Epoca, septembrie 1932 (nr. 1081-1106)
1932-09-15 / nr. 1093
Nr. 1093 3 LEI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PA ȘASIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) Regionne și inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agentele de publicitate Telefon 362[10 Joi 15 Septembrie 1932 Ziar al partidului conservator.Fondat in anul 1885 de NICOLE FILIPE800 He, scompa tara, puterea mea de manca s i puterea mea de iubire. Nicolae Impescu . D. ministru de interne a trimis prefecților instrucțiuni, prin cari îi invită să supravegheze spurtarea funcționarilor din serriciile publice. D-sa cere, în același timp, să se reprime și bacșișul, delict prevăzut de un text,căzut în desuetudine, din codul nostru penal. Dorind-lui ministru de interne să-și realizeze scopul ce și-a propus. Am arătat necontenit că răul acesta a luat proporții atât de mari, încât pune în primejdie cele mai vitale interese ale Statului și ale neamului. Programul partidului conservator, apărut zilele acestea, consacră un interesant capitol acestei probleme, în legătură cu școala și cu educația. Nu există cetățean în România Mare care să nu încerce un sentiment de umilință când, pentru obligațiile lui legale, sau pentru nevoile vieții lui, — e nevoit să ia contact cu funcționarul public, de la cel mai mare, până la cel mai neînsemnat. Nepăsarea și aroganța domnesc aproape peste tot. Bacșișul se practică pe scară întinsă și traficul care se face zilnic pe la unele autorități, ne reamintește .Turcia de sub Abdul-Hamid. Nu suntem dintre aceia cari foresc să se legifereze totul, cu orice preț. Tocmai excesul de legi inutile, contradictorii, abseurde, contrarii principiilor fundamentale din știința dreptului, ■— legi făcute de multe ori în interesul personal al legislatorilor, — dă posibilitate funcționarilor fără scrupule să decidă după buși un plac de interesele contribuabililor și ale Statului. Dar în această materie nu depinde totul de șeful autorității sau instituției publice. Dacă e un om onest și cu însușiri sufletești, poate să facă foarte mult. Cu atât mai bine dacă i se pun la dispoziție și oarecari texte precise de lege Și dacă ministrul respectiv îl susține în contra clubului politic, însă adesea și șefii și funcționarii, de toate categoriile, sunt oameni fără nici o pregătire, lipsiți de orice nădejde în tăria legei și a dreptății, introduși în Serviciile publice nu după studii și aptitudini, ci după nepotism și stăruinți politice. D. Argetoianu, fostul ministru de interne, pe lângă tot răul imens ce l-a făcut la finanțe, numise în ultimul moment, al patrulea secretar general la ministerul de interne un tânăr care era considerat în orașul său natal ca un termen de comparație, ■când părinții își admonestau copiii leneși, neascultători și răi ! Ușurința culpabilă cu care se fac numirile de la cele mai mari până la cele mai mici, iată una din sursele răului. Al doilea aspect al problemei se chestiunea, ceva mai complexă, a educației funcționarului și a publicului. Nu voim să vorbim acum de educația celor șapte ani de acasă. [Felul de a lucra, de a vorbi și de a te purta frumos, plăcut și onest, nu se poate obține pe cale de circulari. Buna cuviință e expresia bunătății, a inimei și a moralei. Ca să fii prudent, discret, rezervat și mai ales indulgent, — căci cine n’are nevoie de indulgență ? — trebuie să fie modelat de acasă și de la școală. Școala nu trebuie să aibă ca scop unic să ne învețe literele și științele și să ne dea un certificat ca să putem obține o slujbă, uneori prin mijloacele cele mai nedemne. Școala ar trebui să ne cultive mintea, dar și inima. Ceea ce se face de mulți profesori cari își dau seama de marele folos ce-l aduc individului și societății, dând o egală însemnătate cultivării minții cât și cultivării