Epoca, ianuarie 1930 (nr. 276-299)

1930-01-02 / nr. 276

No. 276 3 LEI REDIVITIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, MIC* * VICTORIEI No 33 Reclame $1 inserții Se primesc la ad­orația ziarului și ia toate agențiile de publicitate Teleim 362110 T­etevuwim im ZSETMU'SE NICOLAE Iu­lPESCU - Director: or. N. K­LIPESCU Tie, Scumpă țară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae raipescu 1­k Dresa și partidul national-târanesc Proectul de lege al d-lui ministru­­ de justiție a stârnit protestarea a­ a­proape a întregei prese. Deși acest­­ proect de lege vizează în primul r­­ând să paralizeze acțiunea gazete­­­­lor cu adevărat independente cum­­ este „Epoca“, totuși aceasta nu s’a­­ sfiit să recunoască necesitatea unei legi care să pună frâu ușurinței cu­­ care se calomniază prin presa 11 ma­­i­stră.­­ In schimb însă presa de partid,­­ ca și așa numita presă independen­­t [UNK]­tă și democratică a ridicat protes­tări atât de puternice și vehemente , încât s’a simtit nevoia de a se ras- ‘ pândi svonul cum ca acest proect­­ nu este opera guvernului, ci este­­ sugerat de anume cercuri foarte­­<■ înalte. In cele din urmă aflăm că­­ proectul va fi supus studiului unei­­ comisiuni care îl va modifica spre­­ a putea fi depus apoi în parlament. Mărturisim sincer că ni se pare­­ stranie afirmatiunea că nu ar fi vor­­­­ba de un proect al guvernului. Cine­­ are oare căderea să aducă proecte­s de legi ? Noi știm că numai guver­­­­nul și parlamentul. In cazul de fată , inițiativa nu este a parlamentului,­­ atunci ea rămâne în întregime gu­­­­vernului. Scuza că ea ar veni din altă parte, nu o putem accepta. In­­­­țelegem foarte bine că un guvern­­ poate căpăta anume sugestiuni, dar­­ el rămâne stăpân să se influențeze­­ sau nu. Când aceste sugestiuni sunt­­ cu totul contrarii programului ideologiei politice din care se ins­­i­­­piră guvernul, este evident să ne așteptăm ca el sa rămână indife­rent la aceste îndemnuri stranii. Dacă le-a acceptat, atunci este clar că îi conveneau și prin urmare a afirma că guvernul nu are nici o răspundere în această inițiativă este pur și simplu ridicol și naiv. Este o dovadă de lașitate, care caracterizează cu adevărat tot ce este de esență democratică. In adevăr, democrația acestui gu­vern și a întregului partid națion­al­­țărănesc este afară din cale de sus­pectă. Acest guvern democrat a inven­tat demisiunile în alb ale parlamen­tarilor majoritari și prin aceasta a compromis iremediabil parlamenta­rismul românesc, compromis de alt­fel în­de­ajuns de toate parlamen­tele postbelice. Este adevărat că presa favora­bilă guvernului a găsit cu cale să justifice acest act necugetat și să-i găsească chiar o rațiune de esență pur democratică, iar un profesor de filosofie a lămurit, de la înălțimea tribunei Senatului, sensul și rostul profund al acestor demisiuni în alb. Oamenii serioși au zâmbit cu com­pătimire când au citit despre acea­stă democrație ridicolă și despre a­­ceastă presă atât de binevoitoare. Iată-ne acum în fața unei nouă inițiative, care pune într’o lumină foarte curioasă democrația acestui guvern și a acestui partid. Legea presei concepută de d. Iunian, după sugestiile venite din altă parte, este o monstruozitate dacă o judecăm din punct de vedere al doctrinei de­­­mocratice. Nu noi, cari nu avem nici o st­­mă pentru democrație, ne vom