Epoca, martie 1934 (nr. 1533-1559)

1934-03-01 / nr. 1533

Hr. 1533 3 lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII fie primesc la ad­icația ziarului și la i­d­. agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Joi 1 Martie 1934 Ziir al partidului conservator. - Fondat in anul 188S de NICOLAE FILIPESCU­ Reformele fiscale Expunerea de motive a pro­ictului pentru modificarea contribuțiilor directe eviden­țiază o stare de spirit cu totul nouă la gospodarii finanțelor noastre publice. Pentru prima dată de la dez­lănțuirea, crizei economice mâ­nuitorii finanțelor noastre pu­blice încearcă să mulgă vaca numai atât cât trebue. Noi totuși ne îndoim că de­grevările anunțate de d. Stă­­nescu sunt simțitoare. Dar în acel­aș timp nu pu­tem tăgădui că d-sa a realizat oarecari degrevări și înțelegem că dacă nu a mers mai adânc, e pentru că nu s’a putut. Un ministru de finanțe are azi o sarcina ingrată. El tre­bue pe o parte să aducă ușu­rări contribuabililor, iar pe alta să satisfacă toate nevoile aparatului de stat, înmulțite în ultimul timp prin necesita­tea dotării urgente a armatei. In asemenea împrejurări, oricâtă bunăvoință ar avea un ministru de finanțe, el nu poa­te face mare lucru. Acestea sunt considerațiile ale căpătâi cari au determinat modificarea contribuțiilor di­recte. In al treilea rând, d. Slăves­­cu realizează prin acest pro­ect o raționalizare și o siste­matizare a acestor impozite. Și dacă modificările de fond ale vechei prea adânci, fiscalități nu sunt cele de formă sunt în schimb impresionante. E destul să amintim în acea­stă privință desființarea fai­moaselor comisii de impunere ale căror hotărâri întârziau până în anul bugetar urmă­tor, împiedicând mai degrabă decât grăbind intrarea impo­zitelor. Rașca faptul că aceste comi­sii nu erau decât surse de ve­nituri pentru membrii lor, cu complicitatea contribuabililor, pe spinarea tezaurului. Contopirea impozitului glo­bal cu cel elementar, contopi­rea cotelor adiționale și înca­sarea impozitelor pe anul în curs la veniturile acestui an, iar nu în raport cu veniturile celui expira­t.. supt tot atâtea inovații fericite, menite a de­parazita aparatul financiar. Reformele d-lui Slăvescu sunt bi­ne venite. Vom vedea continuarea lor la impozitele indirecte unde sunt de­ făcut modificări cu a­­devărat importante atât de fond cât și de formă. Fiscalitate draconică in Statele Unite Camera reprezentanților a votat și a trimis Senatului un proect de reformă a legii impozitului pe venit care va lovi mai ales marile venituri și va împiedeca frauda fiscală. Produsul cestei legi pentru buget e socotit la 258 de milioane de do­lari. Alte 10 milioane vor rezulta din intensificarea controlului. Im­pozitul va fi de 4 până la 4000 de dolari. Veniturile mai mari de 4000 de dolari vor fi lovite de un impozit progresiv, care începând de la 4%, va atinge 53% pentru veniturile care depășesc de un milion de dolari. Pierderile din capital nu vor putea fi scăzute din veniturile taxabile. Taxa de 35% pe câștigările ne­împărțite de societăți, va trebui să aducă tezaurului 25 milioane de do­lari. Cum a fost primită reforma valutară în cercurile economice și opinia publică cehoslovacă Reforma valutară, adică reduce­rea conținutului, aur al coroanei ce­hoslovace, a format in ultimul timp obietatul celor mai vii dezbateri în toate cercurile economice și politi­ce cehoslovace. .S’au exprimat, te­meri că această măsură va duce la