Epoca, iulie 1930 (nr. 422-448)
1930-07-01 / nr. 422
No. 422 3 LEI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, BANEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad-orația ziarului și la toate agențiile de publicitate leleton 302110aEul(de nicolae ImPESci) - tirecitr:or. N. Tic, scumpă ara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae nupesca REDEVENȚĂ Toate partidele politice își atribuie o redevență asupra averii statului. De la război încoace asistăm la o recrudescență considerabilă în perceperea redevenței. Lucrul se explică pe de o parte prin lipsa de control, pe de alta, prin mărirea redevenței provocată de sporirea patrimoniului național. Se observă însă o diferență considerabilă între procedeele celor două partide istorice în materia de redevență politică. Este desigur aci o diferență de program politic clandestin care desparte cele două partide și desigur singura diferență, căci scopul e același, procopsirea partizanilor cari la rândul lor asigutră obținerea puterii, izvor de redevență. Partidul liberal, puternic organizat are o întreagă organizație de percepere a redevențelor. Instituții financiare, industrii afiliate, regii autonomie au asigurat partizanilor, splendide situații nu numai în consiliile de administrație dar și pe piața comercială țării prin credite sigure și iefatine, prin păsuiri repetate. Avocații au găsit în numeroasele procese izvorând din atâtea afaceri onorarii splendidă, ocazia de reclamă și de influența care aduce clientela particulară. Traficul de influență în toată hidoasa lui desfășurare fost arma politică formidabilă a cu care liberalii au îngenunchiat țara. Bine măsluit, cu forme legale savante ele au atras adesea aprobarea victimelor fără o putere de discernământ mai adâncă forța naturală față de organizațiunile complicate ale mecanicei economice moderne. Pe vremea când I. V. Brătianu sugruma țara ca să revalorizeze leul, ceia ce de fapt ar fi fost o procopsire fără seamăn a acționarilor Băncii Naționale, pe vremea când același vestit financiar de cursul de la Banca Austriei la Banca Națională în camptul biletelor inconvertible date statului socotindu-le la paritate, era multă lume care credea că aceste operațiuni sunt necesare țării, fără să vadă că ele erau necesare pentru redevența partidului liberal prin cel mai formidabil agent de percepție care era Banca Națională. A trebuit să vină controlul străin ca datoria statului să scadă fără plată de la 10 la 4 miliarde prin suprimarea redevenței. Partidul național țărănesc eliberat trebuia să-și organizeze percepția redevențelor. Neobicinuit cu aceasta operația rezervată Ungurilor partidul a crezut ca înființarea Consiliului Dirigent îi va asigura reușita. Organ extralegal, fără restricțiuni de formă, Consiliul Dirigent a perceput taxe ilegale și le-a întrebuințat fără control, a cerut Regatului fonduri considerabile venind de la tipografia din strada Lipscani, devenită spelunca de excrocherie juridică prin emitere de cecuri fără provisie și primite de cetățeni forțat. Ea încă se cerea și recunoștința pentru acest Institut care împrumuta pe toată lumea cu ceea ce nu avea și de fapt efectua încasarea redevențelor politice. Câte averi actuale nu au altă sursă. Sistemul însă era naiv, brutal, visibil căci nimeni nu putea susține menținerea acestei escrescențe păgubitoare. Partidul poporului împins de concurentul liberal a suprimat organizația, dar a lăsat o manieră de supt partidului național, Banca Agrară, destinată să finanțeze exproprierea, cuseră cu cealaltă Bancă Națională. Pericolul n’a scăpat partidului liberal, care cu tot respectul hypocrit ce arată pentru legalitate când este favorabilă redevențelor liberale nu mai are nici un respect când e favorabilă altora, cari înstăriți pot amenința mame omnipotente liberale. Fără nici un scrupul ei au suprimat Banca Agrară și lucru curios, deși era legal constituită, păgubașul nu a făcut apel la protecția justiției. Așa se întâmplă totdeauna când hoții se fură între