Epoca, februarie 1933 (nr. 1207-1230)
1933-02-01 / nr. 1207
Ir. 1201 Slel tăă REDACȚIA Șl ADMINISTRAT!! BUCUREȘTI, PASAGIUS* ROMÁM (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSIRUI Să-ți trimese la afi tiația ziaruluiș agențiile de publicitate lata»*« Telefons 362-10 Miercuri 1 Februarie 1933 ziar al partidului conservator. • Fondat In anul 1886 de NICOLAE FIUPESCU He, RBDN tara, puterea mea de masca și puterea mea de iufeire. «tcelae finstescu Cazul Gr. Forțu și art. 77 C. pen. IV nie 1. GLOGOVEANU Marele maestru, care a fost Matei Cantacuzino, urmânduși pledoaria, în fața Curții Marțiale la Iași, în Noembrie 1919, pentru delictul de lese-majestate, de care, am făcut numai în parte mențiune in numărul trecut; a mai rostit, în fațacelei înalte instanțe, o serie de considerațiuni, ce merită sa fie amintite aci, ca unele ce aduc multă lumină, în interpretarea art. 77 C. pen. cu privire la ofensa adusă Suveranului, prin mijloacele prevăzute de art. 291 G. pen. adică calomnii și constituesc îndrumări prețioase în aprecierea oportunității și a considerațiunilor, de care e nevoe, să se țină neapărat seama, la ordonarea măsurilor de urmărire, a unui atare delict, ce de fapt, în legislația actuală a devenit un anacronism. „Avem dreptul să criticăm Coroana?” este întrebarea ce o pune, maestrul Matei Cantacuzino, înaintea Curții Marțiale și la care răspunde ritos, avem nu numai dreptul, dar datoria s’o facem, căci dacă Coroana este în adevăr sufletul sufletului poporului, Coroana trebue să fie în contact, necontenit, cu poporul. Contactul acesta este sănătos, nu, după cum mâna, care se întinde, spre treptele Tronului, e mai spălată sau e mai mult sau mai puțin acoperită cu mănuși. Sub această mănușă se ascunde forma de măgulire interesată și slugarnică; sub această mănușă, se ascunde minciuna, pe când, mâna lucrătorului e așa de cinstită, chiar când se întinde sub o formă aspră, dar de o franchețe brutală. Puneți în cumpăna aceste două forme :de a se adresa către Tron și spuneți, care din ele atinge demnitatea Tronului? Odată ce Regele a ieșit din atribuțiile constituționale, atunci, din vina Suveranului, ai dreptul a-i spune: „păzește-te, că te duci pe căi piezișe”. Mai departe, Matei Cantacuzino face următoarele reflexiuni ce constituesc atâtea învățăminte: „Ce importă, forma în care te exprimi, ea nu importă, căci, depinde de împrejurări. Cu cât cineva este mai sus, cu atât e mai greu de ajuns, prin ofensă. Dar cu cât cineva e mai sus, cu atât are datoria, de a justifica atitudinea sa de sus”. Apoi și pentru a întări preceptele sale, povestește Curței Marțiale următoarea sa personală amintire „Acum 30 ani venise Regele Carol I la Iași. Erau nemulțumiri provocate de Ion Brătianu tatăl, de care se săturase poporul, după cum s’a săturat, astăzi, de celălalt Brătianu, fiul nemulțumiri, cari, s’au manifestat, in sensul că la trecerea cortegiului Regal, s’au auzit fluerături, — dar știți — voinice. Eram judecător în compunerea Tribunalului, care avea să judece și împreună cu celălalt coleg, am achitat. Am achitat, pe motivul că, manifestația nu era contra principiului dinastic, ci, contra sfaturilor cari înconjurau acest principiu. Rezultatul a fost că am fost dat afară din magistratură, ceia ce, n’a fost o pagubă, nici pentru magistratură, nici pentru mine. Dar acum 30 de ani fiind la Sinaia și invitat la dejun la Palat, Regele Carol mi-a spus: ți-am citit sentința. Ai hotărât bine, căci nu principiul pe care-l reprezint, a putut fi ofensat”. Există