Epoca, iunie 1930 (nr. 397-421)

1930-06-11 / nr. 405

NO. 400­3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRA] !A BUCUREȘTI, MIEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se prinesc la $ di rația ziarului și la toate agențiile de publicitate Teleseu 342110 nîstî&'SE NicOLAE mmm -­strecor. em­. miPEscu Mersuri H iunie 1930 ție, scumpă­­ ara, mierea mea de munca si puterea mea de iubire. Nicolae risipescu Proclamația Regelui Scurtă, precisă, clară și plină de miez proclamația Regelui res­pira acel parfum al sufletelor mari, lipsite de patimi și de mes­ b­ine preocupări individuale. Câtă deosebire între o asemenea mani­festare de sentimente curate și de avânt, patriotic și manifestele par­tidelor politice, lungi, stufoase, în­­tortochiate, pline în toate culele de miere pentru ai noștri și de fie­re pentru ceilalți. Regele cere concurs dar nu pro­mite nici lapte și miere, nici bice și persecuție. Când răsună asemenea glasuri ieșite din adâncul sufletelor, tre­bue să ai o inimă împietrită ca să tot răscolești mereu trecutul și să cauți a găsi ceva cu care să faci umbră luminei ce farmecă ochii ști căldurei ce topește sufletele. Toate apelurile la unire făcute și dorite de țara întreagă au rămas fără ecou în sufletele politiciani­­lor. Venirea Regelui a topit ghiața la aceia dintre ei, a căror inimă nu a fost incă împietrită. Guvernul și parlamentul care a votat distru­gerea legii infame a binem­eritat de la patrie, chiar dacă viitorul ar proba că speranța lor a fost în­șelată. A rămas totuși» nu un om, ci un partid, îmbătrânit în rele și fere­cat de interese materiale al cărui avânt sufletesc nu a putut rupe lanțurile sclaviei, lanțuri formida­bile făcute nu din oțel dar din in­terese călite în fire, în ură și în patimă. Acel partid nu numai își men­ține punctul de vedere, ceia ce e natural când cineva are o convin­gere și respectabil când convinge­rea provine din argumente cin­stite, dar găsește de cuviință să o proclame sus și tare. Dacă opiniile sunt respectabile manifestarea lor care poate pă­gubi liniștei și siguranței generale este o crimă, ca orice act criminal comis chiar de bună credință. Alt­fel nu vedem de ce colonelul Stur­za, Stere și alți netrebnici ar putea fi­ așa de huliți fără a se ține sea­mă de buna lor credință. Se va zice însă că trădătorii mai sus ziși nu s’au mulțumit a mani­festa, dar au trecut de la vorbe la fapte. Se pare că partidul liberal e pe cale de a trece și el ca un tră­dător oarecare de la vorbe la fapte și anume la o propagandă fie anti­­dinastică, fie anti-regulă perso­nală. O asemenea conduită ar fi o cri­mă și credem ca organele însărci­nate cu represiunea crimelor vor trebui să intervină. Sunt însă convins că partidul li­beral nu va comite crima, ci se va rupe* Unii partizani, oameni cu scaun la cap, vor înțelege că nu se desgroapă morții. Alții nu vor a­­vea curagiul, căci trebue o doză de curaj ca să te opui curentelor- Asemenea curaj nu se naște decât în sufletele de elită și numai pen­tru cauze bune. Un Victor Hugo atacând pe Na­poleon al III-lea» un Zola scriind J’acuse, nu se găsesc în taiga pro­fitorilor cari compun partea din partidul liberal care nu recunoaște că s’a făcut ziua cu tot cântecul co­coșilor. Asemenea suflete nu ezita decât scurtă vreme între prudență și interese, îndată ce vor vedea ineluctabilul vor face partea focu­lui și se vor mulțumi să-și apere roadele obținute din murdara lor activitate. Șoarecii părăsesc tot­deauna corabia care se