face adversarii acestui proect de lege. Dacă vom lua o atitudine în aceas­tă chestiune, ea va fi dictată de înalte considerațiuni de morală pu­blică, fără a ține seama de cerin­țele democrației integrale. Dar cum se poate ca un guvern și un partid care se scaldă în apele tulburi ale acestei democrații, să poată veni cu un asemenea proect de lege ? Această lege ca și­ demi­­siunile în alb vor rămâne ca o măr­turie de sinceritatea convingerilor democratice ale actualului­ regim. De data aceasta nici presa, atât de indulgentă și de bine­voitoare până în prezent, nu a mai putut răbda și a isbucnit în chip violent căutând să aducă la sentimentul realității guvernul și partidul națio­­nal-țărănesc. . Asistăm acum la mărturisiri pre­țioase, cari erau de altfel știute de toată lumea, dar cari erau tăgădui­te când erau arătate. Azi însă se spune pe fată. Popularitatea parti­dului național-țărănesc ? Dar ce ar fi însemnat această popularitate fără sprijinul bine-voitor al întregei prese independente ? Iată o decla­rație de o importantă covârșitoare pentru a judeca valoarea acestui guvern și a acestui partid în ade­vărata lor lumină. Aceeași presă a creat partidului poporului un curent cu totul ostil în opinia publică, numai pentru că unii miniștri din guvernul generalu­lui Averescu nu au știut sau nu au voit să se facă agreabili ziarelor independente. Se pune­ această elementară în­trebare : se poate ca destinele unei țări să fie lăsate la discreția câtor­­­­va redacțiuni de de gazete, cari să determine anume curente de opinii publice favorabile unora din parti­de și defavorabile altora, când re­zultatul acestei acțiuni este atât de problematic ? Odată presa ajuta alungarea unui partid de la conducerea țărei, deși guvernul pe care îl dăduse a fost unul din cele mai strălucite și in­contestabil unul din cele mai bune de la răsboiu încoace. Altă dată aceiași presă isbutește să creeze în opinia publică o miș­care atât de favorabilă altui partid politic, încât face posibilă aducerea acestuia la cârma țării, pentru a avea în aceste timpuri atât de gre­le, cea mai incoherentă, cea mai slabă și cea mai nepricepută guver­nare dle după războiu. Mare izbândă a fost pentru ome­nire când s-a câștigat dreptul pen­tru ca oricine să-și poată exprima prin viu grai și prin scris gândurile sale. Libertatea presei este fără în­doială un mare bun al omenirei, la care trebue să ținem cu sfințenie și pe care trebue să-l apărăm cu prețul oricărui sacrificiu. Când însă constatăm că de acea­stă libertate se uzează într’un chip atât de ușuratec, când vedem cum presa nu are nici un criteriu obiec­tiv după care se poate călăuzi, când este suficient ca un ministru să nu fie pe placul unor redacțiuni pentru ca un întreg guvern să fie compromis și pus în imposibilitate­ de a mai guverna; când de altă parte observăm că este suficient o coaliție a aceloraș redacțiuni pentru ca oameni inferiori și de o clasă mediocritate să fie chemați la con­ducerea țărei, atunci pare că înțe­­­legem rostul unei legi care să rea­­­ducă libertatea presei, în cadrul fi­­­resc în care ea trebue să s­e mani­feste. Dacă proectul d-lui Juman ar în­deplini această condițiune, noi nu l-am putea primi decât cu multă simpatie. Ori­cum ar fi, noi reținem din în­treaga polemică iscată în jurul ace­stui proect, afirmațiunea Întregei prese independente că