Epoca, ianuarie 1930 (nr. 276-299)
1930-01-02 / nr. 276
No. 276 3 LEI REDIVITIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, MIC* * VICTORIEI No 33 Reclame $1 inserții Se primesc la adorația ziarului și ia toate agențiile de publicitate Teleim 362110 Tetevuwim im ZSETMU'SE NICOLAE IulPESCU - Director: or. N. KLIPESCU Tie, Scumpă țară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae raipescu 1k Dresa și partidul national-târanesc Proectul de lege al d-lui ministru de justiție a stârnit protestarea a aproape a întregei prese. Deși acest proect de lege vizează în primul rând să paralizeze acțiunea gazetelor cu adevărat independente cum este „Epoca“, totuși aceasta nu s’a sfiit să recunoască necesitatea unei legi care să pună frâu ușurinței cu care se calomniază prin presa 11 maistră. In schimb însă presa de partid, ca și așa numita presă independent [UNK]tă și democratică a ridicat protestări atât de puternice și vehemente , încât s’a simtit nevoia de a se ras- ‘ pândi svonul cum ca acest proect nu este opera guvernului, ci este sugerat de anume cercuri foarte<■ înalte. In cele din urmă aflăm că proectul va fi supus studiului unei comisiuni care îl va modifica spre a putea fi depus apoi în parlament. Mărturisim sincer că ni se pare stranie afirmatiunea că nu ar fi vorba de un proect al guvernului. Cine are oare căderea să aducă proectes de legi ? Noi știm că numai guvernul și parlamentul. In cazul de fată , inițiativa nu este a parlamentului, atunci ea rămâne în întregime guvernului. Scuza că ea ar veni din altă parte, nu o putem accepta. Ințelegem foarte bine că un guvern poate căpăta anume sugestiuni, dar el rămâne stăpân să se influențeze sau nu. Când aceste sugestiuni sunt cu totul contrarii programului ideologiei politice din care se insipiră guvernul, este evident să ne așteptăm ca el sa rămână indiferent la aceste îndemnuri stranii. Dacă le-a acceptat, atunci este clar că îi conveneau și prin urmare a afirma că guvernul nu are nici o răspundere în această inițiativă este pur și simplu ridicol și naiv. Este o dovadă de lașitate, care caracterizează cu adevărat tot ce este de esență democratică. In adevăr, democrația acestui guvern și a întregului partid naționalțărănesc este afară din cale de suspectă. Acest guvern democrat a inventat demisiunile în alb ale parlamentarilor majoritari și prin aceasta a compromis iremediabil parlamentarismul românesc, compromis de altfel îndeajuns de toate parlamentele postbelice. Este adevărat că presa favorabilă guvernului a găsit cu cale să justifice acest act necugetat și să-i găsească chiar o rațiune de esență pur democratică, iar un profesor de filosofie a lămurit, de la înălțimea tribunei Senatului, sensul și rostul profund al acestor demisiuni în alb. Oamenii serioși au zâmbit cu compătimire când au citit despre această democrație ridicolă și despre această presă atât de binevoitoare. Iată-ne acum în fața unei nouă inițiative, care pune într’o lumină foarte curioasă democrația acestui guvern și a acestui partid. Legea presei concepută de d. Iunian, după sugestiile venite din altă parte, este o monstruozitate dacă o judecăm din punct de vedere al doctrinei democratice. Nu noi, cari nu avem nici o stmă pentru democrație, ne vom face adversarii acestui proect de lege. Dacă vom lua o atitudine în această chestiune, ea va fi dictată de înalte considerațiuni de morală publică, fără a ține seama de cerințele democrației integrale. Dar cum se poate ca un guvern și un partid care se scaldă în apele tulburi ale acestei democrații, să poată veni cu un asemenea proect de lege ? Această lege ca și demisiunile în alb vor rămâne ca o mărturie de sinceritatea convingerilor democratice ale actualului regim. De data aceasta nici presa, atât de