Epoca, octombrie 1929 (nr. 200-226)
1929-10-01 / nr. 200
NO. 200 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 aKsEe filioLAE nnPESCD - Director: or. N. nupescu Marți I BiÍWÍSrté 11323 Thc. Scumpă iară, puterea mea de manca și puterea mea de robire, Nicolae Impescu Șefii Linii Vlad-Țepeș Liga Vlad Țepeș nu cere puterea, ca partidele politice, pentru șeful ei, și aceasta pentru dublul motiv că nu cere puterea, și că nu are șef. Nu cere puterea pentru că nu are alt scop, decât acela de a pregăti opinia publică pentru un guvern în afară de partide, și pentru aceasta nu are nevoie de șef, și nici nu vrea să aibe șef. Nu vrea, nici în această privință să semene cu partidele politice. Nu are nevoie de șef, pentru că țelul simplu, pe care-l urmărește, îi indică calea de urmat , iar unitatea convingerii asigură celor cari o compun, unitatea de acțiune. Liga Vlad Țepeș nu luptă pentru un om, ea luptă pentru o ideie , și pe omul, care va întruchipa înfăptuirea acestei idei, îl va indica factorul constitutional, care are această menire, atunci când se va convinge, că cu partidele politice nu mai merge. Noi nu suntem, după cum am mai spus în toate ocaziile, decât antemergătorii lui, nu facem decât să-i netezim terenul, să-i pregătim opinia publică. Nu voim să fie indicat de noi, pentru că nu avem această menire , pentru că nu voim să legăm mișcarea noastră de o persoană, oricât de superioară ar fi ea , pentru că nu voim să primejduim unitatea mișcării noastre prin imposibilitatea de a obține o unanimitate în toată țara în jurul unui nume, oricât de strălucit ar fi el, dar mai presus de toate, pentru că nu voim să ne fie obligat cu nimic, nu voim să existe între dânsul și noi o legătură, care să aibe măcar o umbră de asemănare cu legăturile care există între șefii de partide și clientelele lor politice. Voim să fie absolut liber, fără legături și fără obligații, voim să-și poată alege colaboratorii, ținând seama numai de serviciile pe care sunt în stare să le aducă țării, prin munca lor desinteresată. Voim să poată răspunde aceluia dintre noi, sau dintre viitorii luptători în Liga Vlad Țepeș, care ar cere o răsplată pentru acțiunea lui în ligă , nu-ți datoresc nimic, ai luptat pentru o ideie, nu pentru mine. Știm că cel ce va fi chemat să salveze țara, va trebui să aibe însușiri, care rar se întrunesc în același om : adânc patriotism, cinste adevărat, vedere limpede, simț practic, independență absolută, înnaltă autoritate, decurgând din servicii mari aduse țării pe alte căi, decât acelea ale politicei. Avem totuși credința că omul se va găsi, după cum s’a găsit ori de câte ori a trecut țara prin vremuri de restriște. Și mai avem credința că Regența va ști să-i aleagă. N. MICLESCU tate, fliîh zm Dini de Sed Ai a citit cu o deosebită atențiune comunicatul ministerului de Agricultură referitor la agitațiunea coloniștilor din Dobrogea Nouă. T am citit cu inențiunea sinceră de a găsi în el, în primul rând, preocuparea marilor interese naționale ce avem în acest colț de țară. Grija patriotică ce ar fi călăuzit ministerul în comunicatul său ar fi contribuit în bună parte la liniștirea spiritelor. Mărturisesc însă eu nu am găsit în acest comunicat decât o serie de afirmațiuni tendențioase și o bază de discuțiune complect eronată. Se scoate în reief prin comunicat solicitudinea guvernului actual pentru coloniști, făcându-se socoteala sumelor puse și ce se vor mai pune la dispoziția coloniștilor pentru nevoile lor. Acordarea creditelor pentru procurarea de inventar agricol și pentru constucția caselor, cu dobândă mică și pe termen lung, e o măsură pentru care nu avem decât să mulțumim guvernului. Când însă toate aceste măsuri nu au alt scop decât a