de tranzacțiuni. Din nefericire, pentru prestigiul corpului agenților de schimb și consecință a politicianismului de a cărui urmări dezastruoase suferă această țară, diverși agenți electorali au fost numiți, drept răsplată, agenți oficiali de schimb. Bineînțeles că acești domni,lipsiți de cele mai elementare cunoștințe profesionale și cu totul ignoranți în material de bursă, înarmați în schimb cu protecțiunea diverselor personalități politice, cărora din nefericire totul le este permis când sunt la putere, au produs oarecare perturbație printre puținii agenți de meserie. In lipsa unui sindic compe liune, funcție ocupată în străinătate de un personagiu, iar nu de un favorit politic sub formă de manechin, lipsit de cea mai elementară autoritate, Bursa din București, odată cu încetarea operațiunilor rezultate din fluctuațiunile leului, trebuia să meargă cu pași repezi spre dezastru. Lipsa de conștiinciozitate a mers chiar până acolo încât până și postul de comisar al guvernului (funcție ocupată la Bursele din străinătate de adevărați experți, activi și temuți) a fost confundat cu un post de odihnă destinat în genere pensionarilor. Cum moneda cea bună este mâncată de cea proastă, când ambele sunt în acelaș timp în circulație, tot așa sub regimul de după războiu. Bursa oficială din București se transformase într’o adevărată bursă neagră cam de categoria bursei negre din Grenadierstrasse, Berlin, bursă volantă, supraveghiată în permanență de poliție. Bineînțeles că băncile din București la rândul lor, ne mai având încrederea necesară în agenții oficiali, cari dispuneau pe lângă creditul moral redus numai de o cauțiune în adevăr ridicolă, au început să-și facă operațiunile fie direct, eludând astfel intermediarii oficiali, fie prin numeroșii remizieri, deveniți în materie de bursă oamenii zilei. Aceștia, speculând discreditarea generală a agenților oficiali în ochii marelui public, sau înmulțit cu ploșnițele și au devenit de fapt adevărații stăpâni în Bursă. Această stare anormală și rușinoasă nu poate să continue. In primul rând, situația agenților de schimb, numiți recent în conformitate cu noua lege a Burselor, trebuie să fie netedă. Trebuie să se știe pretutindeni că ce a fost prost, a fost eliminat și nu trebuie să se mai poată comenta că cutare agent datorează fiscului lei, sau cutare agent are operațiuni de Y lei, nelichidate de luni de zile. ceasta epocă de efervescență. Pentru Lenin în scopurile sale, câteodată nu exista nici imnun de scrupul, răsturna cu tăria lui caracter, orice linie de moralitate și orice considerațiuni de onoare. Nici o obiecțiune nu putea să-l abată de la intențiunile și metodele sale, căci nu putea concepe o capitulare, cum nu putea concepe neîntrebuințarea tuturor mijloacelor pentru ceea o voia. Cu toate acestea Lenin era prea tânăr pentru a avea un ascendent hotărâtor asupra preceptorilor săi. Puțin descurajat de recalcitranța bătrânilor, gândurile sale se îndreptară spre străinătate, însă de când fusese amestecat în comploturile universitare i se refuza pașaportul pentru străinătate. In anul 1895 obținu cu multe dificultăți un pașaport pentru a-și petrece „convalescența” era un „voiaj de sănătate“Parisul) Berlinul, Londra și Geneva simt de acum înainte terenuri unde vulturul roșu începe să răspândească sămânța comunismului. Dacă noui agenți rămân solidari, dânșii vor putea impune băncilor să se dispenseze de serviciile acestor prea numeroși remizieri Există astăzi, ceea ce nu există în lumea întreagă, până și asociații de remizieri, cum este cazul,unui fost antreprenor de club a remizierilor, cari având, un cumnat director la Banca Comercială Română, încasează acolo anual sute de mii de lei fără a călca prin bănci sau prin bursă, numai grație faptului că toate operațiunile mai importante sunt monopolizate la acea bancă de asociatul cel activ a acestui adevărat parazit. Trebue să se ajungă la rezultatul ca băncile să fie constrânse să-și execute operațiunile prin împuterniciții lor oficiali în timpul ședințelor și prin intermediul agenților oficiali (în măsura posibilității, excepție făcând valorile așa zise exotice). Agenții oficiali noui numiți, dispunând de garanții materiale destul de serioase, este și în interesul băncilor, ca ordinele să poată fi executate la cursuri mai avantagioase prin eliminarea automată a remizierilor deveniți în majoritatea cazurilor inutile și cari încasau beneficii foarte interesante în datina băncilor, bineînțeles. Remizierul profită la curs, banca la rândul ei trebue să-și rezerve un mic profit, cortagiul fiind în general scump , rezultatul este că clientul nu mai poate lucra prin bancă, cum ar fi normal și în interesul lui propriu. kji sistemul adoptat de BNAT a României, a face uz numai de serviciile unui singur sau unui număr limitat de agenți privilegiați, fiind cu totul greșit și imoral trebuiște modificat. Toate băncile întári cu institutul de emisiune trebuesc obișnuite să utilizeze serviciile tuturor agenților oficiali după sistemul rotativ uzitat la toate bursele din lume, unde valorile cotate nu sunt repartizate pe agenți sau grupuri de agenți. Este adevărat că acest din urmă sistem în materie de organizare de bursă este cel mai imn, dar având în vedere numărul restrâns de acțiuni în care se lucrează efectiv la noi, prea mic față de numărul deja prea ridicat de agenți oficiali, acest sistem nu este încă aplicabil la Bursa din București. Dacă reorganizarea Bursei se va face în adevăr în spiritul nouei legi a Burselor, eliminând tot ce nu este sănătos și dacă se va ține seama numai de interesele superioare ale Bursei, iar nu de interese de partid- atunci agenții oficiali nou numiți, rămânând solidari în interesul lor propriu și sub conducerea unui sindic în adevăr competente, ajutat fiind de un comisar al guvernului destoinic și energic, vor putea să recâștige terenuu pierdut. Numai prin muncă, cinstită și probitate profesională dovedită, nouri agenți oficiali vor putea recâștiga încrederea băncilor și a marelui public, devenit cu drept cuvânt sceptic după atâtea experiențe dureroase. Numai astfel, dânșii vor putea fi considerați și la noi în țară ca un adevărat corp de privilegiați, cum sunt considerați colegii lor de la marile burse străine. Serge Lecca ---------------------------------------------------— industria vinului si Iugoslavia Belgrad, (Ceps). Industria vinului din Iugoslavia trece de mai mult timp prin o mare criză, care e pricinuită de desfacerea insuficientă in străinătate și alte diferite cauze. Zilele acesea a avut loc la Split un congres al viticultorilor, la care s-a discutat chestiunea, ameliorării situației grele a producătorilor de vinul in Iugoslavia. S‘au votat câteva rezoluții, prin care Asociația viticultorilor cere guvernului să acorde un înalt sprijin viticultorilor iugoslavi, cer Producătorii de vin printre altele, ca iu nomne tratate comerciale, precum și la revizuirea celor vechi să ia în considerație interesele viticulturii iugoslave. Calitatea vinului iugoslav fiind foarte bună, exportul s-ar putea desvolta considera