Epoca, aprilie 1932 (nr. 955-980)
1932-04-01 / nr. 955
No. 955 3 LEI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362(10 Ziar al partidului Conservator.1 Fondat In anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU .Vineri 1 Aprilie 1932 fie, scumpă țara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Impescu ZIARE BASARABENE Duelul " Dacă nu ne înșelăm, din îndemnuil d-lui Iorga apar în Basarabia câteva foi districtuale sub controlul prefecților. Aceste ziaie se tipăresc din banul public și rostul lor este să informeze exact populația, să împrăștie zvonurile tendențioase și să consolideze acea unitate sufletească fără care o nație nu poate progresa. La Cetatea Albă ziarul editat în acest scop e intitulat „Novi Put“. In numărul cu data de 20 Martie găsim un articol despre legea controlului averilor, în care regățenii sunt calificați „aventurieri, paraziți și jefuitori ai Basarabiei“. Ar trebui să cităm un scurt fragment din rândurile de violență și de ură ale ziarului oficial ori oficios basarabean, pentru o mai deplină documentare. Dar sunt lucruri cari nu trebue reproduse. Vom spune însă că ziarul românesc local „Poșta“, care apare sub direcția d-lui E. Mantu, affirmă că fiul prefectului a fost amestecat în completării bolșevice. Se petrec lucruri ciudate în Basarabia. Ele reproduceam destăinuirea d-lui Geo London care vorbea despre un înalt funcționar al statului distribuitor de afișe incendiare comuniste. Și nu vedem nici o relatare oficială care să dezmintă faptul, ori confirmându-1, să arate ce măsuri au fost luate. Acum alt aspect al propagandei comuniste: semănarea urei împotriva regatului. Nu vom spune că Basarabia a avut cea mai ideală administrație. Desigur, au fost trimeși acolo și elemente rele. Dar generalizarea până la confundarea tuturor românilor din regat cu o bandă de aventurieri lacomi și venali, poate fi lăsată pe seama ziarelor comuniste. Ea n’are ce căuta într’o foae de informație și de propagandă românească, tipărită din banul public. N’ar strica, ci se pare, o mai atentă supraveghere a publicațiilor basarabene. Când sistăm, pentru diverse motive, apariția unor ziare bucureștene, e ridicol să îngăduim la Cetatea Albă ziare de felul lui „Novoi Put“, ba încă să mai dăm și bani pentru a le face să apară. Avem doar mai mulți miniștri ai Basarabiei, și pentru Basarabia... V. B. Proectul guvernului pentru amortizarea datoriilor private, mai precis, a datorlor tuturor debitorilor neagricultori și necomercianți, constitue încă un inel din lanțul cu care guvernul înțelege " "să desființeze creditul particular. Deși principiul călăuzitor al acestui proect are ca bază consimpmântul creditorilor la obținerea concordatului de către debitor, diferitele pasagii ale lui sunt chibzuite așa fel, încât creditorii vor trebui să consimtă neapărat. Procedura concordatului este atâta de lungă și de întortocheată, încât debitorul — beneficiind de suspendarea executării avutului lui, de la data depunerii cererii de asanare și până la definitivarea concordatului — are putința să amâne sine de această definitivare, până va stoarce de la creditori condițiile ce-i plac. Proectul spune • i „Propunerea de lichidare prin „Casa de amortizare suspendă ori ce executare silită mobiliară și „imobiliară, până la terminarea „procesului...