rătăci opinia publică din țară asupra celor ce se pregătește în taină, pentru a lovi în inimă opera colonizarea, atunci avem tot dreptul să zicem că ele nu sunt decât tendențioase. Căci iată pe serie mai jos comunicatul : „Statul e dator a coloniza pe acei față de cari s’a obligat din momentul stabilirei, iar nu pe toți cei ce pretind azi (chiar minori) și nici pe cei ce au intrat în țară declarând în scris ca nu vor cere a fi colonizați" E faimoasa categorie inventată — pro causa — de ministerul de agricultură, a renunțărilor la sot din Salonic. Pare o glumă, dar o glumă ce poate deveni într-o zi sinistră. Declarațiile de la Salonic, ale unor refugiați care abea știu să scrie — căci nu e vorba de orășeni ci de țărani — nu puteau constitui decât o măsură de prevedere ale guvernelor, pentru a nu înșela buna credință a fraților noștri din Macedonia. Guvernul a cerut atunci acea declarațiune într'un timp când, verificările pământurilor în Dobrogea Nouă, fiind în curs, terenuri nu erau disponibile. Pe măsură iasă ce se găseau terenuri, fie provenite din treimi, fie din domeniile Statului, ministerul de agricultură prin Casa Centrală instala într’însele pe acești macedoneni, împinși de dorința arzătoare de a veni mai repede in țară. Astăzi câteva sute din aceste familii de coloniști sunt amenințate cu deposedarea. Când , după ce au desfundat lotul, s-au făcut arabii prin mijloace proprii, după ce și-au cumpărat tractoare, semănătoare, pluguri, după ce și-au făcut sau și-au cumpărat case, după ce au dovedit deci cu prisosință aptitudinile lor de muncă, energie și perseverență. ..Guvernul din momentul stabilirei lor pe lot s’a obligat față de ei‘‘ cum scrie însuși comunicatul ministerului de agricultură. De ce deci acum această măsură anarhică de a-i deposeda ? Căci trebuie bine reținut că acești coloniști nu cer loturi astăzi, dar avându-le în posesiune, guvernul ii deposedează. Există un om cât de cuminte în țara aceasta, să-și închipuie că se va putea smulge din stăpânirea țăranului peticul de pământ ce i s’a dat, fără a se provoca o sângeroasă revoltă ? Și care e, mă rog, vina acestei categorii de cetățeni, a așa numiților declaranți din Salonic ? Că și-au iubit țara mai presus de ori și ce și că s’au grăbit să plece de sub stăpânirea străină ? E un text nou în legile țării care pedepsește patriotismul ? Comunicatul ministerului de agricultură cere concursul tuturor acelora care se ocupă de coloniști. Nimeni nu i-o precupețește. Insă atunci când măsurile ordonate lovesc în cauza românească pe care coloniștii o reprezintă cu atâta energie aci, ce concurs i se poate da ? Și care e, mă rog, explicația acestor măsuri ? Iat’o, tot comunicatul ne-o dă : „Disponibilitățile de prezent ale Statului nu permit revenirea asupra condițiunilor stabilite”. Când se dau ordine la agronomi pentru ca treimele să fie restituite Bulgarilor de sigur că disponibilitățile Statului se duc. Se pregătește astfel o stare de fapt în Dobrogea Nouă care să permită modificarea legii din 1924 prin restituirea treimilor foștilor deținători. Pentru a se ajunge însă aici va fi nevoe de deposedat și alungat cu forța din Dobrogea pe coloniști, stăpâni astăzi pe treimi Această operă națională anunțată cu atâta reclamă de guvern ? Nu, e înmormântarea colonizărei. Dar cele câteva mii de familii românești din Dobrogea de sud nu vor să moară. Ele cer guvernului putința ere au fost odav odar d doa rodarda de a trăi. Și dacă această putință nu li se va da, smulgându-li-se pământul cu care a fost împroprietăriți pentru a se da apoi acest pământ bulgarilor, nu e român aici care va sta cu brațele încrucișate. Sunt un om de ordine și îmi dau perfect seama de greutatea cuvintelor ce