Epoca, ianuarie 1932 (nr. 881-904)

1932-01-14 / nr. 889

Nr. 889 3 LEI REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 36210 M JURUL CONVERSIUNII d.I. GLOGOVEANU II Terminam articolul nostru de ieri cu observațiunea că un drept ä oarecare și diferite drepturi sta­bilite și impuse fără alt titlu de­cât forța brutală, nu vor putea dăinui urmând să fie înlăturate de stabilirea altor drepturi, a­­vând la baza lor principiile de drept. Profesorul Edmond Picard de l­a Facultatea din Bruxelles în tratatul său „Constantele Drep­tului“ (Les constantes du Droit) la pag. 128 și u, arată cum se resanciliază și i se complectează Forța și Dreptul: „Legislațiunile positive, înva­ță Edmond Picard, folosesc, au­toriză și organizează întrebuin­­­țarea „forței” pentru a face să „nască anume drepturi particu­lare astfel sunt : vânatul ce de­­­vine de îndată proprietatea vâ­nătorului ; confiscațiunea pena­lă sau politică ; sechestrele ur­­­mate de vânzări forțate ; exe­­rcuțiunile penale , dreptul beli­geranților la prada de războiu”. In aceste cazuri profesorul Ed­mond Picard deslușește : „că for­­„ața asigură un drept positiv mai „dinainte legiferat spre deose­bire de forța pusă în mișcare „pentru stabilirea unei dispozi­­­țiuni legislative sau impunerea „unui drept pozitiv hotărît de „un legiuitor, care, nu are deo­camdată alt titlu decât „Forța” „ce-i stă la dispoziție”. A susține că forța creiază dreptul este a reînvia timpurile primitive, când, primele colec­tivități sau grupări omenești, lipsite de concepția unei puteri legiuitoare organizată , re­curgeau la forța brutală pentru a impune voința lor și a domni peste semenii lor. In decursul veacurilor colec­tivitățile omenești au căutat să statornicească norme legislative pe baza cărora s-au organizat ra­porturile între membrii colecti­vității, și aceste norme au fost stabilite pe baza unor principii determinate de sentimentul de care sunt animate viețuitoarele conștiente ca sinteză a străduin­țelor rațiunei, mereu frământată de înlăturarea nedreptății. In felul acesta s-a elaborat și se elaborează „Dreptul”. „Dreptul este o necesitate „înăscută în om ca membru al „societății. In formele sale po­­­zitive. Drepțu­­ este o necesi­tate omenească cum este mân­carea și băutura” (Edmond Pi­card, Les Constantes du Droit, pag. 182). Aplicarea riguroasă a princi­piilor de drept nu contravine in­tereselor sociale, din contra asi­gură apărarea și dreapta lor re­zolvare. Ceea ce contravine in­tereselor sociale este tocmai ig­norarea principiilor de drept sau greșita lor aplicațiune. Principiile de drept sunt sus­ceptibile de aplicațiuni multi­ple și complexe , coordonarea lor având ca țintă .„Dreptul ideal” este adevăratul rost al științei legislative care nu privește for­ța decât ca un mijloc educativ pentru desvoltarea cât mai mult al sentimentului gustului. Perfecțiunea va­­ fi realizată când conștiința fiecăruia va fi a­­tât de identificată cu, ceea ce este drept încât nu va mai fi nevoe de a recurge la forță pentru a se impune respectarea unui drept, și în aceasta nu se va putea ajun­ge decât pe urma aplicărei rigu­roase și exacte a principiilor de drept. Distinsul nostru confrate C. Stoianovici la pagina 5 al studiu­lui său „Pe marginea proectului de conversiune“ tratând despre limitele impuse dreptului recu­noscut arată: „că scopul utilitar „al dreptului a constituit funda­­­mentul limitarii lui. Că fiecare „limitare, fiecare atingere adusă „exercițiului dreptului recunos­cut și care se impune prin forța „organistă; are de scop salvarea „dreptului în sine și nu distru­gerea lui cum se crede de apă­rătorii principiilor de drept“. In