Epoca, ianuarie 1930 (nr. 276-299)
1930-01-24 / nr. 294
Ke. 2948 LEI BEDUCA ȘI ADUISTRAIU BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Sa primesc la adorația ziarului și ia toate agențiile de publicitate TeielSR 362)10 2 Vineri 24 Ianuarie 1930C FONDAT IN ANUL ISSS DC NICOLAE miPESCU -Director: fir. N..niPESCU Tie, scumpă tară, potera mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae nipescii Chestiunea optanților pusă la punct O chestiune antipatică, chestiunea optanților, a fost închisă ; dar de aci până la a afirma ca a fost un succes și încă mare pentru țară, este o oareșicare depărtare. Ca întotdeauna lipsa de pudoare este mai accentuată la partidul liberal : ,,Viitorul" de aseară, arată că succesul este al Micei Înțelegeri și că soluția de la Haga a fost preconisata de partidul liberal. In fața acestor afirmațiuni, nu există om neinfectat de meschinul spirit de politician de castă, care să nu se revolte ! Partidul liberal, dacă ar avea cât de puțin simțul rușinei, ar trebui să-și puc cenușă în cap și să tacă, fiindcă chestiunea optanților a fost una din cele mai murdare afaceri al regimului dominat de fostul ministru al domeniilor, Al. Constantinescu. Din ce s’a născut acest proces? In legea exproprierei făcută de d-l Garoflid, cu drept cuvântmarii proprietari din Ardeal, cari au optat pentru supușenia ungară, au fost băgați în aceeași categorie cu toți cei cari optaseră pentru cetățenia Română. Partidul liberal a găsit de cuiriință ca pe cale de regulament să modifice legea și să trateze pe acești optanți unguri, drept absenteiști. Consecința a fost că li s’a aplicat dispozițiunile articolelor pentru această din urmă categorie de proprietari și au fost expropriați de tot pământul, de castele, de ecarete etc., de aci nesfârșita pronie cerească care s’a revărsat pe capul partizanilor, castel la Ciucea chiar din senin pe capul d-lui X, parc de vânătoare la Arad, pe capul d.lui Y și așa mai departe. Ce s’ar fi întâmplat dacă s’ar fi aplicat legea? Toți acești optanți unguri ar fi rămas, ca toți. Românii, cu frumoase castele, ecarete etc., și cu un hinterland de cel mult 2. 300 hectare, pe care urmau sa le administreze tocmai de la Budapesta: rezultatul era că le-ar fi vândut de bună voe și situația Statului în chestiunea optanților, era mult mai ușoară, fiindcă cu drept cuvânt se vedea că ei au fost tratați ca toți Românii. O singură diferență : liberalii nu ar mai fi putut adăuga la patrimoniul lor, încă o afacere necurată și ar fi fost lipsiți de multe misiuni prin străinătate pentru toți pigmeii ce ne făceau de râs prin diverse comisiuni și cam imediat ce treceau granița — pe care nu o trecuseră în viața lor — deveneau oameni mari și umpleau jurnalele partidului de telegrame cari să arăte succesele obținute ! Lăudăroșenia însă a fost totdeauna slăbiciunea liberalilor , cine nu-și aduce aminte de trâmbițele cu care anunțau liberalii marele lor succese de la Geneva în aceeași chestiune a optanților, când tot talentul d-lui Titulescu reușise să amâne soluțiunea și când bieții liberali nu aveau alt merit decât că se găseau în acel moment la putere, prin cunoscutele intrigarii de la palat. Astăzi partidul național-țărănist, vrea să-și tragă cenușă pe turla lui. Nu, domnilor liberali, nu d.lor naționali-țărăniști, nu aveți absolut nici un merit : liberalii prin necinstea lor au creat chestiunea optanților iar naționalițăraniștii erau în imposibilitate de a o deslega singuri. Singurii cărora trebue să le recunoaștem merite sunt avocații unei cause antipatice , domnului Titulescu și d-lui Mironescu, omul cum se cade prin excelență ; și mai presus de toate trebue să fim recunoscători aliaților noștri cari ne-au ajutat să scăpăm din încurcătura. Iată