“ Să vedem procedura; 1 propunerea de lichidare o face roebitorul, în condițiile ce crede de cuviint. Negreșit că va face o propunere cât mai convenabilă pentru el și cât mai nenorocită pentru creditor: întrucât odată ce a cerut asanarea este scos de sub urmărire,interesul lui este să propună un mod de lichidare imposibil pentru creditori. Pentru că în acest fel, dacă planul de lichidare propus este găsit, neacceptabil de Casa de amortizare, „ea poate chema pe debitor, pentru a ajunge la o propunere mai ușor de executat“. Debitorul va câștiga ttimp. După ce debitorul va fi căzut de acord cu Casa de amortizare, creditorii vor primi comunicarea placului prin portărel. Va trece iarăși o bucata de timp. Contrapropunerile creditorilor, nu vor fi luate în considerație înainte de două luni de la înștiințarea lor prin portărel. Alte două luni câștigate de debitor. Dacă împinge păcatul măcar pe un singur creditor să facă contrapropuneri, la planul de lichidare acceptat de Casa de amortizare, un nou câștig de timp vine în favoarea debitorului chiulangiu. Legea zice: „dacă creditorul face o contrapropunere, Casa o va comunica debitorului tt prin corpul de portărel. Debitorul va răspunde casei în 15 zile. De ce nu ar răspunde debitorul că nu acceptă propunerea . Căci, „în acest caz, Casa va întocmi ea, un plan de lichidare, pe care îl va comunica ambelor părți“. Este destul ca unul singur dintre creditori să nu accepte acest plan (și acest creditor poate fi o rudă sau un sprijinitor al debitorului), pentru că dosarul să fie trimis de către Ana (Casa de amortizare), la Coifa (Tribunalul de domiciliu al debitorului), „cu rugămintea de a continua procedura lichidării“. Tribunalul va convoca pe creditori și judecătorul va căuta să-i pună de acord cu un plan de lichidare. Abia dacă nici aici nu se ajunge la o înțelegere, dosarul va fi înapoiat Casei de amortizare și creditorii rămân să-și recupereze creanțele pe calea abandonului propus și de data asta tot de debitor. Prin urmare, basmul cu cocoșul roșu, nu se termină. Debitorul va face Casei de amortizare propunerea să abandoneze, în mâinile ei, avutul lui imobil, pentru despăgubirea creditorilor. Este de la sine înțeles că nu-și va abandona și avutul mobil, căci, neputând fi urmărit în timpul procedurii, îl va sfătui. Creditorii nu se pot opune abandonului, decât dacă au dovezi că declarația de abandon a debitorului nu este sinceră. Dar pentru obținerea acestei dovezi trebue timp și cheltuială. Așa, că procedura de lichidare se suspendă până la procurarea dovezilor, ceea ce poate da naștere la procese cu opoziții, apeluri și recursuri, de o parte și de alta. Procedura lichidării prin abandon este și ea destul de întortochiată, astfel că este de o mie de ori mai preferabil pentru creditori să se înnoiască cu debitorul, în condiții oricât de oneroase, decât să intre pe mâna casei de amortizare. Vă întreb pe dumneavoastră, care știți cât de greu merge astăzi justiția, numai pentru rezolvarea proceselor curente, în cât timp se vor rezolva procesele ce vor isvorî din amortizarea datoriilor de mai sus, al căror număr se poate ridica la câteva milioane ? Vă mai întreb câte cheltuili se cer debitorilor și creditorilor în acelaș timp și dacă rentează creditorului să se aventureze pe calea procedurii arătată mai sus, debursând cheltueli efective, pentru a obține niște rezultate cu totul problematice ? Vă las să răspundeți tot dumneavoastră... Orice creditor chibzuit va prefera să primească 10—20% efectiv din datorie, sau să-i acorde singur debitorului o păsuire oricât de lungă, decât să se avânture în necunoscut. Eu așa aș face. _ Dar atunci nu mai este vorba de consimțimânt, ci cu totul de altceva. „ Cine vede lucrurile altfel, sa ridice două degete... Mai este însă ceva... . • ... Am comentat mai sus numai proectul de lege, dar parlamentul nu și-a spus cuvântul. Să așteptăm, deci amendarea proectului de către deputați, cari vor ști să-l lărgească cât mai mult, spre fericirea poporului. Aveți puțintică răbdare... Până