Epoca, ianuarie 1930 (nr. 276-299)

1930-01-24 / nr. 294

Ke. 294­8 LEI BEDUC­­A ȘI ADU­ISTRAIU BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Sa primesc la ad­orația ziarului și ia toate agențiile de publicitate TeielSR 362)10 2 Vineri 24 Ianuarie 1930C FONDAT IN ANUL ISSS DC NICOLAE miPESCU­ -Director: fir. N..niPESCU Tie, scumpă tară, potera mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae nipescii Chestiunea optanților pusă la punct O chestiune antipatică, chesti­unea optanților, a fost închisă ; dar de aci până la a afirma ca a fost un succes și încă mare pentru țară, este o oare­și­care depărtare. Ca întotdeauna lipsa de pudoare este mai accentuată la partidul liberal : ,,Viitorul" de aseară, arată că succesul este al Micei Înțelegeri și că soluția de la Haga a fost preconisata de partidul liberal. In fața acestor afirmațiuni, nu există om neinfectat de meschi­nul spirit de politician de castă, care să nu se revolte ! Partidul liberal, dacă ar avea cât de pu­țin simțul rușinei, ar trebui să-și puc cenușă în cap și să tacă, fi­indcă chestiunea optanților a fost una din cele mai murdare afaceri al regimului dominat de fostul ministru al domeniilor, Al. Constantinescu. Din ce s’a născut acest proces? In legea exproprierei făcută de d-l Garoflid, cu drept cuvânt­­marii proprietari din Ardeal, cari au optat pentru supușenia un­­gară, au fost băgați în aceeași categorie cu toți cei cari opta­seră pentru cetățenia Română. Partidul liberal a găsit de cu­­iriință ca pe cale de regulament să modifice legea și să trateze pe acești optanți unguri, drept absenteiști. Consecința a fost că l­­i s’a aplicat dispozițiunile ar­ticolelor pentru această din ur­mă categorie de proprietari și au fost expropriați de tot pămân­tul, de castele, de ecarete etc., de aci nesfârșita pronie cerească ca­­re s’a revărsat pe capul partiza­nilor, castel la Ciucea chiar din senin pe capul d-lui X, parc de vânătoare la Arad, pe capul d.lui Y și așa mai departe. Ce s’ar fi întâmplat dacă s’ar fi aplicat legea? Toți acești optanți unguri ar fi rămas, ca toți. Românii, cu frumoase castele, ecarete etc., și cu un hinterland de cel mult 2. 300 hectare, pe care urmau sa le administreze tocmai de la Bu­da­pesta: rezultatul era că le-ar fi vândut de bună voe și situa­ția Statului în chestiunea optan­­ți­lor, era mult mai ușoară, fiind­că cu drept cuvânt se vedea că ei au fost tratați ca toți Românii. O singură diferență : liberalii nu ar mai fi putut adăuga la patri­moniul lor, încă o afacere necu­­rată și ar fi fost lipsiți de multe misiuni prin străinătate pentru toți pigmeii ce ne făceau de râs prin diverse comisiuni și cam­ imediat ce treceau granița — pe care nu o trecuseră în viața lor — deveneau oameni mari și um­pleau jurnalele partidului de te­legrame cari să arăte succesele obținute ! Lăudăroșenia însă a fost tot­­deauna slăbiciunea liberalilor , cine nu-și aduce aminte de trâmbițele cu care anunțau libe­ralii marele lor succese de la Ge­neva în aceeași chestiune a op­tanților, când tot talentul d-lui Titulescu reușise să amâne solu­­țiunea și când bieții liberali nu aveau alt merit decât că se gă­seau în acel moment la putere, prin cunoscutele intrigarii de la palat. Astăzi partidul național-țără­­nist, vrea să-și tragă cenușă pe turla lui. Nu, domnilor liberali, nu d.lor naționali-țărăniști, nu aveți ab­solut nici un merit : liberalii prin necinstea lor au creat che­stiunea optanților iar naționali­­țăraniștii erau în imposibilitate de a o deslega singuri. Singurii cărora trebue să le recunoaștem merite sunt avo­cații unei cause antipatice , dom­­nului Titulescu și d-lui Mirones­­cu, omul cum se cade prin exce­lență ; și mai presus de toate tre­­bue să fim recunoscători aliați­lor noștri cari ne-au ajutat să scăpăm din încurcătura. Iată