Epoca, noiembrie 1930 (nr. 528-554)
1930-11-25 / nr. 549
r NO. 549 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI GALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la adorația ziarului și la teste agențiile de publicitate Teletom 362119 atây Se nicolae ninestu Bricocor, fir. N. FILIPESCU / 3 LEI Marți 25 Noembrie 1333 l €, scuipi fere, pierea mea se masca și puterea mea ie umire. Nicolae niipesfi Pollici si ni Slibil Conflictul dintre cele două fracții ale partidului national-țărănesc a ajuns atât de acut încât atacurile au început sa se dea și în oficioasele partidului. „Patria“ de la Cluj e în război cu „Dreptatea“ de la București. Lupta se dă acum pe față, ca între două tabere adverse, fără jenă și fără menajamente. Pentru a se vedea până unde s’a ajuns, un scurt citat din oficiosul ardelean nu este fără interes. Discutând atacurile aduse d-lui Boilă, și atitudinea „Dreptății“ în acest caz, „Patria“ scrie : „Presa partidului și chiar unele state independente au reprobat acest atac fără precedent „Ziarul „Dreptatea“ a tăcut. I s-a trimis din Cluj o lămurire și o rectificare în chestie. Ziarul „Dreptatea“ nu l-a publicat. După consfătuirea ardelenilor, ziarul „Dreptatea“ a publicat printre știri și în cuprinsul unui reportaj, câteva cuvinte anemice". „întrebăm onorata conducere a partidului ce măsuri înțelege să ia față de această procedură ciudată a oficiosului nostru din Capitală ? !“ Va recunoaște toată lumea că spectacolul este unic. Nu știm care va fi răspunsul oficiosului bucureștean și nici ce măsuri va lua „onorata conducere“. E mai probabil că nu se va lua nici o măsură și polemica va continua. Ce măsuri s’ar mai putea lua când lucrurile au ajuns atât de departe ? Căsniciile cari se ceartă în stradă nu pot merge decât la divorț. Noi am arătat de mult că ne aflăm în fața unui menaj imposibil. Nu putea fi viabilă o unire între oameni cu atât de pronunțate diferențieri de concepții și de simțiminte. Ceea ce se petrece azi, deci, nu ne miră. Și nici nu ne-ar interesa prea mult, dacă spectacolul n’ar depăși cadrul partidului național-țărănesc, repercutându-se asupra vieții de stat. Căci acești oameni guvernează și vor să remedieze grelele neajunsuri de cari suferim. Când cearta intre ei este atât de mare, încât nu poate fi evitată nici polemica între oficioasele paridului, se mai poate aștepta acțiunea unitară și hotărâtă care trebue să ne salveze ? N’ar fi mai nimerit să se recunoască fățiș un divorț de mult pronunțat și să înceteze tragica farsă inutil prelungită până azi ? Țara n’ar avea de cât de câștigat. Iar în partid ar fi lămurire și eliberare pentru energiile cari mai pot folosi. G. G. La plecarea d-l ui de Cardenas Jesa» Iii cela fi Mafia Carol Sâmbătă seară a avut loc la Fundația Carol, un festival artistic organizat de soc. „Amicii Spaniei“ în o_coarea d-lui Cardenas, ministrul Spaniei la București. D. Cardenas fiind rechemat de guvernul spaniol, d-sa va părăsi peste scurt timp România. Festivalul de Sâmbătă dat de societatea La care d-sa a contribuit cu sfatul și acțiunitl d-sale, a fost tot modest omagiu al amicilor și colaboratorilor săi in preajma plecării D. Rudy Catargi luând cel dintâi cuvântul și a exprimat regretul că un devotat prieten al României pleacă dintre noi. A urmat apoi o conferință despre Spania, ținută de d. Țagara.Samurcaș. D-na Lucia Sturza-Bulandra a declamat din literatura spaniolă și din Alexandri și Elena Văcărescu. La sfârșit d. Cardenas, ministrul Spaniei, a rostit următorul discurs: DISCURSUL D-LUI D. CARDENAS D. ministru Cardenas începe prin a mulțumi Asociației „Amicii Spaniei“, care înaintea plecării d sale a ținut să inaugureze ciclul conferințelor din anul acesta. Ca și în ziua când am inauguat societatea, — spune d. Cardenas—glasul îmi tremură; și dacă atunci tremura de emoție, astăzi