scriu. Guvernul seamănă vânt, va culege furtună. CONSTANTIN BENTZESCU Președintele Societățea „Acțiunea Românească” din Durostor Se aduce la cunoștința persoanelor caii au aderat la organizația ,,Vlad Țepeș*’ că in fiecare Miercuri la orele 7 seara va avea loc an schimb de vederi intre toți prietenii acestei mișcări. Direcția ziarului „Epoca“ ne a pua la dispoziție saloanele sale din Calea Victoriei No- 33. Secretariate Organizației _ «VLAD ȚEPEȘ4* Hi II Miviligii. După știri din cercuri liberale autorizate a intervenit o împăcare între d-nii Vintilă Brătianu și Argetoianu. Cunoscute fiind motivele conflictului, se pare că d. Vintilă Bratianu a renunțat la unele din principiile sale. Se spune că, totuși, d. Vintilă Brătianu va căuta un prilej să accentueze că acțiunea bancară a d-lui Argetoianu este strict personală, neangajând întru nimic partidul liberal. Ar fi o explicație pentru popor. insuficientă însă, din punct de vedere... principial! Adevărul este însă că d. Vintilă Brătianu a încetat de a mai fi intratabilul personaj economic de altădată. CARNETUL UNUI SPECTATOR Mârie zâmbitoare Au remarcat zâmbetul luminos al gărilor din Ardeal. Emu o încântare pentru ochiul nostru, al regățenilor deprinși cu aspectul de institut medico-legului gărilor de dincoace de munți, florile cari împodobeau, peroanele de dincolo. Mușcatele, garoafele, pe alocuri trandafirii, împrumutau stației un ce familiar, anihilau rigiditatea oficială, mângâiau privirea călătorului. La ferestrele cu obloane verzi surădea, printre glastre, o gospodină blondă ca o franzelă ori o domnișoară cu ochi sfioși, albaștri, ca zoreaua care se cățăra pe zid. Oh, gările noastre, de aci, din regat, coșcovite și sumbre, cu zgură pe care o bănuiai și iu sufletul personalului ceferisi ! Dar iată dă, încetîncet, au început și aci să mijească mușcatele prin gări, împrumutând o rază de lumină și soare fațadelor mahmure. Ne-am bucurat așa cum ne bucurăm ori de câte ori facem constatarea că un exemplu bun este urmat Apoi, cu plăcere, am auzit că direcția generală C. F. R„ a impus printr'o circulară, șefilor de stații să-și înfrumusețeze gările cu flori și cu verdeața. Dar iată că alaltăieri am citit un articol semnat de d. Iorga. Relevă și d-la ordinul ceferit și subliniază că se respectă la noi toate ordinele : anapoda. Adică șefii de stații s'au conformat poruncei, au pus glastre cu flori, dar au neglijat să îngrijească de flori, să le ude, să le plivească, așa că azi florile acestea par flori de cimitir. Și lorga citează un exemplu: gara din Timișoara. Hall, gară ardeleană... Vra să zică, ceva s-a schimbat și pe-acolo. Dacă unii șefi de stație din vechiul regat au imitat exemplul bun oferit ori de gările de dincolo de munți, numeroși șefi de acolo s'au conformat exemplului rău de aci, socotind că aspectul gărilor poate aminti foarte bine un cimitir în locul unei oile ce zâmbește cu grafie printre garoafe, mușcate, trandafiri. OMUL CARE SPUNE IÍÉÉ iii ale risipei Vă amintiți că era vorba de înființarea carnetelor pentru contribuabili. O măsură, din întâmplare, bună căci în felul acesta controlul Statului ar fi fost mult facilitat, iar contribuabilul ar fi fost scurtit de o serie de fomalități și neplăceri cari implică pierdere de timp și cheltuială de nervi. Explicația numărului mare de cetățeni impozabili care nu și-au plătit încă impozitele trebue căutată nu numai în starea materială precaă a unora, nu numai în dorința de a trage chiulul Statului, a altora, dar și, —■ mai ales, — în defectuozitatea aparatului fiscal. la Omul are bune intenții și se duce percepție să plătească birul. Dar percepția este aglomerată ele alți cetățeni cari vin cu acelaș scop, iar domnii funcționari ai