adevărul în toată goliciu­nea lui dar ce este de vină țara să înghită atâtea prostii și atâ­tea umilințe! NICOLAE MASEȘ 4 Ianuarie O națiune conștientă de nobil la-i origine, de trecutul ei glorios și de viitorul strălucit ce îi apare în față, nu poate lăsa să treacă fără dreaptă cinstire ziua întru­pării idealului ei cel dintâiu: u­­nirea tuturor Românilor. Unității sufletești, care a dăi­nuit dealungul veacurilor, înfrun­tănd toate împotrivirile, i s’a a­­dăugat consfințirea politică. Fala trecutului nostru, cu raze de slavă și de mărire, cu umbre de scădere și nenorociri, stă în menirea neamului românesc de a fi fost timp de secoli streafă ageră sivilizațiuni la Porțile Orientului. In drumul care ne conduce la împlinirea înaltei misiuni ce ne incumbă, primul pas, unirea tu­turor Rumânilor (când scriu tutu­ror Românilor, zâmbesc cu amă­răciune gândind la Aromânii, că­rora li se interzice intrarea în țară), intr’un singur mănunchiu, a fost făcut. Astăzi, când dincolo de noi este neantul, când comunismul a ros biserica lui Christos, și a distrus bruma de civilizație ce se improvi­zase, menirea noastră este o aspră poruncă și sfântă datorie pentru fiecare. Să nu se uite, că numai provi­dențiala noastră misiune de paz­nici ai civilizației și bisericei a atras interesul și simpatia­­ deciden­tului asupra noastră. Că numai în­dreptățiți de această înaltă mi­siune am pornit la marea luptă care ne-a adus fală și glorie. De aceia, sărbătorind cu cinste ziua de 24 Ianuarie, să fie această manifestare un răspuns la provo­carea celor ce vor să întindă asu­pra noastră focul distrugerii cre­dinței și tradițiilor odată cu germe­nul discordiei sociale. Să fie ziua de 24 Ianuarie prilej­­ de robustă afirmare a ideii de u­­nitate națională creștină, steag sub care înțelegem să ducem lupta care definește singurul nostru rost pe aceste meleaguri. Cei cari prin înșelăciune, calom­­nie și orice alte mijloace caută să distrugă sau să slăbească ar­mata tării, siguranța integrității teritoriale, ca și acei cari, prin criminale uneltiri, vor să desfacă unitatea sufletească a neamului, despărțind-o de ideia dinastică, provocând desbinări pe chestiuni­le persoane, în fata dorinței țării de a trăi strâns unită, vor înțe­lege ce se mai rămâne de făcut. "De nu vor înțelege, avem datoria de a le arăta. Ei tara, glorioasă și victorioasă, va păși înainte spre realizarea înaltelor ei rosturi, pășind peste cadavrele câtorva ambițioși. G. BEZA IN­TFEACAT IBc Mentol ~~ fialcBCH-Andrei O comunicare a d-lui Petre Andrei, tânărul, talentatul și simpaticul depu­tat de Iași, a prilej­it la Cameră un mic duel oratoric cu d. Grigore Gafencu sub­secretar de stat la comunicații. Duel oratoric, și prin urmare, evident, victorie pe toată linia de partea d-lui Petre Andrei, a cărui elegantă elocință este bine cunoscută. Dar, în definitiv, care era litigiul ? Foarte simplu , d. Petre Andrei a ex­pus cu o vervă cuceritoare că persona­lul superior din administrația căilor fe­rate nu acordă suficientă atenție d-lor parlamentari. D. Gafencu a răspuns, rugând ca ase­menea nemulțumiri sa-i fie comunicate direct, fără a mai fi aduse la tribuna Parlamentului. D. Petre Andrei a ripostat. D. Gafencu a trebuit să dea noui ex­plicații. S-a făcut teoria datoriei func­ționarilor, de a fi prevenitori cu publi­­cul, chiar dacă ei sânt de la o regie au­tonomă. S-a făcut și teoria dreptului parlamentarilor, de a vorbi în orice ches­tie în Parlament. Firește, dreptate are d. Petre Andrei. De ce te-a trimes nația în Parlament dacă nu poți avea nici libertatea de a pune la locul său, de la tribună, pe un domn inspector de la căile ferate care nu s’a dovedit destul de înțelegător al maestății reprezentanților suveranității naționale ? Cu inaniția noastră obișnuită în toate chestiile, s’ar