indulgentă și de binevoitoare până în prezent, nu a mai putut răbda și a isbucnit în chip violent căutând să aducă la sentimentul realității guvernul și partidul național-țărănesc. . Asistăm acum la mărturisiri prețioase, cari erau de altfel știute de toată lumea, dar cari erau tăgăduite când erau arătate. Azi însă se spune pe fată. Popularitatea partidului național-țărănesc ? Dar ce ar fi însemnat această popularitate fără sprijinul bine-voitor al întregei prese independente ? Iată o declarație de o importantă covârșitoare pentru a judeca valoarea acestui guvern și a acestui partid în adevărata lor lumină. Aceeași presă a creat partidului poporului un curent cu totul ostil în opinia publică, numai pentru că unii miniștri din guvernul generalului Averescu nu au știut sau nu au voit să se facă agreabili ziarelor independente. Se pune această elementară întrebare : se poate ca destinele unei țări să fie lăsate la discreția câtorva redacțiuni de de gazete, cari să determine anume curente de opinii publice favorabile unora din partide și defavorabile altora, când rezultatul acestei acțiuni este atât de problematic ? Odată presa ajuta alungarea unui partid de la conducerea țărei, deși guvernul pe care îl dăduse a fost unul din cele mai strălucite și incontestabil unul din cele mai bune de la răsboiu încoace. Altă dată aceiași presă isbutește să creeze în opinia publică o mișcare atât de favorabilă altui partid politic, încât face posibilă aducerea acestuia la cârma țării, pentru a avea în aceste timpuri atât de grele, cea mai incoherentă, cea mai slabă și cea mai nepricepută guvernare dle după războiu. Mare izbândă a fost pentru omenire când s-a câștigat dreptul pentru ca oricine să-și poată exprima prin viu grai și prin scris gândurile sale. Libertatea presei este fără îndoială un mare bun al omenirei, la care trebue să ținem cu sfințenie și pe care trebue să-l apărăm cu prețul oricărui sacrificiu. Când însă constatăm că de această libertate se uzează într’un chip atât de ușuratec, când vedem cum presa nu are nici un criteriu obiectiv după care se poate călăuzi, când este suficient ca un ministru să nu fie pe placul unor redacțiuni pentru ca un întreg guvern să fie compromis și pus în imposibilitate de a mai guverna; când de altă parte observăm că este suficient o coaliție a aceloraș redacțiuni pentru ca oameni inferiori și de o clasă mediocritate să fie chemați la conducerea țărei, atunci pare că înțelegem rostul unei legi care să readucă libertatea presei, în cadrul firesc în care ea trebue să se manifeste. Dacă proectul d-lui Juman ar îndeplini această condițiune, noi nu l-am putea primi decât cu multă simpatie. Oricum ar fi, noi reținem din întreaga polemică iscată în jurul acestui proect, afirmațiunea Întregei prese independente că popularitatea partidului național-țărănesc se datorește atitudinei ei favorabile. Așa stând lucrurile, ne putem aștepta ce va mai rămâne din această popularitate în ziua când sprijinul acestei prese va lipsi. i Se va spulbera o nouă legendar politică și vom scăpa de primejdia unei democrații nesincere și fățarnice. E. Oțele! eșa«tu ste ♦e»------------- ZVONURI ALARMANTE In oraș circulă din nou cu insistență svonul demisiei Principelui Nicolae din Regență. Nu vrem, nu putem să credem acest svon. Nu este cu putință ca al doilea fiu al Regelui Ferdinand să nu-și dea seamă că are și unele obligațiuni față de țara aceasta care a avut toate indulgențele față de dânsul. Am fi putut scrie nenumărate articole despre activitatea Prințului, așa cum au făcut mai toate ziarele. Am tăcut, am înăbușit în anumite împrejurari până și sentimente de revoltă, pentru a nu micșora prestigiul dinastiei. Prințul Nicolae are un rol constituțional. Lovindu-1, lovești in instituția pe