Epoca, octombrie 1932 (nr. 1107-1132)
1932-10-01 / nr. 1107
Nr. 1107 3 LEÎ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BBGUBEȘTX, PASASIUL BOMAB (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) Reclama și Inserții Se primesc la adurația ziarului și la toate agențiile de publicitate Sâmbătă 1 Octombrie 1932 fie, scumpatora, pierea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Impescu Telefon 362110 _ Ziar al partidului conservator.Fonlat In anul 1885 da NIGOLIER IUPESCO In mocirlă Congresul dansează! Spectacolul de ori ce moștenire nenorocită, aceia care pasă asupra guvernului Vaida. Când m Oștenești nebună!© economico-financiare a e d-luii Argetoism, odată cu eunucismul diplomate si prințului Dumitru Ghica, se spune că meniți cu puțin compătimirea semenilor tăi. Privind activitatea noastră externă de un an de zile, și absoluta impresie că în fața ochilor tăi se desfășoară filmul: „Congresul dansează" cu jeturile goale, care se legăna în ritmul turburător al valsurilor vieneze, conduse cu multă maestrie de Prințul Ghica. De câte ori d. Herriot, amuzat de naivitatea reprezentantului nostru la Paris, ex «iarnă: „Ce băiat ban!". Bucureștiul înregistrează câte un nou succes diplomatic. La Geneva se văd și se află multe. Socotesc că tratativele ce se duc în momentul de față, obligă pe orice bun român să tacă. In ce mă privește această tăcere va lua sfârșit odată cu încheeerea lor, oricare ar fi aceasta. Cred că opinia noastră publică trebue să afle la momentul oportun unele lucruri, ca să-și dea seamă de modul cum sunt apărate interesele țării noastre. Sunt glume și fantezii care au costa prea scump. Poți să te joci la nevoe cu decorațiile, socotedu-se accesorii de cotillon, nu Jce permis însă să faci experiențe chirurgicale asupra țării. Prieteniile și serviciile personale n’au ce căuta în asemenea materie. © perete confundându-se cu diplomația, cu valsuri și glume de prost gust asupra „nenorocitei dinastii", în cari puteai pune un nume propriu fiecărui personaj, au precipitat prăbușirea unui mare imperiu. Preferăm să nu împărtășim aceiași soartă. GRIGORE FIULESCU Geneva, 26 Septembrie. * Urmăriți dezbaterile din ședința de eri a Camerei. De câteva ori de ministru al muncii, răspunzând unor întrebări asupra felului cum au fost încheiate unele contracte ale statului, a fost nevoit să recunoască fără reticențe că aceste contracte sunt oneroase. In chestia loteriei statului vorbind despre concesia dată societății „Calculator“, d. D. R. Ioanițescu a spus că va apăra interesele statului, cari până azi nu au fost apărate. Dacă nu va izbuti să convingă pe d-nnii concesionați, nu va mai prelungi un contract pe care-l consideră oneros, un contract în care statul „apare într’o situație ridicolă, prizonier al societății „Calculator“. Nu-i așa că aceste declarații pornind chiar de pe banca ministerială, și prin urmare având greutatea constatărilor făcute din examinarea actelor, pun într’o lumină foarte curioasă pe cei cari au încheiat contractul ? Dacă ne aducem bine aminte, chestia a trecut prin Parlament și s’a arătat atunci că se închee un contract oneros. Și totuși acest contract a trecut. De ce ? Cine a avut interes să păgubiască statul în folojstul unei societăți particulare ? Azi se recunoaște oficial porcăria. Și se făgăduesc îndreptări. Dar nu este destul atît. Trebue să urmeze și sancțiuni. Și mai ales trebue urmăriți vinovații pentru a restitui statului sumele cu cari el a fost păgubit. Altfel, numai cu contracte oneroase, azi, și Restabilizarea în jos a leului, st © susținută cu argumente