atunci, vom vedea renta stabilizării (cea garantată cu venitul monopolurilor), de la 460 cm este astăzi, 30%. Cu voia lui Dumnezeu vom vedea și puțină inflație, pentru că, vor spune politicianii așa sunt vremurile, ei nu sunt nimic- tBOLD -xox- O întreagă literatură înflorește de câteva zile într’o anumită presă având ca scop să ridiculizeze duelul. Noi nu cerem acestor domni nici să priceapă nici să se bată. Nu avem măcar pretenția să publice un proces verbal al unei afaceri de onoare; el nu are ce căuta în acele ziare. Tot ce le cerem este să-și păstreze reporterii fotografi pentru spectacole mai în înțelesul lor. Sunt convenții într’o anumită lume, pe care nu încercăm să le impunem nimănui. Este greu de explicat de ce se depun cărți de vizită. Acei ce caută să ridiculizeze duelul practică totuși un foarte mare zel acele rituri, la baza cărora nu stau totuși nemuritoarele principii ale democrației integrale. Să fie oare această incriminare o vulgară chestie de prudență ? Ce-i revoltă în special în instituția duelului este călcarea legii. Duelul constitue incontestabil o Infracțiune la prescripțiile codului penal. Dar duelul este interzis în toate țările în care se practică. Dacă nu mă înșel, pedeapsa este aceeași în Franța, în Belgia ca și în România. Și totuși duelul este tolerat în toate țările latine. Numai în caz de moarte delicventul este urmărit. Adversarii duelului îl prezintă ca un sport nobil practicat numai de câțiva boerași. Clemenceau, care nu era qhintesența reacțiunii, a fost unul din cei mai aprigi susținători a duelului. Fiind ministru de interne in 1907, Clemenceau, alături de Millies Lacroix, deținătorul portofoliului justiției, a servit de martor lui Albert Sarraut, care însăși făcea parte din guvern. Socialistul Lassale a fost ucis pe teren. Evident că noi suntem mai cu moț. Ceea ce se tolerează în Franța și în Germania nu poate fi tolerat la noi, fară eminamente democrată. Pretutindeni există ziariști care se bat și ziariști care... nu se bat. Proporția diferă pur și simplu între unii și alții de la o țară la alta, încă odată, din momentul ce nimeni nu poate să le impună acest mod de a viola un incident, nu pricepem de ce atâta pornire specific românească împotriva duelului. N’aș vrea să crez că ar putea exista și un leac de Invidie ! GRIGORE FILIPESCU Pe marginea inflației In cele de mai jos, vom privi chestia devalorizării monetare limitate, sau a inflației nelimitate, printr-o prismă nouă. Se susține că inflația ar aduce o reactivare a producției și, implicit, a consumației, ar readuce prosperitatea economică. Mărturisim că dacă asemenea șanse ar fi măcar probabile, nu am fi contra inflației, ca regulatoare a fericirii sociale. Dar asemenea șanse nu există. Inflația postbelică a fost o minciună. Nu ea a fost cauza puternicului avânt al producției de după răsboi, ci altceva. Dacă ea ar fi fost cauza acestui avânt, atunci Statele Unite americane, cari nu au cunoscut inflația, nu ar fi înregistrat acea gigantică desvoltare a economiei naționale. Ori, noi știm că statele europene ce făcuseră inflație, în timpul și după război, tocmai din aceste cauze, ajunseseră la doi pași de prăbușire. Stabilitatea monetară a permis economiei Statelor Unite să concureze până la nimicire exportul statelor europene inflate, pe cari lipsa de orice stabilitate în afaceri, le punea într-o vădită inferioritate economică. Numai după stabilizarea valutelor europene, comerțul exterior al statelor respective a putut să o desvolte pe baze sigure, să înceapă lupta cu concurența americană și să-i ia locul în bună parte pe arena debușeurilor mondiale. Așadar stabilitate, nu nesiguranță monetară. Dacă