Epoca, ianuarie 1932 (nr. 881-904)
1932-01-14 / nr. 889
Nr. 889 3 LEI REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 36210 M JURUL CONVERSIUNII d.I. GLOGOVEANU II Terminam articolul nostru de ieri cu observațiunea că un drept ä oarecare și diferite drepturi stabilite și impuse fără alt titlu decât forța brutală, nu vor putea dăinui urmând să fie înlăturate de stabilirea altor drepturi, având la baza lor principiile de drept. Profesorul Edmond Picard de la Facultatea din Bruxelles în tratatul său „Constantele Dreptului“ (Les constantes du Droit) la pag. 128 și u, arată cum se resanciliază și i se complectează Forța și Dreptul: „Legislațiunile positive, învață Edmond Picard, folosesc, autoriză și organizează întrebuințarea „forței” pentru a face să „nască anume drepturi particulare astfel sunt : vânatul ce devine de îndată proprietatea vânătorului ; confiscațiunea penală sau politică ; sechestrele urmate de vânzări forțate ; exercuțiunile penale , dreptul beligeranților la prada de războiu”. In aceste cazuri profesorul Edmond Picard deslușește : „că for„ața asigură un drept positiv mai „dinainte legiferat spre deosebire de forța pusă în mișcare „pentru stabilirea unei dispozițiuni legislative sau impunerea „unui drept pozitiv hotărît de „un legiuitor, care, nu are deocamdată alt titlu decât „Forța” „ce-i stă la dispoziție”. A susține că forța creiază dreptul este a reînvia timpurile primitive, când, primele colectivități sau grupări omenești, lipsite de concepția unei puteri legiuitoare organizată , recurgeau la forța brutală pentru a impune voința lor și a domni peste semenii lor. In decursul veacurilor colectivitățile omenești au căutat să statornicească norme legislative pe baza cărora s-au organizat raporturile între membrii colectivității, și aceste norme au fost stabilite pe baza unor principii determinate de sentimentul de care sunt animate viețuitoarele conștiente ca sinteză a străduințelor rațiunei, mereu frământată de înlăturarea nedreptății. In felul acesta s-a elaborat și se elaborează „Dreptul”. „Dreptul este o necesitate „înăscută în om ca membru al „societății. In formele sale pozitive. Drepțu este o necesitate omenească cum este mâncarea și băutura” (Edmond Picard, Les Constantes du Droit, pag. 182). Aplicarea riguroasă a principiilor de drept nu contravine intereselor sociale, din contra asigură apărarea și dreapta lor rezolvare. Ceea ce contravine intereselor sociale este tocmai ignorarea principiilor de drept sau greșita lor aplicațiune. Principiile de drept sunt susceptibile de aplicațiuni multiple și complexe , coordonarea lor având ca țintă .„Dreptul ideal” este adevăratul rost al științei legislative care nu privește forța decât ca un mijloc educativ pentru desvoltarea cât mai mult al sentimentului gustului. Perfecțiunea va fi realizată când conștiința fiecăruia va fi atât de identificată cu, ceea ce este drept încât nu va mai fi nevoe de a recurge la forță pentru a se impune respectarea unui drept, și în aceasta nu se va putea ajunge decât pe urma aplicărei riguroase și exacte a principiilor de drept. Distinsul nostru confrate C. Stoianovici la pagina 5 al studiului său „Pe marginea proectului de conversiune“ tratând despre limitele impuse dreptului recunoscut arată: „că scopul utilitar „al dreptului a constituit fundamentul limitarii lui. Că fiecare „limitare, fiecare atingere adusă „exercițiului dreptului recunoscut și care se impune prin forța „organistă; are de scop salvarea „dreptului în sine și nu distrugerea lui cum se crede de apărătorii principiilor de drept“. In adevăr orice limitare sau atingere adusă unui drept este bine venită și salvează dreptul în sine fără a-l distruge; cu condița această limitare și al gcie, să țintească la restabilirea de principii ce au fost nesocotite sau eronat aplicate prin faptul că singurul element pe care se stabilise dreptul a fost forța brutală adică arbitrarul, bunul plac, nesocotirea drepturilor altuia și așa mai departe. In modul cu totul eronat autorul broșurei citând exproprierea pământului rural, ca exemplu de atingere a dreptului de proprietate afirmă: „că eroarea conservatorilor a constat în a se „opune