putea întâmpla într’o zi ca d. Petre Andrei călătorind de la Iași la București, să aibă neplăcerea u­­nui răspuns cuviincios al modestului funcționar ceferist care este domnul ha­mal. Oare nu cumva ar pretinde d. Ga­fencu că nici în acest caz d. Petra An­drei nu ar avea dreptul să vestejiască faptul de la tribuna Parlamentului ? Nu, domnule Gafencu. Trebue să fim mai respectuoși ai prerogativelor parla­mentare. De aceea este Cameră doar, și d’aia este tribună parlamentară , ca să vorbească omul oricând și orice. I. G. Despre acțiunea noastră D. Ion Dimitrescu revine în „Curentul“ asupra unui arti­col al directorului său în che­stia anulării voturilor, între­bând­u-se dacă în definitiv așa cum se prezintă lucrurile nu a­­vem noi dreptate. Articolul „Curentului" con­­stitue un excelent prilej, de a da unele lămuriri. Preconizând anularea voturi­lor la alegerile comunale pen­tru municipiul București nu ne-am gândit niciodată să ur­măm calea cea mai ușoară. Este incontestabil mai lesne să dobândești sufragii, întoc­mind liste cu nemulțumirea tu­turor partidelor politice, care nu și-au găsit locul aiurea, de­cât să ceri lumii să facă o de­monstrație pentru o idee. Ori­cât de numeroase ar fi fost vo­turile obținute prin dibăcii e­­­lectorale, ele nu aveau nici­o­­ valoare pentru noi. Pornind la luptă, pentru o i­­dee, am vrut să știm în mod sincer, fără a înșela pe nimeni, dar tot odată fără să vrem să ne înșelăm pe noi înșine, care este capacitatea de atracție a ac­țiunii noastre. Dorim să știm precis, câți a­­legători, din atâta omenire care oftează împotriva politicianis­mului, vor jertfi o jumătate de oră, pentru a protesta împotri­va partidelor, încă odată, de la început știam că este mai ușor să ceri omului să voteze pe d. Periețea­­nu de pildă sau și mult mai ușor încă să-l rogi să rămână acasă. Cu oameni care sacrifică un crez în favoarea unei simpatii personale, sau cu entuziaști care socotesc obositor să-și ri­dice cartea de alegător nu e ni­­mic de făcut. Nu cerem oamenilor eroism,­­ cerem puțină conștiință ce­­­v­enească. Acțiunea noastră, nu cunoa­ște șiretlicuri. Noi nu clădim pentru a ne vinde casa partide­lor politice, de aceia am sondat foarte serios terenul în care am înfipt temeliile clădirii noastre. Dacă urmam metoda partide­lor politice puteam să avem as­tăzi organizații în toată țara. Care este județul fără nemul­țumiți ’­ Acestea sunt în­totdea­una gata să devină conducătorii unei noui acțiuni politice. De acest soi de politiciani am fu­git ca de ciumă. N’am crezut de cuviință să facem cunoscut prin ziare, nici pe cine am primit, nici pe cine am respins. Banchetul „Vlad­ Țepeș“ de la 4 Februarie va dovedi ce am fost în stare să construim în mai puțin de opt luni de zile, con­gresul din Iunie ce fel de orga­nizații înțelegem să întocmim. GRIGORE FIMPESCU. Bravo, tic mania! Nu este o ironie. Președintele consiliului trebue felicitat pentru o­­m­agiul rostit de dânsul în Cameră la adresa d-lui Titulescu. Veti zice: era elementar ca, după un succes ca cel repurtat de dele­gația noastră la Haga, șeful guver­nului să exprime mulțumiri princi­palului artizan al izbândei. Nici­decum. Să ne amintim­­. Era în toamna lui 1927. Consiliul Societăței Națiunilor fusese chemat să ia o atitudine în chestiunea op­­tanților. Mă găseam eu însumi la Geneva la aceia dată și am văzut lucrurile de aproape. In ședințe, pe culoare, febrilitate. Delegația ro­mână foarte pesimistă. Deja­­ Bucu­rești instrucțiunile erau extreme: dacă pierdem, ne retagem. Și, până în ajunul bătăliei balanța di­plomatică părea înclinată în favoa­rea redutabilului nostru dușman, extraordinarul conte Apponyi. Dar iată venită ziua cea mare și iată, la masa Consiliului, România chemată să-și apere cauza. Greu rol , Ungaria mobilizase tot aparatul său