Epoca, aprilie 1933 (nr. 1258-1281)

1933-04-01 / nr. 1258

Nr. 1258 3 Iei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primesc la adorația ziarului și la toata agențiile de publicitate Telefon: 362-10 Sâmbătă 1 Aprilie 1933 Ziar al partidului conservator.­­ Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Finanțarea în problema datoriilor împrejurarea a făcut să cunosc ceea ce s’a lucrat și se lucrează mai stăruitor pentru soluțiunea pro­blemei datoriilor. Nu mă voi ocupa, însă, azi, de „Proectul de lege pentru regle­mentarea raporturilor dintre debi­tori și creditori“, al d-lui ministru de justiție. Acest proect, care are unele linii fericite, a fost masacrat cu adaose, cari-l fac de neînțeles, necum aplicabil. De alt­fel, el nu este pus la punct. Și nu el nu se vorbește nimic des­pre finanțare. Legiferarea Finanțării a fost dată pe mâna unor „Specialiști", înrudiți de aproape și cu B. N.­­ R. și cu ministerul de finanțe. Acești specialiști au operat un „Antepro­­ect de lege pentru înființarea unei Case de amortizare a datoriilor a­­rierate". Se pare că­ aceasta este „soluțiu­­nea cea bună", pe care o așteptăm pentru a ne da seama de aportul d-lor specialiști. Și, pentru acei cari ar voi să-și dea puțină oste­neală, să compare soluțiunea lor cu aceea ce am dat noi în „Problema datoriilor“. Casa de amortizare, ce se crea­­ză, are forma de „Societate pe ac­țiuni", cu un capital de 400 de mi­lioane, din cari 150 de milioane se aduc de Stat, iar restul de 250 mi­lioane nu se prea precizează de cine. Presupunerea cea mai înte­meiată ar fi că se dau în subscriere publică, a-ară nirma­ Iacă, printr’o lege specială n’ar autorizat să se preia Institutul de emisiune. Această Casă are dreptul de a e­­mite obligațiuni, pentru o valoare nominală de 7 ori capitalul, adică, la început, de lei 2.800 milioane. . Statul aduce 150 de milioane, și se știe cât de bogat este Statul, iar publicul 250 de milioane! Publi­cul plin de încredere în societățile pe acțiuni, atât așteaptă... ca să se îmbulzească să le subscrie! Dar obligațiunile ? Pe ce curs se vor emite? In cât termen și cum se vor amortiza ?... Se spune numai că sunt purtătoare de o dobândă de 7 la sută pe an!... Dobânda e bună, dar dacă de­bitorii vor plăti asupra sumelor da­torate 1 la sută — 2 la sută — 3 la sută—diferența până la 7 la sută din ce va scoate-o Casa de amortizare? Și, în ce privește cursul, când un capitalist poate cumpăra cu 40 lei 100 de lei Rentă a stabilizărei, (purătoare de dobândă 7 la sută, emisă in străinătate, deci cu stă­pân, și garantată cu veniturile mo­nopolurilor statului) — pe ce curs se vor emite, sau ce curs vor avea pe piață aceste obligațiuni ? Este la mijloc, de­sigur, o ipocri­zie și un șiretlic. Ele se vor plasa cu ÎOO suta creditorilor sau acelo­ra, cari vor cădea în capcană ! Un exemplu este necesar : Un creditor, conform legei de regle­mentare, a consimțit debitorului său o reducere de 40 la sută din creanța lui de 100 de lei. Ia, deci, 60 de lei și­ se duce cu creanța la Casa de amortizare, care-i dă obligațiuni de ale ei, în valoare nominală de 60 de lei. Să zicem că poate vinde a­­ceste obligațiuni pe cursul de 40 suta, al rentei de stabilizare, prin­de deci 24 de lei efectiv. Iată pe creditor încasând pentru creanța lui de 100 lei, 24 de lei !... Și a­­ceasta se cheamă finanțarea legii de reglementare a raporturilor din­tre debitori și creditori !... Dar... nostimate de acestea în­tâlnim cu duiumul ! Așa de pildă, un depunător la fructificare (art. 24), care are să primească 100 de lei de la o Instituțiune de­­ credit „care nu mai poate face­ față plăți­lor“ (și nu știm câte bănci mai le vor putea face față cu legea re­glemen­­rei) — se duce cu dhstanța lui I. Casa de amortizare, care-i dă obligațiuni în valoare nominală de 100 de lei, cu care sumă își face treaba cum va voi. — Credeți da.