Epoca, octombrie 1929 (nr. 200-226)

1929-10-01 / nr. 200

NO. 200 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 aKsEe filioLAE nnPESCD - Director: or. N. nupescu Marți I BiÍWÍSrté 11323 Thc. Scumpă iară, puterea mea de manca și puterea mea de robire, Nicolae Impescu Șefii Linii Vlad-Țepeș Liga Vlad Țepeș nu cere pu­terea, ca partidele politice, pen­tru șeful ei, și aceasta pentru dublul motiv că nu cere pute­rea, și că nu are șef. Nu cere puterea pentru că nu are alt scop, de­cât acela de a pregăti opinia publică pentru un guvern în afară de partide, și pentru aceasta nu are nevoie de șef, și nici nu vrea să aibe șef. Nu vrea, nici în această pri­vință să semene cu partidele politice. Nu are nevoie de șef, pentru că țelul simplu, pe care-l urmărește, îi indică calea de ur­mat , iar unitatea convingerii asigură celor cari o compun, u­­nitatea de acțiune. Liga Vlad Țepeș nu luptă pen­tru un om, ea luptă pentru o ideie , și pe omul, care va în­truchipa înfăptuirea acestei idei, îl va indica factorul con­stitutional, care are această me­nire, atunci când se va convin­ge, că cu partidele politice nu mai merge. Noi nu suntem, după cum am mai spus în toate ocaziile, de­cât antemergătorii lui, nu fa­cem decât să-i netezim terenul, să-i pregătim opinia publică. Nu voim să fie indicat de noi, pentru că nu avem această me­nire , pentru că nu voim să le­găm mișcarea noastră de o per­soană, oricât de superioară ar fi ea , pentru că nu voim să pri­­mejduim unitatea mișcării noa­stre prin imposibilitatea de a obține o unanimitate în toată țara în jurul unui nume, oricât de strălucit ar fi el, dar mai presus de toate, pentru că nu voim să ne fie obligat cu nimic, nu voim să existe între dânsul și noi o legătură, care să aibe măcar o umbră de asemănare cu legăturile care există între șefii de partide și clientelele lor politice. Voim să fie absolut liber, fără legături și fără obligații, voim să-și poată alege colaboratorii, ținând seama numai de servi­ciile pe care sunt în stare să le aducă țării, prin munca lor de­­sinteresată. Voim să poată răspunde ace­luia dintre noi, sau dintre viito­rii luptători în Liga Vlad Țe­­peș, care ar cere o răsplată pen­tru acțiunea lui în ligă , nu-ți datoresc nimic, ai luptat pentru o ideie, nu pentru mine. Știm că cel ce va fi ch­emat să salveze țara, va trebui să aibe însușiri, care rar se întrunesc în același om : adânc patrio­tism, cinste adevăra­t, vedere limpede, simț practic, indepen­dență absolută, înnaltă autori­tate, decurgând din servicii mari aduse țării pe alte căi, de­cât acelea ale politicei. Avem totuși credința că omul se va găsi, după cum s’a găsit ori de câte ori a trecut țara prin vremuri de restriște. Și mai avem credința că Re­gența va ști să-i aleagă. N. MICLESCU tate, fliîh zm Dini de Sed Ai a citit cu o deosebită atențiune comunicatul ministerului de Agricul­tură referitor la agitațiunea coloniș­tilor din Dobrogea Nouă. T am citit cu inențiunea sinceră de a găsi în el, în primul rând, preocuparea ma­rilor interese naționale ce avem în acest colț de țară. Grija patriotică ce ar fi călăuzit ministerul în comuni­catul său ar fi contribuit în bună parte la liniștirea spiritelor. Mărturi­sesc însă eu nu am găsit­ în acest co­municat decât o serie de afirmațiuni tendențioase și o bază de discuțiune complect eronată. Se scoate în reief prin comunicat solicitudinea guvernului actual pen­tru coloniști, făcându-se socoteala su­melor puse și ce se vor mai pune la dispoziția coloniștilor pentru nevoile lor. Acordarea creditelor pentru­­ pro­curarea de inventar agricol și pentru constucția caselor, cu dobândă mică și pe termen lung, e o măsură pen­tru care nu avem decât să mulțu­mim guvernului. Când însă toate a­­ceste măsuri nu au alt scop decât a