îneacă. Mai rămân însă nebunii, ilumi­nații, cei cari au interese prea mari cox ale căror suflete sunt prea prinse de patimi, a căror ve­dere e prea fascinată de luminile trecutului apropiat și cari nu pot vedea realitatea. In toate mișcările mari ale ome­nirii iluminații, fascinații și alte spețe ale nebuniei omenește sunt cei mai periculoși. Din fericire dacă asemenea spețe există în partidul liberal, ei nu în­deplinesc condițiile martirilor, ga­ta de orice sacrificiu pentru cauza pe care o cred sfântă. Iluminații din partidul liberal nu au la baza convingerile o cauză altruistă, ci un egoism feroce. Lipsa de discernământ se produ­ce numai asupra posibilității de a învia morții. Obișnuiți a găsi ușile deschise înaintea lor încă de la naștere, ei nu pot înțelege ca înainte de ușile mormântului se poate resista ceva. Convinși că vocea lor e vocea lui Dumnezeu, ei cred că imposibilul nu există în viitor fiindcă nu a e­­xistat în trecut* In fund­ul conștiinței ei știu că ideile și faptele mari nu sunt apa­­nagiul unei singure categorii de oameni, își dau seama că egoismul prezidează la luarea deciziunilor lor. Indrăsneala nu este curagiu* Iluminații din partidul liberal vor avea poate îndrăzneala, dar nu vor avea curagiu. Indrăzenanta se tope­ște la focul pericolului, ca ceara la focul lumânării. Curagiul singur când isvorăște din altruism resistă. Va trebui dar să prevenim aceste suflete marcate de patimi că vor găsi cui să vorbească dacă vor a­­vea indrăsneala să tulbure încă li­niștea prin frământări zadarnice și criminale. Dacă guvernele ce vor veni, nu vor avea curajul să ia taurul de coarne, se vor găsi oa­meni și organizații indepen­dente, care să le zădărnicească în­cercările. La demagogismul li­beral, arma de căpetenie a tu­turor lașilor, vom opune since­ritatea noastră a celor ce nu cerem nimic pentru noi. Vom urmări pas cu pas încercările de dizolvare ale microbului și vom căuta să-i neu­tralizăm toc sim­ele. Cerem dar partidului liberal să acorde tânăr­ului Rege răgazul ne­cesar ca să poată înfăptui ceea ce așteptăm deja El și prevenim că nu vom permite acțiune criminală oricât de mici și n epretențioși am fi noi și de puternică organizația liberală. Victoria va fi cu noi căci noi avem cu noi convingerea sin­­cură și curată iar nu interese și patimi. Promitem însă partidului libe­ral că vom fi alături de el dacă gu­vernele viitoare ne-ar aduce noi decepții dar și atunci vom încerca a împiedica relele și a îndrepta alea, iar nu a ne ridica pe noi pe ruinele unui neam. Să sperăm însă că chestiunea este închisă de astădată. ALEXANDRU PERIEȚEANU Ei bine venit! Messia cea mult dorită a sosit. Ea se găsește astăzi în mijlocul nostru și, odată cu Ea, ne sose­ște liniștea, siguranța, mulțumi­rea și fericirea,­ iar mai presus de toate, nădejdea în o guverna­re mai bună a acestei țări. Prin intrigi ascunse, prin plăz­muiri și zvonuri infame, rău­facă­torii izbutise acum câțiva ani să rupă creanga cea mai viguroasă a stejarului Dinastiei noastre, pricheinuind frământări cari au răscolit și tulburat bunul mers al treburilor statului. Furtuna a lăsat în urma ei atmosferă grea, tocmai într’o pe­­­rioadă când țara avea nevoie de cea mai desăvârșită liniște pen­tru a-și tămădui rănile și găsi echilibrul social, moral a­ și și economic. * Electricitatea cu care s’a în­cărcat mereu atmosfera viciată— creată prin actul de la 4 Ianuarie și care înăbușea respirația a 18 milioane de suflete — a prici­nuit fulgerut din noaptea