o scădere a depunerilor la băncile de economii, la o creștere a prețu­rilor pe piața internă, etc. Cu aceste argumente au operat în special ad­versarii reformei. Adepții reformei au insistat, din contră, că după re­ducerea parității aur a coroanei, viața economică a Cehoslovaciei se va anima considerabil și că pentru Cehoslovacia, care este un stat al industriei de export, vor interveni noui posibilități­ de desfacere, de­oarece prețurile produselor cehoslo­vace vor deveni mai ieftine pentru cumpărătorii străini. In zilele celei mai mari încordări, când­ proectul guvernamental al re­formei a fost dat publicității și când au avut loc dezbaterile din parla­ment in jurul său, polem­­­eile au fost deosebit de vii, iar presa cehoslo­vacă a fost plină de articole asupra reformei. Aproape nici un proect de lege din ultimul timp n’a provo­cat un astfel de interes în cercurile largi ale opiniei publice, ca proec­tul reducerei­­ conținutului aur al co­roanei. Lupta în jurul acestui pro­ect s’a oglindit și în viața comerci­ală. Timp de câteva zile s’au obser­vat la magazinele din orașele ceho­slovace, mari cumpărături de măr­furi ale acelora cari s’au temut că prețurile in detail se vor ridica du­pă efectuarea reformei. LINIȘTIREA PUBLICULUI In prezent, când stabilirea nouei parități a devenit realitate, vâlva produsă la început s’a liniștit com­plect. Cercurile largi ale opiniei pu­blice au început să se convingă, că schimbarea conținutului aur nu se­ manifestă prin nimi­c pe piața i­n­­ternă și că în cazul cel mai rău, in­fluența ei pe această piață va fi ne­însemnată. Temerile de scumpire S-au liniștit și în urma măsurilor energice luate de guvern împotriva oricărei ridicări nemotivate a pre­țurilor. Nu numai cercurile guver­namentale, dar și păturile largi sunt conștiente, că pe piața internă­­ ce­hoslovacă, nu există nici un fel de condiții reale pentru o creștere a prețurilor. In convorbirea avută zilele aces­tea cu ziariștii, primul ministru Ma­­lupetru a accentuat, că printre de­ponenții cehoslovaci n’a intervenit nici un fel de neliniștire, depunăto­rii nu s’au neliniștit, iar depunerile au rămas intacte. De fapt psihoza neliniștei n’a cuprins decât un nu­măr neînsemnat de cumpărători. In ultimul timp asigură și cercu­rile economice competente cehoslo­vace că și acolo uue va fi vorba de produse fabricate din materii prime importate din străinătate. Cehoslo­vacia cumpără în străinătate, rela­tiv puține materii prime. In afară de aceasta are pentru un timp înde­lungat mari cantități de materii pri­me străine. In ultimul timp Banca Națională cehoslovacă a eliberat de­vize străine de 300 mil. kc., care au fost întrebuințate in cea mai mare parte pentru Cumpărarea de materii prime. Depozitele existente de ma­terii prime vor înlesni ca să se fa­­brice încă mult timp, produse cu a­ Ăi­­i? §? arti­­colele importate din străinătate, nici ele nu vor înregistra o scumpi­re pe piața internă. Cercurile guver­namentale au amintit, că aceste ar­ticole sunt împovărate de mari taxe vamale și că în caz de nevoc se vor ușura aceste taxe, ca astfel sa­­ se producă o scumpire. Precum Se ve­de, sunt destule motive, ca populația cehoslovacă să fie liniștită în ce privește chestiunea prețurilor. INDUSTRIA ASIGURĂ MENȚINE­REA PREȚURILOR O mare atenție naște în ultimul timp atitudinea diferitelor întreprin­deri industriale, cari anunță că deși materiile prime se vor scumpi, ele nu vor majora prețul