Epoca, septembrie 1931 (nr. 777-802)

1931-09-15 / nr. 789

No. 789 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Tetel M 362110 Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Mărfi IS Sepfienri brito fie, scumpa țara, puterea mea de munca $i puterea mea de iubire Nicolae nipesci . Firește, trebue să se ia toate măsurile posibile pentru a se veni în ajutorul producătorilor agri­­coli. Chiar dacă ar fi nevoe de u­­nele sacrificii , trebue să le facem fără proteste, căci înviorarea agri­culturii înseamnă înviorarea în­tregii noastre vieți economice, și deci sacrificiile pe cari le-am face vor fi spre folosul tuturora. Nu știm încă precis la ce hotă­rî­re se va opri guvernul pentru so­­luționarea problemei datoriilor a­­gricole. Nu ne îndoim că situațiile au fost amănunțit cercetate și se­riozitatea oamenilor chemați să rezolve această spinoasa proble­mă înlătură orice teamă de aven­tură. De altfel se pare că soluția la care se va opri guvernul va a­­vea asentimentul tuturor partide­­lor politice. Ori­cum­ ar fi însă măsurile pen­­tru­ soluționarea problemei datorii­lor agricole, demagogia n'arc ce căuta în această chestie. Ușura­re­a poverilor pe cari nu le mai poate suporta producătorul agri­­col, — de­sigur. Dar îndepărta­­re hot­ărîtă a formulărilor de fe­lul celei pe care o cuprinde comu­nicatul prezidiul al dlui Vaida, care declamă că a fost nedreptăți­tă clasa agricolă pentru a se da toți banii marilor bănci din Capi­tală. " . .. Demagogia la sate este totdeau­na primejdioasă. Cu atât mai mult ar putea fi regastă în acest domeniu, căci ar f­i clătinată, conștiința drepturilor și a datoriilor sale, pe care țăra­nul român a păstrat'o până azi întreagă.Trebue să se știe că nu va ope­­ra buretele care șterge și că mâna care se întinde spre a ajuta, nu este o mână justițiară. Trebue să se știe dă obligația plății rămâne. Destule sacrificii am făcut pe altarul demagogiei rurale, și des­tul de scump le-am plătit, pentru a ne putea fi îngăduit să ne anga­­jăm din nou pe acelaș drum. Și dacă amicii dini Maniu în­­ping patima politică până la încer­carea de a ridica satele împotri­va orașelor, să sperăm că parti­­dele celelalte vor elimina cu grijă din militarea lor pentru ajutora­rea producătorilor agricoli, orice urmă de demagogie. Ar fi prea trist daca ar fi altfel. C. BLEBEA Datoriile agricole Coincidente bizare Avem acum in față tex­tele comentariilor pe cari telegramele ni le-au adus rezumate. Și „Echo de Paris” și „La Liberté” și comunicatele agenției „Sud-Est”, și toate cele­lalte. Și putem urmări de a­­proape acelaș entuziasm pentru realegerea d-lui Titulescu și aceleași con­cluzii ciudate asupra po­liticii românești. „Această alegere poate avea consecințe foarte importante a­­supra situației personale a d-lui­ Titulescu, și prin urmare asupra evoluției întregii politici româ­nești” (La Liberté). „S’a voit de sigur, să se dea d-lui Titulescu, pe nedrept ata­cat in tara sa, o mărturie zgomo­toasă de încredere” (D. Perti­nax). „Onoarea este fără precedent. Omul de stat român va fi răsbu­­nat de atacurile care nu-i sunt menajate în propria sa țară” (Tot d. Pertinax). Nu mai cităm ce publică „Echo de Paris” sub sem­nătura agenției Sud-Est. Vom spune, numai că a­­ceastă agenție este con­dusă de un domn Mircea și că pentru ea d. Titules­cu a cerut guvernului tre­cut o subvenție de un