dela 6—7 Iunie, fulger care a ilumi­nat mintea poporului român, — iar vibrațiunile lui binefăcătoa­re a curățit miazmele pestilen­țiale dând aer curat și răcoros sufletelor noastre pe care le um­plu de speranțe în întronarea unei guvernări înțelepte, chibzu­ite, drepte și tari, cari singură ne poate duce pe calea propăși­­rei, a demnității și a îndeplini­­rei speranțelor noastre, a tuturor bunilor români. * Azi vlăstarul cel mai puternic al Stejarului văduvit prin actul dela 1 Ianuarie a venit prin azu­rul cerului primăvăratic să se așeze acolo de unde a fost rupt. Azi, Ea vine mai puternică, mai viguroasă și în plină ascensiune a sevei de primăvară!.. Fii bine venit, Mântuitorule, și rugăm cerul ca­, din nemărginita lui înălțime, să-Ți trimeată ha­rul dumnezeesc pentru salvarea și fericirea Patriei Tale, către care de atâția ani sufletul Tău a fost atras. Suntem siguri că o a­­tât de îndelungată despărțire în­­tărindu-ți sufletul și spiritul. Vei fi folositor Patriei mai mult decât oricând! GENERAL OCTAV BOIAN inundații catastrofale In Spin Madrid, 9­­ Radori. — In **eg*n*Tea­teres s-au pre­­decs inundații cadastro­­fale. Lucrările de salvare continuă. Soldații au pu­tut lua in bărci mai mulți locuitori cari stăteau re­fugiați pe copaci, de 36 ore. Tara cere hotărâre In neste marate rânduri am scris: întoarcerea Prinț SKIMs Caro! depinde «urmat de voința Sa. Nici un guvern — fie el prezidat de dl. Vintilă Stă­­htiaiiu — nu poate să se înt­otriveasca revenirii sale s țară. Prințul Carol a vrut să se intoarcă și s4 a inters aclamat de înxtregul pe­per românesc. Cine a eșit ori din casă a putut să se con­­vin­ga că orice rezistență din partea guvernului ar fi fost zadarnică. Nu știm când a fost căl­cată Constituția : la 4 la­­«a­­ar­ie 1926 sau la 8 iunie 1930. Ceea ce știm în­să este că atunci neică zeci la sută din casă­ a putut să se d­m­­hotărîrii parlamentului, pe când astăzi nouă­zeci și nouă la sută din cetățe­nii României Mari sunt de acord cu cele înfăptuite ori. Când la baza Constitu­ției noastre stă principiul că toate puterile emană de la națiune, când nimeni nu poate avea cea mai mică îndoială asupra mo­dului cum s-a manifestat voința acestei națiuni, so­cotim de prisos să rătăcim în labirintul controverse­lor juridicei. Ceea ce s-a făcut cu con­cursul întregii țări, Prin­cipele Garoi I fiind în țară, s-ar fi înfăptuit probabil cu vărsare de sânge dacă Principele rămânea în străinătate. Pentru acest motiv am fost totdeauna împotriva ori­cărei agita­țiuni, ce nu putea grăbi întru nimic înapoierea. Modul cum s-a intere noul Suveran are impor­tanța sa. Regele Carol nu datorește nimănui nimici mi este prizonierul nici unui partid, n‘a luat an­gajamente față de nici un om politic. Singura sa datorie o are față de țară care i-a păs­trat intactă credința. Deplina independență pe care o are față de par­tidele politice, constitue un prețios element de iz­bândă. in loc să pertracteze, Re­gele va putea lua hotă­­rîri. Și de aceste hotărîri bărbații politici vor tre­bui să țină seamă, când prin glasul Regelui se ex­primă țara întreagă. GREGORE FILIPESCU PRINCIPELE NICOLAE Când am văzut Duminica pe Principele Neculai transfigurat de bucurie — de-ai fi zis că pe capul său era sä se azeșe peste un sfert de oră coroana regală — am înțeles încă odată că sin­gure emoțiile îm­persionale în­frumusețează și că omul nu se realizează complect decât toc­mai când se uită pe el însuși. Căci asta a fost: când a ve­nit năvalnic