pe baza principiilor abstracte la realizarea exproprierei „fără a ține seama că idea exproprierea agitată într-o țară compusă în cea mai mare parte din „țărani se impunea cu hotărîre”. Această afirmațiune este greșită: nici un proprietar nu s-a opus la expropriere, toți au convenit că era o necesitate socială și nu pe bază de principii abstracte această măsură a fost combătută ci pentru nesocotirea unui principiu de drept, pe urma cărui fapt exproprierea a însemnat o spoliațiune ce nu era pretinsă de nimenea și anume de toate legislațiunile, că nimenea nu trebue să fie lipsit de bunul său fără o justă despăgubire. In contra acestei spoliațiuni au protestat proprietari expropriați, spoliațiune așa de nedreaptă încât a determinat, nu odată și spre cinstea lor, protestul chiar al celor în folosul cărora se făcea exproprierea. A fost opera demagogiei care, nu a pregetat să nesocotească un principiu elementar de drept în speranță că va determina recunoștința pentru vecie a beneficiarilor. De această recunoștință politiciani cari o scontase nu au avut parte și s’au văzut pe rând nevoiți să acorde proprietarilor expropriați supuși străini justa despăgubire ce au refuzat-o proprietarilor români întocmind legi speciale, pentru supușii țărilor aliate Franța, Italia, Anglia. Exemplul exproprierei proprietăței rurale în susținerea nevoei atingerei unui drept pentru a-l consolida este clar cât se poate de rău ales fiindcă, chiar cei care o decretase au fost ținuți să reacționeze foarte curând pentru a stăvili un curent care amenința distrugerea dreptului însuși de proprietate și stabilirea anarhiei. Dar exproprierea a mai stabilit o nedreptate strigătoare impusă în adevăr cu forța dar ale căror consecințe s’au resimțit curând și au contribuit, nu cu puțin la starea precară de azi a proprietarilor rurali a fost obligațiunea pentru creditori privilegiați și ipotecari a proprietarilor expropriați, de a primi drept plată creanțelor lor, titluri greu impuse, al căror curs nu a reprezentat foarte curând nici 50% din valoarea sumelor împrumutate. Nu s’a ținut seamă nici de principiile de drept nici de faptul nesocotirei celui mai elementar simț de echitate. Aceasta a constituit o strajnică lovitură pentru creditul de care se bucurase până aci agricultura și-i asigurase marea desvoltare dinainte de război determinând bogăția atât de invidiată a acestei țări. Acestea sunt roadele când forța primează dreptul fără alt titlu decât forța. — ............................mu» Contnuare în pag. IV) -xox- Problema reparațiilor Londra, 12 (Rador). — MacDonald a avut astă seară o întrevedere cu d. Neville Chamberlain precum și cu d-nii John Simon și Runciman, relativ la raportul comitetului consultativ de la Basel, asupra reparațiilor germane. Consiliul de miniștri se va întruni mâine dimineață, urmând să discute politica britanică la apropiata conferință de la Lausanne. ATITUDINEA ITALIEI Paris, 12. (Rador).—Articolul apărut azi in „Popolo d Italia” în chestiunea reparațiunilor e considerat ca traducând în mod fidel punctul de vedere al d-lui Mussolini. Articolul este viu comentat în toate cercurile. Joi 14 Ianuarie 1932 Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Monte-Carlo Am fost adesea învinuiți că facem operă negativă. Această învinuire ni sa adus și acum cu ocazia conversiunei. Acelor ce ne cer o soluție bazată pe principiile d-ior Argetoianu și Radian le răspundem : Precum nu există un sistem ca să câștigi la ruletă, și nu ne-am gândi la metodă printr’alta, înlocuim o la Monte- Carlo, căci rezultatul ar fi acelaș și anume ruina sigură, tot așa nu ne trece prin minte să căutăm un sistem de conversiune a datoriilor bazat pe răbdări prăjite — căci de bani nu poate fi vorba — care să satisfacă pe cineva. Până la urmă, legea Argetoianu va nemulțumi și pe debitori și pe creditori și va ruina țara. Era o cale de a veni în ajutorul agriculturei. Să profiți de sforțarea făcută prin votarea noului buget, să te duci în străinătate după câteva luni de aplicare ca să arăți că de data aceasta rezultatele corespund prevederilor și să ceri ca o imperioasă necesitate socială o însemnată lărgire a capitalului creditului