tremură de tristețe. Ca și atunci sufletul meu, mintea mea se tulbură, în căutarea cuvântului, in alcătuirea frazei care să fie expresia adevărată a recunoștinței mele. In gând îmi năvălesc idei confuze și vorbe fără viață, ce nu sunt vrednice a fi legate pentru ca să exprime ceea ce simt. Inima îmi e prea plină, și buzele mele trebuie să amuțească. Mă închin dar înaintea Domniilor Voastre, cu speranța că în acest gest suprem de durere și de evlavie, ginci toată emoția de care sunt veți cuprins, toată recunoștința de care îmi este sufletul pătruns. Și dacă las gândul să sboare, văd cum se adună ca niște icoane de vis, amintirile din pământul acesta care îmi e atât de scump. Și mă cuprinde dorul de acele ruine străvechi, ce sunt bucăți din istoria acestei surori care, la origini, a fost ca țări un trofeu adus Romei de către un fiu al Spaniei. De câte ori privind Carpații în armonioasa lor măreție, nu-mi părea că văd revărsându-se, prin strâmtorile lor, legiunile conduse de împăratul celtiber, de ale cărui citenii pomenesc, în acest pământ, pietrele tăiate romane. Grădiștea este ca un cimitir în care se păstrează niște scumpe moaște, movilă de ruine pe care soarele Transilvaniei le luminează cu strălucirile gloriei romane. Colo departe, în Sudul Spaniei stă ltalicat mormântul cetății unde s-a născut „Cezarul Carpaților". Soarele Andaluziei o luminează, și razele lui răsfrânte pe vechi marmure pare că închipuesc un arc ce se ridică de pe ruinele cetății mame, aplecându-și vârful răsăritean în pământul acesta ce e moștenire nepieritoare a geniului latin. Îmi e dor de câmpiile Moldovei ce sunt, pentru mine, pline de amintiri tainice și scumpe. De câte ori nu le-am cutreerat, călcându-le sub lințoliul răcoros și virginal cu care se acopereau zăpezile! Am privit apoi, din vârful dealurilor, satele strânse ca niște stupi de albine, în care muncește țăranul fără încetare. Mama toarce, pe când fata, cu picioarele ei voinice țese la război, iar casei, cu toporul și cuțitul, bătrânul scobește un stejar vechi, ca să facă fântânei colac. Le-am văzut câmpiile Moldovei înverzind primăvara, când învie durea și toate vietățile se aruncă pă în vârtejul vieții. Le-am văzut vara, cu holdele aurii, semnul aurului ce va trebui să râsplătească munca. Le-am văzut odihnindu-se toamna, când țărănimea veselă se revarsă în strălucitoare și felurite culori îmbrăcată, prin sate și pe drumuri. Fetele joacă hora clasică, și aerul țipă de notele ascuțite ale lăutarului, cărui îi răspund strigătele flăcăilor ce saltă și bat pământul în danț voios. Fermecătoare icoanei Totdeauna le voiu purta cu mine! Grigorescu le-a scos din frumusețile țării, cu penelul său. Eu le am săpate în mintea mea cu dalta simțirii . Atât de mult sunt ale mele strălucirile tale. Românie, din ziua când dragostea mi se-a întipărit în suflet, încât astăzi pot cânta împreună cu poetul tău. .,Ce ți doresc eu fie, dulce Românie. Țara mea de glorie, țara mea de dor...“ Triecrfein nfernjifioM. Se vorbește cu insistență, iar cel vizat întărăște zvonul, că va fi numit atașat comercial la Londra, d. Alexandru Holban. Fără doar și poate că d-sa e un om de lume, se prezintă bine, are și prestanță, vorbește bine franțuzește — ceva mai prost românește — posedă — se pare — și engleza, dar ca studii joc. Ca să fii atașat comercial, în Capitala marii finanțe și în tața comerțului și industriei, trebuie să ai studii de specialitate și lucrări în aceeași direcție ”. Alexandru Holban, pe care se afirmă, nu posedă nici un fel de titlu academic, are doar un certificat de frecvență unei școli de științe politice din Geneva și cu acest imens bagaj științific d-sa și cei cari vor să-l numească cred că va putea face față importantei însărcinări de atașat comercial la Londra. In țară d. Alexandru Holban ocupă două însărcinări la uniunea camerilor