oare cuvinte, cu cari, Să se poată califica, așa cum se cuvine, o manifestare de așa nobleță regească? Terminând, Matei Cantacuzino spunea Curții: nu se apăra o Dinastie cu asemenea urmări „dacă condamnați creați un martir al luptei poporului, flămând de dreptate, contra Dinastiei și nu pot exista lupte între popor și Dinastie, ci numai critică”. In acest proces se leagă o chestiune națională: Unirea între popor și Rege. Apoi maestrul și profesorul sfârși pledoaria sa, care avea să smulgă Curții marțiale o decizie de achitare cu următoarea sa reminiscență: jjuream în Roma, la Roma ! care a fost de două ori capitala lumei. Intr'o bisericuță, modestă și necunoscută, am văzut un tablou care m’a impresionat profund și a cărei amintire m’a urmărit totdeauna, ca judecător, ca avocat, în toate clipele vieței mele, cand am avut o deciziune de luat. „Veneam în Roma din nordul Italiei, unde văzusem un tablou obicinuit al justiției cu ochi legați, cu o spadă într o mână iar în cealaltă cu un cântar, atât de mic, încât nu putea prinde nimic din mizeriile omenești. „Și în biserica modestă, în Roma, am văzut tabloul unei femei, care, în mâinile ei îmbrățișa pământul negru. Il îmbrățișa cu căldură, expresia ei, arăta că e o mamă, iar ochii întorși spre cer, cerșea parca, să smulgă, din seninul lui, lumina Mă așteptam să fie scris dedesubt, caritatea sau durerea sau filantropia. — Nu. ■— Erea justiția. Justiția care strângea, îmbrățișând, cu durere, toate suferințele omenirei; justiția, nelegată la ochi, dar înțelegătoare a tuturor durerilor” Am ținut să reproduc, argumentele pline de înțelepte învățăminte, ce două personalități, cu prilejul judecătei a două cazuri de ofensă adusă Suveranului, prin scrieri, sau graiii, au știut în apărarea, nu atât a clienților lor, dar, ai principiului suveranităței și maiestăței unui monarh, sa iufățișeze, în mod magistral, inulțimea la care trebue să se ridice, sufletul guvernanților, când ordonă măsuri de urmărire pentru delictul de lesmajestate prin graiu, sau chiar cursuri, atitudini, gesturi etc. și al magistraților, când judecă, o ofensă adusă Regelui. Am credința, că cei, cari, cu cugetul se vor putea înălța, în sferele senine, în cari, o maiestate trebue să fie menținută, pentru ca aureola ce împodobește Coroana ce poartă, să nu sufere asfințiri în strălucirea Ei, vor recunoaște taina și utilitatea principiului, că în regimul monarhic constituțional modern, persoana Suveranului, nu poate fi niciodată direct ofensată pe urma criticilor făcute, asupra modului cum își exercită prerogativele regale, când responsabilitatea nu este a sa, ci a sfetnicilor, cari contrasemnează și prin acest singur fapt,și asumă intreaga răspundere. Că termenile și felul cum sunt formulate aceste critici, nu pot câtuși de puțin, constitui, o jignire a persoanei Suveranului, ci numai a consilierilor săi, sau a guvernului său. Dar oare, nu în acelaș sens pledează înființarea protocolului de pe lângă Curțile Regale și rostul de a fi al acestei instituțiuni, impusă și reglementată, în jurul persoanei suveranului, pentru a-i asigura înălțimea la care trebue menținut. Căci ce este oare protocolul Curților Domnitoare, de cât regulile convenționale impuse, pe de o parte monarhilor și membrilor familiilor lor, in raporturile dintre ei, pe deal(Contumarea în pagina 3-a) Soluții de dezordine I** Frannța programul politic se desfășoară conform planului inițial. După d. Herriot, trebuia să vină d. Paul Soncour și după d. Paul Boncour, d. Daladier. Toată