Epoca, februarie 1931 (nr. 602-625)

1931-02-01 / nr. 602

NO. 6023 LE! BE9MIIA $1 ADM­MIRATIl BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate leleisa 3S2110 Dumineci, I Fetor. " 1331 FONDAT IN ANUL 1885 DENICOIM Il­MSCII - Director: Gr. N. R­LIPESTI Tie, scumpă (ara, puterea mea de muncă și puterea mea de Indire. Nicolae Papescu La mormântul generalului Berthelot Dacă despre orice Român s-a zis că are două patrii, întâi Ro­mânia și apoi Franța, tot astfel se poate spune despre generalul Berthelot că a doua patrie a lui a fost România ! Venirea lui în țara noastră cu misiunea de a face legătura în­tre noi și aliați, într-un timp când armatele noastre luptau cu grele sacrificii pe două fronturi, a avut ca prim efect ridicarea mo­ralului care slăbea din ce in ce mai mult în oiștile noastre descu­rajate în urma precipitatei re­trageri în Moldova.Prin prezenta tuturor misiuni­lor streine și mai ales a misiunei franceze în cap cu generalul Ber­­thelot, a dispărut impresiunea că eram lăsați de aliații noștri în voia soartei! Am început și noi să simțim solidaritatea cu cei ce luptau pentru drept și dreptate, recăpătănd încrederea pe care vi­tregia soartei o micșora din ce în ce mai mult! După retragerea în Moldova a oștilor noastre demoralizate și lip­site chiar de strictul necesar, fost o adevărată minune reface­a­rea din aceste rămășițe a unei noi și mândre oștiri, care ne-a dat victoria de la Mărășești fala nea­mului nostru, și care ne-a putut duce la ocuparea capitalei Unga­riei, respingând astfel bolșevis­mul din centrul Europei.La această operă de organizare a oștirei noastre, generalul Ber­­thelot a avut un rol însemnat: prin prestigiul Franței, autorita­tea sa, și cu ajutorul tuturor ofi­țerilor francezi, el a putut scoate din imperiul moscovit, trenurile de muniții și echipamente ce ni se trimisese de aliații noștri din occident și pe care aliații noștri din orient, le rețineau prin sta­țiuni, uitate de Dumnezeu, tra­tându-ne mai rău ca pe vrăjmași­ Dar mai mult decât atât Genera­lul Berthelot a avut pentru noi marele merit de a cunoaște sufle­tul soldatului român, de a-și da seama cât de plin era de avânt și cât de disprețuitor de moarte: a­­tunci prin marea sa bunătate știut să inspire o dragoste nețăr­a­murită soldaților noștri țărani și prin acțiune reflexă tot alunci începe marea iubire a acestui soldat francez pentru Țara Româ­nească care devine a doua patrie a lui­ Părtaș la toate suferințele noas­tre, a știut să aprecieze inteligen­ța conducătorilor oștirei româ­nești, patriotismul, puterea lor de muncă și de sacrificiu; el simte alături cu noi tristețea zi­a­relor de bejanie ce am petrecut in Moldova! A venit apoi și partea cealaltă a medaliei: nu putină trebue să fi fost satisfacția Generalului Ber­­thelot când alături de Regele Fer­dinand și de comandanții oștiri­lor noastre a intrat în Bucureș­­tiul abia scăpat de ocupația strei­nă! Țara recunoscătoare l-a pro­clamat cetățean de onoare și i-a donat o moșie ca să-l lege mai mult de glia românească! I-a fost dat Generalului thelot să întoarcă României Bev­­de­votamentul Banului Mărăcine, care cu multe secole în urmă a plecat din plaiurile noastre să lupte pentru Franța; de aceea nu­mele lui va fi legat pentru tot­deauna de epopea noastră, de visul milenar al Românilor, de România Mare! Întreaga țără se închină cu pietate în fața mor­­mântului acestui soldat care ne-a cunoscut și ne-a iubit! Nicolare Soareș «a Bir și triibufi Concepțiunea de „stat“ a e­voluat de la acea de „stat-jan­darm­“, — a cărui singură me­nire ar fi fost să permită in­divizilor de a-și desvolta acti­vitatea în siguranță, — ajun­gând până la acea de „stat­­seop“. Statul devine o entitate, un fel de zeitate, care trebue să trăiască și să se desvolte în sine și pentru sine. Individul, cu speranțele, sa­crificiile și suferințele lui, nu mai importa decât ca