ministerului finanțe lucrează fără tragere de inimă și fără de sistem. Nu-ți vine rândul într’o anume zi și nu-ți vine nici într’altă zi. Apoi domnul perceptor e om cu nervi și izbutește să-ți dea șt ție nervi căci se tratează oarecum ca pe un pungaș de buzunar, se răstește, îți ordonă să stai militărește, ori te lasă în picioare, ca prostul, dinaintea biroului său, în timp ce d-sa își bea tacticos cafeaua și citește gazeta. Astfel stând lucrurile, e firesc să-ți vezi de treabă, adică să renunți a mai plăti impozitele după cari Statului îi arde baza, și te eschivezi cât poți mai bine căci, între timp, datoria ta către Stat a sporit, iar disponibilitățile tale bugetare s-au evaporat. Carnetul de contribuabil ar fi fost un mijloc eficace de exercitare a controlului public. Și ar fi trebuit să-l scutească pe cetățean de sâcâielile pe la percepție, de pierdere de timp și alte neplăceri. Carnetul de contribuabil ar fi trebuit să dea cetățeanului putința de a-și plăti dările la ghișeul oricărei administrații, — operație pe care noi am fi dorit-o simpli și rapidă. Fapt că, încă sub trecutul guvern, formalitățile de introducere a faimosului carnet, începuseră. Fusese adică tipărit un stoc important de astfel de carnete, — operație care, evident, presupune o cheltuială destul de importantă. Chestiunea a rămase totuși baltă, iar tipăriturile au rămas într’un beci, — hrană pentru guzgani. Ideea înființării carnetelor a fost reluată apoi de guvernul prezent. Stocul de imprimate urma să fie complectat. Dar traducerea în fapt a ideii întâmpină zăbavă. Ministrul finanțelor e de perfect acord asupra utilității lor și se va impune desigur după ce... Vedeți, aici vroiam să ajungem . După ce importantul stoc de carnete imprimat anul trecut, carnete cari au însemnat o cheltuială importantă, va fi mistuit în Întregime de rozătoare. Din elatarea acestui caz se pot trage în cheeri instructive asupra haosului din administrația publică și asupra risipei care, atuinci când nu e făcută într’adins, demonstrează categoric neghiobia cârmuiturilor de astăzi și de oli. Sute de milioane de lei plătește anual Statul pentru imprimatele reclamate de un biurocratism, la noi mai îmbâcsit și mai fără noimă decât oricând. Și, ca și când acestea n’ar fi suficiente, se mai tipăresc altele, inutile, pentru delectarea și pentru hrănirea guzganilor din beciuri. Când dracu o să punem capăt risipe- ÎH. CONSTANT. Ideea in juhmin atâr erife sânt profesor sârb Belgrad (Caps) . La Belgrad ca și în alte mari centre au început discuții in păturile cele mai largi asupra proectului lui Aristide Briand relativ la Uniunea statelor europene. Pe această cale se formează opinia publică a țării, care natural își va juca rolul ei la răspunsul guvernului. După cum se știe răspunsul guvernelor va fi dat după un an la Paris și apoi se aștepta realizarea practică a ideilor lui Briand. La ancheta organizata de ziarul ,,Vreme” a trimis un foarte interesant răspuns, profesorul universitar dr M. Novakovici, care conferențiază la catedra de drept internațional și e consilier permanent la Ministerul de externe. După cuvintele sale ideile lui Briand nu sunt noui, încă la începutul secolului al 17-lea, ministrul francez și consilier al lui Enric IV Sully, a fost inițiatorul lor. Serioasă este însă împrejurarea că această idee a fost adusă pe tapet toc mai acum, și această desigur din pricini foarte importante. Spiritul pătrunzător a lui Briand vede în viitor un mare pericol pentru pacea Europei și ar dori ca să se creeze o Uniune a țărilor europene spre a se preveni acest pericol, însăși Liga Națiunilor este într-o anumită măsură o astfel de Uniune. Ea cuprinde însă toate continentele și nu numai statele