ei. Ajunși la putere naționalii s’au găsit dezarmați căci le lipsea organizație de percepere a redevențelor. Cu un locșor la Reșița pentru ministru de Finanțe, cu un locșor la Steaua pentru un subsecretar bocciu, nu se face treaba cum nu se face primăvara cu o floare. Bugetul statului, anemic și ajuns la neputință era greu de ros totuși n’a fost cruțat. Samsarii de ocazie aduceau ceva dar ca lucrul nou lipsea cunoștința reciprocă. Cu un Vornic, care la prima ocazie mărturisește toate, care falsifica prostește resoluții când le putea obține reale, care din lăcomie își înșeală tovarășul nu merge treaba. Priviți în față. De solidaritate. Toți ca unul în jurul capului bandei. Sosirea jandarmului i-a speriat nițel. Cei tineri s’au lepădat de Satana, dar ceilalți, oameni cu experiență, știe că unirea e necesară tocmai în caz de pericol. După o încercare de rezistență au ridicat mâinele in sus și fac temenele jandarmului, gata însă să-l înjunghie la prima ocazie. Reduși la inaniție, naționalii au făcut recurs la teoria concesiilor. In aparenta prin noi inșine a liberalilor și prin concesia străină a naționalilor par a fi două doctrine, în realitate nu sunt decât procedee de percepție de redevențe. Sistemul liberal e mult mai perfecționat decât cel național însă costă mai scump și e revoltător prin subjugarea întregii activități economice. Sistemul național de și mai găinăresc căci se reduce la comisioane, e mult mai păgubitor căci înstreinează averea statului și puține munca națională în robia străină. Intre robia străină și cea liberală preferim pe cea din urmă căci suntem între noi și ne putem desrobi mai lesne. Sistemul național e mult mai demoralizator fiindcă potlogăria e visibilă și încurajează repetirea ridicând autoritatea controlului. Nu e oare posibilă desrobirea?, Vlad Țepeș II punându-și coroana pe cap va face desigur și desrobirea economică. Slujitorii Ligei Vlad Țepeș vor duce lupta până la isbândă cu toată coroana de spini ce această luptă aduce. ALEXANDRU PERIEȚEANU Mari greve In Spania Madrid, 29 (Rador). — Cu toate măsurile energice luate de autorități, greva din Sevilla continuă a se întinde. Știri primite din Grenada, anunță că au declarat grevă și muncitorii din acea regiune. In cursul zilei de a zi, la greva au aderat și muncitorii de la întreprinderile de construcții și din port, din Malaga, în semn de solidaritate. Greviștii din Malaga au manifestat pe străzile principale, cedrân închiderea magazinelor. Cu această ocaziune, au avut loc însemnate ciocniri între manifestanți și polițiști. O operație pe care n’o pot face politicianil S’a vorbit mult în timpul din urmă de activitatea d-lor Rist și Auboin. Mulți se plâng de controlul străin; noi socotim că el n’a fost destul de sever. Contra exceselor politicianismului, acești doi oameni au constituit în anii din urmă singura barieră. Care a fost rolul lor în întocmirea bugetului? Să verifice echilibrul său. Coloana de dreapta trebuia să corespunzâ cu coloana de stânga, iar evaluările să fie cât mai aproape de realitate. D. Rist nu avea alt drept. Ministrul de finanțe, în limitele echilibrului putea să întocmească un buget mare sau un buget mic. Pe noi românii ne privește, dacă vrem să impunem sarcini grele contribuabilului. Controlul străin poate numai să dea sfaturi în această materie. D. Rist le-a dat și le-a dat în mod lent. Volumul actualului insisbuget este prea umflat. N’am vrut să ținem seamă de acest aviz, treaba noastră. Țara plătește și plătește greu, puteam să facem economii, nu le-am făcut. Exigențele partidelor politice sunt mari. In ce țara este mai bine gospodărită de când se aplică legea administrativă nu știm? Grație acestei reforme, partidul a putut însă scoate din guvern pe d-nii Sever Bocu, Sauciuc Saveanu și alții Scopul a fost deci atins. Nici un guvern de partid, obligat să se gândească înainte de toate la clientela sa electorală, nu putea face alt buget. Și totuși lumea își dă seamă, că așa nu mai merge. Admițând chiar că bugetul n’ar avea