fapta, Principele Neculai n’a socotit, nu s’a toc­mit, n’a șovăit. A făcut un sin­gur lucru: a iubit, îmbrățișarea aceia dintre frați, în noaptea când Carol, despicând negurile, a coborât cavalerește din surghiun,—cine nu-i pricepe marele tâlc sim­bolic? Nu a fost numai îmbrățișa­rea între doi frați cari se iu­besc. Nu a fost numai gestul unui regent care cedează unui rege. Nu a fost numai, — căci cred că și asta a fost,— împli­nirea unei sfinte porunci a martirului de la Curtea de Ar-Principele Neculai, în noap­­tea aceia, s’a iișezat, simplu și uman, cot la cot cu țara. A mărturisit pentru dânsa, în numele ei a slujit, ca pe un al­tar, marea taină a iubirii. De aceia, nici odată nu sta nălțat mai mult decât în pra­gul renunțărilor. Și nici odată n’a fost mai Regent, decât în clipa când înceta să fie. Nu e nevoie să-i mulțumim. Nici o mulțumire nu cântă­rește cât conștiința datoriei împlinite. Dar se cuvenea s’a spunem: COSTIN G. STURDZA Spre neat orizonturi Ceea ce trebuia să se întâmple în ordinea firească a lucrurilor, s’a întâmplat. Trăim, hotărît, zi­ mari• Nimeni nu se poate bucura mai mult decât tinerețea aces­tei țări, cari murea sufocată sub povara unor lupte pătimași de interese meschine. Nutream’ no, cei tineri’ o dorință de lucru, de muncă cinstită, de dragoste mare pentru această biată și huită țară a noastră. Așteptam, în fecare di­mineață cu ochii îndreptați spre sările albastre, un vânt de mare primenire, care să aducă viață vie, care să svănte noroiul greu și ne­gru în care ne sbatem. A descins in mijlocul nostru și o bruscă tran­sform­are morală, redeșteaptă în noi speranțele și năzuințele îngro­pate. Să spunem deschis. Tot ceea ce s’ar fi făcut fără El­ era lipsit de sens. Toată activitatea creatoare era amânată prin forța lucrurilor, căci totul dădea în gol. Nicăeri, nici o continuitate, nici un punct de sprijin. Haos și confuziune. Der­iată, întunericul sa desfăcut de lumină și toate forțele se vor orien­ta ca în câmpul unui puternic magnet și toate forțele se vor,­un magnet. Acum ne orientăm și ne precizăm mobilele activității noa­stre. Acum avem un singur domn, o singură voință, o singură hotă­­rîre. Ne-am trezit Citind de dim­i­­neață gazetele­ ne-am frecat la o­­chi, ca după un somn greu, agitat și obositor. Sosirea Lui avea în sine ceva de necrezut. Aproape pierduserăm­­ nădejdea unei îndreptări posibile. Știam că în moravurile politice de a noi o schimbare de felul ace­leia, nu era cu putință decât dintr’un act de curaj, printr’un act­­ profund personal. Cine putea­­•tel facă ? Un om politic ? S’a dus temei decât ar fi crezut El. A­r produce decât, de El. Numai El, putea acumula în conștiința lui de Rege, responsabilitățile și senti­mentul general al țării, al țării lui care îl păstra în suflet, dar care, Știindu-l departe, nu putea impie­ta asupra deciziunilor lui mai de­vreme, decât ar fi crezut El. A ve­nit în mijlocul nostru un om ma­tur, care s’a manifestat totdeauna prin acte personale, care a știut să afirme totdeauna un punct de vedere, care a protestat totdeauna contra întunericului-Nimeni, mai mult ca tineretul acestei țări nu poate admira mai mult actul de curaj, care însem­nează în sufletul și în mintea noa­stră îndreptarea către noul ori­zonturiI*­­ ALMIR Cutremur de piviî In Anatoli Stambul, O (Ki­ador ). — I­n cutremur de pământ s’a­ produs in Anatolia o­­rientală. Cutremurul a pricinuit stricăciuni seri­oase în mai multe locali­tăți, ffiKSS' Localei Pictadily In iualita Capitalei, în