popularita­tea partidului național-țărănesc se datorește atitudinei ei favorabile. Așa stând lucrurile, ne putem aș­tepta ce va mai rămâne din această popularitate în ziua când sprijinul acestei prese va lipsi. i Se va spulbera o nouă legendar politică și vom scăpa de primejdia unei democrații nesincere și fățar­nice. E. Oțele! eșa«tu ste ♦­e»-------------­ ZVONURI ALARMANTE In oraș circulă din nou cu insistență svonul demisiei Principelui Nicolae din Re­gență. Nu vrem, nu putem să cre­dem acest svon. Nu este cu putință ca al doi­lea fiu al Regelui Ferdinand să nu-și dea seamă că are și unele obligațiuni față de țara aceasta care a avut toate in­dulgențele față de dânsul. Am fi putut scrie nenumă­rate articole despre activitatea Prințului, așa cum au făcut mai toate ziarele. Am tăcut, am înăbușit în anumite împre­jurari până și sentimente de revoltă, pentru a nu micșora prestigiul dinastiei. Prințul Ni­colae are un rol constituțional. Lovindu-1, lovești in instituția pe care o reprezintă. Repet un lucru pe care Earn scris de atâtea ori și anume: că eventuala dezerțiune a Prin­țului Nicolae n’ar avea alt efect decât să pună capăt re­gimului monarhic în România. Acei ce cred în posibilitatea unor substituțiu­ni de persoane, menținându-se­ scheletul cons­tituțional de astăzi, se înșeală amar. A plecat Prințul Carol. Am avut ocazia să vedem ce per­turb­ațiuni a pricinuit ruperea acestei verigi. .Lanțul s’a îm­părțit în două. Grație autorității și spiritu­lui de dreptate a lui Gheorghe Buzdugan, unitatea sufleteas­că începuse să se refacă. Dar marele regent dispăru. Astăzi trăim intr’un haos de nedescris. Instabilitatea poli­tică este tot atât de periculoa­să ca instabilitatea monetară. Circulă svonurile cele mai ui­mitoare. Lumea crede orice, pentru că a văzut lucruri pe cari nici o țară nu le-a cunos­cut. A crede însă că nenorocitul acesta de popor va mai suferi încă o lovitură din partea unui membru al familiei regale este a face o mare greșeală de psi­­hhologie. înseși svonurile cari circulă demonetizează încetul cu încetul Coroana. Datoria guvernului este să dea cât de iute un comunicat, formal, categoric, care să liniș­tească lumea. Și dacă Regina Maria ar pu­blica, fie chiar în „Neue Freie Freise“, câteva rânduri, spu­nând că a renunțat în mod defi­nitiv la orice loc în Regență, ar face cel mai mare serviciu ță­rii. Ar fi o renunțare platoni­că, pentru dânsa, căci Regina Maria nu poate intra în Re­gență, dar o renunțare care ar potoli lumea, nu lumea dori­toare, ci lumea îngrijorată de o asemenea schimbare. Și țara îi va fi mult mai re­cunoscătoare de acest gest, de­cât de cel din luna Octombrie. GRIGORE FILIPESCU M­­easelîc­uiri pe 1930 Legația de la Cairo a luat ființă în bugetul pe anul 1930. Ea însumează un ministru ple­nipotențiar clasa 2-a care pri­mește 28 mii lei lunar leafă, 60 mii lei lunar cheltueli de repre­zentare și 77 mii lei lunar in­demnitate de reședință. Apoi un secretar de legație, care primește 42.961 lei lunar, o dactilografă cu 15.75 © lei și doi cavași cu câte 9822 lei lunar. Adică un total de două mili­oane și jumătate pe an. Bugetul pe 1950, avea neapă­rată nevoe de acest adaos. Alt­fel nu se putea. Să n’aibă Româ­­nia-Mare legație la Cairo ? Ar fi fost un adevărat deza­stru. Bârfitorii spun că mai bine cu acești baili s’ar fi cumpărat 25 vagoane de grâu de sămânță. Un județ întreg s’ar fi resim­țit de pe urma acestei chei­­. 