mi­lion de franci francezi. Politica noastră internă își găsește, așa­dar, un regulator în înalte foruri diplomatice occidentale! Și o ciudată întâmplare face totdeauna ca atacu­rilor îndreptate contra Regelui, să li se adaoge nereținute elogii pentru d. Titulescu. Toate ziare­le cari au publicat arti­cole infame împotriva Co­roanei ridică în slăvi pe d. Titulescu. Simplă coincidență, va spune, desigur, presa noa­stră democrat-integrală. Sânt lucruri fără nici-o legătură între ele, vor ex­clama titulații de toate categoriile. Pentru noi însă este foarte bizar faptul că a­­colo unde d. Titulescu es­te apreciat cu atât de en­tuziaste elogii, d-sa n’a putut împiedeca incalifi­cabilele atacuri împotri­va Coroanei. Consfătuirea experților economici la Geneva Conferințele experților economici nu sunt convocate la Geneva pen­tru prima oară. Ele au avut loc in­­ câteva rânduri, fără tilsa a se ajunge la rezultate mulțumitoare. Aceasta din pricină că, experții economici fie că au recomandat astfel de reme­dii, ca armistițiul Vamal, etc., care n'au fost urmate, fie că și-au înche­iat lucrările lor cu rezoluții jz­ener­ale, care­ nu­ si au referit la măsuri con­crete.­­Hotărârile subcomisiunii­­ econo­mice'a Comisiunii­ Europene,'' care și-a încheiat zilel­e acestea lucrările și a înaintat, rezultatele Adunării Co­misiunii Europene, au un caracter cu totul special. De fapt­ economiștii, industriașii și financiarii cari au participat la lu­crări, au refuzat să anunțe vreun remediu pentru înlăturarea crizei prin care trece Europa. Criza s-a pre­lungit și, după părerea­­ experților, a luat astfel de forme, încât nu poa­­t fi remediată prin rețete economice. Această­ prelungire nenaturală a cri­zei poate fi explicată numai prin o singură pricină — lipsa de credit. Trecem, după cum declară experții prin cea mai mare criza de credit ce a domnit vreodată, până­ nu se va reîn­oi­ creditul și această atât față de situația din diferitele state, cât și fațâ de raporturile internaționale, criza nu va înceta. De aceia e nevoe ca înainte de încercările pentru re­zolvarea crizei, să se treacă în pri­mul rând la crearea unor astfel de baze politice, care să ducă la o regu­lare a obligațiunilor internaționale și, la încrederea în soliditatea co­merțului contractat și în desvoltarea liniștită a situației economice. Punc­tul central este deci numai reînoirea și asigurarea încrederii. Permutând soluționarea chestiunii din domeniul economic în cel politic, experții economici au refuzat de fapt să rezolve chestunea, care le-a fost predată. Ei au mers și mai de­parte, declarând că nu există deloc o rețetă­ economică care să poată fi propusă pentru lichidarea crizei. Consideră chiar ca just, să se folo­sească și cel m­ai mic mijloc econo­mic spre a se ajunge la o îmbunătă­­țire a crizei în fiecare caz concret. Concluzia generală a experților e­­conomici rămâne una singură — fac­­torul psihologic, adică lipsa de în­­­­credere fondează piedica principală a animării conjucturii. Numai acea­stă piedică stă în calea desvoltării economice a Europei. Interesant este a se atrage atenția asupra unei singure chestiuni­­ spe­riate, în jurul căreia comisiunea ex­perților s’a străduit să ajungă la un acord. E vorbă­ de chestiunea prefe­rințelor la exportul de produse eco­­nomico-agricole din statele dunăre­ne. Comisiunea experților a consta­tat