produselor lor. Inițiatorul acestor acțiuni a indus­triașilor a fost Jean Bata, fratele defunctului Tomas Bata, încă în pri­ma zi după votarea reformei valu­tare, întreprinderile de încălțăminte Bata au anunțat, că prețurile pro­duselor lor, care­­ au scăzut în ulti­mul timp considerabil, nu vor fi majorate întru nimic. Lista indus­triașilor cari aderă la această acți­une a menținerii prețurilor vechi, devine tot mai mare și este sigur, că această atitudine se va generali­za, întreaga presă salută cu simpa­tie acțiunea industriașilor, sublini­ând că toți producătorii ar trebui, să urmeze acest exemplu de înțele­gere a datoriilor cetățenești. Presa cehoslovacă caracterizează modul cum a fost primită de popu­lația cehoslovacă, reforma valutară, ca o manifestare a conștiinței și dis­ciplinei naționale. — — 11 Problema dezarmării ROMA, 27 (Europa press). — Sub- secretarul de stat al ministerului de externe englez d. Eden a avut o lunga întrevedere cu d. Soragna, șeful delegației italienești la Socie­tatea Națiunilor. Seara d. Eden a participat la di­neul oferit de ambasada franceza. Ziarele inspirate de guvernul ita­lian afirmă că in cursul convorbiri­lor pe care le-a avut d. Eden cu d. Mussolini s’a putut constata iden­titatea de vederi între Italia și An­glia precum și voința comună de a face totul spre a se ajunge la o so­luție în chestiunea dezarmării. Pre­sa fascistă afirmă că s’a realizat astfel o perfectă solidaritate între Italia și Anglia și că din această cauză sunt justificate speranțele în reușita acțiunei d-lui Eden. Soluția definitivă a rămas însă în mâinile Franței, unde d. Eden va sosi în cursul zilei de Joi. Ziarele inspirate de guvern mai declară că guvernele englez și ita­lian, in calitate de semnatare ale pactelor de la Locarno, vor oferi în­tărirea tuturor garanțiilor cuprinse în acel pact spre a convinge Franța de a primi o propunere de compro­mis în chestiunea dezarmării. Conversiunile viitoare Greutățile întâmpinate de guvern cu prelungirea moratoriului, s'au hotărît să ia taurul de coarne a­­ducând proectul defini­­tiv de conversiune înain­tea vacanțelor de Paște. Nimeni nu știe ce va fi acest proect. Nu știu nici d. Brătianu, nici d. Tătă­­răscu, nici măcar d. Ale­xandru Ottulescu însărci­nat să-l întocmească și să-l susțină în fața Came­rei. „Conversiunea va fi cât mai largă”, iată tot ce se poate spune deocamdată, precum o democrație tre­bue să fie integrală. Se mai poate ghici că legea Tătărăscu nu va fi ultima în felul său. Pre­cum fiecare ministru de instrucție publică are pro­ectul său de organizare a învățământului, fiecare guvern își va avea proec­tul său de conversiune. Despre ce se vorbește cu alegătorii dacă dispa­re acest subiect de con­versație re­ală? La anul vom avea deci o nouă lege de conversiu­ne, peste doi ani asta și așa mai departe. Ceia ce este iară ușor de ghicit, e că fiecare depu­tat și senator știe de pe a­­cuma grație cărui amen­dament va beneficia de lege. Principiile nu se cunosc dar amendamentele sunt întocmite. Pentru ușurarea sarci­nei sale își propune gu­vernului să renunțe la ori­ce proect al său și să se mulțumească cu clasarea pe ordine alfabetică a tu­turor amendamentelor. Ar fi într’adevăr o lege din inițiativă parlamen­tară. Sub d. Argetoianu, ra­portorul amendamente­lor era d. Stoianovici, sub național-țărăniști d. Pe* târcă, rămâne să vedem cine își va câștiga acest titlu de glorie sub libe­rali. Omenirea