2.—1. 11*0X1* Dar aceștia sunt eternii escă­­litori, eternii căutători de nod în papură. Ce reprezintă două milioane jumătate la un buget )­­ de zeci de miliarde. Un mezelic ! Contribuabilul : să înghită și să plătească­ obra­­­­zul subțire cu cheltuială se tine! Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul. Ța­ra va înțelege atunci că nu vrei să votezi cu hoții. * Dacă vrei să scapi țara de hoți, anulează-ți votul. * Scriți pe votul vostru că nu-i dați pentru pun­gași. Cetățenii care își anu­lează votul, își respectă averea. . * ■-?— ------1 ■­<> < m* -------­ Concluzii și nădejdi Orice s’ar spune, bilanțul anu­lui care se închei­e pozitiv , au fost verificate puterile de reali­zare ale partidului național-ță­­rănesc. Căci, în definitiv, ar fi fost po­sibilă prelungirea opoziției d-lui 1 Maniu Încă un an­ Și ne-am putut afla și azi, în pragul anu­­i­lui 1930, în faza enervantă a de­clamațiilor democratice și a nă­dejdilor în minunile pe cari le va realiza partidul național-țără­­nesc­ Enunțând această posibili­tate putem măsura exact binefa­cerile înlăturării ei Acum am văzut și știm- Nu numai aci cari avem avantajul de a fi știut oarecum și anticipat- Dar vede și știe toată lumea. E o deșteptare generală- Această punere la punct nu e lipsită de unele amănunte vesele. Presa de­mocrației integrale, respingând o lege a presei de întocmire stu­pidă și de intenții vexatorii, stri­gă guvernului Maniu că ea l-a a­­dus, că ea i-a făcut popularitatea, că ea, etc­ Noi nu vom insista asupra a­­c­estor amănunte. E un capitol care ar merita o cercetare mai atentă, dar care nu intră în ca­drul acestor însemnări fugare de sfârșit de an. Mitul, așa­dar, sa topit, e un câștig care trebue subliniat cu linii colorate. Partidul național­­țărănesc a evadat din cercul eva­luărilor ipotetice, și s’a aliniat, domol și resemnat, alături de ce­lelalte partide politice, neputând da în nici o direcție mai mult de­cât ele, dar dând în foarte mul­te direcții mult mai puțin­*1* Dar afară de această verifica­re, încă o însemnare pozitivă în bilanțul anului care se închee-Partidul național-țărănesc este un partid tânăr- Un partid în care procesul închegării și al omogenizării e în curs. Un par­tid lipsit de experiența guvernă­rii era fatal, deci, să facă gre­șeli, căci arta de a guverna nu se învață într’o zi-A adus el, însă, o nouă ideolo­gie și practici noui, în acest an de guvernare ? De loc­ Aceleași sisteme, ace­leași scăderi- Ilăturând erorile lipsei de experiență nu rămâne nici speranța că mâine, când ex­periența va fi fost câștigată, am putea păși pe drumuri cari să nu fi fost bătute de celelalte par­tide politice. Distanța de la par­tidele ,,oligarhice" la democrația ■ integrală, s’a micșorat până la unificare. Bilanț învățător, deci, și con­cluzii deprimante- Să ne Întoar­cem, după guvernarea de azi, care iși trâmbițează insistent sfârșitul, la ceea ce a fost eri ? Să încercăm, din nou, ce a mai fost eri și să reconstruim, din desnă­­dejdea noastră, virginități poli­tice salvatoare, cum ar fi de pildă cea a d-lui Vintilă Bră­­tianu ? Prelungirea unui asemenea joc nu poate fi fără consecințe. Ci­neva aplica, în treacăt, pe pânza actualității, vedeniile tragice din 19 ®7- Noi nu credem că vor fi necesare asemenea convulsiuni. Soluția