adevărul în toată goliciunea lui dar ce este de vină țara să înghită atâtea prostii și atâtea umilințe! NICOLAE MASEȘ 4 Ianuarie O națiune conștientă de nobil la-i origine, de trecutul ei glorios și de viitorul strălucit ce îi apare în față, nu poate lăsa să treacă fără dreaptă cinstire ziua întrupării idealului ei cel dintâiu: unirea tuturor Românilor. Unității sufletești, care a dăinuit dealungul veacurilor, înfruntănd toate împotrivirile, i s’a adăugat consfințirea politică. Fala trecutului nostru, cu raze de slavă și de mărire, cu umbre de scădere și nenorociri, stă în menirea neamului românesc de a fi fost timp de secoli streafă ageră sivilizațiuni la Porțile Orientului. In drumul care ne conduce la împlinirea înaltei misiuni ce ne incumbă, primul pas, unirea tuturor Rumânilor (când scriu tuturor Românilor, zâmbesc cu amărăciune gândind la Aromânii, cărora li se interzice intrarea în țară), intr’un singur mănunchiu, a fost făcut. Astăzi, când dincolo de noi este neantul, când comunismul a ros biserica lui Christos, și a distrus bruma de civilizație ce se improvizase, menirea noastră este o aspră poruncă și sfântă datorie pentru fiecare. Să nu se uite, că numai providențiala noastră misiune de paznici ai civilizației și bisericei a atras interesul și simpatia decidentului asupra noastră. Că numai îndreptățiți de această înaltă misiune am pornit la marea luptă care ne-a adus fală și glorie. De aceia, sărbătorind cu cinste ziua de 24 Ianuarie, să fie această manifestare un răspuns la provocarea celor ce vor să întindă asupra noastră focul distrugerii credinței și tradițiilor odată cu germenul discordiei sociale. Să fie ziua de 24 Ianuarie prilej de robustă afirmare a ideii de unitate națională creștină, steag sub care înțelegem să ducem lupta care definește singurul nostru rost pe aceste meleaguri. Cei cari prin înșelăciune, calomnie și orice alte mijloace caută să distrugă sau să slăbească armata tării, siguranța integrității teritoriale, ca și acei cari, prin criminale uneltiri, vor să desfacă unitatea sufletească a neamului, despărțind-o de ideia dinastică, provocând desbinări pe chestiunile persoane, în fata dorinței țării de a trăi strâns unită, vor înțelege ce se mai rămâne de făcut. "De nu vor înțelege, avem datoria de a le arăta. Ei tara, glorioasă și victorioasă, va păși înainte spre realizarea înaltelor ei rosturi, pășind peste cadavrele câtorva ambițioși. G. BEZA INTFEACAT IBc Mentol ~~ fialcBCH-Andrei O comunicare a d-lui Petre Andrei, tânărul, talentatul și simpaticul deputat de Iași, a prilejit la Cameră un mic duel oratoric cu d. Grigore Gafencu subsecretar de stat la comunicații. Duel oratoric, și prin urmare, evident, victorie pe toată linia de partea d-lui Petre Andrei, a cărui elegantă elocință este bine cunoscută. Dar, în definitiv, care era litigiul ? Foarte simplu , d. Petre Andrei a expus cu o vervă cuceritoare că personalul superior din administrația căilor ferate nu acordă suficientă atenție d-lor parlamentari. D. Gafencu a răspuns, rugând ca asemenea nemulțumiri sa-i fie comunicate direct, fără a mai fi aduse la tribuna Parlamentului. D. Petre Andrei a ripostat. D. Gafencu a trebuit să dea noui explicații. S-a făcut teoria datoriei funcționarilor, de a fi prevenitori cu publicul, chiar dacă ei sânt de la o regie autonomă. S-a făcut și teoria dreptului parlamentarilor, de a vorbi în orice chestie în Parlament. Firește, dreptate are d. Petre Andrei. De ce te-a trimes nația în Parlament dacă nu poți avea nici libertatea de a pune la locul său, de la tribună, pe un domn inspector de la căile ferate care nu s’a dovedit destul de înțelegător al maestății reprezentanților suveranității naționale ? Cu inaniția noastră obișnuită în toate