element al măririi și puterii noii zei­tății. Statul. Intre alte obligațiuni, noi ce­tățenii, o avem și pe acea de a întreține financiarmente a­­cest stat, a ajuns la o concep­ție pe care o socotim mons­truoasă, — și cu toate organe­le și anexele sale, chiar dacă importanța lor nu sunt de na­sul unor nevoiași ca noi. In acest scop, plătim, sub cele mai variate forme, contri­buții, pe cari ne vom permite să le înglobăm sub numele ge­neric de biruri. Noi am recăzut însă în ro­bie și, pe lângă biruri mai plătim și un tribut învingăto­rilor cari cuceresc, rând pe rând, puterea și Țara­ politi­­cianilor. Formele sub cari este per­ceput acest tribut și scopurile lui sunt cele mai variate: așa zise impozite, zeci de mii de slujbași inutili, misii, regii „autonome“, vânzări, cumpă­rări, furnituri, concesii, eeri cari păgubesc Țara cu afa­­sură de milioane ca să câștige o un politician două și câte al­tele, datorate inventivității fe­cunde a acestor lipitori, pe lângă cari Fanarioții erau co­pii naivi. Pentru perceperea tributu­lui nu ni se mai pun ouă fier­binți sub brațe și cărbuni a­­prinși la talpă, dar samovolni­­cia a rămas aceiași, ba e mai mare, dată fiind evoluția men­talității generale a omenirii. Un singur exemplu în acest sens: s-a pus o contribuție de război pe salarii în folosul po­liticienilor, or, cota ei se apli­că nu numai la aceia ce pri­mește funcționarul, dar și l­­a aceia ce plătește, la impozitele ste can se aplică noua con­­ms­ie! Vrei să te plângi, să invoci drepturi câștigate, rațiuni de umanitate sau dreptate? Zadarnic! Plătește robiile cât poți, cât ai, cât vei avea! Noi politi­ciani suntem învingătorii, am­ cucerit puterea după grele lup­te și acum vom scoate din tine tot ce poți da tu, copii tăi, ne­poții și strănepoții tăi, căci vom ști să te robim prin împrumuturile și pe veci conce­siile ce le facem. Fanarioții și turcii erau proști, luau numai ce găseau, noi știm să vindem și munca generațiilor viitoare!! Sa nu pierdem însă nădej­dea. Românul a știut să se scu­ture de tributul pe care-1 plă­tea sultanilor cu nenumărate oști, poate va veni și ziua când se va scutura de politicia­nismul care-1 prăpădește. Aristide Basilescu Țepi MOTTO: Ciocnirea C. F. R.-iștilor cu poliția. O ciocnire. D’astă dat’ Oare cine-i vinovat? E o cauză directă . Curba... care e defectă. Albiei BORIS GODUNOV înainte de război, ziarele ro­­mânești editate în limba fran­ceză aveau câte un cronicar monden. Rolul acestuia se mărginea să descria doamnelor la premierele vechile tea­­trelor noastre. Tatăl meu avea o adevărată aversiune împotriva carierii de cronicar monden. Adesea Tar a auzit zicând : „Dacă ar depinde de mine aș spânzura pe acești oameni”. La prima vedere pedeapsa putea să pară cam aspră. Dar tatăl meu își desvolta gândul: „Această rubrică este o adevărată plagă socială. Am cunoscut familii care și-au cheltuit ultimul gologan, pen­tru a figura într’un loc da fru­ie in această cronică. Am văzut funcționari furând, pen­tru a cumpăra soțiilor lor ro­chii scumpe și loji simandi­coase”. Tatăl meu nu-și închipuia a­­tunci că pe vreme de cumplită criză, o lojă se va plăti treizeci mii de lei, adică una mie de franci aur, și un fotoliu patru mii. Și totuși am văzut-o și pe a­­ceasta în țara tuturor incon­știentelor. Ce credeți­i­ă gândesc de noi, acei doi francezi trimeși de „Banque de Paris et des Pays Bas” pentru împrumut citind prețurile locurilor de pe afișul lui Boris Godunov. Ce efect poate să facă asupra acestor oameni lipsa de mă­sură care domnește la noi. Pe o pagină de ziar lista po­lițelor protestate iar pe alta a­­nunțul reprezentații de gală cu treizeci de mii de­­ei loja. Ni se va spune că nimeni nu și-a plătit locul, și că singure autoritățile au achitat aseme­nea prețuri fabuloase. Mă în­­doesc că nu s’au găsit clienți dominicali ai ligii împotriva carnetei care să nu fi dat cel puțin