adevăr orice limitare sau a­­tingere adusă unui drept este bi­ne venită și salvează dreptul în sine fără a-l distruge; cu condi­­ț­­a această limitare și a­­l gcie, să țintească la restabili­rea de principii ce au fost neso­cotite sau eronat aplicate prin faptul că singurul element pe care se stabilise dreptul a fost forța brutală adică arbitrarul, bunul plac, nesocotirea dreptu­rilor altuia și așa mai departe. In modul cu totul eronat au­torul broșurei citând exproprie­rea pământului rural, ca exemplu de atingere a dreptului de pro­prietate afirmă: „că eroarea con­servatorilor a constat în a se „opune pe baza principiilor abs­tracte la realizarea exproprierei „fără a ține seama că idea expro­prierea agitată într-o țară com­­­pusă în cea mai mare parte din „țărani se impunea cu hotărîre”. Această afirmațiune este gre­șită: nici un proprietar nu s-a opus la expropriere, toți au con­venit că era o necesitate socială și nu pe bază de principii abs­tracte această măsură a fost com­bătută ci pentru nesocotirea unui principiu de drept, pe urma că­rui fapt exproprierea a însemnat o spoliațiune ce nu era pretinsă de nimenea și anume de toate le­­gislațiunile, că nimenea nu tre­­bue să fie lipsit de bunul său fără o justă despăgubire. In contra acestei spoliațiuni au protestat proprietari expro­priați, spoliațiune așa de ne­dreaptă în­cât a determinat, nu odată și spre cinstea lor, protes­tul chiar al celor în folosul că­rora se făcea exproprierea. A fost opera demagogiei care, nu a pregetat să nesocotească un principiu elementar de drept în speranță că va determina recu­noștința pentru vecie a benefi­ciarilor. De această recunoștință poli­­ticiani cari o scontase nu au avut parte și s’au văzut pe rând ne­voiți să acorde proprietarilor ex­propriați supuși străini justa despăgubire ce au refuzat-o pro­prietarilor români întocmind legi speciale, pentru su­pușii țărilor aliate Franța, Italia, Anglia. Exemplul exproprierei pro­­prietăței rurale în susținerea ne­­voei atingerei unui drept pentru a-l consolida este clar cât se poa­te de rău ales fiindcă, chiar cei care o decretase au fost ținuți să reacționeze foarte curând pen­tru a stăvili un curent care ame­nința distrugerea dreptului în­suși de proprietate și stabilirea anarhiei. Dar exproprierea a mai stabi­lit o nedreptate strigătoare im­pusă în adevăr cu forța dar ale căror consecințe s’au resimțit cu­rând și au contribuit, nu cu pu­țin la starea precară de azi a proprietarilor rurali a fost obli­gațiunea pentru creditori privi­legiați și ipotecari a proprietari­lor expropriați, de a primi drept plată creanțelor lor, titluri greu impuse, al căror curs nu a repre­zentat foarte curând nici 50% din valoarea sumelor împrumuta­te. Nu s’a ținut seamă nici de principiile de drept nici de fap­tul nesocotirei celui mai elemen­tar simț de echitate. Aceasta a constituit o strajnică lovitură pentru creditul de care se bucurase până aci agricultura și-i asigurase marea desvoltare dinainte de război determinând bogăția atât de invidiată a aces­tei țări. Acestea sunt roadele când for­ța primează dreptul fără alt tit­lu decât forța. — ............................­­mu» ­Contnuare în pag. IV) -xox- Problema reparațiilor Londra, 12 (Rador). — Mac­Do­­nald a avut astă seară o întreve­dere cu d. Neville Chamberlain precum și cu d-nii John Simon și Runciman, relativ la raportul co­mitetului consultativ de la Ba­sel, asupra reparațiilor germane. Consiliul de miniștri se va în­truni mâine dimineață, urmând să discute politica britanică la a­­propiata conferință de la Lau­sanne. ATITUDINEA ITALIEI Paris, 12. (Rador).