Epoca, octombrie 1933 (nr. 1410-1435)
1933-10-01 / nr. 1410
Nr. 1410 3 lei Duminică 1 Octombrie 1933 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUOIȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate . Telefon: 362-10 Ziar al partidului conservator. Fondat in anul 1883 de NICOLAE FILIPESCU Cuvinte regești „Noi cu tot patriotismul, cu toată râvna și cu toată puterea de muncă care este in noi, trebue cu toți să ducem mai departe, această operă , ca această clădire simbolică, să nu fie numai în piatră, ci să devină ziduri de oțel, de care să se spargă orice intemperie a vremurilor și a vrăjmașilor“. Acestea sunt cuvinte regești, rostite cu ocazia prăznuirei a 50 ani de la așezarea temeliei Castelului Peleș. Cuvinte frumoase și înălțătoare, ce ar fi trebuit să pună pe gânduri comeseni oficiali, foste și actuale excelențe, cari, dela război încoace, nu prea s’au trudit, să pună în serviciul țărei, toată râvna și puterea lor de muncă, pentru ca opera trecutului simbolizată cu castelul Peleș, înfăptuită sub doi mari Regi, să fie susținută și urmată, spre a se ființa ziduri de oțel contra intemperiilor vremurilor și a vrăjmașilor. Truda și sârguința lor, a fost îndreptată numai spre întărirea partidului lor prin mijloace demagogice și slăbirea partidelor adverse. Pentru ca dorințele regești exprimate într’o formă atât de înălțătoare și cu drept măgulitoare, pentru memoria primilor doi Regi și a Consilierilor lor, să nu rămână simple flori retorice, provocătoare de aplauze entuziaste ale asistenței, la o serbare de aniversare ; ar fi trebuit, ca sufletele fostelor și actualelor excelențe, în preznța cărora s’au rostit, să fie susceptibile de a pătrunde înalta lor înțelepciune. Dacă li s’ar fi pătruns, cu adevărat, înțelesul, urma să apară, la fel cu roșeața ce acoperă fețele celor simțitori, semnele mustrărei de conștiință... Elocința termenilor, în cari o gândire este grăită, va fi cu atât mai mare, cu cât ea țâșnește din însușirile cele mai curate și simțimintele cele mai nobile, ale sufletului omenesc. Gândurile acestea nu pot fi apreciate la justa lor valoare și înțelese, în ceea ce conțin ca sublim, decât de cei al căror suflet este în stare să se ridice până la ele. Oportuniști, demagogi, cu cinismul de care sunt cuprinși, nu pot crede în sinceritatea unor asemenea expansiuni sufletești, ce pentru ei nu sunt decât meșteșugiri iscusite, menite să smulgă aplauzele naivilor. De acea, or cât de înălțătoare și sublime în concepțiuni, au fost cuvintele regești, ce au imprimat o slăvire a trecutului și o dorință pentru viitor, ele nu au putut răscoli în sufletele foștilor și actualilor Consilieri ai Tronului entusiasmul hotărâtor al înfăptuirilor. Și cum ar putea fi altfel, când gândurile celor mai mulți sunt dacă nu tulburate, în tot cazul îngrijorate, pentru toate afacerile veroase în care sunt băgați, sau pe cari ei le patronează, când mușamalizarea afacerei Seletzki Skoda, întâmpină atâtea piedici și provoacă cu zi ce trece deslușiri din ce în ce mai boclucașe, când desolidarizarea membrilor actualului guvern, pentru o acțiune de purificare, a cea ce nu ar trebui să fie începută de șeful partidului lor odată cu tolerarea intrigilor pentru a se încerca compromiterea sa, provoacă protestări din ce în ce mai numeroase, când declarațiuni buclucașe de către vice-președintele partidului la putere, au adus o nouă lovitură creditului țărei îndeajuns de compromis; — când prea trufașa enervare a vistiernicului, pentru că veniturile țării nu ajung să acopere risipa, cu care, regimul la putere, s’a omenit sa manipuleze fondurile statului, sa determinat să ia o măsură pripită și