agricol. Nu încape îndoială că am fi reușit cu metoda aceasta să sporim capitalul creditului agricol de la un miliard trei sute de milioane cât este astăzi, la trei sau patru miliarde de lei. Evident că nu s'ar fi impus un control ca nimeni să nu se poată împrumuta cu o sumă mai mare decât acea corespunzând cu actuala valoare a pământului. In modul acesta, conversiunea se făcea de la sine, căci creditorul față de un procent onorabil » datoriei, în bani — nu în promisiuni — era să facă toate concesiile. Nici Statul, nici institutul de credit agricol, nu avea sa se amestece în relațiile dintre debitor și creditor. Aceasta este o adevărată conversiune în înțelesul cinstit al cuvântului, care transformă o datorie cu dobândă mare într'o datorie cu dobândă redusă, iar nu o spoliațiune ca așa zisa conversiune Radi an-Duca- Argetoianu. Chestia datoriilor nu se putea rezolva decât cu parale și paralele nu se pot găsi decât cu o legislație occidentală. Așa cum s'a procedat, toată lumea va fi nemulțumită cu excepția câtorva nold, care n’au nimic de pierdut. Nemulțumiți vor fi creditorii printre care marea masă a creditorilor rurali și nemulțumiți vor fi toți acei debitori care având datorii proporționale cu averea lor, mai găseau mici credite, pentru nevoile lor curente. Aceștia sunt cei mai numeroși. In mai puțin de șase luni, autorii și complicii proectului Radian vor fi luați cu pietre de însăși debitorii asanați. GRIGORE FILIPESCU Românul este isteț! Chiar la înscăunare, nu manifestul electoral, guvernul actual a făgăduit că nu va contracta nici un împrumut de stat în tot timpul guvernării. Cum s’a ținut de cuvânt? După opt luni de guvernare, d. ministru de Finanțe pleacă la Paris să se împrumute. Este vorba de reconstituirea ți chiar de sporirea așa zisului fond de rulment prevăzut de planul de stabilizare a leului. După acest plan, Banca Națională este autorizată să avanseze statului 2 miliarde de lei în primele luni ale exercițiului budgetar, pentru cheltuelile curente ale tezaurului, scontându-se faptul că în aceste luni realizările budgetare sunt mai slabe. Dar fondul acesta trebue restituit băncii în al doilea semestru al exercițiului budgetar, astfel că până la 31 Decembrie statul să nu mai datoreze nimic asupra lui. La sfârșitul lui 1931 s-au făcut numai formalitățile de restituire a fondului în chestiune, în ultimele zile, mai mult prin echilibristică contabilă decât efectiv, prin ceea ce se numește „viriment“, adică printr-o trecere de la un cont la altul. După 1 Ianuarie, statul a făcut un nou „viriment“, efectiv, datoria a rămas în continuare. La Paris, d. min. de finanțe speră să găsească vreo 3 miliarde lei cu cari să achite fondul în chestiune, către Banca Națională și, in plus, să aducă și în casa statului un miliard. Ce rezultă de aici ? Pe de o parte, datoria publică va crește cu 2—3 miliarde, iar împrumutul în chestiune fiind pe termen scurt, va trebui achitat integral intr’un singur an, poate chiar în 1932; pe de alta, această sumă va acoperi deficitul bugetar de încasări. Se vor face, adică, cheltueli curente cu bani împrumutați, iar intrați din venituri prevăzute, căci de vreme ce vor fi bani în casă se vor cheltui (sunt atâtea nenoi !) însemnează a continua, politica bugetară a vechilor guverne: s’o cârpim cât suntem noi la putere, după noi potopul! Obiectivi, recunoaștem că guvernul actual a moștenit o situație financiară grea, care continuă a se agrava mai departe și că el a încercat câte ceva să o îndrepte. Dar tot din obiectivitate, nu putem fi opriți de a spune că bugetul alcătuit de actualul guvern nu pornește de la puterea de plată a contribuabilului, ci de la necesitățile teoretice de a cheltui o anumită sumă. Scindarea bugetului în ordinar și extraordinar este apă de ploae, terminologie. Realitatea este că ne împrumutăm mai departe ca să plătim lefuri, sinecuri, învârteli și automobile. Asta ar fi una la mână! Concomitent însă, se discută legea conversiunii datoriilor agricole, pe care vrem s’o facem cât mai oblăduitoare pentru datornici. Așadar, acasă facem tot ce putem să distrugem creditul, iar peste hotare cerem credite. Câtă dinptate a avut cine a spus că