crizei politice care se pre­lungește de 12 ani, va izvorî fără viloență din chiar negația încercărilor făcute. Vor mai fi, poate, scurte tato­i­nari,, pri ^încăpățânate anchilo­zări pe linia stearpă a trecutului. Dar soarele reconfortant al vieții noui pe care o așteaptă poporul, nu mai poate întârzia prea mult- Trebue să vie Investirea oame­nilor cari vor ști să voiască și cari ne a­vând nimic de cucerit, nici pentru ei, nici pentru parti­zanii lor, nu vor avea decât de clar, cu generozitate, toată pute­rea sufletului și a minții lor, țării. Cu această nădejde pășim pra­­gul anului nou­ §€ torssa! >Dacă cineva și-a dat demisia sau nu,—­ dacă este criză ministerială sau unci lucrurile rămân pe planul al douilea. In prima linie și de la prima ve­dere, se deslușește faptul, că în țara românească totul se destramă. Nu-i zi să nu înregistrăm o nouă surpriză, o nouă aventură, sau nouă postură din care România să o nu iasă cu prestigiul și mai micul știrbit și mai mult periclitat. In mecanismul intern, sugruma­tă dle imixtura legilor fiscale, țara se zbate între moarte și rușine. In afară, picior după picior țara primește când din partea Unguri­lor, când din a Sovietelor. Iar în bucătăria noastră, în care se prepară hrana națională, unul pleacă și altul vine, se supără sau demisionează ca să ne otrăvească și cea din urmă bucată de pâine. In general se simte o pornire păti­mașă, un sufite care ameniță să ne transforme intr'o furtună mai nă­prasnică decât cel mai distrugător uragan. Și in timp ce se tot întunecă și fulgeră de pretutindeni, d. Maniu se piaptănă. Se piaptănă și dă comunicate. Comunicat că Rusia n'a spus așa că Ungaria oficială a spus altfel, că nimeni nu și-a dat demisia și, mai ales, că nimeni nu vine. Pentru toate nevoile reale ale ță­rii Primul Ministru are un răspuns stereotip, pentru nevoile neamului o formulă generală. Peste tot și întotdeauna o negație din care nu se deslușește altceva de­căt o senină nepricepere împodobi­tă cu cea mai goală și desăvârșită sărăcie. Nici­odată nu s-a văzut la noi o împerechere mai stranie și strânsă între cele două sărăcii, mai Sărăcia țării și sărăcia d-lui Ma­neiu,9 ■Nu trebue uitat, însă că, dacă de prima sărăcie ne poate salva o bu­nă gospodărie ajutată de belșugul câmpului, a doua și mai ales ves­tigiile ei, poate să faună în cumpă­nă chiar existența noastră. Și, în timp ce nu se cunoaște nici ce aduce, nici unde ne duce ziua de mâine, seninul d. Maniu ne vorbește de legea presei, de cea administrativă, de concordat, și de încă o mie de edicte ca și cum țara s’ar sparge de bogăție și fericire. Iar din întregul acestei nemai­po­menite înfrângeri și destrămări, șe­ful partidului, nu vede și nu des­prinde decât un singur lucru: TRIUMFUL DEMOCRAȚIEI. Se destramă țara cu tot ce are și s-a muncit in ea, iar d. Maniu zâmbește și dă comunicate. Au mai avut și alte state aseme­nea șefi dar și-au plătit blestemul CU­ multe și grele suferinți. MIR. Anu care se încheie Bilanțul anului care se în­­chee nu este prea fericit. Dar am voi­t să uităm că s’au eva­porat toate speranțele cari fu­seseră puse în partidul națio­­nal-țărănesc, și trăgând cu bu­retele peste un trecut cu atât de multe și de mari scăderi, să putem privi cu încredere viitorul și să putem spera. Am vrea să inoculăm cetă­țenilor, în zilele acestea de săr­bătoare și de reculegere