lumea știe, că Inainte de Aprilie vom avea țională, care va pune ordine în finanțele Franței, dar exigențele democrației cer imperios ca toate formulele de dezordine să fie epuizate înainte de a întreaga gama a cârmuirilor cu caracterul acelora care au precedat constituirea cabinetului Poincaré, Lumea nu invață nimic. Deficitul bugetar se mărește in proporții îngrozitoare. Două miliarde de franci din avutul țării se nici măcar constituirea cabinetului de concentrare Hitler* în Germania, care este fără îndoială un cabinet tare, n’a schimbat nimic la programul impus se ajunge la o soluție cm-; de combinațiile politici»minte,nit ©**« Povestea din vara anu». Dacă d. Daladier este lui 1926 se repetă. Avem bîntit prea devreme, se va mai încerca o formație «ne Chiautemps. Un guvern de uniune națională nu-și are rațiunea înainte ca moneda insășî să fie amenințată. A bea peste vremo două luni, acest fericit rezultat va fi atins. Privind desfășurarea ‘■evenimentelor din Franța, îți dai seamă că rezultatele sufragiului universa sunt aceleași pretutindeni, în Franța, ca în Germania, în Germania ca în România. Din momentul ce poporul vrea însă să voteze, Fanteziile se plätesc« GRIGORE FILIPESCU Ferească D-zeu de mai rău Cunoscută-i răbdarea românului; el e aici poate și vorba des repetată la noi. ..să nu-i dea D-zeu omului, cât poate răbda”. O fi și un cusur al firei, această răbdare, dar și o mare însușire. Câte n’a făcut românul, cu răbdare, dar și prin câte n’a trecut. Dacă n’ar fi fost chilos și răbdător, poate că nu se mai auzia vorbindu-se de dânsul, astăzi, pe aceste meleaguri. Să n’o ianimenea în nume de rău sau să nu creadă cineva că dacă el socoate în multe întâmplări ale vieței că răbdarea poate fi calea cea mai sigură de a răzbate, apoi că el ar fi dintre neamuri, cel mai puțin sensibil. Și apoi să nu-și închipue careva că dela o vorbă spusă cu tâlc care ar caracteriza bine tăria firei lui, că răbdarea românului e fără margini, că-i poate încăpea în piele până nu mai vede bine, fără nici o măsură și fără nici o socoteală. Răbdarea chibzuită nu-i sinonimă cu prostia. Este o mare virtute. Este o minunată putere sufletească de stăpânire de sine și de răbdarea omului nu-i bine să-ți bați joc niciodată. Trăim vremuri grele și-i scapără omului mintea de nevoi, iar la lumina scânteilor scăpărate, el vede și chibzuește cum e mai bine și ce are de făcut, de îndură greu cu răbdare și cu nădejdea c’or veni și zile mai bune. Sunt unii cari își mai țin încă fiiea și stăpânirea de sine, dar sunt însă și semne rele, rele de tot semnele vremii, că românul este pe aproape să-și piardă răbdarea, răbdarea lui legendară. Când s’a întâmplat să afle lumea nedumerită, cei cu afacerea seringelor, sau când a aflat de contractul oneros pentru Stat al unui fost director general al căilor noastre ferate, care, se târguia pentru cele patru milioane, drept preț al retragerei, — unuia din noi, ne-am zis: asta-i floare la ureche, va fi și mai rău. Și în adevăr c’a fost și mai rău căci după asta a venit și golirea casei pensiiilor și fraudele dela finanțe și contractul drumurilor și afacerile cu pirtii negru și câte altele nenumărate de sute și sute de milioane. Când s’a redus pentru prima oară lefurile și pensiile; când s’a desființat dintr’o trăsătură de condei, școli și spitale; când s’a suprimat în mijlocul anului, catedrele profesorilor, burse și internate, uimii au crezut că se va cutremura pământul sub noi. Lefurile s’au redus; pensiile au scăzut; școalele