­că s-a isprăvit cu raporturile dintre acest depunător și banca lui debitoare? Ei, ași!... Legea prevede staiutu­ra „atunci când banca se va reface și va re­începe plățile regulat, depunătorul are drept să se întoarcă cu obliga­țiunile la Casa de amortizare, sa-și ia chitanța de depunere de 100 de lei și să ceară băncei să i-o achite . Sunt șiretlicuri de o naivitate co­pilărească !... Câte bănci ar mai putea și ar mai voi să renască în asemenea condițiuni ?... Dar, mai este în ac­east­a lege a Casei de asanare, un articol, care poartă No. 25, și­ care pare a fi cheia de boltă a Finanțării: ^ Să nu râdem și să nu ne înspăi­mântăm­­... . , , „ . „„„ Acest articol trateaza despre mijloacele Casei de amortizare, spre a face față retragerei sau a­­chitărei obligațiunilor emise de ea, după cum am văzut mai sus. Legea prevede că, printre aceste mijloace ar fi și următoarele . 1. Contribuția Statului cu... (punc­te-puncte) înscrisă în budget in fie­­care an. Fără comentarii. _ „ . . „ 2. Beneficiul băncilor, când trece­ de 8 la sută pe an . Las că aceasta însemnează, — după ce au fost odată jumulite, — să le pui a doua oară să plătească datoriile datornicilor lor, sau, pe românește : „și bătut... și cu banii luați", — dar când va mai veni vremea pentru Murg, să pască iar­bă verde ? Când vor mai avea băn­cile, cari au atâtea dezastre de re­parat, beneficii de peste 8 la sută ? 3. In fine : „De asemenea Banca Națională a României va acorda a­­nual o alocațiune de lei...­­puncte­­puncte !“ Această dispozițiune, împreună cu contribuția debitorilor, (atât cât legiuitorul îi va obliga să plăteas­că) sunt singurele mijloace serioase prevăzute pentru achitarea marilor sarcini și a obligațiunilor emise de Casa de amortizare. Toată chestiunea este : Poate B. A. a R„ fără a descinde din sferele olimpiane, să fie obligată la aceas­tă „alocațiune" și cât de mare va fi ea, ca să umple... punctele din lege ? De­sigur, Banca Națională poate și trebuie să contribuie la finan­țare. In lucrarea noastră am arătat cum și cu cât. Ea trebuie să con­tribuie cu anuitatea necesară pen­tru a amortiza pagubele portofo­liului ei putred de 4-5 miliarde și această anuitate este de 500 de mi­lioane pe fiecare an, în decurs de 10 ani! Vom complecta argumentația noastră: a) Banca Națională poate și tre­buie să-și restrângă cheltuelile și să realizeze o economie de 200 mi­lioane pe an; b) Banca Națională câștigă deja diferența taxelor de scont, cel pu­țin 200 de milioane pe an; c) Banca Națională din monopo­lul monstruos al devizelor câștigă cel puțin alte 200 de milioane pe an peste câștigul licit, pe care-l aveau Instituțiunile de credit, când co­merțul devizelor era liber. fată numai din 3 posturi, mai mult decât trebuie, ca să facă față obligațiunilor ei naturale, elementa­re,­ în problema datoriilor. Și dacă așa se pune chestiunea — și numai așa trebuie pusă — care mai este rostul acestei Case hibride­­ de amortizări, cu atâtea complicațiuni, întreținută cu chel­­tueli enorme, absolut inutile. Pentru a se salva cu ipocrizie a­­parențele ? Dar cine nu știe adevărul ? Și care poate fi avantajul moral pentru Institutul de emisiune, ca să nu se înscrie cu franchețe în rân­durile celor ce au greșit și-și re­cunosc greșelile ? Afirm că afară de ipocrizie și de­­nsitate, nimic nu avantajează pe B. ST. a R„ cu invențiunea acestei Case de amortizare, absolut inutilă, din moment ce Institutul de emi­siune este obligat să contribuie la stingerea procesului dintre debitori și creditori! Din potrivă, prin mijlocul indicat de sistemul nostru, B. N. a R„ își procură imediat 