de propagandă (și e imens!); Ungaria trăsese toate sforile (și sunt multe); Ungaria trimisese pe Apponyi — totul e spus. Noi n’aveam decât un om, pe Nicolae Titulescu. Noi n’aveam de­cât o armă: minunatul său talent. Ce a fost duelul acela îl știu cei ce Fau urmărit. Care a fost rezul­tatul, s’a aflat la timp toată țara, biruisem! Intorcându-mă în țară am străbă­tut Ungaria. Un popor în sărbă­toare, se pregătea să-l primească pe Apponyi, înfrântul care-și apă­rase patria. Când Nicolae Titulescu a sosit la București, nici o manifestație. Ci și mai rău, l’a îmbrățișat d. Vintilă Brătianu!... Apoi, din oficine liberale a apărut contra sa un pamflet... ștințific. Mai târziu, din­ aceleași oficine, s’a articulat contra sa... Și mai târziu, când s’a ales re­gentul, aceeași oameni n’aveau de­cât o teamă: să nu se aleagă Titu­lescu... Bravo, d-le Maniu, ai făcut un gest frumos. Căci ai fi avut motiv de supărare privind lucrurile din punct de vedere meschin personal, pentru că Titulescu a făcut la Haga un mai bun aranjament decât voiai să-l faci d-ta. Și ai mai îi putut să fii nemulțu­mit, fiindcă omul care a izbândit nu-i „de-al d-tale“, și asta doare totdeauna în politică. Dar vezi, d da ești omul tuturor contrastelor și spoti, cu aceeași dez­involtură, să semnezi, ca un șef de bandă și statutele nevoiașilor bote­zați in deriziune voinici, după cum poți să faci și un gest cu adevărat occidental, descoperindu-te profund în fața oamenilor de talent care-și apără și servesc țara. Acum înțeleg și eu de ce ai spus d-ta la Cluj că ești altruist. Decât, știi, altruismul are și ei nevoe să fie confirmat, și mă în­­deasa că după d. Titulescu altul îți va da prilejul unui gest Similar. Afară numai dacă altruismul nu te va da afara din casă și te vei decide să cedezi locul d-tale­i ser­gentului de voinici, eternului d. D. R.­ RADU BUDIȘTEANU Să lin citească țăranii! Acesta este­­ formidabilul argument al dlui Iiliu Maniu pentru a legitima fai­mosul proect de sugrumare a libertății presei. „Curentul nu a făgăduit să arate ce au citit până mai ori în ziarele național­­țărăniste, țăranii. Va fi o încoronare foarte interesantă. O așteptăm. Până atunci e bine să arătăm că zia­­rul cernăuțean Cuvântul Țărănimii im­plică un interesant articol, reprodus și în presa din Capitală. Articolul este intitulat „Agitația por­cilor“ și este semnat de d. Valeriu Neamț­­u, prefectul județului Cernăuți. El vine tocmai la vreme pentru a ilustra teoria dlui Maniu: să nu citiască țăranii. Intr‘o jumătate de coloană acest arti­col cuprinde următoarele epitete și apre­­cieri, scrise de­sigur pentru a convinge țărănimea de înaltul nivel moral al vie­­ții noastre politice: „Dobitocesc și nerușinat glas,­­ creer sifilitic, speculant, târfă de samsar, ca­nalie lipitoare, scârbos, puturos, târfă cu obraz de țigan, dihanie etc“. Trebue, prin urmare, să se ia măsuri de constrângere împotriva... ziariștilor ! D. Maniu are dreptate. 3. înarmările sovietice Pretinsa agresiune din partea Ro­mâniei, sau mai f­ine zis tânguirea Sovietelor, are la bază acelaș leit­motiv. Aceiași cunoscută poveste cu care vecinii își aprind masaral­le război­nice ca să țină sub presiune popu­lația decimată de mizerie și boală. Se înțelege de la sine că Sovie­tele, în falimentul economic de azi, n’ar putea să cheltuiască aici o co­peică pentru înarmările lor mili­tare dacă n’ar învedera populației o gogoriță care-i pândește la fron­tiera. Și, spre a justifica măsurile min­tale, presa comunistă denunță ce­lor 120 de milioane de fericiți pe­­ricolul imanent,­­ războiul euro­pean purces de puterile burgheze prin doi procuratori: România și Polonia. După „Pravda” și după „Isves­­tia” cele două țări vecine și aliate nu se gândesc decât să invadeze raiul sovietic. La Kiev, la Chrakow, la Odesa și ia mai