Epoca, octombrie 1933 (nr. 1410-1435)

1933-10-01 / nr. 1410

Nr. 1410 3 lei Duminică 1 Octombrie 1933 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUOI­ȘTI, PASAGIU­L ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate . Telefon: 362-10 Ziar al partidului conservator.­­ Fondat in anul 1883 de NICOLAE FILIPESCU Cuvinte regești „Noi cu tot patriotismul, cu toată râvna și cu toată puterea de muncă care este in noi, tre­­bue cu toți să ducem mai de­parte, această operă , ca această clădire simbolică, să nu fie nu­mai în piatră, ci să devină zi­duri de oțel, de care să se spar­gă orice intemperie a vremurilor și a vrăjmașilor“. Acestea sunt cuvinte regești, rostite cu ocazia prăznuirei a 50 ani de la așezarea temeliei Castelului Peleș. Cuvinte frumoa­se și înălțătoare, ce ar fi trebuit să pună pe gânduri comeseni o­­ficiali, foste și actuale excelen­țe, cari, dela război încoace, nu prea s’au trudit, să pună în ser­viciul țărei, toată râvna și pu­terea lor de muncă, pentru ca opera trecutului simbolizată cu castelul Peleș, înfăptuită sub doi mari Regi, să fie susținută și urmată, spre a se ființa ziduri de oțel contra intemperiilor vre­murilor și a vrăjmașilor.­­ Truda și sârguința lor, a fost îndreptată numai spre întărirea partidului lor prin mijloace de­magogice și slăbirea partidelor adverse. Pentru ca dorințele regești exprimate într’o formă atât de înălțătoare și cu drept măguli­toare, pentru memoria primilor doi Regi și a Consilierilor lor, să nu rămână simple flori retorice, provocătoare de aplauze entu­ziaste ale asistenței, la o serba­re de aniversare ; ar fi trebuit, ca sufletele fostelor și actuale­lor excelențe, în preznța cărora s’au­ rostit, să fie susceptibile de a pătrunde înalta lor înțelep­ciune. Dacă li s’ar fi pătruns, cu a­­devărat, înțelesul, urma să apa­ră, la fel cu roșeața ce acoperă­ fețele celor simțitori, semnele mustrărei de conștiință... Elocința termenilor, în cari o gândire este grăită, va fi cu atât mai mare, cu cât ea țâș­nește din însușirile cele mai cu­rate și simțimintele cele mai no­bile, ale sufletului omenesc. Gândurile acestea nu pot fi apreciate la justa lor valoare și înțelese, în ceea ce conțin ca su­blim, decât de cei al căror su­flet este în stare să se ridice până la ele. Oportuniști, demagogi, cu ci­nismul de care sunt cuprinși, nu pot crede în sinceritatea unor asemenea expansiuni sufletești, ce pentru ei nu sunt decât meș­­teșugiri iscusite, menite să smul­gă aplauzele naivilor. De acea, or cât de înălțătoare și sublime în concepțiuni, au fost cuvintele regești, ce au im­primat o slăvire a trecutului și o dorință pentru viitor, ele nu au putut răscoli în sufletele foștilor și actualilor Consilieri ai Tronu­lui entusiasmul hotărâtor al în­făptuirilor. Și cum ar putea fi altfel, când gândurile celor mai mulți sunt dacă nu tulburate, în tot cazul îngrijorate, pentru toate afacerile veroase în care sunt băgați, sau pe cari ei le patronează, când mușamalizarea afacerei Seletzki Skoda, întâmpină atâtea piedici și provoacă cu zi ce trece deslușiri din ce în ce mai boclu­­cașe, când desolidarizarea mem­brilor actualului guvern, pentru o acțiune de purificare, a cea ce nu ar trebui să fie­ începută de șeful partidului lor odată cu to­lerarea intrigilor pentru a se în­cerca compromiterea sa, provoa­că protestări din ce în ce mai numeroase,­­ când declarațiuni buclucașe de către vice-preșe­­dintele partidului la putere, au adus o nouă lovitură creditului țărei îndeajuns de compromis; — când prea trufașa enervare a vis­tiernicului, pentru că veniturile țării nu ajung să acopere risipa, cu care, regimul la putere, s’a o­­menit sa manipuleze fondurile statului, sa determinat să ia o măsură pripită și