Epoca, mai 1930 (nr. 373-396)
1930-05-01 / nr. 373
No. 373 3 LH REDMflA $1 ADMINISTRA) IA BUCUREȘTI, ONICA VICTORIEI Nr 33 Reclam« și inserții $e primesc la acuzația ziarului și la toate a*«*țîik «ie publicitate Telefon 3 € 2 în FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAI RLICESCU - BrICCLOT: Gr. N. FILIPESCU •Isin Mai 1939 Tic, scumpă ara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae filipescu CREDITUL ii C» sa existe credit trebue sa existe disponibilități, căci creditul nu este decât substituția unei persoane care nu are drept de aprovizionare in locul altei persoane care are acest drept și nu are intenția să-l satisfaca. Puterea de a împrumuta provine din decizia celui în drept de a nu face vaz de puterea de cumpărare, câștigată printr-o vânzare anterioară. Cum dreptul de aprovizionare nu trebuie să întreacă disponibilitățile în natură cu care se poate satisface acest drept la cerere, rezultă că capitalul monetar disponibil la plasare trebuie să corespundă în valoare cu produsele disponibile. Se vede de aci cât de greșită e ideia celor ce crei că sporirea emisiunii este un izvor puternic de credit. Nici emisiunea monetară, nici creditul nu creiază produse. Creditul servă numai pentru colectarea disponibilităților mărunte spre creia capitaluri mari, precum și pentru a trece disponibilitățile din mâna celui ce are dreptul a le consuma dar nici nu vrea să le consume impiroductiv nici nu poate să le investească productiv, în ce caz se întâmplă această amânare a dreptului de a cumpăra? In trei cazuri. Orice om păstrează o reserve permanentă a dreptului de cumpărare, pentru a preîntâmpina neprevăzutul, de aceia vom găsi în punga săracului ca și în aceia a bogatului o sumă de bani mai mare sau mai mică la orice moment. Cea mai mare parte din emisiune este absorbită de aceste sume cari staționează permanent în pungile indivizilor și reprezintă o amânare permanentă de satisfacere de drepturi. Banca de emisiune acorda dreptul de a aprovisiona astfel amănat de cei in drept debitorilor săi. O a doua asemănare a satisfacerii drepturilor de aprovisionare provine din faptul că datele la care omul are nevoie de aprovisionare nu coincid cu datele la care el câștigă acest drept. Astfel lucrătorul primește salariul Sâmbăta și păstrează banii până Sâmbăta viitoare, funcționarul primește banii la finele lunii și îi păstrează până la luna următoare. Cheltuelile cari se fac rar sunt cele cari provoacă rețineri de bani. Plata chiriei, cumpărare de lemne, vestminte și alte cheltuieli anuale necesită rețineri săptămâna cu săptămâna, luna cu luna. Invers, cei ce-și primesc venitul anual trebuie să rețină bani pentru necesități îndepărtate. De timpul de staționare al monedei depinde cantitatea de monedă necesară. In țările în cari se practică mult obiceiul depunerilor în bănci chiar a reservei permanente se creiază sursa de credit bazată pe emisiunea monetară. Această sursă nu da decât crâmpeie de credite scurte și foarte variabile. Plasarea lor de către bănci necesită rețineri de reserve spre a acoperi eventuale cereri. Ele prezintă un pericol permanent când sunt investite pe termen lung, care pot fi cerute la orice moment și dau loc la crahuri. Ele nu pot servi decât la afaceri de scurte durate, în genere afaceri comerciale care nu sunt operații de producere, ci de distribuție. Cu creditul bancar, chiar cel de emisiune, nu se poate spori producția singurul izvor de propășire. Pentru producție învestirea nu trebue să facă apel decât la economia, care este renunțarea definitivă la dreptul de cumpărare contra unei remunerații periodice. Investițiunea nu trebuie să provină decât din aportul social sau cel mult din creditul obligator pe termen lung. Una din marile greșeli financiare, efect al utopiei revalorizării, a fost la noi investițiile de credite scurt in afaceri industriale de lungă durată. Iluzia că isvoare miraculoase vor umple disponibilitățile fără muncă a permis ea însăși Banca de Emisiune