mijlocul Bu­­cueștilor și în cel mai frumos palat s'a instalat o sucursală a siguranței din Budapesta. Zicem s'a instalat, căci prin indo­lența, nepriceperea și maii ales prin neputința poliției noastre, uneltele străine și-au putut forma un nucleu de propagandă și spionaj. [n localul „Picadilly“, în saloanele Cercului Militar, se lăfăesc și complo­tează împotriva siguranței statului ro­mân, o armată de samsari și m­isiți străini, de spioni și dezertori, prosti­tuate și proxeneți, tot ce drojdia so­cietății are mai abject. Cine a intrat măcar odată în mij­locul acestei lumi interlope, și-a pu­tut da bine seama că românul se află străin și dezarmat chiar în țara sa, chiar în sufletul Bucureștilor. Personalul inferior, mai tot străin, este ales după un clișeu care să ga­ranteze nota localului și menirea lui. Nu facem personalități și nu cerem ceea ce s-ar cuveni în asemenea situații; închiderea localului. Cerem însă autorităților sa-șsi facă datoria. Să ordone o cercetare serioa­să, să îndepărteze elementele dubioase și să redea Capitalei acest local așa cum l a primit la venirea lui­­ româ­nesc d­e­ ti+ fără nota și aerul străin de la Budapesta. MIR. Decadență și renaștere III de GEORGE BEZA Ia consecințe, se «sade», să țin­tim la ELIMINAREA INTERME­DIARILOR cari desbină și asu­presc pe țăran. (Intre acești intermediari... se enumără întâi arendașul, azi dis­părut, N. R.). ...In al doliea, rând vine cămătarul dela sate, care e una din cele mai de căpetenie cauze de sărăcie ale populațiunii rurale. Un alt semn distinctiv ne pare a fi acesta: Crearea unui întins aparat administrativ care, prin latitudinea arbitrarului, a înte­meiat predominarea unor ele­mente improductive asupra pă­turilor muncitoare. Acest arbitraj administrativ a contribuit a face, într’o țară a­­gricolă ca a noastră, traiul la țară nesuferit și a nimicit, prin ingerințele electorale, politică a claselor curat influența româ­nești de la sate, cari alcătuesc azi partea cea mai puțin indepen­dentă și, dar, cea mai puțin in­fluentă din colegiile noastre elec­torale. Drept urmare, socotim nime­rită, prin GARANȚII DE CON­TENCIOS administrativ, să pu­nem capăt puterii discreționari a funcționarilor publici". Pe aceste baze ar fi urmat a fi pus statul român, dacă destirul nu ar fi fost implacabil, căci de puterea de isbândă a celui care a întrupat idealul național, nu ne îndoim. Cugetul care a dat neamului forța morală de a sparge zidu­rile dintre frați și a sfărâma lan­țurile robiei, nu ne îndoim că ar fi reușit să dea țării și forța morală, entuziasmul necesar de a strivi politicianismul de me­serie, cu întreaga pretoră de clien­telă electorală,, ca­ și întreaga haită de cămătari, ambele clase inutile și parazitare. Nu ne în­doim de asemeni nici o clipă că ar fi inaugurat o politică demnitate națională, care ar de fi pus capăt pe de o parte invaziei străinilor în țară, pe de alta tu­turor imixtiunilor statelor stră­ine în materie de legiuiri inter­ne, iar Comisiunea Europeană a Dunării, azi când stăpânim am­bele maluri ale Dunării de Jos și ale gurilor, ar fi trecut de mult în domeniul istoriei. După râsboi și însă, nu s’a mai găsit nici o minte atât de lumina­tă, nici un glas atâta de autori­tar, încât să oprească mersul ascendent al decadenței. Legiferomania a ajuns cronică. Demagogia politicianistă a ajuns atât de periculoasă, încât peri­clitează însăși liniștea și sigu­ranța statului, însăși ordinea in­ternă și integritatea teritorială. Stoluri