neîndestul de cugetată: refuzul brutal al trans­ferului, adică refuzul de a achita cuponul cetățenilor francezi-en­­glezi și alți cari și-au angajat e­­conomiile pentru a subscrie împrumuturile solicitate de Ro­m­­mânia, când ministrul nostru de externe și cu el colegii săi­ din țările aliate cu care s’a alcătuit Mica înțelegere, sunt desigur,­ serios îngrijorați că propaganda vecinilor noștri Unguri, pentru revizuirea tratatului de la Tria­non, ce ne a asigurat întregirea se întețește cu zi ce _ trece și is­­butește să stârnească interesul și simpatia partizanilor revizui­­rei tratatelor de pace, din marile puteri, pe când la noi în loc de contra-propagandă după asemă­narea celei ce o fac vecinii noș­tri, sunt certuri între oamenii noștri politici cu nesocotirea, ori­cărei demnități, în dorința de a deveni, Excelențe, și a se putea pricopsi pe spinarea Ță­rei, — când șefii partidelor­­ de opoziție, în loc de a se îngrijora și a se uni, pentru a impune la cârmă, pentru vremurile grele prin care trecem, cei mai capa­bili și experimentați fii ai aces­tei Țări, își consumă activitatea, în intrigi și lingușiri înjositoare la treptele Tronului, cerșind pu­terea pentru satisfacerea cliente­lei lor politice,­­ când dezmățul în imoralitate a ajuns la paro­xism și este tolerat și încurajat de sus, când nici o stavilă nu es­te pusă propagatorilor de idei subversive îmbrățișate de toți ale căror ambițiuni nu au găsit încă satisfacție, când justiția este întratâta desconsiderată, încât nici dregătorul ei nu’i mai res­pectă hotărârile, — când să to­lerează ca fonduri pentru alimen­tarea fundațiunilor culturale re­gale, să se realizeze pe urma în­­ființărei de jocuri de noroc, în­­tr’un Parc, care și el simboli­zează ca și Peleșul opera giganti­că a trecutului, înfăptuită sub domnia primului și în veci ne­­uitatului­ slăvit Rege Carol I, un­de, alături de trofeele, vecinie a­­mintitoare de virtuțile ostășești ale unui neam, pentru indepen­dența sa, apărarea și întregirea hotarelor se adăpostește mor­mântul Eroului necunoscut, măr­turia unei eroice epopee, plină de abnegațiuni sub conducerea unui Rege leal și martir, pentru cauză sfântă­ — când nu se în­­­țelege că prin această toleranță, din partea unui guvern de slu­garnici, cari nu mai știu să spu­nă ca altă dată: „Maiestate aias­­ta nu se poate” lasă să se pângă­rească ceea ce în Capitala Țărei simbolizează cea ce a relevat atât de elocvent urmașul a doi mari Regi, împingându-se neruși­narea până a se permite așeza­rea mesei cu jocuri de noroc condamnate de lege, în pavilio­nul din acelaș Parc la locul unde figurează înscrisă pe zid crezul închinat Țărei de întemeietorul Dinastiei române: „Am venit să creez un viitor. Credeți în mine, cum cred in voi“. — „înainte ca inima românească și lumea ne va judeca după faptele noastre“; când... dar câte să mai înșiruim, s’ar putea întâmpla să fie fără sfârșit, atât este de decăzut sim­țul datoriei către țară, al celor cari, de la întregirea hotarelor, au fost chemați să guverneze și au provocat înregistrarea celor mai crude decepții. Dar ceea ce este mai dăunător intereselor țării este încleștarea actualului regim la cârmă, după ce a dat în reiterate rânduri, do­vada complectei sale incapaci­tăți.Nu cei cari se încăpăținează într’o situație ce ’i măgulește și pe urma căreia folosesc, sunt mai mult de învinuit, ci cei cari-i tolerează și din considerațiuni meschine, nu fac gestul pentru alungarea nemernicilor și înlocu­irea lor cu cei cărora li să cuvi­ne, fiindcă trecutul lor este o chezășie pentru îndreptare, înapoi dar spre cei cari au su­praviețuit și contribuit la opera simbolizată prin Castelul Peleș, înapoi spre oameni a căror viața și probitate este chezășia că