neîndestul de cugetată: refuzul brutal al transferului, adică refuzul de a achita cuponul cetățenilor francezi-englezi și alți cari și-au angajat economiile pentru a subscrie împrumuturile solicitate de Rommânia, când ministrul nostru de externe și cu el colegii săi din țările aliate cu care s’a alcătuit Mica înțelegere, sunt desigur, serios îngrijorați că propaganda vecinilor noștri Unguri, pentru revizuirea tratatului de la Trianon, ce ne a asigurat întregirea se întețește cu zi ce _ trece și isbutește să stârnească interesul și simpatia partizanilor revizuirei tratatelor de pace, din marile puteri, pe când la noi în loc de contra-propagandă după asemănarea celei ce o fac vecinii noștri, sunt certuri între oamenii noștri politici cu nesocotirea, oricărei demnități, în dorința de a deveni, Excelențe, și a se putea pricopsi pe spinarea Țărei, — când șefii partidelor de opoziție, în loc de a se îngrijora și a se uni, pentru a impune la cârmă, pentru vremurile grele prin care trecem, cei mai capabili și experimentați fii ai acestei Țări, își consumă activitatea, în intrigi și lingușiri înjositoare la treptele Tronului, cerșind puterea pentru satisfacerea clientelei lor politice, când dezmățul în imoralitate a ajuns la paroxism și este tolerat și încurajat de sus, când nici o stavilă nu este pusă propagatorilor de idei subversive îmbrățișate de toți ale căror ambițiuni nu au găsit încă satisfacție, când justiția este întratâta desconsiderată, încât nici dregătorul ei nu’i mai respectă hotărârile, — când să tolerează ca fonduri pentru alimentarea fundațiunilor culturale regale, să se realizeze pe urma înființărei de jocuri de noroc, într’un Parc, care și el simbolizează ca și Peleșul opera gigantică a trecutului, înfăptuită sub domnia primului și în veci neuitatului slăvit Rege Carol I, unde, alături de trofeele, vecinie amintitoare de virtuțile ostășești ale unui neam, pentru independența sa, apărarea și întregirea hotarelor se adăpostește mormântul Eroului necunoscut, mărturia unei eroice epopee, plină de abnegațiuni sub conducerea unui Rege leal și martir, pentru cauză sfântă — când nu se înțelege că prin această toleranță, din partea unui guvern de slugarnici, cari nu mai știu să spună ca altă dată: „Maiestate aiasta nu se poate” lasă să se pângărească ceea ce în Capitala Țărei simbolizează cea ce a relevat atât de elocvent urmașul a doi mari Regi, împingându-se nerușinarea până a se permite așezarea mesei cu jocuri de noroc condamnate de lege, în pavilionul din acelaș Parc la locul unde figurează înscrisă pe zid crezul închinat Țărei de întemeietorul Dinastiei române: „Am venit să creez un viitor. Credeți în mine, cum cred in voi“. — „înainte ca inima românească și lumea ne va judeca după faptele noastre“; când... dar câte să mai înșiruim, s’ar putea întâmpla să fie fără sfârșit, atât este de decăzut simțul datoriei către țară, al celor cari, de la întregirea hotarelor, au fost chemați să guverneze și au provocat înregistrarea celor mai crude decepții. Dar ceea ce este mai dăunător intereselor țării este încleștarea actualului regim la cârmă, după ce a dat în reiterate rânduri, dovada complectei sale incapacități.Nu cei cari se încăpăținează într’o situație ce ’i măgulește și pe urma căreia folosesc, sunt mai mult de învinuit, ci cei cari-i tolerează și din considerațiuni meschine, nu fac gestul pentru alungarea nemernicilor și înlocuirea lor cu cei cărora li să cuvine, fiindcă trecutul lor este o chezășie pentru îndreptare, înapoi dar spre cei cari au supraviețuit și contribuit la opera simbolizată prin Castelul Peleș, înapoi spre oameni a căror viața și probitate este chezășia că