de comerț; cumulard deci la aceeași instituție, acum are posibilitatea, prin numirea sa în Anglia, să devie o sinecură internațională. Nu te felicit, domnule Holban de această numire; îți va fi fatală. La Londra e ministru al țării d. Titulescu ! Cest tout dire. GEORGE N. BUDIȘTEANU In landa liferințel l-li Daca D. Baca are două calități: este adaptabil și asimilabil. Deși tânăr, a trăit politicește in mijlocul celeilalte generații copleșită de norocul partidului liberal. D. Buca este mai mult contimporanul politic al lui Alexandru Constantinescu decât acel al d-lor Franasovici sau Tătărăscu. Zic că partidul liberal a avut noroc, căci factorii cari au determinat atotputernicia sa, au fost absolut străini de calitățile concepțiilor sale sau de transcendența meritelor fruntașilor săi. Partidul liberal a avut noroc, precum astăzi are ghinion. D. Buca s’a adaptat zilelor de restriște, lucru pe care nu l-aș putea spune nici de d. Vintilă Brătianu, nici de d. Tancred Constantinescu, cari trăesc în trecut. B. Duca tocește în prezent, făcând numai rare incursiuni, ca aceea de la Brăila, în domeniul istoriei. Acum trei zile d-sa s’a crezut obligat să reabiliteze memoria lui Ion Brătianu pe care opinia publică îl acuză, zice d. Buca, ..de a fi autorul triunghiului morții". Această afirmație, pe care fostul ministru de interne o aruncă în sarcina opiniei publice, este pretextal conferinței d-lui Duca. Din nefericire, lumea suferă atât de mult de pe urma activitații guvernamentale din ultimii ani a partidului liberal, încât a și uitat de existența triunghiului morții Acei ce-și reamintesc însă de acest episod al războiului nostru, nici nu se gândesc să acuze pe Ion Brătianu de a fi fost exponentul politicei de rezistență. Ion Brătianu știa de obicei ce vroia. In perioada amintită de d. Buca, el a șovăit. Credea în izbânda aliaților, fără a fi sigur de dânsa. Credea în victorie pentru că n’avea încotro. Tot ce s’a întâmplat din octombrie 1917 până în August 1918, dovedește acest lucru, în momentul când izbucnind bolșevisatul in Rusia, România a rămas izolată, s-au ivit două păreri nete, precise, clare. Părerea miniștrilor conservatori — cari credeau în victoria aliaților, ca în lumina zilei și acea a generalului Averescu, care socotea că orice sacrificiu este inutil atât pentru noi, cât și pentru aliații noștri. Primii se împotriveau oricărei păci legale. Take Ionoson avea prsa mult bun simț insa, ca să preconizeze o politică de exterminare a elementului românesc. El zicea : „Pacea s’o facă cei din București, dar cu protestul țării legale, adică al Regelui, guvernului și parlamentului, iar nu cei de la Iași”. Trebue să mărturisească d. Duca că acest mod de a vedea, denotă o credință impresionantă în izbânda aliaților. Take Ionoson ținea înainte de toate să mențină drepturile Romăniei intacte la Congresul păcii. Generalul Averescu zicea: „Jertfa noastră fiind de prisos, trebue să obținem deslegarea aliaților de a iscăli o pace provizorie, pe care ne-o impun evenimente absolut străine de voința noastră". Intre aceste două puncte de vedere, partidul liberal a evoluat. B. Buca declară că contrar credinței generale, Ion Brateanu n’a fost partizan a „triunghiului morții”. Fără îndoială că nu. Mă întreb chiar cine a fost in stare să crează că omul care a impus țării toate capriciile sale, a putut vre-odată să fie împiedicat să-și facă politica in împrejurări atât de grave. Ion Brătianu vroia pacea separată, indiție însă ca aliații să-și închipue că el dorea continuarea războiului, pentru eventualitatea victoriei aliaților. La un moment dat, șeful partidului liberal a împins așa de departe jocul acesta, încât la un consiliu de Coroană, a căzui continuare a războiului, cu singura condiție ca generalul Averescu să rămână la cârmă. Ion Brătianu știa că condiția era irealizabilă, deoarece