că aceste­ preferințe sunt admi­sibile și­ nedreate. Aceasta formează deocamdată singura măsură practi­ca, care poate asigura exportul de cere­ale al statelor dunărene și a da prin­ aceasta' primul imbold' la ani­marea' viețeii economice din aceste state. '­­Această soluție s-a lovit­ de un protest violent al­­ reprezentanților guvernului­ sovietic. Reprezentantul Uniunii sovietice a declarat că con­sideră această soluție ca îndreptată împotriva intereselor Rusiei sovie­tice și deaceia nu poate fi de acord cu ea. Exportul de­­ cer­eale al sovie­telor, care după insuccesul conferin­ței de la Londra nu este îngrădit prin nici o convenție, va fi conside­rabil și deaceia preferințele care­ a­­vantajează statele dunărene, ar tin­de, după părerea delegatului­­­ sovie­tic, împotriva Rusiei sovietice. Dar cu tot protestul delegatului guvernu­lui din Moscova, principiul prefe­rințelor economico-agricole a fost primit. - - -Principiul preferințelor este însă până în prezent atât de puțin utili­zat în raporturile economice dintre statele europene, încât se manifestă foarte slab în direcția lichidării re­coltei din anul acesta. Acest mijloc se numără însă printre acele măsuri, care pot ușura considerabil criza prin care trece Europa. întrevederea dintre d-nii Briand și Grandi GENEVA, 13. (Rador).­­ D. Bri­­and a avut astăzi o întrevedere cu d. Grandi. întrevederea a durat mai mult de o oră. In această întâlnire cei doi oa­meni de stat au examinat toate che­­stiunile politice interesând cele două țări. S’a discutat posibilitatea de a se relua negocierile privitoare la încheierea unui acord naval franco-italian. t­recute VIEȚI DE DOAMNE Doamna Kiajna a lui Mircea Ciobanul de C. GANE BILANȚ SUGESTIV Deoparte, pe patru coloane: una cu numele creditorilor — sunt 32 și variază, în afară de 5 repe­­tiți — alta cu al debitorului, ace­­laș. Celelalte două, cu numărul dosarului și suma datorită­ Tota­­lul = 464.350 lei" Acțiunea­ se pe­trece între anii 1927 și început 1929. De altă parte, pe două coloane: una cu data depunerei, alta cu suma depuslă. Totalul—18.610.044 lei. Depunerile pe unul și acelaș nume­ al debitorului de mai sus­ Acțiunea se petrece între Februa­­rie 1929 și Decembrie 1930­ Astfel se înfățișează contul de profit fără pierderi al d-lui Romu­lus Boilă, fost vice-președinte al Senatului, și nepot al puritanului domn Iul­iu Maniu, în registrele băncei „Al­bina” din Cluj. Trebue amintit în­­ treacăt ,că cele 4 coloane se referă la anii cu zile negre dinainte de redeștepta­rea sufletei, românești, pe când cele 2 coloane (elegantă sobrieta­te) la timpul când democratica și dezinteresata oblăduire națională țărănistă a condus destinele ro­mânești acolo unde au ajuns. D. Romulus Boilă, cunoaște ches­tonul: „bani albi pentru zile ne­gre”. Spre a nu fi învinuit de părtini­­re sau­ rea credință, expun faptele. D. doctor Todoran, ardelean din Diciosânmartin, își permite să a­­firme că d-l Romulus Boilă, până în 1929 era dator și sărac, și că în timpul celor 2 ani de guvernare național-țărănistă, o coincidență curioasă face ca d-sa, chiar de la începutul guvernărei să scape de dato­rii, ba­ chiar să reușească să depună bani spre fructificare la banca „Albina” din Cluj-Di Romulus Boilă, ca mușcat de șarpe, se supară și deschide acțiune în calomnie- Justiția nu are de­ lucru, la afacerea în serios, și, la cererea