uriterale. Cei ce o propun, se gândesc numai la salvarea debitorilor. La fel s’au petrecut lucrurile cu repunerea conversiunii, pentru atoriile agricole, a cărei extinere se cere în ultimul timp penni toate felurile de datorii. Ne întrebăm cum se poate conepe atâta superficialitate în ranirea unor formule, cari, puse în tactică, ar zdruncina întregul eificiu economic și social al tarii. Cauza să fie numai demagogia i interesul direct al politicimior — datori până în gât — de scăpa de datorii, sau și altceva? Credem că economiștii și finanțarii noștri au și ei o parte de ină în popularizarea formulei inversiunii și inflației (indifeent de calea recomandată pentru se ajunge la devalorzarea legii). .. . Armme, economiștii și financiaii noștri sunt, cea mai mare parte dintre ei, înregimentați în paridele politice. Și în loc de a avca taurul de coarne și a iăîuri ei, pe colegii de partid, aupra pericolelor legate de conersiune și restabilizare, se lasă onduși de superficialismul în materie economică și financară. a colegilor, din considerații de deschin oportunism politic. Ne aflăm deci în fața unei Jahnson des clarcs. In adevăr, economiștii și finanțarii noștri de nuanță burgheză, eși se pot deosebi în vederile lr, în chestiuni de amănunt, sunt asă de acord asupra principiilor- Ei sunt de acord că ceea ce numim astăzi criză economică, nu estceva decât turburarea scării jeturilor. ■ De pildă, grâul a fost 10 lei gr., iar azi este numai 2 lei, aierdut deci 80 la sută din prețul e bază ; benzina este 270 lei kg, era 15 lei prețul de bază, a pierit deci tot cam 80 la sută ; chiiile au pierdut numai 50 la sută, extilele la fel, chibriturile și turnurile nu au pierdut nimic, imozitele idem, etc. Dacă toate prețurile ar fi scant în aceeași măsură, în raport , aurul, chestiunea ar fi simpla, oare clasele sociale ar avea azi ce © aș putere de cumpărare și nu m mai avea criză. Ei bine, aceasta este problema, dacă reechilibrarea prețurilor, afacerea scării prețurilor. Criza de azi este deci criza puerii de achiziție a produselor înre ele, criza puterii de achiziție spitalistă a producătorilor, adică a diferitelor clase sociale care impun națiunea. Care este mijlocul ca să refascul această putere de achiziție,a să refacem vechia scară a preurilor ? Orice cunoscător în materie recunoaște că nu există un asemenea mijloc, unul artificial. Căci mijlocul există, dar este unul natural. Criza se va resorbi de la vie mai curând sau mai târziu, după va renaște comerțul internacu recunoașterea greșelilor mâine, vom rămâne mereu în mocirlă. Siguranța impunității încurajează și constiitue un stimulent pentru îndrăznețele legiuni de jursori cari roese în jurul oricărui regim. * S’a mai vorbit în ședința de ert a Camerei și despre eterna problemă a Operei. Dn deputat interpolator a arătat că nu i se pun la dispoziție dosarele cerute. De ce ? Este ceva de ascuns în această chestie și se caută să se câștige timp pentru a se face lucrurile uitate, ori pentru a se putea înfățișa cercetătorilor o fațadă acceptabilă ? Și s’a mai vorbit în aceiași ședință despre unele contracte ale ministerului muncii. Știți care a fost răspunsul ministrului ? Iată: — M’am interesat de aproape de această chestie și o voi rezolva urgent, reziliind cele două contracte oneroase. Așadar un pas și un contract oneros. Asta pentru trecut. Dar prezentul ? Pentru el trebue să așteptăm alt guvern, guvernul altui partid. Atunci de-abia se va ridica puțin perdeaua pentru a se vedea și contractele cari se vor fi încheind acum. Ce îndreptări putem spera într’o