europene. Dacă se va crea în sânul Ligii Națiunilor o nouă Uniune a statelor europene, ea va forma un grup puternic și strâns legat. Nu este însă nici o îndoială că în calea spre realizarea acestei idei sunt multe obstacole. Una din ele o formează divergențele de interese ale statelor europene în urma războiului mondial. Consolidare păcii poate fi realizată nu prin o schimbare a tratatelor de pace cum ar dori statele învinse, ci prin o înțelegere in baza acestor tratate, înțelegerea e posibilă în primul rând pe terenul economic și cultural. Și tocmai cu această înțelegere e necesar a se începe- Problema msiwritajlior Zurich, 29, (Rador). — Comisiunea minorităților Uniunei internaționale a Asociațiilor pentru Societatea Națiunilor, a adoptat o rezoluție prin care constată o ameliorare a regimului minorităților, socotește că ea este numai o etapă în soluționarea problemei, care trebuie să fie studiată angajamentelor internaționale, în ce privește minoritățile. Scrisoare deschisă Domnului Ch. nist Consilierul Băncei Naționale a Femtâniei de Dr. G. D. CREANGA Am avut ocaziunea la Iași să mă conving de marile servicii ce ne-au făcut bravii ofițeri francezi în războiul mondial și cărora poporul român le va păstra atât lor cât și Patriei lor recunoștință neștirbită. Asăzi în plin răsboi economic în care se află România neînrerupt de 10 ani încoace nobila Franță v’a dat dificila misiune — prin asigurarea succesului stabilizării — de a scoate țara noastră din impasul economic în care se află, și să-i asigurați victoria economică. Activitatea dv. a urmărște un popor de 18 milioane locuitori și în special acei cari se cred în măsură a fi familiarizați cu greutățile economice prin care trecem, indiferent dacă ocupă vreo situație oficială sau nu. Să-mi permiteți deci, ca unul ce mă ocup de 30 ani cu chestiunile economice și financiare pe diferite terenuri ca la informațiunile ce le culegeți — și pe cari le relatează ziarele — de la oficialitate, să vă supun și modesta mea părere în aceste privințe în special în ce privește agriculșitura, bogăția de bază a țarei noastre ,,eminamente agricole“. Și pentru că în viața mea am fost și sunt un om de cifre, cari îmi dau oglinda fidelă a situațiilor reale, îmi permit a vă zugrăvi situația actuală a agriculturii prin 3 cifre : Un kgr. de orz costă azi sub 3 lei, un ou de găină costă 3 lei, iar un kgr. de ciment 3.50 le. Dar partea gravă nu numai în situația actuală residă răsturnată a agriculturii, ca chestie de prezent, ci partea gravă o prezintă perspectiva pentru viitor. In adevăr în urma peripețiilor prin cari au trecut marii agricultori, astăzi uu proprietate care să există mare nu fie de vândut, nu există mare proprietate care să nu fie grevată cu datorii până la gât. Mergeți cu automobilul în orice parte a tarei și unde găsiți o moșie care vă place, opriți-vă și intrați înăuntru, căci moșia sigur, e de vârf zare. Idealul d-lui Mihalache pentru înfăptuirea unei noui exproprieri a proprietăței mari, e realizat azi complect prin sarcinile de tot felul ce o apasă, în primul rând prin dobânzile uzurate ale băncilor. Azi toată marea proprietate e de vânzare, dar n'are cine s'o cumpere ! Și din nenorocire în această situație gravă nu se află numai marea proprietate expropriată și maltratată apoi neîntrerupt cu prohibițiuni, contingentări, enorme taxe de export, dobânzi uzurate, etc. cari au sufocat-o. In această situație grava se află și proprietatea țărănească, care de asemenea e grevată până în gât cu datorii. Astăzi marii și micii agricultori nu sunt decât niște simpli arendași ai creditorilor, fie ei instituții bancare, fie simpli particulari. Și când aceasta este situația solului într-o țară eminamente