și spitalele s’au desființat, catedre, burse, internate, s’au suprimat în toată legea și de unde la început ne burzman, târg, ne am deprins cu idei ca țiganul cu scânteia, că ar putea fi și mai rău, precum a și fost, căci] a venit o vreme, când lefurile,și pensiile nici așa ciau, nu se mai plăteau, încercări așa grele cari pun răbdarea oifului în mare cumpăna, cari curg de-o vreme, unele după altele și cari par să nu mai aibă sfârșit, îmi aduc in minte un crâmpei de poveste, se zice că un oarecare, dus cândva pentru o vina mare la spânzurătoare, i care întâlnește pe un vechi prieten, care uimit, il întreabă- dar ce-i cu tine și încotro? Vacă stăpânirea a jQor unde sö să JL-ducă la spanzuratoareriu răspunsul: "La care prietenul adaugă: — știi ce zi, ferească D-zeu de mai rău. — Cum asta, dar ce poate îi mai rău decât spânzurătoarea? întreabă cel ce-și vedea moartea cu ochii; — apoi, ia să vezi, s' putea ca înainte de a te spânzura, să te mai jupoaie ,și de piele și vezi, — asta ar fi și mai râu. Și acum lăsând povestea și întorcându-ne la nevoile de toată ziua, mi,și întreba: s’ar putea sa fie ceva și mai rău de cum este astăzi? — S’ar putea S’ar putea ferească D-zeu. S’ar putea să fie ceva și mai rău de cum este astăzi, și dacă cum — s’ar putea ca guvernanții să-și piardă de tot mințile și să întreacă cu mult măsura încercatei răbdări a românului, iar românul să-și piardă stăpânirea de sine, și să-și iasă din firia și iacarimei, — asta ar Gr%' Lohan ................................................ ' " ' Noul guvern german Adolf Hitler de până azi, devine pentru presa străină d. Adolf Hitler. „Aventurierul de până aci a ajuns cancelar al Reichului. D. Hitler nu va fi insă cancelar în maniera dictatorială, ci un prizonier al parlamentului și al partidelor aliate, fără de cari nu ar putea guverna. Apare sigur că în momentul când mareșalul Hindenburg l-a însărcinat pe d. Hitler cu formarea cabinetului, a luat toate măsurile de siguranță ca țara să nu rămână pe mâna batalioanelor de asalt național-socialiste. Aceasta este semnificația numirii inkerului von Papen ca vice cancelar și a șefului partidului marei industrii, Hugenberg, ca ministru al economiei naționale. In al doilea rând, nici partidul d-lui Hitler nu mai este atât de solidar. Gestul de luna trecută al lui Strasser și al altor fruntași ai partidului național-socialist, au contribuit la cedarea elanului combativ al masselor. Iar faptul că d. Hitler a tratat formarea guvernului cu celelalte partide, cele de centru și de dreapta dovedesc că se temea de o topire rapidă a propriului partid. Așadar, d. Hitler nu este ce a vrut să fie, ci șeful unui guvern de coaliție, sprijinit de majoritate din care partidul lui o este numai o parte și având in față numai o opoziție hotărâtă, numărând 35 la sută din totalul mandatelor parlamentare, ci și... criza economică și socială, adică cei 5 milioane jumătate de șomeri și interesele contradictorii ale marei industrii, ale lucrătorilor și agrarienilor. După cele cunoscute până azi, d. Adolf Hitler nu a reușit să inspire încredere opiniei publice și cercurile politice americane și engleze. Faptul este de o importanță covârșitoare, căci Germania, chiar condusă de d. Hitler, nu-și va permite aventuri, având împotrivă-i Statele Unite și Anglia. In ce o privește pe Franța, după noua întorsătură luată de politica germană, este cu putință ca peste Vosgi să se realizeze din nou numirea sacră a partidelor. D. Mussolini este pentru revizuirea tratatelor, dar