asemenea atmosferă ? E tocmai aerul care trebue pentru a putea cere cu autoritate contribuabililor și funcționarilor unui sacrificiițional, numai după aceasta. Cum ? In nici un caz scara de prețuri nu va mai fi așa cum a fost. In nici un caz nu se va mai ajunge acolo, de pildă, cu un kgr. de grâu să valoreze 3 cutii de chibrituri, unul de benzină 5 cutii, un metru de stofă de o anumită calitate 100 de cutii, etc. Clasele sociale vor schimba în parte ocupațiile de azi, ca definitiv nerentabile, apucându-se de altele. De pildă, contabilii de azi știu că nu mai pot mânca în viitor toți pâine cu contabiltatea, deci jumătate din ei vor schimba meseria. La fel se va petrece lucrul cu multe categorii sociale- Vor fi declasări și reclasări, vom avea mulți scăpătați și mulți îmbogățiți. Este absurd, dar și fatal. Aceasta este problema crizei și economiștii noștri burghezi o cunosc foarte bine. Cu ce pot contribui conversiunea și restabilizarea la redresarea scării prețurilor ? Cu nimic. Din contră, ele tulbură procesul de restratificare al prețurilor care, în virtutea legii cererii și ofertei a făcut progrese sensibile. Prin aceste măsuri, reținem mai departe pe picioare pe debitori, cari, în mare majoritate, sunt definitiv condamnați la dispariția, în virtutea aceleiași legi a cererii și ofertei, aplicată la produsele lor. Ținându-i pe picioare artificial, conservi un cadavru în mijlocul casei, otrăvind toată atmosfera Grămăticii economiști ezită să spună acest adevăr, pe care îl cunosc, ei deci trădează. I. Diaconescu îrâdarea gramaticilor Preludii dictatoriale? Am arătat ieri că rechizițiile de vehicule cari s’au efectuat în Capitală — și pe cari, după părerea noastră și pentru motivele arătate, nimic în împrejurările actuale, nu le legitimează, — s’au caracterizat pe deasupra, prin lipsă de ordine în organizare și lipsă de tact în execuție. Cunosc aventura unui frumos automobil care a fost timp de 24 de ore, spre desnădejdea proprietarului său, obiectul unui mic război interior între două unități. Ca să-și scape vehiculul, proprietarul a închiriat cu banii lui și pus la dispoziția autorităților, altul aproape la fel. A fost luat și acesta, fără a-i fi eliberat cel dintâi. Desperat, a adus un al treilea, care a avut aceeași soartă. Reclamanții erau trimiși de la Ana la Caiafa, de la Serviciul Circulației la Ministerul Armatei, de aici la Ministerul de Interne, de la Interne la Statul Major... Dela Statul Major însă nu mai erau trimiși nicăiri, sau cel puțin nicăiri încotro s’ar putea scrie la gazetă. Fiindcă aici străjuesc sentinele cari nu-și cunosc decât consemnul. Și consemnul este: nu intră nimeni. Nimeni. Deputat, senator, funcționar superior, ministru, cu sau fără interes de serviciu, cu sau fără întâlnire fixată prin telefon — nu intră nimeni. Un senator bătrân gesticulează : „M’a chemat d. general X... Vreau să vorbesc cu ofițerul de serviciu, cu un gradat, cu cineva...“ — „Nu se poate. Așa-i ordinul... D. maior azi e nervos : treceți pe „trotuarul“ din față !“ Intră și ies, gravi, taciturni, ermetici, ofițeri de toate gradele. Au, pare-se, ceva schimbat în înfățișare. Mai multă autoritate, mai multă siguranță, o nuanță de agresivitate. Te simți umilit de a fi un simplu „țivil“. Suntem din cei cari iubesc armata și au dovedit-o — fiecare în parte și toți împreună — ca suprema întruchipare a neamului în ceasurile de restriște și de glorie. Mai e nevoe să adaug că detest totuși pe militarul care are aierul să repete vorba celebră : „Ce păcat că militarii se recrutează din civili !