toate centrele mari limitrofe viitorilor agresori s au constituit co­mitete de apărare și de organizare a respingerei atacului închipuit. Așa­dar, Europa capitalistă va începe râzboiul, și datoria Soviete­lor este să se înarmeze și, mai ales, să prevină populația de primejdia ce o așteaptă ținându-se cont că viitorul război va fi, după augurii bolșevici, de foarte lungă durată. Pentru cine cunoaște catechismul comunist, alarma Sovietelor este înțeleasă așa cum se cuvine. Fiindu-le teamă, din cauza mi­zeriei și falimentului general, de reacțiunea populației exasperate, co­misarii încearcă digresiuni prin care ii adăjduesc să potolească sau să distragă spiritele, înarmările însă au un scop du­blu, la prima perioadă intră în tactica defensivă, iar în a doua trec la o­­fensivă. Armata roșie se pr­epară astăzi să prevină războiul, dar dacă el nu vine, atunci îl provoacă ea ca să pareze revolta internă. Aici este partea delicată care tre­ Hiește examinată de guvernul nos­tru, întrucât înarmările Rusiei nu pot rămâne fără întrebuințare. HIM, Dinamită sufleteasca Legile sociale nu se poți închide intr’o formulă, n’au rigiditatea și u­­niversitatea științelor fizice sau ma­tematice. Știința propriu zisă, e clă­dită pe materie și in materie, lu­crează pe teren luminat, — știința socială e mobilă, tremurătoare și clădită pe argintul viu sufletesc, te­renul ei este gelatinos. De aceea un politician ilustru, este un doctor psi­hiatru. Spiritul a învins totdeauna materia. Probleme noastre de ridicare na­țională sunt aceleași de 2000 de ani, din domeniul sufletesc. N’am putut să ridicăm acel im­ponderabil care se numește lene și să infiltrăm acel „ce“ insubstanțial care se numește entuziasm. Nici un politician n’a spus națiu­­nei un ,,dar catastrofic, răsunător, ca să răstoarne straturile sedimen­tare ale societății, să dislocheze ne­păsarea comodă și bine așezată, să zvârle narcoticul milenar. Era acesta un rău ? Nu. A se revolta înseamnă a cere o valorificare a drepturilor încălecate, a se schimba o stare dăunătoare prin una mai bună. Civilizația nu este decât o urmare, o succesiune de insurecții, de re­volte, când contra ostilităților for­țelor fizice — natura — când con­­tra forțelor sociale. Franța cea mai bogată în transformări nu este prin excelență în capul civilizației ? Societatea, pentru a progresa, are nevoe de mutațiuni, care nu sunt altceva decât revoluții sociale. Revoluționarul este o parte din geniu, pentru ca el nu vrea să se lase distrus de mediu, de presiunea condițiunilor ambiante, ci luptă con­­tra lor. Violența e creatoare, ea li­berează omul de prejudecăți. Fără vibrațiuni, societatea se galvanizea­­ză, se anchilozează, moare. Viața omenească e o desfășurare de evenimente și de tentative. Sim­plificarea lor, este apropierea de viața animalică. Evenimentele din natură, au de­șteptat pe om, evenimentele din is­torie au deșteptat popoarele. Vă place oare viața prin care treci ne­văzut, anonim ? Vă place o piesă de teatru lipsită de acțiune, de întâm­plări ? Nu. — O fluerați ! Cercetați evenimentele trecutului nostru. E o piesă fără actori și fără­ acțiune. Vă pasionează istoria Italiei, a Franței ? Sunt evenimentele cu eroii lor. Punctul nostru nevralgic trebue a­­tacat, numai astfel ne putem cunoa­­ște. Eu văd Înainte putința unei magii, unei deșteptări. Pentru aceasta nu trebue un su­flet cu dinamită­­ și dinamită sufle­tească. TH. M. ALAN. Iarmarocul electoral Citim sub acest titlu următorul ju­­dețos articol in ziarul „Informato­rul“ din Botoșani : Cu alte cuvinte suntem in plină campanie electorală !... Biiiiinee ! Au reînceput panglicile, sforăriile, demagogiile, atacurile, promisiunile și minciunile votului universal cari de­filează zilnic prin sate, trâmbițând astfel „principiile1­ partidelor și poli­ticianismului care înjunghie mai a­­dânc în sufletele cinstite, care ■ar se vătaf" triciUí-icöobri»!