rămâne ace­iași. Până la d. Argetoianu avea însă ceva mai mul­tă rușine. GRIGORE FILIPESCU •um Descentralizarea comerțului de devize și stabilizarea Măsura descentralizării co­merțului de devize, care până acum constituia monopolul Băncii Naționale, nu a putut fi încă aplicată. Banca Națională, nu a căzut încă de acord cu băncile par­ticulare asupra amănuntelor noului regim al comerțului de devize, descentralizat. Dificultatea cea mai mare stă în faptul că descentrali­zarea ar duce la slăbirea con­trolului devizelor ce trebue să intre în țară din export. Cea mai mică slăbire a a­­cestui control ar duce pe de o parte la evazia capitalurilor naționale, prin mijlocirea ex­portului­­ de mărfuri, iar pe de altă parte la deprecierea leu­lui, prin cedarea devizelor ob­­ținte de exportatori așa zisei burse negre, pe un curs al leu­lui mult inferior cursului le­gal. Deja acum, cu controlul se­rios exercitat de Banca Na­țională, cunoscătorii că în bursa neagră s-ar afirmă găsi devize la discreție cu un agio de 20—25 la sută . Deprecierea în raport cu de­vizele apreciate a schimbului național ar contribui ca leul să aibă două cursuri: unul — redus cu 20—25 la sută — pentru tranzacțiile în le­gătură cu importul și expor­tul și altul — cel legal, cel de stabilizare — pentru tranzac­țiile strict interne. * Dar această situație nu ar dura mult. In câteva luni cursul intern al leului s’ar o­­rienta după cel extern. Traiul s’ar scumpi, dar fără ca în a­­celaș timp circulația economi­că să crească. Și concomitent cu această scumpire a prețului produse­lor interne, deprecierea lui în bursa neagră s’ar leu­ac­centua. Echilibrul bugetar, chiar a­­șa șubred cum e azi, s’ar ni­mici și întreaga viață econo­mică, ar trece prin cutremurul provocat de devalorizarea de fapt a leului. Trebue să reținem că des­centralizarea comerțului de devize e incompatibilă cu sta­bilizarea monetară, atunci când convertibilitatea mone­­tei este în fapt suspendată, cum e la noi. " De acea credem că se va re­nunța la ideea descentraliză­­rii; iar dacă noua conducere a Băncii Naționale găsește po­­trivt să vină în ajutorul insti­tutelor particulare de credit, ea nu poate, nu numai să re­nunțe la control, dar nici mă­car sari slăbească. Ceea ce­­ s’ar putea face pen­tru ajutorarea­­ institutelor de credit, în legătură cu comerțul devizelor, nu­ ar putea depăși dislocarea secției de devize de la Banca Națională și mutarea ei la băncile martir­ilare. Adică ,sub raportul comer­țului de devize, secțiile res­pective ale băncilor particu­lare să devină un fel de su­cursale ale Băncii Naționale, nu numai controlate zilnic de aceasta din urmă, dar chiar administrate și conduse direct de ea, prin personalul ei pro­priu. Repetăm că orice slăbire a­­dusă strieteții controlului de­vizelor, ar amenința stabilita­tea de fapt a leului. I. DIACONESCU Un ziarist democrat, comentând compunerea guvernului. Doumergue cade pur și simplu în admirație și extaz față de destinderea din Fran­ța, față de noul gest de concordie al conducătorilor politici francezi. Și negreșit se regretă, că nu se văd și la noi pupături și nu intervine in sfârșit acea mult dorită destindere politică. Se uită însă să se spună, că in Franța acel gest de concordie, a fost­ îndată pecetluit prin arestarea deputatului Bonnaure și a altor personagii implicate în afacerea Staviski. Se pierde din vedere fap­tul, că în Franța destinderea acea­sta nu a fost și nu este