totuși, după război, producția europeană a înregistrat un mare avânt, aceasta se datorește exclusiv lipsei de mărfuri, următoare dezorganizării aparatului de producție în timpul răsboiului. Marea cerere de produse a contribuit la reorganizarea aparatului de producție și la normalizarea lui , iar nu instabilitatea monetară. Aceasta a contribuit la întretinirea procesului normalizării producției, iar nu la accelerarea lui. Trebue terminat odată cu legenda că continua devalorizare a valutelor europene, imediat următoare războiului, ar fi contribuit la înviorarea producției. Dacă devalorizarea unei monete naționale aduce producătorilor acestei țări clienți de peste hotare, aceasta nu comtribue decât la sărăcirea lor. Primind astăzi în schimbul produselor lor o cantitate de valute străine apreciate, ei nu vor putea pune mâine la loc, aceleași produse cu aceeași cantitate de valute apreciate, ci cu una mai mare, din pagubă. In schimb, nesiguranța tranzacțiilor din timpul instabilității monetare și pierderile economiei naționale, în profitul străinătății cu valute apreciate, contribuie la continua îndatorare a producătorilor particulari și a statului. Trebue să urmeze neapărat restabilizarea monetară cu ajutorul valutelor străine apreciate. Pe noi ne costă stabilizarea 25 miliarde lei. Dacă inflația monetară a stricat, în loc de a folosi, în epoca de lipsă de produse de după răsboi, astăzi, când oferta depășește cererea, inflația ar fi și mai nenorocită. Dacă ar contribui cât de puțin la sporirea producției, supraoferta ar contribui și mai departe ca prețurile să scadă. Banii înfiați s’ar tezauriza mai departe și prețuirile produselor naționale ar scădea în interior. Inflația jya ar activa exportul, căci pretutinde, ii este supraproducție și pretutindeni se pun bariere importului. Cu bani inflați s’ar plăti numai personalul statului și furnizorii interni. Consumația ar crește foarte puțin. Furnizorii și-ar plăti o parte din datorii, dar, la urmă, acești bani ar lua calea străinătății, sau s’ar tezauriza. Ar fi oarecare lichidare de conturi a furnizorilor la bănci și a acestora la Banca Națională. Dar numai atât. Majoritatea națiunii, care nu primește nimic de la stat, ar tânji mai departe, pierzând tot mai mult puterea de contribuție la bugetul statului. Acesta ar fi nevoit să abandoneze plățile externe, iar pentru a-și plăti personalul și materialul, ar trebui să fabrice într-una la maculatură filigranată. Singurul alimentator al bugetului ar rămâne Banca Națională. Inflația din epoca de astăzi, caracterizată prin supraproducție, nu ar conduce de loc la efectele inflației postbelice, când era lipsă de produse. Teoria cantitativă a monetei nu a explicat niciodată singură, nici un fenomen economic. Ea nu poate explica ceva decât integrată în legea echilibrului producției și consumației. Asemenea este Cu politica monetară , ea clădește pe nisip dacă nu este integrată în politica economică propriu zisă politică ce are a se ocupa cu echilibrul dintre producție și consumație. Aceasta trebue să se ocupe astăzi cu restabilirea echilibrului, rupt de supraproducție. Adică cu sporirea consumației naționale și cu intensificarea exportului. Consumația internă se poate spori numai prin ostenirea traiului, deci prin scăderea impozitelor. Deficitul bugetar al statului, consecința acestei scăderi, să fie acoperit prin împrumuturi externe și prin reducerea sângeroasă a cheltuelilor. Dar împrumuturile acestea nu se pot obține de o țară care a făcut tot ce i-a stat în putință să lovească în ideea de credit, atât în interior cât și în afară. Prin urmare, dacă am avea inflație, am avea neapărat și abandonarea plăților