rătăci opinia publică din țară asu­pra celor ce se pregătește în taină, pentru a lovi în inimă opera coloni­zarea, atunci avem tot dreptul să zi­cem că ele nu sunt decât tenden­țioase. Căci iată pe serie mai jos comuni­catul : „Statul e dator a coloniza pe acei față de cari s’a obligat din momen­tul stabilirei, iar nu pe toți cei ce pretind azi (chiar minori) și nici pe cei ce au intrat în țară declarând în scris ca nu vor cere a fi colonizați" E faimoasa categorie inventată — pro causa — de ministerul de agricul­tură, a renunțărilor la sot din Salo­nic. Pare o glumă, dar o glumă ce poate deveni într-o zi sinistră. Declarațiile de la Salonic, ale unor refugiați care abea știu să scrie — căci nu e vorba de orășeni ci de țărani — nu puteau constitui decât o măsură de prevedere ale guverne­lor, pentru a nu înșela buna credin­ță a fraților noștri din Macedonia. Guvernul a cerut atunci acea decla­­ra­țiune într'un timp când, verifică­rile pământurilor în Dobrogea Nouă, fiind în curs, terenuri nu erau dis­ponibile. Pe măsură iasă ce se găseau tere­nuri, fie provenite din treimi, fie din domeniile Statului, ministerul de a­­gricultură prin Casa Centrală instala într’însele pe acești macedoneni, îm­pinși de dorința arzătoare de a veni mai repede in țară. Astăzi câteva sute din aceste fami­lii de coloniști sunt amenințate cu deposedarea. Când , după ce au des­fundat lotul, s-au făcut arabii prin mijloace proprii, după ce și-au cum­părat tractoare, semănătoare, plu­guri, după ce și-au făcut sau și-au cumpărat case, după ce au dovedit deci cu prisosință aptitudinile lor de muncă, energie și perseverență. ..Guvernul din momentul stabilirei lor pe lot s’a obligat față de ei‘‘ cum scrie însuși comunicatul ministeru­lui de agricultură. De ce deci acum această măsură anarhică de a-i deposeda ? Căci tre­buie bine reținut că acești coloniști nu cer loturi astăzi, dar avându-le în posesiune, guvernul ii deposedează. Există un om cât de cuminte în țara aceasta, să-și închipuie că se va pu­tea smulge din stăpânirea țăranului peticul de pământ ce i s’a dat, fără a se provoca o sângeroasă revoltă ? Și care e, mă rog, vina acestei cate­gorii de cetățeni, a așa numiților de­claranți din Salonic ? Că și-au iubit țara mai presus de ori și ce și că s’au grăbit să plece de sub stăpâni­rea străină ? E un text nou în legile țării care pedepsește patriotismul ? Comunicatul ministerului de agri­cultură cere concursul tuturor acelo­ra care se ocupă de coloniști. Ni­meni nu i-o precupețește. Insă atunci când măsurile ordonate lovesc în cau­za românească pe care coloniștii o re­prezintă cu atâta energie aci, ce con­curs i se poate da ? Și care e, mă rog, explicația aces­tor măsuri ? Iat’o, tot comunicatul ne-o dă : „Disponibilitățile de prezent ale Statului nu permit revenirea asupra condițiunilor stabilite”. Când se dau ordine la agronomi pentru ca treimele să fie restituite Bulgarilor de sigur că disponibilită­țile Statului se duc. Se pregătește astfel o stare de fapt în Dobrogea Nouă care să permită modificarea legii din 1924 prin res­tituirea treimilor foștilor deținători. Pentru a se ajunge însă aici va fi nevoe de deposedat și alungat cu for­ța din Dobrogea pe coloniști, stă­pâni astăzi pe treimi Această operă națională anunțată cu atâta reclamă de guvern ? Nu, e înmormântarea colonizărei. Dar cele câteva mii de familii ro­mânești din Dobrogea de sud nu vor să moară. Ele cer guvernului putința ere au fost odav odar d doa roda­­rda de a trăi. Și dacă această putință nu li se va da, smulgându-li-se pământul cu care a fost împroprietăriți pentru a se da apoi acest pământ bulgarilor, nu e român aici care va sta cu brațe­le încrucișate. Sunt un om de ordine și îmi dau perfect seama de greutatea cuvintelor ce scriu. Guvernul