d-lui doctor Todoran, prin canalul judelui de instrucție din Sibiu, admite „proba verită* tei” și cercetând registrele băncii „Albina”. Cu toată dispoziția aces­teia, găsește că debitorul celor 464.350 lei din 1929 este acelaș deponent tot din 1929 al celor 18.610044 lei. Cred c­a fără nici­ o răutate se poate pune întrebare: cum se poa­te așa ceva? Cărui fenomen se da­­torește această transformare de necrezut? Sa fie oare rezultatul muncii de albină a băncei, muncă ce nu se poate compara nici uneia alta, și care face pe dificil să ex* dame: „Si parva­licet componere mag­­nis”? Judecând cât de impartial posibil, nu poți ajunge la deslega­­rea problemei ce se pune. Să fi dator o jumătate milion la înec­­putul lui 1929, ca în februarie, al aceluiaș an, să-ți fi Plătit datoria, și pe deasupra să­ ți mai depui 700.000 lei, apoi în Martie tot atâta, în Aprilie S-OOO­OOO, în Mai la fel, ș. a. m- d. ca în Decembrie al aceluiaș ai « posezi 15 milioa­ne jumătate? Cum nici d-1 Maniu, care după Cum declară într’un interview, că nu aude când nu vrea să audă, nu va răspunde, să lăsăm justiției dezlegarea acestei atât de simple și totuși de neînțeleasă problemă. Dureros spectacol ne este dat să privim. Orice s’ar spune, noi aceștia așa numiți regățeni, — și îi deosebi cei cari am luptat din­­colo de hotarele vechi,—altele so­coteau că vor fi roadele legăturei naționalilor de dincolo cu țărăniș­tii. Aveam convingerea că vor schimba multe din apucăturile postbelice- Așteptarea a fost za­darnică, căci nu­ când ai la activ; spirtul negru, Sever Bocu, Romu­­lus Boilă, ș- a­­ș- a­ mai poți huli pe ceilalți. Mă gândesc cu groază, la re­zultatul unei incursiuni în regis­­trele băncilor elvețiene. • Domnul Romulus Boilă, de nu va spune „poceavi”, nu i se poate dori decât să piară în fortuna des­lențuită de d. doctor Todoran, ca și legendarul său omonim din care d-sa­ este „descendd­ent”. Emanoil Hagi Mosco Vizita oamenilor de stat francezi în Germania O mare parte din presa ger­mană, care reprezintă aripa moderată a politicei germane, își exprimă convingerea că vi­zita miniștrilor francezi Laval și Braind la Berlin se va rea­liza în timpul cel mai apropiat. Se vorbește că oamenii de Stat francezi vor veni la Berlin în ziua de 27 Septembrie, că vor rămânea în capitala Republi­cii Germane două zile și că vor duce importante tratative poli­tice și economice cu guvernul german. Majoritatea ziarelor germane au înregistrat în mod favorabil declarația lui Laval făcută unui ziar din Geneva, în care a observat, că știrile ca­re au vorbit că ar avea intenția de a veni la Berlin fără Briand sunt absolut neîntemeiate, de­oarece prin absența­ lui Briand călătoria la Berlin n’ar avea nici un sens. Este singur că se­cretarul de Stat german Bue­­low tratează la Geneva cu oa­menii de Stat francezi și că ambasadorul Germaniei La Paris von Hoesch a prezentat Oficiului de Externe francez diferite proecte. Dacă vizita miniștrilor francezi la Berlin va fi realizată, va fi semnifi­cativ pentru situația europea­nă că tratativele de la Berlin se vor referi nu numai la ches­tiuni politice, dar într-o măsur­­ă și­ mai mare la chestiuni e­­conomice. Nu se poate deocam­dată vorbi despre un program precis al tratativelor, dar cert­ ce se va pune între altele, e chestiunea colaborării între in­dustriile carbonifere și de mi­nereuri din ambele țări. Se