care o reprezintă. Repet un lucru pe care Earn scris de atâtea ori și anume: că eventuala dezerțiune a Prințului Nicolae n’ar avea alt efect decât să pună capăt regimului monarhic în România. Acei ce cred în posibilitatea unor substituțiuni de persoane, menținându-se scheletul constituțional de astăzi, se înșeală amar. A plecat Prințul Carol. Am avut ocazia să vedem ce perturbațiuni a pricinuit ruperea acestei verigi. .Lanțul s’a împărțit în două. Grație autorității și spiritului de dreptate a lui Gheorghe Buzdugan, unitatea sufletească începuse să se refacă. Dar marele regent dispăru. Astăzi trăim intr’un haos de nedescris. Instabilitatea politică este tot atât de periculoasă ca instabilitatea monetară. Circulă svonurile cele mai uimitoare. Lumea crede orice, pentru că a văzut lucruri pe cari nici o țară nu le-a cunoscut. A crede însă că nenorocitul acesta de popor va mai suferi încă o lovitură din partea unui membru al familiei regale este a face o mare greșeală de psihhologie. înseși svonurile cari circulă demonetizează încetul cu încetul Coroana. Datoria guvernului este să dea cât de iute un comunicat, formal, categoric, care să liniștească lumea. Și dacă Regina Maria ar publica, fie chiar în „Neue Freie Freise“, câteva rânduri, spunând că a renunțat în mod definitiv la orice loc în Regență, ar face cel mai mare serviciu țării. Ar fi o renunțare platonică, pentru dânsa, căci Regina Maria nu poate intra în Regență, dar o renunțare care ar potoli lumea, nu lumea doritoare, ci lumea îngrijorată de o asemenea schimbare. Și țara îi va fi mult mai recunoscătoare de acest gest, decât de cel din luna Octombrie. GRIGORE FILIPESCU Measelîcuiri pe 1930 Legația de la Cairo a luat ființă în bugetul pe anul 1930. Ea însumează un ministru plenipotențiar clasa 2-a care primește 28 mii lei lunar leafă, 60 mii lei lunar cheltueli de reprezentare și 77 mii lei lunar indemnitate de reședință. Apoi un secretar de legație, care primește 42.961 lei lunar, o dactilografă cu 15.75 © lei și doi cavași cu câte 9822 lei lunar. Adică un total de două milioane și jumătate pe an. Bugetul pe 1950, avea neapărată nevoe de acest adaos. Altfel nu se putea. Să n’aibă România-Mare legație la Cairo ? Ar fi fost un adevărat dezastru. Bârfitorii spun că mai bine cu acești baili s’ar fi cumpărat 25 vagoane de grâu de sămânță. Un județ întreg s’ar fi resimțit de pe urma acestei chei. 2.—1. 11*0X1* Dar aceștia sunt eternii escălitori, eternii căutători de nod în papură. Ce reprezintă două milioane jumătate la un buget ) de zeci de miliarde. Un mezelic ! Contribuabilul : să înghită și să plătească obrazul subțire cu cheltuială se tine! Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul. Țara va înțelege atunci că nu vrei să votezi cu hoții. * Dacă vrei să scapi țara de hoți, anulează-ți votul. * Scriți pe votul vostru că nu-i dați pentru pungași. Cetățenii care își anulează votul, își respectă averea. . * ■-?— ------1 ■<> < m* ------- Concluzii și nădejdi Orice s’ar spune, bilanțul anului care se încheie pozitiv , au fost verificate puterile de realizare ale partidului național-țărănesc. Căci, în definitiv, ar fi fost posibilă prelungirea opoziției d-lui 1 Maniu Încă un an Și ne-am putut afla și azi, în pragul anuilui 1930, în faza enervantă a declamațiilor democratice și a nădejdilor în minunile pe cari le va realiza partidul național-țărănesc Enunțând această posibilitate putem măsura exact binefacerile înlăturării ei Acum am văzut și știm- Nu numai aci cari avem avantajul de a fi știut oarecum și anticipat- Dar vede și știe toată lumea. E o deșteptare generală- Această punere la punct nu e lipsită de unele amănunte vesele. Presa democrației integrale, respingând o lege a presei de întocmire stupidă și de intenții