agricolă, vă puteți da seamă de gravitatea excepțională în ce privește viitorul ei. Este deci de o necesitate vitală degrevare a solului acestei țări de sufocările creditorilor. Ori aceasta nu se poate face nici cu scontul de 9 și % al Băncii Naționale, nici cu vicuria nebunească și fantastică a băncilor cari de la normalul de 8 și 10%, au sugrumat și sugrumă pe marii și micii agricultori cu dobânzile de 30% și 40%, înainte sub egida lipsei de energie a Băncii Naționale, care nu a opus un veto, azi sub egida exemplului ce-l dă însăși Banca Națională. Cu indiferentismul Statului și Băncii Naționale față de vicuria băncilor și cu avantajarea capitalului în detrimentul celorlalte isvoare naturale de producțiune, s a ajuns azi la însăși periclitarea capitalului, căci începe să se acrediteze părerea că pentru a se asigura viitorul economic al țarei noastre care residă în primul rând în agricultură, fortamente va trebui să ajungem la moratorii sau la exproprierea capitalului, tot așa cum s’a expropriat și marea proprietate, altfel mulți nu văd cum agricultura se poate debarasa de datoriile ce o apasă, nu atât numai prin suma împrumutată cât mai mult prin dobânzile cari în Z 3 ani au dublat capitalul. P Mai am convingerea că stabilizarea nu mai necesită azi sacrificiile din trecut. Iată de ce cred că scontul Băncii Naționale, problema dobânzilor, cu rolul salutar de propagator, iar nu de distrugător al economiei naționale din partea Băncilor și măsurile indispensabile pentru degrevarea solului de datoriile ce îl sufocă, sunt cerințe cardinale ale însăși existenței noastre economice, pe cari îmi permit a le supune binevoitoarei ei. atențiuni. (Continuare în pag. Ill) Comprimări budgetare in Pola Varșovia, (Ceps). După cum se anunță în cercurile guvernamentale procesul de buget pentru anul 1930 este complect elaborat. După declarațiile ministrului de finanțe Matuszewski, noul buget va rămânea în general în limitele bugetului din 1929, suferind numai unele schimbări la venituri, cari însă nu vor avea influență asupra veniturilor totale. Se vor reduce de ex. veniturile vamale, în schimb vor crește veniturile din alte surse. Cheltuelile sunt mărite la: instrucțiunea publică, căile ferate și serviciul datoriilor statului, Fiul conducător al bugetului Princiva fi realizarea de economii. Vor fi reduse cheltuelile pentru investițiuni și cheltuelile administrative. Exceptând cele două resorturi menționate, se vor efectua economii la toate ministerele. Procesul noului buget a născut vii comentări în întreaga presă, insistându-se că sunt resorturi unde economiile nu pot fi realizate fără o dăunare a intereselor statului. De asemenea se consideră ca o mare greșală reducerea cheltuelilor la investiții. BENITO MUSsOLInI VII Mussolini părăsește Milano. Este chemat de rege. Gările sunt pline de mulțime și de cămăși negre, care în ploaia de toamnă, așteptau cu nerăbdare să vadă trecerea Ducelui. La sosirea lui, escuadrele fasciste obosite, nedormite de nopți întregi se umplu de entuziasm, uită de oboseală și cântă din tot pieptul : „Giouinezza, giovinezza, primăvară di bellezza... Un murmur străbate mulțimea: „Unde-i Mussolini ?