va discuta de asemenea și în pri­vința unei colaborări în dome­niul industriei electrice. In mod amănunțit se va discuta despre finanțarea franceză a diferitelor înt­eprinderi ger­mane, precum și în privința faptului ca unele ramuri in­dustriale germane să recon­struiască regiunile franceze si­nistrate în timpul războiului. Este vorba de memorandul întoc­mit de guvernul francez și pregătit pentru proxima sesiune a Societății Națiunilor, care conține­ interesante și serioase soluțiuni în chestiunea crizei economice europene. Acest me­morandum, vine după primul me­morandum „critic“ în care guvernul francez a combătut cu vehemență problema uniunii vamale austro­­germ­ane. In locul acestei uniuni, în care Franța vedea o coaliție, politică agresivă — un Anschluss economic — împotriva ei și a fostei Antante­belice, ea propune azi o vastă uniu­ne vamală economică care să ducă la o solidaritate și la o interdepen­dență sinceră și constructivă a Sta­telor Europene. Acest memorandum „constructiv“ pe care suntem infor­mați, redactat și pus la punct de M. Colfin —• o figură bine cunoscută în­tre specialiștii Franței, discută tri­unghiul­ crizei: a) agricol, b) indus­trial și c) al creditului. In acest articol­ vom­ studia și vom analiza primul adică problemul a­­gricol. Trebue să remarcăm că punc­tul de vedere francez nu a fost sin­gura propunere sugerată Ligii Nați­unilor drept soluție. A mai fost o propunere britanică, care tindea la o reducțiun­e generală de tarife pe grupuri de state și pe etape și o pro­punere neeirlandeză, care propunea o conven­țiune între statele cu tarife autonome și statele cu tarife con­venționale. Liga, prin prezidentul ei, s’a pro­nunțat și a­ preferat propunerea franceză, pe care o expunem și care constă în soluțiunea creditelor agri­colă și în organizarea vânzării prin­­tr’un oficiu comun internațional al excedentelor din statele agricole eu­ropene, pe baza unor tarifuri prefe­rențiale. Prima parte a propunerii „chestia creditului hipotecar agricol“ de care ne-am ocupat într’o cronică anteri­oară, formează un studiu perfect al organizării lui din punct de vedere tehnic, până la­ cele mai mici amă­nunte și toată oficialitatea crede că va­ lua ființă chiar toamna aceasta. A doua parte a ,,vânzării cereale­lor“ este preconizată, într’un sistem ingenios și foarte bun ** teoretic ju­decat. Ne îndoim însă dacă și din punct de vedere practic va putea fi apli­cat cu rezultatele dorite. In primul rând, propunerea memorandului pleacă de la o premisă statistică, a cărui exactitate treime să o primim, dat fiind izvorul d­e informație. Anu­me că­ rezervele de grâu ale celor 15 țări producătoare excedentare, ră­mase din cei trei ani, este 209 mili­oane chintale. In acest total țările danubiene (intre cari se află și Ro­mânia) figurează numai, cu 9 mili­oane chintale, adică­­ 4,3% din cotă. Deși, de o calitate inferioară celor a­­mericane, grânele danubiene ar be­neficia de următorul tarif preferen­țial, în următorul Sistem preconizat în memorandum: „Se preconizează o discriminare sensibilă la tarifele țărilor cumpă­rătoare, azi în vigoare. „La intrarea „cerealelor pe teritoriile­ protejate, „venite din țările danubiene (cele în „cauză să fie protejate) plătesc drep­turile în vigoare astfel­ că regimul „prețurilor în interiorul țărilor în „chestiune nu suferă nici o tulbura­­­re. Dar o