chestiile, s’ar putea întâmpla într’o zi ca d. Petre Andrei călătorind de la Iași la București, să aibă neplăcerea unui răspuns cuviincios al modestului funcționar ceferist care este domnul hamal. Oare nu cumva ar pretinde d. Gafencu că nici în acest caz d. Petra Andrei nu ar avea dreptul să vestejiască faptul de la tribuna Parlamentului ? Nu, domnule Gafencu. Trebue să fim mai respectuoși ai prerogativelor parlamentare. De aceea este Cameră doar, și d’aia este tribună parlamentară , ca să vorbească omul oricând și orice. I. G. Despre acțiunea noastră D. Ion Dimitrescu revine în „Curentul“ asupra unui articol al directorului său în chestia anulării voturilor, întrebându-se dacă în definitiv așa cum se prezintă lucrurile nu avem noi dreptate. Articolul „Curentului" constitue un excelent prilej, de a da unele lămuriri. Preconizând anularea voturilor la alegerile comunale pentru municipiul București nu ne-am gândit niciodată să urmăm calea cea mai ușoară. Este incontestabil mai lesne să dobândești sufragii, întocmind liste cu nemulțumirea tuturor partidelor politice, care nu și-au găsit locul aiurea, decât să ceri lumii să facă o demonstrație pentru o idee. Oricât de numeroase ar fi fost voturile obținute prin dibăcii electorale, ele nu aveau nicio valoare pentru noi. Pornind la luptă, pentru o idee, am vrut să știm în mod sincer, fără a înșela pe nimeni, dar tot odată fără să vrem să ne înșelăm pe noi înșine, care este capacitatea de atracție a acțiunii noastre. Dorim să știm precis, câți alegători, din atâta omenire care oftează împotriva politicianismului, vor jertfi o jumătate de oră, pentru a protesta împotriva partidelor, încă odată, de la început știam că este mai ușor să ceri omului să voteze pe d. Periețeanu de pildă sau și mult mai ușor încă să-l rogi să rămână acasă. Cu oameni care sacrifică un crez în favoarea unei simpatii personale, sau cu entuziaști care socotesc obositor să-și ridice cartea de alegător nu e nimic de făcut. Nu cerem oamenilor eroism, cerem puțină conștiință cevenească. Acțiunea noastră, nu cunoaște șiretlicuri. Noi nu clădim pentru a ne vinde casa partidelor politice, de aceia am sondat foarte serios terenul în care am înfipt temeliile clădirii noastre. Dacă urmam metoda partidelor politice puteam să avem astăzi organizații în toată țara. Care este județul fără nemulțumiți ’ Acestea sunt întotdeauna gata să devină conducătorii unei noui acțiuni politice. De acest soi de politiciani am fugit ca de ciumă. N’am crezut de cuviință să facem cunoscut prin ziare, nici pe cine am primit, nici pe cine am respins. Banchetul „Vlad Țepeș“ de la 4 Februarie va dovedi ce am fost în stare să construim în mai puțin de opt luni de zile, congresul din Iunie ce fel de organizații înțelegem să întocmim. GRIGORE FIMPESCU. Bravo, tic mania! Nu este o ironie. Președintele consiliului trebue felicitat pentru omagiul rostit de dânsul în Cameră la adresa d-lui Titulescu. Veti zice: era elementar ca, după un succes ca cel repurtat de delegația noastră la Haga, șeful guvernului să exprime mulțumiri principalului artizan al izbândei. Nicidecum. Să ne amintim. Era în toamna lui 1927. Consiliul Societăței Națiunilor fusese chemat să ia o atitudine în chestiunea optanților. Mă găseam eu însumi la Geneva la aceia dată și am văzut lucrurile de aproape. In ședințe, pe culoare, febrilitate. Delegația română foarte pesimistă. Deja București instrucțiunile erau extreme: dacă pierdem, ne retagem. Și, până în ajunul bătăliei balanța diplomatică părea înclinată în favoarea redutabilului nostru dușman, extraordinarul conte Apponyi. Dar iată venită ziua cea mare și iată, la masa Consiliului, România chemată să-și apere cauza. Greu rol , Ungaria mobilizase tot aparatul său de propagandă (și e imens!); Ungaria trăsese toate sforile (și sunt multe); Ungaria trimisese pe Apponyi — totul e spus. Noi n’aveam decât un om, pe Nicolae Titulescu. Noi n’aveam decât o armă: minunatul său talent. Ce a fost duelul acela îl știu cei ce Fau urmărit. Care a fost rezultatul, s’a aflat la timp toată țara, biruisem! Intorcându-mă în țară am străbătut Ungaria. Un popor în sărbătoare, se pregătea să-l primească pe Apponyi, înfrântul care-și apărase patria. Când Nicolae Titulescu a sosit la București, nici o manifestație. Ci și mai rău, l’a îmbrățișat d. Vintilă Brătianu!... Apoi, din oficine liberale a apărut contra sa un pamflet... ștințific. Mai târziu, din aceleași oficine, s’a articulat contra sa... Și mai târziu, când s’a ales regentul, aceeași oameni n’aveau decât o teamă: să nu se aleagă Titulescu... Bravo, d-le Maniu, ai făcut un gest frumos. Căci ai fi avut motiv de supărare privind lucrurile din punct de vedere meschin personal, pentru că Titulescu a făcut la Haga un mai bun aranjament decât voiai să-l faci d-ta. Și ai mai îi putut să fii nemulțumit, fiindcă omul care a izbândit nu-i „de-al d-tale“, și asta doare totdeauna în politică. Dar vezi, d da ești omul tuturor contrastelor și spoti, cu aceeași dezinvoltură, să semnezi, ca un șef de bandă și statutele nevoiașilor botezați in deriziune voinici, după cum poți să faci și un gest cu adevărat occidental, descoperindu-te profund în fața oamenilor de talent care-și apără și servesc țara. Acum înțeleg și eu de ce ai spus d-ta la Cluj că ești altruist. Decât, știi, altruismul are și ei nevoe să fie confirmat, și mă îndeasa că după d. Titulescu altul îți va da prilejul unui gest Similar. Afară numai dacă altruismul nu te va da afara din casă și te vei decide să cedezi locul d-talei sergentului de voinici, eternului d. D. R. RADU BUDIȘTEANU Să lin citească țăranii! Acesta este formidabilul argument al dlui Iiliu Maniu pentru a legitima faimosul proect de sugrumare a libertății presei. „Curentul nu a făgăduit să arate ce au citit până mai ori în ziarele naționalțărăniste, țăranii. Va fi o încoronare foarte interesantă. O așteptăm. Până atunci e bine să arătăm că ziarul cernăuțean Cuvântul Țărănimii implică un interesant articol, reprodus și în presa din Capitală. Articolul este intitulat „Agitația porcilor“ și este semnat de d. Valeriu Neamțu, prefectul județului Cernăuți. El vine tocmai la vreme pentru a ilustra teoria dlui Maniu: să nu citiască țăranii. Intr‘o jumătate de coloană acest articol cuprinde următoarele epitete și aprecieri, scrise desigur pentru a convinge țărănimea de înaltul nivel moral al vieții noastre politice: „Dobitocesc și nerușinat glas, creer sifilitic, speculant, târfă de samsar, canalie lipitoare, scârbos, puturos, târfă cu obraz de țigan, dihanie etc“. Trebue, prin urmare, să se ia măsuri de constrângere împotriva... ziariștilor ! D. Maniu are dreptate. 3. înarmările sovietice Pretinsa agresiune din partea României, sau mai fine zis tânguirea Sovietelor, are la bază acelaș leitmotiv. Aceiași cunoscută poveste cu care vecinii își aprind masaralle războinice ca să țină sub presiune populația decimată de mizerie și boală. Se înțelege de la sine că Sovietele, în falimentul economic de azi, n’ar putea să cheltuiască aici o copeică pentru înarmările lor militare dacă n’ar învedera populației o gogoriță care-i pândește la frontiera. Și, spre a justifica măsurile mintale, presa comunistă denunță celor 120 de milioane de fericiți pericolul imanent, războiul european purces de puterile burgheze prin doi procuratori: România și Polonia. După „Pravda” și după „Isvestia” cele două țări vecine și aliate nu se gândesc decât să invadeze raiul sovietic. La Kiev, la Chrakow, la Odesa și ia mai toate