seamănă vânt, va culege furtună. CONSTANTIN BENTZESCU Președintele Societățea „Acțiunea Românească” din Durostor Se aduce la cunoștința persoa­nelor caii au aderat la organiza­ția ,,Vlad Țepeș*’ că in fiecare Miercuri la orele 7 seara va avea loc an schimb de vederi intre toți prietenii acestei mișcări. Direcția ziarului „Epoca“ ne a pua la dispoziție saloanele sale din Calea Victoriei No- 33. Secretariate­ Organizației­­ _ «VLAD ȚEPEȘ4* Hi­ II Miv­i­ligii. După știri din cercuri liberale autorizate a intervenit o împăca­­re între d-nii Vintilă Brătianu și Argetoianu. Cunoscute fiind motivele con­flictului, se pare că d. Vintilă Bra­tianu a renunțat la unele din principiile sale. Se spune că, to­tuși, d. Vintilă Brătianu va căuta un prilej să accentueze că ac­țiunea bancară a d-lui Argetoia­­nu este strict personală, neanga­jând întru nimic partidul liberal. Ar fi o explicație pentru popor. insuficientă însă, din punct de vedere... principial! Adevărul este însă că d. Vintilă Brătianu a încetat de a mai fi intratabilul personaj economic de altădată. CARNETUL UNUI SPECTATOR Mârie zâmbitoare Au­ remarcat zâmbetul luminos al gărilor din Ardeal. Emu o încântare pentru ochiul nostru, al regățenilor deprinși cu aspectul de institut me­­dico-legu­l­ui gărilor de dincoace de munți, florile cari împodobeau, pe­roanele de dincolo. Mușcatele, garoa­fele, pe­ alocuri trandafirii, împrumu­tau stației un ce familiar, anihilau rigiditatea oficială, mângâi­au privi­rea călătorului. La ferestrele­­ cu obloane verzi su­ră­dea, printre glastre, o gospodină blondă ca­­ o franzelă ori o domni­șoară cu ochi sfioși, albaștri, ca zo­reaua care se cățăra pe zid. Oh, gările noastre, de aci, din re­gat, coșcovite și sumbre, cu zgură pe care o bănuiai și iu sufletul per­sonalului ceferisi ! Dar iată dă­, înc­et­­încet, au început și aci să mijească mușcatele prin gări, împrumutând o rază de lumină și soare fațadelor mahmure. Ne-am bucurat așa cum ne bucurăm ori de câte ori facem con­statarea că un exemplu bun este ur­mat Apoi, cu plăcere, am auzit că di­recția generală C. F. R„ a impus printr'o circulară, șefilor de stații să-și înfrumusețeze gările cu flori și cu verdeața. Dar iată că alaltăieri am citit un articol semnat de d. Iorga. Relevă și d-la ordinul ceferit și subliniază că se respectă la noi toate ordinele : a­­napoda. Adică șefii de stații s'au conformat poruncei, au pus glastre cu flori, dar au neglijat să îngrijeas­că de flori, să le ude, să le plivească, așa că azi florile acestea par flori de cimitir. Și­­ lorga citează un exemplu: gara din Timișoara. Hall, gară ardeleană... Vra să zică, ceva s-a schimbat și pe-acolo. Dacă unii șefi de stație din vechiul regat au imitat exemplul bun oferit ori de gările de dincolo de munți, numeroși șefi de acolo s'au con­format exemplului rău de aci, soco­tind că aspectul gărilor poate aminti foarte bine un cimitir în locul unei oile ce zâmbește cu grafie printre garoafe, mușcate, trandafiri. OMUL CARE SPUNE IÍÉÉ iii ale risipei Vă amintiți că era vorba de înfiin­țarea carnetelor pentru contribua­bili. O măsură, din întâmplare, bună căci în felul acesta controlul Statului ar fi fost mult facilitat, iar contri­buabilul ar fi fost scurtit de o serie de fomalități și neplăceri cari implică pierdere de timp și cheltuială de nervi. Explicația numărului mare de ce­tățeni impozabili care nu și-au plătit încă impozitele trebue căutată nu nu­mai în starea materială precaă a unora, nu numai în dorința de­ a tra­ge chiulul Statului, a altora, dar și, —■ mai ales, — în defectuozitatea aparatului fiscal. la Omul are bune intenții și se duce percepție să plătească birul. Dar percepția este aglomerată ele alți ce­tățeni cari vin cu acelaș scop, iar domnii funcționari ai ministerului