vexatorii, strigă guvernului Maniu că ea l-a adus, că ea i-a făcut popularitatea, că ea, etc Noi nu vom insista asupra acestor amănunte. E un capitol care ar merita o cercetare mai atentă, dar care nu intră în cadrul acestor însemnări fugare de sfârșit de an. Mitul, așadar, sa topit, e un câștig care trebue subliniat cu linii colorate. Partidul naționalțărănesc a evadat din cercul evaluărilor ipotetice, și s’a aliniat, domol și resemnat, alături de celelalte partide politice, neputând da în nici o direcție mai mult decât ele, dar dând în foarte multe direcții mult mai puțin*1* Dar afară de această verificare, încă o însemnare pozitivă în bilanțul anului care se închee-Partidul național-țărănesc este un partid tânăr- Un partid în care procesul închegării și al omogenizării e în curs. Un partid lipsit de experiența guvernării era fatal, deci, să facă greșeli, căci arta de a guverna nu se învață într’o zi-A adus el, însă, o nouă ideologie și practici noui, în acest an de guvernare ? De loc Aceleași sisteme, aceleași scăderi- Ilăturând erorile lipsei de experiență nu rămâne nici speranța că mâine, când experiența va fi fost câștigată, am putea păși pe drumuri cari să nu fi fost bătute de celelalte partide politice. Distanța de la partidele ,,oligarhice" la democrația ■ integrală, s’a micșorat până la unificare. Bilanț învățător, deci, și concluzii deprimante- Să ne Întoarcem, după guvernarea de azi, care iși trâmbițează insistent sfârșitul, la ceea ce a fost eri ? Să încercăm, din nou, ce a mai fost eri și să reconstruim, din desnădejdea noastră, virginități politice salvatoare, cum ar fi de pildă cea a d-lui Vintilă Brătianu ? Prelungirea unui asemenea joc nu poate fi fără consecințe. Cineva aplica, în treacăt, pe pânza actualității, vedeniile tragice din 19 ®7- Noi nu credem că vor fi necesare asemenea convulsiuni. Soluția crizei politice care se prelungește de 12 ani, va izvorî fără viloență din chiar negația încercărilor făcute. Vor mai fi, poate, scurte tatoinari,, pri ^încăpățânate anchilozări pe linia stearpă a trecutului. Dar soarele reconfortant al vieții noui pe care o așteaptă poporul, nu mai poate întârzia prea mult- Trebue să vie Investirea oamenilor cari vor ști să voiască și cari ne având nimic de cucerit, nici pentru ei, nici pentru partizanii lor, nu vor avea decât de clar, cu generozitate, toată puterea sufletului și a minții lor, țării. Cu această nădejde pășim pragul anului nou §€ torssa! >Dacă cineva și-a dat demisia sau nu,— dacă este criză ministerială sau unci lucrurile rămân pe planul al douilea. In prima linie și de la prima vedere, se deslușește faptul, că în țara românească totul se destramă. Nu-i zi să nu înregistrăm o nouă surpriză, o nouă aventură, sau nouă postură din care România să o nu iasă cu prestigiul și mai micul știrbit și mai mult periclitat. In mecanismul intern, sugrumată dle imixtura legilor fiscale, țara se zbate între moarte și rușine. In afară, picior după picior țara primește când din partea Ungurilor, când din a Sovietelor. Iar în bucătăria noastră, în care se prepară hrana națională, unul pleacă și altul vine, se supără sau demisionează ca să ne otrăvească și cea din urmă bucată de pâine. In general se simte o pornire pătimașă, un sufite care ameniță să ne transforme intr'o furtună mai năprasnică decât cel mai distrugător uragan. Și in timp ce se tot întunecă și fulgeră de pretutindeni, d. Maniu se piaptănă. Se piaptănă și dă comunicate. Comunicat că Rusia n'a spus așa că Ungaria oficială a spus altfel, că nimeni nu și-a dat demisia și, mai ales, că nimeni nu vine. Pentru toate nevoile reale ale țării Primul Ministru are un răspuns stereotip, pentru nevoile neamului o formulă generală. Peste tot și întotdeauna o negație din care nu se deslușește