patru mii de lei pe un fotoliu. Dar chiar dacă ar fi așa, sistemul este greșit, lui n’are decât să prevadă Sta­in bugetul său subvenția pe care crede de cuviință s'o dea sindi­­catului presei. Oricât de mare ar fi această subvenție o pre­feră reprezentației teatrale. Pri­ma metodă este mai francă. Am așteptat ca reprezenta­­ția să aibă loc înainte de vorbi, pentru a nu strica plă­a­cerea nimănui. Cred totuși necesar să spun unele lucruri, pentru anul vii­tor. CERI GORE FLUPESCU In Mart’s vor avea loc alegeri în Spania MADRID 30 (Rador). — Un co­municat da de guvern declara că ca toată deciziunea unor anumite partide politice de a boicota alege­­rile, ele vor avea loc în Martie, așa cum s’a anunțat anterior. Comunicatul face apel la tară, pentru ca să se pună candidati cari prin experiența, Independenta po­litică și patriotismul lor, pot să a­­ducă tării serviciile pe care le cer nevoile actuala. Boicotarea culturei Prin măsurile anti-cultificate lua­te de către profesorul Costăche­­scu, actualul ministru de instruc­ție publica, o adevărată nenoro­cire cu întreaga ea gamă de tra­gedii, s-a abătut în special asupra Banatului, unde cultura maghia­ră, caută un îqif de frunte in acea­stă Soc. stare de cleruri. Activitatea culturale maghiare, au un plan de activitate bine definit, care lărgește cercul lor de pros­peritate­ pentru mulțumirea exi­gențelor lor naționale. Putem cita cazul soc. culturale ..Arany la­­ndKS1", din Timișoara, care a hotă­­rît să-și reînceapa activitatea cul­turală pe baze noi, de reîmpros­pătare a curs­urilor, șezătorilor­ etc. Vor organiza patru conferințe anual, la cari vor lua parte , în afară de confernțiari, membri ai societății și alte persoane în afa­ră de aceștia, recrutați din litera­ții de seamă ai poporului ma­ghiar, Iată, sistemul ,,Liceelor li­bere“, care au de scop mărirea cadrului de activitate a șovinis­mului maghiar. Și, în această perioadă de ac­tivitate maghiară, onorata condu­cere a școlilor românești, le des­­fiiițează pe acele de cultură au­tohtonă, sub motive bugetare, și de prea mult intelectualism • la sate. ■ ; • 1 . V ca o exemplificare tipică, „Ga­zeta Maramureșană“ ne aduce ur­mătoarele rânduri: ,.Azii, 26 Ianuarie a. c- o depu­tăție numeroasă de plugari de pe „Valea Cufundoase“ zisă și „de pe Șugău“, au cercetat autorită­țile din Sighet, prefecture,, pri­măria, revizoratul școlar, cerând ca să li se dea școală, unde să-și trimită copiii pentru a învăța carte. P^4zi în secolul lumii, nu-i o crimă ca sa lăsăm analfaheți, copiii fraților noștri români. La oraș ținem școli primare pentru minoritari, iar la periferie, unde locuesc numai români, până azi ham ridicat clădiri de cultură“­­Va putea înțelege oare dl Cos­­tăchescu acest strigăt? Ne îndoim. Apatia politică In timp ce pagina ultimă a „A­­devărului“ într’un reportaj ano­nim, desfășurat ca un steag de victorie pe patru coloane, pro­clamă „Alegerile de oli, un triumf al parlamentarismului. Corpul e­­lectoral s’a arătat matur- Votul universal se impune din ce în ce mai mult“, — găsim în pagina 5-a, sub pseudonimul cunoscut al unuia din corifeii ziaristicei din str. Sărindar, următorul pasaj de analiză, a situației politice, cu mult mai puțin exuberant: „Si­tuația economică-financiară con­tinuă a fi din cele mai grele: tra­tativele de împrumut dau prilej unor lucrături politice de mâna întâia; cu toate acestea, apatia politică e neschimbată- Până și a­­legerile parțiale, cari află, dacă jar fi deslănțuit înverșunate campa­nii politice, trec acum aproape neobservate- Orice s-ar spune, este o stare de lucruri cari frizea­ză paradoxul“. Paradoxul, nu prea îl vedem- Ni se pare dimpotrivă firesc ca omul care moare de foame să nu se tie după urs- Dar situația este așa cum ne-o descrie „Adevărul“ — și mai gravă încă- Cea econo­­mică-financiară e, nu numai din cele mai grele dar insolubilă fără o schimbare