centrele mari limitrofe viitorilor agresori s au constituit comitete de apărare și de organizare a respingerei atacului închipuit. Așadar, Europa capitalistă va începe râzboiul, și datoria Sovietelor este să se înarmeze și, mai ales, să prevină populația de primejdia ce o așteaptă ținându-se cont că viitorul război va fi, după augurii bolșevici, de foarte lungă durată. Pentru cine cunoaște catechismul comunist, alarma Sovietelor este înțeleasă așa cum se cuvine. Fiindu-le teamă, din cauza mizeriei și falimentului general, de reacțiunea populației exasperate, comisarii încearcă digresiuni prin care ii adăjduesc să potolească sau să distragă spiritele, înarmările însă au un scop dublu, la prima perioadă intră în tactica defensivă, iar în a doua trec la ofensivă. Armata roșie se prepară astăzi să prevină războiul, dar dacă el nu vine, atunci îl provoacă ea ca să pareze revolta internă. Aici este partea delicată care tre Hiește examinată de guvernul nostru, întrucât înarmările Rusiei nu pot rămâne fără întrebuințare. HIM, Dinamită sufleteasca Legile sociale nu se poți închide intr’o formulă, n’au rigiditatea și universitatea științelor fizice sau matematice. Știința propriu zisă, e clădită pe materie și in materie, lucrează pe teren luminat, — știința socială e mobilă, tremurătoare și clădită pe argintul viu sufletesc, terenul ei este gelatinos. De aceea un politician ilustru, este un doctor psihiatru. Spiritul a învins totdeauna materia. Probleme noastre de ridicare națională sunt aceleași de 2000 de ani, din domeniul sufletesc. N’am putut să ridicăm acel imponderabil care se numește lene și să infiltrăm acel „ce“ insubstanțial care se numește entuziasm. Nici un politician n’a spus națiunei un ,,dar catastrofic, răsunător, ca să răstoarne straturile sedimentare ale societății, să dislocheze nepăsarea comodă și bine așezată, să zvârle narcoticul milenar. Era acesta un rău ? Nu. A se revolta înseamnă a cere o valorificare a drepturilor încălecate, a se schimba o stare dăunătoare prin una mai bună. Civilizația nu este decât o urmare, o succesiune de insurecții, de revolte, când contra ostilităților forțelor fizice — natura — când contra forțelor sociale. Franța cea mai bogată în transformări nu este prin excelență în capul civilizației ? Societatea, pentru a progresa, are nevoe de mutațiuni, care nu sunt altceva decât revoluții sociale. Revoluționarul este o parte din geniu, pentru ca el nu vrea să se lase distrus de mediu, de presiunea condițiunilor ambiante, ci luptă contra lor. Violența e creatoare, ea liberează omul de prejudecăți. Fără vibrațiuni, societatea se galvanizează, se anchilozează, moare. Viața omenească e o desfășurare de evenimente și de tentative. Simplificarea lor, este apropierea de viața animalică. Evenimentele din natură, au deșteptat pe om, evenimentele din istorie au deșteptat popoarele. Vă place oare viața prin care treci nevăzut, anonim ? Vă place o piesă de teatru lipsită de acțiune, de întâmplări ? Nu. — O fluerați ! Cercetați evenimentele trecutului nostru. E o piesă fără actori și fără acțiune. Vă pasionează istoria Italiei, a Franței ? Sunt evenimentele cu eroii lor. Punctul nostru nevralgic trebue atacat, numai astfel ne putem cunoaște. Eu văd Înainte putința unei magii, unei deșteptări. Pentru aceasta nu trebue un suflet cu dinamită și dinamită sufletească. TH. M. ALAN. Iarmarocul electoral Citim sub acest titlu următorul județos articol in ziarul „Informatorul“ din Botoșani : Cu alte cuvinte suntem in plină campanie electorală !... Biiiiinee ! Au reînceput panglicile, sforăriile, demagogiile, atacurile, promisiunile și minciunile votului universal cari defilează zilnic prin sate, trâmbițând astfel „principiile1 partidelor și politicianismului care înjunghie mai adânc în sufletele cinstite, care ■ar se vătaf" triciUí-icöobri»!