mai multă voioșie de­cât poate iz­­vorî din ultimi­l discurs, din „marele discurs“ al d-lui Vir­gil Madgearu, care a terminat profesia sa de credință finan­ciară aruncând cetățenilor în­demnul plății imediate a tutu­ror dărilor, „dacă vor să fie mâine mai bine“. Am vrea să turnăm în sufle­te mai mult optimism, un op­timism mai cald decât cel care poate țâșni din lectura atentă a budgetelor ministeriale și din disecarea capitolului chel­­tuelilor inutile. Am vrea să putem rămâne în fiecare colț de țară altă înviorare decât cea pe care o poate aduce cel mai nou proect al guvernului democratic, proectul pentru su­primarea libertății presei. Am vrea să uităm că d. Au­rel Vlad e ministru de indus­trie și d. D. R. Ioanițescu e sub­secretar de stat la interne, am vrea să uităm că raportul de forțe primează preocupările conducătorilor și că și azi ca­pacitatea se măsoară după nu­mărul voturilor ori după nu­mărul căruțelor adunate la ba­rierele Capitalei. In cadența sărbătorească a clopotelor am vrea să deslușim suflul unei alte vieți politice. Cum îți scalzi și-ți răcorești sufletul în privirea blândă a Maicii Domnului, fără să te gândești la artistul care a știut să încremenească pe pânză a­­tâta bunătate și atâta mișcare, am vrea să lămurim în dan­gătul solemn freamătul unor înoiri și al unor prefaceri mi­nunate, fără să ne mai gândim ce-a fost om­ și cum ne-am tre­zit dintr’o dată cu alți oameni Și minunea nu este irealiza­bila. Credința creștină a putut făptui altele mai mari. Orbii au văzut­. de ce n’ar vedea șî orbiii noștri politici ? Căci atâta trebue­ să vadă. Nu e în sufletul nimănui des­tulă răutate și nici destulă ni­micnicie pentru ca din credin­ța insuficienței personale să nu izvorască forța efasării. Oare nu s’ar da la o parte, bu­curoși, și d. Aurel Vlad și d. D. R. Ioanițescu1, dacă s’ar pu­tea vedea ? Minunea e posibilă. Clopo­tele sună. In, liniștea înserării străzile albe par mai curate și mai calde. Și nu e nici un ateu care să poată mărturisi că nu s’a simțit înfiorat măcar de o ușoară neliniște. In ceasul unor atât de grele încercări și al unor atât de mari tristețe, am voi măcar speranța aceasta : că și cei cari au fost orbi până azi vor înce­pe să o vadă și vor ști să vo­­­­iască. ttu VM­I 21_____ Cronica agricolă C­R­I­Z­A­ de N. RO­SETTI BALANESCU De la un capăt la altul» al țărei, lu­mea plugărească e înspăimântată de criza agricolă care bântue din ce în ce mai grozav; toată plugărimea,­­mică și mare, e descurajată și în­grijorată. O mulțime de inși, unii chemați, alții nechemați, caută să tălmăceas­că pricinile acestei stări de lucruri: ministrul de resort ne face un curs de agricultură epistolară în 12 ca­pitole; la țară acest curs a fost po­reclit, cele 12 porunci ale Sfântului Mihalache; specialiștii țin conferin­țe la București, Cluj și alte orașe; negustorii aruncă vina pe C. F. R. și taxele vexatorii; gazetarii trag la articole cari, une­ori, se potrivesc ca ■unca în perete, fiind lipsiți de cu­noștințele elementare în ale plugâ­­riei; unii mari agricultori aruncă în­treaga vină asupra reformei agrare; în fine exportatorii spun respirat că nu cumpără, ne­având ce cumpăr,­­ la noi, marfa fiind de o calitate nu se poate mai inferioară. Din toate aceste categorii, cele două din urmă ating adevărata cauză a stărei de azi. Da, s-o spunem pe șleau, azi se muncește nu