câtuși de puțin sinonimă cu mușamalizarea hoțiilor și a­ escrocheriilor săvârșite de oamenii politici. Căci la noi, când se chiamă în ajutor destinderea, nu se are i­ lciere altceva decât mu­șamaua uriașe, care să acopere și să înăbușe toate pungășiile știute, descoperite și anchetate. La noi, prin destindere se înțelege o tran­zacție din cele mai puturoase. Chiar mai dăunăzi, fostul primar al mu­nicipiului București, spunea, apa­­răndu-se: „Am acte pentru edili, cari cum­părau de zeci de milioane lei auto­mobile și camioane pentru primă­rie, de la o singură societate, unde ei erau acționari și membri în con­siliul de administrație. Am acte de edili liberali, cari și-au vândut ma­șina la primărie; am acte de edili liberali, cari și-au­ vândut recolta la ateliere cu preț ridicat, deși con­siliul comunal anulase licitația pe un preț mai mic, pe motivul că era prea scumpă, etc., etc“. Cum se vede, noi Românii dela război încoace am trăit tot într’o destindere. S’au tot adunat acte compromițătoare în contra adver­sarilor politici, dar nu pentru a-i da pe mâna parchetului, ci numai pentru a-i reduce, la nevoe, la tă­cere. Așa s’a procedat și cu aface­rea silingilor, și cu Skoda și cu alte afaceri mari și mărunte. De aceea, la noi s’a văzut mereu încurajată pofta de hoție și jaf. De aceea, nici nu sunt luate în serios nici anche­tete, ce sunt trâmbițate pe la dife­rite autorități. Se știe, că doar se ridică puțin capacul și îndată se pune iarăși la loc, pentru ca ema­­națiunile pestilențiale­, țâșnite din haznale pentru un moment, să fie din nou înăbușite. Lozinca destin­derii este la noi: Taci, ca să tac și eu. Eu unul, însă tot mă mir de un lucru, și anume că atâția, deputați, aparținând unor mici grupări, cari n’au apucat încă să se înfrunte din patina cu miere, n’au ridicat glasul împotriva, atâtor hoții și tâlhării săvârșite de protejații partidelor zise de guvernământ. De ce, de, de exemplu, deputații ă­lui profesor duza, ai gărzii de fier și mai ales cei câțiva socialiști din trecutul parlament, nici un cuvintel nu au rostit asupra atâtor afaceri, mur­dare, de atâtea ori trâmbițate ori presă? Oare și aceștia, să fie de pă­rere că trebue mereu să se întindă, mușamaua destinderii? In orice caz, fapt este că prin destindere la noi se curmarea înțelege în primul rând urmărilor și anchete­lor în curs s’au­ în proect. Și chiar prin presă, când pe neașteptate se mai dă alarma asupra unei afaceri, scopul este să se pună călușul în gura unor adversari amenințători. Așa, de exemplu, din chiar senin s’a mai adus vorba într-un răspândit ziar despre afacerea seringilor, a­­dăugându-se însă, că vinovații nu pot fi pedepsiți din cauza neclari­tății legii? Auziți, ce glumă: Hoții prinși, scapă de pușcărie, „fiindcă, legea e neclară! Dar ei­ continuă să­­stea în locuri înalte, c­u toate că sunt dovediți ca hoți! Intrali sens, eu nu văd cum s’ar putea lua la noi cuvântul acesta al destinderii. Afară numai, dacă gu­vernul, deși având o gardă de 300 deputați, și-ar părăsi punctele de căpetenie din programul său, pentru a dobândi în favoarea legilor ce va propune, și voturile celor 87 repre­zentanți ai partidelor de opoziție. Ceea ce ar însemna o abdicare, iar nu o destindere. Banu Mihalcea Gânduri descătușate Destindere ori mușama? fit scumpa tara, puterea mea ac manca si puterea mea ac­tomre. Nu­ era« ruipcsot E nevoe de atmosferă sănătoasă Pentru d-nii miniștri ai justiției și instrucțiunii