imoralitatea de care această țara este otrăvită de atâta amar de vreme va putea fi curmată. Numai așa înălțătoarele cuvinte regești amintite, ce slăvesc trecutul și doresc viitorul, vor putea găsi adevărata lor înțelegere și se va asigura rodnicia ce li se cuvine. Pentru aceasta se cere de la înțelegători, să fie, cum au fost cei din trecut, adevărați Consilieri ai Tronului, cari să nu pregete, când este de înlăturat ceea ce nu trebue să fie, să rostească memorabilele cuvinte amintite ale marelui patriot Lascar Catargiu, acceptate și ascultate de un Rege la apogeul glorioasei sale domnii. 1. Glogoveanu *em Ce nu ințelege draida Comunicatul ministerului de finanțe în chestia cuponului extern afirmă că România n’a înțeles niciodată să nu-și respecte angajamentele și să-și renege obligațiile, și oferă detentorilor de rentă 20 la sută în devize și 80 la sută în bonuri ale casei de amortizare pentru plățile semestrului al doilea al anului în curs. Firește că România nu este țara care să nu-și respecte angajamentele. Acțiunea d-lui Madgearu nu a fost decât o nebunie de unul singur, dezaprobată de toată lumea serioasă, dezaprobată de toată țara care este geloasă de creditul ei și de bunul ți nume peste isolare. Dacă ministrul finanțelor în loc să vrea să facă acte de autoritate, ca într’un duel de supremație județeană cu d. D. R. Ioanițescu, ar fi dus tratative cu creditorii, arătând clar posibilitățile noastre și voința noastră de a face totul pentru a ne respecta angajamentele, ar fi obținut ușurările de plată de cari avem nevoie. In situația de azi, după eroarea făcută, elementară grijă de interesele țării, reclamă imediate schimbări la conducerea ministerului de finanțe. Este evident și pentru cei mai orbi că după cele petrecute d. Madgearu poate fi greu crezut, și oricami ar fi dispozițiile conciliatoare ale creditorilor străini față de România, nu actualul ministru de finanțe este în măsură să obție cele mai mari ușurări de plată. să Numai d. Vaida nu vrea înțeleagă aceste lucruri elementare. Se subordonează, ca de obicei, interesele țării intereselor de partid și ambițiilor tuturor nebunilor. In definitiv, de ce s’ar proceda altfel? De vreme ce țara înghite și tace.... Daca măturoiul opiniei publice ar funcționa, toți madgearii ar fi zburat de mult de la locurile lor și multe din relele cari ne sufocă nici nu s’ar fi produs. Noi tot sperăm însă că va fi o tresărire de conștiință românească și d. Madgearu va pleca. D. AL. VAIDA VOEVOD Alte măști, aceleași fețe Guvenul național-țărănist a căzut sub povara celor mai grele păcate și se va vedea în curând că el a lăsat o situație atât de dureroasă, atât în interior cât și în exterior, încât suntem amenințați să suportăm multă vreme consecințele. Vor veni din nou experții străini; din nou ei vor consemna în rapoartele lor dezordinea în finanțele noastre și, ceea ce este mai trist, toată reaua credință a dregătorilor noștri în gestiunea afacerilor publice. Un guvern pleacă întocmai ca o ceată de răufăcători, lăsând victimele să se svârcolească în lacrimi și în suferințe. Altul vine la rând ca să continue opera criminală a celor dintâi . Iată situația fidelă a țării noastre și care durează de prea multă vreme. Un popor ,oricât de robust, nu poate rezista la infinit unui astfel de tratament. Fără sancțiuni și fără măsuri de apărare, nu există posibilitatea de îndreptare sau de alte reforme. Când puterile publice, legalmente organizate, renunță la datoria lor de a reprima crima fatal se naște în sufletul poporului setea de răzbunare. La noi, partidele politice au creiat și au desvoltat această stare de spirit, care ne poate duce la cele