întregi de lăcuste bu­getivore s­au abătut asupra avu­tului public: clientela electorală și demnitarii necinstiți. Camăta deșănțată a paralizat activitatea claselor producătoare. Exodul străinilor veniți din Rusia și Galiția, declasați ce au adus cu ei lupta de clasă, din ca­re numai străini și declasații pot profita, roade, asemeni ca­­liului, neamul românesc. In contra tuturor acestor rele, nu poate fi decât o singură sal­vare: deșteptarea instinctului de conservare a neamului. Cred în vitalitatea neamului luuiűutat, 9i sunt sigur că r­eac­­țiunea elementelor naționale îm­potriva străinismului, sub toate aspectele sale, se va produce. Indiferent dacă intelectualii ar prevedea acest lucru sau nu, in­diferent dacă vor lua sau nu parte la această mișcare de re­deșteptare națională, ea se va produce. Dar, pentru ca reacțiunea mas­­selor populare să nu se risipea­scă în van, pentru ca forțele să nu se irosească într’o acțiune din car­e n’ar avea de câștigat de­cât pescuitorii în apă turbure, este nevoe de organizarea ele­mentelor naționale, astfel încât o mișcare care ușor ar putea de­genera în răsboiu civil sau revo­luție, să fie canalizată pe făga­șul ordinei și al disciplinei. Sarcina de a fi avantgardă­­ a acestei cruciade a naționalismu­lui revine tineretului luminat. Baza pe care trebue așezată miș­carea, este programul lui Nico­­lae Filipescu. Rămâne de văzut dacă se va găsi acel grup de tineri cari sa înfrunte toate pericolele ce ar decurge din sarcina ce și-ar lua. Rămâne de văzut dacă se va găsi acel grup de tineri cari să invidieze generațiile de tineri din secolul trecut, cari au sfărâmat lanțurile robiei, au sfărâmat graniți și tratate, au sfărâmat, prejudecăți și indolență, și cari au scris în istoria patriei o pa­gină de glorie. Se vor găsi oare ? O umrbă de scepticism parcă tot mă cuprinde. Căci nu este de­loc de invi­diat generația actuală de tineri, cari au început de la 1922 o luptă pe care au părăsit-o, însemnează sau că nu au lupta cu convinge­re, sau că nu sunt capabili de mai mari sforțări. Dar timpul a curățit ogorul vârstei luptelor dezinteresate de generația de la 1922. Azi­­ vechii luptători sunt în jurul vârstei de 35 ani, și idealul care i-a animat nu întrunește dintre ei decât patru-cinci. O nouă generație de tineri a venit să-i ia locul, o generație care plutește în vag. O generație care ezită între materialismul e­ pocei de decadență în care trăim și idealismul ce ar trebui să anime. Din instict a simțit des­­a gust, repulsione, pentru mocirla politică în­ care ne sbatem, și în congres a hotăr­ît ca tineretul studios să se abțină de la parti­ciparea, luptei dintre partide. Partidul socialist i-a pus sub ochi o invitație prin care gene­rația tânără era invitată să par­ticipe la lupta de clasă. Indigna­­rea tineretului a luat, afirmă pre­sa de stânga, forme contend­ent­­concrete Dar nici pasul othărît, energie, pe calea luptei pentru idealul opus, acela al luptei pen­tru armoni­zarea claselor sociale tineretul nu îl face. Socot că republicarea progra­­mului național al lui N. Filipe­scu, căruia îi vor urma spicuiri din alte articole ale sale, vor a­­duce o înviorare în rândurile ti­nerei generații. GEORGE BEZA Un constet pentru comemorarea lui Henrich Heine Paris, 10. (Danub).