externe, adică ruperea oricărui contact financiar cu străinătatea. Inflația preconizată la noi nu are nimic comun cu abandonarea etalonului aur în Anglia. Englezii nu au făcut nici un fel de inflație. Mai mult, lipsa de garanție a lirei cu aur, au înlocuit-o cu o judicioasă legislație vamală, destinată sa echilibreze balanța de plăți, națională. Prin acest fapt, valoarea sterlinei pe piețele internaționale este menținută de cererea și oferta de sterline, de pe piețele externe, cerere și ofertă determinată direct de cifra exportului și importului național englez. Așadar, soarta sterlinei a fost luată din mâinile Bănicii Angliei și încredințată economiei naționale engleze. Statul englez nu a împrumutat o centimă de la Banca Angliei. Cum se vede, este o depărtare ca de la cer la pământ între fenomenul monetar petrecut în Septembrie trecut în Anglia și între inflația preconizată astăzi la noi. Domnilor I politiciani, nu mai aveți de făgăduit națiunii nimic altceva decât inflație ? A ajuns sacul făgăduelilor la fund ?. I. Diaconescu * * Ceva despre planul datina! Corespondentul din Moscova al ziarului „Observer“ din Londra, publică un interesant articol, în care arată că însuși politica trusturilor sovietice împiedică realizarea planului quinquenal. Guvernul se străduește pe toate căile în lupta sa împotriva malversațiilor, însă se pare că rămâne cu totul neputincios față de o anumită formă de schimb comercial, care împiedică împărțirea normală a produselor. Nu e vorba dle un schimb comercial între organele de stat și particulari, sau între simplii locuitori, ci de un schimb de mărfuri neautorizate între trusturile industriale. Acest fel de comerț este considerat oficial ca un fel de operație ilicită, sau ca un fel de mituire, care după legile sovietice se pedepsește cu moarte. Dar nici amenințarea cu împușcarea și perspectivele deportării pe insulele Ssovietici nu mai au vreo influență asupra diretorilor trusturilor sovietice. La Moscova a avut loc zilele acestea, un proces împotriva funcționarilor trustului de piele, învinuiți de vânzarea de produse prin contrabandă. Acest proces nu este, desigur, ultimul, iar pedepsirea funcționarilor acestui trust nu va aduce ordinea necesară în împărțirea sistematică a produselor. A devenit un fenomen aproape general, că directorii trusturilor refuză să predea produsele cooperativelor, spre a le putea preda altor trusturi, în schimbul produselor lor ce lipsesc de pe piața. Astfel președintele trustului forestier de Vest, a trimis un ultimatum trustului textil, anunțându-i că nu-i va expedia nici un font de lemne până ce nu-i va expedia 5 vagoane, de manufactura. Directorii fabricilor de cuecuele sunt în Rusia sovietică produse foarte prețioase),își schimbă mărfurile lor cu fabricile de încălțăminte, haine și alte lucruri, care au pentru funcționarii întreprinderilor de cuc o mult mai mare valoare decât rublele sovietice. Schimbul comercial ilicit între trusturile și fabricile roșii crește necontenit, iar cooperativele și așa zisele magazine speciale duc o lipsă tot mai accentuată de articole. Este clar, că prin simple măsuri administrative nu se poate ajunge la o îndreptare. Directorii fabricilor și președinții trusturilor fac comerț ilegal numai din pricina că nu le rămâne altceva de făcut când necesită diferite articole pentru muncitorii și funcționarii lor. Cernovețul este depreciat. Nimeni dintre cetățenii sovietici nu știe ce poate cumpăra cu rubla sa și în afară de această circulația fiduciară este insuficientă. Cu rubla nu se poate face nimic și de multe ori ajunge să trimiți câteva pachete de manufactură spre a se accelera și îmbunătăți cele mai importante