Zilele acestea, în Senat, s’­i repus chestia C. Stere. Nu voiu lua eu apărarea profesorului C. Stere, însă, fie-mi permis, să ma’ntreb: dacă e necontestat că o atmosferă imorală pestilenția­lă este deja o vreme în țara a­­ceasta, se da­torește ea numai nesancționării cazului Stere ori și altor cazuri? Așa, de pildă, de ani de zile, un profesor de facul­tate, plătit pentru a forma de pe catedra sa de drept civil educa­ția generațiilor de tineri, viitori magistrați și avocați, pentru a le modela cugetul și spiritul in sen­sul ordinei publice și sociale, deci pentru respectul obligațiilor, nu numai că nu-și îndeplinește această misiune, dar are o acti­vitate cu totul contrară scopului catedrei sale și anume de a ține adunări, în care face lecții de neplata datoriilor, în care cei cari și-au dat cu împrumut mun­ca lor, sunt tratați cu epitetele de hoți, bandiți, cămătari; ba în­că își permite, în chiar o sală de ședință a tribunalului notarial (Ilfov) de a lua la bătae pe un avocat, care nu era vinovat de­cât că își făcuse datoria. Și când­ mai este bine știut, că acest domn înnainte de războiu era cunoscut prin sărăcia lui mo­destă care îl onora, iar în anii din urmă, după marele războiu s’a îmbogățit, vertiginos, fiind proprietar de tablouri de ve­de artă, mașini somptuoase, case, vii, moșii, cu banii luați prin cap­tarea bunei credințe a creditori­lor săi... deveniți astăzi boți, bandiți, cămătari, numai pentru­că și-au adus aminte că au și ei dreptul la ceva măcar din ne­număratele și imensele proprie­tăți deținute azi de debitorul lor Em. Antonescu. Ei bine, dacă legea trebue să fie lege pentru toată lumea și mai ales pentru aceia cari sunt presupuși că o cunosc înnaintea oricărui muritor de rând, de ce de toate faptele de mai sus, care cad perfect subt prevederile le­gii din 2 Aprilie 1930­­, apărarea liniștei și creditului țării, nu s’a sesizat, chiar mai de mult nici un organ de represiune, care cu atâta ușurință se sesisează une­ori de fapte mult mai puțin gra­ve și care are datoria de a tri­mite la locul lor pe indivizii cari sunt de natură a tulbura sigu­ranța statului, ordinea publică, liniștea cetățenilor, sau ating în­crederea în creditul statului și constituesc un pericol și tulbu­­rare pentru creditul public și privat?! Intr’o atmosferă atât de vicia­tă, atât de pestilențială, ca aceea formată de un Em. Antonescu cu afișe pe străzi, cu vorba peste tot, (în Capitală și în provincie) să ne mai mirăm că tineretul că­ruia i s’au dat dascăli și educa­tori de felul unui Em. Antonescu, a ajuns să-și facă dreptate nu­mai cu revolverul, pentru că să avem pierderi ca aceea resimțită de țara întreagă, în persoana lui I. G. Duca? Când statul își per­mite luxul de a plăti un profesor care din creditori să facă hoți și bandiți, care să învețe pe cetă­țeni nu cum să fie mai corecți în împlinirea datoriilor lor ci cum să se fure, cum să se tragă­­pe sfoară mai artistic unul pe altul și care să-și bată adversa­rul avocat chiar în templul ju­stiției, când de aceste atât de în­semnate fapte nu s’a sesizat și nici nu se sesizează nimeni, nici ministrul justiției, nici cel al in­strucției, mai putem avea preten­tului, trăiește în libertatea mișcări­lor. El are o singură obligație, pen­tru care știe că vine la școală, a­­cela de a profita, deci de a fi atent. Nimic nu este desigur mai dure­ros și mai paralizant pentru func­țiunile creerului unui elev, decât i­­mobilitatea