deficit, este ușor de constatat că resursele contribuabilului se istovesc. Prețurile cerealelor sunt mici, dar recolta este extrem de abundentă. Pe o asemenea recoltă nu se poate conta in viitor. Bugetul pe 1931, nu poate să mai fie un buget electoral. Volumul său trebue redus cu mai multe miliarde. Armata nu poate să mai rămână în halul de astăzi. De data aceasta nu mai merge cu jumătăți de măsură. Avem de ales între suferința câtorva și prăbușirea țării. Pentru îndeplinirea unei asemenea opere se impune un guvern de oameni hotărâți să-și facă datoria, hotărâți mai cu seamă să dispară din viața politică, odată mandatul lor îndeplinit. O asemenea operație nu se face cu politicieni obsedați de gândul popularității lor. GRIGORE FILIPESCU Ceea ce nu se mai poate Mesagiul de închidere a sesiunei parlamentare, între altele, vorbește și despre câteva proecte care vor fi dezbătute în toamnă. Cu alte cuvinte, se lasă să se înțeleagă că actualul parlament va funcționa și mai departe. Va fi deci, cu adevărat, o vacanță la sfârșitul căreia demisiile albe își vor reîncepe dansul și votarea. Iată ceea ce nu credeam, ba suntem chiar în stare să afirmăm cu multă tărie, că nu se va întâmpla. Este atât de bine cunoscut, de toată lumea, rostul și rolul jucat de actualele Camere, încât ar fi să disperezi de această țară dacă s’ar mai putea prelungi mascarada. Țara, sătulă de ultima experiență și mai ales de binefacerile minunatei democrații, refuză cu cea mai legitimă indignare să i se pomenească de reînvierea răposatului ei parlament. Mai mult decât atât, ajunsă în cea mai desăvârșită mizerie refuză să mai discute chiar încercarea oricărui alt sistem parlamentar. Ea are nevoe de o perioadă de muncă și de sacrificii care nu s’ar putea începe cu deputații și senatorii poporului. In opera ei de regenerare și reculegere — dăinuirea parlamentului, sistem național românesc, ar fi obstacolul mortal, care i s’ar pune în cale, ar fi dușmanul ei de moarte. Ministerele trebue să lucreze, administrațiile să funcționeze, poporul să muncească. Ori cu otrava traficanților, impostorilor, samsarilor, nimeni nu va putea să-și vază de munca lui și orice trudă ar fi zadarnică. In afară de aceasta, toată lumea ar fi vânturată și enervată de duiumul de legi și proecte, certuri și cancanuri, de întreaga activitate a parlamentului, care desigur va fi din nou capabil să voteze încă cinci duzini de legi stânjenitoare înăuntru și aducătore de discredit în afară. Bazați pe acte rente și mai ale pe consideînțelepciunea finală a poporului românesc, ne facem tari, să anticipăm că povestea cu redeschiderea actualulu parlament nu-i decât o iluză pentru unii și o gogoriță peni alții. MIR. „Omul cu mârțoaga“ la Berlin Berlin, 29 (Rador). — „Omul cu mârțoaga“, cunoscuta piesă a artistului Ciprian, de la teatrul Național din București, jucată crunct, in traducere germană, a avut un mare succes. Numerosul public ce asista la reprezentarea piesei, a aplaudat de mai multe ori la scenă deschisă. Autorul piesei d. Ciprian, a fost scos de zeci de ori la rampă. Publicul a făcut o frumoasă manifestație de simpatie dlui Ciprian. Țara așteaptă! Toată țara așteaptă refuzul celor doi foști înalți Regenți pentru pensia ce li s’a votat drept recompensă națională. E bizar, într’adevăr, să vorbești de o recompensă națională la care nu gândește decât guvernul și cei 100 de parlamentari majoritari ce au votat proectul de lege, neținând seamă de opinia publică care s’a manifestat fățiș contra. Intr’adevăr, pentru ce această deosebită atențiune față de cei doi foști înalți Regenți, atențiune căreia i se dă pomposul titlu de recompensa națională ? Pentru că au fost chemați să îndeplinească înalta însărcinare de conducători ai țării pe timpul unui provizorat ? Dar ce au făcut mai mult, foștii înalți Regenți, decât să-și îndeplinească datoria către țară și Tron ? Ați face datoria de bun român e o obligație a sângelui ce purtăm în vine, e obligația naturală și firească care nu caută și nu poate avea o altă recompensă