-" blid de linte. Se deplin liste, se strâng bani, se scot ziare periodice, sforăie iară?’ prin sate; automobilele cârciumile rurale cu brevete scump plătite, sunt din nou pline cu „ai noștri” cari dis­cută prestația, islazul, chibriturile, „gaza‘‘ porumbul și grâu­l. Capuehihaiele respective ale parti­delor în hârlag electoral, au prins ia­răși a se ciordări la răscruci de duru, amintind, comparând, amenin­țând. Scarlatina și tifosul vor contamina la comanda prefectului, ca întotdea­una, satele vrăjmașe guvernului. Eri stăteam de vorbă cu un sătean copt la minte și cinstit la suflet. L’a deschis pe acesta din urmă și la așe­zat sub ochii mei. — „Ei, domnule,... e rău ! Eu, — ce să-fi spun, am votat întotdeauna cu guvernul. Cu liberalii, cu ave ieș­eană și iar cu liberalii. Dar toată nă­dejdea-mi era la național-țărăniști. Of­tam cu dânșii, dar votam cu guver­nul, nădăjduind că lucrurile se vor îndrepta". Așa că.... „devenind“ că au venit „ai noștri“ (adică cei de azi) la câr­mă, am votat cu sufletul plin, cu ei. Vorba lor timp de 10 ani prinsese chiar în inimă. Azi pleacă, mâine ia­ră... Am votat și am chiuit o bucu­rie, mai ales la gândul că pâr­ăciile se vor împuțina ca și scumpetea, iar belșugul va crește ca și dreptatea. Mam­ înșelat mai rău ca totdea­una ; am ajuns acuma să plătesc un kilo de vin cu 12 kile de popușoi, o kilă de „gază" cu trei kile de po­pușoi ; și dacă ași vrea metalna fu­matului, ași cumpăra fumul și aprin­sul maltei cei de pe o zi cu patru kile de popușoi. Dare pe hectar, prestație la prund și șosea sau în bani pe cari-i „mă s­luește1 primarul ,ist" nou ; vom plăti la drumuri pentru cai, căruță, vită, pentru drumurile din sat, tre­cerea pe poduri, pentru islaz, la dughenii marfa mai scumpă, ca să ai­­bă și negustorul de unde plăti biru­rile... Zice primarul nostru din comuna că guvernul ține cu noi țăranii, dar la sfârșitul anului vom vedea c'am cheltuit cu dările îndoit că anul tre­cut. Jandarmi n'avem­, din coșere­ne fu­ra și ri­stu­l de strânsu­ră, șbojăla e neacoperită, în biserică suflă vântul dar popa și învățătorul din sat can­­didează la județ și zice că „acu­-i st­ea“­­ toată lumea c­u colacii ! Adevărul este că votul universal n’a slujit numai la întormocarea „voi­nicilor“, iezuitismului ardelean s­tâmpeniei regionaliste a lui Mâță, Bou, Vacă și ceilalți erbivori și necu­vântători din Basarabia lui Stere , după cum n’a servit nici numai mascaradelor defilante ale congrese­lor județene, ci, așa cum a fost speculat, cu fă­­gădueli mincinoase, a avut darul să zăpăcească, la început sutele de mii de alegători creduli, fricoși, inculți dar cinstiți la suflet. Azi, însă, speculați­unea votului u­­niversal de către toți demagogii fău­ritori engrosiști de legi, jehăitori de întruniri rurale și mincinoși de iarma­rocuri târgovețe, a ajuns a da rezul­tate neașteptate . Reacțiunea contra minciunei, hoție, și înșelăciunea politicianismului. Guvernul acesta va cădea. Va veni altul. Ei și ? Care va fi fo­losul practic. Până c­ând nu­ va dispare h­oțki din câmpul politicianismului și până când nu va amuți minciuna în guri demagogului, ne vom sbate și ne vom lovi cu capul de pereți. Ne vom întoarce buzunarele pe dos ca să fim în regulă cu carnetele de impozite și ca tancredismul tre­cut sau vidrighii­smul actual să fie satisfăcute. Ultimele dezvolțări politicianiste sporesc prestigiul, întăresc speranța și fac să crească numărul celor ce văd salvarea, numai în liga „Vlad Țe­pe?