altceva decăt o senină nepricepere împodobită cu cea mai goală și desăvârșită sărăcie. Niciodată nu s-a văzut la noi o împerechere mai stranie și strânsă între cele două sărăcii, mai Sărăcia țării și sărăcia d-lui Maneiu,9 ■Nu trebue uitat, însă că, dacă de prima sărăcie ne poate salva o bună gospodărie ajutată de belșugul câmpului, a doua și mai ales vestigiile ei, poate să faună în cumpănă chiar existența noastră. Și, în timp ce nu se cunoaște nici ce aduce, nici unde ne duce ziua de mâine, seninul d. Maniu ne vorbește de legea presei, de cea administrativă, de concordat, și de încă o mie de edicte ca și cum țara s’ar sparge de bogăție și fericire. Iar din întregul acestei nemaipomenite înfrângeri și destrămări, șeful partidului, nu vede și nu desprinde decât un singur lucru: TRIUMFUL DEMOCRAȚIEI. Se destramă țara cu tot ce are și s-a muncit in ea, iar d. Maniu zâmbește și dă comunicate. Au mai avut și alte state asemenea șefi dar și-au plătit blestemul CU multe și grele suferinți. MIR. Anu care se încheie Bilanțul anului care se închee nu este prea fericit. Dar am voit să uităm că s’au evaporat toate speranțele cari fuseseră puse în partidul național-țărănesc, și trăgând cu buretele peste un trecut cu atât de multe și de mari scăderi, să putem privi cu încredere viitorul și să putem spera. Am vrea să inoculăm cetățenilor, în zilele acestea de sărbătoare și de reculegere mai multă voioșie decât poate izvorî din ultimil discurs, din „marele discurs“ al d-lui Virgil Madgearu, care a terminat profesia sa de credință financiară aruncând cetățenilor îndemnul plății imediate a tuturor dărilor, „dacă vor să fie mâine mai bine“. Am vrea să turnăm în suflete mai mult optimism, un optimism mai cald decât cel care poate țâșni din lectura atentă a budgetelor ministeriale și din disecarea capitolului cheltuelilor inutile. Am vrea să putem rămâne în fiecare colț de țară altă înviorare decât cea pe care o poate aduce cel mai nou proect al guvernului democratic, proectul pentru suprimarea libertății presei. Am vrea să uităm că d. Aurel Vlad e ministru de industrie și d. D. R. Ioanițescu e subsecretar de stat la interne, am vrea să uităm că raportul de forțe primează preocupările conducătorilor și că și azi capacitatea se măsoară după numărul voturilor ori după numărul căruțelor adunate la barierele Capitalei. In cadența sărbătorească a clopotelor am vrea să deslușim suflul unei alte vieți politice. Cum îți scalzi și-ți răcorești sufletul în privirea blândă a Maicii Domnului, fără să te gândești la artistul care a știut să încremenească pe pânză atâta bunătate și atâta mișcare, am vrea să lămurim în dangătul solemn freamătul unor înoiri și al unor prefaceri minunate, fără să ne mai gândim ce-a fost om și cum ne-am trezit dintr’o dată cu alți oameni Și minunea nu este irealizabila. Credința creștină a putut făptui altele mai mari. Orbii au văzut. de ce n’ar vedea șî orbiii noștri politici ? Căci atâta trebue să vadă. Nu e în sufletul nimănui destulă răutate și nici destulă nimicnicie pentru ca din credința insuficienței personale să nu izvorască forța efasării. Oare nu s’ar da la o parte, bucuroși, și d. Aurel Vlad și d. D. R. Ioanițescu1, dacă s’ar putea vedea ? Minunea e posibilă. Clopotele sună. In, liniștea înserării străzile albe par mai curate și mai calde. Și nu e nici un ateu care să poată mărturisi că nu s’a simțit înfiorat măcar de o ușoară neliniște. In ceasul unor atât de grele încercări și al unor atât de mari tristețe, am voi măcar speranța aceasta : că și cei cari au fost orbi până azi vor începe să o vadă și vor ști să voiască. ttu VMI 21_____ Cronica agricolă CRIZA de N. ROSETTI BALANESCU De la un capăt la altul» al țărei, lumea plugărească e înspăimântată de criza agricolă care bântue