-" blid de linte. Se deplin liste, se strâng bani, se scot ziare periodice, sforăie iară?’ prin sate; automobilele cârciumile rurale cu brevete scump plătite, sunt din nou pline cu „ai noștri” cari discută prestația, islazul, chibriturile, „gaza‘‘ porumbul și grâul. Capuehihaiele respective ale partidelor în hârlag electoral, au prins iarăși a se ciordări la răscruci de duru, amintind, comparând, amenințând. Scarlatina și tifosul vor contamina la comanda prefectului, ca întotdeauna, satele vrăjmașe guvernului. Eri stăteam de vorbă cu un sătean copt la minte și cinstit la suflet. L’a deschis pe acesta din urmă și la așezat sub ochii mei. — „Ei, domnule,... e rău ! Eu, — ce să-fi spun, am votat întotdeauna cu guvernul. Cu liberalii, cu ave ieșeană și iar cu liberalii. Dar toată nădejdea-mi era la național-țărăniști. Oftam cu dânșii, dar votam cu guvernul, nădăjduind că lucrurile se vor îndrepta". Așa că.... „devenind“ că au venit „ai noștri“ (adică cei de azi) la cârmă, am votat cu sufletul plin, cu ei. Vorba lor timp de 10 ani prinsese chiar în inimă. Azi pleacă, mâine iară... Am votat și am chiuit o bucurie, mai ales la gândul că pârăciile se vor împuțina ca și scumpetea, iar belșugul va crește ca și dreptatea. Mam înșelat mai rău ca totdeauna ; am ajuns acuma să plătesc un kilo de vin cu 12 kile de popușoi, o kilă de „gază" cu trei kile de popușoi ; și dacă ași vrea metalna fumatului, ași cumpăra fumul și aprinsul maltei cei de pe o zi cu patru kile de popușoi. Dare pe hectar, prestație la prund și șosea sau în bani pe cari-i „mă sluește1 primarul ,ist" nou ; vom plăti la drumuri pentru cai, căruță, vită, pentru drumurile din sat, trecerea pe poduri, pentru islaz, la dughenii marfa mai scumpă, ca să aibă și negustorul de unde plăti birurile... Zice primarul nostru din comuna că guvernul ține cu noi țăranii, dar la sfârșitul anului vom vedea c'am cheltuit cu dările îndoit că anul trecut. Jandarmi n'avem, din coșerene fura și ristul de strânsură, șbojăla e neacoperită, în biserică suflă vântul dar popa și învățătorul din sat candidează la județ și zice că „acu-i stea“ toată lumea cu colacii ! Adevărul este că votul universal n’a slujit numai la întormocarea „voinicilor“, iezuitismului ardelean stâmpeniei regionaliste a lui Mâță, Bou, Vacă și ceilalți erbivori și necuvântători din Basarabia lui Stere , după cum n’a servit nici numai mascaradelor defilante ale congreselor județene, ci, așa cum a fost speculat, cu făgădueli mincinoase, a avut darul să zăpăcească, la început sutele de mii de alegători creduli, fricoși, inculți dar cinstiți la suflet. Azi, însă, speculațiunea votului universal de către toți demagogii făuritori engrosiști de legi, jehăitori de întruniri rurale și mincinoși de iarmarocuri târgovețe, a ajuns a da rezultate neașteptate . Reacțiunea contra minciunei, hoție, și înșelăciunea politicianismului. Guvernul acesta va cădea. Va veni altul. Ei și ? Care va fi folosul practic. Până când nu va dispare hoțki din câmpul politicianismului și până când nu va amuți minciuna în guri demagogului, ne vom sbate și ne vom lovi cu capul de pereți. Ne vom întoarce buzunarele pe dos ca să fim în regulă cu carnetele de impozite și ca tancredismul trecut sau vidrighiismul actual să fie satisfăcute. Ultimele dezvolțări politicianiste sporesc prestigiul, întăresc speranța și fac să crească numărul celor ce văd salvarea, numai în liga „Vlad Țepe?