fizică. Nemișcarea în bancă impusă în mod forțat de disciplină, duce la o stare de toropeală, de oboseală sau de reverie, care-l face cu totul re­fractar atenției. Care este deci rezultatul imobili­zării elevilor în timpul lecțiilor? Copilul te înșeală printr-o apa­rență de falsă concentrare a aten­ției, atunci când tocmai gândul lui hoinărește leneș și distanțat de su­biect. Or, arta școalei active constă toc­mai în acea psihologie a profesoru­lui de a captiva pe elev, de a ataca în mod indirect și de a aduce la mat­că activitatea lăturalnică a școlaru­lui, fără însă ca acesta să simtă con­strângerea, impusă. Asistând­ la asemenea lecții con­duse de priceperea subtilă a d-lui Ghidionescu, mi-a venit în minte ția de a cere tineretului să fie ceea ce i s’a predicat de pe ca­tedră și dela toate tribunele ca să nu fie? Desigur că nu. Iată de ce, un modest cetă­țean, care o viață întreagă ca profesor, la cursul său de istorie, a predicat tineretului numai îm­plinirea datoriilor în mod co­rect, la bază n’a uitat că avoca­­tura-i tot un apostolat, iar în cli­pa de față, președinte al Asoc. g­ le a creditorilor, adică a ace­lor nefericiți, de pe urma cărora un Em. Antonescu este astăzi deținătorul atâtor bunuri, fără al­tă explicație decât buna credință a victimelor sale, cere astăzi d-lor miniștri ai justiției și ins­trucțiunii, ca fiecare să-și facă datoria în resortul său — cel pu­țin d-lor cei de astăzi — dacă predecesorii d-llor n’au avut timp cât de puțin să se ocupe și de a­­ceste mărunțișuri. Este timpul, ca să se ia măsuri imediate și efective pentru reve­nirea la o atmosferă mai sănă­toasa decât cea în ființă. Activitatea lui Em. Antonescu se încadrează perfect în legea pentru apărarea liniștei și credi­tului țării din 2 Aprilie 1930. De asemenea, în legea învățămân­tului sunt sancțiuni pentru ca­zuri speciale ca acela arătat mai sus. Așteptăm și vom reveni. Prof. V. VLADESCU, avocat In jurul ultimului asasinat Un ziar de dimineață publică lista crimelor petrecute în ulti­mul timp in Capitală, ’își rămase nedescoperite. E, în adevăr, iițelul cam lân­gă lista aceasta. Asasinii nu sunt, de obicei oameni prea isteți și chiar dacă ar fi n’au posibilitatea aranjării tuturor amănuntelor a­­sasinatului pe care de altfel în majoritatea cazurilor nici nu-l intenționează. Neprevăzutul in­tervine și dacă asasinii nu lasă în casa crimei chiar cărțile lor de vizită, ei lasă totuși suficien­te urme pentru a ajuta primii pași ai anchetatorilor. Nu vom trage, totuși conclu­zia insuficienții serviciului de si­guranță al Capitalei. Poate că misterul care învălui atâtea cri­me se datorește numai unui fa­tal concurs de împrejurări. Și aiurea multe crime rămân în­văluite în mister cu toată dibă­cia necontestată a unor polițiști experimentați. Dar voim să subliniem în a­­ceste rânduri altă insuficiență, a­­ceastă neîndoelnică: insuficiența serviciului de pază. Casa în care a fost asasinat deputatul Eusebiu este la răs­cruce de drumuri, între strada Berzei și bulevardul Dim­on Go­­lescu, în plină lumină și într’un sector de mare circulație. Ope­rația forțării ușii trebue să fi durat destul de mult. Apoi detu­năturile. Apoi dintre cari unul fuga asasinilor, cu capul gol. Cum n’au fost văzuți? Aproape să crezi că n’a in­trat și n’a ieșit nimeni din casa asasinatului, dacă n'ar fi urmele lăsate de asasini. Să nădăjduim că măcar acea­stă ultimă crimă nu va rămâne misterioasă. In orice caz