proporție oarecare di­n „drepturile achitate, calculate astfel „ca să asigure producătorilor o re­munerație suficientă, se vor întoar­ce înapoi. Nu este deci vorba de a „se preleva din bugetul contribuabi­lilor statelor cumpărătoare vreo „sarcină fiscală, operându-se acest „risteria“. Este numai o lipsă de „beneficiu, căci le-ar fi putut cum­păra mai­eftin“. Și aoi intervine contra partida. Statele agricole­ vor face aceiaș operație pentru produse­le industriale ale țărilor cumpără­toare. Propunerea franceză se opre­ște însă, desorientată la următorul impediment: Țările agricole vor fi obligate, să introducă și­­ ele un regim preferen­țial pentru produsele industriale res­pective. Ce se va face atunci­­ cu „clausele națiunii celei mai favori­zate“ prevăzute pentru alte state, cari nu pot importa produse agrico­le și deci nu pot oferi reciprocitate, mai ales cana-acele clauze sunt­ cu­prinse, în convențiuni anterioare, ce n’au expirat? Vor putea fi ele de­nunțate,­­ fără grave prejudicii,­ pen­tru țările denunțătoare, cari în ca­zul de față vor fi cele agricole?. Noi credem că nu. Propunerea franceză face pe această chestie „mașină îna­poi“. Memorandul zice: „Ent­re ces deux conceptions, le gouvernement franțais, no vent pas choisir pour le moment.“. Dar se va găsi — conchide el, oarecari măsuri de „redulre au minimum ses entoises faites à la clause de la nation la plus favorisée". După părerea noastră aceasta nu este o soluție eficace, este mai de grabă ca să trivialisam un termen, o „limonada economică“. O mașină foarte bine construită, dar care are marele defect că nu merge. Lucrul este explicabil. Franța este în două situații deodată și țară industrială și agricolă și se ferește să nu fie lo­vită din nici­ o parte. Eliminată a­­ceastă a doua parte a problemului agricol, rămâne numai prima parte pe care o așteptăm cu palpitant in­teres: Problema înființării unui Cre­dit agricol hipotecar internațional. ■ Până atunci menținem ceea ce scri­am într’o cronică anterioară, cu ori­ce eforturi, trebue să înființăm Cre­ditul nostru hipotecar. Sistemul teh­nic, pe baza căruia va funcționa, si­milar cu al celorlalte credite funci­are, dovedește că dacă va fi pus în mișcare cu un capital inițial, valo­rile lui emise vor cuprinde și vor aspira serioase capitaluri particula­re, așa­­ încât principiul financiar de bază „vas et viens“-ul fondurilor, e asigurat, încredințat conducerii ac­tuale, Căruia nu i-am precupețit nici o calitate, calități dovedite și de­monstrate „sur le vive“ cum se zice, este singura soluție, să combatem marasmul crizei agricole. Conjuctura actuală a pieței mon­diale, cu tot efortul Ligii Națiunilor, dovedește că soluțiile crizei sunt în primul rând naționale. Marianne CRONICA ECONOMICA Memorandul „constructiv“ in discuția ligei Națiunilor Noua ordine din Iugoslavia Prin schimbarea regimului de gu­vernământ ,au intervenit deocam­dată schimbări importante în viața publică iugoslava. întreaga opinie publică­­ iugoslavă este în așteptarea desvoltării evenimentelor. Se dis­cută în special în jurul nouei Con­stituții și prevederilor ei specifice fată de Constituția de la Vidovdan, în special în jurul stipulațiunilor re­feritoare la dispozițiunile provizorii, care urmează a se lua până la con­vocarea noului parlament. In ce privește chestiunea reînoi­rii partidelor politice, se crede că această