numai in favoarea Italiei. Nu pare probabil ca dictatorul italian să încurajeze eventualele aventuri revizioniste de manieră brutală ale d-lui Hitler. In asemenea condițiuni, guvernarea d-lui Hitler trebue privită numai cu o par*are, dar nu cu o deosebita îngrijorare. Ceea ce apare sigur, este că noua guvernare germană va prilejui aprehensiuni în multe state europene, între cari putem numi Franța, Polonia și Mica Antantă. In tot cazul, pentru exprima o apreciere mai temeinică asupra noului guvern german, trebue să așteptăm întâi atitudinea referitoare a Franței, Angliei și Statelor Unite. Ds S'a anunțat prin grwéte că guvernul proiectează:.* reducă cu 10 în sută șefii funcționarilor publici de toate categoriile, afară de magistffiji Și ofițerii armatei. forintiea de zis In. principiu coapta reducerilor bugetare, dacă nevoile țărei le cer, înainte de reduceri de lefi insă, s’ar cădea să se suprime cu totul sinecurele, ministerele și subsecretfâjil^P pen« stat fără para inspectori, din ministere și casele zise autonome. Ar trebui să se reducă apoi numărul generațiilor și ofițerilor superiori, cari sunt mai numeroși decât în Franța, să se redune sfârșit al funcție m magistraților vii pe^F - Se la Casație, Curțile de și chiar unele tribunale; nu- Hb1., circumscripțiilor confe."Hpie (eparhiilor), fiind prea ! și cu organe subalterne plî» * complicate și prea costisitoare; numărul prea mare al catedrelor universitare, al școlilor normale, al semnariilor și al gimnaziilor, de cari avem prea multe și producătoare de șomeri intelectuali; numărul învățătorilor rurali, pe unde sunt din cale afară de mulți și fără treabă (câte 3 -10 la o școală)! într’un cuvânt reducem pe toată linia, unde este pletară de instituții fără absolut necesar de și personal fără treabă corespunzătoare. Tot la reducerile de prima linție intră și droaia de automobile, de cari uzează și abuzează a<i fii și sub-șefii autorităților, preumblându-și și, unde trebue d".r. **.c ■ 5..v-U.rc <» o “tot persoane și ale familiilor lor. Numai după toate aceste suprimări și reduceri se cade a se proceda la scăderile șefilor funcționarilor rămași indispensabili și chiar a pensiilor. Asemenea reduceri însă trebue să întrunească următoarele condiții sine quibus non: a) să privească toate clasele de funcționari, fără nici o excepție; b) să fie progresive de jos în sus; c) iar, în ce privește pensiile, să fie precedate de egalizarea în drepturi la cei egali în servicii și anii serviți. Este o nefericită concepție de a escepta ofițerii și magistrații de la curba reducelor. De ce această distincție?! Ea crează privilegii oprite de Constituție și este descurajatoare pentru ceilalți funcționari; face a se crede că unele categorii de funcționari sunt mai folositoare statului decât altele. De unde s-a născut ideea că militarii sau judecătorii sunt mai utili țărei decât preoții, profesorii, medicii, inginerii și funcționarii administrativi in genere? Argumentul că excepții nu pot avea și alte venituri decât leafa, nu este convingător. Căci vorbind în deosebi de ofițeri, dânșii au pe lângă soldă, și alte avantagii accesorii, ca ordonanțele, aprovizionarea eftină reducere mai mare la drumul de fer, înlesniri la stațiile balneare și climaterice etc. Iar, în ce privește magistrații, mai ales cei de la casație și președinții instanțelor de fond pot avea și alte însărcinări compatibile și remunerate. Dar, chiar dacă n’ar avea, nu este bine nici drept, să aibă tratament de favoare față cu ceilalți funcționari. O