“? Am spus că am observat în acest episod al unor neașteptate rechiziții, oarecare dezordine și brutalitate. Dar dezordinea și brutalitatea sunt însăși caracteristicile timpurilor de război sau a regimurilor de bun plac. Nu suntem, nici nu suntem amenințați să fim, în vremi de război. Nu cumva alunecăm pe alt făgaș — mai primejdios V-< O inca ! Pare că se macină treptat temeliile JURIDICE ale ordinei românești. Raporturile dintre cetățeni tind să devie raporturi de forță, nu raporturi de drept Se succed legi, măsuri, gesturi cari ne îndepărtează de ceia ce știința sociologică germană numește „tinrechtstaat“. In Franța, la ceasul cel mai tragic al războiului, Clemenceau, simplu deputat din opoziție, — președinte al comisiei parlamentare a armatei, dar totuș un civil—merge săptămânal pe front, până în primele linii. Se informează, studiază planurile de operații, aproape inspectează. Și, când îi vine ceasul, salvează Franța. Micșorează aceasta pe Foch ? Nicidecum. Fiindcă războiul îl câștigă națiunea întreagă, pe când armata nu e decât o serie de națiune , între 20 și 40 de ani. Iar victoria cere ca fiecare felie să-și împlinească datoria ei. La noi, o simplă manevră de garnizoană zăvorește parlamentului și presei orice contact cu armata și cu auxiliarele ei. Și nu-i vorba numai de armată. Pe măsură ce uniforme din ce în ce mai bogate în fireturi și zorzoane invadează și îmbracă toate ramurile autorității, se creiază o mentalitate de castă în locul concepției de slujbă publică. Comisarii încep să semene cu Casații militari străini și agenții de circulație ca amirali care conduc flotile de motociclete. Când rapide de străbat stațiile, șefii de gară au aierul de a da supremul salut unor călători cari n’or să se mai întoarcă. Intr’o zi parlamentarii, într’o nouă uniformă, vor coborî dealul Mitropoliei în pas de defilare. Cel mai comic va fi d. Potârcă fiindcă nu știe să umble și cel mai pedepsit d. dr. Lupu, fiindcă nu știe să salute, îmi dau seama că ceva disparat și nesigur stăpânește acest articol. Ca și observațiile și impresiile care îl motivează. Ceva vag, monstruos, tentacular, pare că mișcă în întuneric. Anormalul se pune în mișcare sau e vorba numai de o criză trecătoare a autorității constituționale în România ? D. Duca e ostracizat, d. Maniu stă în rezervă, d. Titulescu demisionează. In acelaș timp d. Madgearu guvernează, d. Danian se agită și d. Cădere tratează. Un desechilibru politic, răsturnare a rosturilor firești, care nu ușurează greutățile ceasului de față. Omul, oricât de sus pus, poate să se bucure când are un adversar mai puțin. Statul, ca supremă și permanentă sinteză a națiunei, nu poate gândi la fel. Când unul dintre ai lui se prăbușește, el n’are un adversar în minus : el are un supus — sau un soldat — mai puțin, destin G. Sturdza Un nou cutremur în Grecia O lecție din Istoria Romanilor — Ideia ertării parțiale sau totale a datoriilor nu e ceva nou. „Deuteronoixiul“ prevede câte o „conversiune“ la șapte ani. „La sfârșitul fiecărui al șeaptelea an să faceți ertare... „... Tot creditorul să este împrumutul dat aproapelui „său...“ (Dt. XV, 1—2). Singura excepție o făceau străinii, atât în cea ce privește capitelul, cât și dobânda lui. „De la străin poți cere... „zice Deuteronomul (XV, 3). „De la cel străin poți să iei camătă; dar de la fratele teu să nu iei...“ (Dt. XXIII, 20). Aceasta fiindcă se constatase, și pe atunci, că „Se ia dobândă și mai mult decât s’a dat.