inimei. Cel mai mare erudit n’are nici o valoare pentru individ ca și pentru societate, dacă e neonest, îngâmfat și trivial. Școala trebuie să dea societății buni fii, buni părinți, buni cetățeni și buni concetățeni, să ie dea caractere. G. lorgala -XOX Germania isi utilipulul se reiese in Mun dezarmiri Berlin, 13 (Rador). — Agenția „Wollfsburean“ publică următoarea notă: Evenimentele pollitice interne din ultimele zile au împiedicat guvernul german să supună până acum nota de răspuns a Franței la un examen aprofundat. In cercurile guvernamentale se afirmă de pe acum, că nota franceză nu constitue o bază potrivită pentru continuarea de tratative directe în chestiunea dezarmării. Nota de răspuns a Franței, cel puțin în partea ei principală, nu recunoaște Germaniei dreptul la o deplină egalitate așa cum îl pretinde Germania. Se relevă faptul că într-o frază incidentală a textului francez se manifestă o concilianță mai mare față de revendicările germane. Totuși, tonul general al notei insistă asupra faptului că Germania va trebui, ca și până acum, să caute soluționarea problemei dezarmării, numai, pe cale de tratate, pe câtă vreme Franța pretinde și mai departe pentru ea un drept nelimitat de înarmare. Dacă, după cum se anunță în cercurile guvernamentale, ca urmare a răspunsului francez Germania nu va mai participa la lucrările care vor începe la Geneva la 21 Septembrie, ea nu se va dezinterase nicidecum de acestea, înainte de orice hotărîre definitivă, nota franceză va fi supusă unui examen foarte amănunțit-Germania este conștientă de seriozitatea atitudinii pe care o adoptă, și fără a mai participa la lucrările conferinței dezarmării, va continua să urmărească dezbaterile acesteia cu cel mai viu interes. Ea nu renunță la revendicările ei și speră că prin imposibilitatea de a participa la lucrările confernței pentru dezarmare, ea va putea demonstra statelor participante gravitatea situației. Germania, prin atitudinea ei, nu tinde să dovedească decât necesitatea egalei ei îndreptățiri în materie de înarmări și ea ar fi fericită ca prinecunoașterea acestui drept să contribue la realizarea dezarmării generale. Creatorii de dificultăți O liniște întremătoare se așa ternuse pe tot cuprinsul țării românești. Odată cu punerea în circulație a no ui lor monede metalice de o sută lei, se reactivase și viața economică, și era pretutindeni numai voe bună și huzur. E adevărat, mai rămăsese încă, oarecum, cuiul conversiunii și experții Ligii Națiunilor erau încă în țară, dar acest mic amănunt nu modifica prea mult situația generală. Trebuia ceva care să ne mai zgudue puțin și să ne scoată din asiorțire. Și a venit articolul „Patriei" cu botezul de la Mödling. Dacă „Patria" n’ar fi oficiosul partidului național-țărănesc și organ personal al primului ministru în funcție, ori cum ar fi aspectele de senzațional ale articolului publicat, nu s'ar cădea să fie prea mult subliniat și am putea găsi acceptabil comunicatul dat de prezidenția consiliului. Crede cineva că direcția ziarului „Patria" a putut publica un asemenea articol fără știrea conducerii partidului naționalțărănesc ? Oricâte comunicate s'ar da, nimeni n’o va crede. Absurdul nu poate fi promovat de anodinul dezmințirilor protocolare. Toată lumea se întreabă oare a fost scopul urmărit de articolul oficiosului ardelean al guvernului și comunicatul dat ori de prezidenția consiliului nu răspunde nici pe departe acestei întrebări. Noi credem că inspiratorii senzaționalului articol din „Patria" au făcut o greșală. Există neînelegeri în familia noastră domnitoare ? Nu credem. Principial nici nu pot exista, conform literei precise a statutului casei domnitoare. In orice cast, al cui interes este să se facă publicitate în jurul lor, și încă o publicitate de caracter senzațional prin eticheta