Romanii sunt cel mai isteț popor din Europa! Este Ti&a cestinsă din partea grupărilor politice și a ziarelor conversioniste când afirmă că între datoriile particulare interne, și creditul statului nu ar fi legătură. Legătura este mai strânsă decât între zi și noapte. Svonul eventualului moratoriu român, datorit desbaterilor asupra conversiunii, a făcut ca renta stabilizării să cadă în patru zile de la 60 la 38%. Se mai aud glasuri în presă că cea mai bună dovadă că conversiunea nu poate influența asupra creditului național în străinătate, reese din faptul că d. Argetoianu obține chiar acum un împrumut, întâi să-l vedem . ••• Dar chiar realizat, trebue făcută deosebire între împrumuturile consimțite de forurile politice (și cu scopuri politice), respectiv guvernul francez prin intermediul Băncii Franței și între cele acordate de capitaliștii particulari, simpli cetățeni cari își riscă banul muncii, prin intermediul unui sindicat de bancheri particulari, în cari au încredere. Aceștia din urmă formează ceea ce se numește „capitalul strein“, atât de popular în presa românească, de vreo câțiva ani. Cam ce gândește acest „capital străin“ despre conversiunea noastră ? El a auzit numai de moratoriu, ceace este floare la ureche pe lângă „conversiune“ și a reacționat față de renta stabilizării așa cum arătăm mai sus. Imediat ce svonul a fost desmințit energic, renta și-a revenit la bursă. Inchipuiți-vă că svonul conversiunii ajunge la urechea acestui capital străin! Căci, să ne înțelegem, creditorii, atât cei din țară cât și cei din străinătate pricep foarte bine vremurile prin care trece economia. Ei nu exclud păsuirile, înțelegerile, ușurările, cerute pe cale cinstită, de la caz la caz și mai ales consimțite de ei, dar chiulul, chiulul legiferat nu-1 pot înghiți. ..Lupta noastră contra conversiunii este lupta contra tradiționalului chiul național. D. min. de finanțe are ocazia la Paris să audă ce însemnează a fi român isteț. . Diaconescu In spiritul tradiției Una din greșelile pe care le-au comis aproape toți oamenii politici cari au dominat viața publică din țara noastră, după războiu, este că au privit marile probleme economico-sociale, din punct de vedere pur electoral. Subiectivitatea cu care lumea politică a patronat expropierea, la înfăptuirea ei, a transformat bunele intenții într-o reformă anti-economică. Iar germenii demagogiei care își trăesc existența în mai toate legiuirile post-belice, sa trebuit să întunece aureola conservatorismului de doctrină și în loc ca partidul Conservator să apară întărit prin sprijinul masei tuturor iubitorilor ai pământului țării, a făcut ca spiritul tradiției să se plece în fața avalanșei de pescuitori în apă turbure și sub povara nefastă a tuturor ideologiilor ariviste. Producția agricolă fiind în scădere și trebuind să susție un buget exagerat, care satisfăcea mai puțin nevoile țării, dar mult mai mult apetitul marilor reptile politice, lăsată în voia unor agricultori uneori puțin cumpătați, nu putea decât să aducă un dezechilibru general în finanțele țării și o adevărată epocă de mizerie pentru prima ramură de viață a țării. La această situație tristă a ajutat cu mult entuziasm risipa ce s’a făcut cu veniturile țării, așa modeste cum au fost. Sub ultimile guverne, dar mai ales sub națîonalL țărăniști, această situație a devenit catastrofală. Și nu numai agricultura a avut de suferit de pe urma acestor conjuncturi nenoroite. Industria, abia în saȘe, a devenit falimentară. Comerțul, o ruină. Creditul, își trăește agonia sub suflul rece al ultimilor baloane de oxigen. Iar astăzi am ajuns între confuziune și conversiune. Ați văzut câtă demagogie s’a făcut și pe această chestiune a asanării datoriilor agricole. Puținii care și-au făcut datorii și și-au spus cuvântul cinstit, fără să urmărească binefaceri electorale, în dauna intereselor țării, s’au găsit izolați dar constituind nucleul unicei surse de energie morală, atunci când toată lumea a început să liciteze. In această atmosferă ambiantă, un partid având la bază spiritul tradiției, nu putea să-și arate întreaga forță, dar își pot făuri drum cele mai nenorocite concepții. Acestor valuri de greșeli, de