“ îmbrăcat în cămașe neagră, rigid și auster, Mussolini, salută după obiceiul roman- Face apoi o comunicare celor care îl înconjurau. „Ziua dela Neapole a avut urmările logice : Marșul asupra Romei. Prieteni! Majestatea Sa mă cheamă la Roma pentru a forma guvernul. NI voi forma. Pretind însă calmul, ordinea și disciplina. Nu trebue să se păteze victoria noastră”. Iată Roma, leagănul civilizației și cetatea eternă a latinității, orașul Cezarilor și al Papilor. Străzile sunt pline de capete. Un ocean care se frământă în valuri. E ora 10 dimineața și gemul trimes al lui D-zeu” apare. Străzile înegrite de lume încremenesc ca un butuc de granit. O clipă hipnotizat, vulgul tresare. Un răcnet de entuziasm : Eveva Benito Mussolini. Mișcare pretutindeni, pălăriile zbor în aer, alții ce urcă pe acoperișuri. Este delirul mulțimei electrizate... Mussolini se urcă în automobil și se îndreaptă spre palatul regal, pătrunzând cu greu prin poporul curios, înaintea Suveranului, Ducele spuse următoarele: „Cer iertare Maiestății Voastre de a mă prezenta în cămașe neagră în această zi care din fericire nu a fost sângeroasă. Sire, vă aduc Italia lui VITTORIO VENETO, consacrarea victoriei. Sunt supusul fidel al Maiestății Voastre". La ieșirea din Quirinal, mulțimea era în prada curiozității. Mussolini pronunță câteva cuvinte: „Fasciști! Fascismul este învingător. Am fost chemat la Roma ca să guvernez. In câteva ore nu veți mai avea un minister ci un guvern. Vivat regele, vivat Italia, vivat Fascismul!” Călăuzitorul unei conștiinți naționale, este salutat de întreaga Italie. Ducele era la guvern. De acum înainte se isprăvește pentru Italia perindarea ministerelor fără oameni de stat Ministere fără prestigiu, fără program și fără idei. Omul care considera lumea ca un lucru plastic, maleabil și ductil va da Italiei noul calapod de viață. Căci țara aceasta nu mai cunoscuse de la Cavour și de la Crispi un om capabil să realizeze ceva. La 50 octombrie 1922 chiar în ziua luărei Romei de către cămășile negre Mussolini constituise Ministerul: — Președinte de consiliu, ministru de interne și de externe MUSSOLINI. — Războiul General Diaz — Marina: Amiral Thaon di Revel — Finanțe: Inaudi: de Stephani — Industrie: Til: Rossi — Colonii: Federzori — Justiție: Oviglio — Instrucțiune: Gentile — Agricultură: De Căpitănii — Lucrări publice: Caruzza. La 16ecembrie 1922, întrunește camera, pentru a-i arăta că este o cantitate neglijabilă și că nu servește decât la a-l aproba întru toate și că la prima tentativă de opoziție o va suprima. îmbrăcat în redingotă privește amploarea triumfului său. Camera geme de lume. Gîerii, tribune sunt pline, să amenințe cu surparea. Un moment tăcere, apoi este aclamat. Mussolini ia cuvântul!. Discursul său este scris- La început vocea e fără diapazon, încetul cu încetul se luminează, vocea începe să vibreze și tribunul exersat de odinioară uită de îmbătarea succesului și nu trăește decât momentul discursului său. Glasul său martelează cu putere pasagiul explicativ asupra programului fascist: „Din toate părțile ni s’a cerut înainte de a ajunge la putere, un program. Dar, nu sunt programele care-i lipsesc Italiei, ci oamenii cu forță și voință de a le aplica. Toate problemele vieții italiene sunt rezolvate pe hârtie; ceea ce lipsește, este voința de a le trece la fapt. Guvernul prezent reprezintă această voință”. La fraza „ași fi putut să transform această sală (parlamentul) surdă și amețită, într’un bivuac fascist” un protest rătăcit se auzi „Trăiască parlamentul”, era socialistul Modighiani. Mussolinii calm însă își reluă firul discursului înfierând nefasta influență a parlamentului și exaltând autoritatea de stat. „Noi cerem întreaga putere pentru că ne asumăm întreaga răspundere. Fără puterile depline, o știți foarte bine nu se poate economisi nici o singură liră, nici una va spui! „Ne-am luat angajamentul să restaurăm bugetul și-l vom restaura. Ne-am hotărât să dăm o disciplină nației și o vom da. Nu mai plictisiți dar d-lor acest popor eu bayardajul parlamentar”. Mussolini este în capul țării. Acesta nu este decât un succes personal, de la care națiunea n a câștigat până acum nimic. Rămâne să-l vedem pe Mussolini la munca căei dificultățile sunt încă mari. THEO MARTINESCU-f