oficială pe care o poartă, cum este cea a articolului din „Patria ?" Avem un talent special de a ne crea la fiecare pas dificultăți și încurcături și de a le crește pe cele existente. Când sunt atîtea răni de vindecat, de ce și răbufnelile acestea menite să creeze o atmosferă de curiozitate și de neliniște în jurul Tronului? EXPERȚII In interval de 5 luni de zile, ne-au vizitat două serii de experți. Lumea se întreabă ce rostau aceste expertize, necunoscute la noi până aci, cu excepția epocii ultimului guvern liberal din 1928. Din ignoranță sau din interese de politică măruntă, opinia generală ce sa format despre experți, pare a fi că ei sunt niște căpcăuni Veniți fie să ne răpească toate bogățiile naționale și să le ducă peste hotare, fie să ne transforme în colonie a capitalismului apusean. Este o părere foarte obtuză, care nare nimic a face cu realitatea obiectivă. In primul rând, pentru că după război, mai toate statele mărunteși chiar o parte din cele mari (Germania), au făcut de mai multe ori apel la experți. Apoi, nu numai guvernele de anumite nuanțe au chemat experți ci toate, indiferent de nuanța lor politică. Fenomenul experților și expertizelor este, dacă nu general, cel puțin generalizat. Revenind la fapte, vom aminti că Germania a avut în permanență experți, străini, de la inaugurarea planului Dawes și până după ultima conferință din Lausanne, Austria, Ungaria și Polonia au încă și azi. D. prof. Charles Rist, după ce a terminat misiunea dela noi, a avut una identică în Turcia. Sir Otto E. Niemeyer, unul din experții aflați acum la noi a avut o misiune de lungă durată, după răboi, în Australia, ș. a. m. d. Nu găsim necesar să lungim lista. Mai trebue să observăm că în 1928, la noi, guvernul liberal a fost cel care a chemat pe experții francezi. In 1929 și acum un guvern național-țărănesc a comis această crimă, iar în primăvară, un guvern în afară de partide accrdat la trădarea intereselor naaționale și, suntem gata să punem rămășag că dacă sar întâmpla ca peste șase luni să fie prim-ministru, d. Noncă Antonescu, sau Nae Ionescu, domniile lor ar fi aceia cari ar cere concursul unor experți din afară. Subliniem că experții vin totdeauna chemați, iar nu trimiși pe deasupra voinței țărilor respective. Cum se explică aceasta? Cât se poate de simplu. In afară de puținele state de desvoltat capitalism, în care s’a săvârșit dealungul timpului și o maturizare politică cele mai multe state aflate în perioada pre, sau semi-capitalistă, trecând după, sau în preajma războiului, la regimul sufragiului universal, au cunoscut o acută și prelungită criză de tranziție politică. Sa crezut că dacă votul universal a dat roade în Anglia sau Franța, va da aceleași roade și în Serbia, Grecia, România, etc. S’a crezut că seculara pregătire de maturizare politică, din Anglia și Franța, desvoltată paralel cu capitalismul, poate fi improvizată în câțiva ani, oriunde. S’a pierdut din vedere că parlamentarismul democratic este frate bun cu capitalismul industrial. Parlamentele votului universal, nou introdus, au început să voteze legi peste legi, cari de cari mai democratice, cari stricau însă toate socotelile miniștrilor de finanțe. Iată, de pildă, la noi: exproprierea a încărcat bugetul cu dobânzi; organizarea postbelică a Statului, cu numirile fără socoteală de funcționari, a încărcat peste măsură capitolul personalului cu drepturi statutare, ceea ce amenință a deveni o rană bugetară de foarte lungă durat prin înmulțirea pensionarilor; legea administrativă din 1929 a pus noi sarcini bănești în spinarea statului; conversiunea a fel și, în ultimul timp, legea pentru suprimarea prestației în natură se 6otuiază pe aceeași linie. Cu ce se putea echilibra acest crescând spor de cheltueli? Cu sporirea impunerilor economiei particulare, fără nici o