—Ar­ticolul apărut azi in „Popolo d Italia” în chestiune­a repa­­rațiunilor e considerat ca traducând în mod fidel punc­tul de vedere al d-lui Musso­lini. Articolul este viu comen­tat în toate cercurile. Joi 14 Ianuarie 1932 Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU M­onte-Carlo Am fost adesea învinuiți că facem operă negativă. Aceas­tă învinuire ni sa adus și a­­cum cu ocazia conversiunei. Acelor ce ne cer o soluție bazată pe principiile d-ior Ar­­getoianu și Radian le răspun­dem : Precum nu există un sistem ca să câștigi la ruletă, și nu ne-am gândi la metodă printr’alta, înlocuim o la Monte- Carlo, căci rezultatul ar fi ace­­laș și anume ruina sigură, tot așa nu ne trece prin minte să căutăm un sistem de conver­siune a datoriilor bazat pe răbdări prăjite — căci de bani nu poate fi vorba — care să satisfacă pe cineva. Până la urmă, legea Argetoianu va ne­mulțumi și pe debitori și pe creditori și va ruina țara. Era o cale de a veni în a­­jutorul agriculturei. Să profiți de sforțarea făcută prin vota­rea noului buget, să te duci în străinătate după câteva luni de aplicare ca să arăți că de data aceasta rezultatele cores­­pund prevederilor și să ceri ca o imperioasă necesitate so­cială o însemnată lărgire a ca­pitalului creditului agricol. Nu încape îndoială că am fi reușit cu metoda aceasta să sporim capitalul creditului a­­gricol de la un miliard trei sute de milioane cât este as­tăzi, la trei sau patru miliarde de lei. Evident că nu s'ar fi impus un control ca nimeni să nu se poată împrumuta cu o sumă mai mare decât acea cores­punzând cu actuala valoare a pământului. In modul acesta, conversiu­nea se făcea de la sine, căci creditorul față de un procent onorabil » datoriei, în bani — nu în promisiuni — era să facă toate concesiile. Nici Statul, nici institutul de credit agricol, nu avea sa se amestece în re­lațiile dintre debitor și credi­tor. Aceasta este o adevărată conversiune în înțelesul cinstit al cuvântului, care transformă o datorie cu dobândă mare în­­tr'o datorie cu dobândă redu­să, iar nu o spoliațiune ca așa zisa conversiune Radi an-Duca- Argetoianu. Chestia datoriilor nu se pu­tea rezolva de­cât cu parale și paralele nu se pot găsi de­cât cu o legislație occiden­tală. Așa cum s'a procedat, toată lumea va fi nemulțumită cu ex­cepția câtorva nol­d, care n’au nimic de pierdut. Nemulțumiți vor fi creditorii printre care marea masă a cre­ditorilor rurali și nemulțumiți vor fi toți acei debitori care a­­vând datorii proporționale cu averea lor, mai găseau mici credite, pentru nevoile lor cu­rente. Aceștia sunt cei mai nume­roși. In mai puțin de șase luni, au­torii și complicii proectului Ra­dian vor fi luați cu pietre de însăși debitorii asanați. GRIGORE FILIPESCU Românul este isteț! Chiar la înscăunare, nu mani­festul electoral, guvernul actual a făgăduit că nu va contracta nici un împrumut de stat în tot timpul guvernării. Cum s’a ținut de cuvânt? După opt luni de guvernare, d. ministru de Finanțe pleacă la Paris să se împrumute. Este vor­ba de reconstituirea ți chiar de sporirea așa zisului fond de rul­ment prevăzut de planul de sta­bilizare a leului. După acest plan, Banca Națio­nală este autorizată să avanseze statului 2 miliarde de lei în pri­mele luni ale exercițiului budge­tar, pentru cheltuelile curente ale tezaurului, scontându-se fap­tul că în aceste luni realizările budgetare sunt mai slabe. Dar fondul acesta trebue res­tituit băncii în al doilea semes­tru al exercițiului budgetar, ast­fel că până la 31 Decembrie sta­tul să nu mai datoreze nimic asu­pra lui. La sfârșitul lui 1931 s-au fă­cut numai formalitățile de resti­tuire a fondului în chestiune, în ultimele zile, mai