logică elementară apoi cere ca sacrificiile pentru stat să fie făcute cu cote progresive. Cu cât un funcționar netn I ii-i 1 f ci w. c( — mumerat, cu atâta se cuvine sa contribuească mai mult la insa, natașarea și salvarea Statului, începând cu cota de 5 la sută sa, se ajungă pană la 25 la sută, și aceasta până la vârful piramidei sociale inclusiv. La celibatarii, in vârstă de peste 30 ani cota să fie majorată . Dar, chiar in proiectul guvernului, pare ca scutirea in justiție nu privește decât pe judecători, nu și pe funcționarii grefelor. Ceea ce însemnează o încurajare și mai mare ca astăzi la înjositoarele bacșișuri, ce se practică, în cancelariile autorităților noastre judecătorești și administrative. Iar aceasta nu este nici bine, nici frumos. Cât pentru pensionari, am spus de atâtea ori că este o nedreptate strigătoare la cer diferența de tratament intre cei eșiți la pensie înainte și după războiure să facă vital amortizarea si egalizarea, care susțineau și acum, n’are nevoe de nici un nou sacrificiu din partea Statului, ci numai de o buna distribuire, luând dela cei ce mi prea mult sau li s’a dat pe nedrept, și adăugând la cei ce au prea puțin, ori aplicând și aicea principiul fizic al vaselor comunicante. Iar, după egalizare, dacă nevoile patriei, cer, să se impună și pensionarilor jertfele funcționarilor. Numai cu aceste condiții, proiectul reducerilor bugetare va fi primit cu resemnare, iar guvernul, care le va face, nu va putea fi învinuit de părtinire. Altfel, ar fi o nouă nedreptate și o lovitură dat bunului simț în cârmuirea țărei. Cârmuitorii noștri trebue să îmiteze pe colegii lor videpți din alte state. Să-și aducă aminte ce a făcut acum câțiva ani, în situație analoagă, fostul prim-ministru și președinte al Republicei Franceze, d. R. Poincaré. In recentul său discurs de la St. Aigșef al lui fra vac a rostit, între altele, și următoarele cuvinte: „D’aboră guerir la plaie, et par tons les moyens appropriés, și liardis qu’il soient, au prix des plus durs sacrifices, venillant settlement a ce que tous y soient egaux... M. N, Pacw mm - Hr OpiiHÎ și curenta Cu privire la reducerile bugetare proiectata IgM ■I JS 9 Consiliul de miniștri englez LONDRA, 30 (Radar). Consiliul de miniștri, întrunit azi a dezbătut timp de o oră și jumătate chestiunea datoriilor de răsboiu. Consiliul s’a ocupat apoi cu examinarea situației generale, trecând în revistă toate problemele la ordinea zilei. Nici o modificare a situației actuale nu este prevăzută înainte de sosirea ambasadorului britanic din Statele Unite. D. MACDONALD Laturea morală a datoriilor interaliate Discuțiile ce se duc în ultimul timp între Statele Unite-creditoare și statele europene — debitoare, pentru un nou aranjament al datoriilor interaliate de război, au ca temei laturea morală a acestor datorii, pe care nu o relevă numai debitorii, ci și o bună parte din opinia publică americană. Găsim foarte interesante, în această privință, părerile americanului Oswald Chew, președintele Alianței Franceze din Filadeiba și autorul lucrării de răsunet: Franța Curajoasă și neîmblânzită. Aceste păreri au apărut acum câțiva ani în marile ziare americane, și ele nu sunt izolate. Ne rezumăm deocamdată la d. Oswald Chew, propunându-ne să revenim asupra chestiunii, pentru a da și alte păreri identice și emanând deja personalități americane cari joacă roluri însemnate în viața publică a Statelor Unite. Iată-le: „O ÎNTREPRINDERE COMUNĂ” „In chestiunea regularii datoriilor de război intră câțiva