reînoire nu va­ fi deloc difi­­cilă, deoarece organizațiile de par­tid n’au fost de fapt inactive în timpul dictaturii, deși oficial ele fu­ră dizolvate. Simpatiile pentru di­feritele partide n’au fost suprimate. Rămâne să se vadă în prezent în ce măsură a reușit să pătrundă ide­­ia programului national iugoslav în massele largi care au fost înainte atât de mult politicianizate. Apropiatele alegeri pentru parla­ment vor arăta în­­ măsură a reu­șit opera regelui Alexandru de a reînoi viața publică sănătoasă­ în Iugoslavia. întrevederea dintre d-nii Ghica și Zaleski ca, GENEVA, 13. (Rador). — D. Ghi­­ministrul afacerilor străine, a avut astăzi o întrevedere cu d. Za­­leskî, ministrul de externe al Polo­niei. (Cititi continuarea in pag. il-a) XCVII Pe scaunul­­ Munteniei, în locul bărbatului ei, se urcase, nepotul lui­­ de frate, Pătrașcu, fiul lui Paisie (și tatăl lui Mihai Viteazul), Pătrașcu zis Cel Bun, fiindcă a domnit pa­tru ani fără a măcelări boeri. In schimb, firește ,i-au măcelărit boe­­rii pe el. Sau mai bine zis. Ear fi otrăvit vornicul Socol, favoritul lui, care luă, cu de la sine putere, scau­nul­ tarei în primire. D-l prof. Ior­­ga, (în Hurmuiza­chi XI) afirmă însă că Pătrașcu n’ar fi fost otrăvit, ci că din potrivă, într’o campania pur­tată în Ungaria, ar fi răcit, s’a im­­bolnăvit, și, mutându-și reședinț­a la Râmnicul-Vâlcei, la aer, a che­mat un doctor din Sibiu să-l îngri­jească. Totuși boala pare a fi fost mai tare decât știința­­ doctorului ■ ardelean, căci­ în ajunul Crăciunu­lui, 1558, el își dădu duhul. C’-o fi una, c’o fi alta, Pătrașcu Cel Bun moare la sfârșitul anului 1558, vornicul Socol îi ia locul în scau­n, iar Mircea Ciobanul alun­gă,­după câteva săptămâni, pe u­­zurpator­­ din­­ ară. Sosit în ianuarie 1559 din Constantinopol cu o ar­mată turcească, el se urcă din nou în scaun,­ după patru­­ ani de lipsă, în­ care timp dorit­ de boeri nu fu­sese. Ba chiar aceșta, cum aud că le vine iar Ciobanul Domn, fug din nou aproape toți în Ardeal. Acolo prostește, se lasă ademeniți de ju­rămintele lui Mircea, cum că dacă s’ar întoarce în țară­ nu se va atin­ge nimeni de-un fir de păr din ca­pul lor. Și iată-i cu turma de oi, întorcându-se la București, unde n’apucară bine să intre pe poar­ta orașului, că și fură măcelăriți. Cei ce putură scăpa luară din noji calea pribegiei, pregătindu-see .a. se răzbuna încă odată împotriva cru­dului, nemilosului voevod. Soarta însă îi ajută în alt chip. In Sep­tembrie a aceluiași an, 1559, Mir­cea Vodă Ciobanul moare, de moarte bună se crede, și e îngropat în biserica Domnească, ctitoria lui, cea de pe piața Sfântului Anton, unde nu i se mai vede astăzi mor­mântul. Boerii pribegi respiră. Strâng, a­­colo în Ardeal, o mică­ oaste, trec­­ munții, și se îndreaptă asupra Bu­cureștilor. Aici îi aștepta însă Klajna, vădu­va lui Mircea, fata lui Petru Rareș. Ea avea un fiu Petre, un minor care trebuia ocrotit, al cărui tron trebuia apărat. Se puse în fruntea oastei domnești ,o mână de oa­meni — și e singurul exemplu din trecutul nostru al unei femei con­ducând o­ oștire în război, întâm­pinând pe răzvrătiți la Românești, deschise bătălia. Fu însă învinsă de o armată ,­­ult mai numeroasă, așa încât, întorcându-se în grabă în București, își luă bieții și­­ fetele, și împreună cu ei și cu câțiva boeri credincioși,­ trecu Dunărea. Căpă­tând la Busciuc ajutor de la Turci, se întoarse în țară, bătu pe duș­mani la Șerpănești și-i alungă pes­te munți.