considerație de limita posibilităților ei de contribuție. Criteriul acestor legiuiri era pretinsa democrație, care desconsideră legile echilibrului forțelor economice, financiare și fiscale, în sânul națiunilor. Așa cum stau însă lucrurile cu ele, este peste putință să-și disciplineze democratismul parlamentar, prin simpla lor dorință și voință. Criza de azi le-a dus la doi pași de marginea prăpăstiei. Ce este de făcut? Iată de unde s’a născut nevoia experților din afară, liberi de contingențele politice interne, cari să impună anumite norme rigide de conducere a finanțelor statului. Căci economiști avem și noi destui și foarte bine pregătiți, dar ei sunt influențabili. Pentru că însă opera experților să dea roade, mai este nevoe de consensul tuturor partidelor, în ce privește executarea literală a planului economic și financiar stabilit. Se cere adică o disciplinare a parlamentarismului democratic în statele sărace. Este posibil așa ceva? Răspunsul ese din cadrul articolului de față. I. Diaconescu Dosarul conversiunii Un abic al ziarului nostru, ce comunică următorul pasaj dintr’o scrisoare, ce a primit de la elevul Antonescu I. Petre, din clasa VII-a a școalei normale: „Astfel, prin munca mea și a mamei mele, azi bătrână, am ajuns ca în Banca populară din comuna Suici-Argeș, cu economii și privațiuni să strângem suma de 13.000 lei, pentru cazuri, când nuși putea, altfel, să-am continui studiile. „Și în această situație mă aflu din ziua în care „conversiunea“ nu numai că a tăiat la jumătate economiile, dar a pus în imposibilitate pe cei de la banca din Suici-Argeș, deși înduioșați de plângerile mele, să-mi dea nici o sută de lei cel puțin. „Caut, cu dhstanța în regulă de la Banca populară din Șuiei o sumă de 4500 lei, în contul economiilor mele, ca să-mi plătesc taxele școlare și să-mi pot urma studiile. ” „Am rătăcit pretutindeni, plângând nenorocirea mea, ca să găsesc acești bani, să nu pierd școala, și nu găsesc pe nimeni ca să mi-i poată împrumuta...“ Și tânărul elev face apel la amicul nostru, ca să-i înlesnească cu goliciunea ei, realitatea conversiunei este foarte urîtă. D. Capră declară că are o avere de 75 milioane lei, după ce a dotat pe copii d-sple cu 20 milioane. D-sa a cerut asanarea datoriilor in valoare de lei 36 milioane, pentru a fi reduse la 18 milioane și a realizat astfel un câștig de 18 milioane. D-sa rămâne, deci, cu o avere de 57 milioane. Cei 18 milioane, cu care a cerut să fie scăzut din datorie, trebuie să-i plătească 4000 de inși în situația elevului Antonescu I. Petre !... Ne dispensăm de comentarii. Gr. Școala 1 Morala A trece cu tramvaiul pe bulevardul Maria, e tot atât de banal precum este o proaspătă reorganizare a învățământului din România. Dar, în faptul unui asfințit de soare, impresia plebei asudate și jucăușe, pornite pe-o ungurească răcneală distractivă, ne-a înfățișat ceia ce trebue să numim o cauză a imoralității ce oe bântue. Iată lângă o școală primară de fete, se află, în imediata vecinătate, un bulevardier salon de danț. Iar lângă acesta, o cârciumă mare, cu mese multe și cu alt salon pentru distracții. Adeseori spre seară, ba chiar sărbătorile și până târziu din ziua următoare, — deși o zi de muncă, — chefliii trec prin fața școlii primare de fete îmbrățișându-și ibovnicele, împroșcând scuipatul lor corupt și presărat cu vorbe rele, pe gardul instituției publice. Copilele cu gândul crud, vor fi avut adeseori de ce să se îngrozească privind cu groaza unei clipe nerușinarea bovină a întărâtaților de alcool. Și nu odată mintea lor inocentă și-o fi pus greva întrebare despre viață, ori despre barza prunc — aducătoare din poveștile copilăriei. Căci în flancul unei dificile instituțiuni de primă educație socială, viața josnică se manifestă în toată groteasca sa splendoare. Acum un