decât mulțumirea sufletească de a fi împăcat în conștiința ta. Gestul de refuz al foștilor regenți trebuia să se producă încă înainte ca proectul să intre în deliberarea corpurilor legiuitoare, ei ar fi rămas cu autoritatea întreagă și ar fi câștigat în dragul poporului un sentiment de aprobare ce ar fi depășit orice recompensă în bani. Dacă mareșalilor Averescu și Prezan, țara le-ar acorda o recompensă națională, e pentru că dânșii reprezintă într’adevăr o virtute românească: vitejia și victoria în timpul războiului de întregirea neamului. Foștii înalți Regenți nu pot reprezenta în istorie decât conducerea unui provizorat, dorit de alții, decât de popor. Gestul refuzului categoric va fi ușurarea conștiinței foștilor Regenți de a ști că banii ceia au fost întrebuințați, acolo, unde realmente erau necesari și va fi în acelaș timp un viu și înalt exemplu al sentimentului de datorie care nu cere recompensă-Țara așteaptă ! GEORGE BUDIȘTEANU mmm ta Carlismul Să fie bine înțeles de toată lumea, „carlismul“ nu mai poate fi invocat de nimeni, sub nici o formă, și în nici o împrejurare. Dar mai puțin ca un titlu de favoare. Este o necuviință și o inconștientă ca numele Suveranului să fie întrebuințat pentru a se obține favoruri jignindu-se drepturile garantate prin legile țării.Sub toate regimurile patronate de oamenii partidelor politice s’au călcat aceste legi și s’au săvârșit nedreptăți. Era destul ca cineva să se prezinte cu bilețelul unui potentat ministerial pentru a i se satisface o cerere care lovea în drepturi legitime, sfidându-le. Clientela politică, nesățioasă și hrăpăreață, a avut totdeauna precădere. In așa fel încât un cetățean nu mai putea nădăjdui să i se recunoască un drept dacă nu avea putința să fie susținut de un om al regimului. Și știm bine cu ce preț se putea obține acest sprijin. — Du-te la Cutare dacă vrei să ți se facă. Iar Cutare, om peste măsură de ocupat, solicitat din toate părțile, îți fixa fără rușine contravaloarea intervențiunei pentru recunoașterea unui drept al tău. In ce categorie de profesioniști intrau acești mijlocitori, nu are importantă. Iar dacă codul penal a creat pe hârtie delictul special al democrațiilor moderne, așa numitul „trafic de influență“ — aceasta nu putea să împedice exercițiul meșteșugului producător de venituri și izvor de îmbogățire fără muncă, peste noapte. Abuzurile săvârșite de acești mijlocitori cu concursul binevoitor al oamenilor politici ridicați la situațiuni și demnități nemeritate, au micșorat prestigiul autorității, nimicindu-i forța morală, iar neîncrederea sa înfipt în spiritul poporului ca o racilă adâncă. Această neîncredere a mers atât de departe încât însăși noțiunea de justiție și-a pierdut valoarea și puterea ei suverană. Patima, interesul personal, setea de câștig, lăcomia și dorința de a parveni — au deslănțuit o adevărată cascadă de nelegiuiri și ticăloșenii petru satisfacerea unor pofte josnice. Și în felul acesta s’a desăvârșit opera de demoralizare, de descompunere, care ne-a târît în halul de mizerie în care ne zbatem, pe pragul unei prăbușiri catastrofale. In contra acestei cangrene partidelor politice — în contra a acestor apucături infame ridicate la înălțimea unei dogme și a unui sistem politic, ne-am împotrivit cu toată tăria, cu toata indignarea, cu toată dorința de îndreptare. Chipul lui Vlad Țepeș ne-a apărut atuncea ca o imagină vie, impunătoare, hotărîtoare. Ne-a apărut Voevodul aspru, neîndurător. Ne-a apărut drept, milostiv, dar necruțător. Ne-a apărut ca o ultimă scăpare. O ultimă speranță. Și nu am contenit să-l chemăm cu toată puterea sufletească, cu toată credința — știind bine că-l vom avea, curând, deasupra noastră. Iar astăzi nemernicii încearcă să facă din icoana lui sfântă o unealtă — să-i necinstească numele, să-l folosească, ca o nouă formulă, în aceleași scopuri meschine și nerușinate. Această mentalitate ticăloasă trebue să dispară. Cine mai cutează ca în numele „carlismului“ să ceară drepturi, dar încă să pretindă sau să