*4*. RAMIRO NECULAU SPIRITUL VINOVAT Râzboiul și urmările lui Războiul omenirei a răsturnat acu mai multa învierșimare pe această viață tihnită și ușuratecă, a spulberat-o — și a pus în locul ei o lume nouă, învrăjbită, răzvrătită și zăpăcită de tendințe și porniri, unele prielnice, altele vrăjmașe, cari nu și-au găsit încă închegarea într’o formulă generală și salvatoare, sinteză de statornicire și generatoare de noi îndrumări; întreaga Europă este zbuciumată de atâtea păreri divergente cari se ciocnesc și se hărțuesc unele pe altele — iar învălmășala luptei pentru ideile și principiile noi este atât de mare încât ai impresia că restabilirea ordinei și a liniștei se îndepărtează tot mai mult. Războiul adevărat s’a deslănțuit irumul spiritual. Spiritele se dușmănesc, ideile se bat, concepțiile se lovesc cu atâta furie încât, pacea mult dorită și trâmbițată, armonizarea atâtor contradicții, nu știm dacă se va înfăptui vreodată în cazul că a mai rămas vreo speranță de înfăptuire. Amenințările se încrucișează de la răsărit la apus, și de la miază-noapte la miază-zi. Formele de guvernământ, regimurile politice, statutul viitor al popoarelor, uniunea sau federatiunea lor, pe bază politică sau economică, chestiunile financiare și economice, garanțiile de neagresiune, dezarmarea, războiul în afara de lege, Liga Națiunilor,, și multe altele, sunt atâtea probleme mari și solutiuni închipuite cari nu-și mai găsesc astâmpăr, cari preocupă pe toți oamenii politici, fără ca să vedem vre-un rezultat practic, formal și concret. Europa se află într’o perioadă de studii pregătitoare, de cercetări și cibuiri — iar starea aceasta tranzitorie și șovăelnică pare că ar aștepta ceva puternic, o voință impunătoare, aproape supra-omenească, hotărîtă și tenace, care să pue capăt nesiguranței generale printr’o acțiune de coordonare și de solidarizare, cu suprema ei autoritate. Toate statele conștiente de valoarea lor, de rostul și însemnătatea ce o au, și-au dat seama și s’au resimțit de această criză acută care e prevestitoare de transformări radicale în organizația socială. Ele s’au deșteptat la timp, s’au alarmat și au luat măsuri grabnice — au făcut sforțări reale pentru ca împrejurările și evenimentele viittoare sa nu le surprindă nepregătite și descoperite; ele și-au asigurat o viață internă bazată pe ordine și disciplină, o organizație politică puternică și adecvată timpurilor excepționale, și-au întărit finanțele și economia țării, ca să poată face față unui eventual zdruncin catastrofal care le-ar putea periclita existența. Dintre statele rămase nepregătite și descoperite, fără organizație politică temeinică, fără finanțe și cu o stare economică zdruncinată este, fără îndoială, și în primul rând, România. Această constatare nu e deloc îmbucurătoare — dar suntem datori să o facem și să o primim, fără a ne copi. Realitatea brutală a faptelor nu o putem ocoli cu vorbe goale și minciuni sfruntate. Faptele rămân fapte, și adevărul lor se impune prin propria lor tărie, încercările optimiste sau sofistice de a le înfățișa în trandafiriu numai din mic sentiment sau din calcul meschin, astăzi nu mai sunt permise. Răul pe care ni-l face atât de mare, atmosfera falsă pe care o creiază în spiritul țării e atât de păgubitoare încât nu le mai putem considera ca simple naivități sau prostii necugetate, ci ele capătă caracterul de acte subversive, scelerate și condamnabile. Ceia ce se putea înainte de război, astăzi nu mai e îngăduit. Prin indolența și toleranța de cari ne-am făcut vinovați o viață întreagă, — prin nepăsarea cu care am primit toate opiniile false și toate curentele greșite fără nici un control și fără ca să reacționăm, am ajuns la concluzia fatală, la ruina pe care o vedem în jurul nostru și pe care suntem datori cel puțin acum, cât mai e vreme, să o privim drept în față. Schimbându-ne mentalitatea împrospătâdu-ne spiritele, prin reși culegere și voință, vom izbuti să învingem, și trebue să învingem. TOM A METAXA