timp, tot în vecinătatea unei țcoli de fete, se încuibase cuiula depravării sexuale. Era vestita „Cega, Albă“, dacă vă mai duceți aminte. Și deslănțuirea publicului deșirau, lovea deopotrivă școala și biserica. Nu prea mulți ani înaintea acestei plăgi, se consumase azi procesul de credință al Cuibului cu Borză, unde preotul apostol jicnise sfințenia Maicii Nazarineanului și însăși religia Lui: 1 I Astăzi, cazul poate fi în parte asemănător în locul spus la început. Am scris cu toată vehemența atunci împotriva sfidării unei sfinte biserici, deja bântuite de furtuni. Scrim și de data asta, remarcând a,semănarea ce poate a exista, mai de mult, fără să îngrijoreze pe cerberii moralei sociale și ai învățământului public. 1 De cene milă incultura odraslelor națiunii din prezent și imoralitatea societății, când reorganizăm fără a ține în seamă cel mai elentar bun simț al pedagogiei în ansblu ? La ce bun atâtea reorganiza parareforme în învățământ, când diul da reprezentațiuni gratuite și mîor ? Sufletul lor, — iederă plă[ dă și imediat receptivă, — nu reteresează. ’Căci noi reorganizau frenezie— ce ? toate nimicurile ignorând marea operă profilactic tentațiilor luxurioase. Ca fragedele lor zile pline de mintirea nemerniciilor sociale, ce fac mari și ei subt de a dreptul trași spre desfrâul torent al actuații. Școala celor șapte ani de-acase multe cazuri lasă de dorit. Se bine că ar fi un caz de legendă o mamă din zilele noastre areverdrăsneala să impună fieri sale aritatea morală a frumoase vieți cum șaisprezece ani. Rămâne rolul greu al școalei oferite de s organizat. (Zicem „organizat'”, cum am auzi tristul ecou „vorb, căci el, reorganizându-se de două ori pe an, înseamnă că e dezorganizat...). Adevărata acțiune salvgardat va avea să se ocupe de reîntror moralei ce fu înaintea războiului. Cu 7 clase ?... Cu 8 clase ?... Ce e de făcut, mă rog ? Poat fi mai bine să cerem mărturisirea vanților reformiști dela Instri despre paralela între seriile șii ale necioplitului mic regat de ei cele din erra genialelor refori democrației și 1 Se vede, (— mai e o îndoiale că întregul intelectual al liceenilo opt clase, pe secțiuni, era baza și a culturii, în timp ce amalganulzultat al mâncărimii reformatoar azi, promovează prostia diploma . Iar școala primară, e vârful iului superficialității de mai târiel imoralității. Multe încă s’ar mai putea încir dacă ne-am strădui să cultivăm rasa. O școală de Stat, nu poate utilă societății, așa cum se cade în prezent." Reforme.? Și iar reforme ? Nu. Bun simț și profilaxie. lat se cere imperios. "Ellad Co Ha Pe ce lume trăim în vremurile noastre de desonorantă mizerie, când mintea nu ne mai poate învăța încotro să ne îndreptăm străduințele, spre a conseva ceea ce am zidit, urmând legile lumei în care am deschis ochii, familie, și țara , atunci când rasa umană are nevoie de apărare, pentru că să scape degenerării moralei și fizice, în ciuda celei mai culminante civilizații, iată că grija cea mai urgentă a celor ce ne conduc destinele se îndreaptă spre o lege a protecției animalelor. Nu de gustul criticei venim cu aceste observațiuni și nici sperru că ne-am fi perdut simțământul milei față de animale, acești tovarăși sinceri ai omului. Dar prea suntem nevoiți a încerca compătimire și durere pentru specia umană, ajunsă în stări de multe ori inferioare acelora ale animalelor. Am reușit prin orânduielile noastre să trimitem pe desperatele văduve de războiu la sinucidere sau la trotuar. Am privit neputincioși și vedem cum zilnic crește ceata șomeurilor, ce flămânzesc fără speranțe, deși se pot găsi printre aceștia elemente intelectuale ce ne-ar face cinste și mai multă treabă în locul celor ce se înfruptă în funcțiuni publice. Cerșetoria pare că renaște și înflorește, devenind unic mijloc de existență pentru mulți