să devină acționară la Societăți Industriale, fie direct fie prin scontarea portofoliului Creditului Industrial, instituția hibridă fără izvoare de alimentare care formează credite lungi prin juxtapunere de credite scurte. Propășirea economică este efect a două cauze: munca intensă și economia serioasă. Pentru ca aceste contingente să se producă trebuie o anumită atmosferă. Prima condiție este siguranța. Omul nici nu muncește, nici nu riscă, nici nu economisește când nu e sigur că în afară ce riscurile normale, munca și economia lui vor servi mai târziu lui sau urmașilor lui. Nesiguranța închide robinetul formării capitalului. Această siguranță ne lipsește pentru că noi înșine am distrus-o. Cel dintâiu și mai aprig distrugător de siguranță a fost Statul. După anularea fără rambursare a creanțelor provenind din deprecierea monetară, după spoliarea proprietății rurale prin expropriere fără plată, după spoliarea proprietății urbane prin legea chiriilor a venit înșelătoria pe față. Comenzi, contracte și angajamente de tot felul fără a ști cu ce se vor plăti. Au urmat apoi refusuri de plăți datorite, angajamente legale nerespectate, contracte legale încheiate, modificate prin silnicie, legi provocând investițiuni individuale periclitate prin modificări freqvente cu efect retroactiv. O întreagă chiriera de moratorii, concordate forțate, au transformat angajamentele în bășici de săpun. Capitalul este foarte timid și fricos. Lucrul se explică când ne gândim că cel ce economisește prefera două vrăbii pe gard în loc de una în mână, când proverbul nu dă pe cea din mână nici pe zece de pe gard. Miniștri de Finanțe cari s’au perindat, și cel actual cu prisosință, nu au avut cea mai mică noțiune de cea ce se cheamă probitatea comercială. Ei au crezut, uneori de bună credință, că refuzând respectarea unor angajamente oneroase aduc servicii tării și n’au înțeles că ceia ce au câștigat este nimic față de cea ce au pierdut, adecă creditul. Românul zice că mai bine decât să-ți iasă numele, să-ți iasă ochii atât de bine a caracterizat el creditul moral, cel material fiind o consecință a primului. Unde însă nesiguranța a atins paroxismul a fost la venirea guvernului actual. Adus prin demagogie, fără experiență, fără oameni de valoare și mai ales fără caractere, acest guvern aliat cu trădătorii, a venit ferm hotărât să-și consolideze dominația. Creiarea voinicilor, disprețul opiniei publice, suprimarea legalității, creiarea de legi speciale pentru concediarea în masă a funcționarilor, încheiarea de contracte oneroase în folosul partizanilor sunt simptome de maladie adâncă care ridică orice siguranță. Modificarea impozitelor pe clădiri de trei ori în cinci ani, modificarea continuă a tarifului vamal, modificarea frequentă a tarifelor pe c. f. r. au săpat temelia creditului și ne-au adus la criza actuala, care crește pe când impositele sporesc. Vom analiza cum disolvă nesiguranța, creditul. ALEXANDRU PERIEȚEANU. Principiile sunt pris î. Rețeta lui Lenin spune: masa nu-și dă socoteală de nevoile ei reale, și odată captată, trebue tăcută fericită chiar împotriva voinței ei, fie și prin mijloace violente. In acest fel se explică democratismul național-țărănesc , legea alarmismului și promisiunea dictaturii financiare a d-lui Virgil Madgearu. Consecința ar fi fost punerea in baterie a mitralierelor la Ministerul de Finanțe. Credeam până acum că un guvern eșit din alegeri libere reprezintă exact interesele tuturor claselor sociale. Văzând pe podgoreni la Finanțe, începem a ne îndoi. Presupunem că un guvern eșit din alegeri libere are toată autoritatea, toată priceperea și toată promptitudinea in rezolvarea conflictelor dintre clasele producătoare. Autoritatea a însemnat somația adresată d-lui Madgearu de a eși pe balcon, scoaterea d-sale pe balcon, afirmația podgorenilor, spusă răspicat in față, că nu-l cred ; priceperea a însemnat felul admirabil in care ambele clase de producători au fost satisfăcute precum și dispariția