neliniște, de neîncredere și de deziluzii, nu le putem împotrivi decât un singur simbol și o singură ideie, ideia conservatoare. Orice ideologie importată sau inventată, profesată de oameni interesați și lipsiți de suflet, nu va aduce decât fărămițirea însăși a structurei doctrinei pe care ne clădim viața. Și reculegerea oamenilor de bună credință, cari Și-au creat existența în adăpostul unei conștiințe curate, var forța partidului conservator, in viitor. Teodor D. Teto* Re, scumpă țara, paterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicelae napoca -1. * Cazul de la Soroca La Soroca șase tineri au fost împușcați în momentul când încercau să treacă peste Nistru. Relațiile oficiale au fost comunicate organelor superioare și presei. S’a instituit din ordinul guvernului o anchetă care este în curs și din care fac parte reprezentanții autorităților civile și militare. Totuși unele ziare, reeditând un vechiu sistem, publică reportașii pe pagini întregi, dând cazului dela Soroca, încă necunoscut în detalii, proporții senzaționale. Un șir interminabil de amănunte se țes zilnic în jurul cazului dela Soroca, contrazicând unele pe altele. Corespondente „particulare” dau indicațiuni necontrolate, mărind astfel gravitatea lucrurilor. De la început vom recunoaște că faptul dela Soroca este serios și că cercetarea amănunțită a evenimentelor se impune pentru respectul ce datorăm legilor. Suprimarea celor șase vieți nu este un simplu fapt divers care se poate sfârși în cartoanele unui post de jandarmi. Ancheta va spune în amănunțime asupra cui cade răspunderea și deaceia trebue să se lase liberă cercetarea cazului. Și guvernul va lăsa desigur liber cercetările. Procedeul acelor ziare cari fac din acest caz o armă de luptă împotriva guvernului, trebue reprobat cu energie. In viata noastră politică s’a abuzat adesea de aceste arme neloiale și pătimașe,întotdeauna însă ele au făcut, mare rău cauzei în discuție. Cei cari se pretind atât de impresionați de cazul dela Soroca, au în primul rând datoria să urmărească în liniște mersul anchetei. In nici un caz aceștia nu trebue să complice prin informații inutile și false acțiunea anchetatorilor. Dacă însă există și în drumul acestei nenorocite întâmplări interese politice, atitudinea presei de care ne ocupăm este pe deplin lămurită. Străinătatea,ca și costurile cele mai îndepărtate ale țării noastre trebue să fie agitate pentru a prezenta situația guvernului Iorga imposibilă. Calcul de politică măruntă, care n'a fost evitat niciodată de politicianii profesioniști. In trecut ca și acuza țara, biata țară, suferă consecințe serioase. Lumea de pretutindeni cere relații asupra situației, A noi, desmințiri pornesc în toate părțile. Bursa mondială sugruma câtva timp obligațiile noastre pe spinarea firește, a creditului țării. De aceea recunoaștem seriozitatea celor petrecute la Soroca cerem guvernului să ducă ancheta la capăt, dar în acelaș timp protestăm împotriva reeditării sistemului de alarmism al presei politicianiste. I . w.; L. I. Vișan OPINII ȘI CURENTE Marele vinovat E vorba de statul politicianizat, care poartă, în mare parte, răspunderea actualei crize, prin risipa în finanțele publice și ca o urmare prin impozitele tot mai grele, cu cari a distrus viața economică. Lumea suferă mai mult politicește decât economicește, căci în tot organismul vieții economice s’a strecurat otrava politicianismului, fie direct, fie indirect, prin mijlocirea aparatului de stat. Statul, sub influența politicianismului, s’a amestecat tot mai mult în activitatea vieții economice, paralizând orice acțiune și desechilibrând prețurile pieții, prin sarcinele fiscale volerabile, aruncate asupra producției. După teoria clasică, echilibrul între producție și consumație, trebue sa se stabilească prin jocul liber al cererii și ofertei și prin intervenția nestingherită a creditului. Jocul liber al cererii și ofertei a fost împiedicat prin intervenționismul statului , regim protectionist, încurajare sau chiar patronare de carteluri, în care sunt interesați politicieni, cu cuvânt hotărîtor la conducerea statului, precum și nouă taxe, sau legi inoperante contra speculei; legi cari nu