se poate mai prost pă­mântul, se produce o marfă proastă și cantitativ și calitativ mai ales. Și aceasta pentru 93 la sută din pă­mântul arabil al țărei, căci restul de 7 la sută, deținut de ceace a ră­mas din marea proprietate, nu mai comptează, deși munca pământului se face rațional și producția e su­perioară atât cantitativ cât și ca­litativ. Din cauza supralicitației demago­gică a partidelor politice, reforma a­grară s’a alcătuit greșit și s’a apli­cat și mai greșit. Intr’aceasta, pe lângă partide­le politice, o mare vi­nă o poartă și specialiștii cari se tot laudă cu această uriașă au dezertat, de la datoria lor reformă, granotoi, preferind avari­tagi­i de a­­sonale cu situațiuni individuale per­a­­vantajoase în loc de a lupta și a impune punctul de vedere pur agri­col pe care erau datori să-l susție usque ad finem. Așa, toți ursarii, lingurarii, agenții electorali și chiar slugile de casă ale unor politiciani au fost împroprietăriți în dauna a­­devăratului plugar, acela care de când a văzut lumina zilei s-a ținut după plug pe când cei dintâi, neam de neamul lor nu știau de plugărie. Nu vor să mă întind In discutarea greșelilor comise cu alcătuirea și a­­plicarea acestei reforme, incontesta­bil necesară, dar exagerată în unele părți; afirm, însă, că dacă s-ar fi aplicat legea a­grară cu stricteță, cea ce constituia un imperativ eco­nomic, n‘am fi ajuns în balul de azi. In adevăr, așa cum este legea, ea conține un biet articol de ordin pur agricol: art. 137 ale cărui obli­gațiuni sunt sancționate de art. 139, desfid să mi se arate un singur caz când s-a făcut aplicarea art. 139 ca­re prevede deposedarea dacă nu s'au îndeplinit obligațiunile prevăzute de art. 137 pentru asigurarea unei bu­ne culturi a pământului care tre­buia stabilită și impusă de Casa centrală de împroprietărire. Demagogia politicienilor cari nu au îngăduit stricta aplicare a legei e cauza stărei de azi. * Exportatorii au perfectă dreptate: ce să cumpere deja noi? gazuri? Cer­cetați buletinul bursei Brăila: pro­ducte cu­­ 48-50% corpuri strân­ și mai mnirati­vâ că grâul, al căi preț mondial este de S—9 juin. lei kilog, se vinde la noi cu 6 și chiar sub 0 lei kil.? Din această cauză au pierdut toate piețele, și o piață per­­dută cu greu se recapătă chiar a­tunci­­ când calitatea s-a ameliorat. Unde mai e reputatul grâu sticlos de Botoșani atât de căutat pe toate piețele? Unde mai e grâul cu bobul roș pentru care Helvetia plătea pes­te prețul mondial? O mai fi pe la ceace a rămas din marea proprieta­te, dar producția această superioa­ră este neînsemnată, față de marea cantitate de marfă proastă care a­trage după sine scăderea prețului­ măriei superioare. Iată unde ne-a adus politicianis­mul! Și nu s’ar putea oare face ceva ? Mi se va pomeni de scrisorile d-lui ministru al agriculturei, de Cameri­­le agricole, de sumele puse la dispo­ziție prin băncile populare și alte instituțiuni de acest fel. Am convingerea absolută de bu­nele intențiuni ale actualului mini­stru al agriculturei, sunt convins du absoluta d-sale sinceritate de a vrea să facă bine plugărimei, dar mij­loacele d-sale sunt neoperante; scri­sorile d-sale care conțin povețe atât de bune nu vor avea rezultate prac­tice, publicate în ziare pe cari 90 la sută din plugari nu le citesc, impri­mate pe mari foi volante trimise tu­­turor comunelor, ele zac în