complectă de concep­tie și de metode. După date econo­mice prea complexe pentru a fi analizate într'un articol de ziar, dar neîndoelnice, anul 1927 a fost­ ultimul în care Statul român trăit relativ normal, adică a trăit a din venind contribuabilului ro­mân- Stat hipertrofiat încă de a­­tunci, cheltuitor, fecior de bani gata, incapabil de economisire și de prevedere, mâncând până la ultima letcare și mai luând și mici avonturi asupra semestrului vii­tor, dar — în sfârșit — trăind mai mult sau mai puțin în limi­tele venitului. Pe la 1927 încoace însă, în mod mutant, bugetul staa­tului a trăit. NU DIN PRODUC­ȚIA, CI DIN CAPITALUL NA­ȚIUNII- Exact ca un falit frau­dulos, sau ca un acondaș pe ter­men scurt, care secătuește în grabă un pământ care nu-i al lui­„Tratativele de împrumut prilej unor lucrături politice dau de mâna întâia?“- Ea bine că nu-Nu-i de ajuns că statul politicia­nist vinde la darabana străinătă­ții avuțiile naționale, pentru a putea cheltui în fiecare an mai mult decât întregul venit națio­nal, dar nici măcar nu le vinde cu maximul de preț posibil, fiindcă mai intervine licitația par­adelor, cărora nu iu de ajuns să se vândă, ci în primul rând prin cine se vinde. Procuristul necin­stit al uui prodig vinde moșiile ne­norocitului, ca să aibă de unde fura, dar le vinde pe maximul de preț; dacă sunt însă doi procu­­riști, intervine concurența între ei și, în graba fiecăruia de a face el operația, averea se vinde la jumă­tate preț- Asta se cheamă „lucră­turi politice de mâna întâia“­In aceste împrejurări nu e nici un paradox ca apatia politică să fie neschimbată- Marasmului eco­nomic îi urmează marasmul mo­ral- Coloniile sugrumate de ocu­pația străină cunosc astfel de a­­patii politice- „Guvernul­­— duș­man al poporului“ era formula național țărănistă de opoziție, partidele — dușmane ale naRei, e expresia unei stricte și dureroa­se realități, împotriva stăpânirei dușmane, ce să facă politica? Pentru a o în­frânge și a o alunga, istoria po­poarelor cunoaște alte mijloace- Deja, mujesc la colțuri de stradă și se frământă în sate altă dată interesate de luptele politice- Când politica tace, răzmerița pândește-C­istin G. S­turdza ® € ffl\­ill fi­l €|CISMt!t € comerțului Germania, țara în care nu­mărul șomerilor a atins formi­dabila cifră de patru­ne, în urma războiului milion­mon­dial, prin pierderile teritoria­le suferite, ajunsese să aibă o balanță comercială dificitară care se agrava din ce în ce mai mult. Cu toate acestea în anul 1930 , Germania vine pe pri­mul plan în rândul marelor puteri comerciale europene, realizând vânzări în valoare de circa 500 miliarde lei. An­glia, care deținea până la data de mai sus întâetatea, nu a realizat cu toate debușeurile ei coloniale, decât 420 mi­liarde lei și se vede retrogra­dată a treia după Statele­ U­nite car își menține­rea în rândul marelor priorita­puteri comerciale furnizoare mon­diale. In cele 500 miliarde reali­zate de Germania, intră și va­loarea furniturilor în natură livrate în contul reparațiilor și care furnituri totalizează sumă de 60—70 miliarde. Deci , dezastrosul tribut de la Ver­sailles, de care se plânge atât de mult Berlinul — cerând re­vizuirea planului „Young“ — nu face decât să mărească co­merțul Germaniei cu atâtea zeci de miliarde peste quantu­­mul obișnuit. Cu situația extrem de sănă­toasă de care se bucura comer­țul german azi — în vreme ce criză generală mondială a fă­cut ca exporturile să scadă cu î1 la sută în valoare iar im­porturile cu 25 la sută — ne putem da seama cu ușurință, până unde ar putea merge for­midabila putere comercială a acestei țări, fără factorii ce im­piedică pentru un moment, fa­bricatele industriale și indus­tria germană în general, să inunde piețele mondiale. Și într-o asemenea situație Germania încă nu-și dă seama de indecența plângerilor ei ce sunt fals. I. Murgu le la gropile mg­oaia la metropolitanul „Dobrescu“ Am rezolvit toate greutățile suntem sortiți a trăi încă mulți ani de aci înainte ne-am mite luxul fantezist și de per­un gust îndoelnic a unor lucrări edilitare somptuoare ce nu au nici o justificare. Când străzi și cartiere în­tregi învecinate centrului Ca­pitalei, mocnesc în murdărie și băltoage o bună parte din an, când Dâmbovița continuă să care, ca și acum patru sute de ani, cadavre de câini, pisici și alte orătănii, când nume­roase artere de comunicație, văduve de pavagii decente, pre­zintă aspectul unui câmp de bătălie răvășit de ghiulele; când toate aceste scăderi la un loc, la care se mai adaugă și inferioritatea multitudinei de străzi necirculabile din lipsa fondurilor necesitate de expro­prierile utile de interes supe­rior edilitar, continuă să păs­treze capitalei României, as­­pecatul trist al unui târg din Asia mica, proectul construi­­rei unui cartier subteran este de-a dreptul ridicol. Nu ne mai lipsește decât a­­ceasta? S-au terminat toate ce­lelalte lucrări edilitare desti­­nate a ne desbalcaniza Capi­tala ? Și numai lipsește București­lor, în care, cu toții huzurim de bine în belșug, decât Metro­politanul „Dobrescu“? înclinam totuși și încă a cre­de că se va pune frâu de către cei în drept fanteziilor Caligula pe care încearcă â la să și le realizeze, pe punga și ne­voile noastre, primarul Capi­talei. Și să lăsăm construirea ca­tacombelor „Dobrescu“ pentru timpuri când, toate nevoile o­­data și definitiv satisfăcute, nu nu va mai rămâne decât a­­ceastă singura lipsă și grije- I. Bârsescu noastre. Și Capitala, ca și în­treaga țara, nu mai are nevoe decât de ultimul suliman ce i’l pregătește părintele ei, d. Dem. Dobrescu pentru a intra în rangul marilor metropole ale apusului. Primarul municipiului a ho­tărât că este de cea mai ur­gentă nevoe ca subsolul porți­ri­nei din calea Victoriei, dintre strada Regală și Teatrul Națio­nal, să fie transformat într-o vastă piață subterană amena­jată cu magazine, galagii de automobile și artere de circu­lație. Lucrare ce ar costa, după estimațiunile d-lui Dem­­brescu modesta sumă de Do­800 milioane până la un miliard. O comisiune teh­nică lucrează la elaborarea planului defini­tiv, iar primarul se pregătește să prezinte Corpurilor Legiui­toare un proect de lege desti­nat a lărgi și asigura o com­plectă autonomie financiară municipiului. Evident, pentru ca, datorită acestei autonomii, să poată contracta, municipiul necontro­lat și nestingherit de tutela gu­vernamental­ă, împrumuturile cari i-ar părea necesare pen­tru satisfacerea fanteziilor edi­litare ale celor însărcinați să ne gospodărească. Fantezia despre care este vorba — pe lângă faptul că ea necesită contractarea unor an­gajamente financiare ce vor apasă cu tot atâtea sarcini pe umerii locuitorilor București­lor. Intențiunea și proiectul d-lui Dem. Dobrescu trebue stăvili­te. Căci este inadmisibil, și ar atrage după sine legitima re­voltă a tuturor, dacă, în mo­mentele de criză, de rest­ran­geri și de privațiuni în care Catastrofa minieră din Anglia LONDRA. 30. (Rador). — Se a­­nință oficia­l că numărul morți­lor în catastrofa minieră din Whitehaven se ridică acum la 28. Au fost scoase din mină 18 ca­davre, cele mai multe carboni­­­zate. Din 12 minieri internați în spital, numai doi sunt în stare gravă. Până acum au fost salvați 25 minieri. La intrarea în mină s’au petre­cut scene tragice, soțiile și copiii lucrătorilor așteptând cu groază rezultatul acțiune! de salvare Echipelor de ajutor au dat do­­vezi de eroism, pătrunzând galeriile unde s’a produs explo în zla. Câțiva mineri cari se aflau în apropiere în momentul explo­ziei, au intrat disprețuind orice primejdie în galeria incendiată și au împiedecat astfel proporții mai grave ale catastrofei. Descentralizarea administrativă In urma modificărilor aduse legii administrative articolul 432 a căpă­tat următorul cuprins: „Satele, comunele și județele mai pot percepe: a) Cotizații pentru crearea sau în­treținerea de lucrări excepționale cari nu pot fi suportate din venitu­rile generale și care folosesc în deo­sebi unei categorii de locuitori sau un­ei părți din teritoriul lor; b) Cotizații benevole pentru acope­rirea lipsurilor bugetare; c) Prestații în natură pentru înde­plinirea unor servicii și urgent provocate de excepționale inundații- incendii, înzăpeziri, etc.