mult prin echi­libristică contabilă decât efectiv, prin ceea ce se numește „viri­­ment“, adică printr-o trecere de la un cont la altul. După 1 Ianuarie, statul a fă­cut un nou „viriment“, efectiv, datoria a rămas în continuare. La Paris, d. min. de finanțe speră să găsească vreo 3 miliar­de lei cu cari să achite fondul în chestiune, către Banca Naționa­lă și, in plus, să aducă și în casa statului un miliard. Ce rezultă de aici ? Pe de o parte, datoria publică va crește cu 2—3 miliarde, iar îm­prumutul în chestiune fiind pe termen scurt, va trebui achitat integral intr’un singur an, poate chiar în 1932; pe de alta, această sumă va acoperi deficitul buge­tar de încasări. Se vor face, adi­că, cheltueli curente cu bani îm­prumutați, iar intrați din ve­nituri prevăzute, căci de vreme ce vor fi bani în casă se vor chel­tui (sunt atâtea nenoi !) însemnează a continua, politi­ca bugetară a vechilor guverne: s’o cârpim cât suntem noi la pu­tere, după noi potopul! Obiectivi, recunoaștem că gu­vernul actual a moștenit o situa­ție financiară grea, care continuă a se agrava mai departe și că el a încercat câte ceva să o îndrepte. Dar tot din obiectivitate, nu putem fi opriți de a spune că bu­getul alcătuit de actualul guvern nu pornește de la puterea de pla­tă a contribuabilului, ci de la ne­cesitățile teoretice de a cheltui o anumită sumă. Scindarea bugetului în ordinar și extraordinar este apă de ploae, terminologie. Realitatea este că ne împrumu­tăm mai departe ca să plătim le­furi, sinecuri, învârteli și auto­mobile. Asta ar fi una la mână! Concomitent însă, se discută­­ legea conversiunii datoriilor a­gricole, pe care vrem s’o facem cât mai oblăduitoare pentru da­tornici. Așa­dar, acasă facem tot ce pu­tem să distrugem creditul, iar peste hotare cerem credite. Câtă dinptate a avut cine a spus că R­omanii sunt cel mai isteț popor din Europa! Este Ti&­a c­estinsă din partea grupărilor politice și a ziarelor conversioniste când afirmă că în­tre datoriile particulare interne, și creditul statului nu ar fi le­gătură. Legătura este mai strânsă de­cât între zi și noapte. Svonul e­­ventualului moratoriu român, da­torit desbaterilor asupra conver­siunii, a făcut ca renta stabiliză­rii să cadă în patru zile de la 60 la 38%. Se mai aud glasuri în presă că cea mai bună dovadă că conver­siunea nu poate influența asupra creditului național în străinăta­te, reese din faptul că d. Argeto­­ianu obține chiar acum un îm­prumut, întâi să-l vedem . ••• Dar chiar realizat, trebue făcu­tă deosebire între împrumuturile consimțite de forurile politice (și cu scopuri politice), respectiv guvernul francez prin interme­diul Băncii Franței și între cele acordate de capitaliștii particu­lari, simpli cetățeni cari își riscă banul muncii, prin intermediul unui sindicat de bancheri parti­culari, în cari au încredere. Aceș­tia din urmă formează ceea ce se numește „capitalul strein“, atât de popular în presa românească, de vreo câțiva ani. Cam ce gândește acest „capi­tal străin“ despre conversiunea noastră ? El a auzit numai de moratoriu, cea­ce este floare la ureche pe lângă „conversiune“ și a reacțio­­nat față de renta stabilizării așa cum arătăm mai sus. Imediat ce svonul a fost des­­mințit energic, renta și-a reve­nit la bursă. Inchipuiți-vă că svonul con­versiunii ajunge la urechea a­­cestui capital străin! Căci, să ne înțelegem, credito­rii, atât cei din țară cât și cei din străinătate pricep foarte bine vremurile prin care trece econo­mia. Ei nu exclud păsuirile, în­țelegerile, ușurările, cerute pe cale cinstită, de la caz la caz și mai ales consimțite de ei, dar chiulul, chiulul legiferat nu-1 pot înghiți. ..Lupta noastră contra conver­siunii este lupta contra tradițio­nalului chiul național. D. min. de finanțe are ocazia la Paris să audă ce însemnează a fi român isteț.