4-5 miliarde în fonduri lichide, cu care înlocuiește cu un moment mai curând putre­gaiul din portofoliul ei. De­sigur, într'un articol de ziar, nu se poate reda o chestiune atât de complicată și de vastă. Suntem gata a susține ori­ce discuțiune. O cerem chiar. Numai fricoșii, cu conștiința tulbure, o pot refuza. Și ori­cum ar fi, sistemul de fi­nanțare ce se propune prin în­ființarea în condițiunile expuse mai sus, a Casei de amortizare, nu este fericit. El este complicat, meschin, nesincer, pe când sistemul nostru este simplu, franc și ia taurul de coarne. El violează un trecut bolnav și deschide drumul spre un viitor să­nătos. Gr. T. Coandă * „NN SKODA VENENIMII Oarecare experiență a făcut să nu mă inșel prea mult în pronosticurile mel­e politice. Trebue să mărturisesc că de data a­­ceasta m’am înșelat. D. Maniu s’a întors în Bucu­rești înainte de închide­rea parlamentului. Pentru președintele partidului național - țără­nesc am o deosebită sim­patie. Intr’o țară de poli­tician­ lipsiți cu totul de caracter, d. Maniu consti­tuie o fericită excepție. Nici rigiditatea carac­terului, nici inteligența nu feresc însă pe om de anumite greșeli politice. D. Maniu a comis cel pu­țin o eroare de psih­olo­­gie întorcându-se în Ca­pitală în momentul de fa­ță. Este extraordinar câtă asemănare există între cazul Carp din 1912 și ca­zul Maniu. Petre Carp a fost con­strâns să părăsească pu­terea pe chestia tramva­­iului, o chestie eminanten­te simpatică țării. Cei mai mulți dintre priete­nii săi au socotit totuși că nu este bine ca partidul conservator să treacă în opoziție după un singur an de cârmuire. S’a recurs atunci la so­luția Maistrescu, Petre Carp rămânând șef al partidului. Carp amărât de a nu fi fost priceput de prietenii săi, cari au jertfit o pagi­nă de istorie, câtor­va lu­ni de guvernare se retră­sese la Țibănești. Intr’o bună zi șeful se reîntoarce neașteptat și cere partidului său să ia o anumită atitudine, ca­re putea să răstoarne gu­vernul. întoarcerea fusese rău pregătită. Carp părăsit de majoritatea prieteni­lor săi, demisionează ire­vocabil de la șefia parti­dului. De data aceasta de­misia este primită. Așa și cu d. EM Saniu. Pre­ședintele partidului na­țional - țărănesc avea două căi de urmat. Să nu admită în Ianuarie nici o nouă formațiune a gru­pării pe care o prezidea­ză. Nimeni nu se îndoește că ar fi reușit, dacă pu­nea piciorul in prag. A doua: să rămână în străinătate sau la Bădă­­cin până în ziua căderii guvernului, când tot par­tidul era să fie de partea S«c9* D, Maniu s’a oprit la o a treia soluție, O soluție hi­bridă. Să intervină cu trei luni prea târziu, sau cu trei luni prea de­vre­me. Și pentru a putea relua procesul din Ianuarie șe­ful partidului național ■ țărănesc introduce acțiu­nea pe calea puțin sim­patică a demagogiei. O. EV Saniu nu vrea să se ratifice acordul de la Ge­neva după ce s’a semnat, și dorește o lege de con­versiune mai la stânga ca d. Potârcă. Cari pot fi rezutatele întoarcerii d-lui Maniu? O înfrângere pentru d-sa in felul aceleia a lui Petre Carp, sau căderea guver­nului in condițiunile cele mai proaste pentru par­tid „in Skoda venemim”. Și una și alta din aceste desuă soluții sunt deplora­bile. In privința Genevei ca Și în­ privința conversiu­nii să nu uite d. Maniu că unul din factorii impor­tanți de succes al partidu­lui național - țărănesc a fost străinătatea. Din ziua în care lumea în Oc­cident va avea impresia că d-sa devine campionul unor idei și unor metode care nu au curs în nici o ța­ră civilizată, este proba­bil că situația partidului d-sale va fi alta. Londra și Parisul nu iartă politica de rea cre­dință. Or, ceea ce face Ro­mânia față de Ligă dă impresia unei vădite în­cercări de înșelăciune. GR­IGORE FILIPESCU Respons Ziarul „Dimineața“ publică ur­mătorul citat dintr’un raport al lui Selerski către direcția uzinelor Sko­da : „Am dispus pentru poimâine con­vocarea consiliului superior al ar­matei...