primării Îndoite cum au sosit, îngălbenite și punctate de muște și, uneori schim­­bându-și scopul lor educativ în igie­nic. Dovada o avem chiar în toam­na aceasta, toamnă excepțional de lungă când n’ar fi trebuit să rămâ­nă ogor nearat, miriște sau proum­­­biște, mai ales miriște, prea puțin s’a arat și ce s‘a arat n’a fost din imboldul scrisorilor noinisteriați, nu a toamnei lungi (la 1s Decembrie am tras ultima brazda a arăturilor pentru primăvară). Mi se spune chiar că, în Muntenia, sămănăturile de toamnă ar fi mai reduse de­cât în toamna 1928.’­? Apoi, ori cât s‘a străduit , d-1 mi­nistru de a întrebuința­ cuvinte la înțelesul celor mai simpli, totuși scrisorile d-sale aveau nevoe de a fi tălmăcite și, oare, specialiștilor nu le incumba această îndatorire? N‘am auzit nimic de așa ceva prin părțile mele. * Intr’una din scrisorile d-sale d-l ministru propovăduește arături a­­dânci. Cu ce, d-le ministru? cu plu­gurile No. 5 pe cari le distribuesc însăși camerile d-tale de agricultu­ră? Nu se poate. Acest număr de plug era cu totul necunoscut înainte de războiu în România, plugul No. 7 era unealta curentă. De ce, con­comitent­­ cu povața d-tale n’ai inter­zis fabricarea și importul acestui plug cu care se zgârie pământul de 3—4 degete? Da, frumoase și lăudabile inten­­țiuni, executare nulă. Camerile de agricultură, institu­­țiuni nu se poate mai utile și nece­sare, dacă ar fi însă constituite de plugari luminați, mici și mari, și nar servi de căpătuială pentru par­tizani politici. Dovadă, disolvările la fie­care schimbare de regim. Ca atare se face politică și acolo : satul (Continuare din pag. 3-a). * X 13-a scrisoare ca­re­­ eram După cum vedeți și voi fraților, a căzut zăpada peste ogoare, dealuri și câmpii. A căzut trimeasă de Dumnezeu care vara plouă și iarna ninge. Aș­a dar afară este iarnă căci este zăpadă, iarnă zăpădoasă, cum se zice la țară prin munții Buzăului. Țăranul cuminte când vede zăpa­da se bucură, căci ea, zăpada, nu bu­curia, este de trei feluri: afânată, bă­țoasă și zemoasă. Zăpada sfântă este albă și viscolește la bătaia vântului. Zăpada bățoasă este tare, un fel de gh­iață și are , prin curtea țăranului pe ici pe calea pete gălbinoase. Zăpada zemoasă este ceva mai moale și une­ori chiar fleșpăită. In afară de aceste trei feluri de zăpezi și de cele de primăvară a bor­zelor, a­­meilor mai este și zăpada, boerească. Dar de această zăpadă țăranul nu are dreptul­ să se bucure, ea cade nu­mai pe ram­fi și numai pentru ciocoi. Pe această zăpadă se dau boerii cu niște tălpici la picioare care se zice pe nemțește Ski­. Acum, ce trebue să facă țăranul când vede zăpada?,­întâi trebue să se bucure, al­ doilea să o strângă și s-o sue în pod ca să aibă vara cu ce se răcori căci el nu poate să-și cumpere ca boerii frigo­­rifere și alte mașini străine care fac gh­iață. Dar pe lângă bucurie trebue să fie și cu luare aminte căci zăpada are și multe neajunsuri că nu-i bim pe lume să nu aibă și partea lui cea rea. " Așa dacă dă zăpadă multă, mor toate buruienele, toate bălăriile și-i foarte greu pentru anumite treburi. Nu vreau să spun prin aceasta că din lipsa foilor de lipan și de do­vleac, a-ți duce-o greu, întrucât v-am trimes lămuririle dinainte, însă cum este frig și bate vântul se poate să răciți. Așa­dar feriți-vă de răceala și mai ales de bătaia crivățului. Mih. A. Lache

Next