­ ­. Diaconescu In spiritul tradiției Una din greșelile pe care le-au comis aproape toți oamenii po­litici cari au dominat viața pu­blică din țara noastră, după răz­boiu, este că au privit marile probleme economico-sociale, din punct de vedere pur electoral. Subiectivitatea cu care lumea politică a patronat expropierea, la înfăptuirea ei, a transformat bunele intenții într-o reformă anti-economică. Iar germenii de­magogiei care își trăesc existența în mai toate legiuirile post-belice, sa trebuit să întunece aureola conservatorismului de doctrină și în loc ca partidul Conservator să apară întărit prin sprijinul ma­sei tuturor iubitorilor ai pămân­tului țării, a făcut ca spiritul tradiției să se plece în fața ava­­lanșei de pescuitori în apă tur­bure și sub povara nefastă a tu­turor ideologiilor ariviste. Pro­ducția agricolă fiind în scădere și trebuind să susție un buget exagerat,­ care satisfăcea mai pu­țin nevoile țării, dar mult mai mult apetitul marilor reptile po­litice, lăsată în voia unor agri­cultori uneori puțin cumpătați, nu putea de­cât să aducă un­ dezechilibru general în finanțele țării și o adevărată epocă de mi­zerie pentru prima ramură de viață a țării. La această situație tristă a ajutat cu mult entuziasm risipa ce s’a făcut cu veniturile țării, așa modeste cum au fost. Sub ultimile guverne, dar mai ales sub națîonalL țărăniști, a­­ceastă situație a devenit catas­trofală. Și nu numai agricultura a avut de suferit de pe urma a­­cestor conjuncturi nenoroite. In­dustria, abia în saȘe, a devenit falimentară. Comerțul, o ruină. Creditul, își trăește agonia sub suflul rece al ultimilor baloane de oxigen. Iar astăzi am ajuns între confuziune și conversiune. Ați văzut câtă demagogie s’a făcut și pe această chestiune a asanării datoriilor agricole. Pu­ținii care și-au făcut datorii și și-au spus cuvântul cinstit, fără să urmărească binefaceri electo­rale, în dauna intereselor țării, s’au găsit izolați dar constituind nucleul unicei surse de energie morală, atunci când toată lumea a început să liciteze. In această atmosferă ambian­tă, un partid având la bază spi­ritul tradiției, nu putea să-și a­­rate întreaga forță, dar își pot făuri drum cele mai nenorocite concepții. Acestor valuri de gre­­șeli, de neliniște, de neîncredere și de deziluzii, nu le putem îm­potrivi decât un singur simbol și o singură ideie, ideia conserva­­toare. Orice ideologie importată sau inventată, profesată de oameni interesați și lipsiți de suflet, nu va aduce de­cât fărămițirea în­­să­și a structurei doctrinei pe care ne clădim viața. Și reculegerea oamenilor de bună credință, cari Și-au creat existența în adăpostul unei con­științe curate, va­r forța parti­dului conservator, in viitor. Teodor D. Teto* Re, scumpă țara, paterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicelae napoca -1. * Cazul de la Soroca La Soroca șase tineri au fost împușcați în momentul când în­­cercau să treacă peste Nistru. Re­lațiile oficiale au fost comuni­cate organelor superioare și pre­sei. S’a instituit din ordinul gu­vernului o anchetă care este în curs și din care fac parte repre­zentanții autorităților civile și mi­litare. Totuși unele ziare, reeditând un vechiu sistem, publică repor­tași­i pe pagini întregi, dând ca­zului dela Soroca, încă necunos­cut în detalii, proporții senzațio­nale. Un șir interminabil de amă­nunte se țes zilnic în jurul ca­zului dela Soroca, contrazicând unele pe altele. Corespondente „particulare” dau indicațiuni