“, iar mai departe: „...în ce privește îngrijorările dv. că s’ar putea crea in România o industrie a armamentelor, am pri­mit asigurări că, ATÂTA TIMP CÂT VOR DICTA „EI“, LUCRUL NU SE VA REALIZA...“. Ne am obicinuit suficient, din fragmentele cunoscute până acum­, cu stilul lui Seîerski, ca să putem socoti prima frază mai mult ca o roGomontadă: „am dispus... etc.“. Se pare că prin asemenea meșteșu­gării verbale, agentul voia să dea șefilor săi de la Pilsen o cât mai înaltă ideie despre a­tot­puternicia de care se bucura în țară. Pasajul următor este însă esen­țial. El ne duce în inima chestiunii. In adevăr, nu e de ajuns să se descopere toate dedesubturile scan­dalului Skoda, să se desvăluie toate firele operei de corupție și să se impuie toate ispășirile. Mai trebue să ajungem la o poli­tică generală a apărării noastre na­ționale, unanim acceptată și stă­ruitor urmărită. Fără un program unitar, pe o du­rată de două sau trei decenii, vom cheltui miliarde și vom rămânea tot dezarmați. Greșala inițială a contractului Skoda — independent de faptul da­că e oneros, iar condițiile tehnice insuficient garantate — este toc­mai că nu se încadrează într-un asemenea program general. Trotzky scrie undeva în memo- Afacerea Skoda intratca peticl . . ......... - " I ■»m»" o IHlÉBIi' ~ " • ' '• ' ■ nesc din 1928. Costin G. Sfturdza riile lui: Intre China, ale cărei înar­ aceasta esențială angajează Intrea­­muri se întemeiază exclusiv pe­ga responsabilitate politică a gu­­tuluiturile străine și între țările gu­­vernului care a semnat comanda o­c­cidentale, ale căror industrii pot actică a guvernului național fără­­asigura în timp de război o conti­nuă aprovizionare cu material mi­litar. Rusia ocupa în 1914 o poziție intermediară, — mai apropiată în­să de China decât de țările occi­dentale. Iată de ce, deși perfect înarmată la începutul războiului, Rusia nu putea ieși decât învinsă. Scopul final prin urmare, pe care trebue să-l urmărească politica a­­părării naționale, este crearea unei industrii naționale de război. Dar cum o asemenea industrie, cu investițiunile pe care le reprezintă și cu personalul tehnic pe care tre­bue să și-l pregătească, nu se poate improviza, este evident că trebue să facem apel în primii ani nu numai la comenzi în străinătate pentru imediata înarmare, dar tot­odată — repete totodată — la con­cursul caselor de specialitate străi­ne pentru punerea pe picioare trep­tată a unei industrii naționale. O comandă de importanța celei făcută la Skoda e un prilej unic — pe care o țară săracă nu are drep­tul să-l scape — de a pune în acelaș timp piatra de temelie a industriei noastre de război viitoare. Nu „asigurăm­ că, atâta timp cât vor dicta „ei“, lucrul nu se va rea­liza“ — ci, din potrivă, solidariza­rea comenzilor imediat necesare cu întemeierea stabilimentelor interne de viitor, iată care ar fi fost prima condiție a unui contract patriotic, gândit și cinstit incinelat. Alături de chestiunile tehnice, a­­lături de chestiunile morale, lipsa grecești se insistă că Venizelos și-a dăunat pozițiunea prin a­­ceia că s-a sprijinit pe liga mi­litară a generalului Plastiras. Guvernul Tsaldaris se stră­­duește a produce impresia că vrea să împiedice repetarea în viitor a oricăror încercări îm­potriva regimului parlamen­tar. Ca o primă măsură au fost arestați cca. 150 ofițeri, parti­zani ai lui Plastiras. In acelaș timp Tsaldaris a ținut să pre­cizeze că nu are deloc intenția să reintegreze pe vechii ofițeri Constantiniști și că în general va face totul pentru a