oricărei activități parasitare; prompitudinea a însemnat graba ce a arătat de a veni pe aletmi și a promite. Presupuneam că regiile autonome vor da rezultate strălucite, in adevăr calea ferată a sequestrat lăzile poștei. Deci autonomie șî cetățeanul așteaptă corespondența. Consiitenți, ar trebui să ne ducem in corpore, să somăm pe ministru, să-l huiduim și sigur vom avea telefoane bune. Decât nu mai știu ce facem cu principiile: democrație cu alegeri libere, cu regii autonome, cu dictatură financiară, cu libertate individuală. Ce dreptate fiscală ?!.., Dr. N. Expozeul Directorului General C. F. R. Expozeul ce Directorul General al căilor ferate a făcut prese), nu face decât să confirme starea haotică in care se găsește această administrație: nenorocita atmosferă a politicei de pricopseală, în care ne învârtim dela războiu încoace, iși arată aci toate roadele ei nefaste; cercul vițioi, — nu sunt venituri din cauza unei rele administrațiuni și este o rea administrație fiindcă se face numai politică de partid — la calea ferată, se închide perfect. Este exact că veniturile au scăzut din cauza relei stări generale economice, dar nu e mai puțin exact că, cu o administrație strânsă și cu grijă de banul public, nu ne am găsi in fața dezastrului ce lasă să se vadă Directorul General, și de care în mare parte d-sa este responsabil ; de aceea și expunerea sa este desfânată searbădă, nu dă nici o speranță de îndreptare, și cea ce este mai grav denaturează adevărul. De obicei un Pâini .Ministru face, mari sacrificii pentru țara lui. Luați un exemplu recent, cum se comportă d. Tardieu, premierul Franței, și veți vedea cât suferă omul acesta ca să poată restabili mersul normal al țării și prestigiul parlamentului. La noi, însă, de 20 de ani, România nu a avut decât prim miniș ; ♦.ti cari nu s’au gândit decât iar stomacurile lor sau la ale partizanilor respectivi. Atât de întărită este situația politică și atât de scoborât nivelul ideii de partid încât, cel din urmă individ înscris in cea mai umilă grupare primează față de Stat și de națiune cu o superioritate care nu îngădue nici un fel de comparrație. Este destul „să fi bipfard la ale li’éa, din Șotânga» să fi schilodit un agent 'din tabără adversă,, ca partidul să-ți pună la dispoziție toate resursele, țării din cuvenita guvernare. Cu d. Maniu, însă, lucrurile, au luat o întorsătură mai gravă. D-sa, prin execelența, are o predilecție, o slăbiciune pătimașe, pentru toți partizanii și în special ceva bolnăvicios pentru amicii politici,certați cu justiția. Pentru aceștia din urmă, șeful partidului național este capabil să-și facă chiar Harakiri numai să nu-i mai vadă tulburați de Parchete. Consecvent slăbiciunii sale. d. Maniu cum aude că un partizan a fost citat la tribunal, pentru cazuri infamante, 1 judecă D-sa mai întâi. Așa sa petrecut cu Rebreanu, cu Moldovanu etc., și, în ultimul timp, cu Aurel Dobrescu. De altminteri nu se mai face nici un secret din patima șefului Ziarele au și anunțat că ei. Maniu a primit să judece d-sa, anticipat cazul directorului ministerial al guberniei Brașovului. ■— Spune cinstit, Aurel, cât ai luat?... — Șefule, n'am luat decât, una peste, alta cinci milioane. — Apoi dragule, frumoasă sumă, dar ai dat și ți ciulă la mână ? — N’am dat nimic, nam iscălit nimic, chiar și rezoluția am pus pe altul d’a făcut-o, și-a serifiaf ö tot el, cu mâna lui! După «re d sa vorbește de cunoscutele chestiuni a gratuităților și reducerei tarifelor, cărora nu le dă nici o soluțiune, și laudă că a făcut economii până la 20% la combustibil și unsori, având grijă să ne arate mai întâi, că a suprimat sute de trenuri neproductive, că a suprimat asemenea trenuri este logic, dar rețeta cea mai bună ca să ajungă la 100% economie de combustibil este să suprime tot traficul. Cu asemenea debuturi expozeul său indică diapazonul din ce în ce mai sus. Așa, ne vorbește de concediurile de personal, de selecționarea lui, dar se ferește să spui ceva de numerosul