mai rele porniri și la cele mai triste urmări. La noi, noțiunea de guvern a rămas în mintea și în sufletul conducătorilor de partide și a partizanilor lor, acea veche și tistă concepție care se confundă cu interesul personal. Iar această confuziune nu poate aduce nicio schimbare de gândire și de conduită a oamenilor de partid. Toate legile elaborate și votate cu atâta ușurință și însăși viața socială sunt contaminate de această concepție detestabilă. Sclav al partizanilor și al clientelei de partid, un astfel de guvern nu poate să ia măsuri de interes general. Nu poate să suprime cheltuelile inutile, nu poate să reducă impozitele, nu poate să echilibreze bugetul, nu poate să suprime abuzurile, traficul de influență. Nu poate câștiga încrederea populației și creditul în afară. Nu poate clar, să asigure ordinea în finanțe, munca, onestitatea, economia, condiții esențiale pentru ameliorarea traiului populației. Miniștrii, parlamentarii, prefecții, primarii, sunt oamenii partidului, nu ai țării, fiindcă ei nu sunt desemnați de meritele și de capacitatea lor personală, ci de clubul partidului și fiindcă sunt numiți și obligați să satisfacă nevoile partizanilor, nu nevoile obștești. Puțini sunt aceia cari știu că adevărata cauză a plecării din țară, în 1925, a Pricipelui moș_enitor, este datorită numai ac Stui sistem și acestor metode guvernare. Principele nu Ța sfiit să o spună cu toată francheza și cu tot curajul în interviewul ce a acordat ziaristului danez Borgholm și despre care am vorbit într’un precedent articol. Trebue să constatăm cu tristețe, că nimic nu s’a schimbat în compunerea partidelor existente și în sufletul partizanilor lor. S’a spus că Suveranul a dorit o regenerare a partidului național-liberal, în care scop d. Gh. Brătianu a pornit o acțiune în acest sens. Dar, d. Gh. Brătianu și-a alcătuit noul partid liberal, rupând din vechiul partid liberal multe elemente formate tot la vechea școală. In plus, d. Gh. Brătianu a mai adunat în jurul său încă o armată de partizani atrasă de perspectiva unei grabnice veniri la putere, fiindcă, spre deosebire de vechiul partid liberal ,noul partid regenerat proclamase monopolul ideii dinastice. Nu mai departe decât ieri, a apărut în ziare un interview al d-lui Gh. Brătianu, în care spune vorbind de întregirea partidului: „Constat cu satisfacție că întregirea se face treptat prin numeroase adeziuni ce am primit de „dincolo“, așa că forțele se regrupează.“ Avem dar, o „regrupare“ cu oameni de „dincolo“, adică, cu oameni cari sunt antidinastici, dacă ar fi să credem ce susțin d-sa. Nu vedem clar regenerarea, — fie a partidului întregit, fie a fracțiunii d-sale. Cât despre celelalte partide, toate, absolut toate, s’au desprins din vechile partide, constituind fenomenul sciziparității despre care am mai vorbit. In astfel de condiții, cine mai poate crede că acești oameni, care și-au dat măsura capacității lor în precedentele guverne, au putut să se schimbe într’un interval atât de scurt? Poporul nu mai așteaptă nimic bun de pe urma unui guvern de partid. El așteaptă unirea tuturor oamenilor de bine răslețiți în toate partidele, căci numai așa se poate creia o nouă atmosferă în țară în care munca să nu mai fie fără nădejde, meritul să nu mai fie înlăturat și onestitatea să nu mai fie insultată. Altfel, nici o putere din lume nu va putea opri curentele extremiste, cari s’au născut și la noi și cari cresc mereu. Ne trebuie un guvern tare și cu ’'"■"stigiu. G. IORGALA ■ BgBBgBgBB—gi Ut scumpiara, puterea mea de muci ai paterea mea de mire. Nicolae fiffipcsoi' Un guvern in panică Fapte ce se petrec sub ochii noștri, evidențiază că a venit