factori însemnați de cari nu s’a ținut socoteala îndeajuns. Astfel sunt deosebitele roluri jucate de diferitele națiuni, contribuțiile date de ele pentru câștigarea victoriei, în bani, materiale, oameni și produse industriale și pierderile suferite de pe urma războiului prin distrugerea uzinilor, caselor și prin devastarea terenurilor de culturi. Drept vorbind, națiunile care au luat parte la război și al căror teritoriu nu a fost în nici un fel răvrășit, pentru că luptele nu s'au dat pe teritoriul lor, ar trebui să suporte și ele o parte din pierderile suferite întru urmărirea scopului comun tuturor națiunilor aliate sau asociate și anume: înfrângerea dupingului. Când mai multe națiuni intră în războiu, însemnează că fiecare tabără întreprinde o afacere în comun în care părțile lro reiste se angajează până la urmă. Scopul celor dintr-o tabără este de a câștiga victoria în comun cu orice risc, căci ele știu că dacă ar pierde războiul în mod izolat, ar avea de suferit în mod izolat. Deci, fiecare aduce maximul de puteri, după capacitate. Ele își angajează în mod individual toate resursele de oameni, bani și materiale, fără precupețire, pentru a duce războiul până la cap. Ele știu că dacă ei învinse, vor trebui să plătească în proporția avuțiilor individuale ce le vor fi atribuie de învingători, națiunile bogate mai mult, cele sărace mai puțin, fiecare după posibilități. Fără îndoială ca astfel ar fi procedat Puterile Centrale, sub conducerea Germaniei, dacă ar fi învins ele și desigur Statele Unite ar fi fost nevoite să plătească indemnitatea cea mai mare. De aci, întrebarea: cum trebue primită împărțirea cheltuelilor de război printre învingători? Nu este drept ca cheltuelile rezultate din război să fie împărțite după capacitățile respective de plată? E adevărat că națiunea cutare a împrumutat bani alteia, care a dat distanță de primire. Dar, dacă banii și materiile sunt nervul războiului, nu este și spiritul lui. Ele pot ridica și susține curajul și moralul unui popor, dar dacă acestea lipsesc, ele nu pot înlocui. Banii și materialul pot procura soldaților instrumente de război, ei nu pot însă să-i oblige să se bată. Sufletul unei națiuni nu poate fi subvenționat, și acesta este un factor însemnat al victoriei. Voința de a învinge este factorul cel mai decisiv. Spiritul unei națiuni nu poate fi înregistrat în conturi de socoteli. Cu toate acestea, el a contat totdeauna mai ales pentru arta militară, în ce privește puterea lui de rezistentă și de atac. O întreprindere comună trebue să privească pe toți factorii ~ei îmbrățișează cu adevărat obsect’d. Printre acești factori ai războiului, trebue menționat durata lui contribuțiile diferite în timpul duratei întregi sau parțiale ale națiunilor angajate; sacrificiile făcute pe timpul participării lor la război; și câștigurile, sau avantagiile avute de ele în timpul sau după război. Or, dacă e drept și negustor este ca națiunile să recunoască împrumuturile ce le-au acordat celelalte națiuni angajate în acelaș război și în aceeași tabără — nu e nici drept nici negustorește din partea națiunilor creditoare să nu țină socoteală că primele au făcut război mai mult timp ca ele, că, proporțional au pierdut un număr mult mai mare de oameni și că singurul lor câștig după război a fost de a scăpa de dușmanul comun, în vreme ce națiunile creditoare au devenit mult mai bogate ca înainte. Desigur, o asemenea purtare nu poate însemna o tranzacție consimțită de oameni de onoare. (Citiți continuarea în pagina îl-a)