impue favoruri, să înțeleagă bine că aduce cea mai mare ofensă Suveranului. Și necuviința aceasta nu o putem ierta nimănui. Astăzi, în țara românească nu există decât Poporul care și-a cerut stăpânul și Regele care-și iubește ura și neamul. Intre aceste două mari puteri mișună un furnicar neastâmpărat care și-a însușit drepturi imaginare. Oamenii politici. Căci este o îndrăzneală neînchipuită ca aceste mădulare miccoscopice cu lfose de mandatari ai poporului să mai vorbească în numele lui, când acesta îi disprețuește și îi urăște cumplit. Tot parazitismul și toată lepra socială s’a strâns în jurul acestor mușuroaie botezate partide politice. Iar acuma când un picior suveran le împrăștie agonisita murdară, căptușită cu noroi, se agață de talpă, care cum poate, și strigă cu disperare: nu mă strivi, că sunt al tău!... — Sunt carliști... Dar talpa augustă îi va strivi cu scârbă și fără milă. TOMA METAXA CREBGHARI Nichifor Crainic Vor fi fiind două decenii de când fiul unui harnic țăran din VLAȘCA mânat de vocea tainică a nobilei ehemări, a lăsat în urmă-i brazda și a pornit să cucerească lumina cărții și orașul. Ani de ardndul și-a înfruntat greutățile, ani de ardndul a rămas neclintit în linia de luptă a vieții aspre și nimănui nu i-a fost hărăzită o mai permanentă încordare de mușchi și nervi ca poetului NICHIFOR CRAINIC. Căci nu e ușor să spargi ingratitudinea orașului cel mare! Și nu-i ușor să fii singur în sprijin printr'o lume străină, cuprinsă de frământări materialiste și de nepotism, și totuși să binemeriți catedra de profesor Universitar! Nu! Valorile sparg rar cuirasa sferii nepăsătoare căreia nu-i ajung mii și mii de jertfe... ! Nichifor Crainic însă, hrănit cu aluătul Tovei din „darurile pămăntului", a reușit să-și contureze definitiv masiva sa personalitate de mari poet și cărturar, printre puținii poeți cu generației sale. Premiul național care i s’a decernat zilele trecute, nu este "decât cu niifia"recunoașterii depline. Ziarist fruntaș în pressa română încununatul de maieri s’a identificat cu cele mai înalte idei ale rolului de ziarist ca exponent al opiniei publice. Fraza sa clară, justeța părerilor, sale și greutatea culturii sale temeinice, pe toate le-a cioplit din piatră ca un îndemânatec maestru cioplitor, II văd in redacția ,,Curentului“ cântărind cauze și efecte, dând rar cu ciocanul, dar definitiv.„ In ochii mereu zâmbitori, cu acel minunat far de miraje, era arbitrul discuțiilor înalte. ..patriarhul redacției“;— cum îl numia dl. Pamfil Șeicaru acum un an jumătate... ELIAD COLȚAN ( Sfârșitul în pag. lla) Autoritate, politice IV Inegalitatea este baza ordinei sociale; inegalitatea este legată de genul uman ca nașterea și ca moartea; e nezdruncinată ca adevărurile matematice și eternă ca legile ce conduc universul. Prin urmare aptitudinile intelectuale și sufletești trebuesc privite ca un tezaur și respectate tot atât. Oamenii sunt insă în așa fel făcuți încât trebue să renunțăm la visul de a putea prin persuaziune să provocăm respctul pentru acest tezaur. Dar, deși suntem obligați a tăia a doua jumătate a formulei „Totul pentru popor și prin popor“■ nu vom conteni totuși de a lucra după prima jumătate. AMMON Statul nu poate face nimic fiindcă nu are autoritatea să impună sforțarea colectivă nici într’un domeniu, însăși armata suferă de pe urma acestei defectuoase organizări a statului. Iot patriotismul nu va servi la nimic în fața slăbirei moralului cadrelor, partide Matere a lipsei giganticului material cerut de metodele moderne, a lipsei de fortificații pe anumite granițe, a desorganizării și improductivității uzinelor speciale. Statul a devenit o monstruoasa casierie care înghite bogățiile produse de muncă și capital, nedând în schimb nimic; nu-i mai găsim nici o justificare când facem socotelile. Continuarea nu mai este asigurată decât prin reînceperea acelorași operațiuni de încasare și plăți: mașina merge înainte fără a ști unde va ajunge, fundamentul fiind nesigur, activitatea se reduce numai la