i­­moralitatea de care această țara este otrăvită de atâta amar de vreme va putea fi curmată. Numai așa înălțătoarele cuvin­te regești amintite, ce slăvesc trecutul și doresc viitorul, vor putea găsi adevărata lor înțele­gere și se va asigura rodnicia ce li se cuvine. Pentru aceasta se cere de la în­țelegători, să fie, cum au fost cei din trecut, adevărați Consilieri ai Tronului, cari să nu pregete, când este de înlăturat ceea ce nu trebue să fie, să rostească me­morabilele cuvinte amintite ale marelui patriot Lascar Catargiu, acceptate și ascultate de un Rege la apogeul glorioasei sale dom­nii. 1. Glogoveanu *em Ce nu ințelege d­­r­aida Comunicatul ministeru­lui de finanțe în chestia cuponului extern afirmă că România n’a înțeles niciodată să nu-și respec­te angajamentele și să-și renege obligațiile, și ofe­ră detentorilor de rentă 20 la sută în devize și 80 la sută în bonuri ale casei de amortizare pentru plă­țile semestrului al doilea al anului în curs. Firește că România nu este țara care să nu-și res­pecte angajamentele. Ac­țiunea d-lui Madgearu nu a fost de­cât o nebunie de unul singur, dezaprobată de toată lumea serioasă, dezaprobată de toată ța­ra care este geloasă de creditul ei și de bunul ți nume peste isolare. Dacă ministrul finanțe­lor în loc să vrea să facă acte de autoritate, ca în­­tr’un duel de supremație județeană cu d. D. R. Ioa­­nițescu, ar fi dus tratati­ve cu creditorii, arătând clar posibilitățile noastre și voința noastră de a fa­ce totul pentru a ne res­pecta angajamentele, ar fi obținut ușurările de plată de cari avem ne­voie. In situația de azi, după eroarea făcută,­­ elemen­tară grijă de interesele țării, reclamă imediate schimbări la conducerea ministerului de finanțe. Este evident și pentru cei mai orbi că după cele petrecute d. Madgearu poate fi greu crezut, și oricami ar fi dispozițiile conciliatoare ale credito­rilor străini față de Ro­mânia, nu actualul mi­nistru de finanțe este în măsură să obție cele mai mari ușurări de plată. să Numai d. Vaida nu vrea înțeleagă aceste lu­cruri elementare. Se sub­ordonează, ca de obicei, interesele țării interese­lor de partid și ambițiilor tuturor nebunilor. In definitiv, de ce s’ar proceda altfel? De vreme ce țara înghite și tace.... Daca măturoiul opiniei publice ar funcționa, toți madgearii ar fi zburat de mult de la locurile lor și multe din relele cari ne sufocă nici nu s’ar fi pro­dus. Noi tot sperăm însă că va fi o tresărire de con­știință românească și d. Madgearu va pleca. D. AL. VAIDA VOEVOD Alte măști, aceleași fețe Guvenul național-țărănist a căzut sub povara celor mai gre­le păcate și se va vedea în cu­rând că el a lăsat o situație atât de dureroasă, atât în inte­rior cât și în exterior, încât suntem amenințați să supor­tăm multă vreme consecințele. Vor veni din nou experții străini; din nou ei vor consem­na în rapoartele lor dezordinea în finanțele noastre și, ceea ce este mai trist, toată reaua cre­dință a dregătorilor noștri în gestiunea afacerilor publice. Un guvern pleacă întocmai ca o ceată de răufăcători, lă­sând victimele să se svârcolea­­scă în lacrimi și în suferințe. Altul vine la rând ca să conti­nue opera criminală a celor dintâi­ . Iată situația fidelă a țării noastre și care durează de prea multă vreme. Un popor ,oricât de robust, nu poate rezista la infinit unui astfel de tratament. Fără sancțiuni și fără mă­suri de apărare, nu există posi­bilitatea­ de îndreptare sau de alte reforme. Când puterile publice, legal­­mente organizate, renunță la datoria lor de a reprima crima fatal se naște în sufletul popo­rului setea de răzbunare. La noi, partidele politice au creiat și au desvoltat această stare de spirit, care ne poate duce la cele mai rele porniri