timpul ca gluma guvernării Vaida să ia sfârșit. Că continuarea acestei guvernări pregătește sigur mormântul economic al țării și că fiecare zi de prelungire a ei face tot mai dificilă, până la imposibil, guvernarea de mâine, ce ar avea să se mențină pe linia ordinii și a autorității. Faptele . Contrar stăruințelor d-lui Titulescu , contrar protocolului încheiat în Februarie cu creditorii, și invocat de guvern pentru justificarea moratoriului extern unilateral — protocol semnat de creditori cu condiția expresă a intrării în vigoare a acordului cu Geneva ; — contrar votului referitor acestui acord, dat de parlament în primăvară —, guvernul, sub presiunea d-lui Mihalache, își calcă toate angajamentele internaționale. Interesele de ordin electoral ale d-lui Mihalache au impus ca țara să nu piardă numai totul — conform unui vechi adagiu — ci și onoarea. Totuși, lucrurile nu sunt până aici prea neobișnuite. Politicianii noștri au confundat adeseori interesele țării cu interesele lor meschine de moment. Extraordinarul acestui fapt este însă altul, întâi, nici partidul naționalțărănesc, nici d. Mihalache, nu mai reprezintă țara. Cu interesele ei cele mai vitale și cu viitorul ei se joacă deci un guvern care nu reprezintă decât niște cluburi întreținute cu banii publici, în mod licit sau ilicit. Că avem a face cu interese de stat dintre cele mai delicate — în chestiunea cu creditorii — lucrul este învederat prin panica ce a cuprins guvernul, în urmă refuzului categoric al creditorilor de a trata reducerea cuponului, fie reluându-se transferul parțial. Denunțând și înfierând cum se cuvine procedeurile d-lui Madgearu și demascând mistificarea adevărului în chestiunea tratativelor, la care s’a dedat guvernul prin comunicatele interne, am fost calificați trădători. Iată însă că guvernul a intrat în panică și că acum promite toate concesiile, chiar transferul parțial, numai negocierile să fie reluate. Căci, în adevăr, prin comunicatul de azi, guvernul propunei 20 la sută în devize și 80 la sută în lei, sub formă de certificate, cari pot fi însă schimbate în țară pe imobile, ceea ce pentru creditori însemnează încasarea imediată a creanței. Dar, cu toate concesiile d-lui Madgearu, creditorii nu mai stau de vorbă. Ei au părăsit Parisul. Rămâne de văzut, dacă stă ruinile d-lui Auboin îi vor reintoarce. Creditorilor le stau la dispoziție represaliile cu efecte sigure și imediate, și anume nimicirea aporturilor românești. In aceste condiții, mai poate rămâne formația Vaida la putere, fără riscul capital al vieții economice naționale ? Nu s’a făcut o greșeală că nu a fost demisă imediat după 15 August ? Se mai poate repara ceva, chiar demițând-o imediat ? Viitorul apropiat va arăta cât de „trădători“ am fost noi în atitudinea adoptată în chestiunea opinrei transferului. J 1. ' Presa iugoslavă Ungariei in Ziarul „Novosti“ se ocupă într-un lung articol cu politica Ungariei în Europa centrală, în care constata că Ungaria nu urmărește o colaborare reală pe terenul economic cu celelalte state din această parte a Europei. O dovadă a acestei realități formează și călătoria ministrului de externe ungar Kanya la Paris, care a avut de scop a convinge factorii hotărîtori francezi că Ungaria nu vrea să se înțeleagă cu întreaga Mica Antantă, ci numai cu diferitele ei componente. Această dispozițiune crează o situație destul de nefavorabilă așa zisei colaborări central-europene. Trecând la rezervele politice pe care Ungaria le face la rezolvarea problemei dunărene, ziarul „Novosti“ spune că Ungaria nu a învățat decât foarte puțin în ultimele decenii, deoarece continuă în politica ei imperialistă, care tinde la robirea