finanțe lucrează fără tragere de ini­mă și fără de sistem. Nu-ți vine rân­dul într’o anume zi și nu-ți vine nici într’altă zi. Apoi domnul perceptor e om cu nervi și izbutește să-ți dea șt ție nervi căci se tratează oarecum ca pe un pungaș de buzunar, se răste­­ște, îți ordonă să stai militărește, ori te lasă în picioare, ca prostul, dinain­tea biroului său, în timp ce d-sa își bea tacticos cafeaua și citește gazeta. Astfel stând lucrurile, e firesc să-ți vezi de treabă, adică să renunți a mai plăti impozitele după cari Statului îi arde baza, și te eschivezi cât poți mai bine căci, între timp, datoria ta că­tre Stat a sporit, iar disponibilitățile tale bugetare s-au evaporat. Carnetul de contribuabil ar fi fost un mijloc eficace de exercitare a con­trolului public. Și ar fi trebuit să-l scutească pe cetățean de sâcâielile pe la percepție, de pierdere de timp și alte neplăceri. Carnetul de contribua­bil ar fi trebuit să dea cetățeanului putința de a-și plăti dările la ghișeul oricărei administrații, — operație pe care noi am fi dorit-o simpli și ra­pidă. Fapt­­ că, încă sub trecutul gu­vern, formalitățile de introducere a faimosului carnet, începuseră. Fuse­se adică tipărit un stoc important de astfel de carnete, — operație care, evident, presupune o cheltuială des­tul de importantă. Chestiunea a ră­­mase totuși baltă, iar tipăriturile au rămas într’un beci, — hrană pentru guzgani. Ideea înființării carnetelor a fost reluată apoi de guvernul prezent. Stocul de imprimate urma să fie com­plectat. Dar traducerea în fapt a ideii întâmpină zăbavă. Ministrul finanțelor e de perfect acord asupra utilității lor și se va im­pune desigur după ce... Vedeți, aici vroiam să ajungem . După ce importantul stoc de carnete imprimat anul­ trecut, carnete cari au însemnat o cheltuială importantă, va fi mistuit în Întregime de rozătoare. Din elatarea acestui caz se pot tra­ge în cheeri instructive asupra haosu­lui din administrația publică și asu­pra risipei care, atuinci când nu e fă­cută într’adins, demonstrează catego­ric neghiobia cârmuiturilor de astăzi și de oli. Sute de milioane de lei plătește anual Statul pentru imprimatele re­clamate de un biurocratism, la noi mai îmbâcsit și mai fără noimă decât oricând. Și, ca și când acestea n’ar fi suficiente, se mai tipăresc altele, inutile,­­ pentru delectarea și pen­tru hrănirea guzganilor din beciuri. Când dracu o să punem capăt ri­sipe- ÎH. CONSTANT. Ideea in­ juh­min atâr erife sânt profesor sârb Belgrad (Caps) .­ La Belgrad ca și în alte mari centre a­u înce­put discuții in­ păturile cele mai largi asupra proectului lui Aris­tide Briand relativ la Uniunea sta­telor europene. Pe această cale se formează opinia publică a țării, care natural își va juca rolul ei la răspunsul guvernului. După cum se știe răspunsul guvernelor va fi dat după un an la Paris și apoi se aștepta realizarea practică a idei­lor lui Briand. La ancheta organizata de ziarul ,,Vreme” a trimis un foarte inte­resant răspuns, profesorul univer­sitar dr­ M. Novakovici, care con­ferențiază la catedra de drept in­ternațional și e consilier perma­nent la Ministerul de externe. După cuvintele sale ideile lui Bri­and nu sunt noui, încă la începu­tul secolului al 17-lea, ministrul francez și consilier al lui Enric IV Sully, a fost inițiatorul­­ lor. Se­rioasă este însă împrejurarea că această idee a fost adusă pe tapet toc mai acum, și această desigur din pricini foarte importante. Spi­ritul pătrunzător a lui Briand ve­de în viitor un mare pericol pen­tru pacea Europei și ar dori ca să se creeze o Uniune a țărilor euro­pene spre a se preveni acest peri­col, însăși Liga Națiunilor este în­tr-o anumită măsură o astfel de Uniune. Ea cuprinde însă toate continentele și nu numai statele europene. Dacă se