­­ La Paris s-a constituit un comitet, sub președinția fostului președinte de consiliu Her­­riot, cu scopul de a organiza o susc­ripție publică pentru ridicarea u­nui monument poetului Heinrich Heine la Düsseldorf, orașul său na­­tal linii in­ mii­ rimele stare și Piresa britanică, urmărită cu dușmănie de Stuarți, nu începu­se să respire decât în 1688. Cei nouăsprezece ani caii s’au scurs de la 1641 până la restaurarea Stuarților au văzut născând și murind peste 200 de jurnale. Din acest număr vreo 20 au purtat ti­tlul de Mercure, care pare a fi atât de popular în Anglia ca și acel de Gazette în Franța și acel de Courrier, în Olanda, in 1704 jurnalul era încă o noutate în Marea Britanie. Dacă astfel era în bogata și populata Anglie a cărei capitală era un oraș ca Londra, unde a­tât­ea interese aveau trebuință de publicitate, ce șanse putea avea un jurnal în coloniile din Ame­rica ? Un jurnal rezultă de obiceiu dintro reuniune de interese de cele mai multe ori dintr’o con­di­liție de ranchiune. Apariția în Noua Anglie a pri­melor ziare, care a avut un ca­racter de periodicitate regulată, se confundă aproape cu cer­turi­­le religioase și cu nașterea ideii de independență, vine, apoi nece­sitatea corespondenții între co­lonii și curiozitatea de a ști nou­tățile de peste ocean. Primul jurnal fondat în Ame­rica apare în 1673 la Cambridge (Massachusettes, publicat de un grup de emigranți englezi și pur­ta tilul de May Flowers (floarea de Mai), după numele acelei mici nave care îi transportase odini­oară în America. La o dată mai recentă, în 1638, negustorii din Amsterdam, în scopul de a veni în ajutor credinței protestante au dat Universității o sumă de 40 livre Sterlinge, pentru ca să se cumpere o presă. Lui Thomas Green i se datorează publicațiu­­nea câtorva stăteri teologice și a câtorva cărți clasice. Șaizeci ani după aceia se scurg până când Virginia cea mai populată și mai bogată colonie va avea o singură imprimerie. Cele mai multe colonii nu au avut decât către mijlocul secolului al XVIII. Franklin este primul American care a turnat caracterele tipo­grafice. Către anul 1704, John Campech­ie, directorul poștei, care era în curent cu noutățile din Europa, fu de părere că ar avea un oare­care profit personal dacă ar im­prima și ar pune în vânzare foaie volantă care să rezumeze o noutățile din Europa și frămân­tările din colonii. Astfel, în cursul acelui an, născu primul jurnal american, BOSTON NEW­­LETTRE. In 1719, șasespreze ani mai târziu, Andr’ée Bradford urmă exemplul pe care i-l dădu Cham­­pelle, și Pensylvania avu primul ziar intitulat. ..American Weekly Mercury". Un jurnal care făcea concu­rență lui News-Lettre, și care fu un organ puternic al partidului Whigs în America a fost Gazette de Boston, care apare în 1720, sub direcția lui Williams Broo­­ker succesorul lui Campelle în serviciul poștelor. La sfârșitul lui 1720 James Franklin a fost însărcinat să imprime cele din­­tâi­ numere ale acestei gazete. Șapte luni după această publi­cație apare Curierul Nouei An­glii, care a fost exclusiv compus din articole originale, din scurte dizertațiuni literare, sau din bune articole de critică. „Curie­rul“ conținea aprecieri asupra poeților timpului­­ și un important luc­ru rezervat moralei, care lua tonul satirei. Critica era aproa­pe generală și ajungea câteodată să controleze chiar mersul gu­vernului. In această epocă in relief tră­săturile distincte ale clerului presbiterian și luptele politice iau o mare extindere. Aci vom ve­dea că religia care a făcut na­ționalitatea americană a contri­buit la desvol­tarea presei. Va fi nevoe deci să arătăm ce influ­ențe religioase predomină­ origi­­na celor 13 colonii primitive. SH ,M, ASAU

Next