din ce în ce mai grozav; toată plugărimea,mică și mare, e descurajată și îngrijorată. O mulțime de inși, unii chemați, alții nechemați, caută să tălmăcească pricinile acestei stări de lucruri: ministrul de resort ne face un curs de agricultură epistolară în 12 capitole; la țară acest curs a fost poreclit, cele 12 porunci ale Sfântului Mihalache; specialiștii țin conferințe la București, Cluj și alte orașe; negustorii aruncă vina pe C. F. R. și taxele vexatorii; gazetarii trag la articole cari, uneori, se potrivesc ca ■unca în perete, fiind lipsiți de cunoștințele elementare în ale plugâriei; unii mari agricultori aruncă întreaga vină asupra reformei agrare; în fine exportatorii spun respirat că nu cumpără, neavând ce cumpăr, la noi, marfa fiind de o calitate nu se poate mai inferioară. Din toate aceste categorii, cele două din urmă ating adevărata cauză a stărei de azi. Da, s-o spunem pe șleau, azi se muncește nu se poate mai prost pământul, se produce o marfă proastă și cantitativ și calitativ mai ales. Și aceasta pentru 93 la sută din pământul arabil al țărei, căci restul de 7 la sută, deținut de ceace a rămas din marea proprietate, nu mai comptează, deși munca pământului se face rațional și producția e superioară atât cantitativ cât și calitativ. Din cauza supralicitației demagogică a partidelor politice, reforma agrară s’a alcătuit greșit și s’a aplicat și mai greșit. Intr’aceasta, pe lângă partidele politice, o mare vină o poartă și specialiștii cari se tot laudă cu această uriașă au dezertat, de la datoria lor reformă, granotoi, preferind avaritagii de asonale cu situațiuni individuale peravantajoase în loc de a lupta și a impune punctul de vedere pur agricol pe care erau datori să-l susție usque ad finem. Așa, toți ursarii, lingurarii, agenții electorali și chiar slugile de casă ale unor politiciani au fost împroprietăriți în dauna adevăratului plugar, acela care de când a văzut lumina zilei s-a ținut după plug pe când cei dintâi, neam de neamul lor nu știau de plugărie. Nu vor să mă întind In discutarea greșelilor comise cu alcătuirea și aplicarea acestei reforme, incontestabil necesară, dar exagerată în unele părți; afirm, însă, că dacă s-ar fi aplicat legea agrară cu stricteță, cea ce constituia un imperativ economic, n‘am fi ajuns în balul de azi. In adevăr, așa cum este legea, ea conține un biet articol de ordin pur agricol: art. 137 ale cărui obligațiuni sunt sancționate de art. 139, desfid să mi se arate un singur caz când s-a făcut aplicarea art. 139 care prevede deposedarea dacă nu s'au îndeplinit obligațiunile prevăzute de art. 137 pentru asigurarea unei bune culturi a pământului care trebuia stabilită și impusă de Casa centrală de împroprietărire. Demagogia politicienilor cari nu au îngăduit stricta aplicare a legei e cauza stărei de azi. * Exportatorii au perfectă dreptate: ce să cumpere deja noi? gazuri? Cercetați buletinul bursei Brăila: producte cu 48-50% corpuri strân și mai mnirativâ că grâul, al căi preț mondial este de S—9 juin. lei kilog, se vinde la noi cu 6 și chiar sub 0 lei kil.? Din această cauză au pierdut toate piețele, și o piață perdută cu greu se recapătă chiar atunci când calitatea s-a ameliorat. Unde mai e reputatul grâu sticlos de Botoșani atât de căutat pe toate piețele? Unde mai e grâul cu bobul roș pentru care Helvetia plătea peste prețul mondial? O mai fi pe la ceace a rămas din marea proprietate, dar producția această superioară este neînsemnată, față de marea cantitate de marfă proastă care atrage după sine scăderea prețului măriei superioare. Iată unde ne-a adus politicianismul! Și nu s’ar putea oare face ceva ? Mi se va pomeni de scrisorile d-lui ministru al agriculturei, de Camerile agricole, de sumele puse la dispoziție prin băncile