va crea în sâ­nul Ligii Națiunilor o nouă Uniu­ne a statelor europene, ea va for­ma un grup puternic și strâns le­gat. Nu este însă nici o îndoială că în calea spre realizarea acestei idei sunt multe obstacole. Una din ele o formează divergențele de in­terese ale statelor europene în ur­ma războiului mondial. Consoli­dare păcii poate fi realizată nu prin o schimbare a tratatelor de pace cu­m ar dori statele învinse, ci prin o înțelegere in baza acestor tratate, înțelegerea e posibilă în primul rând pe terenul economic și cultural. Și tocmai cu această înțelegere e necesar a se începe- Problema msiwrita­jlior Zurich, 29, (Rador). — Comisiu­­nea minorităților Uniunei interna­ționale a Asociațiilor pentru Socie­tatea Națiunilor, a adoptat o rezo­luție prin care constată o amelio­rare a regimului minorităților, so­cotește că ea este numai o etapă în soluționarea problemei, care trebuie să fie studiată angajamentelor inter­naționale, în ce privește minorită­țile. Scrisoare deschisă Domnului Ch. nist Consilierul Băncei Naționale a Femtâniei de Dr. G. D. CREANGA Am avut ocaziunea la Iași să mă conving de marile servicii ce ne-au făcut bravii ofițeri fran­cezi în războiul mondial și că­rora poporul român le va păstra atât lor cât și Patriei lor recu­noștință neștirbită. Asăzi în plin răsboi economic în care se află România neîn­­rerupt de 10 ani încoace nobila Franță v’a dat dificila misiune — prin asigurarea succesului stabil­izării — de a scoate țara noastră din impasul economic în care se află, și să-i asigurați vic­toria economică. Activitatea dv. a urmărște un popor de 18 milioane locuitori și în special acei cari se cred în măsură a fi familiarizați cu greutățile economice prin care trecem, indiferent dacă ocupă vreo situație oficială sau nu. Să-mi permiteți deci, ca unul ce mă ocup de 30 ani cu chestiu­nile economice și financiare pe diferite terenuri ca la informa­­țiunile ce le culegeți — și pe cari le relatează ziarele — de la ofi­cialitate, să vă supun și modesta mea părere în aceste privințe în special în ce privește agricul­și­tura, bogăția de bază a țarei noastre ,,eminamente agricole“. Și pentru că în viața mea am fost și sunt un om de cifre, cari îmi dau oglinda fidelă a situa­țiilor reale, îmi permit a vă zu­grăvi situația actuală a agricul­turii prin 3 cifre : Un kgr. de orz costă azi sub 3 lei, un ou de găină costă 3 lei, iar un kgr. de ciment 3.50 le. Dar partea gravă nu numai în situația actuală residă răs­turnată a agriculturii, ca chestie de prezent, ci partea gravă o pre­zintă perspectiva pentru viitor. In adevăr în urma peripețiilor prin cari au trecut marii agri­cultori, astăzi uu proprietate care să există mare nu fie de vândut, nu există mare proprie­tate care să nu fie grevată cu da­torii până la gât. Mergeți cu au­tomobilul în orice parte a tarei și unde găsiți o moșie care vă place, opriți-vă și intrați înăun­tru, căci moșia sigur, e de vârf zare. Idealul d-lui Mihalache pen­tru înfăptuirea unei noui expro­prieri a proprietăței mari, e rea­lizat azi complect prin sarcinile de tot felul ce o apasă, în primul rând prin dobânzile uzurate ale băncilor. Azi toată marea proprietate e de vânzare, dar n'are cine s'o cumpere ! Și din nenorocire în a­­ceastă situație gravă nu se află numai marea proprietate expro­priată și maltratată apoi neîn­trerupt cu prohibițiuni, contin­­gentări, enorme taxe de export, dobânzi uzurate, etc. cari au su­focat-o. In această situație grava se află și proprietatea țără­nească, care de asemenea e greva­tă până în gât cu datorii. Astăzi marii și micii agricultori nu sunt de­cât niște simpli aren­dași ai creditorilor, fie ei institu­ții bancare, fie simpli particulari. Și când aceasta este situația so­lului într-o țară eminamente agri­colă, vă