personal angajat cu lefuri cari fac să pălească pe vechii ceferiști, mai mult incă afirmă mai jos, că nu a angajat pe nimeni, când adevărul e tocmai contrariul. Toată administrația C. F. R, fost împănată cu toți nepricepuțiia oameni de adunătură și fără scrupule. Direcția financiară, proaspăt ~ No.că astui formidabil și minteni o comunic la Blaj ca să te absolve. Rim. Reproducerea treibaierilor parlamentare Credem că nu exista parlament pe lume care să-și permită curajul, rușinii pe care o prezintă tipărirea și deci redarea in p Arn ie a desbatterilor parlamentare așa cum este la noi. Printr-un canoni i fericit de imprejurări mai mult întâmplătoare ori silite — ca .să-i imprimăm caracterul real decât .vol'. textul desbaterilor parlamentare. apare întrio formă estetică și cuvnciară. Dar ceea ce se strâdinMe «îl sugi» țintfiste și priceperea a doi oameni din direcția stenografiei Camerei, cari au meritul oc~cidm Utilizarii ,amintite mai sus, dispare sub defectuozi către imprimeriei Monitorului Oficial. Atât desbaterile cât și testele legilor votate apar nici mai mut nici mai puțin decâ cu două luni întârziere. O categorie imensă de interesație fiiiui-â să nu ia cunoștință de desbateri pe cale oficială decât, după două luni. Se adaugă la aceasta și cazuri similare cu acela al felului in care nu poate fi informat cum ar trebui fidui do . miniștrii de război asupra legii reorganizării armatei, pregătită sub ministru predecesor. Cu prilejul unei comunicări a dju. dr. N.Lupu, care propunea să se înființeze o Tipografie a Parlamentului, adunarea a aderat la această propunere cu aplauze entuziaste, iar d. Lt. Cicio Popp, președintele Camerei, a făgăduit că în cel mai scurt timp vaface să ia ființă acea tipografie. Oici, Cicio Popp nu se ține de vorbă. Poate fiindcă nu apreciază valoarea cuvântului dat ori pentru că cedează presiunilor unui infim număr de interesați. Acest fel de timiditate provocată de unele presiuni poate fi o explicație, dar nu totdeauna explicația este o scuză.. Și ca să nu lungim prea mult cadrul acestui îndemn la un lucru bun — fiindcă îndemnurile bune plictisesc chiar și pe d...Ci Ceo Popp — mu, vrem să mai amintim decât că locul pentru instalarea tipografiei resists și clădirea nu așteaptă decât aducerea mașinilor. Iar cheltuiala . ro» producerii, desbaterilor parlamentare ser reduce cel puțin la jumătatea calei actuale. < . f. creată cu un director cu 56.000 Iei lunar, în plus o altă sumă de aceași valoare ca făcând parte din comitetul financiar și altele multe, cu una sută (și afirm una sută) de comptabili noi angajați cu lefuri de la 30 000 lei lunar, în pus, cu șefi de cabinet cu localuri somptuoase, cu numeroși alți funcționari de ambele sexe, în limbagiul d-lui director general, se chiamă economie : automobilul Cadillac, nou nouț, al d lui director al întreținerei, toată falanga de tinere basarabence Jicari flutură In jurul acestui dubios personagiu, sunt economii; toată registratura generală cu faimoasele cămăși-dosare, cu cei 300 de curieri cari o poartă prin toate biurourile răspândite în tot orașul, numeroși lucrători ce stau fără lucru în ateliere, fiindcă după cum afirmă chiar directorul general valoarea salariilor plătite lor, este de peste un miliard anual și nu au materiale de lucru decât pentru 500 milioane, se chiamă iarăși economii Și gospodărească rapartiție a bugetului. Comenzi de ICO locomotive, plătite cu una sută milioane mai scump și lucru care dacă s’ar confirma, — neputându-se înscrie în curbele macazurilor noastre, — este de o gravitate și mai mare, sunt iarăși economii; gratificații date personalului superior, cari după însăși afirmația directorului general au fost numai de 30.000 lei de fiecare director anularea contractelor de traverse încheiate de fostul director general și angajarea de furnituri de traverse cu prețuri mai ridicate etc., etc. iată în câteva cuvinte economiile ce s’au făcut sub actuala administrație. Dar misiunile prin streinătăți, dar