generalul Averescu era partizan hotărât al păcii separate. Bacă nu mă înșel, d. Vintilă Brătianu a propus chiar ca negocierile cu puterile centrale să fie începute de însăși guvernul Ion Brătianu, soluție care a căzut baltă in urma împotrivirii miniștrilor conservatori, cari au demisionat pe această chestie. în orice caz, credința partidului liberal in izbânda finală a Înțelegerii se întărea pe maură ce regimul care făcuseăzboiul era persecutat mai mult de Germani. In ziua in care Ion Brătianu și o parte din colaboratorii săi, au fost dați in judecată din ordinul puterilor centrale, partidul liberal redevenise complectamente antiantofil. Mărturisesc că nu pricep de sen. Buca, de obicei atât de fin, a ales ca subiect de conferință această pagină puțin glorioasă a partidului său. Intr’o țară de opinie publică, in care lumea cere socoteală bărbaților politici pentru faptele lor, aș fi priceput ca d. Duca să fi vrut să explice unele lucruri, așa cum a făcut Emile Olivier în Franța. Dar la noi 7 Oare au fost atotputernic Ion Brătianu, după ce a intrat în război dezarmat, după ce a părăsit conferință de pace, după ce a sabotat politica lui Take Ionescu, care a dus la încheerea tratatelor de după război . Și atunci mă gândesc că mizerabilă trebue să fie situația partidului liberal, ca să caute într’un asemenea trecut, o diversiune la nenorocirile sale de astăzi. GRIGORE FILIPESCU Protecția animelor Din inițiativa lăudabilă a doamnelor Protopopeecu Pake și Bolton e’a înființat de Curând „Liga pentru protecția animalelor“. Despre însemnătatea și înalta menire a acestei ligi, cetitorii ziarului „Epoca“ au fost lămuriți prin articole documentate a doamnei Arabella Iarca și domnului Dinu Roca. Să speram deci, că publicul va da acestor apostoli ai civilizației tot sprijinul necesar. Cu această ocaziune atragem atențiunea marelui public românesc că mai avem încă în țară o categorie de „animale“ pentru protecția căror ar fi tot atât de necesar sa se înființeze o ligă. Evident, fiind vorba de „animale“ specific românești, nu putem apela la generozitatea și spiritul de umanitate a unor doamne străine, da doamne, fiindcă s’a dovedit cu prisosință că aceste frumoase sentimente sunt mult mai desvoltate la așa zisul sex slab. Nu numai teorii, adică în saloane, dar și în practică după cum au demonstrat bucureștenilor doamnele Protopopescu Pake și Bolton. Spre deosebire de celelalte animale, ,,acestea“ care ne interesează acum nu sunt condamnate la obișnuitele manifestări de bucurie sau de durere. Aceste „ființe inferioare“ dotate dealtfel de către creator cu aceleași daruri ca ceilalți Români, se deosebesc de aceștia din alte motive. Le place munca onestă, se supun după modelul occidental în teorii și în practică preceptelor patriotismului elementar, nu acceptă compromisuri levantino-balcanice, când văd nedreptăți strigă tare, protestează, iar în timp de războiu au avut și acel gust deplasat a privi evenimentele din linia întâi. Or, contra acestor ,,animale periculoase”. — în timp de pace — societatea moderna, conștientă de labilitatea unor privilegii moștenite, formează adesea front unic. Ajutați în această operă „adevărat patriotică“ de prieteni devotați și Români, cum ar fi numeroșii oaspeți din rândurile șomeurilor Europei centrale, bine „consolidați“ în țara noastră, le este relativ ușor a combate cu succes „pretențiile” acestor Români „foarte puțin interesanți". Străinii de oarecare importanță, adică nu acei care trăesc adesea numai din subvențiile mărinimoaselor noastre autorități, rămân uimiți, când vizitează România, de numărul — colosial — de șomerii intelectuali. Motivul că aceștia fac parte din „acea categorie de animale“ descrisă mai sus, dânșii pleacă prea des cu impresia, văzând că toate întreprinderile sunt împănate cu străini, că România produce în