“ E clar: primarul și consiliile să­tești vor putea creia orice fel de dăn noui pentru nevoile satului, ori alt­ comunei. Dacă n-ar domni la noi moravurile pe cari le știm, aceste dispoziții n-ar fi alarmante. In fiecare sat s’ar fixa dările necesare pentru bunul mers al treburilor publice și pentru satisfa­cerea nevoilor locale. Dar cu mentalitatea pe care știm, clientela electorală a partide­o­lor lăsată să decreteze nevoi și să fixeze dări, va avea prilejul unor frumoase operații. De pe acum vedem anunțându-se abuzuri, se concesionează dreptul de a încasa dări noul iar prețurile ur­mează să fie stabilite prin invoiaiă. Astfel, ne anunță ziarele din­­ Iași, că s a procedat într o comună din Basarabia. Nu trebue să fii profet pentru spune că acest caz să nu fie izolat . De sigur că și în alte sate se proce­dează la fel. Din exemplele date mai sus putem lesne deduce ce se va întâmpla. Șeful de subsector de la Cucuești- Plătărești, nu va putea avea o ți­nută morală mai ridicată decât mai marii săi. Votul adunării sătești pe care cere legea pentru aprobarea defini­ti­tivă a datoriilor fixate, nu schimbă situația. Se falsifică votul în alege­rile pentru parlament, cu atât mai ușor se va falsifica într-o adunare sătească. Descentralizarea administrativă fă­găduește frumoase spectacole! M. Maitu Un congres interzis Guvernul a hotărît interzicerea congresului salariaților publici­ Măsura, destinată a comprima valul nemulțumirilor corpului funcționăresc, ne pare ea totul greșită­ Nu prin astfel de măsuri se vor putea soluționa nemulțu­mirile ce stau la baza funcționă­­rimii ca și a celorlalte clase so­­ciale- Curba de sacrificii, indis­pensabilă echilibrării bugetului a provocat — cum de altfel era și de așteptat — o desechilibrare a budgetelor individuale pe care guvernul vrea s-o contraba­lanseze prin o acțiune de ostenire a traiului, care din nefericire a fost pusă încă de la început pe baze greșite- Evident că până la găsirea soluției salvatoare, țara întreagă suferă, și ar suferi bu­curoasă dacă ar ști că sacrificiile făcute, vor sluji numai pentru a­­coperirea golurilor bugetare, lă­sate de guvernanții noștri de eri și azi- Dar, adevărul este că ace­ști guvernanți nu au înțeles și nu vor încă să înțeleagă, că sânge­roasele sacrificii ale țării tre­imea, să slujească numai și nu­mai scopului pentru care au fost create.Este logic dar, ca, umilii sluj­bași ai Statului să protesteze și gândim că soluția înăbușirii for­țate a acestui protest este greșită-Măsura pe care guvernul aplicat-o funcționarilor ar trebui a luată contra atâtor alți agitatori și inconștienți cari ațâță lumea satelor și îndeamnă la răzmeriță- Și ne gândim în primul rând la Liga contra camerei și la condam­nabilele mijloace de care se ser­vește și contra cărora guvernul nu a binevoit a-și concentra încă atenția­ Procedeul guvernului nu ne miră- Ne întrebăm însă nedume­­­riți, cari ar fi fost fatalele urmări­ ale Congresului funcționăresc, și mai ales, ne întrebăm cum își în­­chipue guvernul că măsura inter­zicerii ar putea calma valul de nemulțumire al funcționărimii ? Ceea ce este trist și îngrijorător e faptul că pe când la București se interzice un congres ce — sun­tem siguri — ar fi decurs în de-o plină liniște, la sate agenții Ligii contra camerei, infiltrează venim și ură în sufletele țăranilor, pe­ care vor să-i aducă la București, la congres­și guvernul tace, tace— D. Standitescu

Next