înlătura politica din armata greacă. In concordanță cu acest princi­piu Tsaldaris a început o cam­panie pentru înlăturarea din armată a tuturor persoanelor ce s’au expus pentru Venize­los. Această campanie a fost existinsă în ultimele zile asu­pra întregii administarații grecești. Au fost efectuate nu­meroase schimbări în poliție, jandarmerie, etc. Deasemenea și în diplomație adepții lui Ve­nizelos sunt înlocuiți cu per­sonalități apropiate de Tsal­daris. Numeroase schimbări * 0 interpelare a d-lui Grigore Filipescu In ședința de ori a Senatului, d. Grigore N. Filipescu a anunțat ur­mătoarea interpelare: Am onoare a interpela pe si. președinte al consi­liului asupra întârzierii pe care o pune guvernul în prezentarea proectului de lege pentru ratificarea a­­cordului încheiat cu Liga Națiunilor. Doresc să cunosc inten­­țîunile primului ministru în această chestie și păre­rile d-sale asupra situației guvernului în cazul când acordul n’ar fi ratificat. M se fac mm alegeri in Austria fie, scumpa țara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Napoca Dacă reținem numai ce s’a afir­mat de la tribuna parlamentară, în rușinoasa afacere „Skoda“, — este hotărît de ajuns — sa revolte orice suflet, orice conștiință românească. Un lucru este absolut cert: Co­manda „Skoda“ ascunde nebănuite și trădătoare turpitudini. Acestei mocirle i se mai adaugă și capito­lul spionajului, — după cât se pare inconștient patronat. Dar, în afară de spion, ceilalți vinovați, cum și amănuntele acestui scandal națio­nal, — lipsesc deocamdată pentru edificarea opiniei publice, — din pricina ocultismului ce a îmbrobo­dit tristul adevăr, —­ din cauza cri­minalei întârzieri în scopul sesi­zării materialului scris, aflat și în parte dispărut din vizuina spionului, — cum și pentru alte multiple con­­siderațiuni nu tocmai greu de înțe­les. Nu este exclus ca sfârșitul ace­stei tragedii naționale să rămână veșnica taină a panamalelor, cu toate sforțările depuse de justiție, neputincioasă și ea poate, dacă nu se uită faptul că mâini nevăzute, au îndepărtat santinela pusă la ușa spionului de mare talie, învestit în­tre altele și cu puterea de a con­voca parlamentul. Opinia publică, cel mai sever ju­decător, cum și presa, nu vor pu­tea nici ele face prea mult, dacă în adevăr prin ruperea sigiliilor, a dispărut materialul compromițător. Din prudență însă, Seletzki, și-a primit din timp, cuvenitele scuze pentru... deranj. Astfel fiind, bâjbâind în întune­ric încă, — se impune multă pru­dență aceluia care cu anticipație încearcă rezolvirea șaradei Skoda. In afacerile de mare anvergură, senzaționalul întrece mai totdeauna marginile prudenței, dând loc prin consecință la greșeli, iar concursul de circumstanțe defavorabile în aparență, dar neîntemeiate în fond, poate compromite, aproape ireme­diabil, persoane cu totul străine de ceiace li se pune în sarcină. întreaga țară este recunoscătoare deputaților cari în Cameră, fără re­zerve, împinși spontan de clopo­tul indignării, au deschis și menți­nut până la o parțială satisfacțiune, barajul contra afacerii Skoda. Cu atât mai mult trebue felicitat d. dr. Lupu, bun român și dotat de natură cu mult curaj. Cu o singură observațiune însă, D. dr. Lupu, fântână nesecată de energie, temperament prin exce­lență viu și neastâmpărat, calități la cari se adaugă și darul mânuirii cu ușurință a cuvântului, sub entu­ziasmul și paza ce-i arde sufletul mai ales atunci când îmbrățișează o cauză națională, poate evident exagera sau chiar comite erori. Așa s’a întâmplat cu ocazia ro­­stirei admirabilului rechizitor, ținut de la tribună, în afacerea Skoda. Iată greșala: D. dr. Lupu, în parlament, de bu­nă credință, dar în eroare de fapt, poate numai de caz, a afirmat că