comenzile la atelierele particulare, lucruri asupra cărora vom reveni intr’un alt articol, ce înseamnă, dacă nu o curată bătae de joc de banul public! Ni se vorbește apoi de selecționarea personalului! când în capul direcțiunilor se numesc oameni absolut nepricepuți tehnician! nuli, când unii din ei sunt certați Cu justiția și au chiar dosare de instrucție lăsate în suspensie, cum e cazul directorului Codreanu dela 11 întreținere, neputând scăpa de el, pusese la serviciul statisticei unde nu era nici o învârteală, apoi domnule directe* general, să ure i ® cu «tare aceasta nu se chia«stă de loc selecționare, ci pur și simplu nerușinare! îmi vei răspunde că ți-au fost impuși, ds t dar noi era rolul sa joace autonomia și autoritatea d-tale. Iată în câteva linii situația la căile ferate : noi am afirmat întotdeauna că nu este o altă soluțiune decât concesionarea, fiindcă este imposibil să se mai găsească un director general, dornic de a face ceva, care să primească amestecul politicianilor, știm că ni se va spune că suntem nepatrioți, se va agita d. Vintilă Brătianu; cu tot regretul trebue să răspundem că și d-sa este vinovat de impunerea acestei soluțiuni, la câre nu a închis chiar d-sa ochii, pentru interesele de partid ! ! In definitiv remanesc un singur efect bun al expozeului d-lui director general al căilor ferate, a învederat că nu e omul providențial să scoată această administrație din făgașul politicianilor ba mai mult a adus-o întrio astfel de situație, încât d-sa a devenit, fără să vrea, cel mai fervent apărător al comisiunei. NICOLAE MAREȘ Slăbiciunea d-loi Mania »MMU 22. mmm» Viața pontica la Banat Alegerea am foș-Toronfal TIMIȘOARA. — Pe timpuri, nimic nu era mai pitoresc în Banat, decât o alegere electorală. Elocvenți din fire, amatori de spectacole și muzică, bănățenii așteptau o alegere electorală, cum la oraș cucoanele așteaptă un bal, unde să-și poată expune toaletele de sezon, sau, mai bine zis, cum „diplomații“ din guvernul d-lui Maniu iubitori de plimbări gratuite așteaptă seziunea Ligii Națiunilor, sau ceva la fel. Candidații, și susținătorii lor, erau prețuiți după talentul oratoric, după spiritul și vena cu care-și susțineau dezideratul. Bănățenii luau în seamă numai jocurile și formele fanteziei, ținând să arate că se ridică deasupra materialului greoi, căci cei mai artiști dintre românii noștri „ei“ sunt. Propaganda electorală se făcea cu luni de zile înainte, dându-ise forme diferite, frumoase și interesante. Petrecerile cu concursul fanfarelor și banderiilor, se țineau lanț în ajunul alegerilor. Azi, totul s’a schimbat. La 4 Maiu, la Timișoara, are loc alegerea de deputat pentru locul rămas vacant în urma demisiei din Parlament a d-lui Sever Bocu, numit director al Regiunei a 7-a Timișoara, despre care ne-am mai ocupat și ne vom mai ocupa. Pentru acest loc de deputat rămas vacant, s’au depus până acum două liste: Pe prima listă figurează candidatul oficial al d-lui Maniu, d. loan guvernului Petrovici, fost inspector școlar, de curând eșind la pensie, care e aproape necunoscut în județul nostru, iar pe a doua listă figurează cunoscutul agent comunist Koloman Mueller, condamnat, la închisoare și amnestiat de mai multe ori, și care se bucură de foarte puțină popularitate în rândul muncitorilor șomeri din Timișoara. Pentru alegerea dela 4 Maiu, nu s’a făcut nici un fel de propagandă electorală. Comuniștii nu au voie să țină întruniri din motive ușor de înțeles. Candidatul guvernului a ca și un om mort. Singurul sprijin ce-l va avea va fi dela cetele de voinici, restul poporului bănățean nu vrea să știe de alegeri. Susținătorii candidatului oficial al guvernului, „oamenii politici“ ai d-lui Maniu din Timiș- Torontal, nu mai au curajul să se avânte prin sate pentru propagandă electorală, căci sunt luați la goană cu pietre. Poporul s’a săturat de „ei“. Cu un cuvânt, ajunul acestei alegeri electorale, îți face impresia că ești în ajunul înmormântării politice. Să fie asta un