~“ (Ezek. XXII, 12) dobânda mergând până la 40 la sută și fiind chiar reglementată în circa 20. , Grecia a cunoscut și ea dobânzi uzuale, cu pierderea până și a libertății debitorului, dar în același timp și reducerea datoriilor, ca remediu transitoriu, cum ne spun autorii„Reducerea și anularea datoriilor a fost ceva freqvent în istoria greacă“, și de aceia la 88 a. c. Mithridate, regele Pontului, apărătorul elenismului și inamicul ( de pe atunci, al) „finanței internaționale“, începând lupta împotriva Romei și-a adus și el aminte de datorii. „Promițând libertate e sau reducerea datoriilor sclavilor ,„și datornicilor, ce’și vor omorî creditorii...“, în provinciile romane ocupate de el, el ținea să aprindă „cel mai mare foc... pe care lumea antică l-a văzut vreoadtă...“. In același timp și sub presiunea probabilă a mișcării proletare, ce izbucnise la Roma, Consulul Lucius Valerius Flaveus reduse prin lege datoriile la un sfert. Aceasta a fost prima conversiune legală . Ea venea după legile de împroprietărire ele Gracchiilor, o lege Rebutia de accelerarea judecăților și o lege de circulație a bunurilor cultivabile, datorită Tribunalului Spurius Thorius. (Asemănătoare Legii pentru Circulația Pământurilor Cultivabile de la noi — legea de bază a „Statului Țărănesc“ — legea lui Thorius aduse, la Roma ,lux și speculații și pe urmă... datorii). Dar cum era și natural această reducere, votată sub revoluție sau impusă de Mithridate fu abrogată după înfrângerea amâniilorora și de „restabili regimul datoriilor și creanțelor“. Nu este însă mai puțin adevărat că, acolo unde fusese oprit exportul capitalurilor, o nouă reducere era oricând temută, din cauza nesiguranței și a crizei ce aducea. Atena, 29. (Rador). — Aseară la orele 19, s'a produs un nou cutremur violent in Caridica. Toate legăturile telefonice au fost distruse. Lipsesc detalii asupra pagubelor și vctimelor. Dealul Canilaos s'a crăpat pe o lungime de 1500 metri, producând o deschizătură largă de 3 metri. Cu acest prilej s'a produs la Salonic o mare panică, fără însă să fi fost victime omenești. Cinci vase de război engleze au sosit la Krisos, a ducând ajutoare. * Ankara, 29. (Rador). — Președintele republicii și guvernul au adresat d-lui Zasmis, președintele republicei grecești, telegrame de simpatie, exprimâmdu-și părerea de rău în legătură cu dezastrul din Calcidica. Așa se explică rezistența opusă lui Catilina, când a candidat Ie Consulat, ca „champion“ al datornicilor și apoi acela ce a avut-o Cesar, atunci când s’a ocupat de chestiunea datoriilor. Istoria ne spune că, în vremurile lui Cesar, a bântuit la Roma o „criză nemții pomenită“, în timpul căreia „veniturile nu creșteau în proporție“ cu cheltuelile, iar „ura și prejudecățile anteplutocratice ale maselor“ fură răspândite peste tot de partidul popular. Deși toți și tot timpul se împrumutau nebunește. Statul se arăta tot mai ostil capitelului, iar politica aceasta se traducea ,firește, printr-o ură generală față de creaneieri. In sfârșit termenul fatal sosi: statul suspendă orice fel de plăți, tezaurul fiind literalmente golit; nimeni nu mai vrea să avanseze vre-un ban, nici un debitor nu mai putea să plătească. Cum legile în vigoare, pentru reducerea dobânzilor, erau eludate și aceasta de comun acord, datoriile făcute pentru exploatările agricole, ca și datoriile de chirie și altele, toate, erau în suferință, n’aveau nici cui vinde oa sau achiți creditorii. Când Cesar, însă, voi să ia măsuri foarte mulți suspectară intențiile lui, nici debitorii nu prea vreau anularea datoriilor, „de frica nesiguranței, care ar fi rezultatul“. Abandonul, la un curs mai ridicat decât al zilei, scăderea din capitel a dobânzilor plătite ,la aste ei au redus