comenzi pentru fabricile textile. Fiecare locuitor din Moscova, —■ scrie ziarul menționat în încheerea articolului său, — știe câte cutii de conserve sau de alte produse trebue să dea, ca instanțele corespunzătoare să trimită zidari sau lăcătuși pentru repararea casei. Rublele nu ademenesc pe nimeni. Procesul care ,a schimbat Rusia într-o imensă piață de schimb comercial ilicit, va înceta abia atunci când cu o anumită cantitate de ruble se va putea cumpăra o cantitate corespunzătoare de mărfuri. Până atunci schimbul ilicit va desorganiza din ce în ce mai mult planul de producție. Organele sovietice a „plantercei“, sunt conștiente că acțiunea lor nu va putea avea rezultate reale. In cercurile intelectualilor unguri, precum și în întreaga opinie publică ungară, a pricinuit o senzație neobișnuită știrea asupra desbinărilor din sânul Penclubului ungar. Sciziunea acestei organizații se produce tocmai în ajunul congresului mondial al Pencluburilor, care urmează să aibă loc la Budapesta.. După părerea scriitorilor competenți, acest congres budapestan, care va avea ele sărbătorit și jubileul de 10 orii ele existență a acestei asociații literare, este serios amenințat. Lucrurile sau petrecut după cum urmează : Lordul Rothermere, care la orice prilej invită pe unguri la concordie, a anunțat înainte cu câtva timp, un premiu de 500 lire pentru cea mai bună operă literară ungară din ultimul an. Cu decernarea premiului a fost Învicinei Penel a but ungar, cu un for imparțial. In mina hotărîrii juriului de specialiști, Penclubul a împărțit premiul în două părți egale și l-a acordat scriitorilor Móricz Zigmund și Inline Mrudy. Ambi acești scriitori și-au păstrat în timpurile conjenctuale, judecata lor sănătoasă și despre ei se mai știe că nu privesc cu dușmănie la cultura națiunilor vecine. Din, contra, cu diferite prilejuri au recunoscut opera culturală a vecinilor. Tocmai de aceia hotărârea Penclubului nu a plăcut mai multor scriitori de dreapta, cari nu putând se ridica împotriva deriziunii juriului de specialiști, și-au manifestat nemulțumirea lor prin renunțarea, fără explicații, la funcțiunile lor din președinția Penelubului. Adevărata pricină a demisiei lor nu a fost pentru nimeni un secret. Treptat a demisionat întreaga președinție a Penelubului, inclusiv protect end duhului, arhiducele Iosif. Președintele Pepeîubului, văzând în aceasta și o manifestare a neîncrederii în persoana sa, a demisionat și Paris. 51 (Rador). Din cercujrile politice amorizate se declara că d-nii Tacdieu și Blandin vor pleca la Londra Duminică dimiineața, în loc de Duminică seara, așa cum se hotarise anterior. * Paris, 31 (Rador).— D. Tardien, șeful guvernului, a primit azi dimineață în audiență pe d. Tyrel, după care d. Tardieu s’a întreținut cu d. Flandin, ministrul finantelor. Iviczy a declarat că du primește alegerea sa. Aceste evenimente au pricinuit în toate cercurile, o impresie penibilă , mari griji în privința apropiatului congres. Vice-președintele Penclubului care a mai rămas în funcțiune, a declarat că va fi necesar a se sta în corespondență cu 48 pencluburi din îtreaga lume, eventual a se anunța acestor orgaizații că congresul din Budapesta va fi amânat. Cei mai de frunte scriitori unguri declară că sunt desgustați de ultimele evenimente și se exprimă în mod foarte pesimist asupra pregătirilor în vederea congresului Scriitorii care s’au retras, printre care se află în cea mai mare parte elemente tinere, declară că fără ei congresul nu va putea să aibă loc și califică atitudinea scriitorilor „oficiali“, ca o rușine pentru întreaga țară. După cum se vorbește, guvernul ungar nu va fi de loc dispus, în aceste împrejurări, să