semn firesc pentru partidele noastre politice și mai ales pentru guvernul nefast al d-lui Maniu? De ce n’ar fi? Doară este destul de vizibil, și pentru orbi chiar că poporul s’a săturat de politică și de „politicianii‘< ingrați, fanfaroni de drumul mare, dar nici în promisiuni cari n’au devenit niciodată realitate. Bănățenii, în majoritate, se vor abține dela vol. L. X. NUMAI ATÂT! In nenumărate rânduri ziarul nostru a destăviluit diferitele nereguli săvârșiți»*’ la Ministerul de finanțe sub trecuta guvernare, postul secretar general Cristu Simionescu transformase instituția într’un șantier enorm de antreprize. Se cumpăra și se vindea, se amenda și se scutea de amenzi, se trafica cu moștenirile, cu zahărul, cu spirtul și cu toate timbrele, ca și cum ministerul de finanțe ar fi fost o afacere particulară concesionată fostului secretar general și numerosului său stat major. În urma luptei dusă de „Epoca“ înaltul funcționar a fost suspendat și judecat dar, așa cum merg lucrurile la noi, necinstitul slujbaș nu și-a luat o pedeapsă adecuată nelegiuirilor comise. Se spunea că „perspicacitatea“ lui îl pusese la adăpost deși se constata delictul, întrucât lipseau dovezile — și Cristu Simionescu, prin tangenta sau pe ușa de din dos, e scăpat de sancțiunile cuvenite. In timpul din urmă organele ministerului, adică foștii lui subalterni, au dovedit cu probe că cele relatate de noi erau perfect adevărate. Iată ce scriu azi ziarele cu privire la ultimul control fiscal din care reese cât de cinstit este funcționarul de care vorbim și mai ales cum înțelegea el să lucreze chiar în ministerul ce conducea: „Organele de control fiscal au constatat că d. Christu Simionescu, fost secretar general al ministerului de finanțe, a sustras de la declararea veniturilor sale impozabile, o sumă de aproximativ două milioane. In consecință s-a încheiat procesulverbal prin care d-sa este impus la plata sumei de S00.000 lei, care reprezintă : 400.000 lei partea cuvenită statului ca impozit și 400.000 lei amendat . Desigur, se vor găsi oameni care să spună că nu-i nimic extraordinar în purtarea lui Cristu Simionescu și că el își va lua pedeapsa prin aplicarea amenzii. Dar numai atât se cuvine unui funcționar de carieră, care era pus tocmai să preîntâmpine asemenea fraude ? Numai atât „să plătească“ Cristu Simionescu pentru frauda sa ? Justiția țării nu poate da o pedeapsă care să pecetluiască necinstea unui fost secretar general care fura ca în codru ? Dacă nu se va pedepsi așa cum se cuvine, atunci să nu ne prindă mirarea dacă, mâine, o conisiune specială va dovedi că pungășia a fost comisă, de un secretar particular, — și că Cristu Simionscu va fi rechemat pentru calitățile sale fiscale, să conducă iarăși ministerul de finanțe. Și iar, să nu ne prindă, mirare, dacă actualul secretar general e Const. Teianu, care a pus la cale descoperirea hoției lui Cristu Simionescu, acelaș d. Teianu, care cutreeră din redacție în redacție , ci destăinuirea hoțiilor comise de fostul său șef —, va fi la rându-i descoperit și amendat de Cristu Santonescu, ba poate și mai mult, A. C. Bucureștii de azi Citeam zilele trecute într’un ziar străin, câteva reflecții ale unei corespondențe de ocazie la adresa noastră. Ne găsea o mare calitate. Aceea de a fi oamenii cei mai veseli din Orient și ne asemăna Bucureștii noștri ca viață cu aceea a Parisului. Mărturisesc că nu ar fi fost deloc exagerat dacă aceiași corespondență ne-ar mai fi găsit o calitate . Aceea de a întrece în nesimțire chiar pe Turcii lui Abdul Hamid. Am fi noi oameni veseli, frumoși, eleganți, „toujours à la mode“, dar obrazul acesta care pare că ar avea aerul că e subțire, cum poate suporta toate porcăriile bucureștene, fără ca nimeni să nu se revolte, fără ca nimeni să nu intervie să se ia vreo măsură de îndreptare. Gatiți o stradă. Ei bine este o adevărată șansă să poți găsi o tăbliță indicatoare, cu numele, străzii. In străinătate Ia fiecare colț de stradă știi și găsești sigur o tăbliță