și la cele mai triste urmări. La noi, noțiunea de guvern a rămas în mintea și în sufletul conducătorilor de partide și a partizanilor lor, acea­ veche și tistă concepție care se confun­dă cu interesul personal. Iar această confuziune nu poate aduce nicio schimbare de gândire și de conduită a oame­nilor de partid. Toate legile elaborate și vo­tate cu atâta ușurință și în­săși viața socială sunt conta­minate de această concepție detestabilă. Sclav al partizanilor și al clientelei de partid, un astfel de guvern nu poate să ia mă­suri de interes general. Nu poate să suprime cheltuelile i­­nutile, nu poate să reducă im­pozitele, nu poate să echilibre­ze bugetul, nu poate să supri­me abuzurile, traficul de in­fluență. Nu poate câștiga în­crederea populației și creditul în afară. Nu poate clar, să asi­gure ordinea în finanțe, mun­ca, onestitatea, economia, con­diții esențiale pentru amelio­rarea traiului populației. Miniștrii, parlamentarii, pre­fecții, primarii, sunt oamenii partidului, nu ai țării, fiindcă ei nu sunt desemnați de meri­tele și de capacitatea lor per­sonală, ci de clubul partidului și fiindcă sunt numiți și obli­gați să satisfacă nevoile parti­zanilor, nu nevoile obștești. Puțini sunt aceia cari știu că adevărata cauză a plecării din țară, în 1925, a­­ Pricipelui moș­­_­enitor, este datorită numai a­­c­­ Stui sistem și acestor meto­­­de guvernare. Principele nu Ța sfiit să o spună cu toată f­ran­cheza și cu tot curajul în interview­ul ce a acordat zia­ristului danez Borgh­olm și des­pre care am vorbit într’un pre­cedent articol. Trebue să constatăm cu tris­tețe, că nimic nu s’a schimbat în compunerea partidelor exis­tente și în sufletul partizani­lor lor. S’a spus că Suveranul a do­rit o regenerare a partidului național-liberal, în care scop d. Gh. Brătianu a pornit o acțiu­ne în acest sens. Dar, d. Gh. Brătianu și-a al­cătuit noul partid liberal, ru­pând din vechiul partid libe­ral multe elemente formate tot la vechea școală. In plus, d. Gh. Brătianu a mai adunat în jurul său încă o armată de partizani atrasă de perspectiva unei grabnice ve­niri la putere,­­ fiindcă, spre deosebire de vechiul partid li­beral ,noul partid regenerat proclamase monopolul ideii di­nastice. Nu mai departe decât ieri, a apărut în ziare un interview al d-lui Gh. Brătianu, în care spune vorbind de întregirea partidului: „Constat cu satisfacție că în­tregirea se face treptat prin numeroase adeziuni ce am pri­mit de „dincolo“, așa că forțele se regrupează.“ Avem dar, o „regrupare“ cu oameni de „dincolo“, adică, cu oameni cari sunt antidinastici, dacă ar fi să credem ce susțin d-sa. Nu vedem clar regenerarea, — fie a partidului întregit, fie a fracțiunii d-sale. Cât despre celelalte partide, toate, absolut toate, s’au des­prins din vechile partide, con­stituind fenomenul scizipari­­tății despre care am mai vor­bit. In astfel de condiții, cine mai poate crede că acești oa­meni, care și-au dat măsura capacității lor în precedentele guverne, au putut să se schim­be într’un interval atât de scurt? Poporul nu mai așteaptă ni­mic bun de pe urma unui gu­vern de partid. El așteaptă unirea tuturor oamenilor de bine răslețiți în toate partidele, căci numai așa se poate creia o nouă atmos­feră în țară în care munca să nu mai fie fără nădejde, meri­tul să nu mai fie înlăturat și onestitatea să nu mai fie in­sultată. Altfel, nici o putere din lu­me nu va putea opri curentele extremiste, cari s’au născut și la noi și cari cresc mereu. Ne trebuie un guvern tare și cu ’'"■"stigiu. G. IORGALA ■ BgBBgBgBB—gi Ut scumpi­­ara, puterea mea de muci ai paterea mea de m­­ire. Nicolae fiffipcsoi' Un guvern in panică Fapte ce se petrec sub ochii noștri, evidențiază că a venit timpul ca