este ceva de reorganizat în serviciul de pază al Capitalei. Seminarul pedagogic din Cluj și din București Am revăzut după 10 ani Clujul. Aceiaș atmosferă de maghiarism predominant. Firmele maghiare i­­nundă străzile. Pretutindeni limba lui Arpad îți scârțâie în ureche sa­cadat și supărător. In vitrinele ma­gazinelor indicațiunii și reclame ne­cunoscute pentru bieții români care nu adulmecă o iată din scrierea­ a­­ceasta uralo-altaică cu mulți­i greci și cu acente disperate. Valahii noștri, acei „büdös olah“ (români puturoși), timizi și perife­rici, apar pestrițați pe stradă sau printr’uni magazin." Pe la orele 12 mai respirs mulțumit, grupuri mici de românași cu ghiozdane, articu­lează limba noastră latină. E mie­roasă și lină ca un susur de izvor. Cercurile de intelectuali români sun­t rare și se luptă cu neputință contra forței tenace și concentrate ce se opune de către ung­urime. Clu­jul nu are un ziar românesc de in­formație. („Patria” e ziar politic tendențios, și-l cumpără numai in­teresații și obligații). Ungurii au o puzdere. Trei cotidiane par la prânz și două seara. In cafenele, revistele literare și de informație sunt gra­tuit la dispoziția acelor vestitori, care știu să tălmăcească „nobilele” slave ungurești. Se să facă și bieții ardeleni? In lipsă de altceva, își reamintesc zilnic vechile cunoștinți de limbă maghiară, dobândite cu trudă în vremuri ante­belice. Totuși Clujul nu este lipsit de in­telectuali români de rasă. Puțini, dar buni! Am vizitat seminarul pedagogic, unde tinerii licențiați se pregătesc în mod practic pentru apostolatul didactic. Profesori harnici, cu vaste cunoștinți pedagogice. Și pot spune am găsit aci la Cluj, o străduință de realizare și o atmosferă didactică care nu poate suferi decât apropie­rea apusului. Un corp de profesori selecți, plini de râvnă pentru pros­peritatea ideilor pedagogice noi, în țara noastră. Directorul acestui seminar, d. Ghi­­dionescu cu o figură de pastor încă­runțit în bunătate și calcul peda­gogic, este un exemplar unic poate în țara noastră, când recomanda­bile lui nu-și desmint faptele. Re­gulamentul nu-i o literă moartă, de la care pți să te abați cu fel de fel de subtilități și scuze. Cerințele pe­dagogice respectate cu disciplină blândă și captivantă, iar­ experien­țele școlare de tot soiul își găsesc aci concursul binevoitor al tuturor profesorilor. Aci am putut vedea pentru pri­ma dată roadele splendide ale școa­­lei active, lansată în libera manifes­tare a elevilor. Elevul­ în clasih în față profeso­r ■ ■­ ■ ■* comparația cu seminarul pedagogic din București. Mi-am reamintit de acea disciplină severă și draconică care apasă greu asupra sufletului elevilor, de acea lipsă de legătură sufletească dintre profesor și elev. Până­ și candidații suferă bruscări de la „maiștrii“ seminarului model. Dar nu există nici o colaborare in­tre profesor și candidat. Ce să mai punem atunci problema apropierii între profesor și elev? Profesorul, de la seminarul din Bu­curești este inabordabil, plin de em­fază și amenințător ca și față de e­­levi. Cu ce pleacă atunci, viitorul profesor în sufletul lui din această școală mod­el, care teoretic face așa de călduroase recomandații peda­gogice? Veșnic aciaș, nepotrivire între ceiace spunem și ceiace facem. Noroc că aci la granița de Vest înc tre dușmani, ființează pentru țara noastră un seminar, care-ți lasă în suflet ceiace port eu. ’’vizi— TH. MARTINESCU-ASCU profesor

Next