ne­controlate, mărind astfel gravi­tatea lucrurilor. De la început vom recunoaște că faptul dela Soroca este serios și că cercetarea amănunțită a eveni­mentelor se impune pentru res­pectul ce datorăm legilor. Supri­marea celor șase vieți nu este un simplu fapt divers care se poate sfârși în cartoanele unui post de jandarmi. Ancheta va spune în amănun­țime asupra cui cade răspunde­rea și deaceia trebue să­ se lase li­beră cercetarea cazului. Și guver­nul va lăsa desigur liber cercetă­rile. Procedeul acelor ziare cari fac din acest caz o armă de luptă îm­potriva guvernului, trebue repro­bat cu energie. In viata noastră politică s’a abuzat adesea de ace­ste arme neloiale și pătimașe,­în­totdeauna însă ele au fă­cut, mare rău cauzei în­ discuție. Cei cari se pretind atât de impresionați­ de cazul dela Soroca, au în primul rând datoria să urmărească în li­niște mersul anchetei. In nici un caz aceștia nu trebue să complice prin informații inutile și false acțiunea anchetatorilor. Dacă însă există și în drumul acestei nenorocite întâmplări in­terese politice, atitudinea presei de care ne ocupăm este­ pe deplin lămurită. Străinătatea,ca și costu­rile cele mai îndepărtate ale țării noastre trebue să fie agitate pen­tru a prezenta situația guvernu­lui Iorga imposibilă. Calcul de politică măruntă, care n'a fost e­­vitat niciodată de politicianii pro­fesioniști. In trecut ca și acuza țara, biata țară, suferă consecințe serioase. Lumea de pretutindeni cere relații asupra situației­­, A noi, desmințiri pornesc în toate părțile. Bursa mondială sugruma­ câtva timp obligațiile noastre pe spinarea firește, a creditului țării. De aceea recunoaștem seriozita­tea celor petrecute la Soroca ce­rem guvernului să ducă ancheta la capăt, dar în acelaș timp pro­testăm împotriva reeditării siste­mului de alarmism al presei poli­ticianiste. I .­ ­w.; L. I. Vișan OPINII ȘI CURENTE Marele vinovat E vorba de statul politicianizat, care poartă, în mare parte, răs­punderea actualei crize, prin ri­sipa în finanțele publice și ca o urmare prin impozitele tot mai grele, cu cari a distrus viața eco­nomică. Lumea suferă mai mult politi­cește decât economicește, căci în tot organismul vieții economice s’a strecurat otrava politicianis­mului, fie direct, fie indirect, prin mijlocirea aparatului de stat. Statul, sub influența politicia­nismului, s’a amestecat tot mai mult în activitatea vieții econo­mice, paralizând orice acțiune și desechilibrând prețurile pieții, prin sarcinele fiscale v­olerabile, aruncate asupra producției. După teoria clasică, echilibrul între producție și consumație, tre­bue sa se stabilească prin jocul liber al cererii și ofertei și prin intervenția nestingherită a credi­tului. Jocul liber al cererii și ofertei a fost împiedicat prin interven­­ționismul statului , regim protec­tionist, încurajare­ sau chiar pa­tronare de carteluri, în care sunt interesați politicieni, cu cuvânt hotărîtor la conducerea statului, precum și nouă taxe, sau legi ino­perante contra speculei; legi cari nu sunt însă opozabile și statului pentru întreprinderile sale. Creditul, alt factor hotărîtor al echilibrului economic, a fost trep­tat, treptat, scos din funcția sa, prin legiferările nesăbuite ale gu­vernelor politicianiste, legiferări cari în loc să cuprindă și înca­dreze interese generale, vizau mai mult cazuri speciale, de cari nu erau streini unii corifei politici (moratorii, concordate, interven­ția în convențiile între părți, du­pă cum una din părți era mai in­teresantă electoral­icește). In criza provocată de statul po­liticianist, toată lumea și-a res­trâns cheltuelile și trena de viață la nivelul