sunt însă opozabile și statului pentru întreprinderile sale. Creditul, alt factor hotărîtor al echilibrului economic, a fost treptat, treptat, scos din funcția sa, prin legiferările nesăbuite ale guvernelor politicianiste, legiferări cari în loc să cuprindă și încadreze interese generale, vizau mai mult cazuri speciale, de cari nu erau streini unii corifei politici (moratorii, concordate, intervenția în convențiile între părți, după cum una din părți era mai interesantă electoralicește). In criza provocată de statul politicianist, toată lumea și-a restrâns cheltuelile și trena de viață la nivelul veniturilor actuale. Toată lumea afară de stat, care continuă să trăiască pe acelaș picior, ba chiar să-și mărească sinele cheltueli, dând spectacolul imoral și revoltător al unui parazit, care se îngrașă din mizeria poporului. Această pretenție a statului constitue o piedică pentru normalizare, căci în stabilirea prețurilor intervenind statul, în chip neașteptat și nesocotit, producția și consumația nu se pot, niciodată, pune de acord. Puterea de cumpărare, scăzută, nu găsește piața adaptată la veniturile reduse ale consumatorilor. Din această cauză consumația se reduce și mai mult, iar producția e nevoită să se restrângă mereu, fiind mereu lăsată în urmă de consumație, în cursa spre comprimare și mizerie. Pe panta mizeriei, amenajată și întreținută de statul politicianizat, alunecă și producătorul consumatorul. Taxele și impoziitele de stat,județ și comună, confirmă prețul îa producător, până în ruinarea acestuia și încarcă prețul la consumator, până la sleirea oricărei puteri de cumpărare. . * *.......- - - ............- - -Dacă n’am lua decât pâinea, articol de primă necesitate, constatam dezolant de ușor, disproporția între prețul grâului la producător, care este de 1,5—2 tei kilo și prețul pâinei la consumator, de 6—S lei kilogramul. Și așa se petrece cu toate articolele, înainte de război, când taxele și impozitele, cu care se încarcă, grâul, până se transformă în pâine, un grâu nici atât de mari, nici atât de numeroase, prețul grâului era de 17 bani și al pâinei de 20 bani. Statul dinainte de război nu era atât de politicianizat, partidele politice nu erau atât de numeroase, politica nu degenerase în politicianism și mai toți oamenii politici își cheltuiau averile pentru politică, pe când azi mai toți își fac averi din politică. Și aceste averi se fac pe spinarea țării, adică a celor ce muncesc și produc. Inițiativă, munca și producția sunt stânjenite până în sugrumare, de lăcomia statului politicianist, desvoltat în chip monstruos, din necesități politicoelectorale. Corpul social e paralizat de intervenționismul interesat al statului. Circulația bunurilor nu se mai poate face liber, căci la fiece macaz, la fiece schimbare de mișcare sau direcție, statul pretinde partea lui, din ce în ce mai mare. Intervenind, în toate și reglementând totul, statul a reușit să imprime și întreprinderilor particulare, toate păcatele lui organice : risipă, complicație, încetineală și parazitism biurocratic. Degeaba economiștii, mai mult sau mai puțin politicianizați, se frământă să descopere și să înlăture cauzele crizei economice, în care ne zbatem. Criza a fost provocată, menținută și agravată de statul politicianist. Și nu numai criza economică, dar și criza morala este opera acestui stat.. Atâta vreme cât statul își va păstra structura politicianistă, rămânând emanația cluburilor politice, criza nu va dispare. Numai un stat redus la funcțiunile lui normale,' curățat ' de tot parazitismul politic, un stat care să reprezinte ca organizație națiunea, iar nu cluburile politice, poate înlătura și criza economică și criza morală.. . . Vindecarea crizei trebuie începută prin vindecarea statului de boala modernă a politicianismului, mult mai gravă decât beția rece a morfinei și cocainei, căci distruge tot organismul social. , Arhitect I. Enescu ———xox--------- Fondul pentru combaterea crizei în America Washington, 12 (Rador).'— Senatul a adoptat cu voturi contra - proectul de lege al președintelui Hoover, prin care se decide crearea unei organizații financiare dispunând de un fond de doua miliarde dolari. -----'