puteți da seamă de gra­vitatea excepțională în ce prive­ște viitorul ei. Este deci de o ne­cesitate vitală degrevare a solului acestei țări de sufocările credito­rilor. Ori aceasta nu se poate face nici cu scontul de 9 și % al Băn­cii Naționale, nici cu vicuria ne­bunească și fantastică a băncilor cari de la normalul de 8 și 10%, au sugrumat și sugrumă pe ma­rii și micii agricultori cu dobân­zile de 30% și 40%, înainte sub e­­gida lipsei de energie a Băncii Naționale, care nu a opus un ve­to, azi sub egida exemplului ce-l dă însăși Banca Națională. Cu indiferentismul Statului și Băncii Naționale față de vicuria băncilor și cu avantajarea capita­lului în detrimentul celorlalte is­­voare naturale de producțiune, s a ajuns azi la însăși periclitarea ca­­pitalului, căci începe să se acre­diteze părerea că pentru a se asi­gura viitorul economic al țarei noastre care residă în primul rând în agricultură, fortamente va trebui să ajungem la morato­rii sau la exproprierea capitalului, tot așa cum s’a expropriat și ma­rea proprietate, altfel mulți nu văd cum agricultura se poate de­barasa de datoriile ce o apasă, nu atât numai prin suma împrumu­tată cât mai mult prin dobânzi­le cari în Z 3 ani au dublat capi­talul. P Mai am convingerea că stabili­zarea nu mai necesită azi sacri­ficiile din trecut. Iată de ce cred că scontul Băn­cii Naționale, problema dobânzi­lor, cu rolul salutar de propaga­tor, iar nu de distrugător al eco­nomiei naționale din­­ partea Băn­cilor și măsurile indispensabile pentru degrevarea solului de da­toriile ce îl sufocă, sunt cerințe cardinale ale însăși existenței noastre economice, pe cari îmi permit a le supune bine­voitoarei ei. atențiuni. (Continuare în pag. Ill) Comprimări budge­­tare in Pola Varșovia, (Ceps).­­ După cum se anunță în cercurile guvernamentale procesul de buget pentru anul 1930 este complect elaborat. După declara­țiile ministrului de finanțe Matus­­zewski, noul buget va rămânea în ge­neral în limitele bugetului din 1929, suferind numai unele schimbări la venituri, cari însă nu vor avea in­fluență asupra veniturilor totale. Se vor reduce de ex. veniturile vamale, în schimb vor crește veniturile din alte surse. Cheltuelile sunt mărite la: instrucțiunea publică, căile ferate și serviciul datoriilor statului, Fiul conducător al bugetului Princi­va fi realizarea de economii. Vor fi redu­se cheltuelile pentru investițiuni și cheltuelile administrative. Exceptând cele două resorturi menționate, se vor efectua economii la toate ministerele. Procesul noului buget a născut vii comentări în întreaga presă, insis­­tându-se că sunt resorturi unde eco­nomiile nu pot fi realizate fără o dăunare a intereselor statului. De a­­semenea se consideră ca o mare gre­­șală reducerea cheltuelilor la inves­tiții. BENITO MUSsOLInI VII Mussolini părăsește Milano. Este chemat de rege. Gările sunt pline de mulțime și de cămăși negre, care în ploaia de toamnă, așteptau cu nerăbdare să vadă trecerea Ducelui. La sosirea lui, escuadrele fascis­te obosite, nedormite de nopți în­tregi se umplu de entuziasm, uită de oboseală și cântă din tot piep­tul : „Giouinezza, giovinezza, primă­vară di bellezza... Un murm­ur străbate mulțimea: „Unde-i Mussolini ?