*4*. RAMIRO NECULAU SPIRITUL VINOVAT Râzb­­oiul și urmările lui Războiul omenirei a răsturnat a­­cu mai multa învie­rșimare pe a­­ceastă viață tihnită și ușuratecă, a spulberat-o — și a pus în locul ei o lume nouă, învrăjbită, răzvrătită și zăpăcită de tendințe și porniri, unele prielnice, altele vrăjmașe, cari nu și-au găsit încă închegarea într’o formulă generală și salvatoare, sin­teză de statornicire și generatoare de noi îndrumări; întreaga Europă este zbuciumată de atâtea păreri divergente cari se ciocnesc și se hărțuesc unele pe al­tele — iar învălmășala luptei pentru ideile și principiile noi este atât de mare încât ai impresia că restabi­lirea ordinei și a liniștei se îndepăr­tează tot mai mult. Războiul adevărat s’a deslănțuit i­rumul spiritual. Spiritele se dușmă­nesc, ideile se bat, concepțiile se lovesc cu atâta furie încât, pacea mult dorită și trâmbițată, armoni­zarea atâtor contradicții, nu știm dacă se va înfăptui vreodată în ca­­zul că a mai rămas vre­o speranță de înfăptuire. Amenințările se încrucișează de la răsărit la apus, și de la miază-noap­­te la miază-zi. Formele de guvernământ, regi­murile politice, statutul viitor al po­poarelor, uniunea sau federatiun­ea lor, pe bază politică sau economică, chestiunile financiare și economice, garanțiile de neagresiune, dezarma­rea, războiul în afara de lege, Liga Națiunilor,, și multe altele, sunt a­­tâtea probleme mari și solutiuni în­chipuite cari nu-și mai­­ găsesc as­tâmpăr, cari preocupă pe toți oa­menii politici, fără ca să vedem vre-un rezultat practic, formal și concret. Europa se află într’o perioadă de studii pregătitoare, de cercetări și cibuiri — iar starea aceasta tran­zitorie și șovăelnică pare că ar aș­tepta ceva puternic, o voință impu­nătoare, aproape supra-omenească, hotărîtă și tenace, care să pue ca­păt nesiguranței generale printr’o acțiune de coordonare și de solida­rizare, cu suprema ei autoritate. Toate statele conștiente de va­loarea lor, de rostul și însemnăta­tea ce o au, și-au dat seama și s’au resimțit de această criză acută care e prevestitoare de transformări ra­dicale în organizația socială. Ele s’au deșteptat la timp, s’au alarmat și au luat măsuri grabnice — au făcut sforțări reale pentru ca împrejurările și evenimentele viittoare sa nu le surprindă nepregătite și descoperite; ele și-au asigurat o viață internă bazată pe ordine și disciplină, o organizație politică pu­ternică și adecvată timpurilor ex­cepționale, și-au­­ întărit finanțele și economia țării, ca să poată face față unui eventual zdruncin catastrofal care­ le-ar putea periclita existența. Dintre statele rămase nepregătite și descoperite, fără organizație po­litică temeinică, fără finanțe și cu o stare economică zdruncinată este, fără îndoială, și în primul rând, Ro­mânia. Această constatare nu e deloc îmbucurătoare — dar suntem datori să o facem și să o primim, fără a ne copi. Realitatea brutală a faptelor nu o putem ocoli cu vorbe goale și min­ciuni sfruntate. Faptele rămân fapte, și adevărul lor se impune prin pro­pria lor tărie, încercările optimiste sau sofistice de a le înfățișa în trandafiriu numai din mic sentiment sau din calcul meschin, astăzi nu mai sunt per­mise. Răul pe care ni-l fac­e atât de mare, atmosfera falsă pe care o creiază în spiritul țării e atât de păgubitoare încât nu le mai putem considera ca simple naivități­ sau prostii necugetate, ci ele capătă ca­racterul de acte subversive, scele­rate și condamnabile. Ceia ce se putea înainte de război, astăzi nu mai e îngăduit. Prin indolența și toleranța de cari ne-am făcut vinovați o viață întreagă, — prin nepăsarea cu care am primit toate opiniile false și toate curentele greșite fără nici un control și fără ca să reacționăm, am ajuns la concluzia fatală, la ruina pe care o vedem în jurul nostru și pe care suntem datori cel puțin acum, cât mai e vreme, să o privim drept în față. Schimbându-ne mentalitatea împrospătâdu-ne spiritele, prin re­și culegere și voință, vom izbuti să învingem, și trebue să învingem. TOM A METAXA

Next