de popoare și teritorii străine Ungaria actuală nu este conștientă că de fapt granițele ei actuale corespunde granițelor țării pe care Ungurii au ocupat-o în timpul venirii lor în Europa, fapt care a fost recunoscut și de istoricianul ungur prof. Fr. Eckhardt. Ziarul amintește raporturile anterioare ale lui Kánya cu Viena, precum și filogermanismul actualului ministru de externe ungar și spune că pentru Ungaria este o adevărată nenorocire, păstrarea vechilor tradiții și a vechei mentalități față de popoarele vecine. Cu prilejul vizitei lui Kanya la Paris s-a putut constata, că Franța cunoaște bine situația din Europa centrală și că bărbații de Stat unguri nu cunosc suficient diplomația franceză. Kanya a fost și politica Europa centrală trimis la Paris cu declarațiile lui Goemboes ce nu sunt susceptibile a servi apropierii dintre Ungaria și tarile vecine. La Paris nu a găsit însă comprehensiune pentru concepțiile sale, în special nu pentru teza revizuirii tratatului de pace. Calătoria la Paris a confirmat din nou, că Ungaria nu se poate considera mai presus de vecinii săi, ci trebue să se străduiască pentru o colaborare cu ei. Este însă greu a se aștepta de la unguri o tendință sinceră de apropiere și colaborare. Dacă Ungaria ar fi dorit o colaborare cât de mică în Europa centrală, ea ar fi fost de mult realizată, având în vedere dorința de conlucrare pe care Mica Antantă a exprimat-o la toate prilejurile. Dar Ungaria urmărește o situație de preponderență asupra vecinilor, înstranarea teritoriilor lor. Astfel înțeleg, ungurii rezolvarea chestiunii dunărene, care din punct de vedere politic este de mult rezolvata pentru toți vecinii Ungariei. Despre aceasta s’a putut convinge și ministrul Kanya la Paris. Amiciție franco-italină PARIS, 29 (Radul). La Verdun a sosit o delegație de 60 foști combatanți italieni din Genua. Ei au fost primiți de foștii combatanți francezi și de primarul Verdun-ului, care a vorbit despre aspirațiile poporului francez și a făcut urări pentru potolirea spiritelor. Delegația italiană a mers apoi în pelerinaj la Duaumont unde a aprins flacăra eternă la osuarul național. Socialism, parlamentarism burghez, corporatism și fascism și astfel, întreprinderile intrând dată cu dispariția liberului în criză, lucrători» și funcția 1 schimb și cu scăderea exporturilor de moduse industriale, odată cu autarhiile. Pretinsul internaționalism socialist era numai o fațadă. Socialismul era internațional numai cu scop material de realizat imediat, iar nu ca scop ideal final. El nu ținea în realitate revoluția mondială și realizarea unei ordini sociale mai echitabile pentru toate popoarele globului, ci exploatarea, printr-o temeinică organizare sindicală și politică, a burgheziilor naționale. Era fatal deci ca odată cu slăbirea acestor burghezii, să decadă și socialismul. Socialismul a fost numai o organizație profesională și politică pentru apărarea intereselor materiale imediate ale claselor de salariați. Deosebită în aparență, dar identică în fond, este problema parlamentarismului democratico-burghez. Sub regimul liberului schimb și a concurenței nestăvilite, cefatală, otățeanul burghez nu putea fi Fenomenele paralele în timp au totdeauna cauze comune. In domeniul politic și social actual, legea aceasta se verifică sub ochii noștri. Fenomenele politice paralele de cari vrem să vorbim în cele ce urmează, sunt: decadența socialismului și a parlamentarismului democratic și dezvoltarea corporatismului și a fascismului, înțelege prin socialism disciplinele politice intitulate socialism democrat, marxist, etc., cari au conviețuit alături de alte discipline politice, în statele