“ îmbrăcat în cămașe neagră, ri­gid și auster, Mussolini, salută după obiceiul roman- Face apoi o comunicare celor care îl înconju­rau. „Ziua dela Neapole a avut ur­mările logice : Marșul asupra Ro­mei. Prieteni! Majestatea Sa mă cheamă la Roma pentru a forma guvernul. NI voi forma. Pretind însă calmul, ordinea și disciplina. Nu trebue să se păteze victoria noastră”. Iată Roma, leagănul civilizației și cetatea eternă a latinității, ora­șul Cezarilor și al Papilor. Străzile sunt pline de capete. Un ocean care se frământă în va­luri. E ora 10 dimineața și gemul trimes al lui D-zeu” apare. Stră­zile înegrite de lume încremenesc ca un butuc de granit. O clipă hip­notizat, vulgul tresare. Un răcnet de entuziasm : Eveva Benito Mus­solini. Mișcare pretutindeni, pălă­riile zbor în aer, alții ce urcă pe acoperișuri. Este delirul mulțimei electrizate... Mussolini se urcă în automobil și se îndreaptă spre palatul regal, pătrunzând cu greu prin poporul curios, înaintea Suveranului, Ducele spu­se următoarele: „Cer iertare Maiestății Voastre de a mă prezenta în cămașe nea­gră în această zi care din fericire nu a fost sângeroasă. Sire, vă aduc Italia lui VITTORIO VENETO, consacrarea victoriei. Sunt supu­sul fidel al Maiestății Voastre". La ieșirea din Quirinal, mulți­mea era în prada curiozității. Mu­ssolini pronunță câteva cuvinte: „Fasciști! Fascismul este învin­gător. Am fost chemat la Roma ca să guvernez. In câteva ore nu veți mai avea un minister ci un gu­vern. Vivat regele, vivat Italia, vivat Fascismul!” Călăuzitorul unei conștiinți na­ționale, este salutat de întreaga I­­talie. Ducele era la guvern. De acum înainte se isprăvește pentru Italia perindarea ministe­relor fără oameni de stat Ministere fără prestigiu, fără program și fără idei. Omul care considera lumea ca un lucru plas­tic, maleabil și ductil va da Italiei noul calapod de viață. Căci țara aceasta nu mai cunoscuse de la Cavour și de la Crispi un om ca­­­pabil să realizeze ceva. La 50 octombrie 1922 chiar în ziua luărei Romei de către cămă­șile negre Mussolini constituise Ministerul: — Președinte de consiliu, mi­nistru de interne și de externe MUSSOLINI. — Războiul­ General Diaz — Marina: Amiral Thaon di Revel — Finanțe: Inaudi: de Stephani — Industrie: Til: Rossi — Colonii: Fed­er­zori­ — Justiție: Oviglio — Instrucțiune: Gentile — Agricultură: De Căpitănii — Lucrări publice: Caruzza. La 16­ecembrie 1922, întrunește camera, pentru a-i arăta că este o cantitate neglijabilă și că nu ser­vește decât la a-l aproba întru toate și că la prima tentativă de opoziție o va suprima. îmbrăcat în redingotă privește amploarea triumfului său. Ca­mera geme de lume. Gîerii, tribune sunt pline, să a­­menințe cu surparea. Un moment tăcere, apoi este aclamat. Mussolini ia cuvântul!. Dis­cursul său este scris- La început vocea e fără diapazon, încetul cu încetul se luminează, vocea începe să vibreze și tribunul exersat de odinioară uită de îmbătarea suc­cesului și nu trăește decât mo­mentul discursului său. Glasul său martelează cu pu­tere pasagiu­l explicativ asupra programului fascist: „Din toate părțile ni s’a cerut înainte de a ajunge la putere, un program. Dar, nu sunt progra­mele care-i lipsesc Italiei, ci oa­menii cu forță și voință de a le a­­plica. Toate problemele vieții italiene sunt rezolvate pe hârtie; ceea ce lipsește, este voința de a le trece la fapt. Guvernul prezent repre­zintă această voință”. La fraza „ași fi putut să trans­form această sală (parlamentul) surdă și amețită, într’un bivuac fascist” un protest rătăcit se auzi „Trăiască parlamentul­”, era so­cialistul Modighiani. Mussolinii calm însă își reluă firul discursu­lui înfierând nefasta influență a parlamentului și exaltând autori­tatea de stat. „Noi cerem întreaga p­utere pen­tru că ne asumăm întreaga răs­pundere. Fără puterile depline, o știți foarte bine nu se poate economisi nici o singură liră, nici una va spui! „Ne-am luat angajamentul să restaurăm bugetul și-l vom res­taura. Ne-am hotărât să dăm o disci­plină nației și o vom da. Nu mai plictisiți dar d-lor acest popor eu bayardajul parlamen­tar”. Mussolini este în capul țării. A­­cesta nu este decât un succes per­sonal, de la care națiunea n a câș­tigat până acum nimic. Rămâne să-l vedem pe Mussolini la munca căei dificultățile sunt încă mari. THEO M­ARTINESCU-f

Next