adevăr acel coeficient enorm de „rentieri“ care au justificat vigilența specială a polițiilor mondiale, când este vorba de supravegherea turiștilor români !! Străinii stabiliți la noi, n’au la rândul lor nici un motiv să contrarieze propriile lor interese sau acele a connaționalilor. Totuși, s’a observat, că gesturi umane pornesc in ceea ce privește tratamentul acestor animale române, mai des de la dânșii. Poate că analog cu societatea doamnelor Protopopescu Pake și Bolton se vor găsi și printre doamnele române aparținând elitei societăței, inimi caritabile dispuse să întreprindă ceva și pentru animalele pur românești, aparținând acestei specii particulare, SERGIU LECCA Ofițeri amestecați in complotat pangalist ATENA, 23. (Rador). Cercetările asupra recentei încercări de lovitură de Stat, organizată de fostul dictator Pangalos, au stabilit și rolul activ al câtorva ofițeri. Pe baza acestor cercetări au fost arestați azi doi ofițeri, între care și fiul fostului generalisim Papulas, compromist în mișcarea pangalistă FILE DE BLOX NOTES Teatru la radio ln „Rampa" de érid. V. Timuș reeditează un sfat către tinerii autori dramatici. Acela de a scrie piese pentru Radio. Am expus nu de mult, greutatea lucrărilor dramatice originale de a fi jucate. Postul de Radio-difuziune din București, dovedește din contră, o foarte mare bunăvoință în ceea ce privește piesele de teatru. Mai întâi la intervale destul de dese și regulate teatrul a figurat în program. Apoi aproape toate piesele transmise au fost piese românești. S'au jucat multe piese și unele de mare însemnătate. Astfel printre, altele s’au transmis „Drumcul", de d. Mihail Sorbul, „Comedia Zorilor“, de d. Mircea Ștefănescu și chiar ieri „Act venețian’’ de d. Camil Petrescu. Toate acestea se datoresc desigur numai d-lui Adrian Maniu, directorul secției literare. Și s’au obținut rezulltate, destul de frumoase. Prin adânca înțelegere a d-lui Adrian Maniu a necesității de a se încuraja cât mai mult pe tinerii noștri autori dramatici, s’a realizat mult. D. Timuș îndeamnă să se scrie înadins piese pentru Radio. Piese cari să se preteze la transmiterea lor prin Radio și în cari să se înlăture toate dificultățile ce se întâmpină la înscenarea în studio a pieselor ce sunt scrise pentru scenă. Este un sfat interesant și asupra căruia tinerii autori dramatici ar trebui să mediteze. Mai ales că diferența dintre piesa menită să fie văzută și cea menită să fie auzită, se rezumă la artificii scenice, la amănunte cari pot fi modificate fără nici un risc. Postul de Radiodifuziune din București îndeplinește o mare misiune consacrând un loc important teatrului, în programele sale. Ii dorian să continue a transmite cu deosebire piese românești. DINU ROCO Legea sanitară a desființat prostituția. Lege , viciul desființat Ar părea, se înțelge Dar de-abia acuma, totuși este practicat... in lege. Albion Opinii și carențe Distrați (orporative Abolirea corporațiunilor a fost poate cea mai mare greșală a revoluției franceze. Legea din 14 Iulie 1 791 dispune prin art. 1. ^Abolirea tuturor corporațiunilor aceleași stări și profesiuni fiind una din bazele constanțiunii franceze, reîntoarcerea lor sub orice formă ar fi, este și rămâne interzisă“. Acest drept de asociație a fost luat atât antreprenorilor cât și muncitoiilor. Ideile revoluției franceze s-au răspândit și în afară de Franța cu mare repeziciune. La întreaga Europă corporațiuniile au fost abolite. Consecința: antagonismul tot mai evidențiat între muncă și capital; antreprenorii considerau pe muncitori ca pe niște mașini de lucru; numai capitalul ar fi ceva productiv, munca ceva inferior. Invers muncitorii se considerau sclavii exploatați in schimbul unui salariu meschin. Cu progresul rapid al industrializării, situația muncitorilor devenea din ce în ce tot mai insuportabilă. Apare