acorde ajutorul financiar necesar pentru pregătirea congresului, care de a se întruni în 15 Mai. Intareetue libnii negară așteaptă cu încordare să vadă cum se reregula întreaga chestiune. < ^ --VOT— „Regimul sovietic însă nu știe de milă. i, astfel, moldovenii fugari emit împușcați în massă cu mitralierele, cu zecile, cu sutele, fără a nici o cruțare, pe tot lungul Nistrului. Puținii supraviețuitori din masacrul din pădurea Olauestior, unde au fost măcelăriți peste 40 de inși, povestesc lucruri lugubre, cari ne înspăimântă și ne îngrozesc“. Cerem ca o anchetă a acestei societăți internaționale, unde sunt reprezentate toate popoarele de pe glob, să vină la fața locului, unde să constate carnagiul fătuit de soviete. Europa are acum posibilitatea să cunoască adevărul. Desigur că sovietele vor spune diferite minciuni Căci așa, li-e doară apărarea, ori de câte ori sunt prinși asupra odioaselor lor fapte. „Europa are acum putința să-și dea seama de grozăviile de peste Nistru, cari, prin ferocitatea deslănțuită, întrece orice imaginație omenească. Nu știm în ce măsură acest areopag de la Bruxelles, are puterea de a-și spune cuvântul, în ce măsură are puterea de a da sau de a pretinde sancțiuni contra barbariilor. Ceia ce însă așteptăm sunt sancțiunile cari trebuesc să vină. _ " ■ In urmă cu decenii, când armenii au fost masacrați de către Turci, Europa s’a înfiorat de ororile comise. Turcia atunci a fost nevoită sau mai bine zis silită, să aibă altă atitudine față de supușii săi. Ei bine, acelaș lucru îl cerem astăzi din partea Europei. Să intervină locului în dreptul unui nou președinte s’au încheiat în mod furtunos. Apropierea congresului mondial a silit să se treacă la o ameliorare a situației în sânul Penclubului. Președintelui demisionat s’au exprimat mulțumiri pentru actitivitatea sa de până acum, iar noul președinte a fost propus în persoana lui Albert Berzeviszy, președintele Academiei ungare de științe, fost ministru. Un grup numeros s-a opus însă acestui proect și a cerut să fie reales vechiul președinte. Fără numărarea voturilor, președintele adunării a hotărit ca Berzeviczy să fie ales. In urma acestei procedări s’au produs scene extrem de furtunoase și în cele din urmă întreaga opoziție a părăsit ședința, declarând că părăsește clubul și va înființa un nou club. S’au retras din Penclub 38 scriitori, între care și unii cu renume european. Opoziția a semnat apoi un comunicat către opinia publică, asupra exodului ei, constatând că o anumită clică a împiedicat activitatea președintelui Ilies în mod egal și urmărește să introducă o influență eare pu «regimic comun cu mișcarea literara. în modul acesta a intervenit o complectă sciziune în Peaclubul ungar, care s’a accentuat și prin aceia cărei«* ca aceste barbarii să se oprească. Să atragă atenția Republicii sovietice să înceteze, carnagiul de peste Nistru, să oprească vânătoarea omenească, în a omorî pe frații noștri tramsnistrieni, Europa are acum această posibilitate, fiindcă masacrele sunt ele acum cunoscute. Au ascuns sovietele acest lucru, dar adevărul a trebuit să triumfe, să iasă la iveală. Nistrul a fost pângărit de Soviete. Nistrul a fost ținta gărzilor bolșevice care se exercitau, în a trage în Moldoveni, cum alții se exercită în a trage în vrăbii. Insă toate au un capăt. Toate au o limită. Nu se ucid ființe omenești nevinovate pentru că ele au vrut să vină încoace la rudele lor, ne mai putând trăi acolo o viață mizerabilă. Nu se ucid femei și copii neînnarmați, care urmând peoții și părinții lor au înroșit cu sângele lor Nistrul, neavând altă vină decât acela de a fi urmat pe șeful familiei încoace“. -XÖX Intrevederea de la Londra