măsurile luate, un remediu empiric, cum ne spun istoricii. Cât privește scăderea sau anularea datoriilor, ea fu reluată, natural fără succes ,de Dolabella cel mai dator dintre Tribunii poporului, un simplu aventurier, plin de datorii. Singurul om, ce o susținuse, poate, sincer a fost numai Catilina, nobil foarte bogat; ceilalți toți erau de tipul lui Sulpicius Rufus, demagogi din ură și din cauza datoriilor... T—XOX-F. H. Un sentiment de adâncă mâhnire mă stăpânește încă. Cele ce s’au petrecut în ședința Camerei, de ori după amiază, mărturisesc un groaznic adevăr : atrofierea sentimentului de răspundere la oamenii politici. Căci pentru cine vrea să vadă clar și în lumina faptelor, este neîndoios că discuția provocată era la Cameră în chestia pactului româno-sovietic și în cazul Titulescu, a fost de natură politică și încă de politică periferică. Guvernul, după mărturisirea d-lui prim-ministru Al. Vaida-Voevod, n’a avut cunoștință în prealabil de ziua când urma să aibă loc întrebarea d-lui Octavian Golga. Punerea în scenă s’a făcut deci, cu tot meșteșugul sferăriei politice, neuitându-se desigur nici micile intrigi și instigațiuni de pe culoarele Camerei. Și astfel, ca și când chestia care trebuia să fie dezbătută era o simplă lege de mică importanță, problema’ raporturilor noastre externe a devenit obiectul unor dezbateri publice și a unor mărturisiri nedorite de nimeni și desigur profund dăunătoare intereselor diplomatice. Dar mai interesant este că fiecare din duzina de oratori, cari s’au perindat la tribuna Camerei, a recunoscut că problema politicii noastre externe trebue să fie în acest moment o chestie de stat asupra căreia nu se pot face discuțiuni în public și cu toate acestea fiecare zgândărea, măcar în treacăt, rana politicii noastre cu Uniunea sovietică. „Journal de Geneve“ scrie : " „Dacă este exact, ca o Europa unică exclude politica alianțelor cari implică neapărat o politică de echilibru — dar Europa nici gând să fie unită — cari sunt metodele pe cari le învederează. Acei cari repudiază politica alianțelor, pentru a putea constrânge Germania să denunțe tratatul său de alianța cu Sovietele , să denunțe în prealabil alianțele cu caracter defensiv ? Dacă unitatea europeană se face prin evoluție, ce alt mijloc efectiv se poate închipui, decât o coaliție a puterilor pacifiste împotriva celor cari nu sunt ? Cine ar putea crede că Germania și aliata sa dacă e’ar simți în putere, n’ar fi tentată să impună legea ei Europei ? Oricare ar fi soluțiile pentru a se putea ajunge găsite prin evoluție la adaptarea relațiilor internaționale la scopuri comune, oricare ar fi etapele, trebuie să existe o forță organizată pentru garantarea ordinei, pentru a putea impune la nevoie, dar una de putem găsi această forță decât printre puterile cari în acelaș timp în care impuneau în vinatribuiau datoria de a impune și șilor tratatul dela Versailles, își de a-și impune unitatea europeană ori cari ar fi fost sacrificiile cari comportau o asemenea operă ? In ceea ce privește Europa Centrală și Statele restaurate în virtutea tratatului dela Versailles, alianța franco-poloneză, constitue cea mai sigură garanție de pace pentru aceste regiuni- Ea nu atrage după sine nici o posibilitate de politică anexionistă. Dacă este adevărat că Franța dispune de cea mai importantă armată de pe continent, e absurd totuși că o acuzăm de proiecte de agresiune. Nici chiar dușmanii Franței nu cred aceasta. Ceea ce este exact pentru Franța este exact și pentru Polonia. Dispunând de o cea mai puternică și cea mai bine organizată armată