populare și alte instituțiuni de acest fel. Am convingerea absolută de bunele intențiuni ale actualului ministru al agriculturei, sunt convins du absoluta d-sale sinceritate de a vrea să facă bine plugărimei, dar mijloacele d-sale sunt neoperante; scrisorile d-sale care conțin povețe atât de bune nu vor avea rezultate practice, publicate în ziare pe cari 90 la sută din plugari nu le citesc, imprimate pe mari foi volante trimise tuturor comunelor, ele zac în primării Îndoite cum au sosit, îngălbenite și punctate de muște și, uneori schimbându-și scopul lor educativ în igienic. Dovada o avem chiar în toamna aceasta, toamnă excepțional de lungă când n’ar fi trebuit să rămână ogor nearat, miriște sau proumbiște, mai ales miriște, prea puțin s’a arat și ce s‘a arat n’a fost din imboldul scrisorilor noinisteriați, nu a toamnei lungi (la 1s Decembrie am tras ultima brazda a arăturilor pentru primăvară). Mi se spune chiar că, în Muntenia, sămănăturile de toamnă ar fi mai reduse decât în toamna 1928.’? Apoi, ori cât s‘a străduit , d-1 ministru de a întrebuința cuvinte la înțelesul celor mai simpli, totuși scrisorile d-sale aveau nevoe de a fi tălmăcite și, oare, specialiștilor nu le incumba această îndatorire? N‘am auzit nimic de așa ceva prin părțile mele. * Intr’una din scrisorile d-sale d-l ministru propovăduește arături adânci. Cu ce, d-le ministru? cu plugurile No. 5 pe cari le distribuesc însăși camerile d-tale de agricultură? Nu se poate. Acest număr de plug era cu totul necunoscut înainte de războiu în România, plugul No. 7 era unealta curentă. De ce, concomitent cu povața d-tale n’ai interzis fabricarea și importul acestui plug cu care se zgârie pământul de 3—4 degete? Da, frumoase și lăudabile intențiuni, executare nulă. Camerile de agricultură, instituțiuni nu se poate mai utile și necesare, dacă ar fi însă constituite de plugari luminați, mici și mari, și nar servi de căpătuială pentru partizani politici. Dovadă, disolvările la fiecare schimbare de regim. Ca atare se face politică și acolo : satul (Continuare din pag. 3-a). * X 13-a scrisoare care eram După cum vedeți și voi fraților, a căzut zăpada peste ogoare, dealuri și câmpii. A căzut trimeasă de Dumnezeu care vara plouă și iarna ninge. Așa dar afară este iarnă căci este zăpadă, iarnă zăpădoasă, cum se zice la țară prin munții Buzăului. Țăranul cuminte când vede zăpada se bucură, căci ea, zăpada, nu bucuria, este de trei feluri: afânată, bățoasă și zemoasă. Zăpada sfântă este albă și viscolește la bătaia vântului. Zăpada bățoasă este tare, un fel de ghiață și are , prin curtea țăranului pe ici pe calea pete gălbinoase. Zăpada zemoasă este ceva mai moale și uneori chiar fleșpăită. In afară de aceste trei feluri de zăpezi și de cele de primăvară a borzelor, ameilor mai este și zăpada, boerească. Dar de această zăpadă țăranul nu are dreptul să se bucure, ea cade numai pe ramfi și numai pentru ciocoi. Pe această zăpadă se dau boerii cu niște tălpici la picioare care se zice pe nemțește Ski. Acum, ce trebue să facă țăranul când vede zăpada?,întâi trebue să se bucure, al doilea să o strângă și s-o sue în pod ca să aibă vara cu ce se răcori căci el nu poate să-și cumpere ca boerii frigorifere și alte mașini străine care fac ghiață. Dar pe lângă bucurie trebue să fie și cu luare aminte căci zăpada are și multe neajunsuri că nu-i bim pe lume să nu aibă și partea lui cea rea. " Așa dacă dă zăpadă multă, mor toate buruienele, toate bălăriile și-i foarte greu pentru anumite treburi. Nu vreau să spun prin aceasta că din lipsa foilor de lipan și de dovleac, a-ți duce-o greu, întrucât v-am trimes lămuririle dinainte, însă cum este frig și bate vântul se poate să răciți. Așadar feriți-vă de răceala și mai ales de bătaia crivățului. Mih. A. Lache