veniturilor actuale. Toată lumea afară de stat, care continuă să trăiască pe acelaș pi­cior, ba chiar să-și mărească si­nele cheltueli, dând spectacolul imoral și revoltător al unui pa­razit, care se îngrașă din mizeria poporului. Această pretenție a statului constitue o piedică pen­tru normalizare, căci în stabilirea prețurilor intervenind statul, în chip neașteptat și nesocotit, pro­ducția și consumația nu se pot, nici­odată, pune de acord. Puterea de cumpărare, scăzută, nu găsește piața adaptată la ve­niturile reduse ale consumatori­lor. Din această cauză consuma­ția se reduce și mai mult, iar pro­ducția e nevoită să se restrângă mereu, fiind mereu lăsată în urmă de consumație, în cursa spre com­primare și mizerie. Pe panta mizeriei, amenajată și întreținută de statul politiciani­­zat, alunecă și producătorul consumatorul. Taxele și impozi­­i­tele de stat,­­județ și comună, con­firmă prețul îa producător, până în ru­i­na­rea acestuia și încarcă prețul la consumator, până la sleirea oricărei puteri de cumpă­rare. . * *.......- - - ............- - -Dacă n’am lua decât pâinea, articol de primă necesitate, cons­tatam dezolant de ușor, dispro­porția între prețul grâului la pro­ducător, care este de 1,5—2 tei kilo și prețul pâinei la consuma­tor, de 6—S lei­ kilogramul. Și așa se petrece cu toate articolele, înainte de război, când taxele și impozitele, cu care se încarcă, grâul, până se transformă în pâi­ne, un grâu nici atât de mari, nici atât de numeroase, prețul grâu­lui era de 17 bani și al pâinei de 20 bani. Statul dinainte de război nu era atât de politicianizat, partidele politice nu erau atât de nume­roase, politica nu degenerase­­ în­ politicianism și mai­­ toți oamenii politici își cheltuiau averile pen­tru politică, pe când azi mai toți își fac averi din politică. Și aceste averi se fac pe spi­narea țării, adică a celor ce mun­cesc și produc. Inițiativă, munca și producția sunt stânjenite până în sugrumare, de lăcomia statului politicianist, desvoltat în chip monstruos, din necesități politico­­electoral­e. Corpul social e paralizat de in­­tervenționismul interesat al sta­tului. Circulația bunurilor nu se mai poate face liber, căci la fie­ce macaz, la fiece schimbare de mișcare sau direcție, statul pre­tinde partea lui, din ce în ce mai mare. Intervenind, în toate și re­glementând totul, statul a reușit să imprime și întreprinderilor particulare, toate păcatele lui or­ganice : risipă, complicație, înce­tineală și parazitism biurocratic. Degeaba economiștii, mai mult sau mai puțin politicianizați, se frământă să descopere și să înlă­ture cauzele crizei economice, în­ care ne zbatem. Criza a fost pro­vocată, menținută și agravată de statul politicianist. Și nu numai criza economică, dar și criza mo­rala este opera acestui stat.. Atâta vreme cât statul își va păstra structura politicianistă, ră­mânând emanația cluburilor po­litice, criza nu va dispare. Numai un stat redus la func­țiunile lui normale,' curățat ' de tot parazitismul politic, un stat care să reprezinte ca organizație națiunea, iar nu cluburile poli­tice, poate înlătura și criza eco­nomică și criza morală.. . . Vindecarea crizei trebuie înce­pută prin vindecarea statului de boala modernă a politicianismu­lui, mult mai gravă decât beția rece a morfinei și cocainei, căci distruge tot organismul social. , Arhitect I. Enescu ——­—xox---------­ Fondul pentru combaterea crizei în America Washington, 12 (Rador).'­— Se­natul a adoptat cu voturi con­tra - proectul de lege al președin­telui Hoover, prin care se decide crearea unei organizații finan­ciare dispunând de un fond de doua miliarde dolari. -----'

Next