capitaliste dezvoltate, adică în acele state în care socialismul a fost până eri o realitate: Anglia, Franța, Germania, Belgia, Italia, Austria, Cehoslovacia și Polonia. Afara de Anglia și de Franța, în care socialismul încă mai pâlpâe și afară de Cehoslovacia și Belgia unde el se ține mai binișor, în celelalte țări socialismul a fost aproape complet desfințat. In ultimele zile ia scândura și socialismului sunat austriac. Cauza materială și nemijlocită a dispariției socialismului, trebue căutată în reducere exporturilor industriale ale țărilor respective. Socialiștii apuseni se recrutau exclusiv dintre lucrători și funcționari. Este adevărat că la masele socialiste participau și lucrătorii și funcționarii industriilor și comerțului cu debit pentru interior, dar faptul acesta nu infirmă observația de mai sus. In măsura în care exporturile țărilor industriale scădea, echilibrul intern al valorilor manufacturatelor se dezorganiza narii respectivi le urmau soarta. Invers, în măsura în care, în vremurile normale, mai ales înaintea războiului, exporturile țărilor industriale creșteau, întreaga lor economie sălta, impreună cu nivelul traiului social și socialismul lua o dezvoltare tot mai mare. Avem astfel a face cu o ecuație: dezvoltarea socialismului mergea în raport direct cu creșterea exporturilor industriale ale țărilor respective și invers. Ecuația aceasta se adeverește și mai bine, dacă ne gândim ca țările mai industrializate, deci cele cu exporturi mai mari de manufacturare, aveau și cele mai puternice partide socialiste: întâi Germania, apoi Anglia, apoi Belgia și ceva mai în urmă Franța, Italia, Polonia și Cehoslovacia. Fenomentul socialismului este deci propriu organizației economico-sociale burghezo-capitaliste, în regimul liberului schimb. Dispariția lui era decât o individualitate, în câmpul producției. Gruparea cetățenilor în partide avea de bază realizarea aspirațiilor lui eonomice și sociale. Mai mult sau mai puțin, partidul politic reprezenta fatal o aglomerare de pături sociale, învecinate cu interese. Dar odată cu dezlănțuirea crizei, lucrurile s-au schimbat. Producția, redusă tot mai mult pentru a se potrivi aproape numai pieței interne, în acelaș timp cu dezvoltarea mijloacelor de producție, a făcut din concurență — factor de progres individual până aci — un factor de ruină generală a individualităților economice. Păturile burgheze producătoare, în loc de nevoia unei concurențe cât mai libere, simt acum nevoia unui solidarism, a unei asigurări de debușeuri și de prețuri minime, cu un minimum de rentabilitate, cu efecte egale pentru toate individualitățile producătoare. Și aceeași nevoe pe care o simt producătorii întreprinzători, o simt și salariații lor, lucrătorii și amploiații, întreprinderile ne mai fiind prospere lucrătorii unei categorii de producție nu se mai aîntre ei, pentru a impune tuturor industriașilor respectivi. Procedând astfel, i-ar ruina pe întreprinzători, ruinându-se înșiși. Ei nu pot cere nici socializarea întreprinderilor, căci fie sub administrația patronilor particulari, fie sub a lucrătorilor, piața de desfacere fiind aceeași, întreprinderile nu ar fi mai rentabile nici socializate. Lucrătorii cutărei uzini, care abia își târăște existența, au interese identice, în linii generale, cu patronul lor, ca uzina să nu se închidă și ei să aibă mai departe de lucru. Aproape zilnic se înregistrează la noi intervenții de lucrători pe lângă ministerul industriei, să permită contingente mai apreciabile fabricilor respective, ca acestea să nu se închidă. Așa a fost cu Reșița, cu Petroșanii și acum în urmă cu fabricile textile. (Continuare în pagina Il-aJ