avocatul Adrian Brudariu din Ti­mișoara, amic politic și personal al d-sale, voind să înlăture o concen­trare, a fost silit, spre a reuși, să dea 5000 lei mită unui oarecare co­lonel Popescu. D. dr. Lupu a greșit, fiindcă lu­crurile s’au petrecut întocmai poa­te, dar nu cu persoana celui vizat. O eroare, am putea spune spre a complace, „o inflație“, pentru că afirmația n’are „acoperirea“ d-lui A. Brudariu. Ușor de înțeles atunci ce serie de neplăceri s’au ivit. întâi d. dr. Lupu în jena erorii comise, posibilă ori­cui. Al doilea, situația grea a d-lui Brudariu, prezentat pe ne­drept opiniei publice ca mituitor și delator. Și al treilea, indirecta a­cuzațiune adusă ofițerilor, complect nevinovați. Grea dilemă; între șef și onoare, desigur d. Brudariu a votat pentru cea din urmă. Anume a dat o telegramă d-lui dr. Lupu, rugându-l să desmintă a­­firmația ce nu corespunde adevă­rului. Pe de altă parte, tot pe cale tele­grafică s-a adresat d-lui general Samsonovich Ministrul Armatei, rugându-i să citească în parlament această desmințire, arătându-i tot­odată întregul respect ce-l poartă integrilor ofițeri de stat major. Deși adversar politic, am so­cotit dept datorie să înlătur ne­­deapta atmosferă creată amicului Brudariu, erou de război, om al da­toriei și corect sub toate laturele activității sale. Tot astfel a trebuit pusă la punct și concluzia indirectă, adică a sus­piciunii organelor militare, cu ni­mic vinovate. Pe d. dr. Lupu îl rog să nu se supere, deoarece o eroare strecu­rată în­ pasiunea discursului, de perfectă bună credință, nu micșo­rează cu nimic marcanta sa perso­nalitate și nici meritul cuvenit, în campania ce duce contra „sperțu­­lui“. Personal îi păstrez ca in totdeau­na aceleași alese sentimente. D. dr. Lupu este un sclav al pro­priului său temperament, dovada eloquentă a rasei latine, și prin coincidență, în plus, cu „nume“ predestinat să sfâșie tot ce-i stă în calea cuvântului. In legătură cu întâmplarea de mai sus, mi-am amintit cuvintele d-lui Grigore Filipescu, șeful par­tidului conservator: „Scriu și vorbesc scurt, concis și documentat, pentru a înlătura sur­prizele“. Eu adaug și „sonor“. Câtă dreptate are d. Grigore Fi­lipescu. D. Bottez Opinii și dispute In jurul afacerii „Skoda“ O lămurire — In jurul planului Mussolin PARIS, 30 (Rador).­­ Consiliul de miniștri s-a întrunit azi dimi­neață și s-a ocupat de problemele externe. S'a anunțat presei că consiliul a aprobat poziția d-lor Daladier și Paul Boncour, cari întâmpinând la­ D. MUSSOLINI in preajma deschiderii noului Parlament in Grecia In zilele cele mai apropiate, noul Parlament al Greciei, care a eșit din alegerile de la începutul lui Martie, își va în­cepe lucrările, care sunt aștep­tate cu un viu interes. Dacă se va compara actualul Parla­­ment cu cel care a fost ales în 1928, se va putea constata de la prima vedere că Grecia a încetat de a mai avea o majo­ritate venizelistă și că întrea­ga putere a trecut în mâinile blocului lui Tsaldaris. Veni­­zelos, care în parlamentul din 1928 a avut 224 deputați din numărul total de 250, are în noua Cameră, împreună cu grupurile lui Michalakopulos, Kalandaris și Papanastasiu 108 deputați, în timp ce Tsan­­daris și-a mărit numărul man­datelor sale de la 22 în 1928, la 133 din numărul total de 248. Această nouă alcătuire a Par­lamentului Greciei arată că suntem în fața unui nou curs în politica internă a Greciei. Noua regrupare de mandate se datorește în mare parte refu­giaților greci din Asia Mică, cărora blocul lui Tsaldaris le-a promis, că Statul le va achita o parte din compensa­țiile ce li se cuvine. Din punc­tul de vedere al repartizării geografice a mandatelor, Ve­­nizelos a obținut un succes în regiunile din Nordul Gre­ciei, în timp