gluma guvernării Vai­da să ia sfârșit. Că continuarea acestei guvernări pregătește si­gur mormântul economic al ță­rii și că fiecare zi de prelungire a ei face tot mai dificilă, până la imposibil, guvernarea de mâi­ne, ce ar avea să se mențină pe linia ordinii și a autorității. Faptele . Contrar stăruințelor d-lui Ti­­tulescu , contrar protocolului în­cheiat în Februarie cu creditorii, și invocat de guvern pentru ju­stificarea moratoriului extern unilateral — protocol semnat de creditori cu condiția expresă a intrării în vigoare a acordului cu Geneva ; — contrar votului referitor acestui acord, dat de parlament în primăvară —, gu­vernul, sub presiunea d-lui Mi­­halache, își calcă toate angaja­mentele internaționale. Interesele de ordin electoral ale d-lui Mihalache au impus ca țara să nu piardă numai totul — conform unui vechi adagiu — ci și onoarea. Totuși, lucrurile nu sunt până aici prea neobișnuite. Politicianii noștri au confun­dat adeseori interesele țării cu in­teresele lor meschine de mo­ment. Extraordinarul acestui fapt este însă altul, întâi, nici partidul național­­țărănesc, nici d. Mihalache, nu mai reprezintă țara. Cu interesele ei cele mai vitale și cu viitorul ei se joacă deci un guvern care nu reprezintă decât niște cluburi întreținute cu ba­nii publici, în mod licit sau ilicit. Că avem a face cu interese de stat dintre cele mai delicate — în chestiunea cu creditorii — lu­crul este învederat prin panica ce a cuprins guvernul, în urmă refuzului categoric al creditori­­­lor de a trata reducerea cuponu­lui, fie reluându-se transferul parțial. Denunțând și înfierând cum se cuvine procedeurile d-lui Mad­gearu și demascând mistificarea adevărului în chestiunea tratati­velor, la care s’a dedat guvernul prin comunicatele interne, am fost calificați trădători. Iată însă că guvernul a intrat în panică și că acum promite toate concesiile, chiar transferul parțial, numai negocierile să fie reluate. Căci, în adevăr, prin comuni­­­catul de azi, guvernul propunei 20 la sută în devize și 80 la sută în lei, sub formă de certificate, cari pot fi însă schimbate în țară pe imobile, ceea ce pentru credi­­­tori însemnează încasarea ime­­­diată a creanței. Dar, cu toate concesiile d-lui Madgearu, creditorii nu mai stau de vorbă. Ei au părăsit Parisul. Rămâne de văzut, dacă stă­­ ruinile d-lui Auboin îi vor rein­­toarce. Creditorilor le stau la dispozi­­ție represaliile cu efecte sigure și imediate, și anume nimicirea aporturilor românești. In aceste condiții, mai poate rămâne formația Vaida la pu­tere, fără riscul capital al vieții economice naționale ? Nu s’a făcut o greșeală că nu a fost demisă imediat după 15­ August ? Se mai poate repara ceva, chiar demițând-o imediat ? Viitorul apropiat va arăta cât de „trădători“ am fost noi în atitudinea adoptată în chestiu­nea opinrei transferului. J 1. ' Presa iugoslavă Ungariei in Ziarul „Novosti“ se ocupă într-un lung articol cu politica Ungariei în Europa centrală, în care constata că Ungaria nu urmărește o colabo­rare reală pe terenul economic cu celelalte state din această parte a Europei. O dovadă a acestei reali­tăți formează și călătoria ministru­lui de externe ungar Kanya la Pa­ris, care a avut de scop a convinge factorii hotărîtori francezi că Un­garia nu vrea să se înțeleagă cu în­treaga Mica Antantă, ci numai cu diferitele ei componente. Această dispozițiune crează o situație des­tul de nefavorabilă așa zisei cola­borări central-europene. Trecând la rezervele politice pe care Ungaria le face la rezolvarea problemei dunărene, ziarul „Novo­sti“ spune că Ungaria nu a învățat decât foarte puțin în ultimele de­cenii, deoarece continuă în politica ei imperialistă, care tinde la robi­rea de popoare și