­ Izbânda aceasta nu fu de lungă durată. Boerii răsvrătiți­ se întoar­seră din Ardeal cu­ nouă aj­utoare de la Unguri și alungară pentru a doua oară din scaun pe tânărul domn și vrednica lui mamă. De data aceasta ei trebuiră să facă drumul Stambulului, căci Pa­șa din Rusciuc nu voi să-i mai dea ajutor. Cât despre Sultan, se au­zea­ că, supărat de toate tulburările aceste, era pe­ cale să scoată copi­lului Petre domnia. sa în timpul când lupta Klajna pentru izbânda soțului ei, începu­ră la Constantinopol și de data aceasta alergături, intrigi, momeli, făgădueli și realizările lor pentru izbânda fiului. Patruzeci de mii de galbeni odată, peste alți 40.000 pen­tru tribut­, și din nou 130.000 gal­beni trecură din patrimoniul Ba­­sarabilor — sau mai bine zis din sudoarea românului — în visteria Padișahului și în comarnicele ca­dânelor. Nurbani, evreica, și Safi­­gi, venețiana,­­cadâne imperiale, se înfruptară din dărnicia Klajnei, și în nopțile fermecate ale Bosforului șoptiră la urechia bătrânului Su­leiman, că Petru, fiul Kiajnei, este un copil deștept și mamă-sa o fe­­mee destoinică. Iar marele Sulei­man convins și prin farmecele ca­dânelor și prin­­ argumentul galbe­nilor, trimise pe Kiajna și pe­ fiul ei din nou în București, cu o ar­mată destul de numeroasă de data aceasta, pentru­­ a ști să impună res­pect răsvrătiților boeri vlahi. Domnia aceasta a lui Petru finu șapte ani, în care timp copilul abia se făcea flăcăuandru, domnind nu­mai cu numele într’o țară în care Klajna era acum necontenit stăpâ­nă. Am­biția ei­ se mărgini însă la viitorul strălucit pe care voia­ să-l pregătească copiilor. In politică, stăpânirea Munteniei îi ajungea. Scaunul lui Petru părea asigurat, încât grija ei era acum căpătuirea fetelor. Și nu era ușor, căci erau multe, iar înlăuntru tării partide strălucite nu prea se aflau: Anca, fu dată după banul Nea­­goi, un Basarab din ramura Dă­­neștilor; Stana după logofătul lor, din Pitești, care pare să fi fost odrasla domnească; Alexandra du­pă cămărașul Gheorghe, al cărui sânge ne este necunoscut, dar ai căror fii Ion și Aslan, numărau 40 de ani mai târziu, printre cei din­tâi boeri ai țării. Rămâneau Mari­na și Dobra, cele mai mici, care par a fi fost favoritele Kiajnei și căro­ra voia să le pregătească un stră­lucit­ viitor. , Iacob Era­clide Despotul, domnul­ Moldovei, deși era uzur­patorul scaunului lui Lăpușneanu,­ cumna­tul Kiajnei, i se păru totuși acestei femei ambițioase, un ginere demn de fata ei Dobra, își ticluise doar inteligentul aventurier o genealo­gie din care reeșea că era nu nu­mai coborâtor din Despoții Sârbi, și ca atare ar veni văr cu sora vi­tregă­­ a Kiajnei, doamna Ruxanda a­ lui Lăpușneanu, dar din bunic în răzbunic genealogia lui Despot Vo­dă se urca la Hercule, zeul Greci­lor și al Romanilor. Pentru fata Klajnei de pe malul Dîmboviței tocmai a nemerit o partidă bună. De altfel, Despot Vodă râvnise tro­nul Munteniei. Se înțelesese cu am­bițiosul polon prințul Wisnowie­­cki, nepot de fică a lui Ștefan cel Mare, să-i dea lui coroana Moldo­vei, iar el, Despot, să treacă Domn al Munteniei. In vederea reușitei acestui plan se și­ război cu fiul­ Klajnei, Petru Voevod. Insă luptele ce au avut loc fiind fără rezultat, porțile și-au întins mâna, și, ca

Next