din cei ce până eri o dsprețuiau sau o miluiau. Și acum, cunoscând toate acestea, merită să vă osteniți odată și să căutați a vizita spitalele și așezămintele de higiena socială, unde veți afla că bolnavii n’au cu ce să fie lecuiți, oblojiți și hrăniți, ca astfel 6a vă dați seama ce rezervă viitorul tuturor acestor voiași și sărmani desmoșteniț soarei, pe cari orice boală îi ce cu siguranță în lumea e mai drepți ca noi! Pentru bolnavi sufletește, rătăcind mânzi pe drumuri, ca și pe cei loviți de boale nu se găs nici o protecție, căci se zice Statul nu mai are bani, să-și zestreze spitalele, dar nouă arde de protecția animalelor, te jate destul de la natură. Este lăudabil desigur ap grije și a apăra animalele, caijură pe om și înlesnesc viața Dar nu văd întrucât această teoție ar mai trebui asigurată regementată printr’o lege a câtă vreme dragostea de vii intrat în sângele poporului nu și el își îngrijește și azi ca și animalele sale, mai bine ca sine însuși. Iar dacă ar fi v< de a preveni sau reprima eventmele rele tratamente exercitat supra animalelor, apoi cet vechi, înscrise atât în codul noi al vechiului Regat, cât ș acelea din provinciile alipite, destul de riguroase, urmând mai a fi aplicate. Cel mult putea alcătui de către autorii de resort, regulamente sau în motoare administrative în îngere cu S. P. A., și astfel n’i nevoe a ocupa timpul Parlaatului cu legi inutile. Oare în marea noastră și cu viața, ne-am desbinat toc când avem mai multă nevoe de altul și prețuim mai mult a vitelor decât aceea a femei noștri ?. Brat I. Gras» D. Henry C. Wolfe, publică în revista ,JPidac“ următorul interesant articol asupra țării noastre: 11 reproduceri în întregime : O sentință română urcă dealungul Nistrului, în timp ce, pe țărmul opus, cât se aude vocea, o altă santinelă face cei o sută de pași; acesta poartă casca lui Trotzki a Rusiei sovietice. Singură b banda strâmtă a apei Nistrului separă, de fapt, regatul României de Soviete. In adevăr, Nistrul nu e numai o frontieră între două țări; el constitue o linie de demarcație între două sisteme sociale, economice și politice, diferente și ostile. Civilizația occidentală se oprește la Nistru. La răsărit de acest fluviu, este vastul imperiu bolșevic: 7000 km. până la Oceanul Pacific, de HENRY C. WOLFE DEZARMARE DIFICILA Situația României Si Europa este foarte puțin cunoscută în America, dar acum ea prezintă un interes particular, fiind dată conferința dezarmării dela Geneva. In America, se crede, în general, că dezarmarea nu ține decât un acord între câteva puteri mari. Nu trebue uitat în acelaș timp acest incontestabil fapt. România și Polonia vecine directe a unei Rusii sovietice ostile, joacă un rol important îin această conferință Poziția lor foarte expusă face din reducerea armamentelor o problemă complexă, nu numai pentru aceste două țări însăși, dar pentru întreaga Europă. E bine de reamintit că civilizația românească e una din cele mai vechi civilizații ale Europei. Limba românească derivă din latina pe care o vorbeau locuitorii României în epoca ocupației romane. Nu odată România a jucat un rol important în drama europeană. In vara lui 1916, atunci când timp de o lună, Kronprințul Germaniei, bombarda Verdunul, atunci când armatele britanice începuseră ofensiva lor, atât de scum plătită, la Somme, România intra în război de partea Aliaților. Această participare, nu numai încuraja pe Aliați, dar adaugă forțelor lor încercate o jumătate de milion de oameni. DE PARTEA ALIAȚILOR România plăti scump intervenția sa de partea Aliaților. Aproape abandonați de Rusia, românii trebuiră să facă față teribilului atac germano-austro-bulgar al lui von Makensen, ce-l împinse până la București; jumătate din regat fu ocupat de invadatori. Armatele române se apărara eroic; ele sucombă sub numărul