zgomot. Statul în loc să înlăture greutățile face legi, își înmulțește funcțiunile spre a da curs legilor noui, își înmulțește oamenii spre a-și îndeplini funcțiunile. Nici un program de ansamblu conceput și urmărit. Valorile care fac structura materială, morală și spirituală a statului rămân în afară de el, sforțările lor nefiind canalizate în direcția scopurilor generale. Statul se mulțumește face legi, în timp ce națiunea a extenuată așteaptă zadarnic impulsiunea care să o pună în concertul celorlalte neamuri prin coordonarea eforturilor colective și prin disciplinarea raportului dintre interesul particular și cel colectiv. Organizarea statului este imposibilă în acest regim unde forțele colective nu au a-și spune cuvântul și unde interesul individual al câtorva stă pe primul plan Existența partidului democratic bazându-se pe satisfacerea apetitului individual pe toate treptele, iar menținerea lui la cârmă pe concesiuni și nesocotirea intereselor generale, se înțelege că partidul, cu cât va ignora mai mult interesul colectiv cu atât va fi mai popular, cu cât va fi mai întins cu atât va exercita o autoritate mai redusă și că responsabilitatea va fi deci cu atât mai puțin vizibilă. Oamenii sunt făcuți spre a fi conduși, dar înțeleg să facă numai sacrificiile ce le sunt impuse pe baza adevăratului interes colectiv de către o autoritate responsabilă, respectată sau chiar temută, dar tangibilă, nu anonimă. Când statul uită că prin nesocotirea interesului public păgubește și pe cel individual, când pierde prin deorganizarea singura lui rațiune de a fi, adică armonizarea forțelor socile cu interesulparticular în vederea postulatelor supreme ale neamului, când viața națională este lăsată la o parte pentru o viață factice, pur formală, fără răsunet în toate straturile, atunci întreaga clădire socială se dărâmă lăsând națiunea pradă vântului anarhiei, dacă sufletul neamului nu își găsește la timp exponentul aspirațiunilor, In omul care, chiar cu prețul uni revoluții, să-i arate calea refacerii. Partidele, prin compunerea și funcționarea lor, nesocotesc interesul colectiv și desorganizează statul, prin ideologia lor, prin obligația — de la care nu se pot sustrage — de a fi mereu ațintite cu ochii la prezent pentru menținerea la cârmă, nu vor putea niciodată scăpa de presiunea intereselor electorale spre a fixa și urmări un program corespunzător nevoilor permanente. Pentru a înțelege realitățile e nevoie de o personalitate înzestrată cu destul prestigiu și destulă pricepere, și care, dându-și seama de cauze, să proceadă la îndreptare, corectând tot răul pe care îl cauzează sistemul electoral. Intr’adevăr, alegătorul va acorda sufragiile lui candidatului care îi va asigura cea mai mare sumă de satisfacțiuni imdiate, nedându-și seama că, prin tot cortegiul de urmări, citat mai sus, se păgubește tot pe sine. In consecință guvernul, chiar dacă nu v uită, nu va putea ține socoteală de stat, națiune și nevoile lor. Toate mercările de îndreptare se vor izbi d această neputință organică. In loc de schimbarea sistemului se apelează la remedii locale și momentane, fără a se lua în considerare că desorganizarea statului se agravează prin faptul acesta, legăturile corpului social fiind inextricabile. Din acest proces de desorganizare face parte și domnia specialiștilor, astăzi preconizată; întrebarea nu se pune despre valoarea intrinsecă a specialistului, ci despre capacitatea lui politică, adică privire de ansamblu, prinderea raportului dintre feluritele aspecte sociale, prevederea repercusiunilor posibile și inițiatiăa unei prompte deciziuni. Calitățile de om politic sunt diferite de cele cerute unui tehnician, tot așa după cum statul este altceva decât o organizație militară, o comunitate religioasă, un laborator științific, o întreprindere economică. Un financiar nu va putea ridica nivelul higienic, moral, etc. la fel un militar, un prelat, un inginer, etc... Specialistul, învățat a nu privi decât o față a lucrărilor, uită că o societate este o comu,