ideia luptei de clasă. Marxismul câștigă teren tot mai mult. Miioane de muncitori se organizează în sindicate revoluționare, cari dacă au ajutat muncitorilor într’adevăr cu ceva real o poveste, dar conducătorilor lor, demagogilor de ocazie, siguri, foarte mult. O armă ușoară în mâna acestor conducători umanitariști sunt grevele. Imediat după război vine timpul grevelor colosale din Europa. Acestor greve datorate de fapt întreaga situație a crizei mondiale de azi. In 1919 — pentru a da un exemplu — în Germania, industria a pierdut 32 milioane de ore de lucru prin grevele cari în cea mai mare parte, rodul a câțiva demagogi, sunt pentru revendicări politice. Patronii, nici ei nu se lasă mai prejos și răspund prin celebrele „lockout“uri, excluderi de muncitori în masse. (Industria germană pierde în 1924 prin aceste „lockout-uri 33 milioane de ore de lucru). Jn 191? Marxismul revoluționar deslănțuește cea mai mare și cea mai sângeroasă revoluție, revoluția rusă din Octombrie. Antreprenorii sunt expropriați fără îndemnizare și întreaga industrie etatizată. Rezultă un deficit imens și ruinarea aproape complectă a industriei ruse. 1919 aduce Italiei acelaș val de nebuloasă mișcare de forțe muncitorești. Muncitorii italieni ocupă uzinele și reușesc pe un timp mărginit să îndepărteze pe antreprenori. Urmează fatal aceleași devastări ale muncitorilor tulburați, având drept consecință pagube incalculabile pentru industria italiană și în deosebi pentru industria electrificată a oțelului. La 1922 muncitorimea italiană părăsește voluntar toate fabricele și se supune cu încredere acelui nou curent de viață și putere de muncă, revoluția fascistă. Benito Mussolini preconiza doar printre primele puncte ale programului cămășilor negre, impăcarea între muncă și capital. Și într’adevăr chiar din primul an al Erei Fasciste, Ducele stabilește că lupta de clasă nu poate fi un sistem de toate zilele fiindcă atunci drept consecință am avea distrugerea tuturor bogățiilor și mizeria generală". In 1925 Ducele însărcinează o comisiune prezidențială de 18 persoane, de a face propuneri pentru reînființarea statului corporativ. Urmează legile din 3 Aprilie 1926 cu regulamentul, din 1 Iulie 1926 și la 21 Aprilie 1927 „Magna carta del lavoro“. Structura socială a Italiei se schimbă în mod fundamental. Elementul constitutiv al viitorului stat corporativ erau sindicatele muncitorilor fasciști, cari contau în Iunie 1923 cu 433.000 membri, în Decembrie 1923, 1.000.000, și în primăvara lui 1924, 1997.000 de membri. „Massele trec din vechile sindicate socialiste in rvouile sindicate fasciste ca apele unei gârle cari se revarsă in albia unui râu”. Ultimul sindicat antifascist se disolvă voluntar la 4 Ianuarie ,192?. Contam până azi 8.000 de astfel de sindicate fasciste, legate în uniuni provinciale, cari la rândul lor sunt unite in 6 confederațiuni generale: Industria, Agricultura, Comerțul, Transportul maritim, Transportul terestru și Băncile. Profesiunile libere sunt organizate în 18 sindicate, conținând fiecare câte o profesiune intelectuală distincta, ca medicii, scriitorii, muzicienii, inginerii, etc Ca și la muncitori, sindicatele sunt grupate în uniuni provinciale, iar uniunile provinciale în confederația generală a profesiunilor libere. (Confederazione degli intelectuali). Patronii nu mai pot face concedieri în mase ,lockoutul fiind interzis. Dar nici muncitorii nu mai au dreptul la grevă. Legea din 3 Aprilie 1926 hotărăște în art. 18: „Muncitorii și impiegații cari părăsesc munca după o învoială prealabilă în număr de trei sau mai mulți, sau cari continuă munca în așa fel încât regularitatea și continuitatea ei ar fi compromisă vor fi pedepsiți cu închisoare de un an până la doi ani, precum și cu o anială de 2000—5000 Lire“. Cotele sindicale sunt mult mai reduse ca cele din fostele sindicate