și superioritatea armamentului. Nu rezidă mai puțin din aceasta că serviciile aduse de români Aliaților la un moment când ei erau într’o situație dificilă, n’ar fi putut fi uitate. In 1919, atunci când Ungaria era sub jugul dictatorului comunist Bella Kun, armata română la aceia care, pătrunzând în Ungaria, învinse pe roșii și ocupară Budapesta. In această epocă, când bolșevismul se răspândea prin toată Europa Centrală, România servi de avant-gardă patriotismului occidental contra internaționalismului marxist. România fa aceia cari împiedică comunismul rus de a trece Balcanii și de a întinde mâna în Bulgaria, regimului radical al lui Stambolinski. Puțin timp după armistițiu, Consiliul național al Basarabiei vota încorporarea acestei provincii la România. Basarabia situată între Prut și Nistru, cu obiectul în timp de două secole, dezacordurilor constante între Rusia și Turcia , ambele o cereau. Mai mult de 50% din populație este moldovenească, adică românească; restul este compus din: ucraineni, ruși, bulgari și nemți. Astfel, din punctul de vedere pur etnografic însăși, România are dreptul asupra Basarabiei. Reamintim această moțiune a Consiliului național al Basarabiei și noi vom înțelege pentru ce reprezentanții Marii Britanii, Franței, Italiei ș Japoniei, reuniți la Paris la 28 octombrie 1920 au recunoscut formal dreptul României de a anexa această provincie. RUSIA REVENDICA BASARABIA In acest timp, Rusia sovietică refuză să recunoască încorporarea Basarabiei la România. Bolșevicii susțin că fiecare petec de teritoriu, aparținând țarilor le revine de drept. Faptul de a pretinde că Basarabia este încă „teritoriu ocupat”, constitue un alt factor important de nesiguranță și de pericol războinic în Europa sud-orientală. Se înțelege de la sine că atâ t timp cât Sovietele vor revendica Basarabia și vor proclama în mod deschis intenția lor de a recuceri acest teritoriu prin forța armelor, pacea de-a lungul Nistrului, nu va fi decât foarte precară. Amara experiență a învățat România de a se feri de pactele semnate de Soviete; pierderea rezervei de aur a României, încredințată la Moscova în timpul războiului, nu e făcută pentru a-i reasigura în această privință. O aruncătură de ochi asupra hărții ajunge pentru a demonstra nu numai situația expusă, dar izolarea României. Atunci când numai un țărm o separă deoparte de Rusia sovietică, Dunărea este unica barieră care există între ele și o Bulgarie neprietenoasă, o linie artificială constitue unica sa frontieră cu o Ungarie ostilă. Bulgaria este decisă a obține revizuirea tratatului de la Neuilly, în favoarea sa. Ungaria a jurat de a obține revizuirea tratatului de la Trianon. Acestea sunt faptele pe care românii n’ar putea să le uite, atunci când se vorbește de reducerea armamentelor. ROMANIA VOEȘTE SIGURANȚA Dacă, în cea ce privește Ungaria, România poate conta pe ajutorul Cehoslovaciei și Iugoslaviei, în ceea ce privește Rusia sovietică, România o nu poate să se ași decât la ajutorul vecinului săi la nord, Polonia. Oamenii deși poporul român înțeleg că, hoarda roșie ar traversa Nisei ar trebui, înainte de toata conteze pe propria lor an pentru apărarea națiunei. In aceste condițiuni nu e n surprinzător, că România să decisă a nu reduce efectivele militare în detrimentul siguri sale. Tot ca Franța, tot Cania, România trebue să garan siguranța sa. Diriguitorii români declară departe de a se opune la o reție a armamentelor, țara lor treagă totuși dorește această r cere. Mai mult, ei arată că, în lotul acestui an, cheltuelile mici au fost micșorate cu 20%. Roma ar fi fericită de a merge departe încă pe acest drum , din contră, ea ar putea conta o garanție oarecare și efectivă, era agresiunei străine, — un banal imparțial fiind însărcin, desemna pe agresor. (Continuare în pag. Illa)