ce Blocul lui Tsal­daris a câștigat numeroase vo­turi în Grecia veche și în ma­joritatea insulelor. Tsaldaris a fost sprijinit mai ales în cen­trele industriale, comerciale și maritime. Această împreju­rare dovedește orientarea ca­­pitalisto-conservativă a poli­ticei noului guvern. In o parte a opiniei publice VIE­NA, 30. (Europa press). — Zia­rele guvernamentale anunță că, can­celarul Dollfus ar avea intenția să prelungească mandatul parlamentu­lui actual pentru întreg anul viitor, spre a ocoli nouă alegeri generale în aceste vremuri. din administrație se produc destul de repede, deoarece mulți venizeliști pleacă fără să aștepte demiterea lor iar adepți lui Tsaldaris ocupă a­­ceste posturi încă înainte de numirea definitivă. Guvernul se ocupă în mod foarte amă­nunțit cu chestiunea acestei schimbări guvernul este pe punctul de vedere că admini­strația statului trebue reorga­nizată. In acest scop a redus și limita de vârstă pentru pen­sionare de la 65 la 55 de ani, în care mod vor rămânea va­cante câteva mii de posturi. Din punct de vedere social, a­­ceast­ă măsură are și o lătare bună, deoarece câteva mii de forțe tinere își vor găsi ocu­pați. Politicește aceasta va în­­smna însă că posturile vor fi ocupate numai de tsaldtariști. Guvernul declară că în reorga­nizarea apartului de Stat se va conduce după nevoile de oftinire a aparatului. Măsurile actuale din administrație tin­de în genere la reducerea nu­mărului funcționarilor. Partidul lui Tsaldaris des­­voltă o activitate febrilă spre a se valorifica în administra­ția statului și în întreaga via­ță politico-națională a Gre­­ciei, deoarece de la 1920 a fost mereu în opoziție, exceptând perioada din 1927—28, când a participat în guvernul de con­centrare Zaimis, precum și cele câteva luni când a avut întregul guvern în mâinile sa­le proprii. In acest scurt timp partidul n’a avut destule po­sibilități de valorificare. Toa­te schimbările ce se observă în Grecia au o singură lătare luminoasă, și anume,­­ că ele au loc fără ciocniri sângeroa­se și sacrificii. Partidul lui Tsaldaris domină azi complect administrația militară și ci­vilă a statului, așa că o încer­care ca acea recentă a lui Pla­stiras nu poate avea speranțe de succes. Singura dificultate, care stă în calea partidului lui Tsaldaris ,este Senatul elin. In acest corp legislativ Venizelos are majoritatea ab­solută. Printre cei 120 sena­tori, actualul guvern nu are decât 12. Guvernul este inde­pendent de Senat numai în chestiunea bugetului și în d­e­vorabil posibilitățile de pace cu­prinse in planul Mussolini, și­ au rezervat să examineze amănunțit acest plan înainte de a se pronun­ța definitiv: înainte de luarea unei hotăriri, d. de Jouvenel, ambasadorul Franței la Roma, va aduce in curând la Paris ultimele informațiuni, stiunea creditelor și împrumu­turilor de Stat. Senatul ar pu­tea trece la o obstrucție, care să împiedice cel puțin timp de 4 luni, intrarea în vigoare legilor primite de Cameră. In a afară de aceasta, Constituția Greciei prevede în art. 30, că Senatul poate propune convo­carea Adunări Naționale, care ar avea o majoritate venizeli­stă. Deasemenea pentru di­zolvarea Parlamentului Pre­ședintele Republicii numai asentimentul necesită Senatu­lui. Din această parte Tsalda­ris este deci amenințat de un mare pericol. Deaceia cercu­rile tsaldariste discută posibi­litatea în­lăturării senatului. Aceasta ar fi posibil numai a­­tunci, când actuala Cameră s’ar preschimba în Consti­tuantă, sau s’ar trece la un plebiscit. Procedarea guver­nului în această chestiune va fi cunoscută în săptămânile cele mai apropiate. Deocamda­tă forța guvernului se bazează pe colaborarea dintre Tsalda­ris și Kondilis care are 30 de­putați în majoritatea actuală.

Next