socialiste și nu întrec salariul de o zi (Bottal 27). Sindicatele fasciste au regulamente interioare și încheie contracte colective cu patronii, absolut obligatorii. Organizarea patronală era cu mult mai grea decât a muncitorimii neexistând grupări profesionale ale patronilor decât în industrie. Paseismul creiază o abundență de asociații patronale în toate domeniile: Agricultură, Comerț, Bănci, etc. etc., astfel că întreaga națiune italiană este încadrată în sindicate fasciste Perioadei de încadrare (incadramento) îi urmează perioada de deblocare (ablocamento). Prin circulara din Noembrie 192? se creiază șase comitete intersindicale, traverse întregului sistem, destinate să lege confederațiunile muncitorilor și a antreprenorilor. Aceste comitete intersindicale sunt nucleele acelor corporațiuni cari încheagă organizațiile muncitorilor și patronilor aceleeași ramuri distincte de profesiune într-o unitate superioară, aplanează conflictele, intensifică producțiunea, etc., etc. Litigiile care nu vor fi aplanate în sânul corporației, vor fi judecate de curțile de apel cu recurs în casație. S’a reproșat organizației economice fasciste o apropiere primejdioasă de principiile moscovite. Această părere este fundamental falsă. In Rusia sovietică toate întreprinderile au fost etatizate, admițându-se inițiativa particulară numai excepțional și abia după bancretul sistemului comunist. Din contra Art. 7 din „Carta del Lavoro", declară expres: ,,Statul corporativ consideră inițiativa particulară ca mijlocul cel mai util și mai eficace, pentru a garanta interesele „ națiunii“, iar intervenționismul italian este departe de abuzurile bolșevice. Art. 9, Carta del Lavoro, spune: „Statul intervine în producțiune numai atunci, când inițiativa particulară lipsește sau este insuficientă, sau când interesele statului sunt atinse". O comparație mai justă a actualelor corporații fasciste o putem face cu corporațiile evului mediu. Dar pe când corporațiile medievale au luat ființă în mod spontan și deseori în luptă contra statului, fasciste sunt o emanație corporațiile a statului. „Spre deosebire de corporațiile evului mediu cari s'au format in afară de stat și cari trăiau în afară de stat, sindicatele noastre sunt o parte a statului. Statul corporativ nu înseamnă statul în mâna corporațiilor ci corporația în mâna statului (Rocco 1928- Roma)“. Statul corporativ fascist este un stat model, ideal pentru timpurile noastre ale industriei moderne. Fascismul a găsit ideia salvatoare a împăcării forțelor de producție, capitalul frate cu munca. Voi cita ca încheere o rezoluție a marelui consiliu fascist pusă în fruntea proectului de legi corporative al ministrului Bottas: „Sistemul fascist dovedește prin legislația sa socială, că forțele producțiunii nu sunt dușmane de moarte, sunt împăcabile și pot lucra în mod satisfăcător numai atunci când sunt împăcate“. EUSEBIE VICOL mantele Greciei ATENA 23 (Rador). — Ministrul Finanțelor a depus eri pe biurourile Camerei, spre votare, bugetul pe exercițiul 1931—1932. Din expozeul ministrului de Finanțe, care însoțește budgetul, rezultă că exercțiile financiare ce au urmat după stabilizare s-au încheiat toate cu excedente. Budgetul exercițiului 1927—1928, a prezentat un excedent de 620 milioane drahme; cel din 1928—1929, a prezentat un excedent de 540 milioane drahme; cel din 1929 —1930, un excedent de 240 milioane și în fine, bugetul anului 1930—1931, s’a încheiat cu un excedent de minimum 350 milioane drahme. Bugetul depuseri, este echilibrat, insă el prevede și o sumă de 470 milioane drahme, prevăzută pentru evadate neprevăzute și complimentare, ce s’ar ivi eventual. Ministrul Finanțelor,, a accentuat că situația finanțelor publice este excelentă și forța de rezistență a economiei private care a trebuit să facă față crizei financiare mondiale, es-