cu numele străzii. La noi lu .București nimic.Nici nume, nici număr. Apoi să ne i erte edilii, atât cei trecuți, cât și cei prezenți. N’au bani, atunci să oblige pe proprietarii respectivi, să sacrifice câteva zeci de Tei,costul unei tăblițe și a numărului casei,, și să se pue la fiecare colț. In privința aceasta mai e de adăugat ceva. Este o confuzie de nedescris în Bucureștii noștri cu denumirea de stradă, stenchelă, alee, uliță, splai, bulevard, fundătură, ulcioară, cale, șosea și mai știm noi ce altă năzdrăvănie. in vremurile acestea de standardizare, nu găsește nimeni util să se fixeze odată pentru totdeauna 2 sau 3 denumiri definitive? Spre ex. să rămână definitiv strada, calea și fundătura. Sau să se propun denumiri cât mai adecuate și cât. ..mai românești. Noi pare că. am prefera denumirea de „casei“ celei de „bulevard“. 'in privința botezului străzilor, credem că nu ar strica o revizuire generala. ' ". „ ' • S'ar vedea, atunci ce anarhie domnești. Sffr&, ex.cele mai frumoase bulevarde ale Capitalei au câte 2—3 numiri, pe porțiuni, fără să, „știi unde începe una, și unde sfârșește alta. ■ Iar in privința , corespondenții dintre importanța străzii și numele pe care-l poartă, anarhia se accentuiază.. Un exemplu : str. Take Ionescu și str. Părintele Lucaci sunt de cea mai minimă importanță ,și, n’ar ști vr.ai nimeni să îți spue pe unde sunt; în schimb ai, nu știu câte străzi Cantacuzino, toate așezate în locurile cele mai centrale ale Capitalei. Nu găsește nimeni că ar trebui revizuire totală și care să rămăn deofinitivă, a nomenclaturii străzilor?,, Sau edilii noștri au fost și sunt prea mult ocupați cu problema, canalizărilor și a pavajelor? Ce-au făcut cei dinainte ca canalizările sunt un model de incoherentă și nearmonie de lucru și prevedere. Datorită acestui fapt avem regulat spectacolul dezgropării conductelor, cu tot cortegiul lor de întrerupere a circulației, bani cheltuiți de 2—6 ori cu, acelaș lucru, etc. Iar cât privesc pavajele... am dori să fim profeți mincinoși. Dar să ni se spue și nouă ce compoziție este materia ceea neagră care s’a turnat peste pavelele de bazalt, pe str. N. Filipescu? I se zice asfalt, gudron? Ce e aia? De câte ori trece un vehicul, roțile i se învelesc în materia acria, de a-i zice că strada este permanent plină de noroi. In fața ștrandului, și pe b-dul Mănrăști se fac chipurile paturi de șosea'si trottorr' din beton armat. Nu vede nimeni că fierul ce se utilizează e ruginit? Se vede că acesta a fost motivul pentru care șoseaua Bonăparte care a fost la fel și de curând pavată, a început să aibă dopuri îngrijitoare și secțiuni transversale în valuri? D-nii edili să se hotărască odată a pline elemente tehnice cari să refuze orice lucrare neconformă caetului de sarcini. Și cari să refuze orice lucrare de pavaj, care ar consista din pavele de piatră puse pe nisip. Acest fel de pavaj, care încă se uzitează pe scară întinsă în București, înseamnă bani svârliți ia vânt. " Dar, edilii mai au o datorie: Bucureștii iau avânt mare. Se întind în toate părțile. De ce nu-l sistematizează? Am fost zilele trecute în cartierul Tei. E o adevărată crimă ce se face acolo. Așa zisele străzi sunt de o îngustime comparabilă cu aceea a minții celor cari au dat aprobarea construirii lor. Poate, că vor să lase urmașilor grija unor viitoare și mănoase exproprieri? Poate că nu știu că criminalele principii comuniste se răspândesc și il rnesc din cartierele acestea strâmte, întunecoase, cu veșnic noroi sau praf, fără lumină sau aer. Sau poate că. vor să reglementeze circulația pe acolo tot așa cum o ..reglementează" in centrul Capitalei. Trasați, d-nilor edili, la periferiile Bucureștilor în curs de dezvoltare, mari bulevarde pavate, după un sistem armonizat. Pe aceste mari bulevarde se vor printre apoi străzi, cărora impuneți-le lărgimea maximă. Nu mai lăsați, promiscuitatea de azi. Impuneți-vă vederea în mare. Căci mai bine mai puțin azi, dar bun. Decât mult și prost. GHECET mm