teritorii străine Ungaria actuală nu este conștientă că de fapt granițele ei actuale co­respunde granițelor țării pe ca­re Ungurii au ocupat-o în timpul veni­rii lor în Europa, fapt care a fost recunoscut și de istor­icianul ungur prof. Fr. Eckhardt. Ziarul amintește raporturile anterioare ale lui Ká­nya cu Viena, precum și filogerma­­nismul actualului ministru de ex­terne ungar și spune că pentru Un­garia este o adevărată nenorocire, păstrarea vechilor tradiții și a ve­­chei mentalități față de popoarele vecine. Cu prilejul vizitei lui Ka­­­nya la Paris s-a putut constata, că Franța cunoaște bine situația din Europa centrală și că bărbații de Stat unguri nu cunosc suficient di­plomația franceză. Kanya a fost și politica Europa centrală trimis la Paris cu declarațiile lui Goemboes ce nu sunt susceptibile a servi apropierii dintre Ungaria și tarile vecine. La Paris nu a găsit în­să comprehensiune pentru concep­­țiile sale, în special nu pentru teza revizuirii tratatului de pace. Cală­toria la Paris a confirmat din nou, că Ungaria nu se poate considera mai presus de vecinii săi, ci trebue să se străduiască pentru o colabo­rare cu ei. Este însă greu a se aș­­tepta de la unguri o tendință since­­ră de apropiere și colaborare. Da­­că Ungaria ar fi dorit o colabora­­re cât de mică în Europa centrală, ea ar fi fost de mult realizată, a­­vând în vedere dorința de conlu­­crare pe care Mica Antantă a ex­primat-o la toate prilejurile. Dar Ungaria urmărește o situație de pre­ponderență asupra vecinilor, înstra­­narea teritoriilor lor. Astfel înțeleg, ungurii rezolvarea chestiunii dună­rene, care din punct de vedere po­litic este de mult rezolvata pentru toți vecinii Ungariei. Despre acea­sta s’a putut convinge și ministrul Kanya la Paris. Amiciție franco-italin­ă PARIS, 29 (Radul).­­ La Verdun a sosit o delegație de 60 foști com­batanți italieni din Genua. Ei au fost primiți de foștii combatanți francezi și de primarul Verdun-ului, care a vorbit despre aspirațiile po­porului francez și a făcut urări pen­tru potolirea spiritelor. Delegația italiană a mers apoi în pelerinaj la Duaumont unde a a­­prins flacăra eternă la osuarul na­țional. Socialism, parlamentarism burghez, corporatism și fascism și astfel, întreprinderile intrând dată cu dispariția liberului în criză, lucrători» și funcția­ 1 schimb și cu scăderea exportu­­­­rilor de m­oduse industriale, o­dată cu autarhiile. Pretinsul internaționalism so­cialist era numai o fațadă. So­cialismul era internațional nu­mai cu scop material de reali­zat imediat, iar nu ca scop i­­deal final. El nu ținea în realitate revo­luția mondială și realizarea u­­nei ordini sociale mai echita­bile pentru toate popoarele glo­bului, ci exploatarea, printr-o temeinică organizare sindicală și politică, a burgheziilor na­ționale. Era fatal deci ca odată cu slăbirea acestor burghezii, să decadă și socialismul. Socialismul a fost numai o organizație profesională și po­litică pentr­u apărarea interese­lor materiale imediate ale cla­selor de salariați. Deosebită în aparență, dar i­­dentică în fond, este problema parlamentarismului democra­­tico-burghez. Sub regimul liberului schimb și a concurenței nestăvilite, ce­­fatală, o­­tățeanul burghez nu putea fi Fenomenele paralele în timp au totdeauna cauze comune. In domeniul politic și social ac­tual, legea aceasta se verifică sub ochii noștri. Fenomenele politice paralele de cari vrem să vorbim în cele ce urmează, sunt: decadența socialismului și a parlamenta­rismului democratic și dezvol­tarea corporatismului și a fas­cismului, înțelege prin socialism disci­plinele politice intitulate socia­lism democrat, marxist, etc., cari au conviețuit alături de al­te discipline politice, în statele