Așa a făcut d. Goga, așa a facut d-rul Lupu și toți câți au trecut ipe la tribună. Dumnezeu ști ce concluzie va putea trage strainătatea când va citi darea de seamă a dezbaterilor de eri. S’a zis până mai eri că rominul epocii. Dela o vreme el a devenit economist. Câtă treabă a ît cât se vede din sărăcia general care ne stăpânește. Acum iată pe români, diplomat. Toți câți era în Cameră se socoteau cel puț, egalii d-lui Titulescu. Dar ceea ce a provocat adânc indignare a fost denigrarea delgației române la Geneva. Este indiscutabil că noi nu suntem an cii sau admiratorii celor cari a plecat la Geneva. Cu toate acești socotim că a vorbi contra lor, c timp ei au calitatea pe cari oa este o lipsă totală de patriotis și dovada neințelegerii rostul pe cari delegații unei țări îl a la conferința de la Geneva. Geza a făcut eri o greșeală neertat aducând în discuție cu rătate persoana d-lui Virgil Madgeru, șeful delegației române. Spectacolul de eri, rămâne tristă pagină de istorie parlametară. Nu încape îndoială că o meră de boem, cum li se spune celor de înainte de război, nu fi căzut în această nepermisă greală. Ea s’a putut întâmpla regimul democrației integrale, pestei democrații țara are să-i m tumească pentru toate consecinț dezbaterilor de eri din Europa Centrală. Polo? restaurată nu nutrește nici imperialism politic sau econom strânsa colaborare a Palei cu Franța la Soc. Națiunilor la fondarea sa, arată cu prisos că voința de pace a acestor de țări ; ele au făcut mari sacrii inutile, dar demonstrative pen realele lor intenții. Cum ne-am putea gândi la sibilitatea de a ajunge vreod să stabilim pacea în această Europa, Europa viitorului ,ci nu se previn de pe acum anuințările de război, tendin criminale inspirate de rămași barbare ale altei epoci. Acțista este alianța trai poloneză, expresiunea voinți i mune a acestor două țări,tru a garanta securitatea și idea, așteptând ca ea să servei ca instrument pentru stabil ordinei noui. xox- LI, Vișar Mila liwngH și wcampi Intre teatru și cinematogr avem acum un prilej minuna a face comparația între teatr cinematograf. Piesa „Am ucis!“ de Mai Rostand, se reprezintă în film „Forum“ și ca piesă de teatru scena soților Bulandra. Oricât de rar ar fi astăzi nul, amatorii de emoții superi treime să consimtă la sacrificii a vedea și filmul și piesa. Distribuția este egal de striită in ambele spectacole, iar tul că in film ne întrebuinț limba engleză, nu nemicșor înțelegerea lui, întrucât, dhiarrile sunt suficient traduse în momește. In aceste rândurile, nu fi nici critica și nici măcar reci piesei sau a interpretării, spune numai că amibele rea ale lui „Am ucis!“, sunt de cal superioară. In tot cazul, în cinemate vezi rar un film de adevărată cum este acesta Ceea ce vrem să prilejuim cailor, pe cari îi îndemnăm să amibele spectacole, este compa intre teatrul și cinematograf. Comparația între posibiiie de realizare ale unuia și ale salt, considerând că ne aflau fața unei lucrări psihologice, potrivită pentru posibilitățile traiul decât ale cinematografu Nu ne vom spune presei după ce am văzut ambele secole, pentru că nu vrem să tontăm. Cititorii cari ne vor urma tui, își vor forma o părere pr Ei vor aprecia dacă este întățită, sau nu abandonarea tot accentuată, de către public, a tacalelor teatrale. Pentru formarea spiritului 1e dincerământ în alegerea mijilor moderne de producție artă văzând ambele spectacole, care va fi neprețuit. In nici un caz nu vor ave pierdut, văzând și filmul și , intrucât „Am ucis!“ merită s văzută de două ori. Chiar J .scurt interval de timp.