capitaliste dezvoltate, adică în acele state în care socialismul a fost până eri o realitate: An­glia, Franța, Germania, Belgia, Italia, Austria, Cehoslovacia și Polonia. Afara de Anglia și de Franța, în care socialismul încă mai pâl­pâe și afară de Cehoslovacia și Belgia unde el se ține mai bi­nișor, în celelalte țări socialis­mul a fost aproape complet desfințat. In ultimele zile i­a scândura și socialismului sunat au­striac. Cauza materială și nemijloci­tă a dispariției socialismului, trebue căutată în reducere ex­porturilor industriale ale țări­lor respective. Socialiștii apu­seni se recrutau exclusiv din­tre lucrători și funcționari. Este adevărat că la masele socialiste participau și lucrătorii și func­ționarii industriilor și comer­țului cu debit pentru interior, dar faptul acesta nu infirmă observația de mai sus. In măsura în care exporturi­le țărilor industriale scădea, e­­chilibrul intern al valorilor ma­­nufacturatelor se dezorganiza narii respectivi le urmau soarta. Invers, în măsura în care, în vremurile normale, mai ales înaintea războiului, exporturile țărilor industriale creșteau­, în­treaga lor economie sălta, im­preună­­ cu nivelul traiului so­cial și socialismul lua o dezvol­tare tot mai mare. Avem astfel a face cu o ecua­ție: dezvoltarea socialismului mergea în raport direct cu creșterea exporturilor industria­le ale țărilor respective și in­vers. Ecuația aceasta se adevereș­te și mai bine, dacă ne gândim ca țările mai industrializate, deci cele cu exporturi mai mari de manufacturare, aveau și cele mai puternice partide socialiste: întâi Germania, apoi Anglia, a­­poi Belgia și ceva mai în ur­mă Franța, Italia, Polonia și Cehoslovacia. Fenomentul socialismului este deci propriu organizației eco­­nomico-sociale burghezo-capi­­taliste, în regimul liberului schimb. Dispariția lui era decât o individualitate, în câm­pul producției. Gruparea cetă­țenilor în partide avea de bază realizarea aspirațiilor lui eo­nomice și sociale. Mai mult sau mai puțin, par­tidul politic reprezenta fatal o aglomerare de pături sociale, învecinate cu interese. Dar odată cu dezlănțuirea crizei, lucrurile s-au schimbat. Producția, redusă tot mai mult­ pentru a se potrivi aproape nu­mai pieței interne, în acelaș timp cu dezvoltarea mijloace­lor de producție, a făcut din concurență — factor de progres individual până aci — un fac­tor de ruină generală a indivi­dualităților economice. Păturile burgheze producă­toare, în loc de nevoia unei con­curențe cât mai libere, simt a­­cum nevoia unui solidarism, a unei asigurări de debușeuri și de prețuri minime, cu un mini­mum de rentabilitate, cu efecte egale pentru toate individuali­tățile producătoare. Și aceeași nevoe pe care o simt producătorii întreprinză­tori, o simt și salariații lor, lu­crătorii și amploiații, întreprinderile ne mai fiind prospere lucrătorii unei cate­gorii de producție nu se mai a­­între ei, pentru a im­pune tuturor industriașilor res­pectivi. Procedând astfel, i-ar ruina pe întreprinzători, ruinându-se înșiși. Ei nu pot cere nici socializa­rea întreprinderilor, căci fie sub administrația patronilor particulari, fie sub a lucrători­lor, piața de desfacere fiind aceeași, întreprinderile nu ar fi mai rentabile nici socializate. Lucrătorii cutărei uzini, care abia își târăște existența, au in­terese identice, în linii genera­le, cu patronul lor, ca uzina să nu se închidă și ei să aibă mai departe de lucru. Aproape zil­nic se înregistrează la noi in­tervenții de lucrători pe lângă ministerul industriei, să permi­tă contingente mai apreciabile fabricilor respective, ca acestea să nu se închidă. Așa a fost cu Reșița, cu Pe­troșanii și acum în urmă cu fabricile textile. (Continuare în pagina Il-aJ

Next